Se afișează postările cu eticheta optimism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta optimism. Afișați toate postările

09 ianuarie, 2015

Gândirea pozitivă, ca program de viaţă, este o greşeală


Am începutul anul 2015 cu un interviul pentru Rdaio Cluj despre fericire. Mi-a dat seama încă o dată că nimic nu se compara cu Radio Cluj. Nicio media, nicio institutie, niciun alt radio. Aici, în acest studio, acum vreo 22 de ani am participat la primul meu talk-show. Nu am avut aer, era să mă sufoc. Azi este locul în care mă simt cel mai bine, ştiu că ceea ce spui este ascultat, înţeles şi, uneori, chiar iubit. Mulţumesc Radio Cluj, mulţumesc Alina!




În exclusivitate, la Radio Cluj, opinia sociologului Vasile Dâncu despre fericire, speranţa românilor în 2015 şi atuurile cu care pornim la drum în acest an.

Vasile Dâncu: 2015 sigur că începe sub semnul speranţei, nu ştim, însă cum se va termina. În general, atunci când speranţa depăşeşte mult posibilităţile pe care viaţa le oferă, posibilităţile concretului, ale realităţii, ale existenţialului, poate că nu întotdeauna îşi are rolul pe care eu îl consider, ca sociolog, acela de a crea o combustie pentru social, pentru oameni, a da o speranţă în plus.
Speranţa este o formă de energie. Vorbeam la finalul lui 2013 că începe o perioadă a emoţiilor. Ce s-a văzut la finalul lui 2014 a fost exact acest lucru. Atât în alegeri, cât şi după alegeri, s-a simţit o mare emoţie colectivă, un vis colectiv, uneori fără un suport real, fără un fundament real foarte solid, un vis colectiv spre schimbare, spre schimbarea României.
Ceea ce însă acceptă mai greu oamenii este că schimbarea trebuie să înceapă cu ei înşişi, să participe la schimbare. Nu poţi să ceri mereu celorlalţi să se schimbe, nu poţi să ceri cuiva din afară acest lucru…fie el şi un viitor preşedinte. Trebuie să-ţi doreşti o schimbare puternică şi să participi la această schimbare. E adevărat, ceea ce poate să vină din zona politică trebuie să fie un semn, un semn al schimbării, un semn că schimbarea este posibilă şi acest semnal trebuie să îl dea noul preşedinte.
E o mare problemă pentru Klaus Johannis, pentru că are în spate o aşteptare foarte mare, un val de speranţă la care se poate rezista foarte greu. Pentru că speranţa are şi următorul defect: se proiectează mereu mâine, nu se proiectează peste câţiva ani, peste un deceniu. Oamenii nu au răbdare, viaţa nu are răbdare cu noi şi, din această cauză, anul 2015 va fi un an al speranţelor.
Ce aşteaptă oamenii foarte concret din studiile pe care le-am făcut în decembrie 2014, este o viaţă mai bună.
Oamenii aşteaptă salarii mai mari, aşteaptă locuri de muncă mai sigure, posibilităţi noi de a se promova profesional.. şi românii, în special, mai aşteaptă un lucru la care visează de 20 de ani: un viitor sigur pentru ei, pentru copiii lor.
Cea mai mare frică pe care  o au românii în acest moment. Mulţi consideră că, copiii lor pot să îşi facă o carieră numai în străinătate, din nefericire, pentru că şi aceasta este o rătăcire, este un vis de rătăciţi. ..nu ai cum să te realizezi pe deplin într-o altă societate, să începi o viaţă într-un alt mediu este foarte greu.
Nu eşti pregătit pentru asta, nu eşti pregătit mental, psihologic, nu eşti pregătit din perspectiva celorlalte abilităţi pe care le ai. Pot să reuşească unii, dar puţini sunt cei care reuşesc să fie fericiţi într-un alt mediu pe care l-au schimbat în totalitate. Cred că toate speranţele acestea vor avea şi un suport real în ataşamentul oamenilor la aceste vise.

Alina Nechita: Spuneaţi ceva de 1989 şi de faptul că cei care erau atunci copii speră acum pentru copiii lor la un viitor mai bun în afara ţării…Ce nu s-a schimbat de atunci ? Tinerii de atunci şi tinerii de astăzi, cei cu piepturile dezgolite în faţa armelor şi cei din mişcările sociale pornite pe Facebook, sunt pentru acelaşi lucru dar într-un alt timp?
Vasile Dâncu: Cred că visează la acelaşi lucru, dar nu mai sunt aceiaşi pentru că lumea s-a schimbat fundamental. S-au schimbat o parte din elementele exterioare ale lumii, dar noi am rămas la fel. Oamenii nu s-au schimbat prea mult de 5000 de ani încoace. Au aceeaşi conformaţie morfofiziologică. De când s-au fundamentat culturile orientale, greco-romane şi cultura europeană prin începuturile ei, avem aceleaşi mituri, avem aceleaşi tipuri de a visa, de a interpreta viaţa şi moartea, acelaşi mod prin care ne creştem copiii…de aceea, cred că în 1989, oamenii au ieşit în stradă, au încercat să construiască un fel de speranţă din disperare, o formă disperată de a se arunca în faţa tancurilor sau în faţa maşinilor, neştiind ce urmează. Ceea ce s-a născut în 1989 a fost speranţa de după sacrificiu. În momentul sacrificiului, a evenimentelor din 1989 pe care îndeobşte le numim revoluţie (cred că ar merita să se numească revoluţie, măcar pentru cei care au murit atunci), nu exista o viziune foarte clară.
Ceea ce s-a întâmplat acum, după 25 de ani, este o altă formă de a încerca schimbarea, la fel de nesigură, dar cu alte mijloace, cu mai puţine sacrificii.
Astăzi generaţia facebook este diferită, este una care nu mai crede în social, nu mai crede în contractul social, crede în emoţii mai degrabă, se adună în funcţie de emoţii; este greu pentru politicieni să gestioneze aşa cum credeau, această categorie de populaţie. Va fi periculoasă când nu vor mai fi tinerii de pe facebook ci maturii de pe facebook, pentru că atunci vor avea alte target-uri şi vor avea un alt tip de maturitate, nu se mai angajează politic decât, cum spun americanii, într-un fel de activitate politică intermitentă, adică din când în când.
Tinerii nu mai cred în slogane, generaţia facebook nu mai crede că interesul naţional – adică dacă îl pronunţi, dintr-odată în jurul tău se face patrie. Ei cred doar în avantajul direct pe care îl am eu ca şi cetăţean, un drept pe care trebuie să mi-l respecţi, pentru că prin aceasta se fundamentează şi un drept colectiv. Dacă fiecare dintre noi suntem mulţumiţi, asta generează o naţiune mulţumită, o naţiune care produce, o naţiune care este performantă. Sigur că nu pare atât de frumos ca şi poeziile despre patrie şi despre mamă şi despre nucul de la poartă, despre limba română ca şi limba cea mai dulce şi mai armonioasă dintre limbi, dar este un angajament pragmatic şi este un răspuns la adresa viitorului, după părerea mea. Dacă vom rămâne în continuare într-un discurs romantic despre trecut de tip paseist, în care punem în faţă istoria – istoria ca fundament al identităţii noastre – atunci pierdem competiţia cu celelalte ţări. Pierdem competiţia cu Europa şi cu tot ce există în această lume. Eu cred că acum discursul de bază ar trebui să aibă în centru antropologia, sociologia, psihologia, adică ştiinţe ale viitorului şi nu alte trecutului, care te ajută să fii performant la un moment dat. Romantismul poate să rămână, dar romantismul la nivel de proiect social este periculos. Romantismul este foarte bun la nivel individual, familial, de grup. Mica comunitate se poate fundamenta pe sentimente.

Alina Nechita: Ce-i face pe oameni fericiţi, nu doar pe români?
Vasile Dâncu: Trebuie să încep cu o mărturisire de sociolog. N-am spus niciodată chestiunea asta nimănui: am avut o mare emoţie când am pus prima dată întrebarea, acum vreo 10 ani, dacă oamenii se simt fericiţi. Aveam un complex legat de noi, sociologii: ne credeam a fi deasupra sentimentelor, încercam să măsurăm cumva neutru, să măsurăm omul din alte perspective, şi-i lăsam pe psihologi să se ocupe de fericire, sau pe filosofi. Am pus prima întrebare, şi mi s-a părut că va fi o întrebare din care nu vom obţine mare lucru. Oamenii nu o să ne spună de fapt dacă sunt sau nu fericiţi şi vor evita întrebarea. Am avut o surpriză: oamenilor le plăcea să vorbească despre ei şi despre propria fericire. De fapt, cred că fericirea se naşte în mare măsură şi în discurs, atunci când te gândeşti la ea.
Dacă nu ţi se pune problema, dacă nu te întreabă cineva despre fericire, trăieşti pur şi simplu fericit şi poate trăieşti mai fericit atunci când nu se pune o întrebare pentru că nu te gândeşti la asta şi nu încerci s-o fundamentezi raţional. Când te gândeşti raţional este mai greu. Sentimentul de fericire însă există şi poate fi observat cu instrumente sociologice şi psihologice. Oamenilor le e frică să spună despre ei că nu sunt fericiţi. Sunt 75% dintre români, de exempu, care spun că se simt fericiţi, cu toate că ţara merge într-o direcţie proastă, cu toate că jumătate dintre ei spun că nu au bani nici pentru strictul necesar, că au foarte multe lipsuri şi cu toate astea se simt fericiţi. Asta este o combustie interioară, vine de undeva din istoria individului şi mai mult din dorinţa lui de a fi fericit. În fond, pentru a fi fericiţi avem nevoie de foarte puţine lucruri. Am întrebat pe oameni despre fericire şi despre cum operaţionalizează ei. Şi aici sunt mai multe tipuri de oameni şi mai multe vârste. În tinereţe, cei între 18-35 de ani pe care îi sondăm noi (sigur americanii încep să sondeze, şi am început şi eu asta, de la 14 ani… maturitatea vine un pic mai devreme în zilele noastre), deci tinerii spun că sunt fericiţi atunci când au cu cine să comunice şi când au condiţii minime pentru a-şi exprima libertatea, condiţii pentru a călători, condiţii pentru a munci şi pentru a-şi urmări pasiunile. Acestea sunt condiţiile pe care le declară cel puţin cei tineri şi cred că sunt sincere. Astea sunt lucrurile care ne fac fericiţi atunci când suntem tineri. După 35 de ani începe o perioadă, peste tot în lume oamenii răspund la fel; apare un fel de fericire care se bazează şi pe reuşită şi se bazează şi pe indicatori sociali. Între 35 şi 55 de ani avem vârsta adultă, cea care apare cu responsabilităţi pentru copii, cu responsabilităţi pentru profesie, iar oamenii se gândesc şi la realizarea de sine. Se gândesc deja la un sine al lor, la o identitate pe care o proiectează în afară şi pe care şi-o recunosc când sunt singuri cu ei înşişi. Şi aici apar într-adevăr foarte multe dezamăgiri, apare un procent mai mic de fericiţi decât între cei tineri.

Alina Nechita: …adică încep să conştientizeze lucrurile la care au sperat, pe care le-au aşteptat dar care nu s-au împlinit…
Vasile Dâncu:…ei contabilizează eşecuri deja, visuri prăbuşite şi se lovesc de multe bariere sociale. Evident trăim în societăţi în care, aşa cum spunea Papa Francisc, acum avem o globalizare a indiferenţei faţă de ceilalţi. Ori, în această globalizare a indiferenţei şi de căutare mereu a profitului, în care noi nu globalizăm o solidaritate între oameni, vor fi tot mai puţini oamenii care îşi pot îndeplini condiţiile fericirii. Pentru că în partea asta adultă a vieţii noastre şi materialul (n.n partea materială) este foarte important. Sigur că ne place să spunem că „banii nu aduc fericirea” dar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile minime ale existenţei, atunci nu putem vorbi de fericire decât în cazuri patologice, în care poţi să-ţi păstrezi o undă de fericire împotriva tuturor condiţiilor, ceea ce este cu adevărat rar şi minunat şi original dar e patologic şi nu e o condiţie socială, ca să spunem aşa, a fericirii. În fine, vârsta ultimă, vârsta a treia, a patra, ceea ce se numeşte maturitate continuă mai nou, asta ca să nu-i supărăm pe cei mai în vârstă: atunci se restrâng condiţiile legate de fericire, nu numai la nivel material ci şi la un fel de bilanţ pe care oamenii îl au faţă de trecut. Se uită la copii, la nepoţi, încep să caute o fericire prin delegaţie, o fericire care are nevoie de foarte puţin; este foarte mult legată de afect, de relaţiile cu ceilalţi, de posibilitatea de a comunica – într-un fel se închide cercul. Poţi să trăieşti prin prisma celorlalţi, să te bucuri pentru bucuria celuilalt mult mai mult. De aceea bunicii sunt foarte apropiaţi de copii, de nepoţi, reuşesc să găsească o modalitate de a trăi prin stimuli sociali decât prin proprii stimuli, pentru că stimulii care vin din interior nu pot fi interpretaţi ca fiind pozitivi în cele mai multe elemente. Dar în general despre fericire putem spune foarte puţine lucruri la nivel de grup, la nivel societal, la nivel comunitar. Putem să vorbim despre o fericire naţională sau de o fericire comunitară calcuând nişte indicatori. Şi putem spune că avem nişte indicatori de satisfacţie a vieţii, care pot duce la fericire. Însă noi ştim un lucru, şi acesta este fantastic atunci când vorbim despre fericire, sau când scriem despre fericire: aceasta (fericirea) este ceva ce nu poţi să atingi, este ceva la care mai degrabă se ajunge într-un moment în care se îndeplinesc anumite condiţii. Fericirea este o senzaţie de foarte scurt timp şi după aceea mintea omului şi sufletul lui merge mai departe şi caută o altă formă, trece la o altă treaptă. De aceea este fantastic şi de aceea nu vom putea măsura sociologic niciodată bine fericirea.

Alina Nechita: …dar credeţi că nefericirea, odată rostită poate să atragă semnale negative? Sunt foarte mulţi care susţin că dacă rosteşti pozitivul ţi se întâmplă pozitivul…
Vasile Dâncu: Nu cred în asta, deşi am mai scris de mai multe ori despre acest lucru… Borges spunea foarte frumos că de fapt orice cuvânt poate atrage realul. Eu cred însă un lucru: gândirea pozitivă ca un program de viaţă este o mare greşeală, luată habotnic, ca o religie. Însă gândirea pozitivă şi căutarea senzaţiei de fericire prin autocontrol, prin căutarea semnelor fericirii este un foarte bun program, cel puţin din când în când; un fel de program de terapie personală. Nu cred în sintagma că „universul lucrează pentru tine” şi că simpla invocare a numelui fericirii…

Alina Nechita: sau o meditaţie de cinci minute…
Vasile Dâncu: … aduce fericire în jurul tău. Cred că nefericirea câteodată este premiză pentru fericirea viitoare. O stare de nefericire, de insatisfacţie puternică, o stare tragică pentru existenţă poate la un moment dat să îţi lumineze calea, să îţi deschidă noi căi şi să te ajute ca să ieşi din acea stare de nefericire. Este şi o problemă de comparaţie – să nu uităm, fericirea este şi comparaţie, comparaţie cu ceilalţi. Din nefericire, ca să spun aşa, ne comparăm şi cu ceilalţi dar ne comparăm şi cu noi înşine. Ne comparăm stările şi atunci când, după o perioadă de insatisfacţie, lucrurile se îmbunătăţesc; dintr-o dată putem să fim fericiţi prin comparaţie cu noi înşine. Lucrul foarte interesant la cercetările sociologice este următorul: îi întrebăm pe oameni dacă sunt fericiţi. 75% spun: „sunt fericit, eu personal şi familia mea”. Dacă îi întrebăm: „dar ceilalţi sunt fericiţi, după părerea dvs.?” Şi acolo vedem că doar 30 şi ceva la sută spun că şi ceilalţi sunt fericiţi. Deci, până la urmă vedem că fericirea este egoistă şi în domeniul social şi al percepţiei sociale. Oamenii spun că noi suntem fericiţi dar suntem aleşii, de fapt, pentru că cei mai mulţi sunt nefericiţi.

Alina Nechita: Care sunt atuurile românilor la început de an?

Vasile Dâncu: Suntem o ţară care a trecut prin foarte multe şi avem rezistenţă, rezistenţă la stres. Acesta este un atu fantastic, că suntem muncitori; chiar dacă nu ne dăm seama de asta, ne adaptăm foarte repede condiţiilor. Cei mai mulţi români au trăit între două lumi: o lume trecută, care astăzi este diabolizată şi o lume care astăzi este tot un infern, dar despre care oamenii credeau înainte că este un paradis. Părerea mea este că, datorită faptului că am cunoscut deja o poveste iniţiatică legată de o nouă lume, asta ne va ajuta să construim un alt fel de lume viitoare. Acesta este atuul nostru – maleabilitatea, forţa de a te recreea într-o altă formă şi … foarte repede. Suntem şi foarte creduli şi credulitatea asta te poate ajuta să te adaptezi foarte bine unui mediu, să crezi poveştile altora şi să crezi că poţi să fi acolo şi să fi asemănător cu cei de acolo. Noi le dorim mult succes în construirea unor poveşti frumoase.

Interviul poate fi citit si pe site-ul Radio Cluj

01 decembrie, 2014

STAREA NAȚIUNII DE ZIUA NAȚIONALĂ



Ziua Națională îi găsește pe români mai  optimiști și mai puțin îngrijorați cu privire la conducerea țării, politică sau economie. Sunt principalele concluzii ale Barometrului Starea Națiunii realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES.
Mai mult de jumătate dintre români (58%) continuă să aprecieze drept bună direcția în care se îndreaptă țara, spre deosebire de sub 25% în septembrie 2014. În același registru se situează și gradul de optimism cu privire la viitor, 55% dintre respondenți afirmă că sunt optimiști și doar 12% se declară pesimiști, iar 32% se declară rezervați.

Mândri că sunt români
Dacă 45% dintre români se auto-evaluează ca fiind mai degrabă fericiți, 36% spun că sunt mai degrabă nefericiți, iar 18% se poziționează nici fericiți, nici nefericiți.
91% dintre români se simt mândri că sunt români, dar cred că românii sunt mai degrabă ghinioniști decât norocoși.
Evaluarea fericirii românilor în prezent raportată la perioada de dinainte de 1989 este mai degrabă negativă: 27% dintre respondenți cred că oamenii sunt mult mai fericiți și ceva mai fericiți în prezent, în timp ce 48% îi evaluează ca fiind mai nefericiți, iar 13% cred că sunt la fel de nefericiți.
Atunci când vine vorba despre problemele personale cu care se confruntă românii în momentul de față, observăm că pe primul loc se află starea de sănătate (20%), pensiile și salariile mici (15%), dar și problemele legate de lipsa locurilor de muncă a banilor, șomajul (11%).
Doar 15% dintre cei chestionați spun că în ultimul an au avut tot ceea ce au avut nevoie, 13% declară că au avut destul de mult din ce le-a fost necesar, 48% că le-au lipsit unele lucruri, iar 24% susțin că le-au lipsit foarte multe lucruri.

După alegeri - mai puțin îngrijorați de politică și conducerea țării
Printre cele mai mari îngrijorări ale românilor continuă să se afle: corupția (89% dintre respondenți se declară îngrijorați și foarte îngrijorați), prăpastia dintre săraci și bogați (83%), starea de sănătate (82%), nivelul șomajului și salariile (79%), poluarea (78%) și starea mediului înconjurător (77%).
Față de luna septembrie, îngrijorarea românilor cu privire la conducerea țării a scăzut de la 74% la 48%, iar cea legată de politică de la 69% la 59%.
Cea mai mare problemă a țării, în momentul de față, este în opinia unui sfert (23%) dintre participanții la studiul IRES șomajul (lipsa locurilor de muncă). Următoarea problemă majoră este corupția (17%), urmată de dificultățile economice și conducerea țării (11%) sau de nivelul de trai/ipsa banilor (5%). Dacă în septembrie, într-un studiu similar, conducerea țării era indicată drept a doua problemă majoră a țării de către 14% dintre respondenți, tendința acestui indicator este în scădere.
65% dintre cei chestionați consideră că situația economică a țării este, în prezent, proastă și foarte proastă. O proporție mai mare dintre respondenți (37% în decembrie, față de 38% în septembrie) tind să aprecieze că față de anul trecut starea economiei este la fel și doar 7% cred că economia merge mai rău acum decât în urmă cu un an. Dacă vorbim despre comparația cu anul 2004, 32% dintre respondenți cred că starea economiei este mai bună în prezent, iar 10% cred că este mult mai bună decât înainte de revoluție. În ceea ce privește economia, datele arată un relativ optimism al românilor: 58% dintre respondenți cred că în următorii 5 ani starea economică a țării va fi ceva mai bună decât este în prezent (cu 15% mai mulți decât în septembrie 2014), iar 13%  cred chiar că va fi mult mai bună (4% mai mulți decât în septembrie 2014).

Mai optimiști și cu mai mare speranță în viitor, dar critici asupra prezentului
68% dintre cei chestionați susțin că se simt, în general, în siguranță.
Trei sferturi dintre români (74%) cred că în România este, în prezent, destul și foarte greu să înaintezi o plângere atunci când drepturile îți sunt încălcate.
75% dintre participanții la studiu cred că în România este destul și foarte greu să îți deschizi o afacere.
75% apreciază că în România  este destul și foarte greu să îți cumperi o casă.
83% sunt de părere că în România este, în prezent, destul și foarte greu să ai un trai decent.
91% susțin că în România este, în prezent, destul și foarte greu să crești un copil fără să îi lipsească nimic.
93% consideră că în România este, în prezent, destul și foarte greu să câștigi mulți bani.
82% cred că tinerii care termină, în prezent, o facultate în România nu au șanse să își găsească un loc de muncă. 61% dintre cei chestionați ar sfătui un tânăr absolvent de facultate să plece pentru a-și găsi un loc de muncă în străinătate. Procentul este în scădere față de luna septembrie a acestui an.
Dacă în luna septembrie mai mult de o treime dintre români apreciau că nu mai există nicio șansă pentru România și lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, la finalul lunii noiembrie doar un sfert dintre cei chestionați mai cred acest lucru.
79% dintre participanții la studiu sunt de acord cu afirmația conform căreia situația economică din România se va îmbunătăți în următorii 10 ani, cu 16% mai mulți decât în septembrie 2014.
71% dintre respondenți se pronunță în favoarea ideii conform căreia tinerii educați după 1989 vor duce la schimbarea radicală a clasei politice din România în următoarele decenii, cu 11% mai mulți decât în septembrie 2014.
85% dintre cei chestionați spun că au încredere în viitor, cu 9% mai mulți decât în septembrie 2014.
Dacă în septembrie 2014, 24% dintre participanții la studiu declarau că nu mai au nicio speranță pentru viitorul țării, la finele lui noiembrie doar 19% mai sunt în acord cu această afirmație.
73% dintre cei chestionați sunt de acord cu afirmația că românii sunt mai inteligenți decât majoritatea respondenților, iar 85% cu ideea conform căreia cea mai mare problemă a țării este reprezentată de clasa politică.
39% dintre cei chestionați (cu 5% mai mulți decât în septembrie) cred că oamenii obișnuiți pot schimba ceva în mersul lucrurilor, însă doar 32% simt că le sunt respectate drepturile cetățenești.
Puțin peste jumătate dintre respondenți (51%)  cred că România este o țară civilizată, în timp ce 45% cred contrariul.

În ceea ce privește evaluarea unor aspecte legate de România, respondenții au concluzionat:
Aproape jumătate dintre respondenți spun că România este frumoasă (48% în noiembrie față de 53% în septembrie), 14% cred că nu este deloc bine condusă (față de 24% în septembrie, 5% consideră că este foarte sigură (față de 7% în septembrie), 10% apreciază că nu este deloc dezvoltată economic, 48% susțin că este foarte coruptă (față de 42% în septembrie).

Metodologia studiului:
Volumul eșantionului: 1.330 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,8%
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI (interviuri telefonice)
Perioada anchetei: 25 noiembrie 2014

Studiul integral îl găsiți mai jos:


31 august, 2011

Eliberați-vă de gândirea pozitivă



Mă sună o prietenă de la o instituție economică internațională și mă întreabă ce fac politicienii noștri pe la școlile de vară, în timp ce o lume întreagă se prăbușește? Se fac dezbateri, există ceva planuri? Nu știu ce să-i spun pentrucă vede și ea în presă că la noi se discută mai mult despre toaletele doamnei Udrea sau nunta lui Borcea. Seara mă uit pe un articol scris după un studiu international asupra sentimentului de fericire și văd că grecii sunt vicecampioni mondiali. In timp ce Europa, FMI, Germania și alții se luptă să salveze Grecia de la faliment, nepoții lui Zorba dansează și se bucură de spectacolul fabulos al prăbușirii. Pasivitatea noastră de la toate nivelurile vieții sociale vine dintr-o înrădăcinarea unor forme de gândire pozitivă. Intr-un fel credința oarbă într-un viitor luminos care va veni pentru toți, după necesități, nu după muncă, ne vine chiar de dinainte de 1989, dar nici măcar nu ne dăm seama.

Gândirea pozitivă a creat o adevărată industrie, o directie psihoterapeutică și biblioteci întregi de literatură motivațională care abundă în fraze de genul: îndrăznește, când gândești pozitiv totul se schimbă în jurul tău, prosperitatea vine prin gândirea pozitivă, totul se schimbă în jurul tău dacă gândești pozitiv. Gândirea pozitivă a devenit o religie care spune, în sinteză, că totul este în puterea noastră. La nivel general filosofic sau cuplat cu asertiunea creștină a forței credinței putem accepta că optimismul are virtuțile lui. Dar la nivelul gândirii cotidiene acest tip de gândire este un dezastru pentrucă însemană refuzul de a cunoastșe realitatea așa cum este ea. Realitatea din stradă, de la locul de muncă, cea a treseelor noastre zilnice nu seamană deloc cu cea din desenele brosurilor neoprotestante pline de armonie și culori.

Acolo undividul se lovește de un zid de restricții, determinări și condiționări de o obiectivitate care te poate strivi fizic în multe cazuri. O realitate pe care trebuie s-o abordeze cu ochii deschiși, dar mai ales cu realism. In ultimele decenii, în Occidentul credinței oarbe în prosperitate și progres, gândirea pozitivă a devenit un fel de religie de stat. Ai rămas șomer, prietene, nu-i nimic Dumnezeu îti închide o ușă, dar îti deschide o fereastră. Copile de gitan, te-ai născut într-o suburbia de delincvenți închide ochii și totul se va transforma în jurul tău. Doamnă, ai 40 de ani și nimeni nu te mai ascultă la interviuri de angajare, nu-i nimic te poți reinventa la orice vârstă, Guvernul a deschis minunate cursuri de recalificare iar particularii îti oferă stagii de schimbare atitudinală la munte sau la mare.

Gândește pozitiv și alege fericirea! Este una din cele mai stupide mostre de gândire pozitivă, ca și cum fericirea și nefericirea ar fi dependente doar de dorința ta.
Guvernul le mai spune oamenilor că nu va trece pe la noi criza pentru că noi suntem prea mici, apoi le spune că a venit criza un pic pe la noi, dar se va duce repede, pentru-că nouă ne trebuie mai putin ca să fim fericiți, iar statul nu are datorii barosane ca și marile state (evident, nici bani, dar asta este din alt discurs!). Mereu opoziția, indiferent care este ea, vine și spune că maîne, dacă vor fi venit la putere, dau salarii și pensii cum nu s-au mai văzut nici măcar în America.

Și nici nu ar fi chiar așa de grav dacă ar fi doar discursuri, ceea ce este grav este că oamenii politici chiar cred în asta. În lipsa unor intrumente critice, de analiză, ceea ce le rămâne este resursa internă de optimism. Cei mai mulți nu mint, nu sunt machiavelici, nu vor să manipuleze. Ei nu au capacitatea de a gândi critic și atunci împărtășesc o credință oarbă că va fi mai bine. Zilnic mă sună oameni de la putere să mă întrebe dacă nu au crescut în sondaje ca urnmare a ieșirii din recesiune. Care ieșire, în sondajele mele oamenii declară că trăiesc tot prost, că banii nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar? La fel mă sună oameni din opoziție care care vor să afle cât a mai crescut zestrea de procente. Și unii, și alții, sunt dezamăgiți după discuțiile cu mine.

O lume se prăbușeste și politicienii români așteaptă să se întâmple ceva, fiecare grup împărttășind o variantă, adaptată situației, de gândire pozitivă. Nici intelectualii, cercetătorii, universitarii – elita noastră, nu știu ce să facă și, în final, noi toți rămânem pasivi pentru că undeva în străfundurile sufletului nostru stă ideea că va fi bine . Am citit recent un studiu cu titlul ”gândirea pozitivă în cântecul popular românesc„ dar nu cred că această tâmpenie vine din constituția noastră sufletească. Numesc, vulgar, tâmpenie acest imobilism, acestă stare de pasivitate în fața dezastrului economic si financiar care vine de peste tot. In loc să căutăm cu toții soluții, să ne gândim la adaptarea pentru viitor a intreprinderilor, a spitalelor , să inventariem resursele și le gândim din pespectiva schimbărilor profunde care vin, noi ne luptăm pe lucruri mici de o perisabilitate alarmantă . Bietul ministru al învatamantului, picat ca din lună în țara noastră, cu toate păcatele actualei puteri, este totuși luat la șuturi nu pe baza unor analize reci, cu cifre, ci pentru că nu a înțeles că școala noastră plină de analfabeți trebuie lăsată așa, să nu-i traumatizăm pe tinerii nostri cu note proaste. Să nu le stricăm bunul obicei de a cumpăra diplomele. Dacă opoziția critică ineficiența unui ministru cu date și cifre este o chestiune pe care nimeni nu o bagă în seamă, e politică, cică, chiar dacă omul aduce toate dovezile. Pe principiul gândirii positive zeci de mii de familii s-au îndatorat (alimentați si de publicitatea la produsele bancare) și acum se văd în imposibilitatea de a plăti sau cu perspective de a fi dați afară din case.

Să vă împărtășesc o metodologie simplă, în trei pași, din vasta mea cultură de literatură motivațională. Fiti atenti: pasul 1: Ridică ochii spre stele/ pasul 2: inchide ochii și inspiră/ pasul 3: trimite un gând pozitiv spre Univers! Frumos, beatitudinal, mirific însă nu uitați un mic amănunt: aveti grijă să nu vă dispară portofelul în timpul asta.

La nivel social lucrurile trebuie organizate iar gândirea critică este principalul instrument. Din păcate mulți politicieni își iau Timpul ca aliatul cel mai important. Timpul lucrează pentru noi, spun ei, când ies de la talk-show. E doar o chestiune de timp, zic alții, o să vedeți voi, oamenii nu sunt proști. O doar o chestiune de timp până ce oamenii vor înțelege cât de bună a fost politica noastră sau până ce se va vedea chiar și în portofele că am făcut totul foarte bine.

Dar Timpul – parșivul ucigaș al tuturor lucrurilor ce sunt și a celor ce mâine vor râde la soare, nu lucrează pentru nimeni, decât dacă este cumpărat și dacâ îi înțelegi curgerea. Timpul poate fi doar căpușat, folosit, călărit pentru scurte perioade. Nu este aliatul nimănui pe vecie și nici nu are prieteni. Poate doar o amantă, pe doamna Gândire Pozitivă, sau Pozitiva, cum i-ar pune nume mumă-sa dacă ar fi fost o fetiță noscută în Chibrit sau Ferentari.

Nu pledez pentru sceptism , dar gândirea pozitivă poate produce dezastre mai ales dacă este criză și dacă infectează gândirea politică. In vremurile tulburi care vin trebuie să scoatem capul din nisip și să ne blocăm pleopele în pozitia ”open”. Ar trebui să ne eliberăm de gândirea pozitivă, este un lux pentru aceste vremuri.

  O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...