La 65 de ani de prezență a României în UNESCO

 

Excelențele voastre domnilor miniștri,

Excelența voastră, doamna consilier prezidențial,

Excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori,

Distinși secretari de stat, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, conducători ai instituțiilor din domeniile educației, culturii și științei,

Onorata audiență,

 

Sunt extrem de onorat, ca, în calitate de reprezentant al Parlamentului României și al Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, să fiu alături de dumneavoastră în această seară. Să celebrăm împreună, într-un templu al culturii române, un templu al valorilor universale.

Consider cei 65 de ani de prezență a României în UNESCO ca pe o invitație la reflecție. Într-o lume globală și secularizată, în care conflictele și extremismul capătă forme dintre cele mai diverse, suntem invitați la colaborare între națiuni, la respect universal pentru dreptate, la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului. UNESCO ne aduce o lecție de umanism clasic, în care educația, știința, cultura, comunicarea rămân fundamentele ce pot crea frumusețe și pace în lume. 

Pentru România, cu siguranță că cei 65 de ani au însemnat o sumă de provocări, dar și un succes al diplomației românești, o recunoaștere a muncii și valorii specialiștilor noștri, a implicării mediului neguvernamental. Tocmai pentru a repara o serie de lacune fundamentale, generate de anii de comunism și descoperite în anii post-revoluție, Parlamentul României a fost unul dintre puținele din lume care a înființat o Comisie permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.O comisie extrem de activă și eficientă, care, în decursul timpului, a armonizat legislația, dar a avut și o serie variată de intervenții din sfera diplomației parlamentare. Membrii comisiei au susținut dosare ale României depuse la UNESCO, s-au implicat în prevenirea unor derapaje privind patrimoniul românesc, înscris sau nu în UNESCO, au făcut demersuri pentru deblocarea unor situații care nu aduceau beneficii României și românilor. Da, cred cu tărie în misiunea nobilă a acestei comisii, care, deși alcătuită din oameni cu convingeri diferite, proveniți din trunchiuri politice diferite, au înțeles că valorile UNESCO și patrimoniul românesc au nevoie de respect.

Dar pentru a ne ridica la înălțimea acestui moment permiteți-mi să fac apel la realism, luciditate și ratiune nealterată în colaborarea noastră cu UNESCO, dar și în cea internă privind temele UNESCO. Mă îndeamnă la asta decizia de astăzi a celei de a 44-a Sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial privind includerea Peisajului cultural minier Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Atunci când sunt promovate proiecte la un asemenea nivel, guvernele României ar trebui să caute consensul, dialogul cu societatea și, mai ales, cu comunitățile locale în inima cărora se află aceste proiecte și cine poate oferi cadrul cel mai bun de dialog și mediere dacă nu Parlamentul României.

Dar, dincolo de asta, este nevoie de o asumare a responsabilității pentru asemenea proiecte și, când spun responsabilitate, mă gandesc la: fonduri pentru conservare, legislație de protecție, dar și parteneriat și de sprijin pentru comunitățile locale care găzduiesc asemenea zone.

Atunci când prezintă propuneri pentru orice organism internațional, România va fi credibilă doar dacă va prezenta o singură voință, o voce unitară și proiecte pe care este pregătită să le ducă la îndeplinire.

Din partea Parlamentului României, aduc un omagiu tuturor celor care au contribuit la clădirea templului UNESCO românesc. Felicit ambasadorii care au condus și conduc Delegația Permanentă a României la UNESCO. Urez ani mulți Comisiei Naționale a României, care împlinește și ea, astăzi, 65 de ani. Le asigur de respect, pe toate organizațiile, guvernamentale sau nu, care își desfășoară activitatea după valorile și principiile UNESCO.  

Am toată convingerea că, împreună, într-o colaborare care să nu țină seama de nicio simpatie politică, vom reuși să menținem România ca un partener constant și serios, cu aceleași obiective de dezvoltare durabilă, pe care UNESCO le-a definit în Agenda 2030.

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga deschidere a Comisiei parlamentare pentru UNESCO.

(Discurs susținut la evenimentul aniversar „65 de ani România în UNESCO - Arc peste timp al cooperării România – UNESCO”, București, 27 iulie 2021, Opera Națională din București)

UN FAKE NEWS ÎN-GRO-ZI-TOOOR!

                                             PNNR nu a fost retrimis!

 

 

Ingrat popor trebuie să fim noi, românii, din moment ce acuzăm guvernul că le-a fost trimis înapoi pachetul cu PNRR. Să nu mai vorbesc de pesediști, care au și nerușinarea de a ieși public cu asemenea minciuni. Nici vorbă, marele proiect al ministrului care a inaugurat eticheta ”zero fonduri europene” nu avea cum să fie trimis înapoi, el fost aruncat la coș sau, în forma lui fizică, trimis la tomberonul de hârtie reciclabilă. Oricine vede pachetul  de cereri de clarificare poate spune că europenii nu au înțeles aproape nimic sau poate doar că vrem să-i șmecherim. Natural  că nu au trimis înapoi acest fake-proiect doar îl pot păstra în arhiva UE la capitolul aberații și nonsens administrativ.

La câte clarificări a cerut Comisia Europeană este limpede că avem de-a face și cu rea-voința funcționarilor europeni care nu au înțeles profunzimea lui. În plus sunt și chichiricioși (supărăcioși, pretențioși conform DEX). Da, poate că sunt prea chițibușari europenii și nici nu pricep subtilitatea ethosului românesc răvășit printre tabelele din Word și din Excel. De ce trebuia să fie datele la fel și în document și în anexe ? Nu e mai interesantă această incertitudine, care oricum este baza pentru testarea rezilienței? Pentru că, nu-i așa, după pandemia asta asemănătoare cu ciuma roșie, trebuie să antrenăm Europa tocmai în capacitatea de reacție la crize neașteptate. Să fim cu toţii antifragili, cum ar zice Nassim Taleb, dar cum să realizezi asta dacă ești organizat ca un neamț, dacă vrei costurile să fie exacte și vrei să ți se spună cum s-a procedat în procesul de costing.

Păi, dragi bruxellezi, în această țară condusă în cele din urmă de niște luminați savanți, piața este dinamică, nu ca la voi, la noi prețurile se schimbă în funcție de cine este la putere, de câte partide trebuie să împartă banii, de nivelul de șpagă ori de costurile cu campaniile electorale.

Da, poate nu vom primi avansul de câteva miliarde, dar asta a fost tot o strategie subtilă a marelui strateg Chichiricescu: de fapt, nu ne trebuie banii acum, avem cea mai tare creștere economică  din Europa și… apoi vine vara. Există pericolul să cheltuim banii pe mici și bere, pe concedii la bulgari, iar noi vrem să rămână bănuții în țară, dacă vin toamna târziu este perfect, am făcut deja vinul, tăiem porcul și atunci sigur banii vor merge pe investiții mari, epocale. 

De ce se plâng europenii că sunt prea mari costurile? E un pic de ipocrizie acolo, dar nu putem s-o spunem chiar direct. Păi, este vorba despre proiecte nemaivăzute până acum, se cer costurile înainte, pe când la alte proiecte, cele pe care le cunoaștem, dar la care nu am fost performanți, se pornește proiectul și apoi se aduc facturi pentru a se justifica niște cheltuieli. Corect! Bine a zis Domnul Ministru! De unde să știm costurile înainte, să aștepte băieții de la Comisie să mergem cu facturile în 2026 și o să vadă ei cât a costat toată paranghelia cu penerereul ăsta. De unde atâta grabă? De ce să fie justificate costurile la fiecare capitol? Este chiar culmea, ce, nu are UE încredere în guvernul Cîțu? Acum nu mai este PSD la putere, avem la guvern omul nou, nepenal și de o cinste ireproșabilă. Este chiar enervant să scriem costuri pe care nu avem cum să le cunoaștem, bine zice Domnul MIPE.

Auzi, ce răutate! Să se ceară costuri standard la nivel național? Adică vor mercurial ca în comunism! Nici vorbă, la noi e chiar liberalism autentic! De exemplu, un cloud guvernamental care era 45 de milioane la Viorica pesedista (umflat de corupție) acum costă 500 de milioane și Premierul ne spune că este prea ieftin, că mai trebuie bani. E mai scump, probabil e mai complex, experții știu cel mai bine.

Nici încredințările directe, fără nicio competiție, nu au nimic ilegal, cum zic pesediștii. Pur și simplu, firmele de consultanță și celelalte private știu cel mai bine de ce bani au nevoie, știu ce costuri de campanie au avut și doar, vorba unor mari luminați liberali, și statul este ca o firmă, mai bine să-l conducă firmele private decât comuniștii de pesediști.

Cum să faci moțiune de cenzură și să spui că se cheltuie enorm pe consultanță şi pe noi structuri guvernamentale? Da, se cheltuie 10% din bani pe consultanță, dar nu este normal să ajutăm firmele să trăiască? Sunt firme private și statul le capitalizează, este normal, pentru ca Statul să fie tot mai minimal.

Ce dacă am amestecat cifrele și tabelele cu costuri la care nu este menționat dacă sunt cu TVA sau fără? Păi,  așa merge șmecheria, am pus TVA, dar dacă se aprobă, o mai punem o dată și câștigă țara, credeţi că nu ne-am gândit? Ce vreți să spuneți, clienții de partid nu sunt români?

Sau chestiunea cu formarea în care avem un cost de 130.000 de euro pentru formarea unui singur om. Nu este mult, dar sunt oamenii cârcotași. Pai, noi ne gândim la pregătire complexă, la educație pe tot parcursul vieții, că după 2026 noi rămânem cu fraierii, reciclați sau nu, și ne mai rămâne si nouă ceva din suma asta pentru educație remedială. Vă place cuvântul? Auziți cum sună: educație re-me-di-a-lă, dragi europeni, la noi e nouă expresia, dar este spusă în  fiecare zi la televizor de toți guvernanții, încât dau toți din cap în semn de aprobare. Ce ne rămâne băgăm în fondul clasei, că acolo e mereu nevoie de bani și cetățenii noștri s-au săturat să mai bage bani în meditații și tot felul de strângeri de fonduri.

Cum am calculat noi costurile la canalizare cu valori de la mare la mic (70% la 30%),  de iese media în partea superioară, este un aspect pe care nu ne puteam aștepta să îl înțeleagă birocrații de la Bruxelles. Au avut ei atâția campioni mondiali și medaliați la olimpiadele internaționale de matematică? Nu au avut, deci nici nu le mai explicăm asta. Dacă vrea Nicușor Dan să se distreze cu ei, îl trimitem la Bruxelles o săptămână să se tundă și să le dea și niște lecții de matematică. Și nici pesediștilor nu are sens să le explicăm pentru că ei, oricum, nu înțeleg nimic.

Sunt prea multe clarificări cerute, zic unii. Nicio problemă, este clar că avem un dialog intens și apropiat cu Comisia. Ne permitem, suntem între noi. Dacă erau pesediștii, nimeni nu le cerea nicio clarificare, chiar dacă le aprobau proiectele. Erau aprobate direct, dar cu dispreț și scârbă.

Le propunem pesediștilor un pariu, dacă îi ține brăcinarul. Să-și facă toți  sepuku dacă în septembrie se aprobă totuși penerereul, dar, cu toate astea, noi nu luăm decât avansul și foarte puțini bani. Avem curajul să spunem asta, noi suntem la putere: ce ne spun europenii sunt suprainterpretări, iar ce ne spun adversarii noștri politici sunt subinterpretări răuvoitoare. Ne permitem pentru că ceea ce nu înțeleg dușmanii este, de fapt, un complex de paradoxuri, rodul gândirii noastre superioare. Vreți un exemplu, unul pentru voi, cei care oricum nu înțelegeți? Coborâm la nivelul vostru și vi-l dăm:  vedeți că vrem să îi facem vânt preşedintelui  PNL pentru că a pierdut alegerile, dar noi, totuși guvernăm. Vă plac paradoxurile noastre?

Și mai este un lucru: vă uitați ca maimuța la algoritmi. Dar, fraierilor, noi ne uităm la PNRR ca maimuța la banane. Adică voi vă bateți capul să verificați tabelele, iar noi luăm un aperitiv, pregătiți să molfăim tainul. 

În final, vă mai spunem încă o dată: nu mai veniți cu fake-uri! Penenereul nostru nu a fost trimis înapoi, este doar analizat cu atenție de bruxellezi pentru că vor și ei să înțeleagă cum crește ”puternic” puterea de cumpărarea a românilor în timp ce pensiile și salariile sunt plafonate, iar prețurile de consum cresc în fiecare lună. Este o chestiune științifică de serendipitate, nu știți voi ce e aia, nu vă bateți capul! Staţi linisțiți la locurile voastre și nu mai umblați cu fake-newsuri îngrozitoare!

 

PS. Acest text este un pamflet, dar exemplifică un mod de dialog și un stil de argumentare.

Vasile Dâncu

---

ONOARE MUNCII!

 

Am așteptat azi să văd ce mesaje mai dau politicienii de 1 mai muncitoresc. Aproape că au lipsit mesajele, doar turismul și Covidul erau subiectele tuturor. Se întâmplă asta, poate, pentru că mai este mult până la campania electorală viitoare și cei ce muncesc, sintagmă veche, vor uita până în 2024 dacă azi le-ai spus o vorbă bună sau le-ai făcut cadou trei mici electorali și o bere.

De fapt, azi nu mai este la modă să vorbim despre muncă și despre muncitori. Capitalismul a diminutivizat totul, a ascuns sub cuvinte poleite și neologime meseriile, ocupațiile sau modul în care cea mai mare parte dintre semenii noștri își vând energia, forța, timpul și viața lor în schimbul unui salariu. Munca nu a dispărut în ciuda ciberneticii, a virtualului, a corporatismului sau capitalismului cognitiv. Dacă nu mai sunt atât de evidente salopetele albastre, fabricile cu ciocane încrucișate deasupra halelor sau demonstațiile și dansurile tematice de 1 mai, nu înseamnă că au dispărut sudoarea, mâinile crăpate, salariile de mizerie sau accidentele de muncă. Nici sandviciurile care umplu de mirosul salamului vestiarele și halele unde duhnește a plastic, cauciuc sau motorină, nici schimbul trei și nici înjurăturile șefilor.

Munca abrutizantă a celor care stau opt ore la bandă, în fața mașinii de tricotat sau în atelierul mecanic nu a fost încă înlocuită de roboți. Sunt milioane de oameni care asudă pe câmp, sapă șanțuri și auzim de ei doar când se surpă peste ei pământul și mor, care fac curățenie în urma nostră, curăță orașele de gunoaie și rahatul fiecărei zile. Sute de mii de români, pe câmpuri de sparanghel și căpșuni, lucrează zi lumină și adorm apoi ca sardelele în grajduri sau depozite insalubre. Miile de badante românce șterg la fund bătrânii Europei sclerozate și se întorc cu capul plecat în avioanele lowcost și cu mâinile ascunse sub gențile pe care le țin în poală. Dar pe ei rareori îi vedem la televizor. Eventual atunci când se sinucid sau când îi lovesc tot felul de nenorociri. Ei sunt invizibilii lumii noastre, oricât ar fi de mulți, sunt meniți să dispară după perdele, în debarale sau în balele nesfârșite ale capitalismului.

Da, a dispărut demult până și mica nomenclatură a proletariatului care a avut un vis scurt și utopic, implantat de Partidul Comunist, acela de a înlocui elita, de a trimite intelectualii la canal sau de a deschide cu forța porțile paradisului doar pentru clasa muncitoare. Au dispărut și visele, marșurile sau mândria de a da țării lumina.

Mi-e vie însă amintirea palmelor crăpate și aspre ale mamei mele care își cerea iertare pentru că mă mângaia îngrijorată pe față când reveneam în vacanțe de la liceu sau de la facultate. Multe s-au schimbat în ultimele decenii de tranziție și agonie, dar munca a rămas. Grea, abrutizantă, uneori neplătită sau plătită foarte prost. Epuizantă și brutală, munca grea rămâne o constantă a lumii.

Mă plec în fața lor, uneori lăcrimez când văd bătrâni obosiți, ostenindu-se la cele mai umilitoare munci, alteori îmi vine să urlu pentru că știu că viața lor și a copiilor lor nu se va schimba radical, oricât ai încerca să faci o schimbare în lume. Dacă munca era buna, o alegeau domnii – îmi spunea bunicul Sebastian. Copiii lor tot mai rar vor reuși să scape din acest infern, să facă școli înalte, cei mai mulți copii vor moșteni de la părinții lor uneltele muncii de o viață. Nimeni n-o să vină să-mi ia mistria și canciocul din mână, îmi spunea câteodată abătut socrul meu.

Totul este o spirala suferinței . Câteodată, îmi spunea un miner în copilărie, prieten bun cu tata, când mă culc îmi trece prin cap gândul ca aș fi foarte fericit dacă dimineață nu m-aș mai trezi. Dar nu se întâmplă asta, deșteptătorul cu limba de metal și clopoței deasupra, sună nemilos și calvarul reîncepe. Suferința a milioane de români care fac munci umilitoare sau abrutizante reîncepe în fiecare dimineață.

Și totuși, în fiecare dimineață, mulți dintre acești oameni îi mulțumesc lui Hristos că au un loc de muncă și ce pune pe masă la copii. Ei îl înțeleg pe Isus, au moștenit de la el Golgota.

De aceea, în noaptea aceasta a Învierii, spunem HRISTOS A ÎNVIAT! Dar aduc aici și un elogiu pentru suferință și osteneala celor care ne fac viața mai bună. ONOARE MUNCII!