Se afișează postările cu eticheta 2015. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2015. Afișați toate postările

22 ianuarie, 2015

TRIBURILE se lansează la Bistrița




Dragi prieteni,

Anunț cu bucurie prima lansare de carte din acest an. Este vorba de lansarea publică a volumului ”TRIBURILE. O patologie a politicii românești de la Revoluție la Generația Facebook”.

Este o onoare să fiu alături de prietenii mei din Bistrița, sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 10.30, la Centrul German din Bistrița  -  ”Casa Argintarului”, Strada Dornei numărul 5.


Lansarea are loc cu ocazia inaugurării Centrului German din Bistrița.

Vă aștept cu drag pe toți cei care sunteți în zonă.

09 ianuarie, 2015

Gândirea pozitivă, ca program de viaţă, este o greşeală


Am începutul anul 2015 cu un interviul pentru Rdaio Cluj despre fericire. Mi-a dat seama încă o dată că nimic nu se compara cu Radio Cluj. Nicio media, nicio institutie, niciun alt radio. Aici, în acest studio, acum vreo 22 de ani am participat la primul meu talk-show. Nu am avut aer, era să mă sufoc. Azi este locul în care mă simt cel mai bine, ştiu că ceea ce spui este ascultat, înţeles şi, uneori, chiar iubit. Mulţumesc Radio Cluj, mulţumesc Alina!




În exclusivitate, la Radio Cluj, opinia sociologului Vasile Dâncu despre fericire, speranţa românilor în 2015 şi atuurile cu care pornim la drum în acest an.

Vasile Dâncu: 2015 sigur că începe sub semnul speranţei, nu ştim, însă cum se va termina. În general, atunci când speranţa depăşeşte mult posibilităţile pe care viaţa le oferă, posibilităţile concretului, ale realităţii, ale existenţialului, poate că nu întotdeauna îşi are rolul pe care eu îl consider, ca sociolog, acela de a crea o combustie pentru social, pentru oameni, a da o speranţă în plus.
Speranţa este o formă de energie. Vorbeam la finalul lui 2013 că începe o perioadă a emoţiilor. Ce s-a văzut la finalul lui 2014 a fost exact acest lucru. Atât în alegeri, cât şi după alegeri, s-a simţit o mare emoţie colectivă, un vis colectiv, uneori fără un suport real, fără un fundament real foarte solid, un vis colectiv spre schimbare, spre schimbarea României.
Ceea ce însă acceptă mai greu oamenii este că schimbarea trebuie să înceapă cu ei înşişi, să participe la schimbare. Nu poţi să ceri mereu celorlalţi să se schimbe, nu poţi să ceri cuiva din afară acest lucru…fie el şi un viitor preşedinte. Trebuie să-ţi doreşti o schimbare puternică şi să participi la această schimbare. E adevărat, ceea ce poate să vină din zona politică trebuie să fie un semn, un semn al schimbării, un semn că schimbarea este posibilă şi acest semnal trebuie să îl dea noul preşedinte.
E o mare problemă pentru Klaus Johannis, pentru că are în spate o aşteptare foarte mare, un val de speranţă la care se poate rezista foarte greu. Pentru că speranţa are şi următorul defect: se proiectează mereu mâine, nu se proiectează peste câţiva ani, peste un deceniu. Oamenii nu au răbdare, viaţa nu are răbdare cu noi şi, din această cauză, anul 2015 va fi un an al speranţelor.
Ce aşteaptă oamenii foarte concret din studiile pe care le-am făcut în decembrie 2014, este o viaţă mai bună.
Oamenii aşteaptă salarii mai mari, aşteaptă locuri de muncă mai sigure, posibilităţi noi de a se promova profesional.. şi românii, în special, mai aşteaptă un lucru la care visează de 20 de ani: un viitor sigur pentru ei, pentru copiii lor.
Cea mai mare frică pe care  o au românii în acest moment. Mulţi consideră că, copiii lor pot să îşi facă o carieră numai în străinătate, din nefericire, pentru că şi aceasta este o rătăcire, este un vis de rătăciţi. ..nu ai cum să te realizezi pe deplin într-o altă societate, să începi o viaţă într-un alt mediu este foarte greu.
Nu eşti pregătit pentru asta, nu eşti pregătit mental, psihologic, nu eşti pregătit din perspectiva celorlalte abilităţi pe care le ai. Pot să reuşească unii, dar puţini sunt cei care reuşesc să fie fericiţi într-un alt mediu pe care l-au schimbat în totalitate. Cred că toate speranţele acestea vor avea şi un suport real în ataşamentul oamenilor la aceste vise.

Alina Nechita: Spuneaţi ceva de 1989 şi de faptul că cei care erau atunci copii speră acum pentru copiii lor la un viitor mai bun în afara ţării…Ce nu s-a schimbat de atunci ? Tinerii de atunci şi tinerii de astăzi, cei cu piepturile dezgolite în faţa armelor şi cei din mişcările sociale pornite pe Facebook, sunt pentru acelaşi lucru dar într-un alt timp?
Vasile Dâncu: Cred că visează la acelaşi lucru, dar nu mai sunt aceiaşi pentru că lumea s-a schimbat fundamental. S-au schimbat o parte din elementele exterioare ale lumii, dar noi am rămas la fel. Oamenii nu s-au schimbat prea mult de 5000 de ani încoace. Au aceeaşi conformaţie morfofiziologică. De când s-au fundamentat culturile orientale, greco-romane şi cultura europeană prin începuturile ei, avem aceleaşi mituri, avem aceleaşi tipuri de a visa, de a interpreta viaţa şi moartea, acelaşi mod prin care ne creştem copiii…de aceea, cred că în 1989, oamenii au ieşit în stradă, au încercat să construiască un fel de speranţă din disperare, o formă disperată de a se arunca în faţa tancurilor sau în faţa maşinilor, neştiind ce urmează. Ceea ce s-a născut în 1989 a fost speranţa de după sacrificiu. În momentul sacrificiului, a evenimentelor din 1989 pe care îndeobşte le numim revoluţie (cred că ar merita să se numească revoluţie, măcar pentru cei care au murit atunci), nu exista o viziune foarte clară.
Ceea ce s-a întâmplat acum, după 25 de ani, este o altă formă de a încerca schimbarea, la fel de nesigură, dar cu alte mijloace, cu mai puţine sacrificii.
Astăzi generaţia facebook este diferită, este una care nu mai crede în social, nu mai crede în contractul social, crede în emoţii mai degrabă, se adună în funcţie de emoţii; este greu pentru politicieni să gestioneze aşa cum credeau, această categorie de populaţie. Va fi periculoasă când nu vor mai fi tinerii de pe facebook ci maturii de pe facebook, pentru că atunci vor avea alte target-uri şi vor avea un alt tip de maturitate, nu se mai angajează politic decât, cum spun americanii, într-un fel de activitate politică intermitentă, adică din când în când.
Tinerii nu mai cred în slogane, generaţia facebook nu mai crede că interesul naţional – adică dacă îl pronunţi, dintr-odată în jurul tău se face patrie. Ei cred doar în avantajul direct pe care îl am eu ca şi cetăţean, un drept pe care trebuie să mi-l respecţi, pentru că prin aceasta se fundamentează şi un drept colectiv. Dacă fiecare dintre noi suntem mulţumiţi, asta generează o naţiune mulţumită, o naţiune care produce, o naţiune care este performantă. Sigur că nu pare atât de frumos ca şi poeziile despre patrie şi despre mamă şi despre nucul de la poartă, despre limba română ca şi limba cea mai dulce şi mai armonioasă dintre limbi, dar este un angajament pragmatic şi este un răspuns la adresa viitorului, după părerea mea. Dacă vom rămâne în continuare într-un discurs romantic despre trecut de tip paseist, în care punem în faţă istoria – istoria ca fundament al identităţii noastre – atunci pierdem competiţia cu celelalte ţări. Pierdem competiţia cu Europa şi cu tot ce există în această lume. Eu cred că acum discursul de bază ar trebui să aibă în centru antropologia, sociologia, psihologia, adică ştiinţe ale viitorului şi nu alte trecutului, care te ajută să fii performant la un moment dat. Romantismul poate să rămână, dar romantismul la nivel de proiect social este periculos. Romantismul este foarte bun la nivel individual, familial, de grup. Mica comunitate se poate fundamenta pe sentimente.

Alina Nechita: Ce-i face pe oameni fericiţi, nu doar pe români?
Vasile Dâncu: Trebuie să încep cu o mărturisire de sociolog. N-am spus niciodată chestiunea asta nimănui: am avut o mare emoţie când am pus prima dată întrebarea, acum vreo 10 ani, dacă oamenii se simt fericiţi. Aveam un complex legat de noi, sociologii: ne credeam a fi deasupra sentimentelor, încercam să măsurăm cumva neutru, să măsurăm omul din alte perspective, şi-i lăsam pe psihologi să se ocupe de fericire, sau pe filosofi. Am pus prima întrebare, şi mi s-a părut că va fi o întrebare din care nu vom obţine mare lucru. Oamenii nu o să ne spună de fapt dacă sunt sau nu fericiţi şi vor evita întrebarea. Am avut o surpriză: oamenilor le plăcea să vorbească despre ei şi despre propria fericire. De fapt, cred că fericirea se naşte în mare măsură şi în discurs, atunci când te gândeşti la ea.
Dacă nu ţi se pune problema, dacă nu te întreabă cineva despre fericire, trăieşti pur şi simplu fericit şi poate trăieşti mai fericit atunci când nu se pune o întrebare pentru că nu te gândeşti la asta şi nu încerci s-o fundamentezi raţional. Când te gândeşti raţional este mai greu. Sentimentul de fericire însă există şi poate fi observat cu instrumente sociologice şi psihologice. Oamenilor le e frică să spună despre ei că nu sunt fericiţi. Sunt 75% dintre români, de exempu, care spun că se simt fericiţi, cu toate că ţara merge într-o direcţie proastă, cu toate că jumătate dintre ei spun că nu au bani nici pentru strictul necesar, că au foarte multe lipsuri şi cu toate astea se simt fericiţi. Asta este o combustie interioară, vine de undeva din istoria individului şi mai mult din dorinţa lui de a fi fericit. În fond, pentru a fi fericiţi avem nevoie de foarte puţine lucruri. Am întrebat pe oameni despre fericire şi despre cum operaţionalizează ei. Şi aici sunt mai multe tipuri de oameni şi mai multe vârste. În tinereţe, cei între 18-35 de ani pe care îi sondăm noi (sigur americanii încep să sondeze, şi am început şi eu asta, de la 14 ani… maturitatea vine un pic mai devreme în zilele noastre), deci tinerii spun că sunt fericiţi atunci când au cu cine să comunice şi când au condiţii minime pentru a-şi exprima libertatea, condiţii pentru a călători, condiţii pentru a munci şi pentru a-şi urmări pasiunile. Acestea sunt condiţiile pe care le declară cel puţin cei tineri şi cred că sunt sincere. Astea sunt lucrurile care ne fac fericiţi atunci când suntem tineri. După 35 de ani începe o perioadă, peste tot în lume oamenii răspund la fel; apare un fel de fericire care se bazează şi pe reuşită şi se bazează şi pe indicatori sociali. Între 35 şi 55 de ani avem vârsta adultă, cea care apare cu responsabilităţi pentru copii, cu responsabilităţi pentru profesie, iar oamenii se gândesc şi la realizarea de sine. Se gândesc deja la un sine al lor, la o identitate pe care o proiectează în afară şi pe care şi-o recunosc când sunt singuri cu ei înşişi. Şi aici apar într-adevăr foarte multe dezamăgiri, apare un procent mai mic de fericiţi decât între cei tineri.

Alina Nechita: …adică încep să conştientizeze lucrurile la care au sperat, pe care le-au aşteptat dar care nu s-au împlinit…
Vasile Dâncu:…ei contabilizează eşecuri deja, visuri prăbuşite şi se lovesc de multe bariere sociale. Evident trăim în societăţi în care, aşa cum spunea Papa Francisc, acum avem o globalizare a indiferenţei faţă de ceilalţi. Ori, în această globalizare a indiferenţei şi de căutare mereu a profitului, în care noi nu globalizăm o solidaritate între oameni, vor fi tot mai puţini oamenii care îşi pot îndeplini condiţiile fericirii. Pentru că în partea asta adultă a vieţii noastre şi materialul (n.n partea materială) este foarte important. Sigur că ne place să spunem că „banii nu aduc fericirea” dar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile minime ale existenţei, atunci nu putem vorbi de fericire decât în cazuri patologice, în care poţi să-ţi păstrezi o undă de fericire împotriva tuturor condiţiilor, ceea ce este cu adevărat rar şi minunat şi original dar e patologic şi nu e o condiţie socială, ca să spunem aşa, a fericirii. În fine, vârsta ultimă, vârsta a treia, a patra, ceea ce se numeşte maturitate continuă mai nou, asta ca să nu-i supărăm pe cei mai în vârstă: atunci se restrâng condiţiile legate de fericire, nu numai la nivel material ci şi la un fel de bilanţ pe care oamenii îl au faţă de trecut. Se uită la copii, la nepoţi, încep să caute o fericire prin delegaţie, o fericire care are nevoie de foarte puţin; este foarte mult legată de afect, de relaţiile cu ceilalţi, de posibilitatea de a comunica – într-un fel se închide cercul. Poţi să trăieşti prin prisma celorlalţi, să te bucuri pentru bucuria celuilalt mult mai mult. De aceea bunicii sunt foarte apropiaţi de copii, de nepoţi, reuşesc să găsească o modalitate de a trăi prin stimuli sociali decât prin proprii stimuli, pentru că stimulii care vin din interior nu pot fi interpretaţi ca fiind pozitivi în cele mai multe elemente. Dar în general despre fericire putem spune foarte puţine lucruri la nivel de grup, la nivel societal, la nivel comunitar. Putem să vorbim despre o fericire naţională sau de o fericire comunitară calcuând nişte indicatori. Şi putem spune că avem nişte indicatori de satisfacţie a vieţii, care pot duce la fericire. Însă noi ştim un lucru, şi acesta este fantastic atunci când vorbim despre fericire, sau când scriem despre fericire: aceasta (fericirea) este ceva ce nu poţi să atingi, este ceva la care mai degrabă se ajunge într-un moment în care se îndeplinesc anumite condiţii. Fericirea este o senzaţie de foarte scurt timp şi după aceea mintea omului şi sufletul lui merge mai departe şi caută o altă formă, trece la o altă treaptă. De aceea este fantastic şi de aceea nu vom putea măsura sociologic niciodată bine fericirea.

Alina Nechita: …dar credeţi că nefericirea, odată rostită poate să atragă semnale negative? Sunt foarte mulţi care susţin că dacă rosteşti pozitivul ţi se întâmplă pozitivul…
Vasile Dâncu: Nu cred în asta, deşi am mai scris de mai multe ori despre acest lucru… Borges spunea foarte frumos că de fapt orice cuvânt poate atrage realul. Eu cred însă un lucru: gândirea pozitivă ca un program de viaţă este o mare greşeală, luată habotnic, ca o religie. Însă gândirea pozitivă şi căutarea senzaţiei de fericire prin autocontrol, prin căutarea semnelor fericirii este un foarte bun program, cel puţin din când în când; un fel de program de terapie personală. Nu cred în sintagma că „universul lucrează pentru tine” şi că simpla invocare a numelui fericirii…

Alina Nechita: sau o meditaţie de cinci minute…
Vasile Dâncu: … aduce fericire în jurul tău. Cred că nefericirea câteodată este premiză pentru fericirea viitoare. O stare de nefericire, de insatisfacţie puternică, o stare tragică pentru existenţă poate la un moment dat să îţi lumineze calea, să îţi deschidă noi căi şi să te ajute ca să ieşi din acea stare de nefericire. Este şi o problemă de comparaţie – să nu uităm, fericirea este şi comparaţie, comparaţie cu ceilalţi. Din nefericire, ca să spun aşa, ne comparăm şi cu ceilalţi dar ne comparăm şi cu noi înşine. Ne comparăm stările şi atunci când, după o perioadă de insatisfacţie, lucrurile se îmbunătăţesc; dintr-o dată putem să fim fericiţi prin comparaţie cu noi înşine. Lucrul foarte interesant la cercetările sociologice este următorul: îi întrebăm pe oameni dacă sunt fericiţi. 75% spun: „sunt fericit, eu personal şi familia mea”. Dacă îi întrebăm: „dar ceilalţi sunt fericiţi, după părerea dvs.?” Şi acolo vedem că doar 30 şi ceva la sută spun că şi ceilalţi sunt fericiţi. Deci, până la urmă vedem că fericirea este egoistă şi în domeniul social şi al percepţiei sociale. Oamenii spun că noi suntem fericiţi dar suntem aleşii, de fapt, pentru că cei mai mulţi sunt nefericiţi.

Alina Nechita: Care sunt atuurile românilor la început de an?

Vasile Dâncu: Suntem o ţară care a trecut prin foarte multe şi avem rezistenţă, rezistenţă la stres. Acesta este un atu fantastic, că suntem muncitori; chiar dacă nu ne dăm seama de asta, ne adaptăm foarte repede condiţiilor. Cei mai mulţi români au trăit între două lumi: o lume trecută, care astăzi este diabolizată şi o lume care astăzi este tot un infern, dar despre care oamenii credeau înainte că este un paradis. Părerea mea este că, datorită faptului că am cunoscut deja o poveste iniţiatică legată de o nouă lume, asta ne va ajuta să construim un alt fel de lume viitoare. Acesta este atuul nostru – maleabilitatea, forţa de a te recreea într-o altă formă şi … foarte repede. Suntem şi foarte creduli şi credulitatea asta te poate ajuta să te adaptezi foarte bine unui mediu, să crezi poveştile altora şi să crezi că poţi să fi acolo şi să fi asemănător cu cei de acolo. Noi le dorim mult succes în construirea unor poveşti frumoase.

Interviul poate fi citit si pe site-ul Radio Cluj

06 ianuarie, 2015

Transilvania Reporter

Vasile Dâncu: Acum este cel mai potrivit timp istoric pentru un proiect de ţară

Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea
Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea
Un an nou, un nou preşedinte al ţării, poate noi şi noi speranţe pentru fiecare dintre noi. Un nou început. O proiecţie pentru anul 2015, într-un interviu cu sociologul Vasile Dâncu, preşedintele IRES.
Rep: Spectrul politic românesc pare acum destul de necoagulat; cum credeţi că o se reconfigureze în anul care a început?
Vasile Dâncu: În mod normal, vom avea două planuri, care sigur că se vor mişca, poate, legate unul de altul, dar s-ar putea să fie şi independente. Planul politic, al partidelor politice, şi cel al guvernării. Dacă vorbim despre guvernare, mă gândesc la relaţia dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Aici se pare că, cel puţin pentru început, există premise pentru o configurare corectă a relaţiilor instituţionale, în sensul că vor putea lucra cele două instituţii importante ale statului. În domeniul partidelor, vor fi foarte multe mişcări politice în acest an şi cred că acestea vor influenţa până la urmă şi viaţa instituţională, viaţa executivului, a legislativului. În primul rând vom avea o încercare de reformă sau de reinventare a partidului care a pierdut alegerile, a PSD. PSD are nevoie în acest moment de un congres, iar după acest congres cu siguranţă că partidul va trebui să găsească o formulă de reînnoire. Reînnoire în mare măsură şi a oamenilor, o reînnoire a mesajului şi o modalitate nouă de a aborda lupta politică. Cred că PSD a pierdut foarte mult în ultimii ani pentru că a mers pe aceeaşi strategie, aceea de a maximiza câştigul în spaţiile pe care le are ca domenii importante, zonele de preferinţă în care are oameni şi în care de ani de zile câştigă alegerile –în Moldova şi Sud- şi a eliminat din calcul zonele pierzătoare. S-a observat acum, după trei alegeri la rând, că e o strategie greşită, că ar trebui să găsească un alt mod de a se raporta, nu pe zone mari, ci de la individ la individ. Cred că partidul va trebui să reconstruiască întreaga sa filozofie de stânga, dacă se va găsi destulă inteligenţă va trebui să-şi modifice o mare parte din modalităţile de acum de a promova oameni; va trebui să fie un partid mai deschis, va trebui probabil să găsească un mod de a articula partea văzută a partidului, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu cred că poate să aducă mari câştiguri electorale pe viitor. Multe victorii mici nu pot da o victorie mare întotdeauna şi asta cred că ar trebui să înveţe PSD, inclusiv din aceste alegeri. Sigur că vor trebui alte mecanisme de solidaritate internă, altfel gândită relaţia cu Transilvania, ar trebui diversificat mesajul, cred că ar trebui cultivate câteva curente interne în PSD, care să diversifice mesajul partidului, oameni purtători ai unor mesaje diferite, moţiuni probabil la următorul congres, să construiască o dezbatere nouă în PSD. Dar aceasta este treaba lui Ponta.
Rep: În acest proces de reformare a PSD, unde îl vedeţi pe Victor Ponta? Mă gândesc aici şi la propunerea lui Liviu Dragnea de a nu mai fi cumulate funcţiile de stat, administrative, cu cele politice, din partid. Pe de altă parte, vorbeaţi anterior şi de necesitatea unei mai mari solidarităţi interne; ori, prin această interdicţie de a fi cumulate funcţiile din partid cu cele administrative, nu s-ar crea mai mulţi poli în fiecare organizaţie şi, astfel, nu ar apărea mai uşor tensiunile, divergenţele, în detrimentul solidarităţii?
VD: S-ar putea şi asta, ar putea fi o reacţie şi asta, dar până la urmă existenţa mai multor poli poate i-ar obliga să colaboreze. Cei din PSD –şi din toate partidele româneşti- colaborează mai greu, pentru că sunt obişnuiţi cu un singur cap, cel care conduce; conduce dictatorial o organizaţie, dă afară pe cine vrea, aduce pe cine vrea. Conducerea colectivă apare când există mai mulţi centri de putere, care negociază. Nu ştiu dacă trebuie să aplicăm asta până la vârf, cu eliminarea cumulului de funcţii. Dar asta depinde şi de înţelepciunea pe care o va avea Ponta, dacă va vrea să facă o reformă cu el în interior sau o reformă fără el. Asta este opţiunea lui. El se poate plasa în acest moment oriunde în această configuraţie. În funcţie de ceea ce înţelege, de cum înţelege el viitorul, în funcţie de ceea ce gândeşte el faţă de partid, în funcţie de ce filozofie va adopta pentru a reconstrui partidul.
Rep: Poate va depinde şi de contextul politic, dacă, de exemplu, va rămâne sau nu premier Victor Ponta. Vedeţi şi un posibil scenariu în care preşedintele Klaus Iohannis ar trece peste dorinţa PNL de a guverna şi ar continua coabitarea cu Victor Ponta? Vorbeaţi adineauri şi de premisele unei relaţii mai bune, corecte între cele două palate.
VD: Aici este o temă interesantă, dar care ţine de mai mulţi factori; e tema legată de ce se va întâmpla anul acesta în opoziţie. În ceea ce numim opoziţia politică avem o zbatere şi mai mare ca la PSD, pentru că trebuie să se creeze ceea ce se numeşte marele partid de dreapta sau marele PNL. Crearea acestui partid nu va fi foarte simplă, pentru că este vorba de două partide care trebuie să se unească într-o singură structură. Au la dispoziţie un an şi ceva, în care de la nivel teritorial până la nivel central trebuie să se unifice conducerile. Asta înseamnă reducerea numărului de posturi, reducerea numărului de sinecuri la jumătate, până la urmă. Funcţiile de partid le mai poţi întinde, dar funcţiile din administraţie nu le poţi întinde la infinit. Aşa încât, PNL-iştii vor avea mari probleme şi conflicte interne. De aceea poate că parte dintre ei sunt mai liniştiţi şi amână atacul asupra guvernului, din mai multe motive. Unul este lipsa de competenţe şi de experţi noi pe care să-i arunce în luptă, dar, pe de altă parte, în primul rând e că vor să-şi facă o triere internă, să reuşească cei pe care şi-i doresc ei ca având forţă. Apoi, cred că ei vor încerca anul acesta un asalt asupra guvernului, după primăvară, dar aici poziţia lui Iohannis este una complicată. Pe de o parte, el îşi poate strica fundamental imaginea prin această dorinţă rapidă de putere sau îşi poate pierde susţinerea celor din partidul lui. Deci, putem avea şi o bătălie în care să se piardă o serie de lucruri pentru România sau pentru guvernare, în cazul în care vom avea un continuu asalt sau un război de cucerire a guvernului. Dar pe de altă parte, Ponta trebuie să înţeleagă că o opoziţie puternică este bună şi pentru el.
Rep: Deci, PSD şi Victor Ponta ar putea să rămână la guvernare? Şi, de fapt, cum ar fi mai bine? Mă gândesc aici şi că anul viitor vor fi alegeri locale.
VD:  Cred că pentru ţară mai bine ar fi ca Guvernul Ponta să rămână până la alegerile din 2016, să pună la punct un program de investiţii etc. Nu ştiu dacă acest lucru ar fi cel mai bun pentru PSD. S-ar putea ca pentru PSD să fie un sacrificiu, fiindcă orice guvernare se erodează şi prin acest lucru să piardă alegerile din 2016. Deci, s-ar putea ca ceea ce este bine pentru România să nu fie bine pentru PSD. S-ar putea ca şi PSD să înţeleagă acest lucru şi să nu forţeze foarte mult rămânerea la guvernare, pentru că pe acest val de foarte mare speranţă pe care vine Klaus Iohannis, nişte greşeli de guvernare ale unui guvern de dreapta ar duce la o dezamăgire destul de rapidă a populaţiei şi în 2016 ne-am putea trezi că se va vota din nou alternativa. Dar eu cred că va fi foarte greu de dat jos guvernul, cel puţin în acest an.
Rep: Dar n-ar fi o mişcare bună pentru PSD să iasă de la guvernare şi să lase locul PNL? Mai ales că PNL, cu unificarea, cu luptele interne, nu pare tocmai pregătit pentru guvernare.
VD: PSD s-a mai retras de la guvernare, prin Mircea Geoană, şi a pierdut lamentabil. Teoretic, PSD ar putea să facă acest calcul, să se retragă, dar, pe de altă parte, şi PSD are nevoie de o poveste de succes, trebuie să-şi ducă la capăt nişte proiecte. Nu poţi să fugi de guvernare mereu. PSD a avut, după părerea mea, o guvernare destul de bună în ultima perioadă, dacă ne uităm la cifre –destul de proastă comunicaţional, cred- şi din punctul acesta de vedere, tot a devenit în alegeri „duşmanul naţional principal”, ca să zicem aşa. Deci, a încerca la guvernare să faci proiecte mai progresiste, mai deştepte e mult mai bine decât a lătra din opoziţie.
Rep: Dacă o să şi poată să facă, ţinând cont de faptul că preşedintele este dat de adversarii politici ai PSD…
VD: Da, dacă o să poată, dar eu cred că Iohannis n-o să-i încurce; limitele guvernului vor fi numai limitele imaginaţiei şi a competenţei guvernului. N-o să mai poată da vina pe Iohannis, cum s-a dat vina pe Traian Băsescu. Evident, Traian Băsescu se şi opunea, era jucător. Cred că Iohannis va fi cooperant, participativ.
Rep: Cât credeţi că va ţine luna de miere la Klaus Iohannis?
VD: La preşedinţi durează şase luni-un an, depinde cum se gestionează şi din punct de vedere comunicaţional, după care începe erodarea. Dar la preşedinţi nu avem o cădere invariabilă. Sunt perioade de cădere, sunt perioade în care îşi refac imaginea. Preşedintele este depozitarul unor speranţe, este ca o bancă de speranţe a naţiunii şi cunoaşte, ca la bursă, creşteri, descreşteri. Preşedintele, pentru a creşte în sondaje, n-ar nevoie, ca guvernul, să arate că a crescut, de exemplu, nivelul de trai, salariile, pensiile etc. Printr-un singur gest simbolic, preşedintele poate să-şi recapete încredere.
Rep: În ce măsură va fi şi Klaus Iohannis un preşedinte jucător, cum a fost Traian Băsescu? Lumea ce aşteaptă din acest punct de vedere?
VD: Băsescu şi-a lăsat haina în cui la preşedinţie, după el noi nu mai gândim cum gândeam înainte de Băsescu. Chiar dacă spun că vor un preşedinte liniştit, arbitru, oamenii au mari aşteptări de la un preşedinte, locuri de muncă, să crească nivelul de trai etc. Sigur că poate nu se mai gândesc la un preşedinte jucător de  tipul lui Traian Băsescu, dar cu siguranţă se gândesc la un preşedinte activ şi cred că Iohannis o să fie un preşedinte activ, pentru că nu va putea să stea într-o splendidă izolare, nu va putea să stea în turnul de fildeş al Cotrocenilor. O să fie presat mereu. O să fie presat de pe facebook, din societatea civilă, o să apară tot felul de dezamăgiţi care consideră că ei l-au inventat pe Iohannis şi o să-i dea indicaţii, să facă una sau alta. Eu cred că Iohannis va fi obligat să acţioneze, fiindcă modelul de preşedinte s-a schimbat. Cu bune, cu rele, Traian Băsescu a schimbat modelul.
Rep: În acest context socio-politic, cu „moştenirea” modelului de preşedinte jucător lăsată de Traian Băsescu, cu aşteptările mari ale oamenilor faţă de Iohannis, cu dilema dacă să fie sau să nu fie un preşedinte jucător, ce credeţi că ar trebui să facă în primul rând Iohannis în mandatul său prezidenţial? Care ar trebui să fie principalele sale preocupări la început de mandat?
VD: În primul rând, cred că ar trebui să-şi facă un plan legat de ţinta comunicării sale. Cine este beneficiarul comunicării sale. Şi o să ajungă la concluzia că beneficiarii comunicării sale sunt şi cei care l-au votat, şi cei care nu l-au votat, şi cei care au facebook, şi cei care n-au facebook, şi diaspora, dar mai ales diaspora internă, ca să spunem aşa, oamenii care deşi sunt români şi locuiesc în România, nu se simt cetăţeni egali cu ceilalţi, nu se simt confortabil, nu le ajung banii nici pentru strictul necesar. Deci, o analiză a cererii sociale şi a urgenţelor este un lucru foarte important şi cred că este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Probabil că preşedintele a şi început să-l facă, cu siguranţă că s-a gândit la asta. Apoi, cred că este nevoie să preia o parte din dosarele României, ca să spun aşa, cele legate de securitate şi ordine internă, de educaţie, sănătate şi economic. Noi am uitat, avem tot timpul numai scopuri politice, dar nu mai avem nici un proiect economic. Mi se pare că sună un pic nelalocul ei reindustrializarea României; nu reindustrializarea României, dar transformarea, reinventarea României ca actor economic independent şi participativ în acelaşi timp. Să vedem ce resurse ne-au mai rămas, ce facem, de exemplu, cu pământul. În multe ţări din UE e, de exemplu, o crimă să vinzi pământul către străini. Să ne întrebăm şi noi, poate facem un referendum. Să vedem în ce ne-am putea specializa, cum valorificăm marea resursă IT pe care o avem etc. Cred că este nevoie, deci, şi de economie, nu numai de educaţie şi sănătate, care sunt prioritare. E nevoie şi de economie şi cred că preşedintele trebuie să aibă o viziune în acest sens. Observăm, de exemplu, că dăm foarte multe ajutoare de stat străinilor, românilor nu le dăm; să vedem, legat de asta, dacă mai vrem să avem o economie naţională sau vrem să avem o economie total dependentă de alţii. În fine, cred că dincolo de consilierii săi, cred că este nevoie de o gândire asupra unor echipe de specialişti care să-l sprijine pe preşedinte, specialişti în diverse domenii. Apoi, preşedintele are nevoie şi să-şi consolideze funcţiile pe care le are.
Rep: Ţinând cont de sprijinul popular, de susţinerea pe care o are în rândul populaţiei, de valul de entuziasm, precum şi de faptul că nu este legat foarte tare de un partid şi nici aşa de implicat politic, n-ar putea Klaus Iohannis să înceapă să construiască un proiect de ţară?
VD: Momentul este prielnic. Este un moment de emoţie colectivă, de speranţă, de motivaţie extraordinară. E această energie, care este visul în politică; ar trebui folosită, pentru că oamenii s-ar angrena la acest lucru. Dacă le-ai spune oamenilor că pentru viitor trebuie să înveţe mai mult, să sacrifice mai mult pentru educaţie, să înveţe limbi străine, să încerce afaceri în domenii noi, eu cred că oamenii ar face aceste lucruri. Sunt sute de mii de oameni care în urma unor asemenea planuri pe care le-au făcut marii preşedinţi ai SUA, de exemplu, au început imediat să pună în practică asemenea vise, pentru că le-au avut şi ei, cu siguranţă. Eu cred că este momentul unui proiect pentru România. Marea noastră problemă este că întotdeauna fiecare a vrut să-l facă pentru partidul său şi să ia repede dividende de pe urma acestui lucru. Un proiect modest –aşa cum s-a autodefinit în campanie Klaus Iohannis-, în care să adune toate forţele naţiunii, fără să ţină cont de politică… Cred că acest moment ar fi cel mai potrivit timp istoric, ca să spun aşa.

27 decembrie, 2014

Interviu despre 2015

 interviu Crina Dunca

 Vocea Transilvaniei

   

Anul 2015 începe cu o schimbare de macaz chiar la vârful politicii. După zece ani, Traian Băsescu pleacă de la Cotroceni, iar locul său e luat de Klaus Iohannis. Cum va schimba asta politica din România?

Vasile Dâncu: Este greu de schimbat politica din România după Traian Băsescu. De ce? Simplu, Traian Băsescu a fost totalmente pe gustul poporului chiar dacă la final a avut niște probleme de scădere a încrederii. A fost Tătucul – jucător, adică ceea ce așteaptau oamenii. A fost votat de două ori împotriva sistemului și a majorității media. Acum sunt mulți deștepti care spun că vor liniște, dar este o ipocrizie, sau nu își dau seama. Cum spuneau filosofii antici: nu te poți scălda de două ori în același râu. Nici noi nu vom reveni la liniștea de dinainte de Traian Băsescu. Deja se vede în agenda pe care publicul o face pentru noul președinte: locuri de muncă, dreptate socială, salarii și pensii mari, adică exact ceea ce nu poate face Președintele României. Iohannis este un alt tip de personalitate, un ardelean așezat, dar nu este exclus să se schimbe un pic datorită presiunii publice. Orice politician când vede că începe să scadă în sondaje începe să acționeze, mai ales dacă i se reproșează că nu acționează. Președintelui Iohannis o să i se facă în scurt timp reproșuri adversarii politici sau media că este indiferent, că nu se implică sau că a pactizat cu sistemul, și atunci va fi obligat probabil să iasă la joc. Până acum a rezistat bine unor încercări de a-l scoate prematur în ring, dar va rezista oare cinci ani? În fond, nu cred că ar fi bine să devină un arbitru liniștit, cred că trebuie să-și folosească uriașa simpatie și popularitate pentru a promova idei de schimbare și proiecte de modernizare. Trebuie să electrizeze opinia publică, să motiveze organizațiile neguvernamentale și chiar Parlamentul sau Guvernul. Sper că noul Președinte  nu va sta pasiv să aștepte următoarele alegeri și, în plus, va găsi cele mai bune mijloace pentru a sprijini la schimbarea logicii sistemului politic. Suntem într-o fundătură care este total neproductivă și duce la cheltuirea ineficientă a resurselor, la stagnare și depopularea României.

Ce rol va avea ”Partidul” Facebook și Diaspora în agenda președintelui, în primul an de mandat?

Vasile Dâncu: Diaspora va fi uitată repede, de fapt, și la alegeri, a fost doar un motiv pentru acțiune politică în țară. Încă trăim o euforie a victoriei contra sistemului politic și a guvernului, dar în scurt timp această emoție se va resorbi. Aici trebuie să distingem între mai multe tipuri de diaspora. Sunt cel puțin trei categorii de diasporeeni, cum cred eu că ar trebui să-i numim (nu diasporezi!). Prima categorie este reprezentată de românii din lume care nu mai au cetățenie română și care sunt plecați definitiv. Este un grup numeros, unii plecați de mai multe generații, alții plecați recent. Pe acești oameni trebuie să-i ținem aproape, să-i ajutăm să rămână și români, și să sperăm că se vor întoarce odată, sau măcar să sperăm că vor promova România în societățile lor. Pe vreme în care eram ministru însarcinat cu diaspora am început discuțiile pentru a promova un proiect de lege și apoi o modificare constituțională pentru ca românii din diaspora, cu dublă cetățenie, să poată ocupa funcții în statul român, în administrație, guvern sau chiar pentru a candida la Președinție. Am început  atunci discuțiile împreună cu Dl. Dinu Zamfirescu și lideri ai comunităților românești din Europa și America de Nord. Recunosc că nu mai știu unde s-a ajuns cu această inițiativă, dar eu resușisem să conving guvernul și grupul nostru parlamentar de acest lucru.
A doua categorie este cea a românilor din jurul României care azi sunt, fără voia lor, cetățenii altor state, comunitățile din Serbia, Moldova, Ucraina, Bulgaria sau Ungaria. Acești oameni trăiesc adevărate drame și presiuni inimaginabile (exclusiv Republica Moldova, evident) și care nu ar trebui abandonați. Ar trebui să-i sprijinim mereu cu fonduri, dar și cu presiuni asupra statelor vecine pentru ca să poată să-și păstreze identitatea și cultura. Dubla cetățenie ar trebui stimulată și chiar preocuparea pentru a vota la alegerile din România.
În fine, noua diaspora, cea formată din emigrația recentă sau doar migrația recentă, deoarece jumătate dintre românii din Europa sunt temporar la lucru în țările respective, mulți având perspectiva sau chiar dorința de a face niște bani și a se întoarce. Aceste trei diaspore au probleme diferite și trebuie o strategie serioasă de ajutorare, unde votul nu este cel mai important lucru. Dreptul de vot trebuie asigurat, dar trebuie să ne gândim mai departe. Dacă ne limităm la discuția despre vot suntem doar niște demagogi sau șmecherași care ne gândim să le exploatăm votul. Ceea ce uită cei mai mulți politicieni care fac demagogie pe această temă este că diaspora poate să voteze data viitoare contra dreptei, când ea va fi la putere și va reprezenta sistemul. Trebuie trei strategii serioase pentru cele trei tipuri de diaspora, sper să înțelagă asta Guvernul dar și președinția.
În scurt timp vom auzi din nou voci care vor ataca diaspora și vor pretinde că nu au dreptul să ne dea lecții. Vor fi apoi din ce în ce mai mult. Diaspora este răspândită, nu are cum acționa unitar. Doar dacă și-ar face un partid politic, acest lucru ar putea produce ceva. Nu știu dacă ar schimba politica sau țara în bine, dar ar putea încerca. Aș lansa această idee, această provocare diasporei noastre. Dar asta sigur cu condiția să nu ”locuiască” doar pe Facebook.
Faccebook-ul nu va avea mare forță anul viitor, este doar un mijloc și o potențialitate instrumentală. În sine, nu va avea existență politică, sensul în care m-ați întrebat. Poate va redeveni important în 2016.

Credeți că va reuși Klaus Iohannis să se ridice la așteptările imense ale românilor?

Vasile Dâncu: În primul rând trebuie să mai coboare așteptările românilor, pentru că acum se află într-un punct de maximă excitație. La asemenea așteptări nu se poate ridica nici Dumnezeu, iertată fie-mi expresia și gândul blesfemic. Înțeleg însă că nu ne referim la așteptările pe care le exprimă azi oamenii cu nonșalanță și inconștiență: salarii mari, locuri de muncă, pensii decente, țară fără de corupție, meritocrație. Aici președintele nu poate face mare lucru singur, nu are nici atribuții, nici bugete, nici oamenii pentru aceste proiecte. De fapt acestea sunt așteptări de tip rezultate, derivate din alt mod de a guverna sau de a face politică. Klaus Iohannis este investit cu o speranță de mai bine. Oamenii își vor modela așteptările, dar vor să vadă semnele unei schimbări. Vor să se iasă din această logică a conflictului politic permanent, a unei administrații corupte și a lipsei de rezultate vizibile în modernizarea serviciilor sociale gen sănătate și educație. Un singur om nu poate face mare lucru pentru aceste așteptări diverse și profunde, chiar să fie Einstein. Este nevoie de o echipă, aici este bătălia lui Klaus Iohannis. Marele lui partid nu poate oferi asta până la capăt, deoarece resursele de intelighentia din toate partidele sunt limitate. Trebuie să caute cu atenție în universități sau în alte zone, să nu se grăbească, să caute oameni care sunt obsedați de anumite proiecte, nu doar sinecuriști sau gureși care se justifică prin faptul că s-au luptat pentru victoria lui. Cred că trebuie să caute oameni care nu sunt samurai politici, mereu puși pe bătălie, ci oamenii care pot dialoga cu tot spectrul politic dar și cu societatea civilă.
Daca va reuși, atunci victoria lui va fi și victoria României. Deocamdată nu putem face nici un pronostic, dar îi doresc succes!

Pentru Victor Ponta și Guvernul său anul 2015 va sta sub semnul iminentei schimbări? Va face față moțiunilor de cenzură pe care le pregătește PNL? Vom avea alegeri anticipate în 2015?

Vasile Dâncu: Greu de crezut că noua dreaptă regrupată,  cu președinte ales,  va avea răbdare până în 2016. Cred că primavara este așteptată pentru ca să se construiască vreo ambuscadă pentru Guvernul Ponta. Va fi o adevărată minune dacă Victor Ponta va rezista pâna în 2016.
Victor Ponta va rezista dacă va dovedi că știe să joace și în apărare, nu doar în atac. Iar pentru apărare contează mult coeziunea echipei, solidaritatea, sacrificiul pentru ceilalți și alte lucruri. În actuala situație se văd mai mult strategii personale de salvare sau imagine, puține lucruri se fac pentru apărarea colectivă. Nu cred în mitul că opoziția știe că nu este pregătită să ia puterea și nu vrea să atace. După ce va trece iarna și va fi condusă de vreo serafică doamnă, greu de atacat frontal, se poate să-și descopere vocația de a face națiunea fericită de la masa guvernului.

Cine credeți că va câștiga bătălia pentru conducerea PSD: reformatorii sau baronii? Va reuși PSD să se reformeze cu adevărat?

Vasile Dâncu: Nu sunt optimist, am fost de câteva ori, dar mi-a trecut. Mi-aș dori însă foarte mult ca să avem un partid de stânga modern, dinamic, iubit de tineri și intelectuali, un partid progresist care nu este obsedat doar de voturi, ci este obsedat de viața celor mulți și bunăstarea lor. Propunerile lui Dragnea sunt dure, vor fi sabotate din toate partile. Ar trebui luate în serios. În plus, ceea ce propune Liviu Dragnea trebuie compensat cu alte proiecte de modernizare, pozitive, constructive, motivaționale, ale lui sunt deocamdată limitative, constrângătoare.
Dincolo de acestea este nevoie de o nouă solidaritate internă. Partidul câștigă în niște județe din Sud sau Moldova, dar pierde marea bătălie datorită exemplului acelor județe, a stilului oamenilor de acolo de a  face politică. În acest timp, social democrații din Transilvania și Banat sunt considerați membri de categoria a doua și sunt mereu umiliți sau damnați, criticați că devin miniștri, deși pierd alegerile. Ori acest lucru îl crede și îl spune mereu chiar președintele partidului. Nu au înțeles, deși le-am spus asta de zeci de ori, că nu sunt organizațiile din Transilvania de vină, că este puțin probabil ca 15 organizații județene să fie formate doar din proști, trădători sau leneși. Sunt elemente structurale și istorice care fac ca PSD să piardă în Transilvania, în nici un caz ideea de stânga sau social democrația.
Când făceam politică eram mereu întrebat în Ardeal (se întamplă și acum) de ce accept să stau alături de  diferiți baroni locali sau baroni centrali compromiși, de ce nu facem un partid modern, european, poate chiar ardelean. Și acum, tot mai multă lume cere să facem un PSD de Transilvania și Banat, o altă variantă a social democrației. Sigur, spun tuturor că asta nu se poate face, e prea multă suspiciune față de noi ardelenii și o generală dorință a tuturor de centralism maxim. La un examen lucid ne dăm seama că sunt multe capete înfierbântate și în Transilvania și un asemnea proiect politic, chiar dacă ar fi limitat la PSD, ar putea crea efecte neașteptate. Ori pentru noi, ardelenii, România este proiectul cel mai important și nu e caterincă asta, noi simțim asta și suntem educați de mici să nu facem concesii când este vorba de acest lucru.
Cu toate astea, dacă nu ar fi atât de conformiști politicienii și șefii din Transilvania s-ar enerva într-o zi și ar hotărî ieșirea din această situație de umilință. Ar spune că nu este normal să accepți ca aluviuni peremiste venite în PSD să jignească o întreagă regiune a țării doar pentru că a câștigat mai multe voturi la alegeri. Ar pune pumnul în pieptul furtunii  și s-ar organiza cumva ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu prevăd însă vreo răscoală în viitorul apropiat, am văzut că oamenii se obișnuiesc ușor cu umilința de la București, este veche și costurile, deși imense pe planul imaginii de sine, nu se văd cu ochiul liber când se uită unii la alții și zâmbesc.
Baroni și reformatori? Deocamdată sunt puțini reformatori, iar pe baroni îi împuținează DNA. Nu prevăd mari lupte, nu este cine să le ducă, sunt puțini oameni care au bărbăția să se opună pe față unei situații care este clar că nu le convine.
Pe de altă parte, văd că președintele PSD face apel la forțe proaspete dinafară care îl critică  pe Ion Iliescu și nerealizările sale. Erau voci și în partid care de acum 10 ani au făcut asta, dar nu au fost sprijinite nici măcar tacit. Toți se ascundeau atunci și făceau pace separată cu Vanghelie care era marele păzitor la puritatii ideologice și făcea des propunerile de excludere. Altădată toți se fereau de aceste tipuri de discursuri, iar acum este greu de știut dacă este vorba de un captatio benevolentiae  sau o dorință sinceră de a deschide partidul spre diversificare și modernizare. Ar fi comic, daca nu ar fi foarte trist. Dar dacă se va reuși gruparea tuturor celor care au măcar o tresărire de stânga în niste forumuri de discuții, tot ar fi un lucru minunat care ar merita orice sacrificiu din partea conducerii de astăzi.

Există riscul să se rupă PSD și să se creeze noi partide de stânga?

Vasile Dâncu:  Greu să se rupă PSD, mitul unității este mai puternic decât orice alt imperativ. Dar ar putea fi o soluție. PSD a tot simulat diferite alianțe cu partide mai mici, dar niciodată nu a avut parteneri care să acopere tot spectrul de stânga, de la extremă la centru. Fragmentarea stângii și reorganizarea ei sub forma unei federații de partide, poate chiar conduse de PSD, ar putea aduce mai mult electorat. Trebuie un mesaj mai diversificat și mai ales o stângă care să poată valorifica filonul intelectual și emoțional al acestui curent politic. În acest moment PSD are o imagine de partid corupt, de partid al baronilor, chiar dacă și dreapta are fix aceleași probleme. Stânga însa a rămas demodată, anchilozată, chiar dacă a mai acceptat la varf intelectuali, diplomați sau tineri. A rămas să se adreseze unui public care între timp s-a transformat, a căutat mereu un public captiv, în timp ce lumea se schimbă repede iar muncitorii din marile fabrici și platforme au dispărut. Ce stângă este asta care se bazează doar pe pensionari și bugetari și care nu caută să aibă mesaj pentru lucrătorii din  marile corporații, paltforme comerciale exploatați la sânge de noul capitalism românesc sau străin. Stânga trebuie să se lupte pentru drepturi (inclusiv cel de a vota), nu să limiteze drepturi sau să cedeze presiunii neoliberale în ceea ce privește contractele de muncă sau protejarea salariaților în fața patronatului. O stângă veritabilă caută să oblige capitalul autohton sau străin să facă contracte de muncă pentru tineri absolvenți, nu rămâne captiva unei iluzii ideologice, o aberație bună doar pentru Rusia, pe care o plimbăm din discurs în discurs: cota unica.
Nu știu ce gândește Victor Ponta în acestă direcție, dar ar trebui să stimuleze diversificarea stângii, poate chiar federalizarea ei. Atenție, precizez, nu vreau federalizarea României, cum s-ar putea să mă acuze vreun mare comunicator de tip nou, vorbesc despre zona partidistă de stânga.

Care ar fi previziunile economice și sociale pentru România anului 2015? Care ar fi principalele măsuri care ar trebui luate?

Vasile Dâncu: Dacă ne uităm la EUROSTAT vedem că guvernul Ponta a avut rezultate excelente. Ce a lipsit a fost un story credibil și niște purtători de mesaj neuzați în luptele și polemici inutile de le televiziuni prietene. Pur și simplu cred că o comunicare excesivă a ucis comunicarea Guvernului. Dar cred că anul viitor ar fi unul bun din punct de vedere economic, dacă Guvernul Ponta 4 va fi lăsat să conducă. Nu este campanie electorală și se va da drumul la investiții iar premisele sunt bune. Rămân valabile promisiunile inițiale: scăderea poverilor fiscale care să faciliteze creșterea numărului de locuri de muncă, o mai bună colectare și absorbție mai bună la fonduri europene.

Cum va evolua politica externă a României în 2015? (intrarea în Spațiul Schengen, relaţiile cu SUA şi Rusia sau China – un investitor promis în ultima perioadă)

Vasile Dâncu: Avem un nou titular pe politică externă și trebuie să așteptăm primele semne ale voinței prezidentiale. Bănuiesc că nu se vor schimba direcțiile mari. Adică relațiile cu SUA vor fi perfecte, dar nu intrevăd posibilitatea ca Președintele SUA să desemneze un ambasador (o dovadă vie că mai avem de lucru până să convingem că merităm certificatul de bună purtare). Sper că Germania va fi mai activă în zona noastră și vom face progrese în parteneriatul cu Republica Moldova, chestiune în care Germania ne poate sprijini decisiv.  Spaima de Rusia și comunism a fost subiect de campanie, deci ne vom arăta opțiunea proeuropeană aruncând cu pietre peste gard în ograda marelui vecin de la răsărit. Noul Președinte pare mai puțin dornic de a face spectacol politic și asta ar putea să ne dea mai multă previzibilitate și seriozitate în relațiile externe. Dar depinde și aici de consilieri și echipă, de ministrul de externe și colaborarea dintre palate. Sper ca pragmatismului lui Aurescu și cumințenia lui Iohannis să dea rezultate. Relația cu China va merge înainte dar greu, poticnit, pentru că va fi sabotată discret dar consistent de partenerii noștri europeni dar și de dezorganizarea noastră la care putem adăuga șiretenia și experiența milenară de negociere a chinezilor care vor căuta să plătească costuri cât mai mici pentru orice investiție. Adică normal, de înțeles, dar în combinație cu birocrația noastră poate însemna moartea unor proiecte generoase și din care ar câștiga toate părțile.

AICI:
http://www.voceatransilvaniei.ro/previziuni-2015-vasile-dancu-despre-sperantele-romanilor-de-la-klaus-iohannis-la-asemenea-asteptari-nu-se-poate-ridica-nici-dumnezeu/


 

  O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...