Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările

30 noiembrie, 2017

Vasile Dâncu: Mi-e frică să nu asistăm de Centenar doar la o uriaşă chermeză națională


Azi, de Ziua Naţională, 1 Decembrie, România intră în anul 100 de la Marea Unire din 1918. România şi românii au mult mai mulţi ani, dar de atunci ne ţinem această socoteală, la fel cum fiecare ne ţinem socoteala propriei vârste de la naştere, deşi existam şi anterior, în pântecele mamei. Avem imediat 100 de ani de la Marea Unire! Un secol! Un veac! Poate un veac de singurătate, cum ar fi spus Gabriel Garcia Marquez. Dar, dacă a fost aşa, măcar să nu fie la fel veacul care vine!
Sociologul Vasile Dâncu ne oferă, în câteva cuvinte, o perspectivă asupra prezentului nostru, asupra veacului care a trecut şi a celui care va să vină. Prin devenirea noastră, prin felul nostru de a fi de acum încolo, cred că ne-am dori să-l putem contrazice în unele spuse ale sale. Şi cred că cel mai fericit de eventuala noastră contrazicere ar fi chiar domnia sa.
Centenarul riscă să fie un punct culminant al lipsei de solidaritate
Rep: Domnule profesor, avem o Zi Naţională şi intrarea în anul 100 de la Marea Unire; ce facem, cum procedăm?
Vasile Dâncu: Nu am fi noi dacă nu am face următoarele lucruri. În primul rând, să amânăm; se face asta de vreo doi ani deja. Apoi, când nu mai este timp, toata lumea se înghesuie să propună evenimente folclorice, de mică anvergură şi de medie relevanță. În fine, la capăt toate taberele politice vor încerca să se asocieze cu marea sărbătoare. Şi se vor disocia unii de alţii. Centenarul riscă să fie un fel de punct culminant al lipsei de solidaritate naţionala şi a ciorovăielii penibile de fiecare zi. Politicienii se vor acuza unii pe alţii de lipsa de respect pentru Marele Moment, timp în care toată lumea va păcătui. Am uitat ceva: toţi o să ceară bani de la bugetul amărât al statului pentru turnee de muzică din localitate în localitate, se vor cânta cântece patriotice cu iz pașoptist, iar tinerii şi copiii vor rămâne înafara sărbătorii. pentru că nimeni nu se va gândi la sensibilitatea lor şi la timpul prezent. În fine, unii se vor bate cu pumnii în piept ca şi cum ei ar fi făcut unirea, iar alţii vor cere să dăm grătarele mai încet, vorba unui maestru, ca să nu-i supărăm pe colegii noştri de istorie, ungurii, pentru că ei sunt în doliu după Trianon. Mi-e frică să nu asistăm la centenar ca la un şir de chermeze sau chiar la o chemeză naţionala cu manele, dizeuze şi grătare sfârâinde. Peste câteva zile va fi Ziua Naţională, care va putea oferi un bun diagnostic pentru viitor; cred că va fi prima dată când voi sta acasă, în biblioteca mea, cu muzica şi cărţile mele (oricum nu am nici o invitaţie oficială la vreun eveniment public) şi asta îmi oferă deja o mare bucurie. Dar se vede încă de acum că taberele politice vor sta separate, că momentul va fi căpușat politic de toată lumea.
Ar fi trebuit ca înca de la începutul anului trecut să avem comitet național, condus de un comisar general pentru centenar, cu un buget consistent şi cu un program bogat de manifestari până în anul 2020. Cred că anul 2019 trebuie să fie considerat ca vârf al manifestărilor deoarece atunci a avut loc Tratatul de pace prin care se consfinţeşte unirea. Din păcate nu avem aceste instrumente, decât poate parţial, dar nu avem o pregătire a clasei politice şi administraţiei centrale pentru amploarea unui asemenea eveniment. În schimb, cunosc sute de iniţiative minunate ale administraţiei locale, universităţilor, instituţiilor de cultură sau chair a unor întreprinzători individuali, fundaţii sau asociaţii. Cred că aceaste inițiative născute din emoţie vor salva centenarul şi vor da consistenţă şi ecou.
Centenarul trebuie să fie despre următoarea sută de ani
Rep: E un moment de bilanţ, probabil. Ce am făcut bine şi ce am făcut rău în cei 100 de ani împreună, în general, dar şi în relaţie cu noi înşine şi cu românii din cele trei regiuni? Ce ar trebui să facem de acum încolo?
VD: Semnificaţia cea mai importantă a centenarului ar trebui să fie bilanțul, nu festivismul. Cred că Centenarul nu trebuie să fie în primul rând despre trecut, ci mai mult despre viitor, despre  viitoarea sută de ani. Ar trebui să fim capabili să ne adunăm şi să facem un bilanț adevărat al secolului care a trecut şi să înţelegem care sunt blocajele care au limitat efectele benefice ale constituirii unui stat unitar, să vedem ce ne rămâne de făcut într-un viitor care nu pare a fi uşor de gestionat, într-o conjunctură internaţională complicată şi cu o pierdere masivă de populaţie activă. Este important să vedem de ce România nu a făcut în acest secol saltul decisiv spre modernitate, de ce nu a reuşit să le ajungă din urmă măcar pe fostele partenere din Tratatul de la Varşovia: Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia. De ce nu am reuşit să aducem politica la nivelul unui consens constructiv, ci ne aflăm la nivelul unui timp interbelic, neeuropean?! De ce nu am reusit să modernizăm administraţia decât până la nivelul întăririi centralismului, statul fiind singura sursă a puterii legitime, de ce nu ne-a ieşit descentralizarea şi respectul puterilor locale?! Sigur, trebuie să discutam cinstit şi cu minorităţile etnice, pentru a se vedea ce s-a ales din înţelegerile de la Alba Iulia şi de ce avem încă o minoritate etnică, cea mai importanta, care se luptă împotriva Constituţiei României (prin reprezentanţii săi, evident) și visează încă la retrasarea graniţelor. Trebuie să vedem de ce suntem înca departe de idealul unei educaţii adaptată la modernitate, dar ne lăudăm cu victoriile copiilor dopaţi cu matematică, fizică sau chimie pentru olimpiadele internaţionale. Ar trebui să anlizam şi alte aspecte ale trecutului cu privire la economie. Va trebui să vedem cum de am ajuns doar în 25 de ani de libertate să nu mai avem o economie naţională, ci o economie în care proprietatea este deţinuta de străini, să vedem de ce nu suntem în stare să ne finaţam dezvoltarea. Putem să ne mândrim cu faptul că IT-ul românesc este peste nivelul general al ţării, dar va trebui să ne propunem să trecem în viitorul apropiat de la lohn-ul intelectual, la echiparea societăţii şi economiei noastre cu tehnologiile viitorului, iar adminstraţia cu soluţiile smart. Trebuie să vedem cum putem să nu mai pierdem miliardele de euro de la UE, cât încă se vor mai da. Trebuie să vedem cum ne vom apăra statul şi acţiunea publică, dar fără a prejudicia dezvoltarea. Fără a ne mai plânge de corporaţiile străine, va trebui să recunoaştem că ele dau de lucru românilor şi multor firme româneşti, dar să ne facem noi planurile şi o legislaţie clară şi inteligenta. Să vedem ce legislaţii se aplică în Europa şi să nu ne tremure chiloţii când avem dreptate, pentru că fără să dublăm ivestiţiile străine nu avem cum să ajungem la un salariu mediu pe economie de peste 1.000 de euro. În schimb, să ne uităm cu realism la posibilităţile bussines-ului românesc de a creşte ca pondere în economie, acolo unde se poate şi unde are resurse. La fel, trebuie să gândim dacă nu cumva este necesar să încurajăm capitalul românesc, acolo unde are potenţial de dezvoltare şi nu pentru a crea paradisuri fiscale fără mare efect societal. În loc să visăm la întoarcerea românilor plecaţi în bejenie să ne întrebăm cum am putea stopa măcar hemoragia şi, poate mai imporatnt, dacă nu cumva trebuie să deschidem graniţele pentru muncitori străini din vecinătate, moldoveni, ruşi, ucrainieni, africani sau asiatici. Asta înainte de a dispărea anumite forme de economie şi investiţii din România, pentru că nu avem forţa de muncă, deşi avem oportunităţi. Sunt multe de lucru de bilanţ şi perspectivă, am spus câteva la întâmplare. În orice caz, trebuie să ne facem planuri realiste, nu proiecte politice de societate în care negociază umanişti cu capul în nori cu polticieni demagogi.
Şi, da, nu trebuie să uitam ce s-a făcut bun în această sută de ani, pentru că sunt multe succese. Cel mai mare succes este că România este înca un stat naţional, unitar şi independent, cum îi plăcea lui Ceauşescu să spună. Da, cu toate posibilele obiecţii legate de pierderile de după Al doilea război mondial şi cu limitările pe care azi le aduce globalizarea sau apartenenţa noastră la NATO şi UE. România s-a transformat şi cu contribuţia comunismului, este drept, dintr-o ţară agrară într-o ţară industrializată şi preponderent urbanizată. Am cristalizat în acest secol o conştiinţă naţională şi chiar dacă azi nu găsim calea unei pedagogii naţionale pentru cei tineri, trebuie să o căutam. Încă nu suntem destul de europeni şi încă avem nevoie să lucrăm în zona consolidării spiritului civic şi tolerantei. Suntem în NATO şi UE şi, indiferent de limitele solidarităţii. în caz de pericol, este prima dată când România nu este singură în faţa furtunilor geopolitice. E adevărat, suntem o ţară devastată de neîcredere în noi înşine, în ceilalţi şi în comunitatea naţionala, dar trebuie să ne preocupe acest lucru de centaenar. A trasa în memoria colectivă momentele importante ale devenirii noastre şi marile figuri ale istoriei poate crea identitate pozitivă, mai ales pentru generaţiile tinere care au văzut în ultimele decenii doar demitizare, scandal şi controverse pe temele istoriei noastre. În acest sens, cred că a considera Alba Iulia drept inima acestor manifestări, loc simbolic sau ţăruş de argint, cum spunea Lucian Blaga, ar fi un lucru de dorit, împotriva mistificărilor şi manipulărilor care se înceracă acum, într-o reinterpretare a istoriei unirii, reinterpretare în care se mută strategic marile momente dincolo de Transilvania. Cred că proiectul de educatie, comparabil cu cel de acum 100 de ani a lui Spiru Haret, trebuie să fie nucleul discuţiilor în cadrul centenarului. Încă nu este totul pierdut, şcoala mai poate fi salvată şi analfabetismul funcţional alungat. Dar pentru asta trebuie re-construit discursul măreţiei naţiunii pe baza miturilor viitorului, nu exclusiv pe baza miturilor despre trecut. Trebuie pentru asta un minim consens şi la baza lui trebuie câteva lucruri simple de la care să nu se abdice sub nici o formă: fîră politicieni lipsiţi de cultură sau veniţi din zone gri ale moralităţii sau bussines-ului, fără derive de la democraţie şi fără ca democraţia deliberativă şi cea reprezentativă să fie subjugate de vreun tătuc, cu emoţiile şi orgoliile lui. Indiferent dacă asta place sau nu poporului, trebuie să acceptăm cu toţii că oamenii trebuie educaţi pentru democraţie şi conduşi folosindu-ne de calităţile lor, nu exploatându-le defectele.
De 1 Decembrie o să-i spun în gând României ”La mulţi ani”, dar voi fi pătruns de teama că nu vom fi la nivelul cerut de istorie pentru Centenar.

17 octombrie, 2016

O EXPLICATIE



(Pentru ca să nu răspund toată ziua la o întrebare fără referenți reali)

Așa-zisa mea disponibilitate de a continua într-un viitor guvern sau de a deveni Premier, după alegerile din decembrie, este doar o interpretare jurnalistică. Nu am spus că îmi doresc, că vizez, vânez funcția de Prim Ministru, că accept sau că aștept să fiu numit.  De fapt, le-am spus jurnaliștilor de la Bloomberg că nu am niciun proiect în acest sens și nici nu sunt parte a vreunui proiect politic, în acest moment. Când am vorbit despre condițiile unei posibile participări,  după alegeri, la proiectul de guvernare a țării, intenția mea a fost aceea de a pune în evidență câteva priorități pe care trebuie să le aibă cel care va fi desemnat la conducerea viitorului guvern, în comparatie cu actualele condiții de funcționare ale  executivului, dar am dorit să punctez și câteva dificultăți pentru o politică menită să genereze rezultate pe termen lung.

Am explicat, în interviul menționat, că nu am, în acest moment, un proiect politic și am avansat și rațiunile pentru care nu voi fi angrenat în competiția electorală. Le reiau în cele ce urmează:

În primul rând, pentru că, după experiența  din actualul mandat, constat că, în România, nu există un minim consens politic pentru o viitoare guvernare care să depășească războiul politic cotidian care dă ritm vieții politice de 26 de ani. Am acceptat să fac parte din actualul Cabinet cu intenția de a construi câteva proiecte în care să fie implicați și actori independenți, căutând echilibrul, negocierea și susținerea pentru câteva teme pe care le-am considerat importante pentru societatea românească. 
Am constat însă că, dincolo de intențiile inițiale, consensul politic dispare repede și, așa cum se vede,  presiunea de afiliere politică a independenților sau a societății civile ori controlul unor politici face puțin probabilă o perspectivă de consens viitor.

În al doilea rând, pentru ca să accepți sau să vizezi funcția de Prim Ministru trebuie să îți propună cineva. Nu am primit această propunere din partea niciunui partid. Fiecare formațiune de pe scena politică își poate alege strategia în funcție de resursele pe care le are. Însă resursele importante sunt oamenii și proiectele și nu îmi pare moral să căutăm să inventăm candidați la funcția de premier pentru un partid sau pentru altul. În plus, am spus-o din prima zi în actualul cabinet că, la finalul acestui mandat, va trebui să lăsăm scaunele goale, iar alegerile care vor veni vor decide cine le va ocupa pe viitor. Eu îmi voi respecta cuvântul dat.

În al treilea rând, faptul că am un proiect personal și profesional după alegeri nu trebuie argumentat.
Dar ceea ce cred că este cu adevărat important este faptul că, în acest moment,  nu particip la un proiect politic. Dacă mi-aș propune să particip la vreun proiect politic aș fi anunțat acest obiectiv  deschis și cinstit, apoi aș fi părăsit actualul  guvern. Am spus și repet: Nu candidez și nici nu doresc să fac politică sub nici vreo formă de camuflare. Nu sunt iepurele nimănui și nu cred că ”un alt mod de a face politică”, sintagmă pe care o auzim tot mai des vehiculată în spațiul public, înseamnă să te ocupi doar de denigrarea adversarilor în timp ce tu nu încerci măcar să propui un minim proiect politic.

Cred că politica se face prin proiecte veritabile, curajoase, vizionare, sacrificând pentru aceasta emoțiile personale sau impulsurile demagogice. Mai cred că politica noastră ar trebui, pentru ultimii ani înainte de centenar, să fie facută de un guvern puternic, susținut de o majoritate parlamentară, cu câteva teme minime de consens transpartinic. Orice alte încercări nu vor putea aduce nimic bun pentru România. Nu cred că, în viitor, centrarea pe proiecte de cosmetizarea a relației cu cetățeanul  sau ritualuri de proximitate și comunicare va face bine României și această practică deja consacrată mă determină să nu îmi doresc a participa la vreo construcție care nu este bazată pe un proiect solid și pe o echipă de oameni politici cu experiență, dar și cu personalitate puternică. Am spus-o înca de la instalarea în actuala funcție guvernamentală: cred că politica trebuie facută de politicieni, iar partidele politice sunt actori colectivi care trebuie să promoveze și să susțină echipele guvernamentale.

Cred că este crucial pentru viitorii nu este căutarea unor lideri providențiali, ci ar trebui sa ne centrăm pe câteva programe de modernizare. Acestea ar trebui să devină subiectele de comunicare, nu calitățile sau noncalitățile unor lideri.  Sper ca majoritatea care se va crea după alegeri va avea ca fundament voința și inteligența de a dezvolta un proiect de modernizare a Constituției României, un program de dezvoltare economică și consolidarea unui model social pentru România, cât mai aproape de modelul social european, un model care să asigure șanse egale și justiție socială reală. Va trebui asumat curajul de a duce descentralizarea până la capăt, de a realiza o dezbatere corectă despre regionalizare și poate chiar consultarea cetățenilor printr-un referendum cu privire la această temă. Sunt sigur că România rurală are nevoie de o viziune politică privind viitorul ei, așa cum și capitalul românesc are nevoie de de stimulente și siguranță.  Dacă aceste lucruri, minimale, cred eu, se vor regăsi în proiectul unui viitor guvern, atunci sunt sigur că România va recâștiga încrederea cetățenilor, va deveni atractivă pentru cetățenii ei și se va putea stopa tendința de migrație care golește România de inteligență și energie.

Sigur, înțeleg dorința analiștilor, comentatorilor sau pe cea a jurnaliștilor de a anticipa sau chiar de a stimula o competiție politică reală, chiar și acolo unde aceasta nu există în realitate. Înțeleg că este greu să comentezi zi de zi viața politică, când în realitate se întâmpla prea puține lucruri semnificative. Dar testarea unor variante ipotetice, fără suport în realități, nu va face politica mai interesantă sau mai aplicată. După alegeri, întrebările privind participarea unuia sau a altuia la echipele politice vor putea primi un răspuns bazat pe realități și vor înceta a fi doar speculații. La acel moment, fiecare dintre noi vom putea mult mai bine să vorbim despre proiectele noastre de viitor. Acum este doar obositor să raspundem la întrebări privind configurații ipotetice.

În fine, am răspuns de sute de ori la întrebarea privind o posibilă continuare a activității la guvernare și am răspuns de fiecare dată că nu am vreun proiect în acest sens și dintr-un alt motiv:  nu cred că este democratic sau constituțional să particip, nici chiar ipotetic, la echipe manufacturate înainte de alegeri sau în afara democrației. Respect democrația și partidele politice, asa cum sunt ele. Dincolo de participarea partidelor la competiția electorală, nu cred că există democrație. Cred că partidul care va câștiga alegerile și va reuși să facă o majoritate parlamentară, are dreptul constituțional de a propune premierul. In aceste condiții, cum aș putea eu să particip la acreditarea ca normalitate a discuțiilor despre viitoare guverne construite netransparent sau prezentate doar cu rolul de a produce dezorientare în electoratul partidelor?

Urez mult succes in campania electorală începută mai devreme tuturor celor care sunt competitori reali, indiferent de ideologie sau partid politic!

01 februarie, 2016

Despre echipă


(interviu in Formula AS)


 Aveţi sprijinul premierului Cioloş în pro­iectele dvs.? Care este atmosfera de lucru în noul guvern?


- Dacian Cioloş este un prim ministru special, el ne propune un management partenerial, fără excese de autoritate; ne încurajează să gândim liber şi să acţionăm prin autoresponsabilizare. Ne cere doar să nu capitulăm în faţa rutinei din ministere, ne cere să avem fiecare un proiect personal şi o viziune pentru domeniul nostru. 

Cu discreţie, caută să ne ajute să ne cu­noaştem mai bine, să ne ajutăm între noi, să constituim echipe pe scheletul unor provocări pentru societatea românească. Lucrând cu Dacian Cioloş, te simţi liber şi parcă mai obligat să fii performant, pentru că nu este un şef care să caute să te con­strângă pentru a pune în practică viziunea lui. 

Ne cere doar imaginaţie şi creativitate, ieşirea din iner­ţie biro­cratică şi viziune. Are o experienţă de patru ani în Guvernul României şi 5 ani la vârf, în ad­mi­nistrativul Europei, ceea ce lumea nu prea bagă în seamă. Ex­perienţa lui diversă îl face foarte prag­matic şi axat pe o cultură a rezultatului; nu ne cere niciodată cât nu putem duce, ba chiar ne îndeamnă să ne restrângem orizontul de aspiraţii spre ceea ce ştim că putem face bine. Cred că întreg guvernul facem o echipă bună, coezivă şi tot mai motivată.

"Contează foarte mult oamenii, calitatea celor care formează guvernul"

- Sunteţi vicepremierul unui guvern alcătuit din specialişti, profesionişti în problemele ţării. Care este diferenţa faţă de guvernele de până acum?

- Nu este o diferenţă prea mare, poate doar una de postură: guvernul nu a fost alcătuit şi selecţionat de un partid politic. De altfel, găsim profesionişti în orice guvern politic, nu cred că guvernele trimise de partide sunt formate doar din neprofesionişti. E ade­vărat, este poate mai uşor să funcţionezi ca membru în­tr-un gu­vern politic: vii deja cu un program de gu­vernare creat în echipă şi impus de un partid. Evident, uneori acest pro­gram este chiar şi votat, deşi majo­ritatea elec­tora­tului care votează nu ştie multe lucruri despre pro­gramul politic, votând mai degrabă oameni sau partide pe care le simpatizează, de care este legat emoţional sau prin identificare cu o anumită tradiţie ori grup so­cial sau profesional. În fine, în toate guver­nele există oameni cu calităţi şi slăbiciuni. Poate că aşteptarea faţă de un guvern de experţi este exagerată, fără să se ştie că aceştia nu-şi pot impune totdeauna şi integral pro­gramul pe care îl doresc, dacă nu bene­ficiază de un sprijin parlamentar. Nu trebuie idealizată nicio pos­tură, şi nici diabolizată; contează foarte mult oa­menii, calitatea celor care compun guvernul, con­tează ştiinţa Premierului de a-i motiva şi de a conduce cora­bia, con­tează contextul şi poate chiar şi... no­ro­cul. Sunt im­por­tante şi strategia de comunicare a unei echipe gu­ver­namentale, modul de comunicare cu Parla­men­tul şi multe alte lucruri care nu ţin mereu de modul în care a fost investit sau creat un guvern.

- Vă trageţi din lumea ţărănească a Năsăudului, premierul Dacian Cioloş se trage dintr-un sat din Sălaj, iar preşedintele Iohannis vine din Sibiu. Cum credeţi că privesc "regăţenii", "sudiştii", ascen­siu­nea aceasta "în forţă" a ardelenilor?

- Nu cred că este vorba de o semnificaţie socio­logică, de diferenţe de cultură regională, în care eu nu cred prea mult. Cred, mai degrabă, că este vorba de o situaţie de criză şi de o întâmplare, sper fericită, pen­tru România. Au fost şi guverne fără ardeleni în aceşti ani, sau cu ardeleni foarte puţini, dar aceste lucruri nu au o semnificaţie prea adâncă. Poate un mic avantaj ar fi faptul că Transilvania şi ardelenii au învăţat din tradiţia administraţiei imperiale austriece, iar şcoala s-a născut acolo mai repede decât în celelalte pro­vin­cii. Criteriul regional nu este unul care să conteze atunci când se fac echipele. Vom reuşi doar dacă vom face ceva în echipă, iar echipele noastre de experţi au mai mulţi "regăţeni" decât ardeleni sau bănăţeni.



07 iulie, 2015

Interviu CALEA EUROPEANĂ

EXCLUSIV Vasile DANCU, despre CRIZA din GRECIA si ROMANIA: La referendum, romanii ar fi votat pentru austeritate. Nu prea stim gustul libertatii. Grecii au cutreierat marile, noi ne-am ascuns in codri.



vasile dancu
Dan Carbunaru: Domnule profesor, si grecii si romanii au trecut prin momente grele in Uniunea Europeana. Care sunt asemanarile dintre popoarele grec si roman?
Vasile Dancu: Nu cred ca exista prea multe deosebiri intre popoare in functie de etnie, mai ales daca este vorba de doua popoare europene, ortodoxe, membre ale Uniunii Europene. In plus, cand judecam astfel ajungem la o serie de stereotipuri generate de experientanoastra singulara sau de efecte de comparatie. Dar astazi popoarele nu actioneaza conform psihologiei lor, astazi in democratia asta delegativa popoarele sunt conduse de catre politicieni care nu respecta neapărat un ethos national. Despre noi, episcop bulgar din Evul Mediu spunea ca suntem ”iubitori de noutati, schimbatori ca grecii si nerusinati ca tiganii”. Conditiile istorice in care am evoluat au fost mult diferite ceea ce a facut ca sa fie foarte diferite cele doua tari: Grecia si Romania. Grecia are o imagine mitica, oricate prostii ar face grecii contemporani, sunt la originea civilizatiei umane, a furnizat modelul democratic. Romania, dupa 5 decenii de comunism este nou venita in liga prima a tarilor considerate civilizate, suntem inca o mare o pata alba, sau neagra, pe harta mentala a Europei. Ne asemanam cu grecii in unele aspecte ale culturii institutionale, avem comună experienta unei constructii a modernitatii, impinsi de la spate de Europa, cu principi straini, cu nemti care au incercat sa ne schimbe cultura balcanica. Si la noi ca si la greci functionarii inalti sunt proprietarii functiilor, coruptia este lubrefiantul functionarii sistemului birocratic iar famiile acapareaza treburile publice si devin mici dinastii. Si noi, ca si grecii, interpretam politica in partituri emotionale. In politica, ambele popoare avem proiecte aproximative si ne bazăm pe inspirație si șansă. Ne asemanam si prin faptul ca nu exercitam nici un control dinspre societatea civila asupra puterii, iesim in strada si ne revoltam doar cand cutitul a ajuns deja demult la os. Ne asemanam si prin faptul ca nu avem elite conducatoare coerente, vizionare. Avem doar intelectuali publici si politicieni trecatori, inconjurati de smecheri conjuncturali si anturaje dubioase. In ambele tari apar si exceptii in politica sau viata sociala, dar atunci toata lumnea cauta sa-i anuleze pe cei care ar avea ceva de spus. Si noi si grecii ne validam mai usor in strainatate decat in propria tara.

DC: Ce ne deosebeste?
VD: Nu avem diaspora lor puternica, mai ales in America de Nord, cum au grecii, nu prea stim gustul libertății, grecii îl stiu. Ei s-au raspandit pe marile lumii, noi ne-am retras in codrii intunecati. Cred ca asta si-a pus amprenta asupra ethosului nostru. Grecii sunt orgoliosi si mandri, nu accepta să se supuna regulilor sau stapanilor lumii, noi suntem invinsi, speriati chiar și de umbrele proiectate pe marea panză a istoriei. Noi avem un nivel de aspiratie foarte jos, dar si un respect de sine scazut. Grecii au respectul fiintei umane, chiar filosofia greaca a pus omul in centrul universului, pentru noi. Noi nu ducem lucrurile pana la capat, la greci totul merge pana la prabusirea spectaculoasa din Zorba. Noi suntem tematori si sceptici, nu putem face echipe, dar grecii pot face foarte repede asocieri pe baza unor proiecte emotionale. Cultura noastra este mai diversa, noi avem Transilvania si Banatul, suntem mai toleranti cu ceilalti, avem o mixitate culturala care ne apropie mai mult de Europa. Rezonam mai bine la temele europene, copiem mult, nu avem incredere in noi insine si in tara noastra si nu ducem prostiile pana la capat, dar nici lucrurile bune nu le finalizăm. In fine, cred ca este prea lung pomelnicul.

DC: Ce ar fi facut romanii in locul grecilor?
VD: Nimic. Romanii ar fi ar fi votat pentru austeritate. De fapt, in sondajul IRES, romanii erau mai degraba favorabili creditorilor. In afara unor intelectuali de stanga si a a unor jurnalististe romantice, majoritatea romanilor au fost de partea occidentalilor. Suntem deja foarte docili, o natiune suprasocializata, ”popor vegetal” cum spunea Ana Blandiana inainte de 1989. Dar dincolo de romantisme revolutionare, cred ca noi romanii avem un complex istoric care ne impinge spre respectarea obligatiilor. Si Ceausescu, ne aducem aminte, a pacatuit platind datoriile, cautand sa taie asa orice legatura de dependenta fata de lumea finantelor internationale. Nu e un lucru rau acesta, cred ca integrarea in civilizatia occidentala inseamna si nasterea unor reflexe de genul acesta. Nu le putem avea pe toate, si revoltati, si integrati. Sunt curios ce urme a lasat aceasta criza greceasca si votul grecilor asupra euroscepticilor de la noi, au mai prins curaj? O sa fac un studiu in zilele care vin, pentru a vedea daca nu s-a modificat cumva indicatorul de incredere in Europa, mai ales ca noi eram intr-o fascinatie aproape nerealista in ceea ce priveste proiectul european. Cred ca noi am fi votat altfel, peste 60 la suta pentru acceptarea planului de austeritate. Romanii, in majoritatea lor statistica, nu au aderat la ideea ”eroismului” grec in neplata datoriilor. In fond, grecii nu au avut alternative de votat; stiau oricum ca datoriile lor nu pot fi platite, ca urmeaza noi negocieri, l-au salvat pe Tsipras pentru ca celelalte partide si politicieni sunt la pamant.

DC: Ce ar fi facut politicienii romani in locul celor greci?
VD: Politicienii nostri ar fi facut ceea ce au facut si cei greci, cu exceptia lui Tsipras si Syriza. Nu am fi gasit pe cineva care sa instige la nesupunere. In campaniile noastre nu avem niciun discurs eurosceptic. Orice discutie pe tema asta este interpretata, la noi, ca antioccidentalism sau mai rau… atitudine pro-ruseasca.

DC: Cat de corecta a fost folosirea emotionala a energiilor sociale de catre politicienii greci in relatia si negocierea cu creditorii?
VD: In politica exista putine lucruri pe care le putem eticheta ca incorecte sau corecte. Totul este real politik, conteaza eficienta, pragmatismul. Energia care vine dinspre mase este combustibilul cel mai important al politici, Construirea unor valuri de emotie este calea regala a politicii, dar important este aici altceva, anume rationalitatea implicata. In situatia grecilor, a fost o incitare mai degraba irationala, poate chiar periculoasa. Dincolo de excesele FMI sa BCE, nu este normal sa faci referendumuri pe probleme care tin fiscalitate. Nu poti stabili prin referendum ca o sa consumi mai mult decat produci. Pe de alta parte, impotriva Greciei s-a dezlantuit un poptop care era menit s-o sufoce. Poate au dreptate si cei care spun ca Europa conservatoare vroia sa taie din radacina ”raul” de stanga intruchipat de Tsipras si Syriza. Instrumentarea emotiei poporului nu cred ca a produs ceva bun in acest caz. Nu cred ca este un lucru bun sa inciti un popor sa traiasca pe datorie. Acest experiment grecesc poate face rau Europei viitoare. Daca ne uitam mai indeaproape vedem ca grecii se pricep la punerea in scena a dramelor. Fiesta facuta de ei duminica seara nu a adus nici o solutie, a fost ca la o betie, a doaua zi te trezesti fara bani si cu mari dureri de capy. Victoria lor, una ”a la Pyrus”, este doar o amăgire de o seara. In plus, constata si mari economisti, au fost impinsi sa voteze NU de intreaga situatie, un vot cu DA, ar fi redeschis o lunga perioada de saracie consimtita. Asa macar saracia care va veni o sa fie perceputa ca fiind una care vine din alta sursa decat Grecia, desi sunt vinovati politicienii lor dar exista chiar si o vinovatie colectiva: ei au votat clasa politica.

DC:Cat de mult conteaza diferentele istorice si culturale in intelegerea problemei grecesti in Nord si Sudul UE?
VD: Europa sper ca a invatat ceva din acesta experiența. Un aspect important este acela ca nu se poate construi o Europa uniforma, dupa modelul german, chiar dacă este un model dezirabil care ar aduce mai multa bunastare si civilizatie. Europenii bogati au gresit profund cand au eliminat cu dispret multiculturalismul ca model. Trebuie sa ne cunoastem mai bine chiar si in Europa si sa ne respectam unii pe altii. Trebuie sa dam un raspuns intrebarii: ce facem cu europenii mai saraci, din centrul, Estul sau Sudul Europei. Sunt acestia cetateni de categoria a doua? Ii bagam in arena cu cei puternici cu riscul de a destructura acele societati? Pot ajunge destul de repede toti europenii la productivitatea germană? Politicienii sau economistii pot construi un mare stat federal fara sa ne uităm la diferentele de culturi si identitati.

DC: Cat de importanta este religia in acest context?
VD: Este o temă foarte complicată unde usor se poate cadea in judecati stereotipe si reprezentari sociale generate de emotie sau subiectivitate. Max Weber a incercat sa demostreze omologii structurale intre etica protestanta si spiritul capitalismului dar este greu de facut afirmatii transante in aceasta directie. Sigur că religia influenteaza educatia si cultura, spiritualitatea in general. Dar astazi traim intr-o lume destul de secularizata. Am vazut ca unii incearca cu jumatate de gura sa vorbeasca depre esecul ortodoxiei sau caderea primului stat ortodox. Grecii au falimentat de mai multe ori nu pentru ca sunt ortodocsi ci datorita modului in care au fost condusi sau din cauza structurii economiei grecesti si inadecvarea la capitalismul financiar de astazi.

DC:Au ce invata romanii si politicienii lor din cazul Greciei?
VD:Am putea sa invatam multe, dar conteaza mai ales lucrurile care le invatam pe propria piele. Dincolo de fascinatia unora pentru grecii cei neinfranti, eu cred ca Grecia nu trenuie sa fie model de inspiratie, in nici o privinta. Votul lor nu este un moment istoric, nu va deschide o noua era. S-au mai vazut popoare mobilizate de demagogi, cazul fascismului german este inca destul de recent si sugestiv. Nu vreau sa fac o comparatie aici cu acea perioada, ar fi exagerat, dar putem invata de la greci ce nu trebuie facut in politica. Obsesia lor militarista si sumele imense cheltuite pentru a cumpara 1300 de tancuri si sute de avioane F16 nu trebuie urmata chiar daca sunt momente in care suntem ”incurajati„ dinafara sa cheltuim bani pe care nu-i avem. Politicienii lor au costruit familii de conducatori si gasti iar coruptia este la ei foarte prezenta. Politicienii greci au ajuns sa faca un lucru foarte rau: divizarea natiunii. Cei scoliti si instariti vor o lume rationala si un parcurs european dar cei saraci si sleiti de puteri dupa atatia ani de austeritate sunt alaturi de populistii care nu au solutii politice sau economice, dar excita mandria grecilor. Ar trebui sa invatam ca populismul si politica de conflict continuu pot deschide calea extremismului si ca ar trebui sa nu uitam ca politica ar trebui sa educe, sa creeze culturi politice rationale, sa socializeze. Ar trebui si sa invatam ca ne trebuie urgent un proiect de societate, unul al nostru, nu facut de FMI sau UE, un proiect care sa fie baza unui contract politic intre politicieni si partide. Politica de mesaj negativ, decenii intregi cultivată, îi impinge pe oameni spre false judecati, spre irationalitate si asteptari nerealiste, ghidate de o gandire magica.

DC: Exista riscul contagiunii populare in statele din Sud – Italia, Spania, Italia, Portugalia, Romania, Bulgaria? 
VD: Inca nu cred ca exista riscul contagiunii. Internationalismul proletar a fost doar o unealta a unor mari puteri pentru a prosti popoarele. Neoliberalismul din politica marilor puteri este un cleste care tine societatile in frâu, iar nolile mijloace ale social media sau retelele de socializare canalizeaza influente in directia constructiilor individualiste sau egoieme, nu in cea a nasterii unor solidaritati noi. Cred ca se exercita un control destul de eficient a acestor retele si e greu ca popoarele să se ridice impotriva sistemului. Ati vazut experimentul cu steagul in culorile militantilor gay pe care l-a facut Faceboock? Este relevant pentru functia pe care o au astazi aceste retele.
Grecii au fost demonizati in ultima vreme, mai ales pe aceste retele, si stereotipurile negative chiar au inceput sa prinda. Intr-un studiu IRES pe care l-am facut in 3 iulie pe un esantion national 35% dintre romani credeau ca atributul de lenes se potriveste poporului grec, in timp ce impotriva erau doar 45%, 52% cred ca grecii sunt cheltuitori (contra 25%), 32% ca sunt iresponsabili (contra 49%), 34% aroganti (contra 43%). Intrebati fiind romanii cu cine tin, 25% au spus ca subiectiv sunt alaturi de poporul elen, alatruri de creditori fiind 38%. Exista o mare problema legata de modelul social care produce tot mai multa inegalitate, dar revoltele tinerilor de tip Occupy sau Podemos sunt infrante inca destul de usor.

DC: Cat de mare este culoarul deschis populistilor din statele cu probleme economice din UE – in principiu, in grade diferite, aproape toate au astfel de probleme…
VD:Populistii ar putea castiga teren si vor castiga cu usurinta voturi din ce in ce mai multe in viitorii ani. Cred ca este nevoie de o schimbare de paradigma politica. Modele de reformare a societilor facute de contabili nu functioneaza produc prapastii intre categorii sociale.

DC: Cum poate fi gestionat si sanitarizat curentul populist dupa referendumul grec?

VD: Cu ratiune si cautand armonie sociala ca proiect asumat. A ignora sau dispretui pe cei multi este o mare greseala. Nu mai trebuie bruscate societatile cu tot felul de experimente sociale fara a studia efectele si riscurile. Trebuie ca politicienii sa creeze grupuri de reflectie unde sa invite experti pentru a imagina viitorul in acord cu valorile umaniste care stau la baza proiectului european. Nu putem accepta diletantismele politice sau egoismul idolatru al unor politicieni impinsi de conjucturi in posturi cheie. Cred ca Proiectul european trebuie sa fie regandit si trecut din faza de utopie umanista spre cea de constructie veritabila. Poate este prea ambitios si termenele sunt prea stranse pentru unele popoare. Apoi marile corporatii, mai puternmice decat statele, trebuie disciplinate in acord cu aceste proiecte. Nu imi pare normal sa imprastii coruptia in tarile mici prin spagi pentru tot felul de cumparaturi inutile, prin lobby politic sau alte forme de presiune, iar apoi sa ceri acelorasi tari, prin vocea guvernelor, sa se reformeze sau sa elimine coruptia. Dar nu cred ca vom invata ceva din aceasta criza: ne vom imparti in doua, unii vor da vina pe greci, altii pe marea finanță internationala. Vom accepta in continuare ca democratia nu este si pentru catei.

http://www.caleaeuropeana.ro/interviu-vasile-dancu-despre-criza-din-grecia-si-romania-la-referendum-romanii-ar-fi-votat-pentru-austeritate/

06 ianuarie, 2015

Transilvania Reporter

Vasile Dâncu: Acum este cel mai potrivit timp istoric pentru un proiect de ţară

Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea
Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea
Un an nou, un nou preşedinte al ţării, poate noi şi noi speranţe pentru fiecare dintre noi. Un nou început. O proiecţie pentru anul 2015, într-un interviu cu sociologul Vasile Dâncu, preşedintele IRES.
Rep: Spectrul politic românesc pare acum destul de necoagulat; cum credeţi că o se reconfigureze în anul care a început?
Vasile Dâncu: În mod normal, vom avea două planuri, care sigur că se vor mişca, poate, legate unul de altul, dar s-ar putea să fie şi independente. Planul politic, al partidelor politice, şi cel al guvernării. Dacă vorbim despre guvernare, mă gândesc la relaţia dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Aici se pare că, cel puţin pentru început, există premise pentru o configurare corectă a relaţiilor instituţionale, în sensul că vor putea lucra cele două instituţii importante ale statului. În domeniul partidelor, vor fi foarte multe mişcări politice în acest an şi cred că acestea vor influenţa până la urmă şi viaţa instituţională, viaţa executivului, a legislativului. În primul rând vom avea o încercare de reformă sau de reinventare a partidului care a pierdut alegerile, a PSD. PSD are nevoie în acest moment de un congres, iar după acest congres cu siguranţă că partidul va trebui să găsească o formulă de reînnoire. Reînnoire în mare măsură şi a oamenilor, o reînnoire a mesajului şi o modalitate nouă de a aborda lupta politică. Cred că PSD a pierdut foarte mult în ultimii ani pentru că a mers pe aceeaşi strategie, aceea de a maximiza câştigul în spaţiile pe care le are ca domenii importante, zonele de preferinţă în care are oameni şi în care de ani de zile câştigă alegerile –în Moldova şi Sud- şi a eliminat din calcul zonele pierzătoare. S-a observat acum, după trei alegeri la rând, că e o strategie greşită, că ar trebui să găsească un alt mod de a se raporta, nu pe zone mari, ci de la individ la individ. Cred că partidul va trebui să reconstruiască întreaga sa filozofie de stânga, dacă se va găsi destulă inteligenţă va trebui să-şi modifice o mare parte din modalităţile de acum de a promova oameni; va trebui să fie un partid mai deschis, va trebui probabil să găsească un mod de a articula partea văzută a partidului, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu cred că poate să aducă mari câştiguri electorale pe viitor. Multe victorii mici nu pot da o victorie mare întotdeauna şi asta cred că ar trebui să înveţe PSD, inclusiv din aceste alegeri. Sigur că vor trebui alte mecanisme de solidaritate internă, altfel gândită relaţia cu Transilvania, ar trebui diversificat mesajul, cred că ar trebui cultivate câteva curente interne în PSD, care să diversifice mesajul partidului, oameni purtători ai unor mesaje diferite, moţiuni probabil la următorul congres, să construiască o dezbatere nouă în PSD. Dar aceasta este treaba lui Ponta.
Rep: În acest proces de reformare a PSD, unde îl vedeţi pe Victor Ponta? Mă gândesc aici şi la propunerea lui Liviu Dragnea de a nu mai fi cumulate funcţiile de stat, administrative, cu cele politice, din partid. Pe de altă parte, vorbeaţi anterior şi de necesitatea unei mai mari solidarităţi interne; ori, prin această interdicţie de a fi cumulate funcţiile din partid cu cele administrative, nu s-ar crea mai mulţi poli în fiecare organizaţie şi, astfel, nu ar apărea mai uşor tensiunile, divergenţele, în detrimentul solidarităţii?
VD: S-ar putea şi asta, ar putea fi o reacţie şi asta, dar până la urmă existenţa mai multor poli poate i-ar obliga să colaboreze. Cei din PSD –şi din toate partidele româneşti- colaborează mai greu, pentru că sunt obişnuiţi cu un singur cap, cel care conduce; conduce dictatorial o organizaţie, dă afară pe cine vrea, aduce pe cine vrea. Conducerea colectivă apare când există mai mulţi centri de putere, care negociază. Nu ştiu dacă trebuie să aplicăm asta până la vârf, cu eliminarea cumulului de funcţii. Dar asta depinde şi de înţelepciunea pe care o va avea Ponta, dacă va vrea să facă o reformă cu el în interior sau o reformă fără el. Asta este opţiunea lui. El se poate plasa în acest moment oriunde în această configuraţie. În funcţie de ceea ce înţelege, de cum înţelege el viitorul, în funcţie de ceea ce gândeşte el faţă de partid, în funcţie de ce filozofie va adopta pentru a reconstrui partidul.
Rep: Poate va depinde şi de contextul politic, dacă, de exemplu, va rămâne sau nu premier Victor Ponta. Vedeţi şi un posibil scenariu în care preşedintele Klaus Iohannis ar trece peste dorinţa PNL de a guverna şi ar continua coabitarea cu Victor Ponta? Vorbeaţi adineauri şi de premisele unei relaţii mai bune, corecte între cele două palate.
VD: Aici este o temă interesantă, dar care ţine de mai mulţi factori; e tema legată de ce se va întâmpla anul acesta în opoziţie. În ceea ce numim opoziţia politică avem o zbatere şi mai mare ca la PSD, pentru că trebuie să se creeze ceea ce se numeşte marele partid de dreapta sau marele PNL. Crearea acestui partid nu va fi foarte simplă, pentru că este vorba de două partide care trebuie să se unească într-o singură structură. Au la dispoziţie un an şi ceva, în care de la nivel teritorial până la nivel central trebuie să se unifice conducerile. Asta înseamnă reducerea numărului de posturi, reducerea numărului de sinecuri la jumătate, până la urmă. Funcţiile de partid le mai poţi întinde, dar funcţiile din administraţie nu le poţi întinde la infinit. Aşa încât, PNL-iştii vor avea mari probleme şi conflicte interne. De aceea poate că parte dintre ei sunt mai liniştiţi şi amână atacul asupra guvernului, din mai multe motive. Unul este lipsa de competenţe şi de experţi noi pe care să-i arunce în luptă, dar, pe de altă parte, în primul rând e că vor să-şi facă o triere internă, să reuşească cei pe care şi-i doresc ei ca având forţă. Apoi, cred că ei vor încerca anul acesta un asalt asupra guvernului, după primăvară, dar aici poziţia lui Iohannis este una complicată. Pe de o parte, el îşi poate strica fundamental imaginea prin această dorinţă rapidă de putere sau îşi poate pierde susţinerea celor din partidul lui. Deci, putem avea şi o bătălie în care să se piardă o serie de lucruri pentru România sau pentru guvernare, în cazul în care vom avea un continuu asalt sau un război de cucerire a guvernului. Dar pe de altă parte, Ponta trebuie să înţeleagă că o opoziţie puternică este bună şi pentru el.
Rep: Deci, PSD şi Victor Ponta ar putea să rămână la guvernare? Şi, de fapt, cum ar fi mai bine? Mă gândesc aici şi că anul viitor vor fi alegeri locale.
VD:  Cred că pentru ţară mai bine ar fi ca Guvernul Ponta să rămână până la alegerile din 2016, să pună la punct un program de investiţii etc. Nu ştiu dacă acest lucru ar fi cel mai bun pentru PSD. S-ar putea ca pentru PSD să fie un sacrificiu, fiindcă orice guvernare se erodează şi prin acest lucru să piardă alegerile din 2016. Deci, s-ar putea ca ceea ce este bine pentru România să nu fie bine pentru PSD. S-ar putea ca şi PSD să înţeleagă acest lucru şi să nu forţeze foarte mult rămânerea la guvernare, pentru că pe acest val de foarte mare speranţă pe care vine Klaus Iohannis, nişte greşeli de guvernare ale unui guvern de dreapta ar duce la o dezamăgire destul de rapidă a populaţiei şi în 2016 ne-am putea trezi că se va vota din nou alternativa. Dar eu cred că va fi foarte greu de dat jos guvernul, cel puţin în acest an.
Rep: Dar n-ar fi o mişcare bună pentru PSD să iasă de la guvernare şi să lase locul PNL? Mai ales că PNL, cu unificarea, cu luptele interne, nu pare tocmai pregătit pentru guvernare.
VD: PSD s-a mai retras de la guvernare, prin Mircea Geoană, şi a pierdut lamentabil. Teoretic, PSD ar putea să facă acest calcul, să se retragă, dar, pe de altă parte, şi PSD are nevoie de o poveste de succes, trebuie să-şi ducă la capăt nişte proiecte. Nu poţi să fugi de guvernare mereu. PSD a avut, după părerea mea, o guvernare destul de bună în ultima perioadă, dacă ne uităm la cifre –destul de proastă comunicaţional, cred- şi din punctul acesta de vedere, tot a devenit în alegeri „duşmanul naţional principal”, ca să zicem aşa. Deci, a încerca la guvernare să faci proiecte mai progresiste, mai deştepte e mult mai bine decât a lătra din opoziţie.
Rep: Dacă o să şi poată să facă, ţinând cont de faptul că preşedintele este dat de adversarii politici ai PSD…
VD: Da, dacă o să poată, dar eu cred că Iohannis n-o să-i încurce; limitele guvernului vor fi numai limitele imaginaţiei şi a competenţei guvernului. N-o să mai poată da vina pe Iohannis, cum s-a dat vina pe Traian Băsescu. Evident, Traian Băsescu se şi opunea, era jucător. Cred că Iohannis va fi cooperant, participativ.
Rep: Cât credeţi că va ţine luna de miere la Klaus Iohannis?
VD: La preşedinţi durează şase luni-un an, depinde cum se gestionează şi din punct de vedere comunicaţional, după care începe erodarea. Dar la preşedinţi nu avem o cădere invariabilă. Sunt perioade de cădere, sunt perioade în care îşi refac imaginea. Preşedintele este depozitarul unor speranţe, este ca o bancă de speranţe a naţiunii şi cunoaşte, ca la bursă, creşteri, descreşteri. Preşedintele, pentru a creşte în sondaje, n-ar nevoie, ca guvernul, să arate că a crescut, de exemplu, nivelul de trai, salariile, pensiile etc. Printr-un singur gest simbolic, preşedintele poate să-şi recapete încredere.
Rep: În ce măsură va fi şi Klaus Iohannis un preşedinte jucător, cum a fost Traian Băsescu? Lumea ce aşteaptă din acest punct de vedere?
VD: Băsescu şi-a lăsat haina în cui la preşedinţie, după el noi nu mai gândim cum gândeam înainte de Băsescu. Chiar dacă spun că vor un preşedinte liniştit, arbitru, oamenii au mari aşteptări de la un preşedinte, locuri de muncă, să crească nivelul de trai etc. Sigur că poate nu se mai gândesc la un preşedinte jucător de  tipul lui Traian Băsescu, dar cu siguranţă se gândesc la un preşedinte activ şi cred că Iohannis o să fie un preşedinte activ, pentru că nu va putea să stea într-o splendidă izolare, nu va putea să stea în turnul de fildeş al Cotrocenilor. O să fie presat mereu. O să fie presat de pe facebook, din societatea civilă, o să apară tot felul de dezamăgiţi care consideră că ei l-au inventat pe Iohannis şi o să-i dea indicaţii, să facă una sau alta. Eu cred că Iohannis va fi obligat să acţioneze, fiindcă modelul de preşedinte s-a schimbat. Cu bune, cu rele, Traian Băsescu a schimbat modelul.
Rep: În acest context socio-politic, cu „moştenirea” modelului de preşedinte jucător lăsată de Traian Băsescu, cu aşteptările mari ale oamenilor faţă de Iohannis, cu dilema dacă să fie sau să nu fie un preşedinte jucător, ce credeţi că ar trebui să facă în primul rând Iohannis în mandatul său prezidenţial? Care ar trebui să fie principalele sale preocupări la început de mandat?
VD: În primul rând, cred că ar trebui să-şi facă un plan legat de ţinta comunicării sale. Cine este beneficiarul comunicării sale. Şi o să ajungă la concluzia că beneficiarii comunicării sale sunt şi cei care l-au votat, şi cei care nu l-au votat, şi cei care au facebook, şi cei care n-au facebook, şi diaspora, dar mai ales diaspora internă, ca să spunem aşa, oamenii care deşi sunt români şi locuiesc în România, nu se simt cetăţeni egali cu ceilalţi, nu se simt confortabil, nu le ajung banii nici pentru strictul necesar. Deci, o analiză a cererii sociale şi a urgenţelor este un lucru foarte important şi cred că este primul lucru pe care ar trebui să-l facă. Probabil că preşedintele a şi început să-l facă, cu siguranţă că s-a gândit la asta. Apoi, cred că este nevoie să preia o parte din dosarele României, ca să spun aşa, cele legate de securitate şi ordine internă, de educaţie, sănătate şi economic. Noi am uitat, avem tot timpul numai scopuri politice, dar nu mai avem nici un proiect economic. Mi se pare că sună un pic nelalocul ei reindustrializarea României; nu reindustrializarea României, dar transformarea, reinventarea României ca actor economic independent şi participativ în acelaşi timp. Să vedem ce resurse ne-au mai rămas, ce facem, de exemplu, cu pământul. În multe ţări din UE e, de exemplu, o crimă să vinzi pământul către străini. Să ne întrebăm şi noi, poate facem un referendum. Să vedem în ce ne-am putea specializa, cum valorificăm marea resursă IT pe care o avem etc. Cred că este nevoie, deci, şi de economie, nu numai de educaţie şi sănătate, care sunt prioritare. E nevoie şi de economie şi cred că preşedintele trebuie să aibă o viziune în acest sens. Observăm, de exemplu, că dăm foarte multe ajutoare de stat străinilor, românilor nu le dăm; să vedem, legat de asta, dacă mai vrem să avem o economie naţională sau vrem să avem o economie total dependentă de alţii. În fine, cred că dincolo de consilierii săi, cred că este nevoie de o gândire asupra unor echipe de specialişti care să-l sprijine pe preşedinte, specialişti în diverse domenii. Apoi, preşedintele are nevoie şi să-şi consolideze funcţiile pe care le are.
Rep: Ţinând cont de sprijinul popular, de susţinerea pe care o are în rândul populaţiei, de valul de entuziasm, precum şi de faptul că nu este legat foarte tare de un partid şi nici aşa de implicat politic, n-ar putea Klaus Iohannis să înceapă să construiască un proiect de ţară?
VD: Momentul este prielnic. Este un moment de emoţie colectivă, de speranţă, de motivaţie extraordinară. E această energie, care este visul în politică; ar trebui folosită, pentru că oamenii s-ar angrena la acest lucru. Dacă le-ai spune oamenilor că pentru viitor trebuie să înveţe mai mult, să sacrifice mai mult pentru educaţie, să înveţe limbi străine, să încerce afaceri în domenii noi, eu cred că oamenii ar face aceste lucruri. Sunt sute de mii de oameni care în urma unor asemenea planuri pe care le-au făcut marii preşedinţi ai SUA, de exemplu, au început imediat să pună în practică asemenea vise, pentru că le-au avut şi ei, cu siguranţă. Eu cred că este momentul unui proiect pentru România. Marea noastră problemă este că întotdeauna fiecare a vrut să-l facă pentru partidul său şi să ia repede dividende de pe urma acestui lucru. Un proiect modest –aşa cum s-a autodefinit în campanie Klaus Iohannis-, în care să adune toate forţele naţiunii, fără să ţină cont de politică… Cred că acest moment ar fi cel mai potrivit timp istoric, ca să spun aşa.

  O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...