Nu
s-a scris destul despre mizeria și splendoarea condiției de alegător. Când vin
alegerile, alegătorul este rege, cel puțin pentru această perioadă . I se
dedică ode și devine fluviu pentru băile de mulțime în care se purifică politicienii,
un fel de Iordan care se revarsă din patru în patru ani pe câmpiile arse ale
politichiei. I se dedică discursuri pasionale, se plânge de dragul lui și se
depun jurăminte de credință. Chiar și cei mai cinici candidați uită că la o
bere le spun electorilor ”bizoni care înghit orice” și își aduc aminte brusc că
”electoratul nu este un prost, el este mama ta și soția”. Cetățenii se
transformă dintr-o dată în altceva, devin un fel de sfinți, răbdători și atenți
la splendorile ascunse ale sufletului de politician mioritic. Verticalitatea și
bunătatea electoratului sau înțelepciunea lui devin marile atuuri ale unei
întregi națiuni căreia i se spune, ca la ultimul referendum: "Votaţi fără ură, România vrea dragoste, bunătate, omenie.
Votaţi cu sufletul deschis, votaţi de mână cu Dumnezeu şi cu soarta acestei
ţări. Nu am nicio îndoială, duminică veţi vedea toţi chipul luminat al
României. Aşa să ne ajute Dumnezeu, români". Nu era vorba de alegerea
mitropolitul la această votare ci despre mazilirea președintelui României.
Uneori electoratului i se promite, dar cu precădere în ultimii ani electoratul
primește direct bani și bunuri pentru votul pe care, uneori, îl scoate la un
fel de licitație restrânsă.
Parcă
și el, electorul se schimbă la alegeri. Are mai multă încredere în viață și
speră. La ce, nici el nu prea știe. Dar vede că i se asfaltează strada cu
asfalt slab, de parcare, primarul îi trimite scrisori de ziua lui, aude lucruri
pe care aștepta de mult să le audă și atunci nu rezistă, devine optimist de
conjunctură. Și, în fond, de ce să nu
creadă, cândva lumea asta a noastră trebuie să se schimbe, să semene cu lumea
civilizată. Candidații îi spun că toate lucrurile o să mergă mai bine, că
fericirea generală se află atât de
aproape, la distanță de o ștampilă. S-a obișnuit cu faptul că după alegeri nu
prea se întamplă mare lucru, dar el, amărâtul de elector, nu poate să nu spere,
totul vine reflex, ca o aripă care ți-a crescut peste noapte, dar cum cu o
singură aripă nu se poate zbura el este obligat să aștepte, în fiecare noapte,
să-i crească și cealaltă aripă. Pe cea crescută nu o poți folosi, dar nici nu
poți s-o tai, dacă într-o noapte crește cealaltă...
După
alegeri, câștigătorul le mulțumește scurt și auster, trebuie trecut imediat la
treabă, nu-i așa, iar învinsul îi injură în gând și se plânge, de regulă, că a
fost furat.
Odată
cu referendumurile care trebuie validate prin cvorum a apărut o problemă nouă.
Nu votul în sine, ci prezența lui, cu orice preț, sau lipsa lui de la vot ca și
atitudine zisă civică, de refuz suveran, de detașare olimpiană de o altă atitudine
cretină și antidemocratică a adversarilor, contează mai mult. Unii vin să-i
spună cât de eliberator este dacă nu votează, ceilalți ce mare erou este dacă
se duce la vot. Majoritatea electorilor nu prea înțeleg ce este cu asta: cum dracu
se face că aceiași oameni ieri îi chemau la vot și azi le spun că este mai bine
să stea acasă, în numele acelorași idealuri.
La
ultimul referendum au fost 7,4 milioane de votanți care au votat suspendarea
Președintelui Băsescu dintre cei aproape opt milioane și jumătate care s-au
prezentat la vot. Ce 7,4 milioane au fost sub cvorumul de 50% plus 1 pentru că
referendumul să poată fi validat, dar asta nu i-a transformat în învinși. De
fapt, au fost un fel de ”reușiți fără loc”, cum erau mulți absolventi de liceu care
dădeau la facultate pe vremea împușcatului, care picau cu note de peste cinci. Dar, fiind totuși atât de mulți, au devenit
cel mai important subiect colectiv din istoria recentă a României. Pentru USL
cei 7,4 sunt un potențial fantastic pentru toamna electorală și au devenit o
țintă perfectă de comunicare. Despre ei toată lumea vorbește în fiecare minut
la radio și tv, cum au fost învinși ei de către invadatorii europeni și de
slugile lui Băsescu de la CCR. Au venit politicienii să le ceară să se revolte
în masă, alții să îi fugărească pe procurorii care au invadat satele ca
lăcustele, unii le explică zilnic cât de frustrați trebuie să fie pentru
această falsificare a democrației. Jurnaliștii îi sperie că vor fi călcați de
DNA, mai rămâne ca să vină cineva cu sloganul vechi al lui Traian Băsescu, de pe
vremea când și Domnia Sa invoca Poporul la greu: Nu pot ei ancheta, cât putem noi vota! În spatele meu sunt 7,4
milioane spune un politician scoțând
pieptul, iar un altul din tabăra cealaltă îmi scrie pe mail că, în viziunea
sa, au votat doar tembelii, hoții și fraierii
pentru a da jos un președinte (neprihănit, se gândea poate omul).
Pentru
jurnaliștii lui Felix și pentru cei mai apropiați guvernului actual, cei 7, 4
milioane sunt, cum recunoștea Badea, un potențial de audiență care aduc
venituri și salariu. Clar că trebuie cocoloșiți în fiecare seară și ținuți la
cald până la alegerile care sunt aproape.
Evident
că pentru tabăra lui Traian Băsescu acești iluminați nu sunt nici pe departe
niște eroi sau niște revoluționari. Poate niște needucați cum a spus cineva, niște victime, au fost duși ca
vitele, am auzit de la alții, ba chiar se caută dovezi pentru a se concluziona
că mulți nici nu au existat, fiind de fapt rezultatul unei fraude masive.
S-ar
putea să fie mai multe sau mai puține fraude, însă voința electoratului a fost
destul de clară la acest referendum. Lor, celor 7,4 milioane, un propagandist de
dreapta le contrapune o forță și mai mare: Mulți politicieni,
ziariști și analiști politici îi căineaza și îi plâng pe cei 7,4 milioane care
au votat împotriva lui Băsescu. Dar noi, cei 11 milioane, pe noi de ce nu ne
băgați în seamă? După acest
mare deștept contemporan absența devine o virtute mai mare decât prezența și exprimarea
votului.
Indirect, cei 7,4 milioane de magnifici sunt luați în șuturi și de mulți
jurnalisti care îi acuză că nu ies în stradă să dea jos, să se revolte, să-și
mai exprime voința încă o dată în Piața Universității...
Va mai dura ceva timp până ce vor fi lasați în pace cei 7,4 miloane de
votanți cu DA, dar și cei aproximativ 900 000 care au mers să-l susțină pe
Băsescu. La alegerile din toamnă cei 7,4 milioane de români vor fi subiect
principal și țintă de comunicare privilegiată și dacă mâine vom întreba daca au
votat DA, într-un sondaj cu întrebări retrospective, nu ar trebui să ne mire
dacă acești 7,4 milioane or să devină 10 milioane, pe principiul vechi,
ilegalist: puțini am fost, mulți am rămas.
Ceea ce descriam până aici este până la urmă normal să se întâmple în
democrații, originale sau nu, cu exagerări sau fără, polemica este preferabilă
bâtei miliției și libertatea de a înjura pe oricine la televizor este totuți
mai bună decât cele două ore de televiziune cenzurată pe zi. Nu este normal însă
faptul că nimeni nu a încercat măcar să se întrebe cine sunt cei 7,4 milioane
de români înainte de a-i lua în brațe sau de a-i înjura ca inculți manipulați.
Deși s-au facut sondaje continuu, nici un sociolog nu a fost întrebat cine sunt
aceștia și ce fac ei, parcă pe nimeni nu a înteresat altceva decât votul și
faptul că s-au dus la vot.
Conștient că este important să răspunzi mai ales la întrebări pe care nu
ți le pune nimeni, cu riscul de a mă înjura cei care vroiau ca să nu știm nimic
despre ei, încerc să schițez câteva linii, pe baza unor cercetări făcute în această
perioadă și mai ales pe baza unui studiu realizat în ziua votului pe un
eșantion de peste 6000 de subiecți reprezentativ la nivel național.
Ne vom întreba dacă acest electorat, unul obișnuit sau unul special, a apărut peste noapte sau el a mai existat în
spațiul public, dar nu a fost băgat în seamă.
Prima
surpriză: cei 7,4 milioane sunt alegătorii cei mai conștiincioși.
La
o întrebare legată de participarea la celelalte referendumuri și alegeri din
ultimii 5 ani, peste 65% dintre ce 7,4 milioane declară că au fost la vot la
celelalte alegeri, deci sunt oameni care votează frecvent. Dacă nu ar fi fost
boicotul PDL acest procent era mai mare, cu siguranță.
Dacă
majoritatea celor 7, 4 milioane este nucleul de votanti frecvenți, deci
disciplinați, atunci haideți să vedem ce s-a întâmplat le celelalte
referendumuri din ultimii cinci ani, majoritatea politicienilor fiind
interesați mai mult să uite de aceste două evenimente electorale, decât să
vedem ce s-a întâmplat cu alte ocazii.
În 2007 am avut un
referendum cu același subiect, demiterea lui Traian Băsescu. Au fost pe liste 18.301.309
de români și s-au prezentat la vot 8.135.272 alegători (44,45%), aproape ca și acum. Atunci 6.059.315
au votat NU (74,48%) deci l-au reîncărcat cu energie politică pe Traian
Băsescu. E drept și Traian Băsescu a încercat atunci să-i facă pe parlamentari
să-și dea demisia pentru că au avut peste 6 milioane de voturi împotriva
propunerii, dar nimeni nu a reacționat, nimeni nu a schițat vreun gest de
asumare a responsabilității. Nici Traian Băsescu nu își va da demisia,
probabil, deși adversarii lui invocă argumentul voturilor împotrivă. Atunci Parlamentul
a adunat 2.013.099 de voturi pentru DA (24,75%) voturi pe le-ar fi obținut și
Traian Băsescu dacă nu ar fi boicotat prezența. În 2007, sondajele de opinie
arătau sprijin de peste 70% pentru Președintele României și echipa lui nu era
interesată să boicoteze, mobilizau lumea la vot pentru a spune NU. Lumea s-a
dus la vot și l-a apărat pe Traian Băsescu. Să nu-mi spuneți că era alt popor,
cei mai mulți dintre cei care azi sunt eroii demiterii simbolice, nevalidate, a
Președintelui sunt cei care atunci au ascultat chemarea revoltatului împotriva
sistemului ticăloșit.
În 2007 a mai fost un referendum pentru sistemul
electoral uninominal în două tururi, dar
a fost invalidat fiindcă s-au prezentat doar 4.851.470 de
români cu drept de vot, adică 26,51%.
Cei 7,4 milioane au lipsit în majoritatea lor, deși referendumul era făcut
concomitent cu alegerile europene și Traian Băsescu chema la vot spunând chiar
că, dacă eșuează acest referendum, va
mai încerca încă o dată. Ce nu ne mai aducem aminte este faptul că la referendumul
convocat de Președinte pentru introducerea scrutinului majoritar uninominal cu
două tururi, Călin Popescu Tăriceanu , premier și lider al Partidului Național
Liberal a refuzat să voteze pentru referendum, boicotând referendumul. A
declarat boicot atunci și președintele
de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, cu motivația că Traian
Băsescu ar fi “uzurpat” prerogativele Parlamentului prin convocarea unui
referendum care modifică sistemul electoral. Poporul nu l-a mai ascultat pe
Traian Băsescu și a funcționat boicotul viitorilor aliați din USL.
Ultimul referendum a
fost declanșat tot de Traian Băsescu, în
cadrul războiului de o sută de ani cu Parlamentul, fiind pus în același timp cu
alegerile generale, pentru a se atinge cvorumul. Pe liste au fost înscriși 18.293.277
de români, dar nimeni nu a comentat și nici nu s-a grăbit cineva să actualizeze listele permanente. Atunci au
votat DA, pentru reducerea numărului de
parlamentari la 300, un număr de 7.765.573
(88,84%), iar vreo 900 000 de români au spus NU. O situație asemănătoare cu cea
de azi. Deși au fost 7,7 milioane care
au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, nimeni nu a mai vorbit de
ei după acest eveniment. Evident, nici pedeliștii nu aveau niciun interes
pentru votul celor 7, 7 milioane de români. Deși era cel mai mare număr de
voturi pentru o idee politică, votul românilor a fost batjocorit, dar nimeni nu
mai vorbește de asta, deși nu au trecut decât doi ani și ceva. Cred că vă dați
seama că grosul celor care au votat atunci pentru parlamentari mai puțini a
fost majoritar format din cohorta de votanți tradiționali, adică a celor 7,4
milioane de români de azi.
Rezultatele de la
referendumul de acum o lună sunt prea cunoscute ca să le mai aducem aminte, dar
ceea ce rămâne după analiza a cinci ani de referendumuri, constanta pe care o
putem pune în lumină, este cinismul politicienilor și demagogia. Observăm doar
nesocotirea voinței oamenilor și folosirea voinței lor testată inițial prin
sondaje, în scopul unor proiecte politice care nu au prea mare atingere cu
interesul colectiv.
Este clar că în ultimii
10 ani un corpus compus din 8 -10 milioane de alegători se duce conștiincios la
fiecare alegeri și votează ceea ce îi cer politicienii momentului. Nu avem două
sau trei Românii care se duc la vot în anumite momente, ci un nucleu de votanți care merg la vot chiar și când li
se cere să nu mergă și votează așa cum li se pare mai corect în acel moment.
Fotografie de grup al celor 7,4
milioane
Mai precis, cine sunt
cei 7,4 milioane de votanți care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu,
ce alte comportamente politice au, ce declară ei despre sine în ziua în care
s-au dus la vot.
Ipoteza mea inițială că
votanții sunt un grup electoral activ politic se susține deoarece 89,2% dintre cei care au votat DA, adică
6.600.908 alegători, declară că au votat și la alegerile locale din iunie 2012. E
adevărat că 787.908 de cetățeni
(10,6% din cei cu DA) nu au fost la locale, dar au mers acum să voteze pentru
demitere, mulți dintre ei fiind români enervați de boicotul echipei lui Traian
Băsescu. Dintre cei care au spus NU, adică 827.486 de electori, 87,7% au fost
să voteze la locale și 115.889 (12,3% dintre apăratorii lui Traian Băsescu) au
venit la vot, deși nu votaseră în iunie anul acesta.
Care sunt tipurile de localități, după
apartenența primarilor, care i-au dat pe cei 7,4 milioane?
PDL
|
USL
|
PSD
|
PNL
|
UDMR
|
UNPR
|
Independent
|
Alt partid
|
Nu stiu
|
Nu răspund
|
14,8%
|
34,9%
|
18,8%
|
12,7%
|
1,4%
|
1,1%
|
2,1%
|
2,6%
|
10,1%
|
1,5%
|
1.098.069
|
2.581.337
|
1.388.219
|
940.487
|
102.553
|
80.041
|
155.080
|
195.101
|
750.389
|
112.558
|
Dacă vorbim despre cei care au votat cu DA și au votat și la alegerile
locale o să observăm că majoritatea adversarilor lui Traian Băsescu au votat la
locale USL sau partidele componente.
Așa cum se vede din graficul nostru, cei care au venit să spună DA nu
provin doar dintre simpatizanții partidelor politice importante, ci și din
cetățeni cu diverse alte comportamente electorale precum și un număr important
dintre cei care nu doresc să spună cu cine au votat.
Cu cine ar
vota cei care au spus DA la referendum?
Când scriu acest text parlamentarii USL ies din sală în timp ce un judecător
de la CCR citește decizia de invalidare a referendumului, cu explicația că a
fost nesocotită opțiunea electorală a celor 7,4 milioane. Este un război
politic ce va continua, fiecare parte va căuta să extragă cât se poate extrage
din votul celor prezenți la vot care au
spus DA suspendării lui Traian Băsescu. Nimic nou sub soare, competiția
politică este normală, chiar și atunci când trece peste reguli și proceduri.
Dar, dincolo de modul în care se vorbește în numele celor 7,4 milioane,
dincolo de purtătorii de cuvânt, iată ce declară ei duminică 29 iulie, după ce
și-au exprimat votul.
După cum se vede ușor, opțiunea pentru USL este covârșitoare, dintre cei
7,4 milioane, peste 5 milioane vor să voteze USL la toamnă, în condițiile în
care nimic nu se schimbă fundamental. Nu știu în ce măsură criza care a urmat
votului din 29 iulie a influențat intențiile de vot, este posibil să se fi întâmplat
și asta, dar duminică, 29 iulie, USL
avea cel mai mare scor pe care l-a avut vreodată, pe vreun segment electoral. Sigur,
procentul era determinat și de boicotul PDL , al UDMR și de pasivitatea neutrală
arătată de Dan Diaconescu.
Dacă analizăm voturile virtuale pentru un om pe care-l consideră potrivit
pentru funcția cea mai înaltă în statul român, atunci vedem o situație oarecum neașteptată,
dar previzibilă pentru sociologi.
Este adevărat, peste 40% dintre cei care au votat împotriva lui Traian
Băsescu l-ar vota pe Crin Antonescu, politicianul PNL fiind în acest moment
candidatul oficial al USL. Aici Victor Ponta mai adaugă vreo 300 de mii de
voturi useliste pe care nu le poate culege Antonescu, Ponta fiind creditat aici
pentru postul de premier. Dar se vede că mai mult de jumătate dintre acești
oameni nu sunt votanți de partid. Peste un milion și jumătate dintre electori
nu știu un om potrivit, peste 700.000 spun că nimeni nu îndeplinește această
condiție, nu răspund peste o jumătate de
milion de români, iar șefii de partide obțin foarte puține voturi în cazul unei
întrebări deschise. Este clar că nu le-am cerut votanților să ne spună o
alegere de genul ”răul cel mai mic” ci, din contră, să spună un om potrivit
pentru această funcție.
Dar să nu se bucure premature cealaltă parte a politicii, să nu credeți
că acei care au votat NU, sunt mai fericiți, credeți cumva că sunt iluminați,
că au soluție? Nu este cazul. Priviți tabelul de mai jos și o să observați că
lipsește și aici soluția, omul.
Crin Antonescu
|
Traian Băsescu
|
Victor Ponta
|
Vadim Tudor
|
Dan Diaconescu
|
Mihai Răzvan
Ungureanu
|
Sorin Oprescu
|
Nimeni
|
Altcineva
|
Indecis
|
Nu stiu
|
Nu răspund
|
|
4,3%
|
31,0%
|
,4%
|
2,6%
|
5,6%
|
6,0%
|
,4%
|
13,1%
|
4,5%
|
23,3%
|
8,6%
|
||
40.663
|
292.772
|
4.066
|
24.398
|
52.862
|
56.928
|
4.066
|
124.021
|
42.696
|
0
|
219.579
|
81.325
|
Cei care
au mers la vot și au spus NU, nu pot fi trecuți în categoria băsiști incurabili,
cum o fac jurnaliștii adesea. Vreo 40.000 ar vota Antonescu, vreo 50.000
Diaconescu, 42.000 au diferiți candidați minori și doar 31% (aproape 300 de mii) sunt fani ai Președintelui
suspendat. Ciudat este că doar 6% dintre ei îl consideră Președinte ideal pe
Mihai Răzvan Ungureanu, speranța dreptei civice. In mod evident esantionul
celor care spun NU a fost viciat de boicot, el nu este reprezentativ pentru
votanții de dreapta, dar chiar și acest esantion
autoselecționat arată lipsa de soluții a electoratului din România când este
vorba să caute politicieni.
Aceste
sumare analize bazate pe o cercetare realizată în ziua referendumului ne arată
cât de schematice sunt analizele asupra electoratului și cât de puține lucruri
știm despre așteptările, speranțele sau poziționările lui.
În
general, vorbim schematic și maniheist despre electorat, fără măcar să avem
curiozitatea de a afla ce gândesc oamenii aceștia,înainte sau după vot. Spunem
că 7,4milioane este cea mai solidă majoritate din 1990 până acum, dar nici
măcar nu ne mai aducem aminte de cei 7,7 milioane de români care au vrut să se
reducă numărul de parlamentari acum mai puțin de trei ani. Ne folosim de electorat
ca și cum ar fi un popor de păpuși de cârpă care se lasă mutat de colo, până
colo și nu vrem să investim nimic în educarea lui. Îl mințim la alegeri, vom
spune apoi că am avut intenții bune și nu am știut ce vom găsi, dar măcar să nu-i falsificăm imaginea, să
nu-l amăgim, amăgindu-ne pe noi înșine.
Încă electoratul nostru nu a obosit, merge atunci când îl chemăm la vot,
nu mai are încredere în politicieni, dar și-a păstrat speranța magică în faptul
că se va întâmpla o minune și totul se va rezolva. Chiar dacă nu o spune, în această
ecuație magică, politicienii și intelectualii sunt acolo, elita României este
subiect inclus. Credem că îl păcălim ușor, dar nu este chiar așa. Singur, fără
a avea o mare elită civică, electoratul nostru activ, un corp de vreo 10
milioane de români, merge la vot și schimbă macazul când nimeni nu se așteaptă,
produce schimbări care-i surprind pe falșii sau adevărații profeți, pe
strategii onești sau pe cei care doar simulează competența. Deocamdată nu a
rămas captiv în niciun țarc descris de politicienii de diferite culori, este
încă viu și mai poate oferi suport unei schimbări în bine a României. Avem o
singură problemă, cineva trebuie să vină cu acest proiect și oamenii să simtă
că este un om veritabil, o echipă onestă și o intenție onestă. Nu a fost cazul
până acum și nu electoratul este vinovat.
PS.
Caracteristicile
studiului IRES invocat aici:
Volumul
eșantionului: 6381 de indivizi de 18 ani și peste
Tipul
eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel
național
Reprezentativitate:
eroare maximă tolerată de ± 1,4%
Data
anchetei: 29 iulie 2012
Interviurile
s-au desfășurat prin metoda CATI