19 iunie, 2016

Romania – meciul unei generații





România fotbalistică joacă astăzi un meci important la Lyon, împotriva Albaniei. Un meci pe care trebuie să-l câștige. De câteva zile mă uit după reacțiile semenilor mei. Unii sunt pesimiști, alții se gândesc că este sub nivelul nostru chiar și să ne comparăm cu această țară balcanică pe care am bătut-o de multe ori. Alții, masochiști parcă, așteaptă un rezultat prost ca să poată spune ceva de genul: v-am spus eu, nu avem echipă, suntem praf, Tata Puiu e de vină, ori federația sau această generație. Trăim într-o lume liberă și fiecare se poate poziționa cum vrea față de evenimentele vieții lui sau cele ale comunității sau ale națiunii, dar nu ar fi rău dacă am putea să fim un pic mai realiști în ceea ce privește fotbalul și cu sufletul mai deschis pentru a primi o sărbătoare, cum este fotbalul în lumea spre care tindem ca model sau prosperitate.


În doar câteva zile am uitat că această echipă a României a arătat întregii lumi, în meciul cu Franța, că suntem o țară care încă mai luptă, o țară care nu se lasă,  chiar dacă uneori o pune în genunchi vreo lovitură a destinului. Am părut o echipă, niște draci care aleargă tot timpul, se dublează parcă la infinit, cum spuneau francezii după meci. Au arătat o țară vie, un brand luminos ceea ce, să recunoaștem cinstit, este puțin neadevărat, este probabil valabil doar în proiectul nostru visat individual. Noi nu reușim de 25 de ani să construim un consens minim pentru lucrurile și direcțiile mari, nu reușim nici în ceasul al doisprezecelea să ne unim pentru un proiect de țară, mai degrabă ne cheltuim toată energia din politică pentru lupte fără de sens și finalitate colectivă.

Am coborât împreună cu premierul României în vestiarul echipei unde copiii noștri nostri trimiși în cazanul de presiune francez erau căzuți. Cu arcade sparte, cu pomeți umflati de loviturile interzise ale cocoșilor galici răniti, erau încă năuciti de lovitura din ultimul minut. Nu aveau referința despre Leonidas și cei trei sute (niciodată nu i-am învățat asta!) pentru a înțelege că au facut un lucru minunat, că dincolo de acel gol nenorocit, ei au obținut o mare, imensă victorie a României asupra ei înseși. Au depășit în acel meci complexul de țara mică, au arătat lumii un proiect al României viitoare. I-am îmbrățisat îndurerați și noi, dar am observat un lucru: erau primele minute de la iesirea de pe gazon și fiecare suferea singur, dupa propriul obicei, undeva într-un colț, cufundat în sufletul său. Unii aveau lacrimi în ochi, alții se uitau  spre tavan, dar erau din nou singuri, nu se vedea echipa. Erau exact parte din România interioara, nu România de export. Erau ca și noi, părinții lor, născuți în timpurile unor vremi care ne îndepărtau unii de alții, ne ascundeam de frica delatorilor despre care securitatea spunea că sunt peste tot.

I-am recunoscut atunci perfect și îmi vor ramane dragi până la sfârșitul vietii, chiar dacă nu vor câștiga titlul de campioană europeană: nu erau niște mașini de fotbal, niște roboți cum le cerem noi, erau copiii nostri, oglinzi ale noastre, bucăți din ființa națională. Văzându-i, am avut revelația că meciul cel mai mare al lor a fost meciul cu Franța, un meci al unei generații, un meci pe care l-am pierdut, după cum vor constata statisticile peste ani,  dar un meci pe care l-am câștigat pentru România căutătoare de căi de urmat.

Acești copii ai noștri au câștigat inimile celor două miliarde de telespectatori care, cu siguranță, în marea lor majoritate s-au identificat cu noi, dar noi suntem autorii morali ai rezultatelor poate mai slabe pe care statistica fotbalului le înregistrează pentru aceasta echipă. Timp de 20 de ani am lăsat fotbalul pe mâna unei familii și a unei găști de samsari care au tranzacționat jucătorii ca pe vite, fără a gândi în niciun fel dezvoltarea lui. Nu am mai făcut terenuri de fotbal, nu am investit în educația sportivă, am lăsat totul la voia întâmplării. Astăzi, în multe sporturi, organizarea bate talentul sau masa mare de selecție, echipele unor țări de 300.000 de locuitori luptându-se de la egal la egal cu restul lumii. Astăzi, proiectele lui Răzvan Burleanu și a tinerei lui echipe sunt preluate de UEFA și FIFA ca bune practici și vor produce cu siguranță viitoarea generație a echipei naționale, dar nu mai devreme de un deceniu. Dacă vom avea mintea să sprijinim aceaste proiecte, să investim în copiii de acum, atunci în viitor vom putea să avem echipă de la care să cerem rezultate constante.

În această seară echipa nostră va iesi din nou să se bată pentru România. Vor avea încă în minte gustul amar al reacțiilor noastre din țară după egalul cu Elvetia, chiar dacă publicul de la meci nu a plecat înainte de final și nu i-a huiduit. Românii diasporei noastre au înțeles mai bine, ei au asemenea meciuri în fiecare zi, singuri printre străini. I-au aplaudat și le-au mulțumit, încă o lecție pe care diaspora noastra o dă României.


În teren vor fi 11 copii ai noștri, puși să se bată cu 11 copii ai albanezilor, la fel de disperați ca și noi, crescuți poate în condiții mult mai grele. Ce 11 din teren și cei de pe bancă se bat în locul nostru pentru a împinge mai în față  România în clasamentele națiunilor. Este o parte mai vizibilă a unui război pe care îl dăm în fiecare zi. Nu putem să fim decât împreună în această încercare disperată a lor de a câștiga o bătălie importantă al unui război pe care noi aproape l-am pierdut.  

Indiferent dacă vor pierde sau vor câștiga ei rămân copiii noștri de aur, dintr-o generație de care nu am avut grijă. Ei sunt eroii bataliei de la Paris, sunt cei care timp de 90 de minute au arătat lumii cum ar trebui să arate România. Le datorăm respectul nostru și nu aruncarea cu lăturile frustrărilor noastre personale sau colective.


Nu sunt roboții unei mașini de fotbal, sunt copiii unei națiuni care își revine cu greu dintr-un coșmar al istoriei. Sunt copiii noștri și le datorăm, la întoarcerea în tara, tăierea vițelui cel gras. Succes băieți, succes Tata Puiu!



Hai România!

05 iunie, 2016

Ziua alegerilor





Azi sunt alegerile locale din 2016. Aceste alegeri sunt mai importante decât s-a văzut dintr-o campanie electorală mai săracă şi poate mai puţin spectaculoasă. Poate că au lipsit marile mitinguri electorale, marile personalități care își permit luxul de a spune orice sau echipele de șoșonari cu pungile de bani pentru cumpărat voturi. Dar nu cred că regretăm acele lucruri, nu avem niciun motiv, doar că ne obișnuisem cu acele lucruri. Aceste alegeri au însă câteva mize ascunse, dar foarte importante. Nu sunt ascunse pentru că cineva ar urmări asta, pur si simplu sunt ascunse celor care analizează superficial sau manelistic viaţa politică. Sunt ascunse pentru cei care înţeleg politica doar ca pe o luptă în care câştigă cel care are toporul mai mare sau care întreţine un circ al iluzionismului câştigător fiind cel mai mincinos, cel mai şmecher. Altfel, mizele sunt la suprafață, pot fi văzute chiar de copilul care nu ştie convenţiile sau de nebunul care le-a uitat şi strigă: „regele este gol”.

Partidele mari vor putea vedea că nu trebuie să lase mass-media să desfăşoare campania electorală în locul lor. Şi nici să nu aştepte pe alţii să le facă schimbarea, deoarece colegialitatea ar trebui să fie mai tare ca respectul pentru electorat. Până la urmă, demonizarea unui personaj sau a a altuia nu are efect absolut, iar pentru a schimba societatea, nu este suficient ca organizaţiile neguvernamentale să organizeze simpozioane și liste negre, ele trebuie să promoveze personaje credibile și programe cu care să intre în competiţie, în direct, cu candidaţii necurați. Nici televiziunile cred că nu vor mai putea spune: „eu te-am făcut, eu te omor, liderule”! Evident, televiziunea este cea mai tare media, dar rămâne agentul principal al MEDIERII; adică face legătura între om și public. Dar dacă omul este un politician de carton, ce armură de sclipici să pună peste o umbră de om? Politicienii trebuie să iasă din nou în stradă (să nu aştepte să iasă alţii pentru ei), să ţină discursuri, să motiveze, să-și asume opţiuni şi alternative, să ridice un steag pe care oamenii să-l urmeze.
Se va vedea că teritoriul Facebook şi vedetele sale activează mai puțin electoratul din viața reală. Vom observa că nu putem înlocui deocamdată personajele reale, cu defecte şi calități, cu personaje născute din marea de like-uri. Rețelele de socializare pot ajuta mult la comunicarea instantanee, la crearea de emoție momentană, dar nu vor putea deocamdată furniza destule argumente pentru a crea zei ai politicii. Poate mai încolo, dar pentru moment, Facebook poate crea reţele de sprijin pentru cauze juste, poarte împinge înainte idei inovatoare, însă nu este destul de sofisticat sau destul de potrivit în a minţi, nu poate crea personaje puternice şi vii, din oameni de paie. Dacă Facebook va miza pe oameni reali, puternici şi adevăraţi, atunci va putea aduce acel plus necesar în curăţarea scenei politice de corupți, golani sau profitori. De filfizoni va fi mai greu de scăpat, deoarece virtualul suporta aces tip social. Comparaţi like-rile cu numărul de voturi sau cu procentele din sondaje: veţi vedea o mare diferență, mai mare decât bănuiați. Poate vor înţelege astfel şi politicienii că nu te poţi ascunde pe Facebook de viața care îți cere dialog cu oameni reali şi emoţie adevarată sau empatie cu suferinţa semenilor.
Vom observa, probabil, că se va deschide prima poartă pentru partidele noi şi pentru personaje noi. Sigur, nu se va deschide poarta cea mare a politicului, dar vor intra mulţi consilieri locali care nu fac parte din partidele consacrate, iar această mişcare se va consolida în toamnă şi mai ales peste patru ani. Nu cred că tinerii nou-veniţi în politică sau noii activişti  vor reuşi să revoluţioneze politica sau că temele lor vor învinge acum în lupta cu lipsa ideilor politice care este din ce în ce mai mare. Ei vor acum să arate tuturor că trăiesc într-o lume care nu-i înţelege, o lume care nu preţuieşte viaţa, frumosul sau adevărul. La nivelul lor, în funcţie de contextul istoric, fiecare generaţie s-a revoltat. Când vor creşte, dacă nu se vor integra pasiv, dacă vor ţine la valorile de acum şi îşi vor ghida viaţa conform  acestora, atunci lumea se va schimba cu siguranță. Şi se va schimba sub bagheta lor, prin noua viaţă pe care o vor impune ei. Dacă vor avea curajul să facă partide noi sau să le populeze pe cele de acum, atunci vor câştiga pe termen mediu şi  lung.
Însă politicienii, mai noi sau mai vechi, vor trebui să răspundă mai clar şi cu argumente, la câteva întrebări fundamentale: ce este acela liberalism? de sunt socialişti? de ce au ales creştinism-democrația? Acum toţi au acelaşi discurs sau se înghesuie spre centru, iar DNA a demonstrat că partidele  se aseamănă, mai mult decât se deosebesc. Politicienii sunt cei care vor trebui să dea răspunsuri la marile probleme ale societăţii, ale ţării şi ale Europei, deoarece trăim într-o lume tot mai periculoasă care cere acţiune şi decizie. Acum, cea mai mare parte a policienilor noştri au migrat, singuri sau împreună cu partidul sau un grup din partid, spre altă zonă politică. Uneori camuflându-se, alteori fugind de nucleul care i-a format. Nu se poate fugi la infinit, nu se poate păcăli la infinit electoratul printr-o simplă schimbare de nume, culoare sau siglă. Cred că politicienii vor reuşi în viitor să dea politicii o nouă demnitate, una pe care acum nu o are în faţa unei populaţii dezamăgite. Nu este o utopie, nici doar un vis, cunosc tot mai mulţi oameni disperaţi de actuala stare de lucruri sau tineri curați care caută un lider sau o echipă cărora să li se alăture. Vor gasi până la urmă.

La aceste alegeri vor fi aleşi şi unii care sunt pe lista infractorilor sau alţii care nu corespund criteriilor integrităţii. Nu trebuie să fim descurajaţi. Dacă se va întâmpla acest lucru, putem considera că este o lecţie din care să învăţăm ceva, iar un lucru important de învăţat este următorul: cât timp vom frâna descentralizarea şi vom aproba la Bucureşti chiar şi candidatura unui primar de sat din vârful muntelui, oamenii se vor strânge în jurul unor personalităţi locale și nu vor recunoaşte cu toții eticheta de corupt sau de cercetat penal pusă undeva departe, la Bucureşti. Dar, în toamnă, partidele vor avea şi mai mulţi tineri pe listele de la parlamentare, iar curățarea politicii va continua. Abia atunci când ea este făcută cu ajutorul cetățenilor, prin vot, atunci schimbarea devine un proces solid şi definitiv.

Aceste alegeri sunt primele alegeri în care nu s-a cumpărat electoratul cu ulei şi zahăr, cu cizme de cauciuc sau pelerine galbene ori cu uriaşe PET-uri de bere. Au fost reclamate incidente nesemnificative şi sunt aşteptaţi să meagă la vot în jur de 40-45% dintre cetăţeni. Credeţi că acesta nu este un semn? credeţi că lumea se poate întoarce înapoi? Eu nu cred.

Politica este despre convieţuire şi comunicare, despre încrederea în ceilalţi şi despre respectul regulilor. În această campanie, oamenii au respectat regulile. Trebuie să mergem mai departe cu practica stabilirii de reguli, reguli din ce în ce mai clare în procesul  politic sau administrativ. Să facem administraţia mai transparentă, să dăm administraţiei locale mai multe drepturi de a decide, să vedem cum implicăm mai mult cetăţenii în decizia marilor probleme ale societăţii şi altfel decât în perioada alegerilor. Să-i educăm şi să-i specializam pe cei aleşi. Cred că acestea sunt borne pe drumul care duce la schimbarea politicii din România.
           

Cred că votul liniştit de azi este un pas spre o nouă Românie. Cred că schimbarea României începe astăzi. 

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...