Se afișează postările cu eticheta Andreea Pora. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Andreea Pora. Afișați toate postările

16 decembrie, 2014

Interviu Revista 22

"Izolarea de elite a fost cel mai important ingredient din cauza căruia a pierdut Victor Ponta"

de ANDREEA PORA                                                 
Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU
http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/vasile_dancu.jpg
„Stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț.”
 
 
 
Între cele două tururi de scrutin ați scris o epistolă candidaților, în care le spuneați ce să nu facă pentru ca să nu piardă alegerile. Din acea listă, ce elemente credeți că au încălcat PSD și Ponta?
 
Era o listă generală de aserțiuni despre cum funcționează ideile într-o campanie electorală și cum trebuie să se poziționeze un partid care vrea să câștige. Ceea ce s-a întâmplat în alegeri a arătat că stânga n-a respectat criteriul simplității și al clarităţii mesajului, că a avut obsesia cantității și a făcut prea multe digresiuni față de mesajul central. A făcut o campanie negativă excesivă față de un politician, Klaus Iohannis, fără pedigree politic. Apoi, a făcut alianțe nepotrivite,  în încercarea de a face o supramajoritate, pentru siguranță, din frica de a nu pierde, care te face mult mai vulnerabil în fața opiniei publice. A confundat adversarul. Este greu de crezut, dar asta e o chestiune a strategilor, că îl ataci pe Traian Băsescu și îl învingi pe Iohannis. Era o chestiune chiar și de logică, atât timp cât Iohannis nu venea cu un proiect de dreapta, chiar dacă avea în spate un afiș de dreapta, un background de dreapta, venea cu un proiect simplu, un proiect administrativ. O altă greșeală: a nu fi atent la detalii, a nu deosebi foarte bine de unde vin riscurile. Riscurile, în cazul lui Victor Ponta, în turul al doilea, au venit de la ceea ce probabil echipa lui a crezut că e un detaliu, dreptul cetățenilor de a vota, care s-a dovedit a nu fi deloc un detaliu, ci o zonă foarte sensibilă. Chiar dacă nu avem încă o cultură civică dezvoltată, frustrarea poate face minuni în campanii și privarea oamenilor de un drept creează o reacție în lanț, care a dus la acea revoluție la urne despre care s-a vorbit.

Greşeli ale stângii în alegeri

 
Stânga n-a respectat criteriul simplității și al claritătii mesajului, a avut obsesia cantității și a făcut prea multe digresiuni față de mesajul central. A făcut o campanie negativă excesivă față de un politician, Klaus Iohannis, fără pedigree politic. Apoi, a făcut alianțe nepotrivite, în încercarea de a face o supramajoritate, din frica de a nu pierde, care te face mult mai vulnerabil în fața opiniei publice.  
Ați avut discuții în partid între cele două tururi asupra acestor subiecte? Ați atras atenția asupra greșelilor care se comiteau sub ochii dvs.?
 
Eu nu am avut nicio legătură nici cu campania și nici cu partidul nu am relații organizate. Am discutat însă cu mulți dintre liderii partidului, inclusiv cu Victor Ponta. Am scris în spațiul public, pe blogul meu, iar ceea ce am spus între două tururi bineînțeles că au știut toți cei care se aflau în conducerea PSD, doar că nu m-au creditat cu atâta încredere încât să se țină cont de aceste lucruri.

Cât din acest eșec se datorează direct lui Victor Ponta? Mă refer la minciună, aroganță, agresivitate... lucrurile care i s-au reproșat.
 
Când pierzi sau câștigi alegerile, pierzi sau câștigi în echipă. Așa se întâmplă într-o campanie, oricât am încerca noi să găsim explicații savante. Este clar că o parte din insucces i se datorează lui Victor Ponta și echipei de consilieri din timpul campaniei. Deficiențele lui Victor Ponta au fost puse în spațiul propagandei de dreapta, al presei de dreapta. Victor Ponta a ajuns la această percepție, care cred că a contat destul de mult, și printr-o supraexpunere, o supramediatizare. Este o greșeală care ține de hipercomunicare, de, ceea ce am numit eu, o politică a excesului – nu a găsit o linie moderată în ceea ce privește acțiunea și chiar comunicarea socială. Victor Ponta a pierdut și din cauza unei foarte eficiente propagande legate de stafia comunismului, care s-a contrapus cu ideea occidentală. S-a vorbit foarte mult, mai ales în spațiul virtual, despre faptul că vine Rusia, vine Moscova și îl pune pe Ponta. O altă greșeală pe care a făcut-o el și o face stânga de vreo 25 de ani este absența din spațiul de dezbatere a ideilor, căci astfel de idei se dezbat, se comunică, nu se ignoră. Altfel, partidul, în mare măsură, și-a făcut numărul de voturi, în condiții destul de grele. Cu un spectacol al justiției de trei luni, în care baronii PSD erau duși în fiecare zi la DNA, a adunat 5.200.000 de voturi.

Votul din diaspora

 
Riscurile, în cazul lui Victor Ponta, în turul al doilea, au venit de la ceea ce probabil echipa lui a crezut că e un detaliu, dreptul cetățenilor de a vota, care s-a dovedit a nu fi deloc un detaliu, ci o zonă foarte sensibilă. Chiar dacă nu avem încă o cultură civică dezvoltată, frustrarea poate face minuni în campanii și privarea oamenilor de un drept creează o reacție în lanț, care a dus la acea revoluție la urne.  
E adevărat, dar nu putem scoate din discuție și faptul că PSD avea absolut toate mecanismele puterii în mână, plus că și-a creat condiții favorizante, dacă e să mă gândesc la ordonanța traseiștilor.
 
Cel care se află la putere în România, fie că e de stânga, fie că e de dreapta, folosește mijloacele pe care le are la dispoziție în scop electoral, și asta nu este normal. Terminăm acum un deceniu de dreapta, deceniul Traian Băsescu, în care am avut doi mari premieri de dreapta, Tăriceanu și Emil Boc, doar ultima perioadă este a lui Ponta. Vă propun să analizăm pe cifre cum s-au cheltuit bugetele. De exemplu, Tăriceanu a aruncat în piața electorală 3,2 miliarde de euro, banii pe care îi luase România în cel mai bun deal al privatizării, cel cu BCR. Deci eu cred că o parte dintre bolile politicii românești sunt boli și ale stângii, și ale dreptei.

Sunt de acord, dar chiar dvs. vorbeați de excese. Sigur că toată lumea a făcut așa, depinde însă de proporție. Plus că acum Tăriceanu e cu PSD. Să revenim la condițiile pe care le-a avut Ponta ca să câștige...
 
E adevărat, Ponta a avut toate condițiile, a avut cifre de statistică europeană, Eurostat, rezonabile. A avut și un partid care a mers alături de el și care a scos foarte multe voturi. Ceea ce l-a făcut să piardă cred că sunt câteva elemente foarte simple. În primul rând, o chestiune de strategie greșită, în principal cea comunicațională a campaniei, de la centrarea pe Traian Băsescu, o campanie negativă exagerată, și aici vine excesul, în fața unui candidat cum e Klaus Iohannis, de care nu se legau asemenea epitete negative, neparticiparea în spațiul ideilor cu intelectuali de stânga, la o dezbatere cinstită despre proiectul viitor al președintelui. Toate partidele, și de stânga, și de dreapta, se bat în campanie în mari strategii de targetizare a publicului, când nouă chiar ne lipsește un proiect despre România viitorilor 25-50 de ani. În fine, cred că Victor Ponta a pierdut şi din cauza unui avantaj care s-a transformat într-un mare dezavantaj, acela de a fi și șeful Executivului. Sunt destule argumente că a putut folosi funcția executivă pentru a-și face campanie, dar poate fi și un dezavantaj major, acela că o greșeală administrativă, cât de mică, într-o campanie electorală se transformă într-un defect fundamental. Cum s-a întâmplat cu administrarea alegerilor în străinătate, aici a fost până la urmă una dintre cheile statistice ale pierderii alegerilor. Dincolo, în accepțiunea filozofică, sigur că putem discuta mai mult de ce nu reușește stânga să aibă în ultimii 15 ani o majoritate absolută.
 

Viitorul lui Ponta în PSD

  Cred că în ultima vreme a fost o unitate destul de mare în PSD și nu avem alternativă cunoscută în afara echipei care conduce în acest moment. Dar dacă mă întrebați pragmatic, cred că Ponta, dacă demisionează din fruntea PSD, nu face bine partidului în acest moment. Va veni un congres în scurt timp, în câteva luni, și atunci va fi evaluat Ponta de către partid, își va face și el singur o evaluare.
În 2005 făceați o analiză despre necesitatea unei stângi moderne, pe alte baze, și despre incapacitatea PSD de a se reforma. Din ceea ce spuneați atunci sunt lucruri care, cel puțin din punctul meu de vedere, rămân perfect valabile și acum. Ce credeți că ar trebui să facă în sensul acesta PSD?
 
Din păcate, și eu constat că o mare parte din ceea ce am scris atunci nu s-a modificat. Aș fi sperat, pentru ideea de echilibru politic, să avem o stânga și o dreapta moderne, care să se ordoneze în proiecte, nu în scrisori deschise sau în litanii publice. Au rămas toate acele spaime publice, unele dintre bolile stângii s-au extins și în cealaltă parte a spectrului politic. A dispărut tema dezvoltării României și cred că s-a trecut la un fel de administrare politică a destinului României, nu am mai văzut politicieni care să vorbească despre nevoia unei transformări radicale a societății noastre. Eu cred că, în primul rând, stânga are nevoie în acest moment de un proiect. Din păcate, stânga nu a înțeles că, la modul cum a început în 1990, cu inhibițiile lui Ion Iliescu, cu un fel de alergie la intelectuali, s-a închis în sediul de partid și n-a ieșit la dezbaterea publică și a folosit câțiva administratori ai culturii pe care i-a confundat cu intelectualii de marcă și a zis: fiecare cu intelectualii lui. Așa a pierdut și tinerii. Acum cred că stânga ar trebui să înțeleagă că are nevoie de alt tip de organizare a partidului, care nu mai poate fi făcută în spatele ușilor închise, cum se întâmpla în trecut. E o chestie eternă a partidelor, că sediul partidelor este inviolabil. Sediul unui partid este un spațiu public și modul cum îți selectezi oamenii, modul cum îți construiești un program este important și trebuie făcut cu fața spre oameni, nu cu fața spre membrii de partid. Este nevoie de un alt tip de construcție.

Trebuie să se axeze mai degrabă pe simpatizanți și mai puțin pe membrii de partid. Stânga trebuie să deschidă grilele de selecție pentru a primi oameni, oameni vii, nu rude sau clientelă, să găsească o formulă care să ducă la dispariția alergiei la intelectuali și să construiască o stânga intelectuală. Nu este complicat și nici nu doare, trebuie doar o doză de sinceritate cu cetățenii și cu propriile ținte. Cred că stânga trebuie să înțeleagă că trebuie să înlocuiască obsesia de a sta mereu la putere, cu orice preț, cu obsesia unui proiect de modernizare urgentă a României, cu orice preț. Dacă cei care obțin voturi în sud sau în est vor mai avea dreptul de a-i exclude sau umili pe intelectualii de stânga, pe principiul că nu aduc destule voturi, atunci partidul va rămâne condamnat să nu reușească vreodată o majoritate absolută. Izolarea de elite a rămas încă și acest lucru a fost de fapt cel mai important ingredient care a produs explozia de la urne și din cauza căruia a pierdut Victor Ponta. Cred că trebuie să se facă curățenie. Acum 10 ani, când am scris despre reforma profundă a PSD și când începuse un proces de schimbare a direcției, Mircea Geoană, devenit pentru a doua oară președinte de partid, a oprit acest proces, în care trebuia să separe o grămadă de lucruri. Ar fi o mare ipocrizie să spunem că Ion Iliescu este vinovat că a pierdut Victor Ponta alegerile. Noi rămânem pe o stângă creată de Dobrogeanu-Gherea, o stângă de la București, centrată pe populații sărace, și nu ținem cont de faptul că, în Transilvania, statul național în 1918 a avut șase reprezentanți social-democrați, care au murit după aceea în pușcăriile comuniste, dar care au fondat în Transilvania și Banat o social-democrație europeană, vieneză, născută la Budapesta sau Berlin sau München... Uitați-vă într-o istorie pesedistă, un film care a fost făcut pe vremea lui Adrian Năstase, nu e nicio referire măcar la istoria social-democrației românești. Deci, o stânga fără memorie nu poate să facă, după părerea mea, foarte repede o schimbare în România. Și aici nu ideologia este importantă, cred că asta trebuie să înțeleagă cei care se ocupă sau se vor ocupa de reformă în viitor. Tinerii de astăzi au angajament politic, cum spunem noi, sociologii, intermitent. Tinerețea e o stare prin care trecem cu toții, o stare de entuziasm, de credință în valori, dar tinerii văd interesul național, văd grupul sau comunitatea în care sunt inserați prin perspectiva interesului propriu. Acesta nu e individualism neapărat, ci este o altă lectură a realității politice sau sociale. Deci trebuie să ne uităm la oameni concreți, nu la categorii abstracte, sociologice, când facem proiecte politice.
 

Nevoia de proiect a stângii

  Eu cred că, în primul rând, stânga are nevoie în acest moment de un proiect. Din păcate, stânga nu a înțeles că, la modul cum a început în 1990, cu inhibițiile lui Ion Iliescu, cu un fel de alergie la intelectuali, s-a închis în sediul de partid și n-a ieșit la dezbaterea publică și a folosit câțiva administratori ai culturii pe care i-a confundat cu intelectualii de marcă și a zis: fiecare cu intelectualii lui. Așa a pierdut și tinerii.
Mesajele de reformă vin însă din partea unor oameni extrem de puțin credibili: Ghiță, Ponta, Dragnea etc. Au ei forța, credibilitatea, cultura și inteligența de a face acest lucru sau pur și simplu este doar o încercare de a-și salva pielea?
 
Cred că toți politicienii se pot reinventa, sau majoritatea politicienilor, mai ales cei tineri, se pot reseta. Chiar dacă până la un punct nu ai înțeles foarte bine ce se întâmplă în politică sau n-ai găsit calea, o poți descoperi la un moment dat. Eu cred că totul ține de voința de schimbare, noi spunem voință politică, deși pare, ca expresie, un loc comun, după părerea mea. Cred că toți acești oameni, dacă doresc cu adevărat să schimbe partidul și pun energia pentru asta, o pot face. Pentru că, în acest moment, o parte din treabă, cea mai grea, a făcut-o DNA, în ce privește reforma stângii. Nu totul se reduce însă la schimbarea de oameni. Este una dintre componente și durează ani buni, schimbarea unui etos al partidului. Sigur, partidele se reformează mult mai bine în opoziție. Am văzut, mai nou, că i se fac PSD-ului proiecte din afară, toți marii noștri intelectuali, respectabili, dar de pe dreapta, jumătate dintre ei spun că stânga este nereformabilă, că dacă se va reforma se va naște o stângă sinistră și toxică, că dacă stânga va sta mai mult la putere asta este pierzania ei. Eu cred că PSD și Victor Ponta, dacă vor să meargă mai departe, vor trebui să se uite cu atenție la propriul lor proiect, să-și decidă propria cale. În primul rând, stânga trebuie să aibă încredere că se poate reforma. E adevărat, adversarii politici, și așa este firesc, îi vor critica continuu, vor spune că nu există stânga, că este o stângă care este mereu toxică, că toți sunt corupți. Indiferent de ceea ce se va spune, cei de stânga trebuie să creadă ei în destinul lor, dar să creadă totuși uitându-se la ce spune populația, uitându-se la ce spun intelectualii, oamenii de cultură. Dacă reforma se face fără a simți o nevoie internă, atunci va fi doar o schimbare de formă.

Revenind, ei vor încerca să facă acest lucru. Au pierdut alegerile, și-au dat seama că n-a funcționat ceva în acest sistem. Deocamdată, nu există alternativă la ei în acest proiect. Se va naște însă această alternativă. Nu cred că putem vorbi despre oameni damnați, a spune de la început că nu vor putea mi se pare că nu este corect intelectual. Dar revin la sinceritate și, ca să fiu și eu sincer, nu știu, în acest moment, cât este o schimbare anunțată de frică și cât este voința de schimbare adevărată.
http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/iohannis-acl-b.jpg
„Nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul.”
 
 
Credeți că Ponta ar trebui să-și dea demisia, să plece din fruntea guvernului, chiar a partidului? Există o variantă de rezervă în PSD în momentul acesta?
 
Cred că în ultima vreme a fost o unitate destul de mare în PSD și nu avem alternativă cunoscută în afara echipei care conduce în acest moment. Dar dacă mă întrebați pragmatic, cred că Ponta, dacă demisionează din fruntea PSD, nu face bine partidului în acest moment. Va veni un congres în scurt timp, în câteva luni, și atunci va fi evaluat Ponta de către partid, își va face și el singur o evaluare. Dar nu cred că va trebui să plece din toate funcțiile pentru că a pierdut bătălia cu Klaus Iohannis, nu văd nicio logică în chestiunea asta. A dirijat alegerile din 2012, care l-au legitimat ca echipă de guvernare să ducă țara pentru patru ani sau cât își va ține majoritatea în parlament, iar în partid, sugestiile celor care spun că trebuie să demisioneze cred că sunt otrăvite. În primul rând, dacă vrea să facă ceva pentru partid, ar trebui să deschidă o dezbatere, în următoarele luni până la congres, despre ce n-a funcționat în partid. Va observa că venirea sa a adus doar oameni noi, de la tineretul social-democrat sau din alte locuri, dar nu a adus nimic nou ca ideologie sau ca proiect. Poate doar un pragmatism de centru-stânga și o ideologie reparatorie cu caracter asistențial, în polemică cu regimul Băsescu. Asta a dat rezultate de guvernare, dar nu a creat coeziune sau solidaritate socială. Și Adrian Năstase a arătat cifre în campanie, la sfaturile americanilor, dar cifrele nu îi fac pe oameni să viseze, să se gândescă la viitor. Apoi, să vadă dacă are un alt proiect. În al doilea rând, cred că Victor Ponta nu ține de putere în acest moment, dar cred că este normal ca, până la viitorul congres, să rămână președinte și premier. Asta mi se pare ca o chestiune de echilibru politic. Până la urmă, în campanie s-a cerut echilibru, stânga are premier și dreapta să dea președintele.

Există riscul ca PSD să se rupă sau să se creeze alte partide de stânga?
 
http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1291/Ponta-PSD.jpg
„Victor Ponta nu ține de putere în acest moment, dar este normal ca, până la viitorul congres, să rămână președinte și premier.”
 
Nu știu dacă o stânga diversificată nu ar fi fost chiar o soluție, o competiție în cadrul mesajului de stânga, o bătălie de idei care ar fi structurat până la urmă și electoratul de stânga. Noi, în Transilvania, pe vremea când făceam politică, îmi aduc aminte că eram chestionați mereu despre corupții partidului și cum putem noi să suportăm să stăm alături de tot felul de nume care se văd astăzi la DNA. Acest handicap al unității de monolit continuă și de aceea stânga a pierdut constant alegerile în Transilvania. Nu cred că diversificarea stângii ar fi un lucru rău, dar trebuie făcută cu un proiect, dar nu unele făcute de disidenți. Nu cred că Vanghelie, de exemplu, devine dintr-o dată, prin faptul că îl critică pe Ponta, o lumină ideologică. Diversificarea stângii trebuie făcută însă de oameni cu scaun la cap, de intelectuali și lideri locali veritabili, nu de către oameni cărora li s-a luat scaunul de sub fund și ei s-au ținut de acest scaun cu disperare până în ultima clipă.
 
În „Grupul de la Cluj”, cum erați numiți, ați avansat acum câțiva ani ideea creării unei stângi în zona Transilvania-Banat. Credeți că ea ar putea fi reluată, a venit momentul pentru o alternativă de stânga în Transilvania?
 
De multe ori s-a discutat și la noi despre acest lucru, mai ales intelectualii din Transilvania vorbesc despre acest lucru. Dar în actuala stare mentală a societății românești, a spațiului public, e greu de acceptat că se pot face proiecte regionale. Ați văzut, Curtea Constituțională a respins un proiect de descentralizare și ăsta era un proiect european 100%, făcut cu consultanți europeni. Am văzut și oameni care înainte mi se păreau destul de lucizi, oameni politici importanți care vorbesc tot timpul, cel puțin Bucureștiul folosește mereu această spaimă legată de regionalizare și de pierderea Transilvaniei. După primul tur al alegerilor, toată lumea a vorbit despre „zidul lui Huntington” din Carpați, despre faptul că cei doi candidați au rupt România în două. Nu este adevărat. S-a văzut în turul doi că România este destul de diversă și Iohannis a câștigat și în zone din Moldova, din sud, destul de puternic. Ca să revin la ideea asta, este vorba de o frică de federalizare, o frică care face ca această mișcare să fie considerată ca una care autonomizează. Sigur că polarizări regionale în jurul votului sunt în fiecare alegeri. Dar un partid social-democrat care să vizeze doar Transilvania nu ar fi posibil în acest moment, pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, suntem de un centralism înfiorător. S-ar putea face însă un partid social-democrat sau o altă variantă de stânga care să pornească tot de la București, dar care să aibă rădăcini mai puternice într-o parte sau alta a țării. Asta este cu totul altceva. Se poate gândi doar după 2016. Trebuie o stângă care să aibă radăcini în Europa Occidentală, să se ghideze după principii care nu au apărut odată cu „lumina care vine de la Răsărit”. Avem încă un decalaj istoric față de Occident, mai ales în est și în sud, prea multă sărăcie și prea multă populație rurală. Cine vrea să facă o stângă modernă ajunge la întrebările de la începutul secolului XX pe care și le punea Lenin. De aici trebuie să pornim. Dacă nu facem un proiect de dezvoltare urgent care să preceadă stânga, atunci nici o dreaptă serioasă nu vom avea vreodată. Până una-alta, avem niște hibrizi politici, pe care punem tot felul de etichete.

Dreapta şi spaţiul public

 
Dreapta, de 25 de ani, are tot spațiul public, toți intelectualii publici. Dar este un spațiu public care nu produce idei (...), pentru că este un spațiu fără dialog. Se formează un discurs de dreapta, pentru că stânga oricum n-a intrat în dezbatere, stânga nu și-a ascultat nici propriii intelectuali, darămite să-i asculte pe alții. (...)Dreapta nu poate locui numai în gândirea frumoasă a unor intelectuali și filozofi.  
Ați vorbit foarte mult de elită, de intelectuali și de contextul unui proiect de stânga. Dar pare că PSD nu are astfel de resurse în interior. Cum de s-a ajuns ca un partid atât de mare, cel mai mare, să nu reușească să atragă intelectualii de stânga? Ce poate face în sensul acesta?
 
Dreapta, de 25 de ani, are tot spațiul public, toți intelectualii publici. Dar este un spațiu public care nu produce idei, cum spune H.-R. Patapievici, pentru că este un spațiu fără dialog. Mă rog, se formează un discurs de dreapta, pentru că stânga oricum n-a intrat în dezbatere, stânga nu și-a ascultat nici propriii intelectuali, darămite să-i asculte pe alții. Eu știu foarte mulți oameni de stânga care nu sunt neapărat în acest moment voci importante, pentru că în primul rând nu li s-a dat spațiu de expresie chiar de către stânga. Nu voi face o listă a intelectualilor de stânga subversivi, ca să zic așa, dar există foarte mulți oameni care gândesc de stânga, dar nu-i poți înrola într-o campanie de propagandă, nu pot fi asociați cu anumite personaje politice. Dar dacă stânga va înțelege că e vital să participe la dezbaterea de idei din societatea noastră, atunci ar fi mai permisivă și ar putea să sprijine ca aceste voci să devină voci publice. Ar putea face un singur lucru: să-i bage în seamă, să-i întrebe, să lanseze întrebări publice la care să răspundă oamenii care sunt de stânga și să țină cont de asta cât de cât. E adevărat că dreapta are edituri, are reviste, cărți, are intelectuali remarcabili, dar asta a creat mai degrabă o iluzie a unei drepte, care de fapt nu s-a născut încă. Uitați-vă că în acest moment dreapta nu are, din păcate, un proiect politic pentru România. Dreapta nu poate locui numai în gândirea frumoasă a unor intelectuali și filozofi.

Este adevărat că nici dreapta nu are un proiect de țară, nu are la rândul ei o viziune, este fărâmițată, într-un fel antagonizată. Care ar fi demersul principal pus în fața lui Iohannis și a dreptei în momentul ăsta?
 

Un nou partid social-democrat?

  Un partid social-democrat care să vizeze doar Transilvania nu ar fi posibil în acest moment, pentru că nu suntem pregătiți pentru asta, suntem de un centralism înfiorător. S-ar putea face însă un partid social-democrat sau o altă variantă de stânga care să pornească tot de la București, dar care să aibă rădăcini mai puternice înr-o parte sau alta a țării. Asta e cu totul altceva. Se poate gândi doar după 2016.
După părerea mea, și dreapta se află într-o perioadă de criză, așa cum avem o criză a sistemului politic din România. Am văzut multe voci din dreapta care au înțeles foarte bine ceea ce au strigat manifestanții în seara victoriei lui Iohannis. Trecând pe lângă sediul ACL, au spus „nu vă bucurați, voi o să urmați”. Acest mecanism a izbucnit pentru prima dată în 2012 și cred că va mai urma. Deci este vorba de o cerere pentru schimbare de sistem politic în România. Cred că dreapta ar trebui să-l adopte la modul cinstit și fără influențe politice, ideologice pe Klaus Iohannis și să-i pună la dispoziție un proiect cu adevărat important pentru România, cu principalele valori pe care dreapta le vede în legătură cu viitorul României. În al doilea rând, cred că unificarea dreptei nu ar trebui să fie un slogan, pentru că în momentul ăsta eu nu văd clivajele care ar putea să motiveze, în afară de ambiții personale sau orgolii, o dreaptă atât de fărâmițată. Dincolo de documentele patetice sau scrisorile deschise, cred că dreapta ar trebui să se gândească la oameni. Ceea ce se discută cel mai mult e pe cine pune dacă vine la putere? Vine cu aceeași echipă cu care a fost și în perioada lui Tăriceanu sau Boc? Nevoia pe care o are stânga de a scăpa de figurile vechi o are și dreapta. Cred că va mai trebui ca dreapta să încerce să promoveze câteva proiecte, pe care am văzut că stânga nu le-a putut promova singură, ca acestea să fie discutate într-un dialog sincer și corect cu stânga: cel legat de reforma administrației din România, care este foarte important, unde am văzut că și stânga, și dreapta au dat înapoi, atunci când a fost vorba ce vom pune în viitoarea Constituție, descentralizarea și regionalizarea. Stânga și dreapta s-au întâlnit în parlament pe proiecte comune numai când a fost vorba de amnistie sau în proiecte care sunt, să spunem, disfuncționale pentru societatea românească. După atâtea bătălii, au trecut totuși 25 de ani, cred că, dincolo de antagonismul simbolic, acum ar trebui ca stânga și dreapta să se întâlnească pe câteva proiecte comune. Ar trebui să nu-i ceară lui Iohannis prea multă ideologie, dar să-i pună la dispoziție proiecte pe care să le promoveze, pentru că este un om care în acest moment are o credibilitate uriașă și care ar putea să fie un foarte bun catalizator. Dacă vor încerca să-l facă pe Iohannis să aibă o etichetă ideologică de dreapta, atunci ar pierde acest atu, pe care îl are în acest moment și nu știu cât este de meritat. Klaus Iohannis are o încredere de 61%, trebuie să merite această încredere pe care a adus-o dinspre societatea civilă, dinspre ceea ce a numit „cetățenie civică” spre cetățenia politică, la care totdeauna se referă stânga și dreapta.

Dar aici nu este vorba doar despre stânga sau dreapta, este vorba de o criză a societății, nu doar a sistemului politic. Este grav că nu avem o a treia cale, un proiect alternativă la stânga sau dreapta. Dar și acest lucru nu este chiar un dezastru. Este nevoie acum de un diagnostic radical: statul s-a blocat, România este în regres și letargie, trebuie reluat totul de la început. Din păcate, ne îndreptăm atenția spre „miracolul” de la vot, spre generația Facebook sau diaspora salvatoare, și asta ne dă speranțe sau ne îndreaptă spre piste false. Ne aflăm într-un punct mort și vom rămâne aici dacă nu recunoaștem cauzele și starea națiunii. Ponta ar putea să fie mulțumit că a pățit acest dezastru acum și nu s-a întâmplat la jumătatea mandatului. Din păcate, conflictul politic permanent ține loc de proiect politic sau clientelismul ține loc de proiect meritocratic. Dreapta se uită stupefiată spre stânga, care nu știe ce s-a întâmplat, unde a greșit, de ce cifrele de la Eurostat nu creează entuziasm public și spontane băi de multime. Am făcut recent, pentru o carte pe care o voi publica la 25 de ani de la revoluție, o mică listă cu lucrurile care nu s-au schimbat, deși a trecut un sfert de secol. M-am speriat! Sunt lucruri fundamentale care au rămas la fel sau au involuat în ceea ce privește statul, economia, societatea sau politica. Public sondaje de opinie făcute pe banii mei în fiecare săptămână și arăt dezastrul, suferința umană și neîncrederea, dar nimeni din establishmentul politic nu este interesat, nu este mișcat de această derivă a societății noastre. Tot timpul vorbim doar despre politicieni, de partide și alte chestii, ca și cum singura problemă pe care o mai avem de rezolvat este regia perfectă a spectacolului politic. De aceea nu-l invidiez pe domnul Klaus Iohannis: vine să conducă o societate bolnavă, dar care nu se uită în oglindă și nu acceptă diagnosticul

16 septembrie, 2010

GUVERNUL DE CRIZĂ ESTE O FANTASMĂ

Interviu cu Vasile DANCU

de ANDREEA PORA

Revista 22

Credeţi că va influenţa în vreun fel scena politică arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu?
Nu cred că o va influenţa, chiar dacă experimente trecute de genul acesta, cortegiul mediatic, arestări dramatice, telenovelă a justiţiei – au creat în trecut evenimente politice –, măcar că i-au adus în PE pe Corneliu Vadim Tudor sau pe Becali. De data aceasta, eu cred că nu se va întâmpla nimic. În primul rând, pentru că, datorită implicării lui SOV în scandalul FNI şi FNA, nu va fi uşor de transformat în erou. Cred că acest eveniment, din punct de vedere al temperaturii lui mediatice, se va stinge curând.

Cum vedeţi aceste scenarii lansate de Realitatea TV: răzbunarea lui Traian Băsescu, încercare de a acoperi problemele crizei?
Este o interpretare fără niciun fel de fineţe. Nu cred ipoteza pe care o spun susţinătorii lui SOV, aceea că Traian Băsescu sau instituţiile ar fi făcut un program de a recâştiga încrederea pierdută sau faptul că ar putea să ascundă anumite evenimente politice, sociale în spatele acestui eveniment. Este un război de vreo 3 ani între câteva posturi de televiziune şi puterea politică, un război care, după părerea mea, a depăşit cadrele normale ale unei hărţuieli pe care media o fac faţă de cei de la putere. Au fost excese din ambele părţi, media au făcut unele derive deontologice, iar partidul aflat la putere a boicotat apariţiile în media. E un cerc al violenţei care cred că ar trebui rupt. Şi eu, aici, aş spune că singurul lucru care ar putea să fie periculos – deci nu-mi fac probleme pentru Vântu, care este un om bogat şi oamenii bogaţi au avocaţi puternici şi oamenilor bogaţi nu li se întâmplă, de regulă, nimic în societatea capitalistă românească - este legat de dispariţia trustului Realitatea. Ar fi păcat dacă grupul Realitatea ar suferi după acest lucru. Pentru că este un produs al democraţiei, este o instituţie media valoroasă care a adus polifonie în spaţiul public.

Nu prea a fost polifonie pe acest subiect, apropo de derapajele deontologice.
Era clar că nu aveau prezumţia de obiectivitate. Pe de altă parte, ei au acţionat aşa cum s-au obişnuit să acţioneze. Aduceţi-vă aminte de scandalul Oprescu, când, pe bună dreptate, i-a fost respinsă candidatura la preşedinţie din cauza lipsei de semnături sau a semnăturilor false. Toată media din România care face agenda zilei, televiziunile noastre de ştiri şi comerciale au creat un erou din Oprescu. A venit apoi cazul Becali. De asemenea, un caz care, cel puţin nouă care nu suntem jurişti, ni se părea că nu ar fi cazul unei revolte media, al creării unui erou din asta. Eu cred că jurnaliştii, din punct de vedere deontologic, nu au avut obiectivitate în cazul Vântu. Uman îi înţeleg, simţeau că îşi apără locul de muncă; tehnic, nu, pentru că asta înseamnă respectarea unor principii deontologice.

Remanierea a favorizat sau nu, în ochii opiniei publice, PDL sau pe Traian Băsescu? Au avut de câştigat sau de pierdut?
În primul rând, nu s-a produs efectul acestei remanieri. O remaniere, de regulă, reuşeşte, şi acesta este scopul, să readucă speranţa că vin oameni noi care să poată umple din nou acest bazin, rezervor al speranţei oamenilor, şi să anuleze ceva din pierderile avute până atunci. Această remaniere nu a produs o revigorare a partidului, nu a produs nicio revigorare a guvernului în încrederea publică. Am un sondaj de opinie, pe care nu l-am dat încă publicităţii, din care reiese că 82% dintre oameni, într-adevăr, au auzit de remanierea guvernului. Este o cifră bună de notorietate, după trei zile, iar 63% dintre oameni spun că era nevoie de remanierea guvernului, dar asta este o cerere care, până la urmă, a fost generată chiar de proiectul pe care l-a formulat PDL. Vreau să spun că, deşi oamenii aprobă ideea de remaniere – există un stereotip public în legătură cu asta –, remanierea nu a reuşit totuşi să relanseze partidul şi guvernul, în primul rând pentru că, fiind şi situaţia de criză, această remaniere nu a îmbunătăţit proiectul guvernamental. Asta înseamnă că nici noii miniştri nu au posibilitatea de a produce, de a veni fiecare cu două–trei proiecte care să-i individualizeze în spaţiul public.

Spuneţi că aveţi un sondaj. Totuşi, cum văd oamenii această remaniere? E un guvern mai bun sau mai prost decât cel de dinainte?
Oamenii nu şi-au modificat încrederea în guven, nu s-au modificat nici indicatorii privind percepţia funcţionalităţii guvernului în domenii importante ale activităţii şi, de asemenea, nici nu a crescut procentul intenţiei de vot al partidului, şi nici încrederea cu această remaniere. Chiar dacă oamenii spun că remanierea era necesară, nu văd care este schimbarea. La întrebarea „Credeţi că această remaniere va schimba ceva în România?“, au spus cu siguranţă da 6%, probabil da 27%, probabil nu 15% şi cu siguranţă nu 49%. Deci, cumva este o balanţă negativă cu privire la speranţa schimbării. Asta, desigur, nu este numai din cauza remanierii, ci poate şi a lipsei de speranţă care există în acest moment. Această reamaniere nu are însă semnificaţia unui eşec absolut. Din sondaj vedem că este privit ca un guvern la fel.

* * *

Remanierea

Nu a produs o revigorare a partidului şi nici o revigorare a guvernului în încrederea publică. Indicatorii privind percepţia funcţionalităţii guvernului în domeniile importante şi procentul intenţiei de vot a partidului nu au crescut. La întrebarea „Credeţi că această remaniere va schimba ceva în România?“, au spus cu siguranţă da 6%, probabil da 27%, probabil nu 15% şi cu siguranţă nu 49%. Remanierea nu este însă un eşec absolut.

PSD+PNL

Cred că e o greşeală. PSD mai are nevoie de construcţie interioară şi de un program serios. Ar trebui să aştepte ca PDL să piardă în continuare procente. Şi aşteptarea e o strategie. Uniunea cu liberalii nu ne-a adus niciodată nimic bun, în primul rând pentru că nu putem dezvolta un proiect social-democrat. Facem o struţo-cămilă social-democrat-liberală. PSD ar trebui să-şi consolideze poziţia dominantă, să modifice Legea electorală.

* * *

Credeţi că s-a prefigurat o ruptură între Traian Băsescu şi Emil Boc, dacă este să dăm crezare informaţiilor că preşedintele şi-ar fi dorit demisia lui Boc?
Eu observ două stereotipuri în spaţiul public care circulă şi se alimentează unul pe celălalt, circulă în mediile jurnalistice şi politice, care cred că nu sunt adevărate. Unul este acela că Traian Băsescu se află în conflict cu premierul Emil Boc. Eu cred – nu mă pricep foarte bine, nu sunt specialist în PDL – că acest lucru nu este adevărat. Cred că el vine din zona consilierilor, şi ai lui Emil Boc, şi ai lui Traian Băsescu, din conflictul consilierilor, al celor care îşi doresc sau îşi apără funcţiile în acest moment. Este un reflex al unei competiţii din interiorul PDL. Eu cred că acest guvern, această remaniere a fost aprobată, cu siguranţă, şi de Traian Băsescu. Nu cred că Traian Băsescu a iniţiat-o, în sensul că şi-a ales el miniştrii, dar faptul că PDL se luptă cu Traian Băsescu este un mit pe care, dacă cei din opoziţie îl cred, atunci vor fi nişte fraieri perfecţi.

S-au liniştit lucrurile în PDL, aşa cum sugerează lideri de vârf, Elena Udrea şi alţii, după această remaniere?
Nu cred că s-au liniştit, dar nici nu cred că sunt dramatice. Remanierea poate că a avut un efect, dar mai ales în interiorul partidului, în PDL. A marcat din acest punct de vedere victoria unora sau a altora din grupurile care, în mod firesc, se luptă întotdeauna, în orice timp istoric, pentru câştig.

A cui este victoria?
Părerea mea este că a fost victoria celor care s-au retras din guvern. A celor care sunt oamenii puternici din PDL – Videanu, Berceanu. Blaga, care a rămas în Cabinet pentru că altfel nu se putea, este un pion important al guvernului. Cred că este o victorie pentru statu-quo. O victorie a „greilor“, cum se spune, pentru că ei s-au retras, dar şi-au pus oamenii care sunt consonanţi la proiectul lor. Nu spun oameni de casă, nu e corect să spun asta, dar şi-au pus oameni care fac parte din proiectul lor şi ei se vor ocupa de bătălia din partid. Şi vom vedea că vor fi eficienţi în lupta internă, bănuiesc.

Cum vedeţi alianţa PSD-PNL, proiectul comun al guvernului de criză, provocarea alegerilor anticipate?
Guvernul de criză mi se pare că este mai degrabă o fantasmă, o soluţie utopică. În primul rând pentru că reflexele culturii politice româneşti nu permit aşa ceva. Acest guvern ar trebui să aibă un program. Ce program are acest guvern? Numai să organizeze alegerile? Închipuiţi-vă PNL şi PSD discutând despre cota unică – şi n-ai cum să nu discuţi, pentru că ar trebui să facă parte dintre măsurile anticriză. Apoi, ce măsuri anticriză poţi să iei cu un guvern de genul acesta, când nu există susţinere în parlament? La noi nu există practica acceptării psihologice a consensului. Uitaţi-vă, dacă observăm din punct de vedere politologic, nicio alianţă politică nu a rezistat în ultimii 20 de ani, chiar şi „patrulaterul roşu“, dacă-mi aduc bine aminte, s-a dizolvat până la urmă. Deci, e greu să construieşti o alianţă la noi, mai ales un guvern ca acesta, de criză. Partidele nu au capacitatea de a colabora. În general, toate partidele sunt organizate pentru a împărţi prada politică, adică funcţii, beneficii şi altele. Cred că partidele sunt prea îndepărtate de interesul public, politicienii noştri nu s-au speriat nici acum, când e criză. Eu zic că nu-i sperie în acest moment nici haosul, nici căderea României. Şi nu cred în posibilitatea de a funcţiona un guvern de criză. Cine să-l facă?

Cele două partide au funcţionat împreună conjunctural, atât în guvernarea Tăriceanu, cât şi în alegeri. Şi acum îşi propun, tot conjunctural, acest guvern de criză. Poate fi funcţional, exact din această cauză?
Nu cred că ar fi funcţional. În colaborarea trecută dintre PSD şi PNL, exista o insatisfacţie generală. Cel puţin la PSD, asta cunosc, eram membru activ atunci. Aroganţa liberală de regulă a stricat, a otrăvit atmosfera între cele două partide. PSD ar trebui ca în această perioadă să-şi consolideze, având în vedere că se află în sondaje la 37–38% şi bat la 40%, o poziţie dominantă. Or, această poziţie dominantă şi-ar putea-o consolida încercând să modifice Legea electorală, cu acest uninominal ciudat, în care trec cei de pe locul trei. Liberalii nu ar fi interesaţi de acest lucru, pentru că ei au fost beneficiarii acestei legi. Apoi, cred că n-ar mai funcţiona şi pentru că partidele ar accepta destul de greu oameni din afară. Ca să fie eficient un asemenea guvern de criză, ar trebui să aibă şi doi-trei specialişti, care nu sunt neapărat din staff-ul PSD sau PNL.

Domnii Ponta şi Antonescu avansează o serie de măsuri precum revenirea asupra tăierii salariilor, reducerea TVA etc. Face bine d-l Ponta lansându-se în astfel de promisiuni, care par mai degrabă populiste?
Eu cred că Ponta duce o luptă complicată în acest moment. Pe de o parte, trebuie să reziste presiunii interne şi externe care-l împinge spre o alianţă cu PNL. Asta nu cred că este tocmai pe placul lui, pentru că instinctul lui îi spune că în mod normal ar putea să câştige singur, de ce să devină copreşedinte, când ar putea să devină preşedinte, să zicem? Pe de altă parte, are şi o presiune contrară care îi spune că trebuie să reziste singur pentru că există posibilitatea să nu facă această alianţă în care trebuie din nou să tracteze pe cineva. A tractat şi îi tractează pe conservatori de atâta vreme, acum să aibă şi o nouă împărţire a puterii cu PNL? Apoi, chiar dacă face un anumit tip de opoziţie, asta nu-l scapă pe Ponta ca în această perioadă să nu construiască programul alternativ. Pentru că marea capcană, după părerea mea, în care pot intra PSD şi Ponta este să aştepte să meargă la guvernare, pornind de la un vot negativ. Aceasta este o capcană, pentru că PSD ar trebui să vină cu un nou proiect, cu un nou limbaj şi cu oameni noi. Să nu se rezume la revoluţii de carton sau clovnerii, cum am văzut în ultima vreme, cu soldaţi de plumb purtând uniforme sud-americane. Este nevoie să gândească efectiv o variantă de stânga, eventual cu accente anticapitaliste, să spunem, cu accente sociale puternice şi un program nu de redistribuire, ci un nou proiect de societate. Asta ar fi singura posibilitate pentru PSD şi pentru stânga, în general: să aibă o şansă, pentru ca, după ce va ajunge la putere, pentru că probabil va ajunge în viitorul apropiat, să şi rămână şi să poată face ceva. Altfel, în această situaţie, părerea mea e că aceşti oameni care au mers spre PSD prin vot negativ, dintr-o dată foarte mulţi, reprezintă un electoral volatil, care se va muta spre orice experiment politic nou.

Deci credeţi că e o greşeală faptul că, din diverse motive, PSD acceptă iar o alianţă cu PNL?
Cred că e o greşeală, din două raţionamente. Primul e faptul că, din punct de vedere tactic şi strategic, PSD mai are nevoie şi de construcţie interioară, şi de un program serios, după venirea lui Ponta. Din alt punct de vedere, ar trebui ca, strategic, să aştepte ca PDL să piardă în continuare procente, pentru că şi aşteptarea este o strategie. Pe de altă parte, uniunea cu liberalii nu ne-a adus niciodată nimic bun, în primul rând pentru că nu putem dezvolta un proiect social-democrat. Facem o struţo-cămilă social-democrat-liberală, în care vedem mai degrabă ideile unor oameni, nu ideile unui partid.

* * *

Capcana

Marea capcană în care pot intra PSD şi Ponta este să meargă la guvernare, pornind de la un vot negativ. PSD ar trebui să vină cu un nou proiect, cu un nou limbaj şi cu oameni noi. Să nu se rezume la revoluţii de carton sau clovnerii, cum am văzut în ultima vreme, cu soldaţi de plumb purtând uniforme sud-americane. Este nevoie să gândească efectiv o variantă de stânga, eventual cu accente anticapitaliste, un nou proiect de societate.

Ponta

Ponta duce o luptă complicată în acest moment. Trebuie să reziste presiunii interne şi externe care-l împinge spre o alianţă cu PNL. Asta nu cred că este tocmai pe placul lui, pentru că instinctul îi spune că în mod normal ar putea să câştige singur. De ce să devină copreşedinte, când ar putea să devină preşedinte, să zicem? A tractat şi îi tractează pe conservatori de atâta vreme, acum să aibă şi o nouă împărţire a puterii cu PNL?

* * *

Spuneţi că Ponta este presat din interior. Să înţeleg de aici că există în continuare tabere şi fricţiuni în interiorul PSD? Oameni care ar dori să-i ia locul, Geoană, de exemplu?
Nu de fragmentare şi fricţiuni este vorba. Mi se pare perioada cea mai liniştită din cariera PSD din ultimii 10 ani. Când vorbesc de presiune mă gândesc la cererea care vine spre guvernare în orice partid, atunci când creşte în sondaje, primarii, partea asta de jos, administrativă a partidului, care vrea mai multe resurse. Nu doar baronii, chiar simplii funcţionari, activiştii de partid care au fost daţi afară din funcţii când au venit ceilalţi. Sunt militanţii cei mai puternici, cei pe care se bazează un partid în campanie. Acesta este mecanismul politic peste tot în lume, din Statele Unite până în Japonia, probabil. Poate că sunt şi lideri din zona lui, dar sunt lideri cu care Ponta comunică, este Adrian Năstase sau alţii. Nu e exclus ca şi cartonaşul galben primit de Geoană să aibă legătură cu o acţiune suplimentară din partea acestuia spre a împinge spre acel proiect, oarecum fără ştirea preşedintelui.

Pe de altă parte, Adrian Năstase îi recomandă cu insistenţă lui Ponta să fie premier, ceea ce acesta se pare că nu doreşte, şi îl contrazice în anumite postări pe blog, în ceea ce priveşte acordul cu FMI...
Nu există un conflict de această natură, cu siguranţă. Eu ştiu că exista o comunicare bună între Adrian Năstase şi Ponta. Nu este un conflict, ci un fel de colţ dintr-o filă a agendei personale a lui Adrian Năstase. N-am nici un element, e doar un scenariu utopic, dar s-ar putea ca Adrian Năstase să-şi dorească o candidatură, ceva de genul versului celebru al lui Nichita Stănescu: „mult mai înalt şi mult mai curând“.

Arată sondajele o dispoziţie a populaţiei spre noi partide, noi experimente, de tipul Dan Diaconescu, Mugur Mihăescu – Garcea? Credeţi că este creat climatul potrivit pentru aşa ceva şi care ar fi cauzele?
Aici este un lucru foarte complicat şi ţine de fineţea analizei, după părerea mea. Dacă ne uităm în sondaje şi le interpretăm cantitativ, la întrebarea privind nevoia de un nou partid, există, într-adevăr, 40% dintre români care spun că aşteaptă un alt partid. Problema este că atunci când se naşte acel partid, şi nu mai este doar un proiect utopic, are oameni, are programe, atunci sigur că nu îl urmează aceşti 40%. Niciodată această dorinţă, care este importantă şi trebuie să o luăm în calcul, nu se va cristaliza într-un singur partid. Ce înseamnă asta? Că există o insatisfacţie şi o criză de încredere fantastică. Dacă ne uităm, pentru prima dată în istoria postdecembristă, de 20 de ani de când măsor şi eu încrederea în instituţii, pentru prima dată încrederea în guvern, parlament şi în partide politice este cu o singură cifră, a scăzut sub 10%. Asta înseamnă teren deschis experimentelor politice, extremismelor şi proiectelor de salvare a naţiunii. Dacă luăm partidul lui Dan Diaconescu, Partidul Poporului – nu ştiu dacă nu poate fi contestat acest nume, pentru că unul dintre partidele în care a fost Averescu s-a numit Partidul Poporului, dar nu cred că ştie asta Diaconescu –, PP în momentul de faţă a depăşit 10%. Dar nu cred că este un pericol decât în conexiune cu impotenţa politică a tuturor celorlalte partide. Acesta este un proiect teleutopic, concurează o telenovelă cu partide concrete. Eu cred că naşterea acestui partid ar trebui să se sprijine pe o condiţie: ca toate celelalte partide să fie coborâte undeva spre 20%, să fie reduse la nucleul lor superdur, deci acel miez al partidului de militanţi care sunt totdeauna cu tine, indiferent ce se întâmplă.

Dar apariţia unui partid de tipul celor create în ultimii ani în ţări est-europene credeţi că are vreo şansă?
Deşi nici eu nu cred că cineva are nebunia, curajul de a încerca să reconstruiască sistemul politic din România, nu este exclus, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, să se încerce şi la noi naşterea unui partid de expresie, să spunem, libertariană sau un partid tehnocratic. Unul care să încerce să vină cumva cu energia pe care o aduce societatea civilă şi, pe baza scăderii încrederii în partidele tradiţionale, să se construiască uniuni civice, de genul celor care s-au născut în altă parte şi care au avut succes. Cred că s-ar putea încerca un asemenea proiect. Un partid care să fie nonideologic, care să adune tema solidarităţii sociale cu cea a ecologiei, cu cea a performanţei, cu profesionalismul, valori care altfel sunt împărţite între partide, dar pe care le revendică de multe ori în mod, să spunem, fraudulos unele partide. Problema este că nu va fi uşor de construit un asemenea partid. Se vorbeşte că şi-ar face Traian Băsescu un partid. Nu cred în această ipoteză. Eu cred că Traian Băsescu, după ieşirea din funcţie, nu se va mai ocupa de politică. De asemenea, dacă unii dintre actualii guvernanţi speră că ar putea să se amestece cu o asemenea combinaţie, cred că se înşală. Pentru că nu este foarte uşor să faci reconversia unui partid care a fost la putere şi imediat să meargă la guvernare, mizându-se şi pe o creştere economică ipotetică din 2011. Deci cred că acest zvon care circulă, privind un nou partid politic al lui Traian Băsescu sau al unei echipe din jurul lui Traian Băsescu, ar avea puţine şanse. Sau ar avea peste două-trei legislaturi, nu imediat.

Lăsând la o parte aceste speculaţii, un nou partid care să nu aibă legătură cu oameni, cu facţiuni din actualele partide, decât poate într-o foarte mica măsură, ar avea şanse în actualul ciclu electoral?
S-ar putea face şi în actualul ciclu electoral un partid nou, construit nonideologic, din mixitatea temelor, un partid al tinerilor şi al celor nou veniţi în politică, un partid al intelectualilor nealiniaţi, dar cred că un asemenea partid n-ar câştiga alegerile în România în actualul ciclu electoral, dar ar putea să intre în parlament. Mă uit la volatilitatea – este una dintre cheile pe care noi sociologii le folosim atunci când analizăm bazele de date ale sondajelor multiple pe care le facem, foarte puţine ajungând la public – şi observ că, în afara unui nucleu dur foarte mic pentru partide, electoratul este foarte volatil. Electoratul experimentează continuu, nu avem un electorat sedentar, ci unul migrator, care de la o alegere la alta pleacă spre un alt partid, spre un nou experiment, o nouă speranţă legată de altcineva. Această volatilitate electorală ar putea să fie o premisă pentru naşterea unui nou partid. Asta este legată şi de acţiunea celor care vin pe val acum. Cred că aici, de exemplu, şi Victor Ponta, care este, până la urmă, exponentul unei alte generaţii de politicieni, are un rol în naşterea unor proiecte noi sau rămânerea la actualul sistem partidist. Dacă Victor Ponta reuşeşte să dinamizeze partea stângă a electoratului, dacă reuşeşte să creeze un proiect de societate, dacă reuşeşte să acţioneze nu numai partidist, să adune energii din societate, nu numai sindicate şi politicieni, dar şi asociaţii, grupuri de intelectuali din societatea civilă, atunci o parte din această cerere pentru ceva nou se poate să se resoarbă.

Dar Victor Ponta apare lângă Radu Mazăre cu şapcă chinezeazcă pe cap şi e în cor cu Mazăre îndemnând la revoluţie şi la...
Nu prizez clovneriile în general, dar, acolo, Victor Ponta a încercat să se adapteze mai degrabă la o situaţie pe care era greu să o controleze altfel. Şi aici l-am înţeles, chiar dacă mi-ar plăcea să nu-l mai văd altă dată cu o asfel de şapcă pe cap. Este într-o perioadă în care construieşte partidul şi nu ştiu dacă gesturile extreme întotdeauna ajută, cred că ştie şi el, şi altă dată nu se va mai purta în consonanţă cu o sală care este în derivă.

Va trece moţiunea, va cădea guvernul, care sunt şansele pe care le acordaţi acestui scenariu?
Viaţa politică este imprevizibilă la noi. Nu sunt sigur că moţiunea va trece. Problema este că oricum guvernul este foarte fragil în acest moment. Schimbarea guvernului se poate produce şi în alt fel. Să ne închipuim numai că partidul lui Gabriel Oprea, care ţine la guvernare PDL, hotărăşte într-o zi că interesul naţional nu este să susţii acest guvern în această perioadă, ci să faci o schimbare. Şi atunci totul se poate produce altfel, fără alianţe şi fără un angrenaj foarte important.

* * *

Un nou partid

Deşi nu cred că cineva are curajul de a încerca să reconstruiască sistemul politic din România, nu este exclus, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, să se încerce şi la noi naşterea unui partid de expresie libertariană sau un partid tehnocratic. Unul care să încerce să vină cu energia pe care o aduce societatea civilă şi, pe baza scăderii încrederii în partidele tradiţionale, să se construiască uniuni civice, de genul celor care s-au născut în altă parte şi care au avut succes.

Ruptura, un mit

Stereotipul că Băsescu se află în conflict cu Boc vine din conflictul consilierilor celor doi, care îşi apără funcţiile în acest moment. Acest guvern, această remaniere a fost aprobată, cu siguranţă, şi de Traian Băsescu. Nu cred că Băsescu a iniţiat remanierea, în sensul că şi-a ales el miniştrii. Dar că PDL se luptă cu preşedintele este un mit pe care, dacă îl cred, atunci, cei din opoziţie vor fi nişte fraieri perfecţi.

  O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...