27 decembrie, 2014

Interviu despre 2015

interviu Crina Dunca

Vocea Transilvaniei

Anul 2015 începe cu o schimbare de macaz chiar la vârful politicii. După zece ani, Traian Băsescu pleacă de la Cotroceni, iar locul său e luat de Klaus Iohannis. Cum va schimba asta politica din România?

Vasile Dâncu: Este greu de schimbat politica din România după Traian Băsescu. De ce? Simplu, Traian Băsescu a fost totalmente pe gustul poporului chiar dacă la final a avut niște probleme de scădere a încrederii. A fost Tătucul – jucător, adică ceea ce așteaptau oamenii. A fost votat de două ori împotriva sistemului și a majorității media. Acum sunt mulți deștepti care spun că vor liniște, dar este o ipocrizie, sau nu își dau seama. Cum spuneau filosofii antici: nu te poți scălda de două ori în același râu. Nici noi nu vom reveni la liniștea de dinainte de Traian Băsescu. Deja se vede în agenda pe care publicul o face pentru noul președinte: locuri de muncă, dreptate socială, salarii și pensii mari, adică exact ceea ce nu poate face Președintele României. Iohannis este un alt tip de personalitate, un ardelean așezat, dar nu este exclus să se schimbe un pic datorită presiunii publice. Orice politician când vede că începe să scadă în sondaje începe să acționeze, mai ales dacă i se reproșează că nu acționează. Președintelui Iohannis o să i se facă în scurt timp reproșuri adversarii politici sau media că este indiferent, că nu se implică sau că a pactizat cu sistemul, și atunci va fi obligat probabil să iasă la joc. Până acum a rezistat bine unor încercări de a-l scoate prematur în ring, dar va rezista oare cinci ani? În fond, nu cred că ar fi bine să devină un arbitru liniștit, cred că trebuie să-și folosească uriașa simpatie și popularitate pentru a promova idei de schimbare și proiecte de modernizare. Trebuie să electrizeze opinia publică, să motiveze organizațiile neguvernamentale și chiar Parlamentul sau Guvernul. Sper că noul Președinte nu va sta pasiv să aștepte următoarele alegeri și, în plus, va găsi cele mai bune mijloace pentru a sprijini la schimbarea logicii sistemului politic. Suntem într-o fundătură care este total neproductivă și duce la cheltuirea ineficientă a resurselor, la stagnare și depopularea României.

Ce rol va avea ”Partidul” Facebook și Diaspora în agenda președintelui, în primul an de mandat?

Vasile Dâncu: Diaspora va fi uitată repede, de fapt, și la alegeri, a fost doar un motiv pentru acțiune politică în țară. Încă trăim o euforie a victoriei contra sistemului politic și a guvernului, dar în scurt timp această emoție se va resorbi. Aici trebuie să distingem între mai multe tipuri de diaspora. Sunt cel puțin trei categorii de diasporeeni, cum cred eu că ar trebui să-i numim (nu diasporezi!). Prima categorie este reprezentată de românii din lume care nu mai au cetățenie română și care sunt plecați definitiv. Este un grup numeros, unii plecați de mai multe generații, alții plecați recent. Pe acești oameni trebuie să-i ținem aproape, să-i ajutăm să rămână și români, și să sperăm că se vor întoarce odată, sau măcar să sperăm că vor promova România în societățile lor. Pe vreme în care eram ministru însarcinat cu diaspora am început discuțiile pentru a promova un proiect de lege și apoi o modificare constituțională pentru ca românii din diaspora, cu dublă cetățenie, să poată ocupa funcții în statul român, în administrație, guvern sau chiar pentru a candida la Președinție. Am început atunci discuțiile împreună cu Dl. Dinu Zamfirescu și lideri ai comunităților românești din Europa și America de Nord. Recunosc că nu mai știu unde s-a ajuns cu această inițiativă, dar eu resușisem să conving guvernul și grupul nostru parlamentar de acest lucru.
A doua categorie este cea a românilor din jurul României care azi sunt, fără voia lor, cetățenii altor state, comunitățile din Serbia, Moldova, Ucraina, Bulgaria sau Ungaria. Acești oameni trăiesc adevărate drame și presiuni inimaginabile (exclusiv Republica Moldova, evident) și care nu ar trebui abandonați. Ar trebui să-i sprijinim mereu cu fonduri, dar și cu presiuni asupra statelor vecine pentru ca să poată să-și păstreze identitatea și cultura. Dubla cetățenie ar trebui stimulată și chiar preocuparea pentru a vota la alegerile din România.
În fine, noua diaspora, cea formată din emigrația recentă sau doar migrația recentă, deoarece jumătate dintre românii din Europa sunt temporar la lucru în țările respective, mulți având perspectiva sau chiar dorința de a face niște bani și a se întoarce. Aceste trei diaspore au probleme diferite și trebuie o strategie serioasă de ajutorare, unde votul nu este cel mai important lucru. Dreptul de vot trebuie asigurat, dar trebuie să ne gândim mai departe. Dacă ne limităm la discuția despre vot suntem doar niște demagogi sau șmecherași care ne gândim să le exploatăm votul. Ceea ce uită cei mai mulți politicieni care fac demagogie pe această temă este că diaspora poate să voteze data viitoare contra dreptei, când ea va fi la putere și va reprezenta sistemul. Trebuie trei strategii serioase pentru cele trei tipuri de diaspora, sper să înțelagă asta Guvernul dar și președinția.
În scurt timp vom auzi din nou voci care vor ataca diaspora și vor pretinde că nu au dreptul să ne dea lecții. Vor fi apoi din ce în ce mai mult. Diaspora este răspândită, nu are cum acționa unitar. Doar dacă și-ar face un partid politic, acest lucru ar putea produce ceva. Nu știu dacă ar schimba politica sau țara în bine, dar ar putea încerca. Aș lansa această idee, această provocare diasporei noastre. Dar asta sigur cu condiția să nu ”locuiască” doar pe Facebook.
Faccebook-ul nu va avea mare forță anul viitor, este doar un mijloc și o potențialitate instrumentală. În sine, nu va avea existență politică, sensul în care m-ați întrebat. Poate va redeveni important în 2016.

Credeți că va reuși Klaus Iohannis să se ridice la așteptările imense ale românilor?

Vasile Dâncu: În primul rând trebuie să mai coboare așteptările românilor, pentru că acum se află într-un punct de maximă excitație. La asemenea așteptări nu se poate ridica nici Dumnezeu, iertată fie-mi expresia și gândul blesfemic. Înțeleg însă că nu ne referim la așteptările pe care le exprimă azi oamenii cu nonșalanță și inconștiență: salarii mari, locuri de muncă, pensii decente, țară fără de corupție, meritocrație. Aici președintele nu poate face mare lucru singur, nu are nici atribuții, nici bugete, nici oamenii pentru aceste proiecte. De fapt acestea sunt așteptări de tip rezultate, derivate din alt mod de a guverna sau de a face politică. Klaus Iohannis este investit cu o speranță de mai bine. Oamenii își vor modela așteptările, dar vor să vadă semnele unei schimbări. Vor să se iasă din această logică a conflictului politic permanent, a unei administrații corupte și a lipsei de rezultate vizibile în modernizarea serviciilor sociale gen sănătate și educație. Un singur om nu poate face mare lucru pentru aceste așteptări diverse și profunde, chiar să fie Einstein. Este nevoie de o echipă, aici este bătălia lui Klaus Iohannis. Marele lui partid nu poate oferi asta până la capăt, deoarece resursele de intelighentia din toate partidele sunt limitate. Trebuie să caute cu atenție în universități sau în alte zone, să nu se grăbească, să caute oameni care sunt obsedați de anumite proiecte, nu doar sinecuriști sau gureși care se justifică prin faptul că s-au luptat pentru victoria lui. Cred că trebuie să caute oameni care nu sunt samurai politici, mereu puși pe bătălie, ci oamenii care pot dialoga cu tot spectrul politic dar și cu societatea civilă.
Daca va reuși, atunci victoria lui va fi și victoria României. Deocamdată nu putem face nici un pronostic, dar îi doresc succes!

Pentru Victor Ponta și Guvernul său anul 2015 va sta sub semnul iminentei schimbări? Va face față moțiunilor de cenzură pe care le pregătește PNL? Vom avea alegeri anticipate în 2015?

Vasile Dâncu: Greu de crezut că noua dreaptă regrupată, cu președinte ales, va avea răbdare până în 2016. Cred că primavara este așteptată pentru ca să se construiască vreo ambuscadă pentru Guvernul Ponta. Va fi o adevărată minune dacă Victor Ponta va rezista pâna în 2016.
Victor Ponta va rezista dacă va dovedi că știe să joace și în apărare, nu doar în atac. Iar pentru apărare contează mult coeziunea echipei, solidaritatea, sacrificiul pentru ceilalți și alte lucruri. În actuala situație se văd mai mult strategii personale de salvare sau imagine, puține lucruri se fac pentru apărarea colectivă. Nu cred în mitul că opoziția știe că nu este pregătită să ia puterea și nu vrea să atace. După ce va trece iarna și va fi condusă de vreo serafică doamnă, greu de atacat frontal, se poate să-și descopere vocația de a face națiunea fericită de la masa guvernului.

Cine credeți că va câștiga bătălia pentru conducerea PSD: reformatorii sau baronii? Va reuși PSD să se reformeze cu adevărat?

Vasile Dâncu: Nu sunt optimist, am fost de câteva ori, dar mi-a trecut. Mi-aș dori însă foarte mult ca să avem un partid de stânga modern, dinamic, iubit de tineri și intelectuali, un partid progresist care nu este obsedat doar de voturi, ci este obsedat de viața celor mulți și bunăstarea lor. Propunerile lui Dragnea sunt dure, vor fi sabotate din toate partile. Ar trebui luate în serios. În plus, ceea ce propune Liviu Dragnea trebuie compensat cu alte proiecte de modernizare, pozitive, constructive, motivaționale, ale lui sunt deocamdată limitative, constrângătoare.
Dincolo de acestea este nevoie de o nouă solidaritate internă. Partidul câștigă în niște județe din Sud sau Moldova, dar pierde marea bătălie datorită exemplului acelor județe, a stilului oamenilor de acolo de a face politică. În acest timp, social democrații din Transilvania și Banat sunt considerați membri de categoria a doua și sunt mereu umiliți sau damnați, criticați că devin miniștri, deși pierd alegerile. Ori acest lucru îl crede și îl spune mereu chiar președintele partidului. Nu au înțeles, deși le-am spus asta de zeci de ori, că nu sunt organizațiile din Transilvania de vină, că este puțin probabil ca 15 organizații județene să fie formate doar din proști, trădători sau leneși. Sunt elemente structurale și istorice care fac ca PSD să piardă în Transilvania, în nici un caz ideea de stânga sau social democrația.
Când făceam politică eram mereu întrebat în Ardeal (se întamplă și acum) de ce accept să stau alături de diferiți baroni locali sau baroni centrali compromiși, de ce nu facem un partid modern, european, poate chiar ardelean. Și acum, tot mai multă lume cere să facem un PSD de Transilvania și Banat, o altă variantă a social democrației. Sigur, spun tuturor că asta nu se poate face, e prea multă suspiciune față de noi ardelenii și o generală dorință a tuturor de centralism maxim. La un examen lucid ne dăm seama că sunt multe capete înfierbântate și în Transilvania și un asemnea proiect politic, chiar dacă ar fi limitat la PSD, ar putea crea efecte neașteptate. Ori pentru noi, ardelenii, România este proiectul cel mai important și nu e caterincă asta, noi simțim asta și suntem educați de mici să nu facem concesii când este vorba de acest lucru.
Cu toate astea, dacă nu ar fi atât de conformiști politicienii și șefii din Transilvania s-ar enerva într-o zi și ar hotărî ieșirea din această situație de umilință. Ar spune că nu este normal să accepți ca aluviuni peremiste venite în PSD să jignească o întreagă regiune a țării doar pentru că a câștigat mai multe voturi la alegeri. Ar pune pumnul în pieptul furtunii și s-ar organiza cumva ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu prevăd însă vreo răscoală în viitorul apropiat, am văzut că oamenii se obișnuiesc ușor cu umilința de la București, este veche și costurile, deși imense pe planul imaginii de sine, nu se văd cu ochiul liber când se uită unii la alții și zâmbesc.
Baroni și reformatori? Deocamdată sunt puțini reformatori, iar pe baroni îi împuținează DNA. Nu prevăd mari lupte, nu este cine să le ducă, sunt puțini oameni care au bărbăția să se opună pe față unei situații care este clar că nu le convine.
Pe de altă parte, văd că președintele PSD face apel la forțe proaspete dinafară care îl critică pe Ion Iliescu și nerealizările sale. Erau voci și în partid care de acum 10 ani au făcut asta, dar nu au fost sprijinite nici măcar tacit. Toți se ascundeau atunci și făceau pace separată cu Vanghelie care era marele păzitor la puritatii ideologice și făcea des propunerile de excludere. Altădată toți se fereau de aceste tipuri de discursuri, iar acum este greu de știut dacă este vorba de un captatio benevolentiae sau o dorință sinceră de a deschide partidul spre diversificare și modernizare. Ar fi comic, daca nu ar fi foarte trist. Dar dacă se va reuși gruparea tuturor celor care au măcar o tresărire de stânga în niste forumuri de discuții, tot ar fi un lucru minunat care ar merita orice sacrificiu din partea conducerii de astăzi.

Există riscul să se rupă PSD și să se creeze noi partide de stânga?

Vasile Dâncu: Greu să se rupă PSD, mitul unității este mai puternic decât orice alt imperativ. Dar ar putea fi o soluție. PSD a tot simulat diferite alianțe cu partide mai mici, dar niciodată nu a avut parteneri care să acopere tot spectrul de stânga, de la extremă la centru. Fragmentarea stângii și reorganizarea ei sub forma unei federații de partide, poate chiar conduse de PSD, ar putea aduce mai mult electorat. Trebuie un mesaj mai diversificat și mai ales o stângă care să poată valorifica filonul intelectual și emoțional al acestui curent politic. În acest moment PSD are o imagine de partid corupt, de partid al baronilor, chiar dacă și dreapta are fix aceleași probleme. Stânga însa a rămas demodată, anchilozată, chiar dacă a mai acceptat la varf intelectuali, diplomați sau tineri. A rămas să se adreseze unui public care între timp s-a transformat, a căutat mereu un public captiv, în timp ce lumea se schimbă repede iar muncitorii din marile fabrici și platforme au dispărut. Ce stângă este asta care se bazează doar pe pensionari și bugetari și care nu caută să aibă mesaj pentru lucrătorii din marile corporații, paltforme comerciale exploatați la sânge de noul capitalism românesc sau străin. Stânga trebuie să se lupte pentru drepturi (inclusiv cel de a vota), nu să limiteze drepturi sau să cedeze presiunii neoliberale în ceea ce privește contractele de muncă sau protejarea salariaților în fața patronatului. O stângă veritabilă caută să oblige capitalul autohton sau străin să facă contracte de muncă pentru tineri absolvenți, nu rămâne captiva unei iluzii ideologice, o aberație bună doar pentru Rusia, pe care o plimbăm din discurs în discurs: cota unica.
Nu știu ce gândește Victor Ponta în acestă direcție, dar ar trebui să stimuleze diversificarea stângii, poate chiar federalizarea ei. Atenție, precizez, nu vreau federalizarea României, cum s-ar putea să mă acuze vreun mare comunicator de tip nou, vorbesc despre zona partidistă de stânga.

Care ar fi previziunile economice și sociale pentru România anului 2015? Care ar fi principalele măsuri care ar trebui luate?

Vasile Dâncu: Dacă ne uităm la EUROSTAT vedem că guvernul Ponta a avut rezultate excelente. Ce a lipsit a fost un story credibil și niște purtători de mesaj neuzați în luptele și polemici inutile de le televiziuni prietene. Pur și simplu cred că o comunicare excesivă a ucis comunicarea Guvernului. Dar cred că anul viitor ar fi unul bun din punct de vedere economic, dacă Guvernul Ponta 4 va fi lăsat să conducă. Nu este campanie electorală și se va da drumul la investiții iar premisele sunt bune. Rămân valabile promisiunile inițiale: scăderea poverilor fiscale care să faciliteze creșterea numărului de locuri de muncă, o mai bună colectare și absorbție mai bună la fonduri europene.

Cum va evolua politica externă a României în 2015? (intrarea în Spațiul Schengen, relaţiile cu SUA şi Rusia sau China – un investitor promis în ultima perioadă)

Vasile Dâncu: Avem un nou titular pe politică externă și trebuie să așteptăm primele semne ale voinței prezidentiale. Bănuiesc că nu se vor schimba direcțiile mari. Adică relațiile cu SUA vor fi perfecte, dar nu intrevăd posibilitatea ca Președintele SUA să desemneze un ambasador (o dovadă vie că mai avem de lucru până să convingem că merităm certificatul de bună purtare). Sper că Germania va fi mai activă în zona noastră și vom face progrese în parteneriatul cu Republica Moldova, chestiune în care Germania ne poate sprijini decisiv. Spaima de Rusia și comunism a fost subiect de campanie, deci ne vom arăta opțiunea proeuropeană aruncând cu pietre peste gard în ograda marelui vecin de la răsărit. Noul Președinte pare mai puțin dornic de a face spectacol politic și asta ar putea să ne dea mai multă previzibilitate și seriozitate în relațiile externe. Dar depinde și aici de consilieri și echipă, de ministrul de externe și colaborarea dintre palate. Sper ca pragmatismului lui Aurescu și cumințenia lui Iohannis să dea rezultate. Relația cu China va merge înainte dar greu, poticnit, pentru că va fi sabotată discret dar consistent de partenerii noștri europeni dar și de dezorganizarea noastră la care putem adăuga șiretenia și experiența milenară de negociere a chinezilor care vor căuta să plătească costuri cât mai mici pentru orice investiție. Adică normal, de înțeles, dar în combinație cu birocrația noastră poate însemna moartea unor proiecte generoase și din care ar câștiga toate părțile.

AICI:
http://www.voceatransilvaniei.ro/previziuni-2015-vasile-dancu-despre-sperantele-romanilor-de-la-klaus-iohannis-la-asemenea-asteptari-nu-se-poate-ridica-nici-dumnezeu/

25 decembrie, 2014

TRIBURILE

Dragii mei,
în Ajunul Crăciunului au ieșit de sub tipar exemplarele de semnal din ultima mea carte:

TRIBURILE. O PATOLOGIE A VIEȚII POLITICE ROMÂNEȘTI DE LA REVOLUȚIE LA GENERAȚIA FACEBOOK.

Multumesc: Mihaela Orban, Vasile G. Dancu, Ciprian Butnaru, Cristina Braiț și tuturor celor care au mai trudit la această bucurie a mea.

După ce ne vom sătura de sărbători o să vă invit la niște lansări ”stropite din belșug cu vinuri bune și bucate alese”, după cum auzim la fiecare jurnal de știri, în aceste zile.

La previzualizare observ că nu se vede bine ce scrie pe coperta IV

Iată:

Triburile politice ● Politica mutantă, antreprenoriatul politic și partidul franciză ● Neotribalismul politic ● Criza politică ● Ritualuri politice ● Moartea propagandei ● Autismul politic ● Generația Facebook și politica subterană ● Războiul economiei cu politica ● Miopia politică ● Sfârșitul utopiei politice● Maladiile stângii ● Sectarismul politic ●Politica inutilă ● Politica fără mesaj ● Dulcea alunecare spre sclavie ● Dictatura emoțiilor ● Despre femei în politica ●Complexul lui Oedip ● Baia de mulțime ● Spălătoria politică ● ieșirea din tăcere ● Colonizare mentală, dominație și clientelism ● Deșertul politic ● Sindromul Pinocchio ● Politica fără inimă ● Politically incorrect ● Spațiul emoțional al politicii ● Moartea propagandei ●Politica ucide speranța ● Palologia excesului ●Politica indiferenței ● Fără utopie și fără speranță ● Energia visului în politică ● Idelologii lovite cu toporul ● Societatea invadată de politică ● Era corciturilor ideologice ● Imposibila întoarcere la ideologie● Politica paralizată de frică ● Politica psihedelică ● Sublimele neputințe ale președintelui ● facebookistan

Iar textulețul de pe aripioara din dreapta a fost ales de Miha Orban de undeva din carte:

Jocul democratic de azi este respins pentru că a fost blocat de către partidele politice, monopolizat de instrumente media şi actori economici care vor rămânerea în logica socială şi economică a devenirii sistemului social şi politic clasic. Cetăţenii sunt apatici, blocaţi în pesimism, neîncredere şi înstrăinare, iar din această stare nu-i putea scoate decât o logică a seducţiei cu care funcţionează reţelele de socializare şi mass-media. Reţelele de socializare permit fabricarea unor noi identităţi şi naşterea unor grupuri neconstrângătoare, deoarece poţisă-ţi alegi prietenii, îi poţi decupla oricând, te poţi baza pe sentimentele lor afişate prin emoticoane sau alte simboluri de stare. Cetăţeanul are nevoie de un refugiu într-o „curajoasă lume nouă”, cum am putea spune pastişându-l pe Huxley. Nu este o criză politică, deoarece o criză politică se sfârşeşte mai uşor, odată cu alegeri noi, cu oameni sau idei noi. Este o criză de sistem, creată de nevoia de a refonda sistemul politic după alte exigenţe: transparenţă prin mediatizare continuă, fragmentare şi respectul eterogenităţii şi diversităţii. Politica ar trebui să înveţe o gestionare a sistemul social fără dominare şi fără a crea alienare sau izolare pentru cei care se simt nereprezentaţi. Flashmob-ul şi street booming-ul creează în junglele oraşelor noi moduri de a fi împreună.

Sărbători fericite!

Ultimul sondaj din 2014

Anul 2014, efervescent din perspectiva dinamicii politicii din România, se încheie cu un optimism al românilor cu privire la ceea ce va aduce anul 2015 pentru țară. Acest optimism se manifestă pe fondul raportului pozitiv în ceea ce privește aprecierea cu privire la direcția spre care se îndreaptă lucrurile în România.

Mai optimiști pentru țară decât pentru propria persoană

Puțin peste o treime dintre români spun că sunt mulțumiți de felul în care trăiesc, în schimb 65% susțin că nu mulțumiți. Totuși, 44% cred că peste un an vor trăi mai bine. 33% cred că vor trăi la fel și dor 17% dintre respondenți apreciază că peste un an vor trăi mai prost.

În opinia respondenților, pentru România, 2014 a fost comparabil cu 2013: 31% cred că a fost mai bun, 30% că a fost mai rău, iar 36% cred că a fost la fel. Optimismul se manifestă și în acest caz: 58% dintre participanții la studiu cred că 2015 va fi mai bun pentru România decât 2014, 28% cred că va fi la fel și doar 9% sunt pesimiști.

Lipsa locurilor de muncă a fost,și în 2014, principala îngrijorare a românilor, urmată fiind de criza politică (15%), iminența unei boli (15%), creșterea prețurilor (13%), nesiguranța locurilor de muncă (10%), reducerea veniturilor (7%), lipsa de perspectivă (6%) sau singurătatea (3%).

Diaspora – revelația topului încrederii. Românii au cea mai multă încredere în Pompieri, Armată, SMURD, Biserică, UE , Jandarmi, Diaspora, DNA, DIICOT sau SRI.

Pompierii beneficiază, în continuare, de cea mai mare încredere din partea românilor, 90% dintre români spun că au multă și foarte multă încredere în aceștia. Sunt urmați de Armată în care au multă și foarte multă încredere 81% dintre români și de SMURD, creditat cu multă și foarte multă încredere din partea a 88% dintre cei chestionați. DNA și Biserica (în general) sunt creditate de 66% dintre respondenți cu multă și foarte multă încredere, urmate fiind de Uniunea Europeană și Jandarmi, de Serviciul Român de Informații și de DIICOT. În Banca Națională a României au multă și foarte multă încredere 55% dintre români, în Justiție 54%, iar în școala românească 51%.

Încrederea în mass media tinde să fie cea mai polarizată: 49% dintre români spun că au multă și foarte multă încredere, în timp ce alți 49% spun că au puțină și foarte puțină încredere.

La polul opus, se află Parlamentul României în care au multă și foarte multă încredere doar 9% dintre români, iar 89% spun că au puțină și foarte puțină încredere, dar și partidele politice care beneficiază de multă și foarte multă încredere din partea a 10% dintre respondenți. Organizațiile non-guvernamentale se plasează și ele pe ultimele locuri în acest top, doar 26% dintre participanții la studiu creditându-le cu multă și foarte multă încredere. Primul ministru, FMI, sistemul de sănătate din România sau sindicatele se află pe ultimele locuri în ceea ce privește încrederea românilor.

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a introdus, în premieră, în topul încrederii diaspora și Facebook, doi dintre actorii determinanți în rezultatul alegerilor prezidențiale din acest an. Chiar dacă diaspora nu este o entitate coagulată și structurată, 60% dintre români spun că au multă și foarte multă încredere în aceasta. În Facebook au multă și foarte multă încredere 42% dintre cei chestionați, în timp ce 39% dintre respondenți susțin că au puțină și foarte puțină încredere.

Alegerile prezidențiale – evenimentul politic pozitiv al anului 2014

Autoritățile române sunt indicate drept responsabile pentru felul în care au mers lucrurile în România, în 2014, iar 36% cred că românii în general sunt responsabili pentru asta.

40% dintre respondenți indică Germania drept țara cu care ar trebui să avem o relație mai bună în 2015, iar 25% cred că aceasta ar trebui să fie SUA.

50% dintre respondenți cred că, în 2014, presa din România a fost mai degrabă coruptă și în slujba politicienilor, în timp ce 44% a fost mai degrabă echidistantă și profesionistă.

59% dintre respondenți au o părere proastă și foarte proastă despre anul politic 2014, dar 45% dintre participanții la studiu cred că a existat în acest an un eveniment pozitiv din perspectiva vieții politice. 69% dintre aceștia cred că principalul eveniment pozitiv este reprezentat de alegerile prezidențiale.

48% dintre respondenți spun că în 2014 a existat cel puțin un eveniment politic negativ, iar 16% dintre cei chestionați cred că acesta este reprezentat de organizarea alegerilor prezidențiale sau rezultatul acestora. 8% indică evenimentul negativ ca fiind reprezentat de conflictele dintre politicieni, iar 7% - activitatea Guvernului în ansamblu.

Activitatea Pompierilor, a serviciilor de Salvare și urgență, precum și ale celor responsabile de asigurarea ordinii publice sunt evaluate pozitiv de cei mai mulți dintre români

92% apreciază drept bună și foarte bună activitatea Pompierilor, 89% apreciază drept bună și foarte bună funcționarea Salvării, iar 83% apreciază ca fiind bună și foarte bună funcționarea sistemului de urgență 112

69% consideră drept bună și foarte bună funcționarea sistemului de asigurare a ordinii publice. Doar 15% dintre respondenți au avut vreodată o problemă care să îi determine să interacționeze cu Poliția sau Ministerul de Interne.

54% apreciază drept bună și foarte bună activitatea sistemului public de sănătate din România. În 2014, 41% dintre participații la acest studiu au interacționat, în urma unei probleme de sănătate, cu acest sistem.

25% dintre cei chestionați au avut, în 2014, o problemă pentru care au intrat în contact cu Primăria din localitatea lor.76% dintre participanti la studiu apreciază drept bună și foarte bună activitatea Primăriei din localitatea lor.

60% spun că este bună sau foarte bună funcționarea sistemului de educație din România.

Caracteristicile cercetării:

Volumul eșantionului: 1.147 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate:eroare maximă tolerată de ± 2,9%

Perioada anchetei:18-19 Decembrie 2014

RAPORTUL COMPLET PE SITE http://www.ires.com.ro/

16 decembrie, 2014

Interviu Revista 22

"Izolarea de elite a fost cel mai important ingredient din cauza căruia a pierdut Victor Ponta"

de ANDREEA PORA

Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/vasile_dancu.jpg

„Stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț.”

Între cele două tururi de scrutin ați scris o epistolă candidaților, în care le spuneați ce să nu facă pentru ca să nu piardă alegerile. Din acea listă, ce elemente credeți că au încălcat PSD și Ponta?

Era o listă generală de aserțiuni despre cum funcționează ideile într-o campanie electorală și cum trebuie să se poziționeze un partid care vrea să câștige. Ceea ce s-a întâmplat în alegeri a arătat că stânga n-a respectat criteriul simplității și al clarităţii mesajului, că a avut obsesia cantității și a făcut prea multe digresiuni față de mesajul central. A făcut o campanie negativă excesivă față de un politician, Klaus Iohannis, fără pedigree politic. Apoi, a făcut alianțe nepotrivite, în încercarea de a face o supramajoritate, pentru siguranță, din frica de a nu pierde, care te face mult mai vulnerabil în fața opiniei publice. A confundat adversarul. Este greu de crezut, dar asta e o chestiune a strategilor, că îl ataci pe Traian Băsescu și îl învingi pe Iohannis. Era o chestiune chiar și de logică, atât timp cât Iohannis nu venea cu un proiect de dreapta, chiar dacă avea în spate un afiș de dreapta, un background de dreapta, venea cu un proiect simplu, un proiect administrativ. O altă greșeală: a nu fi atent la detalii, a nu deosebi foarte bine de unde vin riscurile. Riscurile, în cazul lui Victor Ponta, în turul al doilea, au venit de la ceea ce probabil echipa lui a crezut că e un detaliu, dreptul cetățenilor de a vota, care s-a dovedit a nu fi deloc un detaliu, ci o zonă foarte sensibilă. Chiar dacă nu avem încă o cultură civică dezvoltată, frustrarea poate face minuni în campanii și privarea oamenilor de un drept creează o reacție în lanț, care a dus la acea revoluție la urne despre care s-a vorbit.

Greşeli ale stângii în alegeri

Stânga n-a respectat criteriul simplității și al claritătii mesajului, a avut obsesia cantității și a făcut prea multe digresiuni față de mesajul central. A făcut o campanie negativă excesivă față de un politician, Klaus Iohannis, fără pedigree politic. Apoi, a făcut alianțe nepotrivite, în încercarea de a face o supramajoritate, din frica de a nu pierde, care te face mult mai vulnerabil în fața opiniei publice.

Ați avut discuții în partid între cele două tururi asupra acestor subiecte? Ați atras atenția asupra greșelilor care se comiteau sub ochii dvs.?

Eu nu am avut nicio legătură nici cu campania și nici cu partidul nu am relații organizate. Am discutat însă cu mulți dintre liderii partidului, inclusiv cu Victor Ponta. Am scris în spațiul public, pe blogul meu, iar ceea ce am spus între două tururi bineînțeles că au știut toți cei care se aflau în conducerea PSD, doar că nu m-au creditat cu atâta încredere încât să se țină cont de aceste lucruri.

Cât din acest eșec se datorează direct lui Victor Ponta? Mă refer la minciună, aroganță, agresivitate... lucrurile care i s-au reproșat.

Când pierzi sau câștigi alegerile, pierzi sau câștigi în echipă. Așa se întâmplă într-o campanie, oricât am încerca noi să găsim explicații savante. Este clar că o parte din insucces i se datorează lui Victor Ponta și echipei de consilieri din timpul campaniei. Deficiențele lui Victor Ponta au fost puse în spațiul propagandei de dreapta, al presei de dreapta. Victor Ponta a ajuns la această percepție, care cred că a contat destul de mult, și printr-o supraexpunere, o supramediatizare. Este o greșeală care ține de hipercomunicare, de, ceea ce am numit eu, o politică a excesului – nu a găsit o linie moderată în ceea ce privește acțiunea și chiar comunicarea socială. Victor Ponta a pierdut și din cauza unei foarte eficiente propagande legate de stafia comunismului, care s-a contrapus cu ideea occidentală. S-a vorbit foarte mult, mai ales în spațiul virtual, despre faptul că vine Rusia, vine Moscova și îl pune pe Ponta. O altă greșeală pe care a făcut-o el și o face stânga de vreo 25 de ani este absența din spațiul de dezbatere a ideilor, căci astfel de idei se dezbat, se comunică, nu se ignoră. Altfel, partidul, în mare măsură, și-a făcut numărul de voturi, în condiții destul de grele. Cu un spectacol al justiției de trei luni, în care baronii PSD erau duși în fiecare zi la DNA, a adunat 5.200.000 de voturi.

Votul din diaspora

Riscurile, în cazul lui Victor Ponta, în turul al doilea, au venit de la ceea ce probabil echipa lui a crezut că e un detaliu, dreptul cetățenilor de a vota, care s-a dovedit a nu fi deloc un detaliu, ci o zonă foarte sensibilă. Chiar dacă nu avem încă o cultură civică dezvoltată, frustrarea poate face minuni în campanii și privarea oamenilor de un drept creează o reacție în lanț, care a dus la acea revoluție la urne.

E adevărat, dar nu putem scoate din discuție și faptul că PSD avea absolut toate mecanismele puterii în mână, plus că și-a creat condiții favorizante, dacă e să mă gândesc la ordonanța traseiștilor.

Cel care se află la putere în România, fie că e de stânga, fie că e de dreapta, folosește mijloacele pe care le are la dispoziție în scop electoral, și asta nu este normal. Terminăm acum un deceniu de dreapta, deceniul Traian Băsescu, în care am avut doi mari premieri de dreapta, Tăriceanu și Emil Boc, doar ultima perioadă este a lui Ponta. Vă propun să analizăm pe cifre cum s-au cheltuit bugetele. De exemplu, Tăriceanu a aruncat în piața electorală 3,2 miliarde de euro, banii pe care îi luase România în cel mai bun deal al privatizării, cel cu BCR. Deci eu cred că o parte dintre bolile politicii românești sunt boli și ale stângii, și ale dreptei.

Sunt de acord, dar chiar dvs. vorbeați de excese. Sigur că toată lumea a făcut așa, depinde însă de proporție. Plus că acum Tăriceanu e cu PSD. Să revenim la condițiile pe care le-a avut Ponta ca să câștige...

E adevărat, Ponta a avut toate condițiile, a avut cifre de statistică europeană, Eurostat, rezonabile. A avut și un partid care a mers alături de el și care a scos foarte multe voturi. Ceea ce l-a făcut să piardă cred că sunt câteva elemente foarte simple. În primul rând, o chestiune de strategie greșită, în principal cea comunicațională a campaniei, de la centrarea pe Traian Băsescu, o campanie negativă exagerată, și aici vine excesul, în fața unui candidat cum e Klaus Iohannis, de care nu se legau asemenea epitete negative, neparticiparea în spațiul ideilor cu intelectuali de stânga, la o dezbatere cinstită despre proiectul viitor al președintelui. Toate partidele, și de stânga, și de dreapta, se bat în campanie în mari strategii de targetizare a publicului, când nouă chiar ne lipsește un proiect despre România viitorilor 25-50 de ani. În fine, cred că Victor Ponta a pierdut şi din cauza unui avantaj care s-a transformat într-un mare dezavantaj, acela de a fi și șeful Executivului. Sunt destule argumente că a putut folosi funcția executivă pentru a-și face campanie, dar poate fi și un dezavantaj major, acela că o greșeală administrativă, cât de mică, într-o campanie electorală se transformă într-un defect fundamental. Cum s-a întâmplat cu administrarea alegerilor în străinătate, aici a fost până la urmă una dintre cheile statistice ale pierderii alegerilor. Dincolo, în accepțiunea filozofică, sigur că putem discuta mai mult de ce nu reușește stânga să aibă în ultimii 15 ani o majoritate absolută.

Viitorul lui Ponta în PSD

În 2005 făceați o analiză despre necesitatea unei stângi moderne, pe alte baze, și despre incapacitatea PSD de a se reforma. Din ceea ce spuneați atunci sunt lucruri care, cel puțin din punctul meu de vedere, rămân perfect valabile și acum. Ce credeți că ar trebui să facă în sensul acesta PSD?

Din păcate, și eu constat că o mare parte din ceea ce am scris atunci nu s-a modificat. Aș fi sperat, pentru ideea de echilibru politic, să avem o stânga și o dreapta moderne, care să se ordoneze în proiecte, nu în scrisori deschise sau în litanii publice. Au rămas toate acele spaime publice, unele dintre bolile stângii s-au extins și în cealaltă parte a spectrului politic. A dispărut tema dezvoltării României și cred că s-a trecut la un fel de administrare politică a destinului României, nu am mai văzut politicieni care să vorbească despre nevoia unei transformări radicale a societății noastre. Eu cred că, în primul rând, stânga are nevoie în acest moment de un proiect. Din păcate, stânga nu a înțeles că, la modul cum a început în 1990, cu inhibițiile lui Ion Iliescu, cu un fel de alergie la intelectuali, s-a închis în sediul de partid și n-a ieșit la dezbaterea publică și a folosit câțiva administratori ai culturii pe care i-a confundat cu intelectualii de marcă și a zis: fiecare cu intelectualii lui. Așa a pierdut și tinerii. Acum cred că stânga ar trebui să înțeleagă că are nevoie de alt tip de organizare a partidului, care nu mai poate fi făcută în spatele ușilor închise, cum se întâmpla în trecut. E o chestie eternă a partidelor, că sediul partidelor este inviolabil. Sediul unui partid este un spațiu public și modul cum îți selectezi oamenii, modul cum îți construiești un program este important și trebuie făcut cu fața spre oameni, nu cu fața spre membrii de partid. Este nevoie de un alt tip de construcție.

Trebuie să se axeze mai degrabă pe simpatizanți și mai puțin pe membrii de partid. Stânga trebuie să deschidă grilele de selecție pentru a primi oameni, oameni vii, nu rude sau clientelă, să găsească o formulă care să ducă la dispariția alergiei la intelectuali și să construiască o stânga intelectuală. Nu este complicat și nici nu doare, trebuie doar o doză de sinceritate cu cetățenii și cu propriile ținte. Cred că stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț. Dacă cei care obțin voturi în sud sau în est vor mai avea dreptul de a-i exclude sau umili pe intelectualii de stânga, pe principiul că nu aduc destule voturi, atunci partidul va rămâne condamnat să nu reușească vreodată o majoritate absolută. Izolarea de elite a rămas încă și acest lucru a fost de fapt cel mai important ingredient care a produs explozia de la urne și din cauza căruia a pierdut Victor Ponta. Cred că trebuie să se facă curățenie. Acum 10 ani, când am scris despre reforma profundă a PSD și când începuse un proces de schimbare a direcției, Mircea Geoană, devenit pentru a doua oară președinte de partid, a oprit acest proces, în care trebuia să separe o grămadă de lucruri. Ar fi o mare ipocrizie să spunem că Ion Iliescu este vinovat că a pierdut Victor Ponta alegerile. Noi rămânem pe o stângă creată de Dobrogeanu-Gherea, o stângă de la București, centrată pe populații sărace, și nu ținem cont de faptul că, în Transilvania, statul național în 1918 a avut șase reprezentanți social-democrați, care au murit după aceea în pușcăriile comuniste, dar care au fondat în Transilvania și Banat o social-democrație europeană, vieneză, născută la Budapesta sau Berlin sau München... Uitați-vă într-o istorie pesedistă, un film care a fost făcut pe vremea lui Adrian Năstase, nu e nicio referire măcar la istoria social-democrației românești. Deci, o stânga fără memorie nu poate să facă, după părerea mea, foarte repede o schimbare în România. Și aici nu ideologia este importantă, cred că asta trebuie să înțeleagă cei care se ocupă sau se vor ocupa de reformă în viitor. Tinerii de astăzi au angajament politic, cum spunem noi, sociologii, intermitent. Tinerețea e o stare prin care trecem cu toții, o stare de entuziasm, de credință în valori, dar tinerii văd interesul național, văd grupul sau comunitatea în care sunt inserați prin perspectiva interesului propriu. Acesta nu e individualism neapărat, ci este o altă lectură a realității politice sau sociale. Deci trebuie să ne uităm la oameni concreți, nu la categorii abstracte, sociologice, când facem proiecte politice.

Nevoia de proiect a stângii

Eu cred că, în primul rând, stânga are nevoie în acest moment de un proiect. Din păcate, stânga nu a înțeles că, la modul cum a început în 1990, cu inhibițiile lui Ion Iliescu, cu un fel de alergie la intelectuali, s-a închis în sediul de partid și n-a ieșit la dezbaterea publică și a folosit câțiva administratori ai culturii pe care i-a confundat cu intelectualii de marcă și a zis: fiecare cu intelectualii lui. Așa a pierdut și tinerii.

Mesajele de reformă vin însă din partea unor oameni extrem de puțin credibili: Ghiță, Ponta, Dragnea etc. Au ei forța, credibilitatea, cultura și inteligența de a face acest lucru sau pur și simplu este doar o încercare de a-și salva pielea?

Cred că toți politicienii se pot reinventa, sau majoritatea politicienilor, mai ales cei tineri, se pot reseta. Chiar dacă până la un punct nu ai înțeles foarte bine ce se întâmplă în politică sau n-ai găsit calea, o poți descoperi la un moment dat. Eu cred că totul ține de voința de schimbare, noi spunem voință politică, deși pare, ca expresie, un loc comun, după părerea mea. Cred că toți acești oameni, dacă doresc cu adevărat să schimbe partidul și pun energia pentru asta, o pot face. Pentru că, în acest moment, o parte din treabă, cea mai grea, a făcut-o DNA, în ce privește reforma stângii. Nu totul se reduce însă la schimbarea de oameni. Este una dintre componente și durează ani buni, schimbarea unui etos al partidului. Sigur, partidele se reformează mult mai bine în opoziție. Am văzut, mai nou, că i se fac PSD-ului proiecte din afară, toți marii noștri intelectuali, respectabili, dar de pe dreapta, jumătate dintre ei spun că stânga este nereformabilă, că dacă se va reforma se va naște o stângă sinistră și toxică, că dacă stânga va sta mai mult la putere asta este pierzania ei. Eu cred că PSD și Victor Ponta, dacă vor să meargă mai departe, vor trebui să se uite cu atenție la propriul lor proiect, să-și decidă propria cale. În primul rând, stânga trebuie să aibă încredere că se poate reforma. E adevărat, adversarii politici, și așa este firesc, îi vor critica continuu, vor spune că nu există stânga, că este o stângă care este mereu toxică, că toți sunt corupți. Indiferent de ceea ce se va spune, cei de stânga trebuie să creadă ei în destinul lor, dar să creadă totuși uitându-se la ce spune populația, uitându-se la ce spun intelectualii, oamenii de cultură. Dacă reforma se face fără a simți o nevoie internă, atunci va fi doar o schimbare de formă.

Revenind, ei vor încerca să facă acest lucru. Au pierdut alegerile, și-au dat seama că n-a funcționat ceva în acest sistem. Deocamdată, nu există alternativă la ei în acest proiect. Se va naște însă această alternativă. Nu cred că putem vorbi despre oameni damnați, a spune de la început că nu vor putea mi se pare că nu este corect intelectual. Dar revin la sinceritate și, ca să fiu și eu sincer, nu știu, în acest moment, cât este o schimbare anunțată de frică și cât este voința de schimbare adevărată.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/iohannis-acl-b.jpg

„Nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul.”

Credeți că Ponta ar trebui să-și dea demisia, să plece din fruntea guvernului, chiar a partidului? Există o variantă de rezervă în PSD în momentul acesta?

Cred că în ultima vreme a fost o unitate destul de mare în PSD și nu avem alternativă cunoscută în afara echipei care conduce în acest moment. Dar dacă mă întrebați pragmatic, cred că Ponta, dacă demisionează din fruntea PSD, nu face bine partidului în acest moment. Va veni un congres în scurt timp, în câteva luni, și atunci va fi evaluat Ponta de către partid, își va face și el singur o evaluare. Dar nu cred că va trebui să plece din toate funcțiile pentru că a pierdut bătălia cu Klaus Iohannis, nu văd nicio logică în chestiunea asta. A dirijat alegerile din 2012, care l-au legitimat ca echipă de guvernare să ducă țara pentru patru ani sau cât își va ține majoritatea în parlament, iar în partid, sugestiile celor care spun că trebuie să demisioneze cred că sunt otrăvite. În primul rând, dacă vrea să facă ceva pentru partid, ar trebui să deschidă o dezbatere, în următoarele luni până la congres, despre ce n-a funcționat în partid. Va observa că venirea sa a adus doar oameni noi, de la tineretul social-democrat sau din alte locuri, dar nu a adus nimic nou ca ideologie sau ca proiect. Poate doar un pragmatism de centru-stânga și o ideologie reparatorie cu caracter asistențial, în polemică cu regimul Băsescu. Asta a dat rezultate de guvernare, dar nu a creat coeziune sau solidaritate socială. Și Adrian Năstase a arătat cifre în campanie, la sfaturile americanilor, dar cifrele nu îi fac pe oameni să viseze, să se gândescă la viitor. Apoi, să vadă dacă are un alt proiect. În al doilea rând, cred că Victor Ponta nu ține de putere în acest moment, dar cred că este normal ca, până la viitorul congres, să rămână președinte și premier. Asta mi se pare ca o chestiune de echilibru politic. Până la urmă, în campanie s-a cerut echilibru, stânga are premier și dreapta să dea președintele.

Există riscul ca PSD să se rupă sau să se creeze alte partide de stânga?

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/Ponta-PSD.jpg

„Victor Ponta nu ține de putere în acest moment, dar este normal ca, până la viitorul congres, să rămână președinte și premier.”

Nu știu dacă o stânga diversificată nu ar fi fost chiar o soluție, o competiție în cadrul mesajului de stânga, o bătălie de idei care ar fi structurat până la urmă și electoratul de stânga. Noi, în Transilvania, pe vremea când făceam politică, îmi aduc aminte că eram chestionați mereu despre corupții partidului și cum putem noi să suportăm să stăm alături de tot felul de nume care se văd astăzi la DNA. Acest handicap al unității de monolit continuă și de aceea stânga a pierdut constant alegerile în Transilvania. Nu cred că diversificarea stângii ar fi un lucru rău, dar trebuie făcută cu un proiect, dar nu unele făcute de disidenți. Nu cred că Vanghelie, de exemplu, devine dintr-o dată, prin faptul că îl critică pe Ponta, o lumină ideologică. Diversificarea stângii trebuie făcută însă de oameni cu scaun la cap, de intelectuali și lideri locali veritabili, nu de către oameni cărora li s-a luat scaunul de sub fund și ei s-au ținut de acest scaun cu disperare până în ultima clipă.

În „Grupul de la Cluj”, cum erați numiți, ați avansat acum câțiva ani ideea creării unei stângi în zona Transilvania-Banat. Credeți că ea ar putea fi reluată, a venit momentul pentru o alternativă de stânga în Transilvania?

De multe ori s-a discutat și la noi despre acest lucru, mai ales intelectualii din Transilvania vorbesc despre acest lucru. Dar în actuala stare mentală a societății românești, a spațiului public, e greu de acceptat că se pot face proiecte regionale. Ați văzut, Curtea Constituțională a respins un proiect de descentralizare și ăsta era un proiect european 100%, făcut cu consultanți europeni. Am văzut și oameni care înainte mi se păreau destul de lucizi, oameni politici importanți care vorbesc tot timpul, cel puțin Bucureștiul folosește mereu această spaimă legată de regionalizare și de pierderea Transilvaniei. După primul tur al alegerilor, toată lumea a vorbit despre „zidul lui Huntington” din Carpați, despre faptul că cei doi candidați au rupt România în două. Nu este adevărat. S-a văzut în turul doi că România este destul de diversă și Iohannis a câștigat și în zone din Moldova, din sud, destul de puternic. Ca să revin la ideea asta, este vorba de o frică de federalizare, o frică care face ca această mișcare să fie considerată ca una care autonomizează. Sigur că polarizări regionale în jurul votului sunt în fiecare alegeri. Dar un partid social-democrat care să vizeze doar Transilvania nu ar fi posibil în acest moment, pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, suntem de un centralism înfiorător. S-ar putea face însă un partid social-democrat sau o altă variantă de stânga care să pornească tot de la București, dar care să aibă rădăcini mai puternice într-o parte sau alta a țării. Asta este cu totul altceva. Se poate gândi doar după 2016. Trebuie o stângă care să aibă radăcini în Europa Occidentală, să se ghideze după principii care nu au apărut odată cu „lumina care vine de la Răsărit”. Avem încă un decalaj istoric față de Occident, mai ales în est și în sud, prea multă sărăcie și prea multă populație rurală. Cine vrea să facă o stângă modernă ajunge la întrebările de la începutul secolului XX pe care și le punea Lenin. De aici trebuie să pornim. Dacă nu facem un proiect de dezvoltare urgent care să preceadă stânga, atunci nici o dreaptă serioasă nu vom avea vreodată. Până una-alta, avem niște hibrizi politici, pe care punem tot felul de etichete.

Dreapta şi spaţiul public

Dreapta, de 25 de ani, are tot spațiul public, toți intelectualii publici. Dar este un spațiu public care nu produce idei (...), pentru că este un spațiu fără dialog. Se formează un discurs de dreapta, pentru că stânga oricum n-a intrat în dezbatere, stânga nu și-a ascultat nici propriii intelectuali, darămite să-i asculte pe alții. (...)Dreapta nu poate locui numai în gândirea frumoasă a unor intelectuali și filozofi.

Ați vorbit foarte mult de elită, de intelectuali și de contextul unui proiect de stânga. Dar pare că PSD nu are astfel de resurse în interior. Cum de s-a ajuns ca un partid atât de mare, cel mai mare, să nu reușească să atragă intelectualii de stânga? Ce poate face în sensul acesta?

Dreapta, de 25 de ani, are tot spațiul public, toți intelectualii publici. Dar este un spațiu public care nu produce idei, cum spune H.-R. Patapievici, pentru că este un spațiu fără dialog. Mă rog, se formează un discurs de dreapta, pentru că stânga oricum n-a intrat în dezbatere, stânga nu și-a ascultat nici propriii intelectuali, darămite să-i asculte pe alții. Eu știu foarte mulți oameni de stânga care nu sunt neapărat în acest moment voci importante, pentru că în primul rând nu li s-a dat spațiu de expresie chiar de către stânga. Nu voi face o listă a intelectualilor de stânga subversivi, ca să zic așa, dar există foarte mulți oameni care gândesc de stânga, dar nu-i poți înrola într-o campanie de propagandă, nu pot fi asociați cu anumite personaje politice. Dar dacă stânga va înțelege că e vital să participe la dezbaterea de idei din societatea noastră, atunci ar fi mai permisivă și ar putea să sprijine ca aceste voci să devină voci publice. Ar putea face un singur lucru: să-i bage în seamă, să-i întrebe, să lanseze întrebări publice la care să răspundă oamenii care sunt de stânga și să țină cont de asta cât de cât. E adevărat că dreapta are edituri, are reviste, cărți, are intelectuali remarcabili, dar asta a creat mai degrabă o iluzie a unei drepte, care de fapt nu s-a născut încă. Uitați-vă că în acest moment dreapta nu are, din păcate, un proiect politic pentru România. Dreapta nu poate locui numai în gândirea frumoasă a unor intelectuali și filozofi.

Este adevărat că nici dreapta nu are un proiect de țară, nu are la rândul ei o viziune, este fărâmițată, într-un fel antagonizată. Care ar fi demersul principal pus în fața lui Iohannis și a dreptei în momentul ăsta?

Un nou partid social-democrat?

Un partid social-democrat care să vizeze doar Transilvania nu ar fi posibil în acest moment, pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, suntem de un centralism înfiorător. S-ar putea face însă un partid social-democrat sau o altă variantă de stânga care să pornească tot de la București, dar care să aibă rădăcini mai puternice înr-o parte sau alta a țării. Asta e cu totul altceva. Se poate gândi doar după 2016.

După părerea mea, și dreapta se află într-o perioadă de criză, așa cum avem o criză a sistemului politic din România. Am văzut multe voci din dreapta care au înțeles foarte bine ceea ce au strigat manifestanții în seara victoriei lui Iohannis. Trecând pe lângă sediul ACL, au spus „nu vă bucurați, voi o să urmați”. Acest mecanism a izbucnit pentru prima dată în 2012 și cred că va mai urma. Deci este vorba de o cerere pentru schimbare de sistem politic în România. Cred că dreapta ar trebui să-l adopte la modul cinstit și fără influențe politice, ideologice pe Klaus Iohannis și să-i pună la dispoziție un proiect cu adevărat important pentru România, cu principalele valori pe care dreapta le vede în legătură cu viitorul României. În al doilea rând, cred că unificarea dreptei nu ar trebui să fie un slogan, pentru că în momentul ăsta eu nu văd clivajele care ar putea să motiveze, în afară de ambiții personale sau orgolii, o dreaptă atât de fărâmițată. Dincolo de documentele patetice sau scrisorile deschise, cred că dreapta ar trebui să se gândească la oameni. Ceea ce se discută cel mai mult e pe cine pune dacă vine la putere? Vine cu aceeași echipă cu care a fost și în perioada lui Tăriceanu sau Boc? Nevoia pe care o are stânga de a scăpa de figurile vechi o are și dreapta. Cred că va mai trebui ca dreapta să încerce să promoveze câteva proiecte, pe care am văzut că stânga nu le-a putut promova singură, ca acestea să fie discutate într-un dialog sincer și corect cu stânga: cel legat de reforma administrației din România, care este foarte important, unde am văzut că și stânga, și dreapta au dat înapoi, atunci când a fost vorba ce vom pune în viitoarea Constituție, descentralizarea și regionalizarea. Stânga și dreapta s-au întâlnit în parlament pe proiecte comune numai când a fost vorba de amnistie sau în proiecte care sunt, să spunem, disfuncționale pentru societatea românească. După atâtea bătălii, au trecut totuși 25 de ani, cred că, dincolo de antagonismul simbolic, acum ar trebui ca stânga și dreapta să se întâlnească pe câteva proiecte comune. Ar trebui să nu-i ceară lui Iohannis prea multă ideologie, dar să-i pună la dispoziție proiecte pe care să le promoveze, pentru că este un om care în acest moment are o credibilitate uriașă și care ar putea să fie un foarte bun catalizator. Dacă vor încerca să-l facă pe Iohannis să aibă o etichetă ideologică de dreapta, atunci ar pierde acest atu, pe care îl are în acest moment și nu știu cât este de meritat. Klaus Iohannis are o încredere de 61%, trebuie să merite această încredere pe care a adus-o dinspre societatea civilă, dinspre ceea ce a numit „cetățenie civică” spre cetățenia politică, la care totdeauna se referă stânga și dreapta.

Dar aici nu este vorba doar despre stânga sau dreapta, este vorba de o criză a societății, nu doar a sistemului politic. Este grav că nu avem o a treia cale, un proiect alternativă la stânga sau dreapta. Dar și acest lucru nu este chiar un dezastru. Este nevoie acum de un diagnostic radical: statul s-a blocat, România este în regres și letargie, trebuie reluat totul de la început. Din păcate, ne îndreptăm atenția spre „miracolul” de la vot, spre generația Facebook sau diaspora salvatoare, și asta ne dă speranțe sau ne îndreaptă spre piste false. Ne aflăm într-un punct mort și vom rămâne aici dacă nu recunoaștem cauzele și starea națiunii. Ponta ar putea să fie mulțumit că a pățit acest dezastru acum și nu s-a întâmplat la jumătatea mandatului. Din păcate, conflictul politic permanent ține loc de proiect politic sau clientelismul ține loc de proiect meritocratic. Dreapta se uită stupefiată spre stânga, care nu știe ce s-a întâmplat, unde a greșit, de ce cifrele de la Eurostat nu creează entuziasm public și spontane băi de multime. Am făcut recent, pentru o carte pe care o voi publica la 25 de ani de la revoluție, o mică listă cu lucrurile care nu s-au schimbat, deși a trecut un sfert de secol. M-am speriat! Sunt lucruri fundamentale care au rămas la fel sau au involuat în ceea ce privește statul, economia, societatea sau politica. Public sondaje de opinie făcute pe banii mei în fiecare săptămână și arăt dezastrul, suferința umană și neîncrederea, dar nimeni din establishmentul politic nu este interesat, nu este mișcat de această derivă a societății noastre. Tot timpul vorbim doar despre politicieni, de partide și alte chestii, ca și cum singura problemă pe care o mai avem de rezolvat este regia perfectă a spectacolului politic. De aceea nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul

15 decembrie, 2014

25 de ani. Ce nu s-a schimbat?

Un sfert de secol înseamnă schimbare, cel puțin la viteza cu care evoluează azi societatea. Despre tabloul schimbărilor vom vorbi în tot acest numărul special din Sinteza dedicat împlinirii a 25 de ani de libertate în România. Dar ce nu s-a schimbat? O listă fără multe comentarii sau explicații, ca și cum ai desena niște pietre, puse una după alta, pietre care rămân fără ca valul schimbării să le poată mișca ...

După 25 de ani nu știm dacă a fost revoluție sau lovitură de stat și nici cine a tras în noi, în 21-22, dar nici după acel moment, când au murit cei mai mulți dintre oameni. Nimeni nu a răspuns pentru crimele Revoluției, iar purtătorii de dosare au avut cariere fulminante în justiție. Dar avem câteva zeci de mii de revoluționari de profesie, care primesc indemnizații, terenuri sau scutiri de taxe și impozite, în timp ce urmașii celor morți au fost uitați de mult pentru că nu mai are cine să se lupte pentru ei, pentru că văduvele și orfanii nu pot ieși să se bată cu scutierii.

A rămas frica și o politică moartă de frică, mai ales atunci când intră în ani electorali, anii schimbărilor.Frica de a guverna, frica de a lua decizii curajoase, chiar dacă au existat majorități consistente, politicienii guvernează minimal, dominați de frica de a nu pierde puterea și tocmai din această cauză au pierdut-o, de fiecare dată. Frica de asumare a valorilor politice și a unei identități clare conduce la un surogat de politică: războiul politic permanent între lideri care devine rațiune de a fi pentru competiție, ba chiar poate deveni surogat de program. O frică de izolare politică străbate tot spectrul, de la stânga la dreapta. De 25 de ani, politicienii trec, dar frica rămâne, ca o ceață, ca un memento al incertitudinii și golului, al haosului și morții sistemului.

Nu am scăpat nici de nevoia de tătuc, o acută prezidențializare a puterii. Oamenii nu au încredere în reguli, Constituție sau instituții, vor mereu un președinte care să la aducă salarii, pensii, liniște, pace și tot ce se poate. În fine, acum a fost ales un președinte cu nume parcă predestinat pentru români, Santa Klaus. Și noul Președinte, chiar dacă nu pare încântat de asta, va fi asaltat cu omagii, scrisori, pupături și alte forme de masaje al Eu-lui prezidențial, cum se obișnuiește de secole pe malurile Dâmboviței.

Oamenii încă se bucura că ”și-au luat țara înapoi”, în curând se pun fără grijă pe tăiat porcul de Crăciun, pe chefuri și încălzesc visul că țara va merge bine și fără ei, să ne uitam doar pe fluturașul de salariu sau pe cuponul de pensie cum crește totul. Deși a trecut un sfert de veac, Laszlo Tokes îndeamnă încă la revolta ungurilor, iar Vadim Tudor scrie pamflete împotriva tuturor celor care i-ar putea da ceva în schimb pentru ca să tacă.

Discursul urii a rămas în spațiul public, chiar dacă acum este mai vizibil în zona spațiului public virtual. Sunt atacați bătrânii care cer pensii, cei de la țară care nu votează progresist, asistații de toate felurile, comunitățile rurale pentru că au nevoie de gaz, canalizare sau drumuri. Diaspora nouă nu este diabolizată pentru că nu a mâncat salam cu soia, ci pentru că votează fără să contribuie la PIB, fără să muncească cot la cot cu noi. Diversiunile cu otrăvirea apei și coloanele de blindate sunt și în revoluția Facebook cu tancurile care vin dinspre Rusia, dacă nu le oprim cu pieptul nostru de like-uri.

A revenit, după 25 de ani, anticomunismul care scoate oameni în stradă, deși acum este un anticomunism fără obiect real. A rămas valabilă maxima lui George Soros: Întotdeauna este mai ușor să mobilizezi oamenii contra a ceva decât pentru ceva. Autonomia ungurilor și secuilor este tot în stare de proiect, acum a mai avansat, dar tot așteptând vremuri mai bune pentru a trage o graniță mică care să împrejmuie moșia strămoșească, Szekelyfold.

Încă mai avem școli, chiar dacă am ajuns de la 30.000 la 7200, numărul lor scade continuu, iar în sfertul de veac al libertății am construit cinci biserici la o școală. PIB-ul nostru tot mic este, tot la coada Europei, chiar dacă a crescut de 5 ori față de 1989. Mai avem încă edituri chiar dacă vânzarea de carte a scăzut cu 85%. Intelectualii noștri publici scriu apeluri patetice și cheamă, după 25 de ani de democrație, masele în stradă pentru a șterge guverne de pe fața pământului.

Antreprenorii români sunt tratați ca hoți, corupți, bandiți sau golani, dar într-o mai mare proporție decât în primul an de libertate: atunci credeau asta 80% dintre români, după 25 de ani sunt 93% care apreciază așa. Investitorii străini sunt priviți și acum ca salvatori, primesc ajutoare de stat, investitorii români sunt arestați pentru corupție de acte ori niște hoți din administrația centrală sau locală le cer bani negri sau șpăgi pentru a le elibera documente.

În general, încă funcționează mitologii politice în locul unor strategii de dezvoltare economică: mitul investitorului străin care vine doar pentru a crea locuri de muncă pe plaiurile mioritice, economia de piață care, ea singură, aduce bunăstarea, cota unică – singura cale spre bunăstare și creștere economică. FMI și Banca Mondială ne dau certificate de sănătate și ne fac proiectul de buget pentru anul care vine, iar mitul bunăstării a rămas să se refere la o perioadă mai îndepărtată decât cea pe care o vedeam cu mintea și cu sufletul în 1989.

Statul a rămas singura sursă a puterii, unica forma de legitimare a unei autorități. Administrația locala este cotropită de statul centralizat, obiectivul la care lucrăm de două secole, astfel că avem doar un simulacru de autoritate locală sau județeană, acestea fiind doar prelungiri ale organismelor centrale în teritoriu. Forța centrului face ca baronii locali să fie doar copii ale baronilor de la centru. O astfel de politică nu reprezintă nici comunitatea, nici oamenii din aceste comunități, ci doar reproduc o schemă abstractă creată la centru sau ținte de factura politică: social democrați vs. liberali, proeuropeni vs. conservatori, corupți vs. inocenți etc. Astfel, după 25 de ani, puterea centrală respinge orice proiecte care ar putea avea relevanță adevărată pentru oameni concreți sau comunități reale.

Ca și la începutul acestui sfert de secol avem o stângă politică obsedată doar de menținerea puterii și dominare și o dreaptă care plânge patetic prin scrisori deschise sau apeluri publice în timp ce crede că trecerea proprietății statului în mâna capitaliștilor recenți este revoluția adevărată (dar nu l-au citit pe Marx, care credea la fel doar că vroia asta pentru clasa muncitoare). Și acum liderii dreptei sunt tot angajați ai statului, chiar dacă s-a dezvoltat și un mic capitalism românesc. Societatea civilă lipsește și acum din spațiul public, din când în când, se trezesc unii dintre reprezentanții ei, deja foști miniștri sau actuali membri de partid, și o invocă, vorbesc în numele defunctei. Miile de organizații care se luptă pentru politici de asistență socială, solidaritate comunitară sau alte scopuri unde statul uită de oameni, formate mai ales din tineri, nu sunt băgate în seamă, dar am rămas la listele de susținere ale intelectualilor sau la scrisorile deschise către vreun lider care candidează la vreo funcție.

Acum îi idolatrizăm o vreme pe tinerii care au ieșit la vot sau au luptat pe Facebook pentru o lume nouă, ca odinioară pe cei care au ieșit să moară în fața tancurilor, dar, în scurt timp, toată lumea va uita de ei, de locurile lor de muncă, de condițiile în care învață sau de faptul că trebuie să-i ajutăm să facă o carieră, să-și crească fiii și apoi să ne dea pensii mari și grase din munca lor.

Nici acum nu avem un proiect de societate, nu avem o hartă a viitorului, nu ne propunem un traseu. Guvernanțele sunt pompieristice și comunicaționale. După un sfert de secol, nu am făcut un mare plan, conducem țara cu instrumente contabile și cu ochii închiși. Resursele nostre naturale se tâlhăresc zi de zi, iar noi ne hărțuim în războaie personale ale liderilor. Am pierdut populație mai mult decât în cel mai devastator război, anul trecut s-au născut sub 180.000 de copii, natalitatea scade continuu. Nimeni nu este panicat, nimeni nu se îngrozește că viitorul neprogramat nu are cum să aducă ceva bun. O naivitate șocantă pentru un popor care se laudă că rezistă de două mii de ani la confluența imperiilor. Imperii care au murit, dar noi, românii, am rămas, așteptând să vină următoarele imperii ca să calce în picioare. O inconsistență de fond a unei națiuni care așteaptă de aproape un secol premiul Nobel pentru literatură și este mereu frustrată că nu-l primește.

După 25 de ani de libertate, ”istoria încă se răzbună pe noi, repetându-se”, cum scria acum un secol, Nicolae Iorga.

Editorial pentru numărul 11 al Revistei SINTEZA, revista de cultură și gândire strategică.

01 decembrie, 2014

STAREA NAȚIUNII DE ZIUA NAȚIONALĂ

Ziua Națională îi găsește pe români mai optimiști și mai puțin îngrijorați cu privire la conducerea țării, politică sau economie. Sunt principalele concluzii ale Barometrului Starea Națiunii realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES.

Mai mult de jumătate dintre români (58%) continuă să aprecieze drept bună direcția în care se îndreaptă țara, spre deosebire de sub 25% în septembrie 2014. În același registru se situează și gradul de optimism cu privire la viitor, 55% dintre respondenți afirmă că sunt optimiști și doar 12% se declară pesimiști, iar 32% se declară rezervați.

Mândri că sunt români

Dacă 45% dintre români se auto-evaluează ca fiind mai degrabă fericiți, 36% spun că sunt mai degrabă nefericiți, iar 18% se poziționează nici fericiți, nici nefericiți.

91% dintre români se simt mândri că sunt români, dar cred că românii sunt mai degrabă ghinioniști decât norocoși.

Evaluarea fericirii românilor în prezent raportată la perioada de dinainte de 1989 este mai degrabă negativă: 27% dintre respondenți cred că oamenii sunt mult mai fericiți și ceva mai fericiți în prezent, în timp ce 48% îi evaluează ca fiind mai nefericiți, iar 13% cred că sunt la fel de nefericiți.

Atunci când vine vorba despre problemele personale cu care se confruntă românii în momentul de față, observăm că pe primul loc se află starea de sănătate (20%), pensiile și salariile mici (15%), dar și problemele legate de lipsa locurilor de muncă a banilor, șomajul (11%).

Doar 15% dintre cei chestionați spun că în ultimul an au avut tot ceea ce au avut nevoie, 13% declară că au avut destul de mult din ce le-a fost necesar, 48% că le-au lipsit unele lucruri, iar 24% susțin că le-au lipsit foarte multe lucruri.

După alegeri - mai puțin îngrijorați de politică și conducerea țării

Printre cele mai mari îngrijorări ale românilor continuă să se afle: corupția (89% dintre respondenți se declară îngrijorați și foarte îngrijorați), prăpastia dintre săraci și bogați (83%), starea de sănătate (82%), nivelul șomajului și salariile (79%), poluarea (78%) și starea mediului înconjurător (77%).

Față de luna septembrie, îngrijorarea românilor cu privire la conducerea țării a scăzut de la 74% la 48%, iar cea legată de politică de la 69% la 59%.

Cea mai mare problemă a țării, în momentul de față, este în opinia unui sfert (23%) dintre participanții la studiul IRES șomajul (lipsa locurilor de muncă). Următoarea problemă majoră este corupția (17%), urmată de dificultățile economice și conducerea țării (11%) sau de nivelul de trai/ipsa banilor (5%). Dacă în septembrie, într-un studiu similar, conducerea țării era indicată drept a doua problemă majoră a țării de către 14% dintre respondenți, tendința acestui indicator este în scădere.

65% dintre cei chestionați consideră că situația economică a țării este, în prezent, proastă și foarte proastă. O proporție mai mare dintre respondenți (37% în decembrie, față de 38% în septembrie) tind să aprecieze că față de anul trecut starea economiei este la fel și doar 7% cred că economia merge mai rău acum decât în urmă cu un an. Dacă vorbim despre comparația cu anul 2004, 32% dintre respondenți cred că starea economiei este mai bună în prezent, iar 10% cred că este mult mai bună decât înainte de revoluție. În ceea ce privește economia, datele arată un relativ optimism al românilor: 58% dintre respondenți cred că în următorii 5 ani starea economică a țării va fi ceva mai bună decât este în prezent (cu 15% mai mulți decât în septembrie 2014), iar 13% cred chiar că va fi mult mai bună (4% mai mulți decât în septembrie 2014).

Mai optimiști și cu mai mare speranță în viitor, dar critici asupra prezentului

68% dintre cei chestionați susțin că se simt, în general, în siguranță.

Trei sferturi dintre români (74%) cred că în România este, în prezent, destul și foarte greu să înaintezi o plângere atunci când drepturile îți sunt încălcate.

75% dintre participanții la studiu cred că în România este destul și foarte greu să îți deschizi o afacere.

75% apreciază că în România este destul și foarte greu să îți cumperi o casă.

83% sunt de părere că în România este, în prezent, destul și foarte greu să ai un trai decent.

91% susțin că în România este, în prezent, destul și foarte greu să crești un copil fără să îi lipsească nimic.

93% consideră că în România este, în prezent, destul și foarte greu să câștigi mulți bani.

82% cred că tinerii care termină, în prezent, o facultate în România nu au șanse să își găsească un loc de muncă. 61% dintre cei chestionați ar sfătui un tânăr absolvent de facultate să plece pentru a-și găsi un loc de muncă în străinătate. Procentul este în scădere față de luna septembrie a acestui an.

Dacă în luna septembrie mai mult de o treime dintre români apreciau că nu mai există nicio șansă pentru România și lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, la finalul lunii noiembrie doar un sfert dintre cei chestionați mai cred acest lucru.

79% dintre participanții la studiu sunt de acord cu afirmația conform căreia situația economică din România se va îmbunătăți în următorii 10 ani, cu 16% mai mulți decât în septembrie 2014.

71% dintre respondenți se pronunță în favoarea ideii conform căreia tinerii educați după 1989 vor duce la schimbarea radicală a clasei politice din România în următoarele decenii, cu 11% mai mulți decât în septembrie 2014.

85% dintre cei chestionați spun că au încredere în viitor, cu 9% mai mulți decât în septembrie 2014.

Dacă în septembrie 2014, 24% dintre participanții la studiu declarau că nu mai au nicio speranță pentru viitorul țării, la finele lui noiembrie doar 19% mai sunt în acord cu această afirmație.

73% dintre cei chestionați sunt de acord cu afirmația că românii sunt mai inteligenți decât majoritatea respondenților, iar 85% cu ideea conform căreia cea mai mare problemă a țării este reprezentată de clasa politică.

39% dintre cei chestionați (cu 5% mai mulți decât în septembrie) cred că oamenii obișnuiți pot schimba ceva în mersul lucrurilor, însă doar 32% simt că le sunt respectate drepturile cetățenești.

Puțin peste jumătate dintre respondenți (51%) cred că România este o țară civilizată, în timp ce 45% cred contrariul.

În ceea ce privește evaluarea unor aspecte legate de România, respondenții au concluzionat:

Aproape jumătate dintre respondenți spun că România este frumoasă (48% în noiembrie față de 53% în septembrie), 14% cred că nu este deloc bine condusă (față de 24% în septembrie, 5% consideră că este foarte sigură (față de 7% în septembrie), 10% apreciază că nu este deloc dezvoltată economic, 48% susțin că este foarte coruptă (față de 42% în septembrie).

Metodologia studiului:

Volumul eșantionului: 1.330 indivizi de 18 ani și peste