Jurnal de idei

Despre chipul uitat al normalităţii

In politică, participantii la ceea ce sociologii numesc „câmpul politic”, dela functionari, la politicieni sau jurnalisti, ne-am obisnuit să acceptăm toate formele de anormalitate. Simularea, cinismul, legarea de scaun, sinecura, nepotismul, coruptia au inceput să devină piese de mobilier printre care trec, lovindu-se sau nu, ca de mobile, chiar si cei mai virtuosi. Unii speră intr-un proces de modernizare pe care il poate face doar timpul, altii asteaptă o minune ca lucrurile sa se schimbe si cei mai multi se simt bine asa. Pericolul este acela de a nu mai putea distinge bine normalitatea, de a citi normalitatea prin „ocheanul intors” al unei atitudinii care cauta dincolo de gestul simplu un inteles ascuns, eventual un conflict. Recent Ioan Rus a renuntat la un cumul de functii, adica si-a dat demisia din functia de Presedinte al PSD Cluj, pentru că detine o functie mai tare, cea de vecepresedinte national. A facut-o in stilul lui personal, adică laconic, cu un comunicat sec. Nimeni nu s-a gandit ca de mult considerăm cu totii ca este nesănătos si nepractic ca oamenii sa aibă multe functii suprapuse de sef, că este normal ca sa existe o mai buna distributie a sarcinilor intr-o organizatie, doar din ratiuni de eficienta. S-au născut zeci de ipoteze privind disoluţia Grupului de la Cluj, părăsirea lui Geoană, partid regional ... numai normalitastea exprimată simplu in comunicat nu a fost considerată o explicatie consistentă. Vom ajunge oare sa codificam mesajele polisemantic pentru ca, dupa un proces complicat de decriptare, audienta sa poată degaja un inteles pe care l-am fi putut spune intr-o propozitie simpla: Ana are mere?

Un semn de nevroză politică este totusi detectabil: nu mai recunoastem normalitatea, acceptam greu ca explicatia s-ar putea afla la suprafata gestului politic, in chiar textul care o descrie.