Campania electorală nu a avut loc! Am putea spune asta fără să căutăm un efect de stil. Pur si simplu, dincolo de afişe si nişte emisiuni de televiziune în care s-a sters pe jos cu candidaţi din coada listei, trimisi pentru a ostoi setea de sânge a televiziunilor, nu a fost nimic. Nu s-a transmis vreo idee, nu s-a operationalizat vreun concept. Poate doar Partidul National Liberal, uzând de bani multi si outdoor menit sa complexeze, a avut o oarecare coerenţă stilistică, nu a fost ceva deosebit de creativ, dar s-a lucrat corect si decent. PSD a avut program politic in 10 puncte si o idee dar lipsa fondurilor si creatia modestă au facut să nu aibă vizibilitatea necesară si, probabil, nici impactul asteptat.
Dincolo de asta, am văzut doar încercări modeste şi realizări de amatori. Niciunul din partide nu a reusit să transmită o idee pe care să o pună intr-o poveste simplă, care prin imagini si tipologii de personaje să transmită ceva despre oamenii, despre Europa sau despre partidele implicate, măcar. Pînă la urmă tot ideea vechii securităţi că ea promovează Romania in afară, a fost cea mai clară poveste spusă in acestă campanie si s-a şi potrivit accidental pentru că scandalul cu Italia a arătat că bravii nostri liberali au un concurent puternic in promovarea ţării: tiganii nostri rătăcitori prin Schengen.
Mi-am adus aminte că mai toate partidele au experti străini, plătiţi cu milioane de euro sau experti români pe care îi schimbă intre ei ca echipele pe fotbalişti. Recent am citit o mai multe studii despre campaniile electorale din Africa si am observat că marii lideri africani aveau in echipele lor, dar si au si acum, experti in magie, un fel de luptatori cu spiritele, clarvazatori, numiti nganga. Bokassa, Sekou Toure sau Mobutu au avut la dispositie un fel de Witch – doctors, meseriaşi pusi să influenteze ocult masele in favoarea lor. Sigur, dacă Mama Omida sau alte vrajitoare de pe langa Bucuresti ar vorbi am afla cu surpriza că si mari polkiticieni romani le-au trecut pragul, ei personal sau nevestele lor grijulii. Tot mai mult, in ultimii ani, cercetatori occidentali in comunicare demonstrează că luptatorii africani cu spiritele si vrajitoarele nu sunt cu mult deosebitii de spin – doctorii care sunt priviti ca salvatorii candidatilor, mai ales in America, experti in publicitate capabili sa schimbe radical imaginea candidatilor si să ghidoneze opinia publică spre a vedea vultur acolo unde e cioară, sau tigru acolo unde, in realitate, avem doar un pisoi alăptat de curva politică.
Cultura politică de la noi predispune la o apropiere mai mare a consultatilor politici de ngangi din Africa, decât spin-doctorii americani. Consultantii apar la televizor si explică faptul că totul tine de bani, cine bagă multi bani in opera lor, are cele mai multe şanse de castig. Si in Africa interviurile facute de sociologi, in Camerun sau Nigeria, arată o explicatie asemanatoare: cine a avut mai multi bani sa-si ia cei mai tari nganga, va castiga orice alegeri.
Atit consultatantii politici cît si clarvazatorii africani işi crează o mitologie bine alimentată prin prietenii lor din mass-media. Una din este ca sunt creatorii adevarati ai personalitatilor politice, sau cei care i-au reinventat. Un lucru care-i apropie si mai mult pe toti consultatntii politici, africani americani sau români este mitologia echidistantei ideologice: ei sunt amorali, obiectivi si neatinsi de vreo ideologie, Deci pot lucra cu oricine si mai ales pot lucra chiar si simultan cu candidati care sunt in competitie. A fost cazul si la marele James Carville si sotia lui, care a lucrat pentru Clinton si George Bush in acelasi timp. La noi sunt cazuri destule, chiar si in campania aceasta, dar in Romania functionarea este si mai interesantă, sunt consultanti care anticipează crize si atacuri ale adversarilor, pe care ei insisi le produc, prin sfaturile date celorlaţi. Isi spun mercenari si afirmă peste tot că absenta convingerii ideologice face parte din meserie si doar aşa pot păzi un candidat de capcane, ceva apropiat de teoria eunucilor care păzesc haremul.
La noi, de la cazanul lor de intelepciune incearcă să-i hraneasca pe toti combatantii: in acesta campanie, un slogan destul de prost a fost vandut unui alt partid, după ce primul plătitor si-a ales deja. Ca si nganga, care pleacă din localităţile lor si consultatntii politici sunt meseriasi nomazi: fie calatoresc departe de profesia care le-a oferit diplomă si specializarea, fie se mută de la un partid la altul, fie umblă de la tara la tară. Ngangii africani spun ca au încă o pereche de ochi, dobandita prin initiere in vrajitorie, spin-doctorii americani fac previziuni pe baza sondajelor secrete (si in general sunt sociologi sau politologi) la noi sursa specializării este la fel de secretă ca a ngangilor.
Dar ceea ce-i apropie pe spin doctori sau pe ngangii din Romania sau Africa de spin doctorii americani este că isi părăsesc stapânii care le un moment dat nu mai pot plăti (si Clinton a recunoscut) si apoi scriu carti, marturisesc pe blog sau la televiziune multe lucruri penibile despre fostii stăpâni. Ngangii de peste tot au transmis o idee pe care o cred si clientii lor, dar si publicul: ei sunt sursa secretă de putere a omului politic. Si îi mai apropie ceva, fie că sunt nganga, consultatnti, consilieri, spin-doctori sau clarvazători: ei niciodată nu sunt responsabili pentru esecuri, nu îşi asumă responsabilitatea. Mereu este de vină partidul, candidatul sau opinia publică. Ei nu-si contabilizează eşecuri, doar presupusele victorii. Campania electorală nu a avut loc, dar ngangii si-au luat cu siguranţă banii si fac deja proiecte pentru locale.
Dar ceea ce-i apropie pe spin doctori sau pe ngangii din Romania sau Africa de spin doctorii americani este că isi părăsesc stapânii care le un moment dat nu mai pot plăti (si Clinton a recunoscut) si apoi scriu carti, marturisesc pe blog sau la televiziune multe lucruri penibile despre fostii stăpâni. Ngangii de peste tot au transmis o idee pe care o cred si clientii lor, dar si publicul: ei sunt sursa secretă de putere a omului politic. Si îi mai apropie ceva, fie că sunt nganga, consultatnti, consilieri, spin-doctori sau clarvazători: ei niciodată nu sunt responsabili pentru esecuri, nu îşi asumă responsabilitatea. Mereu este de vină partidul, candidatul sau opinia publică. Ei nu-si contabilizează eşecuri, doar presupusele victorii. Campania electorală nu a avut loc, dar ngangii si-au luat cu siguranţă banii si fac deja proiecte pentru locale.
publicat in 26 noiembrie 2007
in Qmagazine