Jurnal de idei

Despre regionalizare

Ieri am primit niste intrebari interesante de la un jurnalist clujean despre descentralizare si soarta politicienilor clujeni in politica centrală. Am raspuns sincer dar ferindu-mă usor să mai produc vreo expresie argheziană, cum au inceput să glumească deja prietenii cand vorbesc despre interviurile mele. Efectiv, cred că descentralizarea si regionalizarea politică sunt imperative pragmatice ale acestui timp. Democratia si administratia nu pot rezolva problemele oamenilor de la distanţa, de o manieră generică. Politica trebuie să se apropie de comunităţile concrete pentru a le servi interesele nu doar pentru a răspunde unor atasamente vagi la oameni sau ideologii. Fiecare regiune are profilul ei, urgenţele ei si chiar identităţi culturale distincte. Vrea să fie reprezentată de oameni pe care îi poate trage la răspundere, nu de oameni ascunsi pe liste, oameni pe care îi vede din patru in patru ani. In plus, descentralizarea este o urgenţă majoră: banii trebuie cheltuiţi acolo unde se produc, pe programe votate de comunitatile locale. Controlul asupra cheltuiirii banului public este o alta cerinta legata de descentralizare si el se poate face doar acolo unde avem efectele, cel care face cheltuiala dar si beneficiarul. Intr-o administratie centralizată, responsabilitatea se depersonalizează si acesta este cel mai mare rau. In acest moment, datorită lipsei de descentralizare si transparenta a deciziilor guvernului (suntem pe locul 126 in lume din 131 de tari), guvenul cheltuie aproape 40 la sută fara executie publică bugetară– niciodată nu vede Parlamentul aceste decizii, intr-o manieră clientelară, demagogică si total ineficientă. Autostrada Transilvania este un proiect oprit de trei ani pentru că Miniaterul Transporturilor nu are posibilitatea sa împarta bani în stanga si dreapta din acest proiect. In fine, descentralizarea si regionalizarea sunt necesare pentru că trebuie să existe un raport intre resursele produse si alocare de resurse. Sunt de acord cu orice taxa de solidaritate pentru regiuni sărace, sunt principii socialiste ale coeziunii si solidaritatăţii care se aplică si comunităţii naţionale, dar nu pot să accept ca o regiune să producă resurse pentru toţi şi să fie ultima atunci când este vorba de alocarea de fonduri pentru drumuri sau repararea scolilor .

¤¤¤¤

Dar ce putem face, noi, politicienii ardeleni?

Trebuie să pornim de la o evaluare realistă a situatiei. Romania este o tara supercentralizată, o mostenire a comunismului, dar nu asta nu e singura explicatie. Si tarile care au venit după monarhii puternice sunt destul de centralizate, chiar dacă mult mai rational. Centralizarea are avantajul ca se poate conduce cu oameni putini, si chiar mai putin pregatiti. Centralizarea ar putea sa foloseasca resursele mai bine, pentru proiecte mari, dar la noi nu mai este cazul. Ramânem centralizati pentru că mostenirea luata de unii in 1989 să nu se disipeze. Incă avem o clasă politică în mare masura validată inainte de 1989, clasa politică ce se ţine cu dinţii de putere. Toti aceştia ştiu că acel care are toate resursele în mană, are puterea. Deci nu se poate face nici justitie, nici presa liberă, nici transparenta atata timp cat toate resursele sunt centralizate. Mai este un lucru, odată data puterea comunităţilor ele nu o vor mai lăsa din mâini iar nomenclatura de la centru ramane fară resurse. Trebuie să fim realisti, nici comunitatile locale nu sunt suta la suta pregatite sa ia puterea si s-o administreze. Sunt înca mulţi primari sau oameni politici care aşteaptă mereu ordine de la centru, care nu îşi dau seama cât de important este mandatul primit de la comunitate prin vot.

Trebuie să ne luptăm pentru orice drept, nimeni nu ne face cadou nici o formă a libertăţii. Aici este lupta noastă a ardelenilor, aici este sensul solidaritaţii ardelene transpartinice. Cât timp vom intelege asta, nu vom pierde razboiul, poate doar bătălii mai mici.