Continuarea războiului politic este o crimă

 

de VASILE DÂNCU

Nu-i exagerată nervozitatea din USL pe marginea desemnării procurorului general și a șefului DNA? În alte țări știrea ar trece neobservată.

Sunt șocat de faptul că numirea procurorilor este cel mai important subiect de negociere politică de câteva luni. Asta ne face să fim suspicioși în două direcții, la fel de negative pentru România. Controlul justiţiei este o miză importantă pentru toți politicienii români, cu corolarul că principalul țel al politicienilor ar fi comiterea de ilegalități. Chiar dacă exagerat, acest punct de vedere nu este, totuși, absurd, este poate chiar punctul de vedere al procurorilor din România. A doua, competiția dintre politicieni a depășit cu mult granițele luptei politice, ei își dau în cap cu justiția, poliția sau alte instrumente instituționale de pe la noi. Cred că este indicatorul cel mai relevant pentru rămânerea în urmă a țării noastre.

Dacă nu suntem atenți, România pierde în acești ani și ultimele resurse pentru a realiza o guvernanță economică reală. Vom deveni un stat slab, eșuat, dacă nu suntem atenți cu oamenii. Comunități întregi își pierd ultimele resurse structurate de locuri de muncă și uneori o identitate de care erau mândre, din generație în generație. Câmpia Turzii, Reșița sau Târgoviște, ca și alte localități, se vor destructura prin depopulare și migrație dacă nu vom găsi nimic să punem în loc. Distribuția socială a riscurilor este tot mai inegală, iar oamenii își modifică identitățile. Își pierd legăturile afective cu locurile în care s-au născut și crescut. Reacțiile de răspuns la situațiile în care nu primesc ajutor de nicăieri sunt dramatice: o dezorientare majoră și pierderea sensului acțiunii colective, migrația internațională pentru căutarea unei forme de certitudine, neîncrederea generalizată în instituții și în statul român, reacții nevrotice de atașament afectiv sau optimism nefondat, în contradicție cu reprezentarea negativă a viitorului. Un optimism solid și o identitate puternică, centrate pe binomul identitate locală și atașament față de România, care încă mai rezistă, se pot transforma foarte repede într-o identitate nevrotică, care periclitează solidaritatea colectivă și formele de coeziune absolut necesare ca nucleu al existenței unei națiunii. În raport cu această problemă, numirea procurorilor nu este un subiect de prima pagină!

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta ar trebui felicitat pentru că a dat cea mai mare bătălie împotriva lui însuși. Un lider politic devine bărbat de stat când reușește să treacă peste propriile idiosincrazii, propriile stereotipuri și clișee. Ponta știe că s-a terminat de ceva vreme campania electorală și că acum se cere altceva de la el. Un lider important știe să facă diferența între ceea ce spune în campanie și ceea ce trebuie gândit realist.

Justiţia s-a dovedit că are potențial serios de a zgudui USL. Cum explicați abordarea diferită a subiectului? Până relativ recent, atât PSD, cât și PNL îi înfierau pe „procurorii lui Băsescu“. Ce s-a întâmplat cu premierul Ponta, cu liderii PSD de și-au schimbat atitudinea?

Premierul Ponta este acum bărbat de stat, care știe că este obligat să facă și compromisuri. Să nu credeți că s-a îndrăgostit brusc de „procurorii lui Traian Băsescu“. În niciun caz. Știe însă să distingă între procurori buni și procurori mediocri. Știe, poate, și cum a acționat influența politică în trecut la unii procurori.

Ponta ar trebui felicitat pentru că a dat cea mai mare bătălie împotriva lui însuși. Un lider politic devine bărbat de stat când reușește să treacă peste propriile idiosincrazii, propriile stereotipuri și clișee. Ca om inteligent, Ponta știe că s-a terminat deja de ceva vreme campania electorală și că acum se cere altceva de la el. Și încă ceva: un lider important știe să facă diferența între ceea ce spune în campanie și ceea ce trebuie gândit realist. Liderii slabi se lasă narcotizaţi de propriile discursuri electorale. Cu cât spun de mai multe ori un lucru care știu că va plăcea maselor, cu atât cred mai mult în el, se leagă de el, chiar dacă, inițial, știau că este o mare minciună.

Cum comentați tactica politică a PNL? Crin Antonescu este la guvernare, dar se comportă ca și cum ar fi liderul opoziției. A scăzut în sondaje? Cum se explică această atitudine?

Între cele două partide majore din USL sunt foarte mari diferențe, nu doar poziționarea stânga–dreapta de până acum. Cred că o creștere bruscă alături de PSD și, uneori, pe creditul PSD, a zăpăcit un pic zona noastră liberală. Senzația celor care lucrează alături de liberali în coaliția de guvernare este că vor prea mult, vor totul și vor acum. Sentimentul pesediștilor este că peneliștii vor să consume toate resursele politice forțând mereu limitele, ca în vara trecută, parcă nevenindu-le să creadă că parteneriatul va fi lung.

E adevărat, Crin Antonescu nu performează în sondaje grozav, este la încredere în jur de 30%, la jumătatea scorului USL. L-a afectat destul de mult acel prezidențiat interimar, dar eu cred că nu ar trebui să-l preocupe asta, ar trebui să-l preocupe doar coeziunea și întărirea legăturii PSD–PNL, pentru care ar putea sacrifica tot, inclusiv orgoliul personal. Crin Antonescu ar trebui să fie păzitorul USL, să-i ofere lui Ponta garanția că are spatele asigurat, astfel timpul lucrând pentru ca Antonescu să devină președinte. USL va fi, dacă va rămâne așa, locomotiva care îl poate face pe Antonescu președinte în 2014. Singur sau cu o coaliție de strânsură nu are decât foarte mici șanse. De aceea, știu că aveți dreptate când spuneți că Antonescu devine liderul opoziției, dar mă șochează o așa lipsă de gândire strategică din partea liberalilor. Reacțiile nevrotice ale liberalilor creează o atmosferă care ar putea să bulverseze evoluția evenimentelor care curgea pozitiv pentru Crin Antonescu.

Televiziunile de ştiri

Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor miniștri și acuză, face procese, ia decizii în locul lor, îi amenință în direct. Am văzut miniștri presați să răspundă în direct, să promită ritualic, să jure că mâine vor lua decizia. Asta înseamnă o scurtcircuitare și o eliminare a publicului din triada opinia publică-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbește în numele opiniei publice, dar de fapt orchestrează interese ale patronatului, în multe cazuri.

Care ar fi „linia roșie“ pe care, dacă o trece, d-l Antonescu riscă să scoată PNL de la guvernare? Sau liderii PSD n-au discutat acest lucru?

Nu cred că pesediștii s-au pregătit pentru un conflict cu liberalii. Raportul electoral este de doi la unul, așa că au sentimentul forței. Există însă altceva, o linie roșie pe care o trasează criza. Cred că anii 2013 și 2014 sunt ani cruciali pentru România, iar din această perspectivă umorile liberalilor sau pesediștilor ar trebui să conteze mai puțin.

Crin Antonescu ar trebui să înțeleagă un lucru de abc politic: România este azi într-o situație disperată. Respinsă de Europa, fragilă economic, cu decalaje care se adâncesc și cu o polarizare socială tot mai adâncă. Criza altor țări din Europa ne poate strivi definitiv, dacă nu ne vom pregăti pentru a folosi cât mai bine resursele mai vechi sau mai noi de energie, dacă nu vom putea să valorificăm potențialul agricol și să-i protejăm pe cei care produc în România și dau salarii, plătesc impozite. Cred că guvernul lui Ponta este guvernul ultimei șanse și ar trebui sprijinit chiar și de liberali, mai ales că fac parte din el. Am senzația că și până și adversarul cel mai mare al USL, Traian Băsescu, sprijină sau dă semne că ar sprijini un Guvern Ponta, condamnat să reușească ceva în această perioadă dificilă. Probabil că Ponta sau Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, ar găsi mijloacele pentru ca un guvern fără PNL să păstreze majoritatea parlamentară, dar o nouă criză politică ar bloca din nou România. În locul liberalilor, nu aș risca prea tare, aș comanda niște sondaje la altcineva decât la prieteni înțelegători. Dacă se retrag, peneliștii ar pierde mult credit politic, iar Crin Antonescu și-ar decredibiliza orice încercare de discurs prezidențial dintr-o viitoare campanie.

Din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2014, d-l Antonescu poate să fie sigur de susținerea PSD?

În istoria României, toate coalițiile au fost fragile și cele mai multe au durat foarte puțin. Dar asta a fost coaliția de cel mai mare succes și de cel mai mare curaj. Aici Ponta și Antonescu au fost deștepți, ei fiind probabil printre puținii care și-au dorit-o sau i-au intuit potențialul. Diferența de vârstă dintre cei doi lideri era un argument pentru ca să nu fie periclitată împărțirea rolurilor. Ponta este cu două mandate prezidențiale mai tânăr decât Antonescu și puteau gândi armonios și solidar un viitor de aur și pentru Antonescu. Cu o singură condiție, o guvernare de succes, un ciclu politic de 8-10 ani de reconstrucție a României.

Dușmanul candidaturii lui Antonescu nu este nici PSD și nici Oprescu. Dușmanul lui poate fi insuccesul Guvernului Ponta, lipsa de rezultate vizibile în 2014, la final. Numai un succes USL îl poate face pe Antonescu președinte al României!

Mișcarea Populară

Mişcarea Populară ar putea să devină orice, cu condiția să nu fie obsedați de alegeri și de căutarea unei locomotive care să-i ducă imediat spre putere. Traian Băsescu poate să-i ajute cu experiența politică, dar niciodată nu va mai avea portanța politică pe care a avut-o. Cel puțin jumătate din electoratul PDL merge după Traian Băsescu, acum, dar nu putem ști ce se va întâmpla în viitor. Electoratul a devenit la fel de instabil ca politicienii.

În cazul în care Guvernul Ponta nu are succes, iar PNL trece în opoziție în 2014, are PSD un contracandidat pentru d-l Antonescu la funcția de președinte? Cine ar putea să-i facă față lui Crin Antonescu într-o confruntare electorală?

Crin Antonescu fără USL în spate devine candidatul unei formațiuni de 20%. Ce înseamnă asta? Înseamnă că va avea contracandidați mai mulți, inclusiv unii despre care încă nu știm nimic. Ar trece mult peste el, spun după sondaje, nu este niciun scenariu, Victor Ponta, în primul rând, chiar și Sorin Oprescu. Să nu uităm, în 2009 Crin Antonescu nu a prins turul 2 și avea o imagine foarte bună, era mai tânăr cu 5 ani, nu arătase defectele de acum, i-a lipsit un singur lucru: partidul care să-l propulseze. Cred că mai mulți liberali din jurul președintelui Senatului au mentalitate de gambler și visează să mizeze pe tot potul: luăm președinția în 2014 și apoi vom da și prim-ministru în 2016, că doar Băsescu așa a făcut și i-a ținut o bună bucată de vreme. Este un scenariu utopic care s-ar putea sa-l omoare politic pe Crin Antonescu.

Care sunt avantajele și care sunt riscurile hiperactivismului în media al liderilor USL? În nicio țară n-am întâlnit demnitari atât de importanți care să stea practic, zilnic, ore în șir în studiourile televiziunilor, cum stau membrii Guvernului Ponta.

Multe lucruri sunt diferite la noi, democrația a fost originală, regalitatea proscrisă, presa mogulizată, republica condusă de procurori, parlamentarismul acuzat de lovitură de stat. Ca un cercetător al mass-media, aș spune invers: presa s-a tabloidizat înfiorător, au dispărut criteriile şi principiile jurnalismului clasic de selecție a subiectelor, asigurare a echidistanței sau căutării de feed-back din partea publicului. Astăzi suntem campioni mondiali la televiziuni de știri care activează o singură zonă din societate, zona politică. Este o adevărată nebunie, apare o singură instanță de legitimare, în afara reprizelor de alegeri, care vin rar, din patru în patru ani. Presiunea jurnaliștilor ca adevărați cavaleri ai democrației este imensă, iar politica se face în direct. Trăim o criză a legăturii sociale într-o eră tot mai individualistă, iar televiziunea a devenit surogat de legătură socială și singur operator de solidaritate. Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor miniștri sau premierului și acuză, face procese, ia decizii în locul lor, îi amenință în direct. Televiziunea face parte dintr-o coaliție politică sau alta, este instrument de dezbatere și de luptă politică.

Am văzut miniștri presați să răspundă în direct, să promită ritualic, să jure că mâine vor lua decizia. Asta înseamnă o scurtcircuitare și mai ales o eliminare a publicului din triada opinia publică-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbește în numele opiniei publice, dar de fapt orchestrează interese ale patronatului, în multe cazuri.

Cum va evolua PDL?

Dacă vor aștepta să vină la putere pe vot negativ, nu vor reuși mare brânză. Le trebuie o decizie clară asupra viitorului, asupra unui lider, dacă se poate unul singur. Deocamdată merg pe minima rezistență: stăm lângă Vasile Blaga, așteptăm următoarele alegeri, vom fi pe liste și intrăm în viitorul parlament. Prevăd că nu vor avea curaj să aleagă un drum și vor aștepta ca decizia să se ia după europarlamentare. Ar putea fi un pic prea târziu.

Din ce spuneți dvs., scena politică de astăzi din România este o prelungire a studiourilor televiziunilor de știri.

Nu mai avem scena politică, metafora ar trebuie să fie studioul politic. Au dispărut discursurile politice magistrale, atât din parlament, cât și din campanii electorale. Politicienii sunt la televizor tot timpul. Cei care merg în fiecare seară și vorbesc despre politică ajung de multe ori foarte sus în partidele lor. Poți la televizor să nu fi spus nici o idee importantă în viața ta, ești cunoscut și considerat un matador. Scena înseamnă că măcar aveam actori politici, mai buni sau mai proști, ca la teatru. În televiziune se amestecă mereu kitschul cu vulgaritatea, înjurătura cu scandalul, iar ceea ce rezultă se măsoară cu people meter, nu cu rigla adevărului sau bunul simț al raționalității. În mare măsură, televiziunile au înlocuit parlamentul și, poate, câteodată, în ultimii ani, chiar și guvernul. Dar asta este pasager și nici nu este cel mai grav lucru. Lucrul cel mai periculos este că televiziunea înlocuiește spațiul public, ține loc de spațiu public. După 1990 spațiul public s-a deschis brusc. Acum pare că s-a închis, dar nu l-a închis cenzura, ci televiziunea de știri.

Spațiul public a fost înlocuit de ceea ce numim, sociologic, comunități parțiale, interese private de bussines, interese politice sau chiar religioase, culturale. Chiar și biserica și-a creat un spațiu mediatic propriu, care nu comunică cu celelalte spații, ci este un spațiu enclavizat. La fel se face și politică acum și acesta este un lucru grav, căci nu mai există mediere; avem bucăți de societate în direct, fără mediere. Trăim iluzia că mediatizarea poate suplini medierea, dar este o mare greșeală! Spațiul social este tot mai neomogen, dispar instanțele de legitimare și dispar criteriile. Dispar ierarhiile și dispar valorile. Accesul în spațiul public este nemediat și imediat! În loc de experți sau instanțe tradiționale de legitimare, avem o democrație instantaneistă vulgară, cinică și coborâtoare spre nivelul cel mai de jos al gustului public. Asta îi face și pe politicieni să creadă că totul este permis, că nu mai este nimic important decât ratingul sau procentul din sondajul de opinie. După o seară de zapping, putem vedea chipul schimonosit al României de azi și aceasta este imaginea adevărată, nu cea proiectată de ICR sau cea din capul nostru de intelectuali retrograzi. Vă aduc un exemplu ca să simțiti mai bine ce am vrut să spun: comparați ce forță avea Grupul pentru Dialog Social și revista 22 în perioada președințiilor lui Ion Iliescu și a democrației lui originale și ce forță mai are acum.

Revenind la scena politică, nu e riscant pentru PSD să se apropie prea mult de Băsescu, să realizeze cu el înțelegeri, cum e cea făcută de Ponta privind procurorii? Culoarul anti-Băsescu, care s-a dovedit extrem de generos cu USL, rămâne doar pentru PNL, care-și consolidează poziția.

PSD este în opoziție de două cicluri electorale și a venit momentul să nu mai creadă în șmecherii, în minuni. Trebuie să caute să facă un proiect de societate și să-l pună în practică. Să iasă din electoralismul politic în care este cufundată toată clasa politică și să arate că poate face ceva pentru oameni. Asta e tot! Nu se poate face asta împotriva celorlalți actori politici, ci împreună cu ei. Ești puternic și poți arăta asta mai ales prin generozitate și depășirea limitelor individuale. Trebuie să înțelegi un lucru: opinia publică este schimbătoare, este un animal fricos care-i urmărește pe cei puternici.

Sunt de părere că războiul politic trebuie activat doar în campanie, că acum este nevoie de comunicare între putere și opozitie, indiferent cât de solidă este majoritatea parlamentară. E adevărat, se poate crede că acel care câștigă alegerile are dreptate, dar nu este așa. Opoziția are rol de a cenzura, dar poate să contribuie la marile proiecte cu punctul ei de vedere, cu viziunea ei. Este un semn de sănătate politică căutarea consensului și aplicarea principiului forței conferite de vot cât mai puțin. Cu atât mai mult, este o crimă să se continue războiul politic implicând instituțiile statului român, într-o perioadă de criză, când statul român este și-așa destul de sărac și de slab. PSD știe ce este opoziția și sper că a învățat acum ce nu trebuie făcut pentru ca să nu păcătuiască prin autism politic. Nu este ușor să mergi să discuți cu un Traian Băsescu după ce ai avut un război cu președintele și ai o gramadă de răni, dar Victor Ponta a făcut-o pentru România și pentru reinstaurarea unui dram de normalitate. Dacă și președintele va răspunde acestui gest, dacă și Crin Antonescu va găsi înțelepciunea să se alăture unei colaborări strict instituționale, renunțând la a aduna capital electoral din asta, atunci vom putea spera că proiectele politice sau administrative de schimbare a României vor avea continuitate dincolo de schimbările de guvern. Coabitarea dintre guvern și președinție este esențială în aceste momente pentru interesul public. Sper că prietenii mei din PSD vor reuși să fie tari, presiunea este mare, dar așa pot dovedi că, pentru proiecte politice naționale, pot să facă sacrificii.

 

 

Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU, realizat de ARMAND GOŞU

Era corciturilor ideologice

O analiza a campaniei electorale

Nu toate alegerile contează

Campania electorală din această toamnă ne-a arătat un lucru destul de clar, lucru care va fi valabil de acum încolo pentru români, alegerile locale și cele prezidențiale sunt singurele care mai contează. Adică, mai simplu, oamenii sunt interesați de primarul lor și de Președinte, dar ceea ce există între acești doi poli ai existenței lor cetățenești devine irelevant. Alegerile pentru Parlamentul României și cele pentru Parlamentul European nu mai sunt interesante, nu se investește mare lucru în ele (nici măcar mita electorală) și nici nu se face politică cu ocazia lor. Parlamentarii devin un fel de tolerați ai sistemului politic, fără resurse și cu puțină influență. Rămân importanți doar baronii locali (președinți de Consilii Judetene sau primarii) și Presedintele, plus cei cei care reușesc să ajungă în Guvernul României.

 

 Lipsit de încredere, dar și de eficiență,  Parlamentul României a fost aproape ucis în ultimii ani și nici nu e greu de explicat de ce: este instituția definitorie pentru democrație, dar despre ce fel de democrație putem să  mai vorbim într-o țară fost comunistă, unde toată lumea așteaptă un tătuc și unde regula majorității funcționează doar pentru a umili partenerul care a pierdut, iar politica este o activitate mai degrabă economică. Oamenii de afaceri investesc în politică așa cum se investește în altă parte în diferite sectoare de activitate cu viteza mare de rotație a banului, adică arme sau droguri.

O politică depolitizată.

 Paradoxul a fost legat de faptul că acestă campanie a arătat un alt trend îngrijorător, politica se depolitizează încet, dar în campanie se pulverizează. Cauzele sunt mai multe dar este și o dovadă ca la noi cea mai slabă cultură politică o au politicienii. Mi-ar plăcea să văd un concurs de genul tâmpeniilor de la Antena 1 ,  ”Te pui cu blondele”,  în care politicienii să se dueleze pe probleme ideologice și de cultură politică cu publicul. Ar fi dezastru pentru politicienii de vârf, sunt absolut sigur că alegatorii cu un pic de cultură politică i-ar bate de le-ar sări fulgii. Din punct de vedere formal această campanie a fost una normală, fără nerv, nespectaculoasă, dar dacă ne uităm cu atenție o să vedem că ea este mult diferită de tot ceea ce a fost până acum.

 

Fără adversar, USL a defilat.

Pentru prima dată a fost un singur actor politic pe scenă,  iar fosta putere nu a avut nici o reacție. A foșt șocant să vezi pe televiziunile de știri doar reprezentanții unui partid, nici nu știu cum s-a realizat echilibrul statistic cerut de CNA. Dar nu prezența ARD a fost problema, ci prezenta politică sau ideologică.

 

PDL a candidat la trei runde de alegeri cu trei nume diferite și sub trei culori diferite. O politică a camuflării, o ascundere cu vinovăție sau mai degrabă o șmecherie nemaivăzută într-o campanie electorală. Toti liderii ARD au fugit din București să candideze în colegii din țară. A rămas în Bucuresti doar Președintele Traian Basescu care a ieșit de câteva ori ca să facă imposibilul, adică să activeze electoratul de dreapta al ARD. Grea misiune, dar mai șocant este că a fost apoi considerat vinovat pentru eșecul de proporții de către unii dintre pedeliști.

Dar niciunul dintre partide nu a ridicat vreo baricadă politică cu însemne clare. Nimeni nu a spus noi suntem de stânga sau noi suntem de dreapta. Nici un politician nu a ieșit serios să spună noi apărăm următoarele principii, noi dorim ca pe viitor România s-o ia pe urmatorul drum. 

 

Evident, USL a făcut economie de efort, dar ARD nu avea nici o șansă să facă peste douăzeci la sută fără a comunica.

Fuga actorilor politici de identitate. Epoca corciturilor ideologice și metisajelor.

Paradoxul este că s-a depolitizat cea mai politică dintre campaniile electorale. A fost o fugă generală de identitate din mai multe motive.

PSD avea un program lansat încă din 2011 și relansat cu modernizări la 8 noiembrie 2012, destul de cuprinzător, cu diagnoză, soluții, riscuri, măsuri, variante de strategie, dar a rămas pe site. Era scris in numele USL, nu prea cred ca liberalii au participat prea tare la el, dar asta nici nu are importanță dacă și l-au asumat formal, cel puțin.

PSD nu putea comunica programul cu toată energia, acesta fiind în mod normal program de stanga, pentrucă partenerii lor, liberalii, vroiau să se poziționeze pe dreapta, sau să ocupe și dreapta. Chiar dacă acceptaseră o anulare a mesajului lor, când s-au unit cu stânga pesedistă, liberalii nu puteau comunica ideile lor pentru că ar fi jenat partenerul mai mare, elefantul de stânga pe spinarea căruia puteau lua mai multe vorturi și poziții în guvern. Deci, pentru ei,  tăcerea era de aur.

 

ARD a trecut prea rapid la o dreapta declarată, de manual și, pur si simplu, s-a speriat de reacția oamenilor din 2012, începând de la manifestațiile din ianuarie. Impinși de niște consultanți străini care le-au impuiat capul liderilor PDL că dreapta are ”favorabilitate” mare în România, pedeliștii au descoperit că oamenilor le pasă mai mult de traiul lor zilnic decât de stanga sau dreapta așa că au încercat să se camufleze după inimi și inimioare. Adevărul este că lucrul care a enervat mai tare populația decât tăierile salariale sau alte forme de austeritate a fost credința fanatică a lui Boc și a colegilor că dreptatea este de partea dincolo de consecințele asupra nivelului de trai și foarte repede se va vedea că România va scăpa de criză și că ei au avut dreptate. Ce nu a înțeles primarul Clujului este faptul că starea de criză va fi de acum încolo starea normală a descrierii economiilor, iar a ține sub tensiune țările lumii prin comunicarea de criză este un instrument de hegemonie a marilor puteri, dar și că România nu va mai ieși, în mod real, din criză mult timp de acum încolo deoarece rămânem an de an fără resursele cele mai importante de dezvoltare.  

 

Asumarea fanatică a identității politice, chiar dacă pare că este o intreprindere cinstită, nu mai emoționează pe nimeni. Azi sunt la modă corciturile, metisajele ideologice, politice sau de orice fel. Cine nu înțelege asta poate dispărea cum a dispărut PNȚCD și cred că nici pedeliștii nu vor mai face această greșeală după ce vor debarca ardelenii de prin conducere. Unde mai punem la socoteală că înafara de PNL, partid luat in gazdă de PSD, nu a mai rămas nimic pe scena politică dintre vechi, înafara celor din FSN- ul iliescian. Exceptie este Dan Diaconescu, dar el este ca și poporul de la Revolutia din 1989, acceptat pentru că este figurantul în care se trage.

 

O pseudo-temă: Ponta va fi sau nu Premier?

Combinată cu tăcerea arediștilor care vroiau să ia culoarea mediului, să uite lumea de tăierea salariilor sau pensiilor, campania a devenit o vânare a lui Băsescu și o discutie pe o temă falsă, dar care a prins perfect: o să-l numească Băsescu pe Ponta premier sau nu? S-a tocat ceas de ceas doar această temă de procedură și o eventuală  suspendare a lui Traian Băsescu. Desi Ponta era de aproape o jumătate de an la guvernare nu a fost nici măcar o campanie negativă fața de pedeliștii corupți din fostul guvern,  care să arate ce și cât au furat oamenii lui Băsescu, campanie pe care publicul o aștepta. Mr. Unguent a fost calul de bătaie alături de Traian Băsescu și, din perspectivă comunicatională, Mihai Răzvan Ungureanu venea dinafara politicii și era o bună țintă pentru toți, inclusiv pentru pediștii cărora le luase prăjitura guvernării.

 

USL a procedat pragmatic si eficient, a scăpat de promisiuni populiste așa că își poate face proiectul de guvernare fără nici o dependență de campania electorală. Din perspeciva lipsei resurselor cred că este o bună oportunitate pentru Romania.

Politicienii de prim rang au stat doar la televizor și au dialogat cu un Traian Băsescu aflat în centrul sistemului politic, dar absent o bună parte din campanie,  un Traian Băsescu care iesea din când în când pentru a reporni corul celor care profețeau a treia suspendare și ultima.

Dacă va fi sau nu Ponta premier nu era o temă validă de dezbatere publică din mai multe motive. In primul rând, deoarece era o prerogativă prezidentială, dar mai ales pentru rationi de realism politic. Era clar, pentru orice cititor de sondaje că USL va câștiga cu un scor undeva pe la 60%, iar Traian Băsescu nu va avea o prewa mare marjă de manevră. De unde să importe Băsescu un premier care să facă o majoritate manufacturată, când unitatea de monolit in jurul câstigătorului nu poate fi clintită, căci nimeni nu riscă să piardă osul de roas, nici un politician nu dă vrabia din mână pentru cioara de pe gard?

Sigur, Traian Băsescu declara din cand în când că o să pună pe altcineva, dar era, probabil, doar pentru a mai da o speranță electoratului de dreapta. Cred că Presedintele deja știa că o să-l numească pe Ponta încă de la referendumul din vară când era cât pe ce să-l dărâme valul de contestare ridicat în ianuarie 2012 și care nu își epuizase toată energia la alegerile locale din iunie.

 

O tensiune artificială care a mascat lipsa temelor de campanie.

 

Razboiul pentru nominalizarea lui Ponta a primit aspectul ultimei bătălii dintr-un război decisiv pentru România. In iureșul luptei, lumea a uitat să-l întrebe chiar pe Ponta dacă își doreste chiar atât de mult, după ce a văzut în șase lui ce resurse sunt la dispoziție și ce urmează în următorii doi ani.  Psihoza colectivă provenea însă din faptul  oamenii asociau simplist victoria lui Ponta cu eliminarea lui Băsescu. Nimeni nu se gândea totuși că promovarea lui Ponta ca premier nu însemna în mod obligatoriu și eliminarea lui Traian Băsescu. Scandalul care va începe în scurt timp va fi tocmai descoperirea acestei realități: Ponta ca premier va fi obligat să coabiteze cu Băsescu, ceea ce va lua forma unei adevarate trădări și reactiile vor fi ceva de genul vrem votul inapoi, noi nu am votat cu USL pentru ca Băsescu să rămană viu. Ce spune Mircea Badea în fiecare seară va fi sloganul viitor: vrem sânge, vrem victime, vrem să-i vedem pe vechii guvernanți suferind, noi urâm cu sinceritate!

O problemă viitoare va fi tocmai această tensiune exagerată amorsată în campanie și care va face  ca orice gest de conciliere și coabitare din partea lui Ponta si Antonescu să devină gest sinucigaș, fiind taxat de opinia publică ca și trădare. E adevărat, temele de conflict sunt perfecte pentru o bătălie electorală, dar miza trebuie impinsă cât se poate de mult spre valori și scopuri. Aici nu a existat o miza mai interesantă, iar miza desemnarii lui Ponta nu era una de program. Intâlnirea secretă  dintre Crin Antonescu, Basescu și Ponta, o intalnire normală, de deblocare a crizei, a început deja sa creeze un scandal care s-ar putea să facă o primă breșă în armonia care pare că s-a instalat peste tot locul politic.

 

Tema haosului care va veni. Să fie o premoniție, indiferent de circumstanțe?

Tema haosului care va veni dacă nu va fi numit Ponta a dominat comunicarea politică. Nimeni nu știa ce se va întâmpla cu adevarat, dar se putea presupune că va fi ceva rău. A fost bună această temă ca și temă de mobilizare, dar ar putea să fie o temă cu mari efecte perverse (ca perversa de pe Targu Ocna). Coabitarea pare foarte complicată după alegeri, chiar dacă Ponta și Antonescu și-ar dori-o. După ce Traian Băsescu o să cedeaze și o să-l numească pe Ponta, responsabili pentru cedarea de a coabita sunt cei doi lideri USL (să mă scuze Daniel Constantin, dar el este doar paznicul intereselor lui Felix acolo) care spuneau ca niciodată nu vor putea să stea la masă cu Băsescu..

 

Evident, Antonescu nu o să-și asume cu voiosie înțelegerea cu Băsescu (deja există probleme cu intalnirea”secretă” de miercuri) și Ponta va rămâne ca și țap ispășitor, cel care trădează. De fapt, Ponta este condamnat să ”trădeze” căci este cel care și-a asumat guvernarea și nu poate continua criza la nesfârșit, chiar dacă postura de luptător cu Traian Băsescu este cea mai avantajoasă postură politică în care a fost vreodată. Sigur că i-ar conveni s-o prelungească cât mai mult, dar nu are cum, trebuie să fie numit și să înceapă să exercite puterea. Războiul cu Traian Băsescu îl va duce mai departe, dar cu alte mijloace și nu cu tot poporul după el.

 

Supralicitatrea conflictului și a incompatibilității dintre Băsescu și USL a creat o mare dificultate pentru toți. Băsescu a făcut același lucru, dar el nu avea nevoie de voturi, este un actor politic aflat la sfarșit de traseu politic. Ar putea și el sfârși suspendat, dar cred că se va feri, așa cum și USLva trebui să ocolească crizele cu atenție, deoarece deja se află la guvernare și va începe să deconteze.  Sper că USL va putea ieși din această capcană a conflictului circular, spre binele României, dar harțuirea de la Antena 3 a început deja, locomotiva urii va fi greu de oprit. Dinamica conflictului va merge mai departe, opinia publică poatev frâna așa de scurt.

Ce nu au înțeles, dar sper să înțeleagă liderii politicii din toate taberele este un adevar pe care il știe orice om cu experienta: după ce s-au inchis urnele avem o altă realitate. Nu mai sunt dependenți prea mult de trecut, conteaza mai puțin ce ai spus înainte, contează prezentul și mai ales viitorul.

Trecerea de la logica de razboi la logica de construcție și de pace nu va fi ușoară. În spațiul politic au rămas mai mult războinicii, iar ei se adaptează mai greu la societatea civilă.

 

Campanie fără target.

Campania nu a vut nici un target, deoarece niciuna dintre tabere nu și-a pus în piață programul politic. Nu era nevoie pentru USL, dar mai este adevarat faptul cunoscut că politicienii români și strategii lor de partid cred că dacă nu stabilești mesaje dedicate unor secțiuni de electorat, atunci de fapt comunici cu tot poporul și nu nedreptățesti pe nimeni. Este o iluzie, nu ai target, nu comunici cu nimeni!

 

S-a mizat pe efectul de contaminare, USL încercand să valorifice frustrarea celor 7,4 milioane de voturi din vară. Era mai simplu de spus pentru candidații USL că ”Suntem 7,4 milioane!”. Publicitar este o ideea bună, dar ar fi fost poate mai interesant să fi fost date acestei comunitati realizate la vot câteva elemente de definitie identitară, dincolo de cea pe care o dădea mobilizarea anti-Băsescu.

 

Poate că ar fi mobiliozat mult mai multi dacă ar fi spus ceva despre valori cu care se identifică, cateva elemente prin care cei 7,4 milioane să se poată proiecta ca o elită care înțelege schimbarea, care luptă penntru niște idealuri, care vrea să elibereze România de ceva, samd.

 

 ARD nici măcar nu a făcut vreo referire la selectia de public pe care o face. Nici măcar în programul lansat la 6 noiembrie ”Repornește România” nu avem o definire clara a benficiarilor, Romania fiind singurul subiect colectiv, expresiile cautând mai degrabă să ascundă, decât să transmită. Exemplu de exprimare a țintelor guvernării: ”preponderența utilizării măsurilor cu impact neutral sau cvasi-neutral pe deficitul bugetar”  este, cred, foarte sugestiv. Dan Diaconescu a invocat retoric pe toți romanii ”amărâți”, dar asta nu este o targetare prea subtilă.

 

Storytellingul electoral a fost  o poveste roz

 

Nimeni nu a dat oamenilor vreo veste proastă, nici vreun avertisment cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor, cu excepția lui Traian Băsescu care a căutat doar o tăietură geostrategică, greu de înghițit de către electorat, dilema Est sau Vest. Ceilalți au vorbit vag doar despre faptul ca Băsescu trebuie sa nominalizeze rapid pe Victor Ponta pentrucă ne trebuie un guvern foarte repede, pentrucă ne asteaptă un an greu ... E adevărat, poate că este nevoie de o majoritate solidă pentru a face față crizei, dar storytellingul de campanie a ocolit tematica economică cu desăvârșire. De fapt, tăcerile au fost mai imporatnte în această campanie, decat dicutia despre rezolvarea unor porbleme economice și sociale. Electoratul era deja stresat așa că nimeni nu i-a dat vești proaste, ca la noi, il lăsăm să le descopere singur.

Nici chiar anunturile deblocării unor programe europene dupa audit nu a adus vreo emotie în plus. Despre ce ar fi trebuit să discutăm în această campanie o să scriu zilele următore un articol cu păreri personale.

 

Impactul campaniei? Redus, o campanie slabă

Campania a fost un fel de obligație legală bifată pentru partide, importantă doar pentru fiecare candidat în parte. Individualismul românesc, mai ales cel din politică, a acționat perfect, fiecare candidat a fost lăsat să se descurce sau să moară. Era deja problema lui după ce il nominalizase partidul și îi asigurase, este  adevărat, undeva la vreo 40% intenție de vot din pornire.

Interesul a fost slab și informația aproape a lipsit, pe parcursul acestei campanii electorale, chiar dacă 94% dintre repondenți[i] au văzut afișe electorale, 74% au primit pliante sau broșuri ale candidaților, 53% dintre români au urmărit sondaje de opinie făcute publice de candidați sau de către partidele acestora; 52% au vizionat clipuri electorale ale candidaților, iar 51% au vizionat dezbateri electorale. 16% dintre aceștia au participat la întâlniri cu candidații, iar câte 13% au fost sunați de o persoană care le-a prezentat un candidat sau partidul acestuia, au participat la o întâlnire sau demonstrație electorală, au participat la evenimente organizate de candidați sau au urmărit campania electorală pe internet.

 

Când vine vorba însă de urmărirea campaniei electorale pe internet, nici măcar  tinerii nu dau un răspuns afirmativ în proporție mai ridicată; la fel persoanele cu studii superioare, locuitorii din Transilvania, Banat și Moldova și bărbații. Impactul campaniei a rămas minor, întrebați dacă informaţiile pe care le-au aflat în campanie, de la televizor, radio, ziare, Internet, afișe/panouri sau diferite persoane, le-au modificat intenţia de a merge sau nu la vot, 59% spun că acestea nu le-au schimbat intenția inițială, în timp ce 19% spun că acestea i-au determina să meargă la vot, iar 9% că nu au aflat nimic nou în campanie, iar 8% nu au urmărit campania suficient pentru a fi influențați.

Informațiile aflate din mass media sau afișajul electoral au schimbat intenția de vot pentru deputat sau senator a doar 15% dintre respondenți.

 

Fără valori și fără discursuri mobilizatoare această campanie a arătat din nou misoginismul electoral românesc. Cu toate că 90% dintre respondenți consideră că o femeie este capabilă să îi reprezinte la fel de bine ca un bărbat în Parlament, 73% dintre români consideră că femeile ar trebui să aibă grijă de familie, în primul rând, iar mai apoi să se ocupe de carieră. Cu toate că mai mult, 72% dintre persoanele intervievate sunt de acord cu afirmația „Femeile în funcții publice ar fi mai receptive la nevoile cetățenilor decât bărbații”, întrebați cine ar fi mai potrivit pentru anumite funcții din administrația publică, un bărbat sau o femeie, respondenții spun următoarele: pentru funcția de deputat: 18% o femeie, 25% un bărbat, 55% nu contează genul; pentru funcția de senator: 17% o femeie, 30% un bărbat, 52% nu contează genul; pentru funcția de Președinte al României – 9% o femeie, 62% un bărbat, iar 28% cred că nu contează genul; Premier – 12% o femeie, 50% un bărbat, 36% nu contează genul; pentru funcția de primar – 14% o femeie, 46% un bărbat, 39% nu contează genul.

Întrebați dacă ar vota o femeie pentru funcția de Președinte al României, 37% spun că sigur ar face acest lucru, 26% probabil ar face acest lucru, 9% probabil nu ar face acest lucru, iar 26% cu siguranță nu ar vota o femeie pentru această funcție. În mod paradoxal, bărbații declară în proporție mai ridicată că ar vota o femeie pentru funcția de Președinte al României, la fel tinerii, persoanele cu studii superioare și respondenții din Moldova.

 

Întrebați când s-au hotărât cu cine vor vota la alegerile parlamentare, 63% dintre respondenți spun că știau acest lucru înainte să înceapă campania electorală, în timp ce 17% au luat această decizie pe parcursul campaniei, iar 7% decid cu 2,3 zile înaintea votului, iar 10% plănuiesc să se decidă în ziua votului.

Desi a avut un impact minor această campanie ne-a ajutat să înțelegem că politica noastră s-a schimbat mult în ultimii ani. Anchetele realizate cu echipa IRES ne-au arătat că aproape jumătate dintre cetățenii dintr-un colegiu nu știu cum arată senatorul lor. Mai puțini sunt cei care își amintesc promisiunile senatorului decât ale deputatului, cu 9% mai puțini – 21%. Aproape jumătate dintre cetățenii dintr-un colegiu nu știu cum arată senatorul lor. Mai puțini sunt cei care își amintesc promisiunile senatorului decât ale deputatului, cu 9% mai puțini – 21%.

Si am mai învatat un lucru, electoratul deja s-a adaptat perfect la ipocrizia și minciuna politica de campanile. Electoratul ne răspunde ca la carte ce criterii minunate folosește ca să aleagă candidatul, dar votează cu ochii închiși corupții, condamnații penal și oricine i se pune pe listă, fără prea mult discernământ.  Alegătorii intervievați de noi consideră în următoarele proporții cum că persoana cu care vor vota la alegerile parlamentare din acest an trebuie să întrunească anumite caracteristici în mare sau foarte măsură: 96% - candidatul trebuie să fie sincer, comunicativ și serios; 95% - trebuie să fie un bun profesionist; 93% - să fie un bun gospodar; peste 85% - diplomat, cu experiență, convingător sau popular.

 

Principalele aspecte decrate de catre alegători ca importante, de care țin cont cel mai mult atunci când își formulează o decizie privind candidatul pe care îl vor vota pentru funcția de deputat sau senator sunt: corectitudinea/cinstea sa (19%), partidul din care acesta face parte (10%), activitatea anterioară (8%) și de promisiunile pe care acesta le face (7%).

 

O imagine idilică, numai bună pentru a încheia acest articol despre minunile care se pot întâmpla în cabinele de vot, într-o duminică de decembrie cu ninsori abundente. Campania electorală a fost doar o vânătoare de voturi după care va urma belirea vânatului și un chef pe cinste, iar  pe urmă o mare mahmureală de patru ani.

 

 Campania electorală a fost o campanie cu efect minor, dar nu a fost inutilă pentru că ne-a mai dat ocazie să înțelegem se ce întâmplă cu România și cu noi. Dar de oglindă fugim destul de sănătos iar despre România am uitat să ne mai îngrijorăm. Preferăm emigrația, tăcerea vinovată sau căutarea de țapi ispășitori.

 

 Un text scris pentru www.cursdeguvernare.ro
 

 

---

[i] Sondaje IRES care se pot gasi la adresa http://www.ires.com.ro/ sau pe blogul meu personal http://vasiledancu.blogspot.ro/

GENERALII SI LABIRINTUL LOR

 

Marii nostri lideri sunt luati captivi de baroni. Bucurestenii nu vor "plevusca"

 

un interviu pentru www.ziare.com

 

 

 

 

 

 

 

Liderii partidelor politice au fugit de Bucuresti in aceasta campanie din cauza fricii de competitie, multi dintre ei nefiind pana acum castigatori ai unor batalii electorale adevarate, a explicat 
"Pare ca politica noastra este nomada, umbla cu cortul. O politica de camuflare si rapt, care are ca deviza: Musca si fugi!", a adaugat sociologul in cadrul unui scurt interviu pe tema spaimei pe care o starnesc alegatorii bucuresteni in sefii partidelor.

Vasile Dancu subliniaza faptul ca baronii locali au castigat lupta cu centrul, in conditiile in care personajele centrale ale politicii se muta la ei in teritoriu. "Le acorda protectie, ii fac din nou deputati sau senatori si, prin asta, marii nostri lideri sunt deja captivi", adauga el, iar rezultatul este ca Bucurestiul nu mai este capitala politica a tarii.

Totodata, electoratul bucurestean este imprevizibil, nu poate fi cumparat cu ulei si zahar, iar indecisii sunt intr-un procent de peste 40%, din care mai bine de jumatate au varste cuprinse intre 35 si 50 de ani. "Populatie tanara, interesata de viitor. Sunt interesati de proiectele candidatilor, vor sa vada bilantul candidatilor", explica sociologul in interviul acordat Ziare.com in care dezvaluie, printre altele, si care e secretul succesului electoral al bucuresteanului Marian Vanghelie.

De ce fug liderii politici de alegatorii bucuresteni, preferand sa aleaga colegii din toate colturile tarii, de la Roman la Targu Jiu si de la Alexandria la Sannicolau Mare ?
De frica, din calcul, din cauza slabiciunilor multiple. Majoritatea liderilor nostri sunt lideri fara electorat, nu au reusit sa se apropie de oameni, sa articuleze programe. Majoritatea politicienilor sunt migratori, ei nu cauta sa se identifice cu teme, proiecte sau publicuri.

Fiecare se crede un star. Folosesc doar televiziunea pentru a comunica cu populatia. Mass-media mediaza legatura, dar este doar un substitut si nu asa se cladeste o relatie. Functioneaza doar recunoasterea politicianului, ceea ce in publicitate se numeste "efectul de simpla expunere".

De bine de rau, multi baroni locali au forta tocmai in proiectia lor inversa: fug de presa si se refugiaza in bratele oamenilor care ii indragesc, accepta ca ii reprezinta si ca sunt necesari. De aici forta baronilor locali din toate partidele, tot mai puternici, desi sunt executati de presa de la Bucuresti de vreo 7-8 ani.

Baronii locali au fost mereu intermediarii din teritoriu, ei primeau bunuri de la centru pentru a le distribui si a-si lua partea leului. Dupa ce unii politicieni de la centru au pus in practica strategii de eliminare a lor, acestia si-au cautat o justificare si proiectie locala. Paradoxul e ca multi sunt considerati adevarati luptatori pentru descentralizare in zonele lor.

Acum, se pare ca baronii au castigat lupta cu centrul, in conditiile in care muta personajele centrale in zona lor de bastina. Le acorda protectie, ii fac din nou deputati sau senatori si, prin asta, marii nostri lideri sunt deja captivi.

Sincer, nu stiu daca este bine sau e rau. La limita, poate ca asta e singura modalitate de a scapa de centralismul exagerat si a redistribui puterea in teritoriu. Daca nu se poate face rational, prin mecanismele regionalizarii, viata poate ca rezolva problemele pe care le amanam.

Aici tot vina centrului este pentru ca marii nostri barbati politici se feresc sa ia decizii care ar presupune costuri electorale.

Asa, Bucurestiul pierde o parte din importanta politica, din statutul de capitala politica. Daca centrul vietii politice romanesti se muta la Alexandria (nu la biblioteca) este semn ca lucrurile se schimba si ca evolutiile politice viitoare vor produce mari clivaje regionale. Pur si simplu, pare o pierdere simbolica a a greutatii Capitalei in economia puterii din Romania.

In acelasi timp, aceasta dependenta a liderilor de la Bucuresti fata de grupuri de interese multipolare, localizate in teritoriu, este un cancer pentru interesul national sau pentru dezvoltarea echilibrata a Romaniei.

Ar mai exista o posibilitate. Faptul ca liderii centrali devin captivi arata, din nefericire, o disolutie a puterii centrale. Dar ma gandesc ca acei pe care ii numim baroni locali acum ar putea sa aiba un rol pozitiv. Dincolo de pacatele individuale sau colective, fac posibila o adevarata redistribuire a puterii spre teritoriu, o forma a descentralizarii.

Repet, nu despre oamenii care sunt in spatele sintagmei "baroni" vorbim, ci despre un proces care ar putea duce la eliberarea unor energii locale. Baronii cei rai ar putea deveni buni, dar asta e doar o posibilitate. Inca mai este mult pana acolo!

Ce ii sperie pe presedintii principalelor partide parlamentare intr-atat incat sa ia calea provinciei? Doar nu Dan Diaconescu ...

Nu e frica de Dan Diaconescu, este mai degraba frica de competitie. Foarte putini lideri de la noi au dat batalii adevarate, pierzand sau castigand. Restul au schimbat colegiile sau au fugit mereu. De la un partid la altul. Uitati-va la tabloul mobilitatii sau migratiei politice. Pare ca politica noastra este nomada, umbla cu cortul. O politica de camuflare si rapt, care are ca deviza : Musca si fugi!

Bucurestenii reprezinta un electorat amestecat, nu toti sunt informati si cu o inalta cultura civica. Dar un lucru este clar: nu pot fi cumparati cu sticle de zahar si ulei. Majoritatea bucurestenilor are alt nivel.

Bucurestenii sunt un barometru mai sensibil, un electorat care a inceput sa urasca partidele. Timp de 15 ani a respins stanga, acum respinge partidismul.

In plus mai este si un electorat imprevizibil, mobil, nu este usor de prins la evenimente electorale. Din perspectiva marketingului electoral Bucurestiul are cel mai mare electorat indecis si cel mai mare numar de electori neafiliati politic.

Indecisii sunt intr-un procent de peste 40% si jumatate dintre ei sunt oameni intre 35 si 50 de ani. Populatie tanara, interesata de viitor. Sunt interesati de proiectele candidatilor, vor sa vada bilantul candidatilor.

Daca institutele de sondaje le-au facut studii de marketing marilor lideri, atunci cred ca s-au speriat de aceste 'exercitii impuse'.

De ce se incumeta totusi sa candideze Alina Gorghiu in Bucuresti, nu si Crin Antonescu? De ce candideaza Anca Boagiu, nu si Elena Udrea? Dan Voiculescu e sigur de victorie in Capitala. De ce nu e si presedintele PC, Daniel Constantin?

Politicienii mai importanti sunt victime sigure - efectul pervers al notorietatii. Bucurestenii nu vor plevusca, ei vor capete serioase pentru festinul electoral. Pe cei mai micuti si mai modesti o sa-i suporte mai usor.

Aroganta este una dintre respingerile bucurestenilor la politicieni. Nu suporta asta si se mobilizeaza repede impotriva. Orasele mari au un spirit rebel, o mandrie sau poate o aroganta care erodeaza repede politicienii de varf.

In cazul unor politicieni mai putin cunoscuti in Bucuresti, dar si in alte orase, de multe ori notorietatea lor este la jumatatea procentului de votanti. Nu e o contradictie, oamenii voteaza partidele in primul rand si doar in secundar oamenii politici.

Si totusi, teoretic, bucurestenii sunt cei mai informati alegatori, au acces la aproape toata mass-media si datorita acestui fapt cu ei se poate dialoga cel mai usor. Sau gresesc?

Nu formeaza un electorat cu care se poate dialoga usor. Sunt greu de adunat, sunt greu de conexat. Trebuie sa fii bine organizat in Bucuresti ca sa fii sigur de vot.

Vanghelie este un exemplu din acest punct de vedere. Nu se putea baza pe centru si atunci, beneficiind si de un electorat mai sarac, a creat retele de simpatizanti si sosonari din timp pentru perspectiva votului.

Sigur, acest lucru nu se poate face peste tot in Bucuresti, dar organizarea perfecta si investitiile banesti serioase formeaza singurul raspuns la acest gen de electorat critic si instabil.

Electoratul din Bucuresti nu iubeste pe nimeni neconditionat, este mai atent la realizari si nerealizari. Este un electorat mai pedepsitor decat electoratul din provincie.

Dar acum, ca a bagat asa frica in politicieni, electoratul bucurestean imi place tot mai mult, imi devine mult mai simpatic. O sa fac studii electorale mai serioase pe Bucuresti sa inteleg mai bine mecanismele rationamentului de vot si a culturii politice asociate atitudinilor si opiniilor. Dupa atatia ani de stat imi Bucuresti este prima data cand imi vine sa spun: 'Bucuresti, mon amour!'.

 

 

Camelia BADEA

 

Campania electorală – așteptări, îngrijorări, speranțe

De Vasile Dâncu | 8.10.2012 .

Campania electorală ar trebui să fie, în zonele de normalitate democratică ale lumii, un moment de vârf ale comunicării și mobilizării politice. La noi, din nefericire, nu ne putem aștepta la acest lucru din mai multe motive. În primul rând, politica la noi este electoralistă pe tot parcursul unui mandat.

Puterea și opoziția se preocupă mai mult de imagine și de comunicare decât de administrație și proiectare de politici publice sau implementarea lor. Când ajung în campanie nu mai rămâne nimic de spus, cu atâtea televiziuni de stiri și puterea, dar și opozitia, apar în formație completă la posturile de televiziune, mai numeroase decât în orice țară din lume.

Sigur, anul electoral este bogat în forme de redistribuire aberante de bani publici (cazurile Tăriceanu sau chiar MRU, în scurta perioada de premier) sunt relevante. În al doilea rând, politica noastră nu face din campanie un ritual al democrației, fiind mai mult un iceberg cu partea cea mai mare ascunsă sub ape. Aici, în subteranele politicii, în campanie se cumpără alimente și se distribuie tigăi sau cizme de cauciuc. Bisericile și preoții participă la o campanie de influență și condiționare a votului pentru mare parte din populația săracă. Primarii și alți șefi din administrație se aruncă asupra adversarilor sau neutrilor cu toată forța legii și conving pe toată lumea să voteze. Din această perspectivă, nu va fi un festival al comunicării și dezbaterilor de proiecte publice, ci mai mult o perioadă de gherilă și înfruntare în termeni de putere și dominare.

Din experiența altor campanii și încercând să anticipăm pe baza datelor pe care le avem deja, putem desprinde câteva tendințe pe care le vom putea descoperi în viitoarea campanie.

1. Din punctul de vedere al tensiunii electorale, vom avea o campanie cum n-a mai fost. Ne aflăm la un nivel de tensiune și emoție politică pe care nu l-am simțit din 1990 până acum. Anul 2000 a fost unul mult mai liniștit decât a fost acest an. De la revoltele din decembrie, trecând prin schimbarea lui Emil Boc și prin moțiunea de cenzură care l-a adus pe Ponta la putere și terminând cu uriașul scandal (internațional) al suspendării, anul 2012 nu se poate termina decât tot cu scandal. Electoratul a fost împărțit în două grupuri antagonice, dar după scandalul privatizării Oltchim a mai apărut o fracțiune importantă, un electorat antisistem energizat de Dan Diaconescu.

Tensiunea va fi crescută de Dan Diaconescu, dar și de noii corifei, mai tineri, ai dreptei. Infuzia teologică din dreapta va multiplica partea de ritual exorcizant (usturoiul lui Neamțu va face, poate, minuni) dar și va îmbogăți tematica cu accente apocaliptice sau naționaliste, cu ușor parfum legionar.

2. Criza politică majoră din acest an și alegerile din primăvară au arătat că electoratul a început să nu mai fie sensibil la sloganele legate de corupție, legătura directă sau imaginară cu un politician fiind mai puternică decât scandalurile lui de corupție. Electoratul procedează simplu, folosindu-se de o scurtătură logică: dacă toți sunt corupți, eu îi prefer pe corupții care sunt apropiați de lumea mea, pe cei care ar putea să-mi aducă ceva, mie sau colectivității mele. Nici partidele nu vor mai face prea mari selecții după acest criteriu, deoarece acest sistem de vot uninominal îi privilegiază pe cei care aduc resurse pentru campanie sau pentru șefii din conducerea partidului respectiv. Poate că useliștii vor fi deranjați puțin de interimarul de la Parchetul General, dar nici acest lucru nu cred că va fi pregnant.

3. O caracteristică importantă care va reveni ca în anii 90 va fi parașutarea politicienior de la centru spre teritoriu. Vor fi două direcții contrare spre care vor migra cocorii politici, în căutare de bălți bogate în pește. ARD va fugi de capitală și de orașele mari, urmând să se înghesuie în puținele zone cu mulți primari PDL: Arad, Alba, Cluj, Brașov sau chiar unele zone din Moldova, în colegii preponderent rurale. Din nefericire, politica se va centraliza din nou excesiv, politicienii din București consolidându-și dominația asupra celor din provincie. Electoratul USL va fi mai puțin afectat de parașutarea bucureștenilor, deoarece majoritatea celor care migraseră în legislaturile trecute acum se pot reîntoarce acasă, Bucureștiul fiind acum zona de dominație opresco-uselistă.

4. Teme si povești. Este pentru prima dată când electoratul constată masiv că politicianul din colegiul lui nu și-a ținut promisiunile, dar electoratul este captiv, din păcate, partidelor, nu are ce face, nu poate vota independenți. Va accepta ceea ce îi bagă partidul simpatizat pe gât. În sondaje, primele patru teme ale îngrijorării publice nu s-au schimbat foarte mult în octombrie față de octombrie anul trecut, dar există totuși o deosebire. Anul trecut ierarhia era: lipsa locurilor de muncă, starea deficitară a economiei, conducerea defectuoasă și corupția. Acum, primele trei au rămas neschimbate, dar pe locul patru apare instabilitatea politică, corupția coborând pe locul cinci. Frica de instabilitate politică va putea probabil să potențeze mai mult votul util și mai puțin experimentele. S-ar putea ca Dan Diaconescu să nu fie foarte avantajat de această tendință.

(Click pe grafic pentru mărire)

Dacă privim comparativ situația din toamna lui 2011 și această toamnă, vom vedea că graficele din dreapta, reprezentând cercetarea IRES privind starea națiunii de anul acesta, este mult mai structurată și mai bogată tematic. Se adaugă îngrijorări legate de viitor, învățământ, justiție socială. Se vede că anul acesta a fost mult mai bogat în controverse politice.

În plus, situația economică este considerată mai proastă, cu o medie de cinci procente, iar 44% dintre români cred că situația economică a țării este mult mai proastă decat cea de dinainte de 1989, în creștere cu 5% față de anul trecut. Tot cu 5% este mai mare procentul celor care anul trecut credeau că situația economică se va agrava în următorii cinci ani.

Există și o tendință pozitivă, scade cu 5% procentul celor care cred că România nu mai are nici o șansă și lucrurile vor merge din rău în mai rău. Este o tendință normală, în campanie și mai ales după alegeri, crește optimismul social.

5. Diversitatea temelor posibile și tensiunea amorsată anul acesta vor face să nu avem o campanie – noncombat. Asta nu va aduce în mod automat o campanie dialogică, nu ar fi exclus să nu existe nici un dialog politic. Am mai avut situații trecute când fiecare partid s-a mulțumit să-și exprime propriile teme; puțină polemică politică a fost generată doar de situații de agendă politică cu caracter cotidian.

Partidele vor fi obligate la activism, chiar dacă în ultima vreme doar USL, încurajată de sondaje, a ieșit în sfera publică pentru a comunica. Dar miniștrii lui Ponta au susținut doar teme executive, prin faptul că doar foarte rar au apărut la dezbatere „greii” PDL, nu am avut un dialog politic ci mai degrabă monoloage. Enclavizarea televizuală a făcut ca drepta să comunice doar la B1TV, iar USL în special la Antena 3. Presupunem că această tendință va continua, decisive fiind Realitatea TV și România TV, posturi care au un comportament politic atipic, dar din motive diferite, deocamdată.

ARD trebuie să-și alinieze trupele cu generalii în fața, nu în spatele frontului, pentru că în acest moment este o armată structurată greșit. Pe lângă alianța cu niște forțe minuscule, lucru care va fi mai degrabă un handicap electoral, acest partid a pierdut și ocazia să se implice în bătălia politică generată de afacerea privatizării Oltchim. A pierdut câteva procente, comparabile cu cele pierdute de USL. În plus, ARD are nevoie de mesaj structurat, de program, pentru a nu rămâne drept singur mesaj declarațiile lui MRU, Neamțu sau Papahagi, declarații care vor motiva destul de greu electoratul PDL. Tabăra dreptei politice trebuie să furnize explicații la un decont pentru 4 ani de guvernare, este premisa pentru a putea spune că sunt consecvenți sau că s-au schimbat sau, pur și simplu, pentru a crea o premisă de iertare pentru electoratul de dreapta sau pentru cei nehotărâți. Acum, de peste un an, practică tehnica camuflării sau a tăcerii vinovate, iar plata electorală va fi mult mai mare.

În politică, penitența se face comunicând, nu prin ascundere în culise sau prin schimbarea numelor și culorilor. Cred că USL va începe să-și comunice mai bine programul și îi va acorda un spațiu mai mic lui Traian Băsescu. Sigur, campania se va desfășura pe fundalul ideii că Băsescu și-a pierdut legitimitatea cu 7,4 milioane de români împotrivă, dar este nevoie de mai mult, adică de a comunica simplu programul pe care Ponta l-a anunțat acum câteva luni. Va fi mai greu să se poziționeze puternic pe stânga, datorită componenței liberale, dar oricum liberalii sunt mai puțin activi. Această disjuncție care se va întâmpla între un mesaj de stânga și un mesaj liberal, poate ostentativ de dreapta, nu cred că va afecta prea mult performanța electorală. Din păcate pentru USL, care putea să aibă o toamnă mai liniștită dacă gestiona mai bine suspendarea lui Băsescu și privatizarea Oltchim, va trebui să răspundă pentru cum a guvernat în ultimele șase luni. Dan Diaconescu va încolți continuu USL cu această temă și, probabil, și ARD va prinde curaj să se asocieze atacului. Este pentru prima dată într-o campanie când și USL, și ARD vor avea de răspuns cu un bilanț de guvernare, „imaculat” rămânând doar Dan Diaconescu cu poveștile lui cu sapte saci de galbeni și redarea fabricilor poporului.

6. Factorul DD. Este factorul disturbator, cel care poate influența decisiv rezultatul final, chiar dacă Diaconescu și partidul lui nu vor reuși o performanță grozavă. Există posibilitatea ca Dan Diaconescu să nu reușească să mai obțină atenția televiziunilor și să nu ajungă spre 20%, pentru că televiziunile de știri care l-au folosit pentru rating vor fi ocupate cu cele doua blocuri electorale, USL si ARD, deja plătitoare pentru spațiu publicitar. Dacă Diaconescu va reuși să lanseze evenimente politice majore, a se citi scandaluri, atunci ar avea și șansa de a conserva un anumit trend ascendent. Contează însă foarte mult actiunea celorlalți actori politici. Dacă vor face o campanie letargică, fragmentată, fără un mesaj puternic transmis de la centru, fără simboluri unificatoare, lăsandu-se totul pe seama competițiilor locale, atunci scena va rămâne pentru Dan Diaconescu care va evolua cu grație. Probabil că el va fi sabotat în ceea ce priveste mediatizarea de partidele importante și atunci îi va fi redusă influența. O idee proastă ar fi să-l promoveze ceilalți în speranța unei viitoare alianțe, atunci ne putem trezi cu un PP DD de peste 20% cu toate problemele ce derivă din asta, mai ales pentru USL.

(Click pe grafic pentru mărire)

Dacă ne uitam în graficul alăturat, realizat în urma a trei sondaje IRES, între 27 septembrie și trei cotombrie 2012, vom observa că pe parcursul scandalului Dan Diaconescu a câstigat câte ceva, consolidându-și pozitia de investitor în percepția publică. Chiar dacă la finalul și eșecul constatat al privatizării 60% dintre romani credeau că Dan Diaconescu nu avea suma de bani avansată, totuși 52% credeau că ar fi bine ca Diaconescu să fi primit combinatul Oltchim. Ne putem explica această opțiune nefondată doar pe seama greșelilor de comunicare ale actorilor guvernamentali care au fost considerați nesinceri și ineficienti, ba chiar iresponsabili. Chiar și fără bani, Dan Diaconescu este convingător, fapt generat și de slaba cultură politică de care dă dovadă publicul românesc.

(Click pe grafic pentru mărire)

In același context, 55% dintre români au exprimat o părere proastă si foarte proastă față de modul în care Ministerul Economiei a gestionat privatizarea Oltchim, dar nu se refereau la eliminarea lui Dan Diaconescu, aproape 70% spunând că nu era bine ca Diaconescu să fie impiedicat să participe. Cu siguranță, emoția publică se va risipi odată cu dezlăntuirea altor pasiuni politice, dar ceva din asta tot va rămâne.

Factorul DD, cum l-am numit simplificând, poate fi un catalizator pentru mișcări politice neașteptate. Una din ele poate fi plafonarea creșterii lui Mihai Razvan Ungureanu spre postura de prezidentiabil iar o alta ar putea fi afectarea dură a pozitiei de candidat la prezidentiale a lui Crin Antonescu. Un alt efect poate fi potențarea gustului public pentru candidați cu mesaj popular (chiar populist), unde am putea să ne trezim, după alegeri, cu o competitie directă între Sorin Oprescu și Dan Diaconescu. Un alt efect poate fi trimiterea la morga istoriei a PRM, dar si a altor partide care nu se aliniază celor două blocuri politice. Cred că acesta spaimă de DD explică și mișcarile lui Gigi Becali spre PNL sau a ecologiștilor spre USL.

7. Cred că se va miza pe lideri, nu pe mesaj. De la alcătuirea listelor si continuând cu programarea la dezbateri de televiziune, se va încerca o personalizare excesivă a campaniei, deși lungile liste de partid contrazic acestă tactică si arată necesitatea de a asocial oamenii cu mesaje. Monopolitzarea atenției de către liderii centrali este un impediment în receptarea mesajelor, dar acest defect nu a fost corectat până acum datorită lipsei democratiei interne din partide. In plus, orgoliul liderilor și o nefericită teorie a locomotivelor electorale dau campaniilor noastre o nefirească respectare a ierarhiei în schemele de programarea aparitiilor publice;

8. In fine,cred ca organizarea campaniei va suferi unele modificări în zona Moldovei sau în Sud, dar nu numai. Anchetele procurorilor din vara asta, incriminate de USL, vor reduce rolul mobilizării forțate sau conditionate de bani sau bunuri. Primarii de la toate partidele, căci nu există diferente mari de metodă, vor fi mai atenți pentrucă și supravegherea va fi mai bună. Singurul câștig cert pentru democrație pe care-l aștept de la această campanile electorală.

 

 

Comntariu pe http://cursdeguvernare.ro/vasile-dancu-campania-electorala-asteptari-ingrijorari-sperante.html