O analiza a campaniei electorale
Nu toate alegerile contează
Campania electorală din această toamnă ne-a arătat un lucru destul de clar, lucru care va fi valabil de acum încolo pentru români, alegerile locale și cele prezidențiale sunt singurele care mai contează. Adică, mai simplu, oamenii sunt interesați de primarul lor și de Președinte, dar ceea ce există între acești doi poli ai existenței lor cetățenești devine irelevant. Alegerile pentru Parlamentul României și cele pentru Parlamentul European nu mai sunt interesante, nu se investește mare lucru în ele (nici măcar mita electorală) și nici nu se face politică cu ocazia lor. Parlamentarii devin un fel de tolerați ai sistemului politic, fără resurse și cu puțină influență. Rămân importanți doar baronii locali (președinți de Consilii Judetene sau primarii) și Presedintele, plus cei cei care reușesc să ajungă în Guvernul României.
Lipsit de încredere, dar și de eficiență, Parlamentul României a fost aproape ucis în ultimii ani și nici nu e greu de explicat de ce: este instituția definitorie pentru democrație, dar despre ce fel de democrație putem să mai vorbim într-o țară fost comunistă, unde toată lumea așteaptă un tătuc și unde regula majorității funcționează doar pentru a umili partenerul care a pierdut, iar politica este o activitate mai degrabă economică. Oamenii de afaceri investesc în politică așa cum se investește în altă parte în diferite sectoare de activitate cu viteza mare de rotație a banului, adică arme sau droguri.
O politică depolitizată.
Paradoxul a fost legat de faptul că acestă campanie a arătat un alt trend îngrijorător, politica se depolitizează încet, dar în campanie se pulverizează. Cauzele sunt mai multe dar este și o dovadă ca la noi cea mai slabă cultură politică o au politicienii. Mi-ar plăcea să văd un concurs de genul tâmpeniilor de la Antena 1 , ”Te pui cu blondele”, în care politicienii să se dueleze pe probleme ideologice și de cultură politică cu publicul. Ar fi dezastru pentru politicienii de vârf, sunt absolut sigur că alegatorii cu un pic de cultură politică i-ar bate de le-ar sări fulgii. Din punct de vedere formal această campanie a fost una normală, fără nerv, nespectaculoasă, dar dacă ne uităm cu atenție o să vedem că ea este mult diferită de tot ceea ce a fost până acum.
Fără adversar, USL a defilat.
Pentru prima dată a fost un singur actor politic pe scenă, iar fosta putere nu a avut nici o reacție. A foșt șocant să vezi pe televiziunile de știri doar reprezentanții unui partid, nici nu știu cum s-a realizat echilibrul statistic cerut de CNA. Dar nu prezența ARD a fost problema, ci prezenta politică sau ideologică.
PDL a candidat la trei runde de alegeri cu trei nume diferite și sub trei culori diferite. O politică a camuflării, o ascundere cu vinovăție sau mai degrabă o șmecherie nemaivăzută într-o campanie electorală. Toti liderii ARD au fugit din București să candideze în colegii din țară. A rămas în Bucuresti doar Președintele Traian Basescu care a ieșit de câteva ori ca să facă imposibilul, adică să activeze electoratul de dreapta al ARD. Grea misiune, dar mai șocant este că a fost apoi considerat vinovat pentru eșecul de proporții de către unii dintre pedeliști.
Dar niciunul dintre partide nu a ridicat vreo baricadă politică cu însemne clare. Nimeni nu a spus noi suntem de stânga sau noi suntem de dreapta. Nici un politician nu a ieșit serios să spună noi apărăm următoarele principii, noi dorim ca pe viitor România s-o ia pe urmatorul drum.
Evident, USL a făcut economie de efort, dar ARD nu avea nici o șansă să facă peste douăzeci la sută fără a comunica.
Fuga actorilor politici de identitate. Epoca corciturilor ideologice și metisajelor.
Paradoxul este că s-a depolitizat cea mai politică dintre campaniile electorale. A fost o fugă generală de identitate din mai multe motive.
PSD avea un program lansat încă din 2011 și relansat cu modernizări la 8 noiembrie 2012, destul de cuprinzător, cu diagnoză, soluții, riscuri, măsuri, variante de strategie, dar a rămas pe site. Era scris in numele USL, nu prea cred ca liberalii au participat prea tare la el, dar asta nici nu are importanță dacă și l-au asumat formal, cel puțin.
PSD nu putea comunica programul cu toată energia, acesta fiind în mod normal program de stanga, pentrucă partenerii lor, liberalii, vroiau să se poziționeze pe dreapta, sau să ocupe și dreapta. Chiar dacă acceptaseră o anulare a mesajului lor, când s-au unit cu stânga pesedistă, liberalii nu puteau comunica ideile lor pentru că ar fi jenat partenerul mai mare, elefantul de stânga pe spinarea căruia puteau lua mai multe vorturi și poziții în guvern. Deci, pentru ei, tăcerea era de aur.
ARD a trecut prea rapid la o dreapta declarată, de manual și, pur si simplu, s-a speriat de reacția oamenilor din 2012, începând de la manifestațiile din ianuarie. Impinși de niște consultanți străini care le-au impuiat capul liderilor PDL că dreapta are ”favorabilitate” mare în România, pedeliștii au descoperit că oamenilor le pasă mai mult de traiul lor zilnic decât de stanga sau dreapta așa că au încercat să se camufleze după inimi și inimioare. Adevărul este că lucrul care a enervat mai tare populația decât tăierile salariale sau alte forme de austeritate a fost credința fanatică a lui Boc și a colegilor că dreptatea este de partea dincolo de consecințele asupra nivelului de trai și foarte repede se va vedea că România va scăpa de criză și că ei au avut dreptate. Ce nu a înțeles primarul Clujului este faptul că starea de criză va fi de acum încolo starea normală a descrierii economiilor, iar a ține sub tensiune țările lumii prin comunicarea de criză este un instrument de hegemonie a marilor puteri, dar și că România nu va mai ieși, în mod real, din criză mult timp de acum încolo deoarece rămânem an de an fără resursele cele mai importante de dezvoltare.
Asumarea fanatică a identității politice, chiar dacă pare că este o intreprindere cinstită, nu mai emoționează pe nimeni. Azi sunt la modă corciturile, metisajele ideologice, politice sau de orice fel. Cine nu înțelege asta poate dispărea cum a dispărut PNȚCD și cred că nici pedeliștii nu vor mai face această greșeală după ce vor debarca ardelenii de prin conducere. Unde mai punem la socoteală că înafara de PNL, partid luat in gazdă de PSD, nu a mai rămas nimic pe scena politică dintre vechi, înafara celor din FSN- ul iliescian. Exceptie este Dan Diaconescu, dar el este ca și poporul de la Revolutia din 1989, acceptat pentru că este figurantul în care se trage.
O pseudo-temă: Ponta va fi sau nu Premier?
Combinată cu tăcerea arediștilor care vroiau să ia culoarea mediului, să uite lumea de tăierea salariilor sau pensiilor, campania a devenit o vânare a lui Băsescu și o discutie pe o temă falsă, dar care a prins perfect: o să-l numească Băsescu pe Ponta premier sau nu? S-a tocat ceas de ceas doar această temă de procedură și o eventuală suspendare a lui Traian Băsescu. Desi Ponta era de aproape o jumătate de an la guvernare nu a fost nici măcar o campanie negativă fața de pedeliștii corupți din fostul guvern, care să arate ce și cât au furat oamenii lui Băsescu, campanie pe care publicul o aștepta. Mr. Unguent a fost calul de bătaie alături de Traian Băsescu și, din perspectivă comunicatională, Mihai Răzvan Ungureanu venea dinafara politicii și era o bună țintă pentru toți, inclusiv pentru pediștii cărora le luase prăjitura guvernării.
USL a procedat pragmatic si eficient, a scăpat de promisiuni populiste așa că își poate face proiectul de guvernare fără nici o dependență de campania electorală. Din perspeciva lipsei resurselor cred că este o bună oportunitate pentru Romania.
Politicienii de prim rang au stat doar la televizor și au dialogat cu un Traian Băsescu aflat în centrul sistemului politic, dar absent o bună parte din campanie, un Traian Băsescu care iesea din când în când pentru a reporni corul celor care profețeau a treia suspendare și ultima.
Dacă va fi sau nu Ponta premier nu era o temă validă de dezbatere publică din mai multe motive. In primul rând, deoarece era o prerogativă prezidentială, dar mai ales pentru rationi de realism politic. Era clar, pentru orice cititor de sondaje că USL va câștiga cu un scor undeva pe la 60%, iar Traian Băsescu nu va avea o prewa mare marjă de manevră. De unde să importe Băsescu un premier care să facă o majoritate manufacturată, când unitatea de monolit in jurul câstigătorului nu poate fi clintită, căci nimeni nu riscă să piardă osul de roas, nici un politician nu dă vrabia din mână pentru cioara de pe gard?
Sigur, Traian Băsescu declara din cand în când că o să pună pe altcineva, dar era, probabil, doar pentru a mai da o speranță electoratului de dreapta. Cred că Presedintele deja știa că o să-l numească pe Ponta încă de la referendumul din vară când era cât pe ce să-l dărâme valul de contestare ridicat în ianuarie 2012 și care nu își epuizase toată energia la alegerile locale din iunie.
O tensiune artificială care a mascat lipsa temelor de campanie.
Razboiul pentru nominalizarea lui Ponta a primit aspectul ultimei bătălii dintr-un război decisiv pentru România. In iureșul luptei, lumea a uitat să-l întrebe chiar pe Ponta dacă își doreste chiar atât de mult, după ce a văzut în șase lui ce resurse sunt la dispoziție și ce urmează în următorii doi ani. Psihoza colectivă provenea însă din faptul oamenii asociau simplist victoria lui Ponta cu eliminarea lui Băsescu. Nimeni nu se gândea totuși că promovarea lui Ponta ca premier nu însemna în mod obligatoriu și eliminarea lui Traian Băsescu. Scandalul care va începe în scurt timp va fi tocmai descoperirea acestei realități: Ponta ca premier va fi obligat să coabiteze cu Băsescu, ceea ce va lua forma unei adevarate trădări și reactiile vor fi ceva de genul vrem votul inapoi, noi nu am votat cu USL pentru ca Băsescu să rămană viu. Ce spune Mircea Badea în fiecare seară va fi sloganul viitor: vrem sânge, vrem victime, vrem să-i vedem pe vechii guvernanți suferind, noi urâm cu sinceritate!
O problemă viitoare va fi tocmai această tensiune exagerată amorsată în campanie și care va face ca orice gest de conciliere și coabitare din partea lui Ponta si Antonescu să devină gest sinucigaș, fiind taxat de opinia publică ca și trădare. E adevărat, temele de conflict sunt perfecte pentru o bătălie electorală, dar miza trebuie impinsă cât se poate de mult spre valori și scopuri. Aici nu a existat o miza mai interesantă, iar miza desemnarii lui Ponta nu era una de program. Intâlnirea secretă dintre Crin Antonescu, Basescu și Ponta, o intalnire normală, de deblocare a crizei, a început deja sa creeze un scandal care s-ar putea să facă o primă breșă în armonia care pare că s-a instalat peste tot locul politic.
Tema haosului care va veni. Să fie o premoniție, indiferent de circumstanțe?
Tema haosului care va veni dacă nu va fi numit Ponta a dominat comunicarea politică. Nimeni nu știa ce se va întâmpla cu adevarat, dar se putea presupune că va fi ceva rău. A fost bună această temă ca și temă de mobilizare, dar ar putea să fie o temă cu mari efecte perverse (ca perversa de pe Targu Ocna). Coabitarea pare foarte complicată după alegeri, chiar dacă Ponta și Antonescu și-ar dori-o. După ce Traian Băsescu o să cedeaze și o să-l numească pe Ponta, responsabili pentru cedarea de a coabita sunt cei doi lideri USL (să mă scuze Daniel Constantin, dar el este doar paznicul intereselor lui Felix acolo) care spuneau ca niciodată nu vor putea să stea la masă cu Băsescu..
Evident, Antonescu nu o să-și asume cu voiosie înțelegerea cu Băsescu (deja există probleme cu intalnirea”secretă” de miercuri) și Ponta va rămâne ca și țap ispășitor, cel care trădează. De fapt, Ponta este condamnat să ”trădeze” căci este cel care și-a asumat guvernarea și nu poate continua criza la nesfârșit, chiar dacă postura de luptător cu Traian Băsescu este cea mai avantajoasă postură politică în care a fost vreodată. Sigur că i-ar conveni s-o prelungească cât mai mult, dar nu are cum, trebuie să fie numit și să înceapă să exercite puterea. Războiul cu Traian Băsescu îl va duce mai departe, dar cu alte mijloace și nu cu tot poporul după el.
Supralicitatrea conflictului și a incompatibilității dintre Băsescu și USL a creat o mare dificultate pentru toți. Băsescu a făcut același lucru, dar el nu avea nevoie de voturi, este un actor politic aflat la sfarșit de traseu politic. Ar putea și el sfârși suspendat, dar cred că se va feri, așa cum și USLva trebui să ocolească crizele cu atenție, deoarece deja se află la guvernare și va începe să deconteze. Sper că USL va putea ieși din această capcană a conflictului circular, spre binele României, dar harțuirea de la Antena 3 a început deja, locomotiva urii va fi greu de oprit. Dinamica conflictului va merge mai departe, opinia publică poatev frâna așa de scurt.
Ce nu au înțeles, dar sper să înțeleagă liderii politicii din toate taberele este un adevar pe care il știe orice om cu experienta: după ce s-au inchis urnele avem o altă realitate. Nu mai sunt dependenți prea mult de trecut, conteaza mai puțin ce ai spus înainte, contează prezentul și mai ales viitorul.
Trecerea de la logica de razboi la logica de construcție și de pace nu va fi ușoară. În spațiul politic au rămas mai mult războinicii, iar ei se adaptează mai greu la societatea civilă.
Campanie fără target.
Campania nu a vut nici un target, deoarece niciuna dintre tabere nu și-a pus în piață programul politic. Nu era nevoie pentru USL, dar mai este adevarat faptul cunoscut că politicienii români și strategii lor de partid cred că dacă nu stabilești mesaje dedicate unor secțiuni de electorat, atunci de fapt comunici cu tot poporul și nu nedreptățesti pe nimeni. Este o iluzie, nu ai target, nu comunici cu nimeni!
S-a mizat pe efectul de contaminare, USL încercand să valorifice frustrarea celor 7,4 milioane de voturi din vară. Era mai simplu de spus pentru candidații USL că ”Suntem 7,4 milioane!”. Publicitar este o ideea bună, dar ar fi fost poate mai interesant să fi fost date acestei comunitati realizate la vot câteva elemente de definitie identitară, dincolo de cea pe care o dădea mobilizarea anti-Băsescu.
Poate că ar fi mobiliozat mult mai multi dacă ar fi spus ceva despre valori cu care se identifică, cateva elemente prin care cei 7,4 milioane să se poată proiecta ca o elită care înțelege schimbarea, care luptă penntru niște idealuri, care vrea să elibereze România de ceva, samd.
ARD nici măcar nu a făcut vreo referire la selectia de public pe care o face. Nici măcar în programul lansat la 6 noiembrie ”Repornește România” nu avem o definire clara a benficiarilor, Romania fiind singurul subiect colectiv, expresiile cautând mai degrabă să ascundă, decât să transmită. Exemplu de exprimare a țintelor guvernării: ”preponderența utilizării măsurilor cu impact neutral sau cvasi-neutral pe deficitul bugetar” este, cred, foarte sugestiv. Dan Diaconescu a invocat retoric pe toți romanii ”amărâți”, dar asta nu este o targetare prea subtilă.
Storytellingul electoral a fost o poveste roz
Nimeni nu a dat oamenilor vreo veste proastă, nici vreun avertisment cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor, cu excepția lui Traian Băsescu care a căutat doar o tăietură geostrategică, greu de înghițit de către electorat, dilema Est sau Vest. Ceilalți au vorbit vag doar despre faptul ca Băsescu trebuie sa nominalizeze rapid pe Victor Ponta pentrucă ne trebuie un guvern foarte repede, pentrucă ne asteaptă un an greu ... E adevărat, poate că este nevoie de o majoritate solidă pentru a face față crizei, dar storytellingul de campanie a ocolit tematica economică cu desăvârșire. De fapt, tăcerile au fost mai imporatnte în această campanie, decat dicutia despre rezolvarea unor porbleme economice și sociale. Electoratul era deja stresat așa că nimeni nu i-a dat vești proaste, ca la noi, il lăsăm să le descopere singur.
Nici chiar anunturile deblocării unor programe europene dupa audit nu a adus vreo emotie în plus. Despre ce ar fi trebuit să discutăm în această campanie o să scriu zilele următore un articol cu păreri personale.
Impactul campaniei? Redus, o campanie slabă
Campania a fost un fel de obligație legală bifată pentru partide, importantă doar pentru fiecare candidat în parte. Individualismul românesc, mai ales cel din politică, a acționat perfect, fiecare candidat a fost lăsat să se descurce sau să moară. Era deja problema lui după ce il nominalizase partidul și îi asigurase, este adevărat, undeva la vreo 40% intenție de vot din pornire.
Interesul a fost slab și informația aproape a lipsit, pe parcursul acestei campanii electorale, chiar dacă 94% dintre repondenți[i] au văzut afișe electorale, 74% au primit pliante sau broșuri ale candidaților, 53% dintre români au urmărit sondaje de opinie făcute publice de candidați sau de către partidele acestora; 52% au vizionat clipuri electorale ale candidaților, iar 51% au vizionat dezbateri electorale. 16% dintre aceștia au participat la întâlniri cu candidații, iar câte 13% au fost sunați de o persoană care le-a prezentat un candidat sau partidul acestuia, au participat la o întâlnire sau demonstrație electorală, au participat la evenimente organizate de candidați sau au urmărit campania electorală pe internet.
Când vine vorba însă de urmărirea campaniei electorale pe internet, nici măcar tinerii nu dau un răspuns afirmativ în proporție mai ridicată; la fel persoanele cu studii superioare, locuitorii din Transilvania, Banat și Moldova și bărbații. Impactul campaniei a rămas minor, întrebați dacă informaţiile pe care le-au aflat în campanie, de la televizor, radio, ziare, Internet, afișe/panouri sau diferite persoane, le-au modificat intenţia de a merge sau nu la vot, 59% spun că acestea nu le-au schimbat intenția inițială, în timp ce 19% spun că acestea i-au determina să meargă la vot, iar 9% că nu au aflat nimic nou în campanie, iar 8% nu au urmărit campania suficient pentru a fi influențați.
Informațiile aflate din mass media sau afișajul electoral au schimbat intenția de vot pentru deputat sau senator a doar 15% dintre respondenți.
Fără valori și fără discursuri mobilizatoare această campanie a arătat din nou misoginismul electoral românesc. Cu toate că 90% dintre respondenți consideră că o femeie este capabilă să îi reprezinte la fel de bine ca un bărbat în Parlament, 73% dintre români consideră că femeile ar trebui să aibă grijă de familie, în primul rând, iar mai apoi să se ocupe de carieră. Cu toate că mai mult, 72% dintre persoanele intervievate sunt de acord cu afirmația „Femeile în funcții publice ar fi mai receptive la nevoile cetățenilor decât bărbații”, întrebați cine ar fi mai potrivit pentru anumite funcții din administrația publică, un bărbat sau o femeie, respondenții spun următoarele: pentru funcția de deputat: 18% o femeie, 25% un bărbat, 55% nu contează genul; pentru funcția de senator: 17% o femeie, 30% un bărbat, 52% nu contează genul; pentru funcția de Președinte al României – 9% o femeie, 62% un bărbat, iar 28% cred că nu contează genul; Premier – 12% o femeie, 50% un bărbat, 36% nu contează genul; pentru funcția de primar – 14% o femeie, 46% un bărbat, 39% nu contează genul.
Întrebați dacă ar vota o femeie pentru funcția de Președinte al României, 37% spun că sigur ar face acest lucru, 26% probabil ar face acest lucru, 9% probabil nu ar face acest lucru, iar 26% cu siguranță nu ar vota o femeie pentru această funcție. În mod paradoxal, bărbații declară în proporție mai ridicată că ar vota o femeie pentru funcția de Președinte al României, la fel tinerii, persoanele cu studii superioare și respondenții din Moldova.
Întrebați când s-au hotărât cu cine vor vota la alegerile parlamentare, 63% dintre respondenți spun că știau acest lucru înainte să înceapă campania electorală, în timp ce 17% au luat această decizie pe parcursul campaniei, iar 7% decid cu 2,3 zile înaintea votului, iar 10% plănuiesc să se decidă în ziua votului.
Desi a avut un impact minor această campanie ne-a ajutat să înțelegem că politica noastră s-a schimbat mult în ultimii ani. Anchetele realizate cu echipa IRES ne-au arătat că aproape jumătate dintre cetățenii dintr-un colegiu nu știu cum arată senatorul lor. Mai puțini sunt cei care își amintesc promisiunile senatorului decât ale deputatului, cu 9% mai puțini – 21%. Aproape jumătate dintre cetățenii dintr-un colegiu nu știu cum arată senatorul lor. Mai puțini sunt cei care își amintesc promisiunile senatorului decât ale deputatului, cu 9% mai puțini – 21%.
Si am mai învatat un lucru, electoratul deja s-a adaptat perfect la ipocrizia și minciuna politica de campanile. Electoratul ne răspunde ca la carte ce criterii minunate folosește ca să aleagă candidatul, dar votează cu ochii închiși corupții, condamnații penal și oricine i se pune pe listă, fără prea mult discernământ. Alegătorii intervievați de noi consideră în următoarele proporții cum că persoana cu care vor vota la alegerile parlamentare din acest an trebuie să întrunească anumite caracteristici în mare sau foarte măsură: 96% - candidatul trebuie să fie sincer, comunicativ și serios; 95% - trebuie să fie un bun profesionist; 93% - să fie un bun gospodar; peste 85% - diplomat, cu experiență, convingător sau popular.
Principalele aspecte decrate de catre alegători ca importante, de care țin cont cel mai mult atunci când își formulează o decizie privind candidatul pe care îl vor vota pentru funcția de deputat sau senator sunt: corectitudinea/cinstea sa (19%), partidul din care acesta face parte (10%), activitatea anterioară (8%) și de promisiunile pe care acesta le face (7%).
O imagine idilică, numai bună pentru a încheia acest articol despre minunile care se pot întâmpla în cabinele de vot, într-o duminică de decembrie cu ninsori abundente. Campania electorală a fost doar o vânătoare de voturi după care va urma belirea vânatului și un chef pe cinste, iar pe urmă o mare mahmureală de patru ani.
Campania electorală a fost o campanie cu efect minor, dar nu a fost inutilă pentru că ne-a mai dat ocazie să înțelegem se ce întâmplă cu România și cu noi. Dar de oglindă fugim destul de sănătos iar despre România am uitat să ne mai îngrijorăm. Preferăm emigrația, tăcerea vinovată sau căutarea de țapi ispășitori.
