La multi ani!

Dragi prieteni,

2008 sa va aducă implinirea unui vis si invatarea unui lucru nou. Vă doresc sa aveti forta de a crede ca o nouă lume se poate deschide in fata voastră. Cred ca ne putem prelungi viaţa atâta timp cât ramanem fiinte deschise ce provoacă viitorul si cred in miracolele pe care viaţa le contine, dar care nu vin de la sine. Cand ai forta de a incepe sa inveti un lucru nou, indiferent de varsta, observi cu bucurie că se deschide inca o incapere in casa care este viata ta, casă pe care o credeai de mult terminată, neicăpatoare si veche.

Eu anul acesta, la 46 de ani, am facut o scoală de schi, alături de copiii mei. Din Zell am See vă urăm La Multi ani!

2007 - ULTIMA TRISTEŢE

Am fost plecat o saptamană din ţară si, alaturi de fiul meu, ne-am uitat la televiziuni straine pentru copii. Mai peste tot am văzut fragmente din filme cu diferite feluri de a spune povestiri eroice. In fiecare zi vedeam eroi americani care salvează lumea, gimnaste care castigă medalii olimpice după ce au fost accidentate grav, bolnavi de cancer care salvează orase si apoi se vindecă miraculos. Copiii găseau formule chimice sau matematice care aduc mari benefici tarii, iar profesorii lor sunt niste genii retrase departe de lumina reflectoarelor pentru ca iubeau mai mult scoala decat laboratoarele de la NASA. Peste toate, cu siguranţă, steagul american fluturand deasupra tuturor acestor povesti despre miracolul de a fi american, adică inteligent, curajos, luptator, erou, membru al unei echipe mereu câstigatoare. Identitatea se crează la focul lent al acestor mituri pe care tanara generatie le interiorizează si pe baza lor isi construieste modele si vise. Imaginea pe care o comunitate o proiectează asupra ei inşişi este importantă nu doar pentru copii, dar mai ales pentru ei. Marile mituri si motivatii se crează acum când copilul interiorizează aceste standarde colorate cu ajutorul imaginarului si emotiei. In copilarie si adolescenta copilul isi crează mecanismele de autoprotecţie psihologică, mecanismele de apărare ce-i vor permite ca sa depasesească mai târziu obstacolele subiective sau obiective.

Ce povesti spunem noi copiilor nostri? Nu, noi nu spunem copiilor nostri nici o poveste!

Ne-am perfectionat se pare in anii din urma tendinţa filmică a unui sănătos neorealism românesc privind dictatura comunistă. E un lucru bun acesta si am putea sa ieşim in lume cu asemenea povesti artistice despre suferintă si infruntarea ei printr-o sporită umanitate. Mungiu, Porumboium cristi Puiu sau Nemescu pot sa fie continuatorii unor Pintilie, Piţa, Danieliuc sau Liviu Ciulei si pot arăta lumii că avem o cultură încă vie, o cultură care renaste ca o floare a soarelui din gunboiul istoriei. Dar chiar dacă ar lua Oscarul, filmul lui Cristian Mungiu nu poate servi ca poveste de identificare pentru tinerele generatii. Pentru educatie avem nevoie de alte tipuri de fictiuni literarea sau cinematografice.

Istoria era artificială si falsă, am rescris-o si o eliminăm usor din programe. Editurile de carte pentru copii au murit si azi doar carti de colorat mai editează editurile străine. Concursurile de proiecte cinematografice le castigă in fiecare an nepotii lui Sergiu Nicolaescu, nu cred ca are sanse cineva cu vreun proiect educational. Ministerul Educatiei este condus de un inginer penibil si banii pentru educatie se dau doar pentru firmele de constructii care sa sifoneze din proiecte de repararea scolilor. S-ar putea ca unii sa sară in sus, să spună că nu trebuie să ne ocupăm de imaginarul si identitatea copiilor. Bun, să zicem ca refuzăm fictiunile eroice si spunem ca sunt ideologie, dar avem destine de romani exceptionali care ar putea să inflacareze mintea si sa incalzească sufletul copiilor romani. Nadia si destinul ei este subiectul a zeci de filme de fictiune americane, doar noi nu facem nimic. Ilie Nastase a pornit cu tenisi rupti iar Ion Tiriac, copil ramas fara tata, au cucerit o lume intreagă ai au reinventat un sport. Brancusi a reiventat arta contemporană, Ionescu sau Cioran au uimit Parisul, Eliade a descoperit profunzimile ascunse ale religiilor si miturilor universale. Sunt sute de destine care ar constitui povesti exemplare care depun marturie că nu suntem doar ucigasi de femei sau hoti de supermarketuri. Nici doar cei ce aruncă fetusi in budă, roboti ce lasa batrani sa moară in stradă sau spagarii planetari, că suntem o natiune normală, care are mult de muncit, care trebuie să facă mult pentru a deveni 100% europeană, dar in nici un caz nu suntem niste mutanţi nemernici la care umanitatea de la Cannes se uită cu groază.

Nu mă interesează ce ar putea să spună ideologii unor programe internationale care vor să ne dezvolte doar abilitătile manuale in scoli de tip Waldorf. Mă sperie viitorul pentru care nu vrem să facem nimic. Să nu spui copiilor, prin moduri diverse, de unde venim, spre ce mergem si ce misiune avem noi pe pămant, sa nu le spunem ca avem oameni care sunt admirati de toata lumea sunt moduri de a lobotomiza tanara generatie.

Dar azi este ultima zi a anului 2007 si poate la anul ne vom trezi. Macar o noapte sa pâlpâie flacara galbenă a sperantei. La multi ani!

Craciun Fericit!

Sarbatori fericite, dragi prieteni!

Sa ne bucuram alaturi de familie si prieteni si sa dăm si celorlalţi o părticică din bucuria noastră, căci "suntem treaptă pentru celălalt", cum zice Vasile Cel Mare.

Craciun Fericit!

Jurnal de idei

Despre chipul uitat al normalităţii

In politică, participantii la ceea ce sociologii numesc „câmpul politic”, dela functionari, la politicieni sau jurnalisti, ne-am obisnuit să acceptăm toate formele de anormalitate. Simularea, cinismul, legarea de scaun, sinecura, nepotismul, coruptia au inceput să devină piese de mobilier printre care trec, lovindu-se sau nu, ca de mobile, chiar si cei mai virtuosi. Unii speră intr-un proces de modernizare pe care il poate face doar timpul, altii asteaptă o minune ca lucrurile sa se schimbe si cei mai multi se simt bine asa. Pericolul este acela de a nu mai putea distinge bine normalitatea, de a citi normalitatea prin „ocheanul intors” al unei atitudinii care cauta dincolo de gestul simplu un inteles ascuns, eventual un conflict. Recent Ioan Rus a renuntat la un cumul de functii, adica si-a dat demisia din functia de Presedinte al PSD Cluj, pentru că detine o functie mai tare, cea de vecepresedinte national. A facut-o in stilul lui personal, adică laconic, cu un comunicat sec. Nimeni nu s-a gandit ca de mult considerăm cu totii ca este nesănătos si nepractic ca oamenii sa aibă multe functii suprapuse de sef, că este normal ca sa existe o mai buna distributie a sarcinilor intr-o organizatie, doar din ratiuni de eficienta. S-au născut zeci de ipoteze privind disoluţia Grupului de la Cluj, părăsirea lui Geoană, partid regional ... numai normalitastea exprimată simplu in comunicat nu a fost considerată o explicatie consistentă. Vom ajunge oare sa codificam mesajele polisemantic pentru ca, dupa un proces complicat de decriptare, audienta sa poată degaja un inteles pe care l-am fi putut spune intr-o propozitie simpla: Ana are mere?

Un semn de nevroză politică este totusi detectabil: nu mai recunoastem normalitatea, acceptam greu ca explicatia s-ar putea afla la suprafata gestului politic, in chiar textul care o descrie.

Bugetul de stat, intre logica mijloacelor si cultura performantei

Declaratie politică
17.12. 2007

Vasile Dancu


In general, sfarsitul de an ne găseste in discutii, dispute, negocieri legate de bugetul de stat al Romaniei. In mod normal ar trebui să fie o perioadă importantă pentru planificarea politică si administrativă. In realitate, chiar si această perioadă este una care nu iese din trista anormalitatea a vietii politice de la noi. Activitatea Guvernului este luată in discutie de pe pozitiile emotionale, legate de interese inguste sau doar din punctul de vedere al unor partizanate care nu au nimic de a face cu interesul public.

Unii apreciază Guvernul pentru că le acordă protectie, altii pentru că primesc bani direct spre localitati si firmele lor de drumuri sau poduri si reabilitare de scoli, intr-o manieră absolut netranspareantă de executie bugetară. Unii sustin Guvernul de spaima uneri posibile dictaturi prezidentiale, astfel că, pe teoria răului cel mai mic, ne trezim cu sustinatori politici pentru PNL si Tăriceanu care sacrifică propriile ideologii politice doar pentru că il urasc pe Traian Basescu sau pentru că vor ca să existe un echilibru politic formal. Sunt si politicieni care selectionează doar faptele bune, dar uită totalemente esecurile politicii guvernamentale

La fel stăm si cu criticile. Primul Ministru este criticat de unii pentru că i-a eliminat de la guvernare si de altii pentru că interesele lor private le-au fost afectate. Unii il critică din altă directie politică doar pentru că este de dreapta, pentru că a impus o masură sau alta, sau pentru că nu a făcut cine stie ce proiect drag lor.

Nici sustinerile si nici criticile nu au mare valoare dacă nu se intemeiază pe o evaluare cat se poate de obiectivă. Ori atata timp cat vom discutam partinic despre admionistraţie, tara va ramâne in subdezvoltare iar politica va fi doar un zgomot demagogic iar noi, parlamentarii, ne vom păstra imagine de mutanti somnolenti ce se trezesc doar pentru a vota privilegii.

In evaluarea activităţii guvernamentale rareori folosim indicatori care să măsoare performanta si calitatea guvernarii iar in putinele cazuri cand se calculează indicatori, acestia sunt greu imposibil de obtinut dacă esti parlamentar de opozitie. De aceea, dragi colegi, dati-mi voie sa fac o pledoarie pentru folosirea indicatorilor in toate activitătile noastre, inclusiv in activitatea de planificare bugetară. Din nefericire, la noi folosirea indicatorilor de performanta este doar o vorbă si in mimetism absolut inconsistent.

Ca membri ai Uniunii Europene ar fi trebuit ca discutarea proiectului de buget pe anul 2008, să o facem intr-o logică schimbată: să trecem de la o logică a mijloacelor, la o logică a rezultatelor, adică ar fi trebuit ca in elaborarea proiectului de buget să introducem demersul performantei pentru a analiza eficacitatea politicilor publice. Din păcate, de la an la an, vorbim doar de volumul de mijloace necesare pentru un sector sau un proiect, dar nu aducem in discutie rezultatele concrete oblinute si nici cele vizate, adică eficacitatea cheltuielilor pe fiecare obiectiv.

In ţările europene cand guvernul vine in Parlament cu proiectul de buget, iar deputatii si senatorii, unde e cazul, trebuie să se pronunte asupra unui triplu aspect: trebuie sa facă o reflectie asupra directiilor strategice, să evalueze obiectivele de performantă dar si sa aprobe sistemul indicatorilor de performantă.

Fiecărui program guvernamental i se ascociază obiective iar obiectivele sunt traduse in obiective operationale. Pentru fiecare obiectiv operational se caută indicatori concreti, pertinenti si fiabili. Nu indicatori de cheltuire, ci indicatori de impact, pe termen lung, mediu si scurt, indicatori masurabili. In plus, indicatorii sunt insotiti de valori – ţintă, prin care responsabilii de program si ordonatorii de credite se obligă sa realizeze cresterea eficientei de cheltuire nu ca la noi unde Ministrul Adomnitei umblă prin tara si critică sau amenintă pe cei care nu pot sa cheltuie. Nu am auzit insă un ministru care să-si critice subalternii pentru că au cheltuit ineficient bugetul.

Din păcatem lipsa indicatorilor sau putinătatea lor, dovedesc că nu dorim să devină transparentă activitatea de luare a deciziilor si nici performanta nu ne interesează pentru că, in tarile civilizate, cultul indicatorilor inseamna cultura performantei.

Nici societatea civilă sau mass-media nu participă la la nasterea unei culturi a performantei, comentariile colorate sunt privilegiate cifrelor, iar folosirea de indicatori este prea greoaie si mai putin interesantă decat un epitet sau o cearta intre doi politicieni.

Sunt aproape sigur că opinia publică nu va exploda de curiozitate pentru evaluarea activităţii guvernului chiar dacă astăzi PSD a făcut un exercitiu public de prezentare a unei evaluări prin indicatori a guvernarii din ultimii trei ani.

O să prezint, la întamplare, câţiva indicatori care măsoară activitatea guvernului, in speranta că orice gest de acest fel ar putea să fie gest fondator pentru nasterea unei civilitatii si culturi a măsurării performantei prin indicatori concreti.
Cota unică de impozitare a adus avantaje materiale pentru numai 4,8% dintre salariaţi. Doar cei cu un salariu de peste 15 milioane ROL, adică numai 183.163 din cei 3,8 milioane de salariaţi cu normă întreagă au beneficiat cu adevărat de această măsură.
In prezentul proiect de buget se prevede alocarea a 0,02% din PIB pentru IMM-uri în 2008, de 25 ori mai puţin..decat a promis guvernul
Zero – grad de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în 2007. România a pierdut oportunitatea de a utiliza 2 miliarde de euro de la UE în 2007 fonduri structurale. Pierderea celor 741 milioane euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală a lăsat agricultorii în sapă de lemn.
7 din cele 8 euroregiuni de dezvoltare din România se află printre cele 15 regiuni cele mai sărace ale UE. 50% dintre localităţi au acces la reţele de apă potabilă şi canalizare.
România – pe ultimul loc la îndeplinirea criteriilor Agendei Lisabona. Doar 1,7 români din 100 participă la programele de formare permanentă. România alocă pentru cercetare dezvoltare de 3 ori mai puţin decât media UE27 şi de 5 ori mai puţin decât ţinta stabilită în cadrul Agendei Lisabona
Deficitul extern s-a accentuat, ajungând la 14% din PIB, dublul nivelului sustenabil calculat de FMI.
În 2006, importurile au fost mai mari decât exporturile cu 15 miliarde de euro.
Cei mai bogati 300 de români detin averi care reprezinta 22% din PIB ul României iar 3 milioane de români care trăiesc în sărăcie absolută;
În 2007, raportul dintre veniturile băneşti realizate de cei mai bogaţi 10% si cei mai săraci 10% din România este de 1:17 (medie pe persoană).
În perioada guvernării de dreapta 2004-2007, câştigul salarial mediu net a crescut cu 58% (de la 688 RON în dec 2004 la 1084 RON în oct 2007), iar preţurile au crescut astfel:
la energie electrică cu 19%,
la energie termică cu 63%,
la gaze naturale aproape 100%,
la apă canal salubritate au crescut cu 79%,
la transport pe calea ferată cu 61%
iar la transportul urban de călători cu 42%.

În plus preturile la carne si preparate din carne au crescut cu 60%, la pâine cu 80%, la lapte si produse lactate cu 75% iar la ulei cu 45%.

În perioada 2003-2004 pensia medie lunară a crescut cu 54%, în vreme ce în perioada 2005-2006, pensia medie lunară a crescut cu 36%

Cu cei 1,1 milioane euro pe care Guvernul i-a dat pe scrisori adresate pensionarilor, puteam plăti pensiile lunare a 22.000 pensionari agricultori (50 euro pensie medie agricultori * 22.000 = 1.100.000 euro), adică toţi pensionarii agricultori din judete precum Arges sau Prahova sau majoram cu inca 3500 numarul biletelor de odihna si tratament pentru pensionari
Mai mult de 50% dintre unităţile de învăţământ nu au fost avizate medico-sanitar;
Doar 15-20% dintre elevii din mediul rural merg la liceu şi doar 2-5% urmează studii superioare;
România se află pe ultimul loc şi la absorbţia fondurilor ISPA
Din cele peste 2,25 miliarde de euro alocate, ministerele Transporturilor şi Mediului au reuşit să absoarbă doar 11,6%, adică 262 de milioane de euro.
Numai 14% din IMM-uri deţin informaţii despre fondurile structurale europene şi despre cum pot fi accesate, faţă de o medie de 45% a companiilor europene.
66% din gospodăriile din mediul rural iau apă de la fântână, 96% nu au acces la canalizare, 85% nu au apă caldă, iar 2 milioane de agricultori rămân fără nicio formă de ajutor social in timp ce .... CIFRA ZERO domină întreaga gestiune ministerială a activităţii din agricultură. ZERO – sume accesate, până în prezent, din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, sume prevăzute pentru 2007 la 577 de milioane de euro. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 202 milioane de euro prevăzute pentru perioada 2007-2013 din Fondul European de Pescuit. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 272 de milioane de euro prevăzute pentru aplicarea măsurilor de piaţă pe acest an.


Aceste date, probabil nu vor fi destul de interesante pentru opinia publică, pentru ca sunt indicatori calculati de un partid. Nici Institutul National de Statistică nu va face publice buletine cu indicatori de performanta a guvernării, căci nici un guvern de pâna acum nu a fost interesat de un asemenea gest de transparenta, desi poate ar trebui sa începem de undeva. Colegii si de la PNL sau UDMR pot veni cu indicatori care sa avantajeze guvernul si tot ar fi un punct de pornire, o bază de discutie mult mai serioasă.

Toti indicatorii insă ar trebui să fie stabiliti ncă din proiectarea bugetară, pentrui fiecare leu cheltuit sa existe indicatori concreti de masurare a efectelor. Altfel, nimic nu se va schimba si Nicolae Ceauseascu va ramane sa conduca in topul politicienilor. Iar noi, maine si poimaine, o să votăm niste cifre de buget fără să stim nimic despre folosirea lor.

Mi-ar fi plăcut să fiu sculptor, pictor sau arhitect

INTERVIU
realizat de Georgeta Todoruţ, revista GHIMPELE DE CLUJ



1.De ce credeti ca Dumnezeu a creat mai intîi barbatul si nu femeia?

Pentru odată cu barbatul, Dumnezeu a inventat singuratatea si, probabil, a vrut sa-l incerce pe barbat, cît este de puternic si aşa a văzut că e slab, că nu e bine sa fie singur omul pe pământ. Femeia a adus pe pămant iubirea si acesta este lucrul care i-a iesit cel mai bine Creatorului.

2.Cum arata femeia din spatele unui barbat de succes?

Depinde de rolul care l-a avut in constructia lui. Femeia care l-a ajutat pe barbat să facă o carieră de succes nu poate fi decât fericită şi implinită. Celelalte, femeile care au vânat un barbat de succes sau cele ale carui bărbat este lovit de norocul conjuncturilor de tranzitie, trebuie sa fie destul de nefericite pentru că acei barbaţi care nu au lucrat cu toata fiinta lor la un proiect, si din fiinta noastra face parte si jumatatea-femeie, sunt nesiguri si schimbatori, caută sa-si facă cadou mereu alte femei. Multi oameni care n-au cunoscut succesul social la timp, nu au inaltimea spirItuală pentru a gestiona acestă situatie nouă fără a isi bulversa viata complet, încercand o rupere de trecut, ceea ce constituie o drama pentnru cei apropiati. O spun asta ca minoritar - nedivortat, intr-o echipă guvernamentală formata din 24 de barbati.

3.Cum ar fi aratat viata dumneavoastra daca v-ati fi nascut italian si nu roman, sau neamt?

Familia mea, se spune, a venit din nordul Italiei in tara Nasăudului cred ca prin secolul XVIII, la inceput. Nu cred in stereotipurile etnice prea mult dar cred ca fiecare cultură are dominante de exceptionalitate care o individualizează. Mi-ar fi placut să fiu sculptor, pictor sau arhitect. Poate cel mai mult mi.as fi dorit să fiu arhitect al splendidelor grădini medievale italiene.

4. După ce judecati, calificati, o persoana la un prim contact?

De multe ori gresim la primul contact dar cel mai important lucru este privirea, ochii. Cand intalnesc pe cineva care la primul contact incearca sa se ascundă după cuvinte ma uit în ochii lui. Aici pot sa te insele doar marii actori, ori acestia sunt putini.

5.Cum ati vrea sa muriti, sau mai elegant, in ce circumstante ati dori sa parasiti aceasta lume?

As vrea sa fiu la capătul unui ciclu de viaţă, cand n-o sa mai am nimic de spus in scris, cand n-o să mai pot crede in schimbarea lumii prin cuvant si imagine si n-o sa mai am proiecte. As vrea să nu fie primavară, sa nu fie soare, să fie noapte. Să nu fiu singur acasă si, dacă nu cer prea mult, să fi băut un pahar de cognac inainte.

6.Va rugati? Daca da, ce-i cereti Divinitatii si pentru ce-i multumiti?

Ma rog cateodată, niciodată cerând ceva, doar uneori multumind ca sunt om şi nu piatră, că am multi prieteni si putini dusmani, că am o familie frumoasă care ma inconjoară cu dragoste si mă obliga sa-i iubesc atât de tare incat uneorim prin hotelurile Europei, imi dau lacrimile gandindu-ma la ei si simt ca mi se taie respiraţia.

7.In ce situatii va simtiti neputincios?

Cred ca se poate face totul daca ai credinţă cât un bob de mustar, dar in schimbarea lumii politice am inceput sa simt ca nu mai pot. Am visat sa schimbăm generatia de bolsevici care au deturnat Revolutia din 1989, imprastiindu-se prin partide, am facut paşi uriaşi, dar in aceste zile am senzatia că am pierdut, că va mai trece un ciclu politic al ticalosiei si coruptie si Brucan, bolsevicul pocăit, a fost prea optimist atunci cand noi il injuram de zor pentru pesimism..

8.Proza sau poezie, muzica clasica sau folk, tuica sau coniac, Basescu sau Tariceanu?

Poezie, pentru că este mai tare, mai concentrată, folk – pentru că mi-a incălzit copilaria si adolescenţa, ţuica lui tata – pentru că mi-e dor de el, Băsescu – dă senzaţia de autenticitate şi curaj, Tăricenu este mai serios, iar eu l-as alege pe Tony Blair.

9.Mai au studentii de azi idealuri, mentori, modele de urmat?

Studentii de azi sunt adaptati lumii lor: o lume fragmentată, dinamică, cautătoare de senzatii tari, comercială. Idealurile nu se poartă, iar modelele pe care le pot oferi mass.mediile comerciale sunt derizorii. Profesorii aleargă tot după bani, mentoratul nu se normează si atunci ... scoala este un loc tot mai pustiu deja. Mai sunt putini profesori care fac apostolat academic. M-aş bucura să ma însel.

10. De ce nu ascultati sfatul marii majoritati a bloggerilor cu care intrati in dialog virtual,acela de a va retrage la catedra?

Il ascult dar incă nu-mi vine să cred că nomenclatura rosie infrăţită clica unor „nouveaux riches” au castigat definitiv batalia impotriva celor care vor o nouă Românie si o altfel de politică. Ma retrag incet spre catedră, dar cu spatele inainte si fata la politică. Mai pun o grenadă, mai trag cateo o rafală, comportament naiv de Rambo...

11.Poezia , versurile pe care le iubiti cel mai mult.

In functie de stare, de anotimp, de suflet. Iarna imi place Esenin ( Nu regret, nu mă jelesc, nu strig/Toate trec ca floarea spulberată/Veştejit de-al toamnei mele frig/ Nu voi mai fi tînăr niciodată) si Adrian Păunescu cu oamenii lui de zapadă care s-au sleit din lipsa de iubire. Toamna imi place Radu Stanca sau Cezar Ivanescu, Lucian Blaga sau Emil Brumaru. Il port in suflet si Matei Visniec, de pe vremea cand era poet, pe Constantin Preda de la Craiova, sau pe ingerul Traian Furnea. In orice anotimp sau stare imi place Nichita Stănescu (Leoaică tânără, iubirea ....), Mircea Dinescu (de pe vremea cand nu era clovn si mosier – „mai stii cum te strigam pe-atunci/icoana cu picioare lungi). Sunt sute de poeti pe care ii iubesc ca pe niste frati de ai mei mai mari, raspinditi prin lume de mama asta vitregă pe care, indeobste, o numim Viaţă.

12.Ce gust avea,deja uitatul "nechezol" de la deja defuncta cafenea "Croco" inainte de 89?

Nu sunt nostalgic, traiesc doar in prezent si viitor. Dar nimic nu se compara cu gustul tineretii si studentiei. Nici culorile, nici lumina, nici verdele, e ceva despre care poetul Dorin Tudoran spune: Numai copilaria e glorioasă, in rest totul e agonie.

13.Dar poezia pe care o scriati atunci, unde e acum?

Poezia de atunci... pentru oricine poezia tinereţii moare odată cu acea varstă... este ingropată acolo unde ne-am ingropat acei ani. Undeva prin fiinţa noastră, insă greu de găsit

14.Va simtiti provincial? Daca da, unde si in ce imprejurari?

Nu ma simt provincial pentru am acces la lumea ideilor si pentru ca doi ani si jumtate petrecuti in Parlamentul European mi-au demonstat ca Bucurestiul, nu cu mult timp in urma o adevărată capitala, azi este provincilizat total. Este sediul manelelor, a kitschului, vulgaritatii si comercialului. Transilvania si Banatul se indreaptă spre Europa, Bucurestiul se incapaţânează să ramână balcanic.

15.Care din urmatoarele calificative sint reale: ideolog, strateg, manipulator sef al PSD?

Niciuna, fiecare cuprinde doar o parte de adevar si o parte de iluzie (a mea sau a celorlalti). Sunt un intelectual de stanga care, nepot dee granicer fiind, incercă să păzească granita social democratiei de de invazia ţigăniei, granita valorilor in care trebuie să credem, de presiunea baronilor ce caută doar castigul iar ca ardelean sunt dator acestei părti de lume cu o lupta pentru emancipare si recastigarea demnitatii colectivităţilor nostre.

16.De ce ministrii ardeleni au esuat la Bucuresti?Ma rog, nu e cazul dv, dar lista poate fi completata de Marga, Miclea, Hardau sau Maior?Sint ardelenii prea lenti pentru aceste vremi?

Nu au esuat, am participat toti la o lucrare de desţelenire. Au creat un model pe care inca Bucurestiul il refuză, dar nu o va mai putea face mult timp. Faptul că ardelenii nu sunt acuzati de coruptie si nici nu sunt etichetati ca baroni locali a fost deja prea mult pentru mediul politic de la Bucuresti si afluentii modavi, olteni sau dobrogeni. In acest prim deceniu al noului mileniu, Ardealul si-a facut datoria din acest punct de vedere.

17 ...Aceeasi incetineala explică si amânarea momentului in care clujenii vor prelua friiele PSD?

Clujenii nu vor să conducă acest PSD, vor sa-l schimbe si asta nu se poate face din foisorul de sus.

18.Câte cure de slabire ati tinut pina ati ajuns la actuala forma fizica? Ne dezvaluiti si noua reteta?

Am tinut una dar hatarîtă de vreo 45 de zile in care m-am programat mental pentru a slabi, lucrul cel mai important, am facut sport, miscare si un regim disociat. Cate o zi lactate, una cartofi, una fructe, orez, carne albă si weekend liber dar cu masură si cel putin doi litri de apa plata la care am adaugat cel putin 1 litru de ceai verde. Am slabit 32 de kg

19. Care e cel mai mare compromis pe care l-ati facut in viata?

Cel mai mare compromis a fost acceptarea de a intra in Guvernul Romaniei .... pe baza unui proiect de necesitate si impotriva sensibilitatii si gandirii mele critice. Si apoi am si ramas sa ratacesc prin politică visând la cai verzi pe pereţi.

20.De ce ar trebui sa revina in tara tinerii care studiaza acum in strainatate?

Pentru că numai aici se pot bucura de succese si pot sa afle alinare la esecuri si infrîngeri. Dincolo sunt conditii minunate pentru studiu sau chiar pentru o viaţă cu frigider mai plin si vacante mai bogate, dar solidaritatea si prietenia sunt mai rare. Iar noi am trait intr-o cultura patriarhală in care de geneartii mamele ne-au tinut la san, ne-au mangâiat, bunici ne-au spus povesti. Am vazut, in strainate, romani reliazati dar niciunul fericit. Este drama noastră ca suntem copaci cu radacinile in pamant, nu avem rădacini in aer.

21.Ce le-ti spune copiilor dumneavoastra daca mâine ar pleca "in lume"?

Ce mi-a spus bunicul meu cand aveam vreo 13 ani si ma pregateam sa plec in lume, cu un geamantan de carton plin de iluzii. Mi-a spus sa fiu om de cuvant, asta este lucrul cel mai important al familiei noastre de cand ne stim. Si să nu joc jocuri de noroc, căci, mi-a spus bunicul, tu semeni cu mine, esti pătimaş, mergi până la capăt si asta te-ar putea pierde.

22.Vă mentineti declaratia scrisa "Romania nu va avea nici o sansa daca politica vor face doar comunistii reconvertiti, securistii, baietii sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cintaretii,dansatoarele, contabilii de CAP, schimbatorii de valuta sau alti aventurieri"?

Da, Romania este condamnată la subdezvoltare durabilă de actuala clasă politică. Politicienii nu se pot desprinde de inguste interese individuale sau de partid si nici macar nu au curajul sa facă proiecte de viitor. Modul in care a fost reconvertită vechea nomenclatura comunista si securistă in oamenii capitalismului de tranzitie este de vină pentru asta.

23.Unde se ascund intelectualii de stinga, si mai ales, care este definitia "intelectualului", dincolo de dictionar?

Intelectualii de stanga se feresc de partide pentru că nu pot accepta definitia data stangii de fostii comunisti: stanga se opune restiturii proprietatilor, condamnarii comunismului sau lustratiei. Electoratul dependent de stat nu este neapărat de stanga, el migrează spre putere, indiferent care este acestam exemplul Basescu si PD este graitor. Sunt zeci de mii de tineri,de intelectuali sau lucratori din servicii care cred intr-o societate mai dreaptă, care sunt de acord ca piata libera nu poate fi un arbitru intre lupi si miei si care sunt convinsi ca impozitele trebuie plătite diferentiat, după puterea economică – mai mult de la bogati, mai putin de la saraci. Intelectualii de stanga sunt timorati dar nu va trece mult si vocea lor se va auzi tot mai tare caci avem deja primul guvern de dreapta adevarat si efectele sociale ale acestei guvernari ne vor obliga sa iesim din indiferenta sau apatie. In general, intelectualii sunt cei care au un contact cu lumea abstracta a ideilor si vor, prin experianta castigată acolo, sa facă ceva pentru majoritatea care traieste mai ales pe baza instinctelor primare.

24.Cum credeti ca veti arata la 75 de ani? Nu doar fizic.

As vrea ca in dimineţa acelei zile de 25 noiembrie să vină Maria , sotia mea, sa ma trezească cu aburul de cafea proaspătă, cu acelasi furişat discret, cu care o face deja de peste 20 de ani de cand suntem casatoriti. Sper sa am un raft de carti scrise de mine si să fiu la fel de fericit că incepe o nouă zi. Sa fiu nefericit ca vine noaptea si trebuie să si dorm si să nu contabilizez nici o secundă de plictiseală, nici pana la acestă varstă. Sper sa am pe birou două sau trei carti adevarate, scrise de mine: adică niste carti care vorbesc oamenilor direct, care le transmită o anumită cunostere, care incerca sa.i ajute să traiască mai usor sau mai bine acestă viată tot mai incalcită pe care o abordăm fara a avea retetă sau instructiuni de folosire. Sper sa fiu la 75 de ani un batran de care nu fug cei tineri.

jurnal de idei

Un proiect pentru anul care vine?

Un singur proiect politic: o Romanie socială, într-o Europă socială, unde omul este o valoare, nu profitul . In care solidaritatea este mai importantă decât competitia si piata nu este D-zeu suprem. In care comunităţile se autoorganizează si nu sunt dijmuite de capitale pentru ca, după aceea, orice ban ce vine inapoi să fie prilej de demagogie politică. In care politicienii aduc o contributie idei si proiecte, nu vin doar cu gargară. Vreu să ne reorganizăm comunităţile astfel încât limba, etnia sau religia sa nu fie criterii pentru a ne diferentia sau a vota unii contra altora. Proiectul este complicat si paradoxal: vreau să facem o constructie politică si civică a normalităţii. Proiectul acesta este atat pentru anul in curs dar si pentru viitor, este sâmburele de sperantă care mă tine incă agatat de viata politică, loc in care, ca să fiu sincer, mă simt tot mai strain si mai anacronic cu asemenea vise.

Jurnal de idei

Despre regionalizare

Ieri am primit niste intrebari interesante de la un jurnalist clujean despre descentralizare si soarta politicienilor clujeni in politica centrală. Am raspuns sincer dar ferindu-mă usor să mai produc vreo expresie argheziană, cum au inceput să glumească deja prietenii cand vorbesc despre interviurile mele. Efectiv, cred că descentralizarea si regionalizarea politică sunt imperative pragmatice ale acestui timp. Democratia si administratia nu pot rezolva problemele oamenilor de la distanţa, de o manieră generică. Politica trebuie să se apropie de comunităţile concrete pentru a le servi interesele nu doar pentru a răspunde unor atasamente vagi la oameni sau ideologii. Fiecare regiune are profilul ei, urgenţele ei si chiar identităţi culturale distincte. Vrea să fie reprezentată de oameni pe care îi poate trage la răspundere, nu de oameni ascunsi pe liste, oameni pe care îi vede din patru in patru ani. In plus, descentralizarea este o urgenţă majoră: banii trebuie cheltuiţi acolo unde se produc, pe programe votate de comunitatile locale. Controlul asupra cheltuiirii banului public este o alta cerinta legata de descentralizare si el se poate face doar acolo unde avem efectele, cel care face cheltuiala dar si beneficiarul. Intr-o administratie centralizată, responsabilitatea se depersonalizează si acesta este cel mai mare rau. In acest moment, datorită lipsei de descentralizare si transparenta a deciziilor guvernului (suntem pe locul 126 in lume din 131 de tari), guvenul cheltuie aproape 40 la sută fara executie publică bugetară– niciodată nu vede Parlamentul aceste decizii, intr-o manieră clientelară, demagogică si total ineficientă. Autostrada Transilvania este un proiect oprit de trei ani pentru că Miniaterul Transporturilor nu are posibilitatea sa împarta bani în stanga si dreapta din acest proiect. In fine, descentralizarea si regionalizarea sunt necesare pentru că trebuie să existe un raport intre resursele produse si alocare de resurse. Sunt de acord cu orice taxa de solidaritate pentru regiuni sărace, sunt principii socialiste ale coeziunii si solidaritatăţii care se aplică si comunităţii naţionale, dar nu pot să accept ca o regiune să producă resurse pentru toţi şi să fie ultima atunci când este vorba de alocarea de fonduri pentru drumuri sau repararea scolilor .

¤¤¤¤

Dar ce putem face, noi, politicienii ardeleni?

Trebuie să pornim de la o evaluare realistă a situatiei. Romania este o tara supercentralizată, o mostenire a comunismului, dar nu asta nu e singura explicatie. Si tarile care au venit după monarhii puternice sunt destul de centralizate, chiar dacă mult mai rational. Centralizarea are avantajul ca se poate conduce cu oameni putini, si chiar mai putin pregatiti. Centralizarea ar putea sa foloseasca resursele mai bine, pentru proiecte mari, dar la noi nu mai este cazul. Ramânem centralizati pentru că mostenirea luata de unii in 1989 să nu se disipeze. Incă avem o clasă politică în mare masura validată inainte de 1989, clasa politică ce se ţine cu dinţii de putere. Toti aceştia ştiu că acel care are toate resursele în mană, are puterea. Deci nu se poate face nici justitie, nici presa liberă, nici transparenta atata timp cat toate resursele sunt centralizate. Mai este un lucru, odată data puterea comunităţilor ele nu o vor mai lăsa din mâini iar nomenclatura de la centru ramane fară resurse. Trebuie să fim realisti, nici comunitatile locale nu sunt suta la suta pregatite sa ia puterea si s-o administreze. Sunt înca mulţi primari sau oameni politici care aşteaptă mereu ordine de la centru, care nu îşi dau seama cât de important este mandatul primit de la comunitate prin vot.

Trebuie să ne luptăm pentru orice drept, nimeni nu ne face cadou nici o formă a libertăţii. Aici este lupta noastă a ardelenilor, aici este sensul solidaritaţii ardelene transpartinice. Cât timp vom intelege asta, nu vom pierde razboiul, poate doar bătălii mai mici.

VÂNĂTORII DE VOTURI

Partidele politice din România sunt niste animale ciudate. Se unesc sau se muta de la stanga la dreapta, cu o usurinţă ameţitoare. Dacă ai face o analiză de discurs, probabil că foarte puţine ar putea fi încadrate în vreo tendinţă ideologică din cele traditionale. Pentru analisti, politicul este si mai complicat căci reactiile partidelor sunt imprevizibile sau dictate, de multe ori, doar de interesele câtorva lideri. De cele mai multe ori, miscarea cosmica a acestor partide este dictată de gandirea totală si totalizatoare a sefului cel mare. Cand vezi PNL ul, cel mai recent exemplu, facând cu ajutorul unor pesedisti “de bine” un populism de stânga cu pensionarii, în timp ce finantiştii penelişti spun ca nu sunt bani, te întrebi la ce mai foloseşte eticheta liberală dacă ea nu este respectată. Consultantii politici de la noi, cu nivelul lor de expertiză mioritică, vor spune mereu că este important doar să obţii cât mai multe voturi, indiferent prin care ticălosie sau minciună ordinară.

Imperativul voturilor cu orice preţ introduce si o paradigmă falsă asupra democratiei: voi trebuie doar să votati, restul facem noi si bunastarea va veni, cu siguranţă. Această teză demobilizează electoratul si blochează participarea politică neconventională pe tot parcursul timpului, inclusiv in perioadele neelectorale. Chemarea doar la urne a oamenilor si iluzia că doar acesta este rolul lor, duce la o varianta de democratie reprezentativă, schioapă si limitată.

Miscările PD din ultimii doi ani si mai ales fulgerătoarea unire cu PLD au arătat că justificările ideologice nici măcar nu mai merită a fi căutate, căci au renunţat la ele chiar si protagoniştii. Valorificarea maximă a potentialului pe care-l are încă Preşedintele Romaniei sub raportul popularităţii este principala grija a tuturor oamenilor lui Boc şi Stolojan. De fapt aceasta a fost si greseala majoră pe care au facut-o, la europenele din 2007, ceea ce a dus la un rezultat cu apraope 15% mai mic decât potenţialul măsurat prin intentie declarată de vot din studiile electorale. Pedistii s-au ascuns în spatele preşedintelui, au fost puţin prezenti în presă, s-au ferit de expunere si justificări, crezând că totul va merge de la sine. In plus, l-au lăsat pe Stolojan să se actioneze pe langă ei, cu culoarea lor portocalie şi chiar si cu ideile din programul lor, astfel că au mai pierdut ceva voturi şi aici.

Partidele noastre au ajuns astfel să fie mai mult niste agenti electorali, agregaţi in jurul unor interese de grup, comunităţi politice cu identitate slabă şi care se bazează mult pe confuzia din mintea oamenilor şi se feresc să-şi consolideze o identitate de stânga sau de drepta cu iluzia că lipsa de identitate poate ajuta la culegerea de voturi de pe intreg spectrul politic. De la această primă derivă pornesc toate celelalte elemente pe care le putem privi ca elemete de patologie politică: absenteism si lipsa de mobilizare, migratia politică, turismul electoral, solutii imorale denuţate chiar de initiatorul imoralităţii, samd. Si tot de aici vine şi cauza celei mai mari boli a politicii noastre din ultimii ani: populismul deşănţat, de stanga sau de dreapta.

Măcar liderii partidelor politice ar trebui să tină cont de faptul că raţiunile de existenţă ale partidelor si functionalitatea lor nu se reduc la a fi vânători şi pescari de voturi. Câteva funcţii la care ar trebui să ne gândim, totuşi, după aproape douăzeci de ani de democratie ar fi urmatoarele:

Partidele politice au, evident, o funcţie electorală, dar această functie nu se referă doar la atragerea de voturi. Ele trebuie să selecteze si să propună candidati pentru alegeri, sa recruteze aderenti, sa formeze opinia alegatorilor. Trebuie să caute aprobarea socială, dar mai ales să fie laboratorul în care se crează si specializează cei care vor conducea societatea. La noi, din păcate, amatorismul celor promovati de partide este in floare si prea putine gesturi se fac pentru educarea vsi specializarea viitorilor functionari propulsaţi de partide. Nu ajunge să ne dorim votul uninominal, ca solutie la acestă problemă, nici in societatea civilă nu există resurse prea mari de specializati in menagement societal si politic.

Formarea culturii si responsabilităţii civice este o functie la fel de importantă. Partidele indeplinesc astfel o importanta functie de socializare politică. Atunci când se dă vina doar pe adversar sau pe conjuncturi, când nu are loc o dezbatere publică serioasă, societatea române handicapată si este greu să chemăm oamenii la actiuni si responsabilităţi civice. Cultura politică si civică se formează cu greu si in timp dar trebuie sa fie un scop direct si precis asumat de politicieni. De ce ne mirăm că Nicolae Ceausescu este după două decenii liderul providential pentru acest secol? Nu are rost sa ne prefacem că nu întelegem de ce este, in mod contradictoriu, cel mai detestat de o parte egală de populaţie. Românii încă bâjbâie, in frunte cu marii lor politicieni, este un popor răstignit între trecut şi viitor şi nu ştiu de ce li s-a întamplat ceea ce li s-a intamplat rău, dar nici nu pot să-si proiecteze mijlocele pentru o viitoare normalitate. Asteaptă incă oameni providentiali care sa facă minuni pentru ei, sau poate, unii din ei, se roagă doar la bunul Dumnezeu.

Partidele sunt intermediari între populaţie şi putere. Fie că fac proiecte si programe de dezvoltare, fie că propun proiecte alternative, din opozitie, partidele au rolul de a crea laboratore care să proiecteze dezvoltarea programată a societăţii. Eliminând utopia planificării totale promovată de comunisti, nu putem, totuşi, lăsa societăţile să se dezvolte haotic, fără proiect si lăsând totul la mâna capriciilor pieţei si competitiei, ca singură paradigmă structurantă a tendintelor sociale viitoare. O importantă functie a partidelor este de a crea ideologii, platforme poltice sau programe politice şi de a le difuza . Aici nu este vorba de texte politice, incifrate ori copiuţe după ce spun partidele europene surori. Partidele trebuie să creeze poluri de atractie pentru cetăţeni , unde să să regasescă valori politice si sociale in si să participe la punerea lor în practică.

Functia de control al puterii executive si de echilibrare a puterii este un scop important si se realizează prin raportare la valorile grupurilor de referinta dar si la programele prin care şi-au asumat anumite partide sau grupări de guvernare exercitiul de cnducere. Această ultimă functie pare ca este indelinită de continua ciorovăială politică din parlament sau de la conferintele de presă dar este indeplinită doar aparent in Romania. Când partidele din opozitie oscilează, facând odată la trei luni proiecte comune cu colegi din opozitie si apoi cu cei de la putere, rolul de control nu este indeplinit de partidul respectiv. Nici coalitiile adhoc din parlament care nu respectă distinctia formală dintre putere si opozitie, facute pe baza satisfacerii unor interese private, nu stimulează realizarea aceste importante functii de echilibru.

Nu este vorba de teorie politică în aceste câteva simple remarci, chiar dacă acestea au aparenţa unor notaţii dintr-un curs de sociologie politică sau politologie. Este o explicaţie la confuzia generalizată ce domneşte în toată societatea noastră politică: actori politici, analisti, jurnalisti, militatanti sau votanţi. Nu intelegem pe ce criterii se fac coaliţii sau fuziuni si nici spre ce se îndreaptă trandurile de popularitate sau încredere. Va trebui ca politicienii responsabili să facă examene realiste ale evolutiilor propriilor partide pentru a vedea si in ce masură răspund acestor criterii functionale. Aceste functii s-au dezvoltat pe masura modernizarii politice si avansului spre civilizatia pluralimului politic. Dacă ramanem la stadiul de pescari si vânători de voturi, stadiul de dezvoltare a societatii politice va fi tot comuna primitivă. Sau, cel mult, sclavagism pe mosia unor demagogi fără proiect si morală.

Jurnal de idei

4 decembrie 2007
Bruxelles

***

Noica spune intr-un eseu despre Cioran că este veşnic doctorand pentru că l-a ales conducator de teză pe bunul Dumnezeu care nu a avut timp să-i citească lucrarea despre "inconvenienta de a te fi născut".

***

Intalnire minunata cu Eginald Schlattner, scriitorul fascinant al saşilor din Transilvania, datorată unei minuni si mai ales bunului meu prieten Ovidiu G. La Bruxelles, intr-o sală meschină, un fel de salon, preotul de penitenciar ne-a citit si povestit despre aventura vietii sale. M-a fermecat cu ideea că in pastrarea identitatii tale etnice, celalalt te recunoaste dar mai ales te preseaza sa ramai tu insuti, nu te lasă sa-ti falsifici identitatea. A vorbit frumos despre Romania, cum niciodată nu am auzit vreun roman vorbind despre acest subiect. In plus la intalnirea cu mine mi-a facut un compliment de o mare sensibilitate: sunteti asa de inalt incat suntemk obligati sa vedem cerul cand ne uitam la Dvs iar la noi, saşii, doar episcopul ne obliga la aceasta". Vreau să scriu despre fascinanta lui trilogie pe care noi, romanii, ne strofocăm să n-o băgam in seamă. Nous sommes ici aux portes de l`Orient, où tout est pris à la légère! Dar asta nu ne scuză.

***
Am inceput un capitol de carte despre "Lautarismul politic" si miturile vulgatei politice.

jurnal de idei

3 decembrie 2007



***
Dacă ceva crezi că este necesar si corect să faci pentru ţara ta sau pentru comunitate, atunci nu întreba guvernul dacă este de acord. Si nici partidul din care faci parte ... S-ar putea sa afli ca nu este momentul, că nu esti tu acela care trebuia să nască ideea sau că trebuie făcută o comisie care să aprobe.

***

Am ajuns in Ramânia la o etapă in care exagerarea drepturilor individuale se face in defavoarea drepturilor socitale. Am sărit direct la un individualism care ne desocializeză, distruge ţesutul social al comunitătilor. Teorii ale alienării care nu sunt exclusiv marxiste, cum cred unii, o sa ajungem sa le (re)formulăm ca si observatii personale in scurt timp.

***

Intr-o zi s-ar putea să ajungi în situaţia ca fiecare gest al tău, pe care il consideri ca fiind o ofrandă adusa celorlalţi, să fie criticat. Asta nu trebuie să te indemne să te opreşti. Poate criticile absurde se vor opri intr-o zi, eventual in ziua în care nu vei mai fi. Sau cand vei face prima ticalosie ...

***

In politică poti fi uşor iertat dacă faci crime sau furaciuni. Dar nimeni n-o să te ierte dacă spui adevărul. Unii pentru că îl ştiau, dar n-au avut curajul să-l spună ei, altii pentru că adevarul le strică imaginea sau le afectează interesele. Sunt si cei care te vor urâ pentru a face pe plac conducatorilor, dar si unii care sunt convinşi că doar Sefu poate sa spună lucrurilor pe nume. Multi insă o sa te dezaprobe pentru că nu ai cerut voie de la nimeni.

Sfârsit de campanie - între Africa si America

Campania electorală nu a avut loc! Am putea spune asta fără să căutăm un efect de stil. Pur si simplu, dincolo de afişe si nişte emisiuni de televiziune în care s-a sters pe jos cu candidaţi din coada listei, trimisi pentru a ostoi setea de sânge a televiziunilor, nu a fost nimic. Nu s-a transmis vreo idee, nu s-a operationalizat vreun concept. Poate doar Partidul National Liberal, uzând de bani multi si outdoor menit sa complexeze, a avut o oarecare coerenţă stilistică, nu a fost ceva deosebit de creativ, dar s-a lucrat corect si decent. PSD a avut program politic in 10 puncte si o idee dar lipsa fondurilor si creatia modestă au facut să nu aibă vizibilitatea necesară si, probabil, nici impactul asteptat.

Dincolo de asta, am văzut doar încercări modeste şi realizări de amatori. Niciunul din partide nu a reusit să transmită o idee pe care să o pună intr-o poveste simplă, care prin imagini si tipologii de personaje să transmită ceva despre oamenii, despre Europa sau despre partidele implicate, măcar. Pînă la urmă tot ideea vechii securităţi că ea promovează Romania in afară, a fost cea mai clară poveste spusă in acestă campanie si s-a şi potrivit accidental pentru că scandalul cu Italia a arătat că bravii nostri liberali au un concurent puternic in promovarea ţării: tiganii nostri rătăcitori prin Schengen.

Mi-am adus aminte că mai toate partidele au experti străini, plătiţi cu milioane de euro sau experti români pe care îi schimbă intre ei ca echipele pe fotbalişti. Recent am citit o mai multe studii despre campaniile electorale din Africa si am observat că marii lideri africani aveau in echipele lor, dar si au si acum, experti in magie, un fel de luptatori cu spiritele, clarvazatori, numiti nganga. Bokassa, Sekou Toure sau Mobutu au avut la dispositie un fel de Witch – doctors, meseriaşi pusi să influenteze ocult masele in favoarea lor. Sigur, dacă Mama Omida sau alte vrajitoare de pe langa Bucuresti ar vorbi am afla cu surpriza că si mari polkiticieni romani le-au trecut pragul, ei personal sau nevestele lor grijulii. Tot mai mult, in ultimii ani, cercetatori occidentali in comunicare demonstrează că luptatorii africani cu spiritele si vrajitoarele nu sunt cu mult deosebitii de spin – doctorii care sunt priviti ca salvatorii candidatilor, mai ales in America, experti in publicitate capabili sa schimbe radical imaginea candidatilor si să ghidoneze opinia publică spre a vedea vultur acolo unde e cioară, sau tigru acolo unde, in realitate, avem doar un pisoi alăptat de curva politică.

Cultura politică de la noi predispune la o apropiere mai mare a consultatilor politici de ngangi din Africa, decât spin-doctorii americani. Consultantii apar la televizor si explică faptul că totul tine de bani, cine bagă multi bani in opera lor, are cele mai multe şanse de castig. Si in Africa interviurile facute de sociologi, in Camerun sau Nigeria, arată o explicatie asemanatoare: cine a avut mai multi bani sa-si ia cei mai tari nganga, va castiga orice alegeri.

Atit consultatantii politici cît si clarvazatorii africani işi crează o mitologie bine alimentată prin prietenii lor din mass-media. Una din este ca sunt creatorii adevarati ai personalitatilor politice, sau cei care i-au reinventat. Un lucru care-i apropie si mai mult pe toti consultatntii politici, africani americani sau români este mitologia echidistantei ideologice: ei sunt amorali, obiectivi si neatinsi de vreo ideologie, Deci pot lucra cu oricine si mai ales pot lucra chiar si simultan cu candidati care sunt in competitie. A fost cazul si la marele James Carville si sotia lui, care a lucrat pentru Clinton si George Bush in acelasi timp. La noi sunt cazuri destule, chiar si in campania aceasta, dar in Romania functionarea este si mai interesantă, sunt consultanti care anticipează crize si atacuri ale adversarilor, pe care ei insisi le produc, prin sfaturile date celorlaţi. Isi spun mercenari si afirmă peste tot că absenta convingerii ideologice face parte din meserie si doar aşa pot păzi un candidat de capcane, ceva apropiat de teoria eunucilor care păzesc haremul.

La noi, de la cazanul lor de intelepciune incearcă să-i hraneasca pe toti combatantii: in acesta campanie, un slogan destul de prost a fost vandut unui alt partid, după ce primul plătitor si-a ales deja. Ca si nganga, care pleacă din localităţile lor si consultatntii politici sunt meseriasi nomazi: fie calatoresc departe de profesia care le-a oferit diplomă si specializarea, fie se mută de la un partid la altul, fie umblă de la tara la tară. Ngangii africani spun ca au încă o pereche de ochi, dobandita prin initiere in vrajitorie, spin-doctorii americani fac previziuni pe baza sondajelor secrete (si in general sunt sociologi sau politologi) la noi sursa specializării este la fel de secretă ca a ngangilor.

Dar ceea ce-i apropie pe spin doctori sau pe ngangii din Romania sau Africa de spin doctorii americani este că isi părăsesc stapânii care le un moment dat nu mai pot plăti (si Clinton a recunoscut) si apoi scriu carti, marturisesc pe blog sau la televiziune multe lucruri penibile despre fostii stăpâni. Ngangii de peste tot au transmis o idee pe care o cred si clientii lor, dar si publicul: ei sunt sursa secretă de putere a omului politic. Si îi mai apropie ceva, fie că sunt nganga, consultatnti, consilieri, spin-doctori sau clarvazători: ei niciodată nu sunt responsabili pentru esecuri, nu îşi asumă responsabilitatea. Mereu este de vină partidul, candidatul sau opinia publică. Ei nu-si contabilizează eşecuri, doar presupusele victorii. Campania electorală nu a avut loc, dar ngangii si-au luat cu siguranţă banii si fac deja proiecte pentru locale.

publicat in 26 noiembrie 2007

in Qmagazine

www.qmagazine.ro

O campanie electorală ratată

Douăsprezece argumente



Temele de campanie au fost destul de vagi. Fără teme de dezbatere publică care să atragă atentia si să crească interesul. Doar PSD a avut o secventializare a zece teme, dar ele au ramas enuntate si doar ilustrate, prin tipologii umane si sociale. Daca aceste teme ar fi fost operationalizate creativ si integrate intr-o poveste simplă despre viitorul european al Romaniei, aceasta ar fi fost o campanie excelentă comunicational si politic. Desi campania avea o tematizare implicită, integrarea Romaniei in UE, nici măcar acest lucru nu a fost folosit pentru a ghida calibrarea mesajelor de catre majoritatea actorilor politici;

Fără strategii clare. Nu s-au văzut decat vag optiuni strategice, am putut distinge doar tactici. Dacă PD, ca si lider in sondaje putea să-şi permită o strategie defensivă, pozitile doi si trei sunt obligate, conform oricărei teorii a competitiei, la strategii ofensive;

A lipsit componenta informatională a campaniei, atât la euroalegeri, cât si în cazul referendumului pentru uninominal. Oamenii declară senini că nu stiu ce votează si asta pentru ca nu a existat o precampanie de atmosferă care să pregatească informational publicul. Mass-media a făcut eforturi dar ea singură nu avea cum sa anime o campanie de informare, interesul direct fiind al institutiilor de stat, politicienilor si partidelor;

Nu s-au valorificat oportunitatile de a folosi evenimente mediatice si a le transforma in evenimente politice. Criza romilor din Italia a demonstrat că amatorismul este incă foarte mare in echipele noastre de comunicare. PNL si PSD au avut o ocazie forte buna sa atace decisiv PD cu ocazia faptului că PD a votat alaturi de PPE in scandalul cu Italia. In mod normal era totul o mană cerească intr-o ţara cu traditie a comunicării politice acest eveniment ar fi reorientat toată campania. Nici gafele lui Cioroianu nu au fost folosite intr-o tactică mai agresivă de decredibilizarea a PNL, care venea cu un mesaj autoritar si cu tonalitate de number one;

S-a mizat pe lideri, nu pe mesaj. De la alcătuirea listelor si continuând cu programarea la dezbateri de televiziune, s-a incercat o personalizare excesivă a campaniei desi lungile liste de partid contraziceau acestă tactică si o aruncau in aerm de fapt.. Monopolitzarea atentiei de catre lideri este un impediment in receptarea mesajelor. In plus, orgoliul liderilor si o nefericită teorie a locomotivelor electorale dau campaniilor noastre o nefirească respectare a ierarhiei in schemele de programarea aparitiilor publice;

A fost o campanie-noncombat. Nu am avut o campanie dialogică, aproape că nu a existat nici un dialog politic. Fiecare partid s-a multumit sa-si exprime propriile teme, putină polemică politică a fost generată doar de situatii de agenda politică cu caracter cotidian. Desi PSD lansase o temă de fortă cu care a prefatat campania cu ocazia motiunii de cenzură („Zero fonduri europene”), tema nu a fost operationalizată in comunicarea standardizata si in imagini desi ar fi putut structura o o polemică puternică care ar fi animat campania si ar fi mobilizat simpatizantii partidelor. Cel mai flagrant aspect de noncombat a fost acela că PNL si UDMR nu au structurat o campanie antireferendum in care sa prezinte sistemul de uninominal propus de Guvern si ProDemocratia. Singura campanie mai ofensivă a fost cea a Presedintelui Băsescu, dar vorbind singur nu a putut anima campania.

Nu am avut o tematizare ideologică, candidatii si partidele nu s-au pozitionat politic clar si pregnant. Pozionarea politică este inceputul diferentierii sau chiar nucleul acestui proces obligatoriu in constructia de imagine. Era o ocazie bună si pentru a vorbi despre diferitele variante ale proiectului european dar si despre proiecte politice disticte.

Nu s-a folosit polarizarea dreapta-stanga, o componentă de mesaj cu mare impact li usor de vizibilizat o pozitionare politică. Cred ca PSD putea câstiga cel mai mult din asta pentru că Europa socială este un proiect de stanga. Si partidele celelalte ar fi putut obtine efecte de credibilitate si mobilizarea a simpatizantilor prin polarizarile simple stanga – dreapta. De exemplu, nu i-am auzit pe liberali vorbind despre „Europa liberală” sau PD ar fi putut sintetiza teme ale creştin-democraţiei. Poate că in această campanie s-au văzut cel mai bine si lacunele de cultură politică pe care le au staffurile tuturor partidelor.

A lipsit creativitatea. Până si presedintele Basescu a folosit o sinteza a tutoror elementele comunicationale folosite pâna acum, de la ardei, la 322. Unele campanii au fost corecte din punct de vedere formal (PNL, PSD, PD) dar in conditiile apatiei anticipate creativitatea comunicatorilor ar fi putut crea audinta si accelera dezbaterile. PSD a folosit valori dar in expresia lor politică, fara a le traduce in mesaje cu continut concret si emotional. O singura inovatie: Traian Basescu si folosirea unui hotline, dar prea putin pentru o campanie in care se făcea o repetitie generală pentru alegerile locale de anul viitor;

Comunicarea vizuală a fost saracă iar sloganele fără forţă, sonoritate, credibilitate si ritm. Despre acestea as vrea să fac o analiză tehnică in zilele viitoare.

Internetul a fost folosit putin desi era potrivit pentru ca problematica europeană, mai complicată decat textele politice cotidiene, găsea aici un public mai educat, mai inteligent si mult mai participativ. Foarte putin a fost utilizat internetul si pentru razboi comunicational. Posibilitatile anonimatului din spatiul virtual nu au fost folosite pentru campania negativă. Exceptie PNL care postat niste jocuri si a lansat si o polemică soft cu Traian Basescu.

Nu am avut o veritabilă orchestrare a comunicării electorale. Nu s-a văzut nici o complementarizare a mesajelor si nici o secventializare, un plan de campanie. Parcă totul s-a spus din prima zi, tot ce a urmat fiind redundanţă planificată pentru castigarea unor noi tipuri de publicuri dar fără a modifica nici canalele, nici a modula expresia pentru publicuri diferite.

PS. Am incercat sa ma refer la continuturi comunicationale cu detasarea unui cercetator in comunicare. Daca cineva o sa aiba senzatia ca am fost partinitor cu colegii mei care au facut campania PSD, atunci il rog sa separe exemplificarile legate de acest partid de corpul textului si sa faca un examen critic independent, raportandu-le la criteriile de analiză enunţate.

SOLIDARITATE PENTRU OMORAREA SOLULUI

E o tradiţie deja ca ambasadorii statelor mari ale lumii să functioneze ca niste comisari politici la noi. Era chiar un banc despre faptul ca suntem băieti buni dar trebuim impinsi de la spate, cu o referire la un anumit ambasador. Nu cred că ei isi doresc asta, uneori poate au facut-o pentru ca nu era altă cale. Ne-a plăcut mereu să-i gâdilăm şi să cerem condamnarea adversarilor politici, să le cerem sfaturi sau confirmări. Face parte din destinul nostru parcă, sau din ineficienta politicii noaste de peste un secol, să fim o natiune mereu subordonată.

In timpul guvernării Năstase, ambasadorii ţărilor NATO si UE au fost elemente de presiune constantă asupra guvernului. In mai multe sensuri, uneori cu efect negativ, de alte ori cu efect pozitiv. Multe din reforme nu s-ar fi putut face fără o presiune externă. Dar, de multe ori ne simteam nedreptăţiti, mai ales cei din Palatul Victoria, de interventiile preelectorale ale ambasadorilor straini importanti. Acum, de la distanta timpului, stiu ca au avut dreptate in ceea ce priveste justitia, descentralizarea sau transparenta. In materie de privatizări stiu si azi că nu au facut totdeauna o presiune cinstită.

Dar când era atacat Guvernul toată lumea sărea să sfâşie, nimeni nu-si aducea aminte ca Romania este o ţară independentă, care are dreptul la „neatîrnare", cum spunea un arhaism comunist. Opozitia sărea să confirme orice critică, să ceară demisii, să facă apel la popor ca să dărâme guvernul. Era, până la urmă, rolul opozitiei politice si chiar datoria ei. Un exemplu, iată cum a reactionat Tăriceanu in 06 05 2003: „Îngrijorarea comunităţii internaţionale s-a manifestat printr-un semnal pe care ambasadorul SUA Michael Guest l-a dat atunci când a declarat că acest fenomen este o problemă serioasă şi România trebuie să ia măsuri urgente în această direcţie. Reacţia conducătorilor României a fost neadecvată, iar ultimele declaraţii de la Berlin ale preşedintelui Iliescu în care îl îndemna pe ambasadorul SUA să manifeste prudenţă şi califica intervenţia acestuia ca un amestec nedorit în treburile interne ale României relevă o neînţelegere profundă a realităţilor lumii de astăzi şi un semnal extrem de negativ către Administraţia americană şi către comunitatea oamenilor de afaceri străini din România.În contextul integrării României în Uniunea Europeana şi în NATO conceptul de neamestec în treburile interne este total depăşit. Dacă vrem să ne integrăm cu adevărat în Uniunea Europeană şi în NATO nu ne mai putem prevala de acest concept şi nu mai putem să nu ţinem cont de observaţiile îndreptăţite şi pertinente ale oficialilor ţărilor cărora România le solicită sprijinul. Acest tip de reacţii nu au decât "meritul" de a stârni neîncredere cu privire la intenţiile politice pe termen lung ale României, şi aceste lucruri trebuie asociate cu lipsa unor reale reforme economice care fac ca România să rămână în continuare un candidat problemă, un candidat cu şanse reduse de a îndeplini criteriile de aderare la UE.

Cu altă ocazie, Eugen-Gheorghe Nicolăescu : „Partidul Naţional Liberal consideră că recentele afirmaţii ale ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Quinton Quayle, conform cărora corupţia este o frână în dezvoltarea României şi că fenomenul trebuie eliminat, dovedesc ineficienţa PSD. Guvernul condus de Adrian Năstase nu şi-a făcut temele la acest capitol decisiv pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană: corupţia "vlăguieşte România de putere", iar autorităţilor le lipseşte voinţa politică de a stârpi acest periculos flagel (18 06 2004) »

Ce era mai frustrant, guvernant fiind, era că o parte din trecutele critici ale ambasadorilor NATO si UE erau critici destul de generale asupra administratiei românesti, nu zic că nu erau intemeiate dar, subiectivi fiind, ne venea si nouă să cerem dovezi. Doar în unele cazuri se indicau cazuri sau critici concrete si de multe ori criticile venea in jurul sarbatorilor sau vacanţelor, când cei din administratie au tendinta sa se mai si odihnească. Acum însă ambasadorul SUA a facut niste critici concrete, care, culmea, chiar si premierului îi par intemeiate. Schimbarea Codului Penal in favoarea infractorilor cu gulere albe este recunoscută chiar de politicienii din Parlament care au făcut deja amendamente si schimbări.

Cum sa nu-i dai dreptate ambasadorului SUA? Este clară intentia celor care au vrut să-i incrimineze si pe jurnalistii care folosesc informatii din dosare, interceptari telefonice cu infractorul pus in gardă, posibilitatea procurorilor de a opri procesele oricând pe chestiuni de procedură, pedepse mari doar peste pagube de peste 10 milioane de euro, perchezitii aprobate de impricinat, lungirea proceselor prin nesfarsite expertize. Erau toate portiţe pentru infractori cu gulere albe, cei care de 17 ani scapă printre degetele unei justiţii corupte sau timorate.

Diferenţa faţă de alte dăţi este că acum chiar si opoziţia sare în ajutorul puterii, iar domnul Tăriceanu a uitat că "în contextul integrării României în Uniunea Europeana şi în NATO conceptul de neamestec în treburile interne este total depăşit". Ambasadorul Taubman este criticat si de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Gh. Funar si multi altii. Pe Olteanu nu-al luăm in calcul, el a facut o gafă de comunicare, dar era indreptatit să aibă o reactie, era totusi Presedintele Camerei. Emotionantă această crestere a solidarităţii cu guvernul, iţi vine sa aplauzi, nu alta!

Toata lumea se ocupă de eticheta sau cod deontologic al diplomatilor, desi cu totii recunosc ca, in fond, ambasadorul SUA are dreptate. Asadar, propun să fim mult mai radicali şi mult mai vigilenti, tovaraşi! Aveti grijă, cu câteva zile inainte, un sondaj INSOMAR arăta că 83% din romani cred că, după integrare, coruptia a rămas la fel sau a crescut. De ce nu s-au pronuntat politicienii la acestă cifră de sondaj? Nu e interesantă pentru opozitie, nu este relevantă?

Deci, cum procedăm?

Incepem cu solul care a venit să ne spună adevarul, el ar trebui omorât, e tehnică veche a sociatătilor primitive. Ne aduce vesti proaste, nu contează că are dovezi, nu ar trebui să-si permită, el – străinul. Il expulzăm pe solul obraznic si ramânem fericiţi că politicienii au mai castigat o batalie impotriva justitiei.Iar după ce am terminat cu Ambasadorul SUA, să ne concentrăm pentru a-i pedepsi pe sociologii de la INSOMAR. Iar la urmă, dar acesta va fi sfarsitul, să ne unim cu toţii impotriva poporului, el a răspuns strîmb la sondaj, el vrea să compromită ţara si nu se gandeste la imaginea noastră externă. Multe guverne sfarsesc in a crede ca poporul nu le merită. Oricum, ca să-l citez pe Premier, conceptul de neamestec in treburile interne este depăsit, dar vine din urmă conceptul de neamestec in treburile Guvernului României. Ce frumoasă solidaritate se poate naste.

Monica Frassoni sau despre femei in politica

Ne tot mirăm de ce Parlamentele din tarile nordice au mai mult de 50% femei şi guvernele de asemenea. E un moft, e o activitate nerentabilă, bărbaţii lor de ce se lasă conduşi? Spre asta merge lumea? Barbaţii mioritici mârâie sceptici, dar nici femeilor mioritice din politică nu le vine să creadă că acesta este viitorul, ele s-au obişnuit cu masculinizarea politicii de la noi si după ce au intrat in politică se simt mai bine alături de barbaţi.

Mi-am readus aminte de aceste lucruri, luni seara, in Parlamentul European, când am participat aseară la confruntarea romano-italiană privind decretul guvernului italian de expulzare. Comisarul Frattini a venit cu o lungă polologhie in care a amestecat programele pentru romi, situatia lor de neicluziune, cu prevederile Directivei 38 din 2000 care permite expulzarea unui cetatean european. A cautat să ne spună ca decretul va trece prin Parlamentul italian, ca se vor face modificări, ca se va vedea ce va ieşi. Evident a încercat să nu facă nici o evaluare, să tragă de timp si ne-a testat si vigilenta, indicand o serie de interpretari abuzive ale directivei 38, de exemplu posibilitatea sde expulzare a unor catateni inactivi care sunt o povară pentru sistemul de asigurări dintr-o tara europeană. Evident, sefii de grupuri, inscrisi la cuvânt, căci era rost de vizibilitate, nu l-au criticat pentru aberatiile spuse, ei aveau discursuri retorice pregătite dinainte. Multi parlamentari au vorbit frumos despre Romania si despre faptul romii nu pot pune o eticheta doar bazata pe omofonie, nici pe Romania dar nici pe Roma, capitala Italiei. S-a vorbit mult şi demagogic despre drepturile omului. Italienii au încercat să salveze imaginea Italiei prin două strategii discursive: atacandu-l pe Frattini, cu care au sters pe jos datorita unui interviu cioroianian (vine de la Cioroianu, nu de la Cioran, doamne fereste!) sau atacând guvernul italian. De fapt au atacat guvernul pentru că nu a fost destul de promt in a alunga ţiganii inainte de scandal. Prin ambele stratageme au făcut toate eforturile să ascundă xenofobia italienilor şi ultimele acte de violenţă îndreptate împotriva românilor. Majoritatea celor care au vorbit au fost bărbaţi, luptători adică, conform unei definiţii sexiste a politicii contemporane. Cu toţii au incercat penibil, mai ales colegii de stânga, sa-l ascundă, in spatele vorbelor lor, pe demagogul rasist Walter Veltroni. La un moment dat italienii s-au încurcat în iţele demagogiei şi au inceput să se certe intre ei. Românii care au vorbit au vorbit bine, raspicat şi, doi din trei, în engleză (singurii care nu au vorbit in limba lor), au vorbit corect politic, dar nu au sărit calul, au arătat că sunt europeni. Am văzut cum nici barbatii români şi nici italienii nu sunt pasionali, si nici sinceri, jucau un joc destul de penibil al corectitudinii politice. În acele momente s-a ridicat la cuvânt o femeie măruntică, negriciosă, cu expresie de studentă sau asistentă robace, Monica Frassoni - Presedintele Grupului verzilor din PE. Le-a vorbit conclavului de bărbaţi care isi innodau limbile în smecherii lingvistice despre ipocrizia lor si despre o metehnă a lui Fratini: a spune altceva in functie de auditoriu. Dar ultimele propozitii au căzut ca un trăznet peste intregul conclav al ipocriziei: cum îşi permite Italia, o ţară unde mafia are o cifră de afaceri de 80 de miliarde de euro, să facă atîta scandal pentru niste amărâţi de emigranţi români si sa jignească Romania. Vorbea despre ţara ei, cu durerem dar cu sinceritate. S-a făcut o liniste de mormânt, bărbaţii politicieni ipocriţi care nu aveau curajul nici să spună adevărul, nici să se lupte deschis fiecare pentru dreptatea poporului său, au început să se uite pe sub mese, prin mape sau pe pereţi. Monica Frassoni a primit aplauze dar după ea discursurile au continuat să curgă la fel, gestul ei de curaj şi demnitate a fost ingropat din nou de hărmălaie.

Am văzut atâtea bărbaţi fără bărbăţie în politica natională sau europeană încât astept clipa cand femeile vor fi mai multe in politică. Vorbesc de femei adevarate, cu vocatie, nu secretarele promovate de politicieni, amantele sau nepoatele. Sunt sigur că politica atunci ar fi preocupată să facă lumea mai bună şi chiar ar reuşi să faca asta. In acea seară mi-aş fi dorit să fiu Presedintele Romaniei pentru a putea să-i dau cea mai mare decoratie a tarii mele femeii acelea firave care intr-o seara de noiembrie, prin curaj si sinceritate, a recâştigat demnitatea politicii, pentru trei minute.


PS. Omagiile mele blogeriţelor. E 1-0 pentru voi!

Cronicarul

In 1990, când nu aveam blogosfera, istoria se scria cu alte ocazii si alte mijloace. Istoria este o constructie, literară aproape, si dacă nu aş avea mai multi prieteni dragi, excelenti intelectuali proveniti din istorici, aş spune că istoria este 50% mitologie şi discurs identitar. Au fost cronicari care au scris istorii duble, pe placul celor care plăteau dar si pentru posteritate. Mereu insă s-au scris istorii naive, nefabricate dar influentate de ideologiile sau fantasmele vremii. Ele sunt marturii importante si ne pot ajuta si pe noi insine să facem o arheologie a sentimentelelor sau emotiile sedimentate in cunoasterea si atititudinile noastre de acum. Ma emotionează aceasta compunere scrisa de un micut moldovean (se vede poetica textului cronicaresc moldav) in decembrie 1990. Viata a fost mai usoară, dar mai usor de inteles, zice elevul Tănase Daniel din Braila.
Mi-ar plăcea să-l cunosc pe Daniel, sa-l invit la o băută, cred ca acum ar trebui sa aibă peste 30 de ani, si să-l intreb, după ce ne-om fi făcut per tu: De unde ai stiut tu mă, Daniele, că viaţa va fi mai greu de inteles in democratia noastra, sau cum naiba s-o fi numind ea la Braila in port?

Hei, il stie cineva pe Daniel Tănase, cronicarul ?

ORASUL FĂRĂ FRICĂ

(Despre cum nu seamana Madridul cu Clujul)

Am primit un semnal discret de remember de la citynews.ro din Cluj, la Madrid, dupa o noapte in care am scris continuu in camera de hotel din Piata Castilla, comoda si usor de transformat in birou. Eram oarecum obosit si dornic sa privesc orasul ca un spectator detasat. Nu era prima data cand treceam prin Madrid, dar acum aveam aparatul de foto cu mine si m-am gandit sa caut romani. Semnalul tinerilor mei prieteni clujeni mi-a dat inca o sarcina, haide sa vedem ce asemanari as putea sa gasesc intre cele doua orase.
Am hoinarit cateva ore cautand figuri, ascultand cu ureche ascutita ce vorbeau dar mai nales muzicala spaniola vorbita in zeci de dialecte. M-am uitat direct la figurile oamenilor, am incercat sa compar femeile noastre cu spanioloaicele astea micute (si obosite cum spune Beigbeder in ultimul lui roman). Toata dupa masa nu am intalnit nici macar un barbat care sa treaca de 1.90 de centimetri, astfel ca aveam si o ciudata perspectiva de sus, ca un foisor miscator care se muta de ici colo prin furnicarul madrilen. Am tot cautat sa ghicesc in miscarea buzelor unora mai albi ceva cuvinte romanesti dar ... am auzit asa ceva mult mai tarziu.
Primul lucru care m-a socat a fost naturaletea cu care oamenii intrau in contact vizual cu mine. Lucru rar chiar si in alte orase europene, madrilenii comunica cu deschidere din priviri cu toti cei care le ies in cale. Desi au trecut prin razboaie civile si tot felul de alte cruzimi si, regulat, prin atentate distrugatoare, oamenii acestui oras nu sunt infricosati. Nu se uita disperati in stanga si dreapta doar, doar vor descoperi un teriorist, cum fac locuitorii Londrei. Nu se impacienteaza daca un strain se apropie si-i intreaba ceva intr-o limba pe care nu o cunosc cum se inatampla uneori in vreun oras german sau austriac. M-am plasat ca japonezul pe un traseu turistic de facut cu metroul si am inteles cum se apara majoritatea madrilenilor de frica: multi dintre ei aveau carti in maini. Nu ghiduri turistice si nici romane politiste sau horor, carti de beletristica serioasa, eseuri si chiar filosofie. M-am apropiat obraznic de mai multi ca sa vad autorul si titlul si ei nu s-au ferit, imi zambeau larg si se ofereau sa-mi spuna ceva despre carte. Din pacate putini stiu engleza sau franceza, iar spaniola mea este saraca datorita fotbalului pe care-l jucam cand aveam ore la filo, in studentie.
Mi-am adus aminte despre un text al meu despre spaimele clujenilor. Am primit zeci de telefoane si sute de mailuri de confirmare, am facut si o emisiune maraton de televiziune despre asta. Vorbeam acolo despre spaimele celor venit in timpul industrializarii fortate care dupa 1900 erau paralizati de frica de a nu fi dati afara din oras. Lipsa locurilor de munca si framantarile haosului tranzitiei nu aveau cum sa le inteleaga decat ca o incercare indreptata impotriva lor. Atunci spaima lor a primit un raspuns si o explicatie, valabila mai bine de un deceniu: de vina sunt ungurii care vor sa ne ia Transilvania. La fiecare 15 martie, echipe de zgomote incercau sa trezeasca aceste spaime si reuseau, chiar daca maghiarii erau greu de mobilizat, greu de scos din mutenia lor de un secol. Intre biserici si credinciosii lor s-au tras garduri grele. Intre maghiari si romani s-au construit cazemate de hartie si celuloid.
Si Emil Boc a folosit o sperietoare a sistemului ticalosit, neocomunismului sau partidului stat. A castigat pina la urma cu ajutorul peremistilor, caci oamenii isi recunosteau cel mai usor frica. Le era familiara, traisera deja cu ea de 15 ani. Frica unora de altii in Cluj este paradoxala, caci aici nu au fost violente intre locuitori, nici macar in timpul razboaielor. Toata istoria lui Clujul a fost un oras linistit nu ba cunoscut macelurisau atentate, chiar si perioada ocupatiei horthiste a fost linistita la Cluj. Si totusi, inca imi staruie in minte imaginea unor batrani unguri din Grigorescu care am venit la o adunare electorala a UDMR,unde eram si eu cu Ioan Rus, si carora nu le venea sa creada ce au auzit despre armonie si comunicare romano-maghiara: Adica, domnule Dincu, a zis o batranica cu ochi albastri, dumneavoastra nu vreti ca noi ungurii sa parasim acest oras. Deci, putem ramane? Am vazut-o plangand si imi pare rau atunci ca mi-a fost rusine sa plang si eu, barbateste oprindu-mi lacrimile in gat.
Romanilor inca le este frica de unguri, iar ungurilor le este frica de romani. Celor care sunt clujeni de trei generatii le este frica de hoarda de tarani ce vin peste ei, ortodocsii se tem ca greco-catolicilor isi pot lua bisericile inapoi, universitatile se ascund unele de altele si nu pot crea un spatiu academic comun de manifestare, iubitorii lui U Cluj se tem ca rivalii lor de la CFR vor deveni campioni, toti se tem ca securitatea (sau securitatile) inca ii mai urmaresc.
Ar trebui sa vina cineva care sa nu-i mai sperie pe clujeni, sa nu le mai zgandareasca vechile rani. Poate cineva care sa vrea sa-i conduca cinstit, vorbindu-le despre cate mai au de facut impreuna, despre cum trebuie sa se ingrijeasca fiecare de vecinul si aproapele sau, despre cum sa se salute in fiecare dimineata unii pe altii si cum sa nu-si bata reciproc in calorifere.
Pe madrileni poate ca violenta extrema i-a lecuit de frica. Sau poate cartile acelea pe care le poarta in maini peste tot le dau o alta viziune asupra vietii, poate ca, vorba batranului meu dascal de filosofie: aceasta disciplina, baiete, te ajuta sa te pregatesti pentru moarte. Bine, bine, profesore, am doar 18 ani i-am spus eu! Stiu, stiu mi-a spus profesorul meu, dar daca lasi frica sa-ti intre in oase, atunci mori in fiecare zi cate putin. Mi-am adus aminte astfel de profesorul meu de filosofie, Grigore Gazdac, la Madrid, intr-o seara aramie de noiembrie in timp ce constatam care este privinta in care Clujul nu seamana deloc cu capitala Spaniei.

Madrid 7 nov 2007

publicat in CITY NEWS CLUJ, 9 nov 2007

Cititi www.citynews.ro

TRAGEDIA ROMILOR, DRAMA NOASTRA

In faţa problemelor pe acare le avem in Italia, cel mai grav lucru ar fi să devenim mai rasisti decât suntem vis a vis de populatia roma. Si asa, există un lucru care, in orice cercetare sociologica despre minoritati, îi uneste pe români si unguri: atitudine egală de respingere a populatiei roma. Nu ne onorează acest lucru, însă este posibil de explicat.
Acum îi găsim pe romi peste tot in Europa in situaţii care ne dezavantajează şi ne strică imaginea. Acest lucru trebuie însa tratat cu luciditate, realism şi pragmatism. Am lansat impreună cu o echipă de experti romi prima Strategie guvernamentală pentru imbunătăţirea situatiei romilor, in 2001, si am constatat cu ocazia studiilor de teren pe care le-am făcut cât de greu este să încerci schimbarea situaţiei. Prima
Dar si tragedia lor nu trebuie să o minimalizăm. Romii trăiesc intr-o cultură traditională care nu este prea deschisă la nou, deci nu-i ajută să evolueze. O cultura care nu valorizează şcoala si mai ales o cultura dizidentă, opusă culturii majore - ceea ce de multe ori favorizează nasterea unei subculturi delincvente. Este un adevar tragic de la care trebuie să plecăm. Trebuie insă inventate proiecte guvernamentale finantate pentru a-i duce pe romi la scoală si pentru a integra această populatie pornind de la tineri.

In ultimii ani, fără presiunea Uniunii Europene, s-au făcut puţine lucruri pentru romi. Ne-am bucurat în secret pentru că au plecat in Europa si am scapat noi de responsabilitate. Am lasat doar fundatiile si societatea civilă să facă programe pentru multiculturalism. La Cluj există un centru national pentru diversitatea etnică, fostă filială a fundatiei Soros, care oferă expertiză si coordonează multe programe printr-o muncă entuziastă a unor sociologi, psihologi, economisti, dar este nevoie de interventie guvernamentală serioasă. Este nevoie de bani multi si de atitudine constantă timp de două, trei decenii.
Tragedia unui copil nascut intr-o familie de romi este totală: are 75 % sanse să nu meargă la şcoală si tot atâtea să facă puşcărie. Aproape nu are nici o şanşă, indiferent cât este de dotat de la natură. Nu putem lăsa destinul să actioneze orb în cazul acestor oameni. Guvernul va trebui să se lupte pentru apărarea acestor oameni.
Europa trebuie făcută să inteleagă că probleme romilor este o problemă europeană. Romii sunt ai tuturor si nu are nici o relevantă că un popor prin excelentă nomad, a fost surprins de tragerea unei Cortine de Fier in acestă parte a Europei. Trebuie să afirmăm clar in reletia cu UE: nu este normal ca resursele să la punem impreună iar problemele doar să ne rămână doar in seama noastră. Pentru integrarea romilor este nevoie de foarte multi bani pe care Romania nu-i are in acest moment. Păcat că la noi guvernantii negociază în genunchi.
Să nu ne căutăm ţapi ispăsitori pentru propriile noastre slăbiciuni. Deşi este adevărat că la romi există o mai mare incidenţă a infractionalităţii, acest lucru se datorează faptului că trăiesc la margiunea societăţii, sunt mai săraci şi au o cultură tradiţională. O anumită cultură delinventă au si unii români plecati peste hotare: boxerii ce au furat la Chicago nu erau romi si nici alte cazuri de sportivi care ne-au facut de râs peste hotare. Si noi va trebui să ne delimităm cultural de o oarecare „populara economie a hotiei", cum inspirat spunea un jurnalist.
Au fost robii nostri şi sunt fraţii si surorile noastre. Va trebuie să trecem peste orice resentiment sau stereotip negativ, să-i sprijinim să se elibereze de delincventă, analfabetism şi violeţă. Tragedia lor este totală si nu ne poate lăsa indiferenţi. Este o primă criză serioasă de adaptare la modernitate. Tragedia lor trebuie s-o privim ca şi drama noastră. Stânga românească va trebui să producă nişte proiecte politice serioase pentru romi. Sunt sigur că alături de colegii mei din PSD si societatea civilă vom imbunatati strategia lansată tot de noi acum 6 ani, strategie pe care dreapta de la putere a lasat-o baltă.

PS. Cand să inchei acest articol am observat că a început deja bătălia de discursuri politice pe seama acestei situaţii. Cred că Premirul si Presedintele se vor bate pe influentarea opiniei publice si imagine, dar lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Europa va incepe să calce in picioarele drepturile românilor care lucrează sau călătoresc, iar noi ne vom sfâşia in ţară pentru niste amărâte de voturi. Politicianismul este cea mai boala a noastra.






Pentru cei care nu stiu, anexez un afis publicitar: vânzare de sclavi in anul 1852

Publicat in 4 noiembrie 2007

pe http://www.inpolitics.ro/

Interviu pentru Inpolitics

Vreau un PSD care să poată echilibra derapajele sistemului capitalism si egoismele oligarhiei noi

Interviu acordat DIANEI DRAGOMIR , manager general INPOLITICS
Publicat in 3 nov 2007, http://www.inpolitics.ro/

Mi-e rusine de multe ori pentru ceea ce se intampla in politică

1.De ce nu candidati pentru Parlamentul European?

In primul rând, nu sunt un fan al diplomatiei si apoi pentru că naveta saptamânală Cluj- Bucuresti – Strasbourg – Bruxelles ma indepartează de copiii mei Adriana – care implineste 20 de ani si Adrian de 6 ani, dar si de catedră si studenţi. Am considerat de asemenea că Vasile Puscaş este cel mai competent pentru a face acest lucru si cum suntem din aceeasi organizatie, era normal să ma retrag eu.

2. O vorba romaneasca spune: „Fa-te frate cu dracu’ pana treci podul”. Participarea presedintelui Traian Basescu la evenimentul lansarii candidatilor PSD pentru europarlamentare poate reprezenta o astfel de „strategie”? Ce a vrut sa arate PSD invitandu-l pe seful statului?

Nimeni nu a inteles ceva coerent. O mare greseală de strategie, marca sectorul cinci, ori o forma de trădare a intereselor PSD . Un mod de a-l absolvi pe Traian Basescu de vina de a fi fost prezent la lansarea candidaţilor PD. A fost si o modalitate prin care Vanghelie l-a umilit pe Ion Iliescu si l-a pus intr-o situatie dificila pe Mircea Geoană. Dar dacă o coroborez cu o altă strategie, incredibila, retragerea consilierilor PSD din Consiliul General si asigurarea astfel a unei majorităţi confortabile pentru Videanu, parca intelegem ce se intamplă acolo. Dar cum nimeni nu spune nimic, ma uit si eu mirat ca Moromete si beau tutun.

3. Presa centrala sustine ca ati retractat partial afirmatiile din interviul publicat marti, 30 octombrie, in Gazeta de Cluj. Bateti in retragere de teama unei posibile sanctionari? Sau considerati ca o „curatire” a PSD-ului poate reprezenta o idee fantezista, boicotata de unii membri PSD?

Nu am retractat nimic, am facut doar precizarea unor circumstante in care am dat acest interviu. Vechi de doua saptamani si destul de banal, continind lucruri pe care le-am spus de multe ori si le-am scris de mai multe. Nu mi-e frică de nimeni si de nimic. In schimb, mi-e rusine de multe ori pentru ceea ce se intampla in politică, atunci cand ma uit in ochii batrînilor care au muncit o viaţă si nu au bani de medicamente. Cand am demisionat din toate functiile m-am sanctionat singur iar gureşii care s-au activat să mă atace vorbesc tâmpenii. Mă poate da afară doar organizatia numarul 16 din Cluj Napoca ... acolo însă sunt batrani pesedisti intelepţi. Judecatii lor ma supun şi o respect. Nu am continuat dezbaterea cu indignatii de serviciu pentru că suntem in campanie si avem alte treburi iar presedintele ne-a rugat să nu ne duelăm acum. Stiu ca indignatii s-au autosesizat si că vor sa creeze un motiv de scandal, dar urlă degeaba, la următoarea confruntare deschisă ei obtin maximum 30%, ca si la ultimele două congrese. Este o strategie a vechilor comunisti de a incerca sa proiecteze o viziune de consens absolut, in care chiar si cei care au spus adevarul sa ajunga sa spună: am avut si eu o idee dar nu sunt de acord cu ea. Eu am spus tuturor jurnalistilor ca nu vreau sa comentez propriile mele idei, le afirm pur si simplu. Nu retractez nimic iar după ce vor trece alegerile europene sper să existe orizontul de asteptare public pentru a putea să completez si sa justific atitudinea mea fata de starea de lucruri despre acre am raspuns in acel interviu. Ii astept in spatiul public sa discutam despre stânga si modernizarea ei, despre păcate si responsabilitati.

4. Sunteti in PSD, constant, de multi ani. Ce va doriti de la PSD mai departe?

Vreau un partid de stanga modern, european, vreau să ducem mai departe ce a inceput Adrian Nastase in 2001 si a continuat Mircea Geoană după congresul din martie 2005. Au fost puse bazele unui partid compatibil cu Internationala Socialistă si este ilogic să ne intoarcem la FSN. Vreau un partid de care să nu fuga tinerii si in care sa vina oamenii datorită adeziunii la valorile solidaritatii, coeziunii, echitatii si dreptătii sociale. Un partid care sa poată echilibra derapajele sistemului capitalism si egoismele oligarhiei noi. Un partid care sa se revolte impotriva nedreptatilor si care să faca ceva pentru oameni, nu doar pentru voturi. Vreau să nu le fie rusine copiilor nostri cu noi părintii lor militatanti de stanga si eventual sa si voteze cu noi. Sunt sute de mii de români care vor acest lucru, nu doar cei care fac politică. Vreau un partid care sa fie furnizor de normalitate pentru societate si viata publică. Nu vreau prea mult, cred, căci au trecut cei 20 de ani despre care zicea Brucan.

Este anormal să acceptăm infrangerea, saracia si mizeria..

5.Veti ramane in PSD orice s-ar intampla sau aveti niste „ambitii”, „dorinte”, care daca nu se realizeaza va veti reconsidera cumva legatura cu acest partid? Ati renuntat deja in aceasta vara la functia de vicepresedinte...

In campania de decredibilizare a mea o serie de „colegi”, mai ales bucuresteni, anunta mereu că voi pleca la PD. Este visul lor erotic, nu voi pleca vreodată la un alt partid. Am renuntat la mai multe functii ca sa dau un semnal prietenilor si colegilor mei privind aberatiile de management politic din ultimii ani si pentru a sanctiona lasitatea de a nu depasi inertia si falsa unanimitate. Când am vazut ca majoritatea colegilor din BPN are aceeasi viziune cu mine, dar accepta tăcerea si ma aprobă dar nu actionează, mi-am dat seama că trebuie căutata solidaritatea celor multi, ei poate au mai mult curaj. Cei care au crezut că au scăpat de mine s-au bucurat degeaba... Doar la PCR cine iesea din biroul de partid era un om mort. Acum exista sfera publică unde se pot da bătalii cinstite cu arme legale si cu milioane de judecatori. Traditia partidistă de la noi, din păcate, nu valorizează dezbaterea ci consensul si unanimitatea falsă.

6. Pe scena politica a anului 2007, marcata de mutari ale politicienilor de la un partid la altul, mai are rost sa vorbim de un „crez partizan”, pe care, in mod teoretic, ar trebui sa il aiba fiecare membru de partid?

Pare aberant să crezi in ceva, sa actionezi conform crezului si sa vorbesti deschis in public despre visele tale. La noi, adevarul este prima victima iar valoarea nu este decat un indiciu minor pentru aprecierea indivizilor. Totusi, este anormal să acceptăm infrangerea, saracia si mizeria. Nu este normal sa ne resemnăm in fata suferintei celort multi. Nu este normal ca o natiune sa nu-si gandească viitorul, sa nu si-l planifice. Dacă ne gandim doar la propria noastra bunastare vom ajunge ca la un moment dat sa trebuiasca sa ne inconjuram casa cu sarma ghimpată, sa ne ghettoizăm. Nu e absurd să lucram la propria noastră izolare? Ca intelectual de stanga cred ca este important sa credem in viitor, indiferent de calea de a-l construim cred ca trebuie sa fim alaturi de cei care au pierdut competitia. Nu.i respect pe cei care nu se angajează, si nici pe egoistii se gandesc doar la ei insisi. Cred ca politica este moartă dacă nu-i imprumutam ceva din sufletul nostru.

7.Facand referire la scrisa recent de d-voastra, „Politica inutila”, considerati ca politica romaneasca tinde catre inutilitatea initiativelor luate la nivel guvernamental?

Cred că politica este o activitate foarte seriosă si indispensabilă dar politica ultimilor 17 ani a produs doar subdezvoltare durabilă, a ramas datoare societatii romanesti. Poporul român a avut parte de miopie politică si lipsa de responsabilitate din partea politicienilor precum si de un proces in care s-a ucis speranta. A fost directionat doar spre politică idolatră si au fost mereu inspaimantat ca sa voteze, nu a fost invitat să participe la construirea propriului destin. Cautati cuvantul viitor in programele politice si o sa vedeti ca aproape nu există. De aceea cred ca actuala clasă politică si-a incheiat misiunea istorică si trebuie facută o tranzitie cat mai rapidă spre altceva. In cartea mea am incercat sa inventariez o parfte din păcatele naostre si sa proiectez o speranta. Sper intr-o carte viitoare, pe care am inceput-o, să aduc un proiect pentru Romania, aşa cum poate fi gândit cu uneltele unui sociolog neresemnat. Cred că este nevoie de angajare intelectuală pentru urmatorul deceniu, altfel condamnam Romania pentru inca 200 de ani.

In spatiul virtual există deja formata o noua generatie politica, responsabilă si serioasă, dornică de dezbatere şi dialog

8. Cum priviti noua modalitate de a face politica prin intermediul Internetului? Reprezinta o modalitate de imbunatatire a practicii politice sau o indepartare nedorita de la „dulcele stil clasic”?

Noile forme de comunicare votr schimba radical politica. Este greu inca sa ne inchipuim viteza si continutul viitoarei forme de participare politică virtuală. Cert este ca se deschide o nouă formă de spatiu public pe care nu o pot bloca politicienii care acum se opun uninominalului. Un prim semn la noi a fost victoria la mustată a lui Traian Băsescu care a castigat datorita campaniei pe internet. Aici s-a facut diferenta mai ales in mobilizare la vot si aici s-a născut si un spatiu de contestare ce i-a surprins pe adversari. Inca spatiul virtual este populat si animat si de mici echipe de mercenari sau de anarhisti care se ascund sub anonimat pentru a face politica injuraturii. Dar, dincolo de derapaje, in spatiul virtual există deja formata o noua generatie politica, responsabilă si serioasăm dornică de dezbatere si dialog. Aceasta generatie nu va mai putea fi cucerită cu glumite si mici smecherii sau jocuri de cuvinte, va fi nevoie de demonstratii cu proiecte si mai ales de a crea un cadru participativ pentru a construi proiecte cu participarea tuturor. Politicienii nu vor mai putea face baie de multime prin piete, vor trebui sa se obisnuiasca cu variantele electronice.


9. Care este atitudinea PSD, dupa parerea d-voastra, vizavi de faptul de a face politica pe blog? D-voastra aveti blog pe inpolitics, Adrian Nastase este printre cei mai „reputati” bloggeri, din mediul politic, Mircea Geoana a incercat si el...Cristian Diaconescu si-a facut si el intrarea, la fel Dan Mihalache, Gabriela Cretu..

Bloggingul politic a explodat peste tot in lume si politicienii mobili nu refuza aceasta forma de expresie. Este si o varianta mai ieftina de a face politica, nu trebuie sa te sustina baroni locali sau oligarhii centrali. PSD se afla in plutonul fruntas al experimentului acesta si paote ca acset mod de comunicare va putea selectiona o nouă clasa politică, s-ar putea ca internetul sa fie sita care va cerne, sau unul din filtre mocar. Ma gandesc si la faptul ca ma simt foarte apropiat de toti oamenii citati inainte ... deci ceva ne apropie, dincolo de forma de comunicare. Cand in anii 70 Mc LUHAN a lansat paradigma „mediumul este mesajul” poate ca nici nu a bănuit că in doar cateva decenii s-ar putea ca un canal de comunicare inexistent atunci urma sa fie decisiv pentru schimarea comunicarii politice.


10. Intr-un interviu acordat in anul 2002 Gazetei de Cluj, ati declarat ca sosirea in Bucuresti v-a determinat sa renuntati la sensibilitate, bazandu-va mai mult pe ratiune. Isi mai gaseste loc sensibilitatea in actuala modalitate de a face politica?

Eram intr-o functie executivă unde nu era timp si loc de efuziuni. Eram intr-o cursă contracronometru pentru a recupera marile probleme ale Romaniei si nu era timp de altceva. Politica insă nu se poate face fără implicare iar cea de stanga nu există în lipsa participării empatice. Trăim alături si trebuie sa ne preocupe soarta celorlalti. Organizarea de grup a constituit saltul de la animalitate la civilizatie. Fac politică şi cu sufletul de aceea am prieteni multi in politică, dar si adversari consecventi. De aceea pot să gestionez victoria cu discretie, fără să să ucid fără rost, dar si infrângerea fără să s-o iau razna căci stiu deja cum să câstig urmatoarea bătălie. Am intrat in politică fără să vreau, din intâmplare si atât cât voi rămâne trăiesc cu toată fiinta mea acest lucru. Dacă va fi sa plec, nici macar nu voi intoarce capul, dar stiu sigur că doar eu voi hatărî acest lucru. Nimeni altcineva.