Jurnal de idei

Despre chipul uitat al normalităţii

In politică, participantii la ceea ce sociologii numesc „câmpul politic”, dela functionari, la politicieni sau jurnalisti, ne-am obisnuit să acceptăm toate formele de anormalitate. Simularea, cinismul, legarea de scaun, sinecura, nepotismul, coruptia au inceput să devină piese de mobilier printre care trec, lovindu-se sau nu, ca de mobile, chiar si cei mai virtuosi. Unii speră intr-un proces de modernizare pe care il poate face doar timpul, altii asteaptă o minune ca lucrurile sa se schimbe si cei mai multi se simt bine asa. Pericolul este acela de a nu mai putea distinge bine normalitatea, de a citi normalitatea prin „ocheanul intors” al unei atitudinii care cauta dincolo de gestul simplu un inteles ascuns, eventual un conflict. Recent Ioan Rus a renuntat la un cumul de functii, adica si-a dat demisia din functia de Presedinte al PSD Cluj, pentru că detine o functie mai tare, cea de vecepresedinte national. A facut-o in stilul lui personal, adică laconic, cu un comunicat sec. Nimeni nu s-a gandit ca de mult considerăm cu totii ca este nesănătos si nepractic ca oamenii sa aibă multe functii suprapuse de sef, că este normal ca sa existe o mai buna distributie a sarcinilor intr-o organizatie, doar din ratiuni de eficienta. S-au născut zeci de ipoteze privind disoluţia Grupului de la Cluj, părăsirea lui Geoană, partid regional ... numai normalitastea exprimată simplu in comunicat nu a fost considerată o explicatie consistentă. Vom ajunge oare sa codificam mesajele polisemantic pentru ca, dupa un proces complicat de decriptare, audienta sa poată degaja un inteles pe care l-am fi putut spune intr-o propozitie simpla: Ana are mere?

Un semn de nevroză politică este totusi detectabil: nu mai recunoastem normalitatea, acceptam greu ca explicatia s-ar putea afla la suprafata gestului politic, in chiar textul care o descrie.

jurnal de idei

Un proiect pentru anul care vine?

Un singur proiect politic: o Romanie socială, într-o Europă socială, unde omul este o valoare, nu profitul . In care solidaritatea este mai importantă decât competitia si piata nu este D-zeu suprem. In care comunităţile se autoorganizează si nu sunt dijmuite de capitale pentru ca, după aceea, orice ban ce vine inapoi să fie prilej de demagogie politică. In care politicienii aduc o contributie idei si proiecte, nu vin doar cu gargară. Vreu să ne reorganizăm comunităţile astfel încât limba, etnia sau religia sa nu fie criterii pentru a ne diferentia sau a vota unii contra altora. Proiectul este complicat si paradoxal: vreau să facem o constructie politică si civică a normalităţii. Proiectul acesta este atat pentru anul in curs dar si pentru viitor, este sâmburele de sperantă care mă tine incă agatat de viata politică, loc in care, ca să fiu sincer, mă simt tot mai strain si mai anacronic cu asemenea vise.