POLITICIAN, ADJECTIV

Cronica subiectivă a Consiliului National PSD


NOTĂ.
Textul ce urmează este un text analitic, cu mare grad de subiectivitate, care nu doreste să stirbească cu nimic dimensiunea pozitivă a brandului PSD, acum inainte de Congres. Este scris pornind de la un sentiment de tristețe, dar cu intenția, pe care autorul o socoteste pozitiva, de a ajuta la constientizarea importantei unui partid de stinga modern, pentru Romania, dar si pentru pesedisti si alti oameni de stanga. Autorul nu atacă pe nimeni si nimic, nu sare la gatul, nu scoate cutitul, nu reprezintă vreun grup care vrea puterea. Autorul nu vrea nimic cu acest text, nici macar să fie citit. Este un text pentru el si prietenii lui, este deci o intreprindere cu caracter privat. Autorul stie ca nu ar trebui sa vorbească deoarece pesedistii ardeleni, cu unele exceptii, nu castigă alegerile, în consecință acesta nu este o declaratie politică si nici nu este vreun început de polemica. Autorul mai mentionează că nu l-a pus nimeni să facă aceste observații și își cere scuze unor pesedisti care nu văd lucrurile ca și el. Fara a se disculpa, autorul considera acest text ca unul neimportant.


Cu infinită tristețe despre lipsa de importanță socială a unui eveniment politic

Consiliul National al PSD era așteptat de toată lumea, nu doar pentru potențialul de scandal, ci si pentru că trebuia să dea măcar iluzia unei alternative credibile la actuala guvernare.

M-am intrebat în timp ce evenimentul se transmitea pe câteva televiziuni în direct, ce importanţă are el pentru oameni, pentru societate. Inafara faptului că este un eveniment gata produs, cum putem spune jurnalistic, unde o armata de jurnalisti şi tehnicieni au intins kilometri de fire pentru a transmite în toata tara și în toata lumea, nu am gasit destule argumente pentru justifica interesul.
A fost o sanşă pe care foarte rar o are un partid politic de a i se face atâta publicitate, de a sucita atâta atentie. Si noi, politicienii, ce dăm în schimb prin acest eveniment? M-am intrebat care este câştigul oamenilor? Am intrebat mai multi oameni si nimeni nu mi-a putut spune vreun câștig serios.

Dar un asemenea eveniment nu este privit doar cu atentie, este privit si cu speranță, constientizată sau nu. Intr-o asemenea situatie trebuie sa te sperie gandul că tu nu oferi nimic care să folosească oamenilor, societății: o idee, o analiză, un proiect, o speranță.

Nimic nou, nici o sclipire, nici o idee, nici o încercare de a aduce viață într-un partid care pare deja condamnat. Și, alaturi de el, este condamnata o mare parte din populația Romaniei care va fi obligată să suporte dezlăntuirea unei puteri fără de opozitie, fără de alternativă. Mă simt relaxat şi sper că nimeni dintre colegii mei de partid nu se va mai supăra pe ceea ce cred eu despre asta. Nu sunt un om care să mai dorească ceva, poate doar incerc să păstrez o amintire frumoasă unor oameni alături de care a visat sau lucrat aproape un deceniu, dintr-o viaţă si-aşa prea scurtă. Mă uit cu înţelegere déjà, cu compasiune, cu un sentiment al neputinței. M-am descărcat în fața propriei mele conștiinte, eu măcar am incercat și poate, inconstient, incerc si acum să mai cred ca schimbarea în bine este posibilă . Nu pot dormi, scriu … cu o infinită tristețe.



PSD – subiect colectiv. Ce spuneti de politician - adjectiv ?



Miron Mitrea a gandit comunicational corect mesajul de pe bannere: PSD la putere. A crezut o clipă că oamenii vor tresari si o să-l asculte, sau se va declansa în ei o umbră de orgoliu sau onoare. Dar puterea a fost monopolizata de unii din cei aflaţi la vîrful partidului. Geoană conduce Senatul, Hrebenciuc este cel mai tare din Camera Deputaților. Conducerea PSD a fost la putere cu liberalii, ei au facut târgul cu PDL, ei i-au scos afara pe pesediști din administratie, vrând sa ia toată puterea, tot ei sunt si acum la putere, în diferite variate de intelegeri cu miniștrii din actualul guvern sau cu administratiile locale. Pesedismul nu mai este la putere nici macar în PSD, iar sanse să vină la putere sunt foarte putine. Are dreptate Cristian Tudor Popescu, nu stim cine va castiga la viitorul Congres dar, sigur, PSD va pierde. Va pierde pentru că este subiect colectiv.

Un subiect colectiv este tratat ca si ogorul CAP ului. Este al tuturor, dar nimeni nu este proprietar, nimeni nu este responsabil. PSD este bun pentru ca sa fie subiect de discursuri, însă nu are drept de existență intre preocupările pesedistului de la vârful piramidei. Poate să fie un vehicul care te duce până la o funcție, sau OZN ul acela despre care vorbeste însufletit Ion Iliescu, o data la patru ani, însă este greu de perceput ca subiect al existenței noastre, viu ca un prieten caruia ii esti dator, sau prezent ca un patron care ti-a dat o misiune si un salar pentru că trebuie sa faceti ceva pentru ceilalti. Partidul fanion al stangii este iubit poate de unii oameni în vârsta care se uita la el cu speranța unei vieti mai bune sau de unii tineri care cred ca o lume mai dreapta se poate construi prin vointa noastra, dar cei initiați déjà, cred că sunt mai puțin sensibili la acest subiect, prea colectiv ca să poata fi privatizabil.

Dacă cineva critică o actiune politică sau un personaj, aceasta face rău partidului, se spune mereu, dar nu stim exact în ce fel face rău. Adică imaginea solidarității si unitătii de monolit în jurul ticalosiei, prostiei sau a unui personaj indoielnic, acestea fac oare imagine pozitivă?

Mă uitam la masa prezidiului si căutam să văd lucruri care s-au schimbat în ultimii 10 ani. Căutam evolutia, vreo scânteie de speranță. Am descoperit în schimb niste regularități. Si în 2000, dar si în 2010, subiectul principal al discursului era o cauza externă, un dusman identificabil, dictator, oligarh, un monstru politic ca câteva capete: atunci CDR, acum PDL. Atunci Emil Constantinescu, acum Basescu. O schemă explicativă simplă care elimină capitalismul din joc, elimina greselile de conducere, nu spune ceea ce trebuie facut, nu spune că stanga s-a resemnat să fie doar asistenta medicala a unui capitalism romanesc improvizat si hibrid. Discurs care doar cauta să construiască o explicatie în care noi nu suntem vinovati și niste dusmani perfecți, care sunt uitați doar după ce venim noi la putere. Mă uitam la doi dintre candidati bătuti de Traian Basescu în ultimii zece ani, doi candidati care au pierdut după ce s-au gandit să-si aranjeze, prematur, poza invingătorului. S-au pus pe treabă si, inainte de ultima batalie, au facut epurări în conducere, eliminând oameni care ar fi putut folosi in lupta, sau macar la aprovizionarea din spatele frontului. Adrian Năstase, indiscutabil un lider remarcabil, a convins BPN să se desființeze (sau autosuspende), l-a lasat pe Rus sa plece la Cluj, iar Cozmânca i-a aranjat impotriva PSD Cluj o coalitie intre Alianta DA si PRM care l-a ajutat sa piardă. Geoană, începuse cu entuziasm o miscare de democratizare, dar pe parcurs nu a scapat de acest model: inainte de bătăliile finale a scapat de Adrian Nastase, Rus si ceilalti de la Cluj, de Tănăsescu si de Severin etc.

Imi inchipui ce discutie as putea avea cu vreunul din fostii mei sefi.

ANGHELACHE
(spre CRISTI)
Caută la conştiință.

CRISTI
(caută în dicționar)
CONŞTIINȚĂ: Conştiință: Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență...

ANGHELACHE
Mai rar. Mai rar, să şi înțelegi.

CRISTI
... cunoaştere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. Faptul de a‐şi da seama, înțelegere. Conştiința socială... ansamblu de idei, concepții, cunoştințe, mentalități ale unei colectivități umane, care reflectă condițiile de existență ale acesteia, precum şi psihologia socială a oamenilor. Conştiința de clasă... Citesc în continuare?

ANGHELACHE
Da.

CRISTI
Parte a conştiinței sociale care reflectă existența socială a unei clase determinate (în opoziție cu existența, materia), gândire, spirit.

Sentiment al responsabilității morale față de propria conduită. Caz sau proces de conştiință = dificultatea de a hotărî într‐o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conştiință = remuşcare, regret, a fi cu conştiința împăcată sau a nu avea nimic pe conştiință = a fi convins că nu a săvârşit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conştiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conştiință = cu toată sinceritatea. Libertate de conştiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc... din franceză: conscience, latină: conscientia.

ANGHELACHE
Aşa... NELU, citeşte acum definiția lui CRISTI.


Restul exercitiului îl putem face ca si tema pentru acasă.



Indignarea ritualică a lui Ion Iliescu.

Iliescu a avut un discurs bun, spun mulţi din cei care s-au uitat la TV sau au fost prezenţi. Da, batrânul a spus aceleasi lucruri care le-am auzit în ultimii 10 ani, când a ridicat de fiecare dată în picioare Consiliul National. Incerc să sintetizez fără a deforma:

o Suntem un partid mare care avem vocatia conducerii statului;
o Ne-am rătacit insă de valorile stangii, afisăm ostentativ averile, facem spectacole americane, umblam în jeepuri cu girofar;
o Avem prea multi sefi, nu avem nevoie de democratiei internă (ce vicepresedinti zonali,) zona principala este Bucurestiul sau Kisellef ori Atena. De aici va putem spune care sunt adevaratele probleme iar camarazii veniti la Congres vor putea spune cât sunt de acord cu ele;
o NU este nevoie de competitive, nici de programe alternative, acestea fac rau partidului, stabilim noi, aici, ce vor vota cei care vin la Congres;
o Nu am nevoie de onoruri, nici de functii, eu ma justific prin altceva pentru respectul oamenilor, pot renunţa oricând etc etc.
o De fiecare dată, Iliescu, Domnu Iliescu, aduce ca argument scrisoare vreunui pensionar sau pensionara, ca sa fie sigur ca a fixat audientei sensibile o lacrima de geană.

Esti tradătorul cel mai abject dacă observi ca și capitalismul de cumetrie si indepărtarea de ideal s-aa facut sub atenta oblăduire a Domnului Ion Iliescu. A fugărit pe cineva pentru coruptie? Nu, poate inafara lui Adrian Nastase, pe care l-a stampilat ca atare prin colaboratorul lui Ioan Talpes. Un răuvoitor ca mine poate observa că Iliescu nu a refuzat nicio functie, nici macar transformare functiei de Presedinte de Onoare în prezenta executivă la toate ședintele. La functii spune mereu ca poate renuta oricând, dar niciodata nu a spus renut, de azi incolo nu mai vreau. L-am văzut de multe ori plecand spre usă si spunând că ar putea să ne părăsească, dar totdeauna au sărit unii să-l aducă înapoi, iar intr-un anumit moment,când nu a fost nimeni rapid sa-l oprească, s-a intors singur peste vreo oră.

Dupa acesta indignare simbolica, lumea se ridica în picioare si aplauda si totul revine la normal. Oamenii din sală s-au obisnuit, isi trag cu ochiul, il laudă pe moşu pentru vitalitate, unii clevetesc, se bucură că mai au acest apostol printre ei. Sunt fericiti, în schimb, pentru ca stiu ca nu vor fi pusi niciodata, de catre nimeni, sa facă ceea ce a zis Iliescu. Inteleg că este o indignare ritualică, ca si cele de pe vremea PCR, de la orele de invatamant politic. Unul borborosea niste cuvinte din Scanteia si apoi toti plecau la bere fericiti ca au scapat din productie câteva ore. Am observat de mai multe ori acest gen de solidaritate cu discursul tintit iliescian, discurs pe care si Nastase l-a acuzat voalat de excesivă marketizare. Nu lasă nici o urma nici macar pe discursul lui Iliescu din sedinta care urmează. Dar studiere reactiei delegatilor este o experienta fantastică, poti vedea o dedublare exemplară. La un Consiliu National de dinainte de a pierde Iliescu, el a spus acelasi lucru si a fost aplaudat în picioare, apoi 70% din delgati l-au votat pe Geoană, la fel în 2006 cand Iliescu l-a sustinut pe Oprescu.

Culmea dedublării am observat-o la Consiliul National de după Congesul din 2005, după ce Ion Iliescu a pierdut. Acel Consiliu National era trist, se simtea vinovat de paricid, suferea pur si simplu. Oamneii nu se uitau unii la alţii, unii se adunau sa vorbeasca în soapta pe dupa perdelele si coloanele Palatului Parlamentului, altii il strangeau pe Iliescu în brate, desi el se impotrivea (“fara efuziuni, tovarasi, asa este lupta – dură”). Lumea se uita la Geoană, la mine sau la Rus ca la niste criminali, autorii unui paricid groaznic. Parcă ei nu ar fi fost acolo, parcă incercau să se absolve de o vină ancestrală, o crimă pe care au comis-o alţii. Asta m-a făcut să mă intreb cine sunt cei de la Consiliul National, multi imi păreau neconoscuti si atunci am aflat că Vanghelie adusese vreo 200 de oameni platiti si un alt judet inca vreo 100 fuseseră adusi doar pentru atmosferă. Dar dincolo de smecherii organizatorice, Consiliul National este o adunare diferita de tot ce am văzut vreodată ca si comportamnent de multime.

E adevarat, Iliescu este privit cu cinism ca o resursă, este tratat nu ca o relicvă, imi cer scuze, ci ca şi sfintele moaste. Oamenii se bucură cînd aud melodia lui Iliescu, este un semn că nu s-a schimbat nimic, că mediul este previzibil. Daca l-ar respecta cu adevarat pe Iliescu, de ce nu incearcă să participe la o reformă veritabilă care să transforme PSD intr-un partid de stanga modern. Oare nu asta vrea Domnu Iliescu? Să simtă ei, adulatorii, cel mai bine ce vrea sefu, adică nimic, doar adrenalina puterii?
 

Imaginea sau temele?

O resursă importantă este si Vanghelie. Nu am crezut vreodată că o să-l văd pe Adrian Nastase făcând un gest atat de discordant cu credinta lui, decât în cazul lui Ion Iliescu, unde adularea este déjà un ritual colectiv. E adevarat, banii nu au miros , poate că nici voturile nu put, dar limitele demnităţii unui politician nu sunt de gumă, domnule Preşedinte.

Problema Vanghelie este una reală, care atinge o problemă de fond a politicii românești: Propaganda bazata pe imagine nu rezistă mult, efectul ei dispare după cateva ore, cum spune Dick Morris. Toată lumea, inclusiv Mitrea în discursul său, spune că Vanghelie estre perfect în conducerea PSD, dar nu este bun sa apară la televizor. Despre el se spune că “Nu dă bine”, nu faptul că un om cu o asemenea cultura sau moralitate nu poate conduce organizatia partidului din capitala țării. De ce? Nu pentru că nu stire vorbi briliant, ci pentru ca va aduce si accepta în partid doar oameni ca el, pe care-i poate conduce, care-i vor recunoaste autoritatea. O vreme a cumparat profesori cu vanghelioane, dar cand acestea s-au terminat .

Specialistii în branding politic demostrează, în ultimii ani, că este amăgitor să te gândesti doar la imagine si să actionezi doar din aceasta perspectivă. Psihologii demostrează că temele care au legatura cu viata si ingrijorările oamenilor sunt cele care produc efecte pe termen lumediu si lung, efecte durabile. Temele se trasformă în adjective si epitete de mare forță expresiva, devin apoi etichete pe un candidat sau un partid, etichete care mobilizeaza mai bine decat excesiva preocupare doar pentru imagine. E adevarat, unele personaeje politice au cifre de incredere si notorietate fara sa fi făcut mare lucru, doar pentru ca au fost mereu la televizor unde au vorbit decent, oportunist, au privit cu ochi albastri în cameră … Dar la prima incercare politică în care nu se pot ridica la nivelul asteptărilor publicului, imaginea lor se disipează ca un fum.



Razboinicii razei violete



Din păcate, este greu să câștigi o bătălie când multi dintre războinici sunt paralizati de frică. Batalia pentru interne de la inceputul guvernarii cu pedelistii a aratat cel mai bine că bătălia politică va fi foarte complicată. Cine-i crede pe cei doldora în dosare penale (cu sau fără de NUP-uri) că sunt independenti si mari luptători pentru partid si se lupta cu tradătorii care au vândut partidul lui Basescu. Este o explicatie pentru proști.

Cei aflati la mâna justitie noastre sau DNA nu sunt deloc independent în actiunea lor politică, negociază cu puterea, direct sau indirect, se bagă în seama să isi amâne procesele, il atacă pe Basescu sau pe altii de la putere poate si pentru că nu au ajuns la o intelegere. Am vazut primari speriati cand a fost condamnat pedelistul de la Ramnicu-Valcea, vedem is primari –clovni care se vopsesc în toate culorile, se imbaraca de carnaval, doar pentru a masca frunzele morcovului imens care le-a crescut în dos.

Daca o să mai vadem multi razboinici ai luminii violet că se bat cu pumnii în piept, ca Mitrea sau Diaconescu sunt oamenii lui Basescu, atunci poate unii vor putea prezenta intr-o zi si niste studiii de caz , sau best practices, cum spun pretentioşii , cu adevaratii colaborationisti. Trebuie sa ne uitam doar la alocatiile bugetare spre pesedistii din judete sau în tabloul electoral cu rezultatele lui Traian Basescu în turul II, pe judete si localitati, si sa cautam apoi la baietii cu poze imagini.

In lupta cu PDL nu vor avea success cei care se indigneaza la comanda si zbiara că PDL a impartit tara în feude. Acest lucru este adevarat, dar ei nu sunt credibili pentru că, doar cu cateva luni în urma, participaseră ei insisi la impartirea alaturi de cei de la PD-L, condusi si atunci tot de dictatorul Traian Basescu. Am luat si noi, pesedistii, halci din administratie si din tara. Inteleg, asa se face în politica noastră, dar este acesta cel ,m ai credibil argument?

In lupta cu PDL va castiga doar o stanga credibila, cu oameni care vor arata competență, fermitate si care vor veni cu un proiect de solidaritate cu cei amarâți, cu un partid care le va arata oamenilor viitorul, nu unul care se uita mereu peste umar, spre un trecut mai apropiat sau mai indepartat. PDL si Traian Basescu pot fi trecuti în planul second al politicii doar schimband modul de a face politica, aducand oameni credibili, reconstruind stanga, nu făcând spume la gură.

Oamenii vor cauta în politica personalitati veritabile, nu cópii, oameni curajoși care isi asuma responsabilitatea de a spune lucruri neplacute si adevaruri ocolote, nu caratori de geantă umili care se ascund după cuvinte si nu au curajul să spună:

<strong>EU vreau acest lucru, vreau s fiu comandantul vostru! Vreau să mă votati pe mine! Imi doresc acest post si raspund personal pentru ceea ce fac! Nu mă ascund după partid, nici dupa declaratii de sustinere, consider ca nu sunt mort si, fiind viu, vreau să vă conduc spre urmastoarea statie a istoriei. Cred ca sunt cel mai bun pentru asta si nu mi-e rusine s-o spun sau s-o demonstrez!

Mi-ar placea să aud asta, nu scheunat de chihuahua si nici mârâit de doberman, cărat în lesă de cineva!






ANEXE


CE spuneti de un exercitiu pentru acasă: Politician – adjectiv? Pentru prieteni anexez, ca bibliografie, scenariul de la politist, adjectiv.

6 definiții pentru

POLITICIÁN, politicieni, s.m. 1. Om politic. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc abil și demagogic de realizare a intereselor personale.

POLITICIÁN s. v. om politic.

politicián s. m. (sil. -ci-an), pl. politiciéni (sil. -ci-eni)


POLITICI//ÁN ~éni m. 1) Om politic. 2) depr. Persoană care activează în politică, urmărind interese personale; afacerist politic. [Sil. -ci-an]

POLITICIÁN s.m. 1. Om politic. 2. (Peior.) Persoană care, activând pe plan politic, urmărește în deosebi satisfacerea intereselor sale personale, obținerea de foloase personale. [Pron. -ci-an, pl. -ieni. / cf. fr. politicien].


POLITICIÁN s. m. 1. om politic. 2. (peior.) cel care, activând pe plan politic, urmărește îndeosebi satisfacerea intereselor sale personale. (< fr. politicien)

Scenariul este disponibil aici

Anexa 2

Si o dedicatie pentru visatori si ... clovni

Motiunea care a darâmat Guvernul. Sau cum se poate face istorie futilă

Raspunsuri la intrebarile un jurnalist


Un eveniment istoric?

Nicidecum, cand se intamplă un eveniment politic cu o evaluare incertă pentru prima data intr-o epocă, nu cred ca ar trebui sa-l sarbatorim. Prima motiune care trece fi trebuit sa fie cea depusa de PSD prin care ar fi trebuit sa cada guvernul PNL si UDMR care avea in 2007 19%. Au lipsit 12 voturi si PNL a condus cu intelepciune inca aproape doi ani, cu o majoritate netransparentă. Iar in 2008, cum spune un consilier al lui Mugur Isarescu, a fost un an in care, desi stiam de criza, am avut o politica fiscala si economica comparabila cu dezarmarea unei armate inainte de batalie. Deci avem inca o procedura democratica pe care am bifat-o, deocamdată incă nu stim la ce foloseste inafara de faptul ca este o stire. Ma intreb, ce ne-a mai ramas de folosit? Poate lovitura de stat sau lovilutia?

Ratiunea ei?

Ratiunea nu este prea clara. Sigur ca este vorba de ratiuni electorale si poate chiar de functionarea guvernului, nu era clara si nici credibila. Poate ca trebuia simplificata situatia, de aici cred ca Boc a fost izbăvit de o situatie destul de complicată. Opinia publica nu credea ca o jumatate de guvern poate scoate tara din criza, nu crede nici macar faptul ca un guvern de tehnocrati ar putea face acest lucru. Pana la urma, motiunea asta a reusit sa astampere mai multe pofte. PSD a reausit sa dea jos guvernul din care a fost izgonit si acest gest de forta a lui Mircea |Geoana este un proiect reusit. Crin Antonescu si liberalii au reintrat in jocul politic. I-au criticat si pe PSDisti pentru 9 luni de guvernare si au reusit sa rastoarbe carul mare cu mana PSD. Pesteb cateva zile poate nici macar nu o sa recunoasca faptul ca a fost si PSD pe-acolo, nu ar fi exclusa nici macar o alianta cu PDL. Si PDL se poate arata multumit, chiar daca a luat un pumn in nas in acea zi de marti, 13. S-ar putea sa castige procente fata de PSD, asa cum s-a in tamplat la referendum. Dar cel mai mare castigator va putea fi Traian Basescu. Presedintele a mai fost salvat odata de la cadere de PSD si PNL, in fratie cu UDMR, la suspendare. Acum presedintele a fost readus, fara sa provoace un scandal, in cadrele de perceptie a situatiei din timpul luptei cu cei 322 si Parlamentul. S-ar putea să cuantifice un salt in sondaje pe care nu l-ar fi putut obtine in nici un alt fel. In plus, Traian Basescu este pus intr-o postura care îi convine, psihologic și comunicational.
Imi pare rau sa constat, sper sa ma insel, ca PSD nu a reusit sa castige un avantaj strategic din acest eveniment. Faptul ca nu a mers la negocieri pentru a comunica un mesaj de forta, a lasat tot castigul lui Crin Antonescu, care ar putea sa creasca in sondaje a insemnat o pierdere. A creat senzatia ca nu cauta solutie la criza, ca nu este interesat sa conduca, a acceptat in principiu propunerea PNL ... am senzatia ca nu a fost foarte bine gestionat startegic un eveniment politic care ar fi putut poate relansa competitia PDL cu PSD.

UDMR a fost cheia acestei afaceri!

Strategia UDMR a reusit din nou. Ei erau cheia in acest moment, cu 31 de parlamentari putea inclina balanta intr-o parte sau alta. Au mers pe declansarea crizei si nu ar fi exclus sa-și fi lasat o rezerve de negociere pentru a face o majoritate chiar alaturi de cei pe care i-au trantit de pămant. Au rfeusit si comunicational sa transmita in asa fel incat nimeni nu ar putea da vina pe ei. Jos pălaria, mi-ar placea sa avem partide romanesti destul de organizate pentru a putea face meciuri de strategie si negociere in care sa fie competitivi cu UDMR.

Emil Boc nu a ... picat prost

Pentru prima data după 9 luni, Boc actionat rapid si foarte coerent. A suprapus un proiect de importanta nationala si de mare popularitate peste motiune si a comunicat in asa fel incât parcă i-a reușit propria cădere. Este o iesire eroică dintr-o situatie destul de grea. Va suporta caderea, a mai cazut si la emisiunea lui Gheorghe, si ar putea sa-si marească marja de libertate pentru viitor. A exagerat cu pensiile parlamentarilor si se pare ca mesajul a prins foarte bine pentru ca se baza pe un stereotip negativ foarte puternic. La un moment am crezut ca vrea sa fie dat jos pentru a arata partidului ca este nevoie de mai multa munca si organizare si a mobiliza un partid ranit pentru ultima lupta, cea decisiva pentru partid. Acum nu mai cred, dar efectele s-ar putea sa fie acestea, PDLului i-a trecut oricum un glont pe la ureche.
Boc a avut curaj sa promoveze reforme greu de acceptat de catre ethosul politic de la noi si i s-a oferit si ocazia sa comunice asta foarte bine, desi guvernul luiu nu a comunicat bine ce a facut. Evident, nu sunt de acord ca este singurul care a facut ceva pentru reformarea societatii romanesti. A facut fiecare guvern cate ceva, cate un pas inainte. Daca ma refer la Guvernul Adrian Nastase, atunci pot spune multe lucruri care au dus Romania inainte, nu este drept sa spui ca in 20 de ani nu s-a facut nimic. Dar fiindca era in toiul unei batalii pe carebanuia ca o va pierde ... este de inteles.

Pierde cineva, castiga altcineva?

Daca as fi fost conducatorul grupului PSD PDL UDMR din parlament as fi lasat PDL sa conduca cu 11 ministri si probabil ca vazand sondajele si-ar fi distrus singuri guvernul caci ar fi putut sa le aduca pierderea alegerilor. Nu mi-ar fi fost frica nici de frauda, doar este deja o regula: cine a organizat alegerile prezidentiale le-a pierdut cu brio, pâna acum.
Nu stiu daca PSD va avea de pierdut, dar a pierdut initiativa in acest moment. Mai este un lucru, PSD ar fi trebuit sa nu accepte nici macar formal strategia PNL, ajunge ca i-a sprijinit la trecerrea motiunii. Ca un partid alternativa, PSD trebuia sa aiba propunerea proprie , nu sa accepte o solutie a altora. A pierdut simbolic, a fost din nou vioara a doua in comparatie cu PNL, mai ales ca in timp ce Mirccea Geoana vorbea de o coalitie transparenta, Crin Antonescu spunea ca nici vorba, PSD trebuie sa plateasca electoral faptul ca a condus tara la criza alturi de PDL. Stralucita lovitură si pentru liberali, cred ca se va vedea si in sondaje, au transmis ideea ca au dus pana la capăt un proeict politic. O batalie dusa si castigata de Crin Antonescu, prima dupa victoria de la Congres. Crin Antonescu a reusit cred sa se relanseze in competitie in aceste zile si cu ajutorul PSD.
Traian Basescu cred ca si-a consolidat brandul personal intr-o zona in care pierduse ceva teren datorita atacurilor din ultimele lui. Acum cred ca si-a consolidat distanta perceputa fata de ”sistemul ticalosit”. S-ar putea ca actiunea de daramare a guvernului de catre colaitia care a actionat si la suspendarea lui sa reactiveze un stereotip perceptiv care a adus o satisfactie celor care se opun sistemului politic si au votat atunci infringerea Parlamentului. Iar daca va fi si un referndum in ziua votului, atunci reactivarea unui stereotip care a produs satisfactie atunci, poate sa produca efecte electorale. Ramane de vazut, sunt curios sa comparam sondajele de la inceputul lui octombrie cu cele de la inceput saptamanii viitoare. Vom vedea ce s-a intamplat cu adevarat, cine a castigat, cine a pierdut in termeni electoralei.

Parlamentul a fost discreditat inca odata.

Nu stiu cat a fost adevarat, cat au fost inventii, dar a dat senzatia ca este un talcioc. Parlamentarii au vorbit fara dovezi despre cumpartare, s-au facut presiuni asupra membrilor din parlament, s-a vazut ca votul uninominal nu i-a facut mai liberi si mai autonomi ci, din contra, mai servili si mai dependenti. Cred ca mulți cei care s-au calificat de pe locul 2 sau 3 sunt mai mult unelte, decat constiinte care isi repreyinta liber si rational colegiul. Trebuie schimbat acest tip de uninominal, este mai buna o formula de tipul ”invingatorul ia totul”.

Politica la noi este 99% emotie si 1% ratiune.

Am senzatia ca nu a fost o actiune bine gandita in Parlament, nu a fost un scenariu bine pus la punct. Daca coalitia ”spontana” din Parlament ar fi venit cu un proiect politic comun sau cu un candidat din primele 5 minute, poate ca ar fi avut un pas inaintea lui Traian Basescu si PDL. Asa am avut senzatia ca guvernul nu a cazut din cauza pensiilor parșlamentare, cum zice Boc, nici din cauza dezastrului si crizei, cum spun cei care au castigat batalia, ci din cauya adversitatii dintre unii sefi din Parlament si Traian Baasescu. Nu zic ca cineva este de vina, spun doar ca este un sentiment de respingere reciproca ce anima toata viata politica. PSD, PNL si UDMR au fost partide animate de acelasi avant si la suspendarea lui Traian Basescu impotriva sondajelor care aratau ca Basescu face 70%. Acum nu cred ca s-au facut sondaje sau focus grupuri pentru a fundamenta acesta strategie. Chiar daca va iesi bine pentru cei care au dat jos guvernul, si unul din contracandidatii lui Basescu va castiga, eu tot voi ramane cu senzatia ca s-a improvizat din nou intr-un moment politic important.
Din pacate, citesc pe forumurile ziarelor sau in comentariilșe de pe bloguri o constatare tot mai freceventă: partidele se aduna sa facă tot felul de actiuni comune fara legatura cu ideologiile sau programele politice, ci mai degrabă pentru interese spontane sau emotiile liderilor.

Efectul principal va fi o criza si mai mare?

Nu cred ca Palmentul a bagat tara in criza prin faptul ca a dat jos Guvernul. Noul guvern vcare se va face, indiferent cine il va formna, va avea tot aceleasi mijloace putine pentru a se lupta cu criza. La noi crizele vin ca o inundatie si trec cand se opresc ploile.
Politicienii au justificat prost acest moment, toti au comunicat prost chiar daca unii vor avea succes la public. Per total cei care au dat jos guvernul au spus ca vor sa refaca stabilitatea, sa puna un guvern de 45 de zile. Asta insemna stabilitate? Crede cineva asta? Este o mare greseala de strategie. Nici PDL nu a comunicat bine prin faptul ca a apasat obsesiv doar pe ideea pensiilor parlamentare. Unde e greseala: vor mai avea nevoie de Parlament si astfel si-au astiliyat si parlamentari proprii, unii s-ar fi putut sa voteze chiar pentru demiterea guvernului nu avem de unde sa stim.
In fine, s-a creat o criza si s-a incercat sa ni se spuna ca totul este inspre srtabilitatea si depasirea unui moment greu. Nu cred nici copiii ca o criza provocata politica poate sa fie antidot de criza economica.

Un pariu?

Johannis nu va accepta nominalizarea, pana la urma, chiar daca in aceasta faza a venit la Bucuresti, ca orice neamt civilizat, sa discute cu cei care i-au facut o invitatie. E un tip serios care daca intra in plutonul cu politieni, nu ar mai castiga primaria cu peste 80%. Ar deveni un politician comun si nu are nici un interes. Il cunosc de mult si stiu ca nu este avid de putere. Sper sa nu fie folosit doar ca un paravan de imagine, in spatele caruia sa se piteasca interese pe care Domnia Sa, in cumintenia si buna credinta care il caracterizeaza, nici macar nu si le poate inchipui.


NOTA

5 definiții pentru futil ▷declinări
futil adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fut'il fut'ilul fut'ilă fut'ila
plural fut'ili fut'ilii fut'ile fut'ilele
genitiv-dativ singular fut'il fut'ilului fut'ile fut'ilei
plural fut'ili fut'ililor fut'ile fut'ilelor
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de aralia, 28 Apr 2004 | Greșeală de tipar

interviu in revista 22

Ce calcul credeţi că a făcut PSD când a ieşit de la guvernare?

Partidele în România nu sunt organizaţii, nu sunt dotate cu experţi care să elaboreze scenarii prognostice în domeniul social sau politic. Partidele iau forma omului din vârf sau a echipei care deţine puterea la un moment dat, au emoţii, răzbunări sau slăbiciuni omeneşti. Este o parte din farmecul şi tragedia partidismului românesc. PSD, ca şi alte partide din România, nu are mecanisme de decizie şi planificare strategică care să facă nişte modelări sau simulări complexe legate de efectele posibile. Dar, dincolo de asta, era clar că PSD era pus într-o situaţie tare complicată, cu prezenţa în guvern, dar şi cu strategia de opoziţie.

Mircea Geoană trebuia să facă în acelaşi timp opoziţie ca să obţină un scor cât mai apropiat de cel al partidului. Modul în care i-au atacat pe cei doi miniştri ai PD-L în parlament a fost evident o modalitate de a face opoziţie, dar le-a stricat relaţiile cu partenerii de coaliţie. Nu cred că PSD ar fi acceptat asta din partea PD-L. Au câştigat libertate de mişcare, dar au pierdut o mare parte din resurse, inclusiv resursele de tip poziţie administrativă în administraţia locală. Este greu să mobilizezi astăzi militanţii fără bani foarte mulţi sau fără resursele pe care le oferă funcţiile din administraţie. Armata funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală reprezintă scheletul armatei electorale pentru orice partid sau candidat. Nimic altceva nu mobilizează, în politica românească nu mai contează ideologiile, nu mai avem programe sau proiecte comunitare sau partizane.

S-a ales scenariul ce părea ultima speranţă: ne dau afară de la guvernare şi devenim victimele care vor fi ajutate de popor să vină la putere, să aducă moralitatea pierdută etc. etc. Nu ştiu dacă posibila victimizare va reuşi să compenseze pierderea resurselor reprezentate de mii de funcţii în administraţie. Cred că trebuia rămas la guvernare sau, dacă se ieşea, asta trebuia făcut din mai sau iunie 2009.

Aţi fost unul dintre susţinătorii activi ai lui Geoană în 2005, la Congresul extraordinar din decembrie 2006 etc. A confirmat Geoană speranţele puse în el?

În 2005, în februarie, dacă nu mă înşel, am răspuns la un interviu asemănător în revista 22, cu sinceritate, în care am lansat fără intenţie o sintagmă care a făcut carieră, „etichetă pe un produs expirat“, cea care a prefaţat trimiterea lui Iliescu în sanatoriul preşedinţilor de onoare. Atunci, deşi lumea era nemulţumită, nu mi-a sunat telefonul vreo două zile, a fost o surpriză şi o spaimă generală. Apoi oamenii au văzut că nu m-a trimis nimeni la Canal şi s-au exprimat liber la Congresul din martie, l-au votat pe Mircea Geoană. În noaptea Congresului n-a dormit nimeni, a fost un entuziasm general în toată ţara, în partid, dar şi în afara lui, lumea nu credea că este posibil. A durat un an şi jumătate acest suflu al descentralizării şi democraţiei în partidul nostru.

Acum, după patru ani, nu mai contează ce spui, viaţa politică a involuat, iar dezbaterea a dispărut. A mai rămas o singură modalitate de a atrage atenţia, înjurătura. Mă tem însă că şi asta se demonetizează şi nu mai rămâne niciun canal de comunicare între politicieni şi public.

Mircea Geoană are acum o bătălie de dat şi nu voi fi eu cel care să-l atace, deşi poate aş avea motive s-o fac. Nu o să pot face asta nici dacă iese învins, singura şansă să spun ce cred ar fi dacă el ar câştiga. Am şi o slăbiciune pentru Mircea, aproape îmi vine să spun că mi-e milă de el, trăiesc senzaţia că nu este total motivat nici atunci când îţi face un rău, o face cu strângere de inimă, ca şi ucigaşul care îţi trage un glonţ în cap, iar apoi, cu remuşcări, te înveleşte grijuliu cu haina lui să nu te răceşti prea repede. Nu cred că este cinic, dar cred că de multe ori nu are consecvenţă şi destulă încredere în oameni şi în ceea ce ar putea face cu adevărat.

Uitându-mă în urmă, Mircea Geoană a confirmat o parte din speranţele puse în el, mai departe nu a reuşit să meargă, de vină probabil fiind şi noi, cei care ne-am pus speranţe prea mari. Dacă am fi fost mai puţin aventurieri, cum bine a spus Octav Cozmâncă, dacă am fi fost cinici, cum ar fi trebuit, ne-am fi dat seama că Mircea este bun doar pentru proiectul de a-l învinge pe Iliescu şi l-am fi lăsat din braţe la Congresul din 2006, căci aveam semne de inconsecvenţă. Nu am făcut-o, l-am ajutat să ia toată puterea, plătim preţul naivităţii şi al încrederii în oameni. Nu am niciun fel de supărare, ştiu unde a fost greşeala, iar pentru faptul că l-am susţinut nu mi-e dator cu nimic. Am făcut-o atunci fără să cer nimic în schimb, aş face o din nou dacă ar avea lupte cu fantomele cu care se lupta atunci. Nu aş face-o pentru el, ci pentru nişte principii pe care n-o să le părăsesc niciodată, indiferent ce fac ceilalţi.

Mai este ceva, o circumstanţă atenuantă pentru Mircea Geoană. În 2006, preşedintele Traian Băsescu s-a angrenat în procesul comunismului. Cred că a făcut-o cu bună-credinţă, dar nu ştiu dacă momentul a fost bine pregătit. Evident, ştiu refrenul cu „nu este momentul, nu s-a copt situaţia“ şi sunt de acord că ceva trebuia făcut. Băsescu a avut atunci o victorie relativă, Raportul nu a avut efectul moral sau simbolic scontat. Dar cred că atunci ceva s-a rupt şi în autoritatea lui Mircea Geoană, cred că la nivelul întregii societăţii a început o contraofensivă care a schimbat ceva din suflul mersului înainte în care era angrenată întreaga societate românească. Ion Iliescu a fost adus înapoi, cu surle şi trâmbiţe, parlamentul s-a coalizat în suspendarea lui Băsescu, parcă tot mai multe lucruri legate de transparenţă şi diferenţiere au început să meargă înapoi. Şi PSD a intrat într-o bătălie pe care a pierdut-o atunci. Nu ştiu exact cât de mare a fost presiunea şi în ce fel s-a exercitat asupra lui Mircea Geoană, cum nu ştiu, de asemenea, cum a fost presat Adrian Năstase, pentru ca să nu accepte să candideze împotriva lui Ion Iliescu în 2005. I se cuvenea şi ar fi câştigat fără probleme, dar asta e istorie şi dacă ne uităm prea mult în trecut ne împiedică la mersul înainte.

Sigur, Mircea Geoană nu a îndeplinit decât o parte din speranţele mele, dar sper că măcar şi-a îndeplinit speranţele pe care el şi le-a pus în el însuşi sau cele cu care l-a învestit familia sau noii lui prieteni. Îi doresc succes!

Ce concluzii trageţi pentru candidatul PSD Mircea Geoană, după analizarea sondajelor de opinie?

Mircea Geoană este deocamdată candidatul care intră în turul al doilea cu Traian Băsescu. Se bazează încă pe partidul care are cea mai mare reţea de militanţi şi susţinători. Are şi un statut de victimă acum, are totul deschis pentru a veni cu un proiect alternativ. Depinde de curajul lui de a ieşi din stereotipiile de până acum. Dacă de trei ani faci acelaşi lucru, nu te poţi aştepta la efecte diferite în campanie, ceva trebuie schimbat major şi el ştie ce trebuie.

Nu vreau să fac referire la cifre de sondaj, acestea se pot schimba, încă nu am intrat nici măcar în campanie. Un singur lucru mai „tehnic“ l-aş remarca: deşi la sfârşitul săptămânii trecute s-au lansat încă trei candidaţi, în ceea ce priveşte ierarhiile nu s-a schimbat nimic, semn că nu era nici o surpriză, iar cei nou veniţi nu au adus ceva nou. Cel puţin deocamdată, competiţia este deschisă şi nu vreau să fac ceea ce fac unii colegi de breaslă care inventează scenarii sigure de câştig sau pierdere, în funcţie de echipa pentru care lucrează. Este important ca oamenii să fie lăsaţi să aleagă, fără a le induce noi, sociologii, ierarhii sau fotograme definitive.

Totul se joacă, chiar dacă nu prea există hazard în campanie şi nici cadouri de la Dumnezeu. În campanie nu se pot face minuni, credibilitatea nu se câştigă în patru săptămâni, atacul la adversarul principal nu este foarte credibil în perioada electorală, în campanie te urmăresc fantomele trecutului tău politic. În campanie, se face un fel de decont, opinia publică nu este formată chiar din guguştiuci, cu toate că tot mai mulţi oameni îşi vând voturile pe mici, bere sau pungi cu zahăr şi ulei. Se face campanie de când au apărut ghioceii, iar sensibilitatea oamenilor s-a tocit. Cred că va fi destul de greu să se comunice în această campanie, deşi este o speranţă pentru orice candidat: aproape 30% dintre electori spun că s-ar putea răzgândi până în toamnă. Evident, n-o să spun electoratul cărui candidat este mai răzgândac şi nici care este cel care are cel mai hotărât public susţinător.

Cât este de corectă afirmaţia lui Miron Mitrea potrivit căreia Geoană ar fi prizonierul grupului Vanghelie-Hrebenciuc? Şi care ar fi consecinţele pentru partid?


Cred că Miron Mitrea ştie mai bine decât mine ce se întâmplă în undergroundul partidului şi are şi curajul să o spună. Îl respect pentru asta, deşi, dacă o făcea mai devreme, poate ne puteam ajuta reciproc. Dar nu sunt de acord cu ideea de prizonier, face parte cumva din stereotipul „sfetnicilor trădători“ şi îmi dă senzaţia că îl absolvă pe Mircea Geoană de responsabilitate. Cred că noi, românii, avem un talent al tânguirii, al doinitului, al cântecului de jale şi al „bocitului“. Bietul lider, este înconjurat doar de năpârci care îi ascund realitatea! Să judecăm corect: cine i-a adus pe aceşti oameni în jurul lui? Liderul celui mai mare partid din România are puterea de a alege cu cine se înconjoară. Dar asta nici măcar nu este grav, haideţi să vedem mai departe. Sunt zeci de mii de oameni în acest partid, cei mai mulţi onorabili, cu meserii serioase, cu imagine publică bună în comunităţile lor.

Ei de ce nu spun nimic, de ce nu ies public să spună că le este ruşine ca în numele lor să vorbească cineva care este agramat sau că partidul este folosit pentru interesele unui grup restrâns? Sunt sute de oameni în Consiliul Naţional, nimeni nu spune ceva în şedinţele formale, toţi vorbesc ca babele, se plâng pe la colţuri. Sunt personalităţi naţionale, miniştri, oameni cunoscuţi între cei 30–40 de conducători de la vârf, ei ce fac acolo? De ce nu se adună să facă curăţenie, să-i elimine pe cei care îi fac de râs? Toţi acceptă, le place ori nu, nici măcar nu are importanţă, oricum alimentează prin pasivitate autoritatea liderilor de la vârf.

Am fost o perioadă lăsat singur să mă opun unor aberaţii din partid, eram bătut pe umăr discret şi încurajat pe la colţuri, dar în şedinţele noastre toţi puneau capul în pământ şi participau la laşitatea generală. Culmea, la un moment dat eram pe aceeaşi baricadă cu Ion Iliescu, dar, cu toată autoritatea lui, şi el a fost învins. Să dăm vina pe Hrebenciuc sau Vanghelie pentru ceea ce se întâmpla rău este deja o laşitate şi mai mare. Cât timp nimeni nu spune nimic deschis împotriva acestor oameni, cât timp atâţia oameni se înghesuie să le pupe mâna, ei sunt lideri ca şi toţi ceilalţi. Vinovăţia este colectivă şi nici liderul nu are vreo circumstanţă atenuantă.

E posibil ca PSD să joace la două capete, adică şi cu Oprescu, şi cu Geoană, repetând istoria de la alegerile din Bucureşti?

Îmi place să cred că România nu este Bucureşti, în România se mai şi votează, candidaţii trebuie văzuţi, trebuie să vină cu idei sau proiecte, ori măcar să reprezinte ceva. Înscenarea de la Bucureşti, cu victimizarea lui Sorin Oprescu, nu cred că mai poate funcţiona la nivelul întregii ţări. Reţeaua lui Cozmâncă a început să lucreze, dar capacitatea ei de mobilizare este destul de slabă. Combinaţia cu reţeaua Universităţii „Spiru Haret“ poate aduce ceva în plus. Nu bag mâna în foc, am trăit să văd în politică multe lucruri care îmi păreau de neînchipuit. Dar refuz să cred că întreg partidul poate să îl trădeze pe preşedintele său într-o bătălie atât de importantă. Dacă ar fi aşa, atunci am bate recordul mondial la ticăloşi şi cameleonism. Însă este clar, partidul va reacţiona aşa cum a fost învăţat să acţioneze în ultimii ani, deci Mircea Geoană va culege ce a semănat.

În cazul în care Geoană pierde alegerile şi nu reuşeşte să readucă PSD la guvernare, care credeţi că ar putea fi evoluţiile din PSD?

Partidul s-ar putea reînscrie pe linia modernizării şi reformei, deşi va fi destul de greu. Nu ştiu dacă s-a păstrat entuziasmul şi nici dacă mai există climat pentru asta în partid.

Sper că tinerii vor forţa să intre în partid şi deopotrivă intelectualii vor căuta să readucă dezbaterea despre echitate, solidaritatea socială şi coeziune în centrul proiectelor politice. Este un teren fertil pentru că această criză a demonstrat că marile disproporţii şi polarizarea socială tot mai accentuată nu pot fi ascunse, atenuate de artificii financiare, cum au fost creditele şi alte soluţii de a oferi iluzia bunăstării pentru toate clasele.

Ar putea chiar să se dea o bătălie ideologică, să vedem dacă se mai poate miza pe o ideologie ca liant sau suntem doar o adunătură de vânători de funcţii în administraţie, indiferent de parteneri şi context. Ar putea fi un moment al adevărului. Ar fi o şansă să facem apel la valori şi la credinţele prin care stânga a făcut management societal în Occident, cu mai mult sau mai puţin succes, dar păstrând mereu o linie progresistă.

Dacă nu vom face asta foarte repede, ne vom pierde identitatea de stânga, vor veni vremuri grele în care politicienii abili se vor folosi de specialişti, indiferent de partide, iar distincţia dintre stânga şi dreapta va fi mai puţin netă sau chiar va dispărea.

Recent, Ioan Rus a vorbit despre posibilitatea apariţiei unui nou partid social-democrat. E plauzibil acest proiect? Credeţi că ar avea şanse?

Este alternativa la stagnarea sau la încremenirea în situaţia dezideologizată de azi. O explozie de roşu şi oameni cu capetele în pământ, care nici măcar nu se mai obosesc să spună sloganele tradiţionale ale stângii. Când un om de stânga spune „noi“, el nu se referă doar la colegii de partid, vorbeşte în numele unor categorii mai largi, nu vrea doar să-i belească pe adversari, vizează şi un proiect solidar cu cei care au pierdut bătălia socială şi startul.

Peste tot în Europa s-au înfiinţat cu succes partide noi în ultimele două decenii şi multe sunt deja la putere. Partidele istorice au un handicap tot mai pronunţat, tradiţia le face să rămână anchilozate în concepte şi percepte.

Dacă se merge în acest ritm, cu absurda bătălie politică, personalizată, subsumată doar intereselor de grup, atunci un nou partid se va naşte sigur. Din cioburile partidelor de azi sau chiar din emoţia risipită a celor care au crezut vreodată în ceva,
într-un proiect de societate sau în vreo imagine a viitorului. //


Interviuri realizate de ARMAND GOŞU

Dusmani ai poporului în deșertul politic

Acum că se apropie campania electorală avem parte de un peisaj al unei Românii isterizate de politică. Sefii partidelor se aruncă într-o luptă care ar trebui să dea imaginea unei mini-apocalipse. Strategii de campanie le spun, probabil, că trebuie activați membrii si simpatizanții. Unii mai scoliți cred că este nevoie să se facă demarcări clare de teritoriu si marcaje ideologice. Fiecare idee trebuie marcată cu fierul roșu al ideologiilor, să se știe că este de stânga, de drepta sau de centru. Comunicatorii cu pretenție de spin doctors le spun liderilor că este nevoie ca să se spună povești credibile in care trebuie să apară trei roluri măcar: Dusmanul (Zmeul, adică), Salvatorul (adică partidul sau) si Victima, care este poporul. Oamenii trebuie să știe clar că sunt victime ale adversarului politic și că își datorează partea de fericire acelui Făt Frumos care apare pe ritmurile din We are the champions.

Construirea instituției dusmanului poporului devine astfel cea mai importantă preocupare de precampanie și campanie, suntem într-un proces de directionare a emotiei negative spre adversarii politici. Pentru PNL si Tăriceanu dușmanii poporului sunt foștii colegi de guvernare și peremiștii. Există si un dusman pe care-l infierează mai puțin in public, dar care este considerat indezirabil doar in sedințele de partide: PSDul lui Geoană și Iliescu. Pentru Boc și pedelisti dusmanul poporului este combinatie de penelisti si pesedisti dar mai ales maleficul 322, adevarat 666 al numerologiei politice. Partidul Social Democrat are un dusman ”de moarte”, cum ar zice prezentatoarele de la sport, aflat in combinatia Băsescu -PD-L, dar și un dusman de bun de pus in discursuri, dreapta si guvernul corupt si neperformant al liberalilor.

In toată acestă nebunie si bătaie cu noroi un singur lucru crează contrast prin soliditatea si permanența lui: suferința oamenilor. Ea nu va dispărea niciodată, insă politica si politicienii ar trebuin să caute soluții, să intrebe pe experti ce ar trebui făcut pentru a schimba câte ceva. Dacă politicienii s-ar uita mai atent ar constata că foamea este încă cel mai mare dușman al poporului. Sunt peste trei milioane de români aflați sub limita stabilită pentru un trai decent. Pentru milioane de țărani bătrâni, fără pensie sau cu pensii de batjocură, dusmanii cei mai mari sunt izolarea și singurătatea. Din patru in patru ani primesc cupoane de motorină sau mici stipendii pentru rercoltă, iar la alegerile locale primarul le aruncă cîteva lopeti de balast pe ulitele noroioase. Atât, în rest doar o lungă așteptare a copiilor plecati la oraș sau în Europa. Pentru bătrânii pensionari de la oraș, țintă privilegiată pentru toate partide, pensile mărite sunt repede anulate de creșterile la preturile utilitatilor si produselor de strictă necesitate, iar dusmanii lor principali boala și mizeria, rămân să-i insotească până la cimitir. Profesorul de română sau de matematică nu are timp să se preocupe de dusmanii politicienilor care-l momesc cu creșteri salariale în campanie, căci este invins de rușinea că nu-i ajung banii pentru carti sau o haină mai bună.

Politicienii nu se pot apropia de electorat pentru că au probleme cu identificarea dusmanului poporului. Dusmanii din fictiunea politicienilor nu au nici o legatură cu dusmanii adevarați care-i îngenunchiaza pe români. Solidaritatea ar insemna un razboi impotriva suferintei, saraciei, bolii, singurătății pe care să-l ducem toti, fiecare cu mijloacele lui.

Politica noastră este bolnavă de individualism pentru că nu este in stare sa renunțe la bătaia de stradă nici atunci când ar trebui să încerce a gândi la ceea ce ar trebui să se întâmple în viitorii patru ani. Măcar din patru in patru ani ar trebui ca elita politică să facă efortul de a se lupta cu un dușmanii reali, nonfictivi ai românilor.

Nu poti face nimic acum, îmi spune un bun prieten, journalist de politică, nimeni nu te va urma dacă faci proiecte serioase, stii că politica este circ și spectacol, nu doar la noi. Suntem si prea saraci, nu avem cultură politică iar institutia dusmanilor fictivi este mai eficientă. In plus, din proiectele de cadouri electorale, le mai pică si oamenilor câte ceva.
Trebuie să faci compromisuri pentru a rămâne în luptă, imi spune un politician important, încercând să mă convingă să-mi schimb o decizie. Multi gandesc așa la început, dar trebuie să te adaptezi, să faci compromisuri.

Stiu cum e, am facut și eu compromisuri. Dar compromisul este renuntarea la o valoare pâna mai ieri sfântă pentru noi. Ne resemnăm și începem să ne reconstruim universul fără acea valoare. Lumea noastră devine tot mai săracă in valori, stima de sine este afectată fără să ne dăm seama, intrăm intr-un lanț al slăbiciunilor. Viața noastră se simplifică, adică se goleste, încep să dispară oameni din viața noastră, fiecare prieten pierdut ia cu sine o valoare in care credeam odată. Nu te mai porți intoarce inapoi la viața normală, te influenteaza o culpabilitate si incapacitate de a te uita in urmă, te impinge mereu inainte … Nu stii practic spre ce mergi, dar te chinui să contabilizezi succese sterpe.

Politicienii, captivi in cusca politicii, nu mai au curajul să dea ochii cu viața reală. Nu se pot închipui decât eterni candidați, mereu alesi, totdeauna utili prin experienta deosebită câstigată. Fiu ai compromisului, politicianul roman se isterizează din patru in patru ani in confruntarea, reală sau simulată, cu dusmanul fictiv din alt partid, sau chiar cel din partidul propriu, dar nu are curajul de a se uita inapoi pentru a vedea că dușmanii adevarati i-au nimicit firava sa armată si el marsăluieste tot mai singur prin desertul politic.




editorial in www.qmagazine.ro



.....

Multi fac inca politica de foame

interviu realizat de Cristian M.Chis pentru http://www.ziare.com/


1. Chiar există Bin Laden?

Cum să nu existe, este real, chiar dacă ar putea să nu fie viu. E chiar mai real decat un pensioner care cade în strada și trece lumea pe lângă el fara să-l ridice cineva. Oamenii sunt personaje pe jumatatea imaginare, iar perceptia este mai tare ca realitatea. Este mai cunoscut decat 99% din laureații premiului Nobel. Avem si nenumărate manele cu Bin Laden, trebuie să existe măcar pentru că noua ordine mondială trebuia să poarte un nume.


2. Cum v-ati pregatit pentru accelerarea particulelor in tunel si de ce vi se pare ca savantii cauta Duhul Sfant? Nu mai bine ar cauta solutii la foamete?


Zic statisticile că aproximativ 24.000 de persoane mor în fiecare zi de foame sau de boli cauzate de foamete. Nu intersează pe nimeni, lumea se preocupă de alte lucruri. Foametea nu are trecere . Marile imperii mor de indigestie, singura consolare a infometatilor poate fi, cum imi spunea tata, prin 1980, că socialismul va muri de foame iar capitalismul de indigestie. Malthus a oferit o explicatie si a trasat o spaima privind cresterea densității. Dacă mor pe zi de foame câti scrie la statistică, pe an inseamnă opt milioane sapte sute saptezeci si sase de mii. Mai mor milioane bune din cauza unor boli care sunt eradicate la cei bogati si asa se obține echilibrul cinic al lumii. Am citit multe carti de geostrategie dar lucrul care mi-l aduc aminte cu tristețe este că dacă fiecare familie de chinezi ar avea frigider s-ar distruge stratul de ozon din cauza freonului.

Nu mă pregătesc pentru sfârșitul catastrofic, acesta ar putea veni ca o eliberare. Mi-e frică doar de sfârsitul dorinței de a trăi, când nu mai visezi, nu mai speri si probabil nici nu mai crezi că merită să lasi o urmă de gând pe hartie pentru ceilalti. Mi-e frică ”să nu mor inainte de moarte”, cum spune Evtusenko in titlul unui roman extraordinar. Mi-e frică de moartea ființei sociale. Incă nu am nici un semn, am planuri pentru 30 de ani, cred utopic in progres si mă zbat să-i conving și pe alții să nu trăiască în genunchi.

Ii las pe savanți să-și ciocnească protonii cât vor, sunt trist doar pentru faptul că noi ne luptăm să distrugem orice formă de cercetare stiințifică pentru ca unii din oligarhii postrevolutionari să privatizeze clădirile sis a fure terenurile.

3. Asta cu foametea ma duce cu gandul la politici sociale, si de aici, la PSD. Cum e in libertate? Sunteti o ciocarlie sau o acvila? Libertatea de-a avea idei fixe - si dvs. ati avut un fix cu reforma social-democratiei – nu pericliteaza procentele?

La noi nu există politici sociale veritabile. Imi pare rau ca guvernantii nu sprijină Institutul de Cercetare a Calitatății Vieții (ICCV). La PSD există oameni care cred sincer că a face politică inseamna să ai grijă de cei neajutorati, am tot respectul pentru acestia, dar politica nu se reduce la asta. Cei mai multi politicieni insă isi aduc aminte de saraci in apropierea campaniilor electorale. Sper să nu se supere oamenii de buna credinta care cred ca mita electorală ajută la ceva, dar sunt titularul unui curs de proiectare si evaluare a politicilor publice la universitate. Politicile sociale se testeaza,, se fac evaluări si scenarii, se implementează, se testează efectele etc. Batalia veritabilă este doar cea pentru claxon: cine spune cel mai convingător poporului ca el este cel care a adus marirea de pensii. Mașina socială si politică în țara noastră își consumă toată energia pentru claxon.

Sunt ciocarlie in momentele lirice, vultur cînd cred că am dreptate , dar mai ales cucuvea. Vorbesc despre sfarșitul unor lucruri si prevestirile mele sau indeplinit.

Ideea fixa cu reformarea PSD este legată de misiunea mea. Colegii m-au votat să mă ocup de strategie si modernizarea partidului, eu ce era să fac? Apoi mai trebuie să ținem cont de un lucru: nu am venit in politică din manastire, dar vin totusi de la Universitatea Babes-Bolyai. Un loc marcat de o normalitate, unde lucrurile nu erau perfecte, dar zilnic ne luptam să schimbăm ceva, să impingem căruța inainte. Nu pot să accept că există oameni care se opun schimbării si mersului înainte, care vor un viitor copiat după trecut. Sunt profesor de comunicare, mă ocup de marketing si relatii publice, nu mi-am dorit niciodată sa mă ocup de ideologie si reforma statului sau a instituțiilor politice. Dar din momentul in care am ajuns la Bucuresti, in urma cu opt ani, am citit sute de carți despre administratie si reforma statului pentru ca să fiu util la un moment dat. Sunt atât de cretin încât lucrez la o carte, provizoriu intitulată Romania urgentă, cu proiecte politice si politici de modernizare a României.


4. Ce e mai greu: sa impingi bolovanul la deal, sa se rostogoleasca si s-o iei de la capat, sau sa incerci sa faci reforma in PSD?

Reforma nu este un lucru complicat. Desi a devenit un cuvânt interzis in PSD, un tabu. Este vorba de eliminarea unor mecanisme de dominare internă prin care vechea gardă bloca evoluția sau schimbarea internă, iar PSD pierdea teren politic. Principalul obiectiv al reformei trebuia să fie următorul: oamenii asa-zisi providentiali nu mai pot tine loc de programme si idei. Creativitatea si competitia trebuie să fie elemental central al vietii de partid, nu venerarea unor lideri. Unul este respectul pentru parintele fondator și alta este greseala de a rămâne la stadiul inițial, pe principiul că el aduce voturi singur. Este gresit mai ales pentru că electoratul se schimbă continuu, iși modifică preferintele, evoluează, caută solutii diferite la probleme.

Reforma este imposibila cat timp nu exista o dorință de a vedea dincolo de intresul personal sau dincolo de interesul de moment al echipei. Sunt sigur că nu va trece mult timp și tot mai mult colegi a să-mi de dreptate. Au inceput déjà să-și dea seama că stoparea reformei s-a făcut in beneficial foarte restrâns al unora.

Unii dintre cei care s-au văzut sefi in urma reformei au blocat evoluția, s-au urcat in pod și au tras scara. La ce le trebuie lor să-și puna funcția in joc, au făcut pace cu Iliescu, cu veche gardă ca să nu mai aiba nici o problema de competitie. Pe măsură ce au apărut si intelegerile cu guvernul PNL si resurse pentru primarii PSD, spaimele legate de CNSAS sau procesdul comunismului, soluția cea mai simplă a fost o solidaritate pentru revenirea la o ordine cunoscută si testată intre 1990 – 1996, un fel de restaurație. Suspendarea de 30 de zile a lui Băsescu a dat sperante, s-a văzut că se poate si de atunci încolo au mai fost ceva reușite, proiectul Oprescu, de exemplu. A reapărut nevoia de unanimitate în fața pericolului Băsescu, apoi s-au gasit deviaționisti (cu rezultate slabe in munca politică) si o gândire simplă de simulat solidaritatea. Din păcate, unii acceptă acestă ordine de moment chiar dacă știu foarte bine că atunci când toti gandesc la fel, nimeni nu gandeste cu adevarat!

5. De ce n-au prins pana la capat ideile Grupului de la Cluj? Porniserati foarte bine cu descentralizarea deciziei in partid, vorbeati la un moment dat despre credibilitate si perceptia publica si pana la urma s-a confirmat principiul “la vremuri noi, tot noi”. Pot fi calarite timpurile?

A fost o izbugnire de luciditate a stangii românești și mai ales a provinciei. A fost si o perioadă de euforie, aproape doi ani în care am visat cu toții si am realizat câteva lucruri . Apoi Mircea Geoană si-a dat seama probabil ca nu poate misca înainte căruța consistent si s-a gândit că poți avea benefici și dacă o lasă să meargă înapoi. Nu-i fac nici un process de intenție căci a incercat, cred că nu a putut iar noi, datorită unui accident, nu l-am putut sprijini destul, l-am lasat singur cu propriile slăbiciuni și lupii urlând în jur.

Sensul principal al reformei era disparitia monopolului Bucurestiului si a unei conduceri pusă prin numire si vot in unanimitate. PSD avea douăzeci si ceva de vicepresedinti din Bucuresti si doi sau trei din tară. Judetele erau parasutate cu clienti politici, nu exista vot intern secret, totul era o variantă imbunatațită a vechiului PCR. Năstase predase conducerea iar noua generație era umilită de revenirea oamenilor vechiului PSDR. Vechea generatie de politicieni este obisnuită cu monopolul resurselor si distribuirea lor cu târâita spre teritoriu. Dar aici PSD cu toti baronii locali reali sau imaginari este un mic incepător fată de Guvernul Tăriceanu. Actualul guvern a dus la perfectiune distribuirea de resurse clientelar, la modul cum distribuie ar putea să stea la putere si zece ani, dacă nu ar fi constitutia care sa ceara alegeri din patru in patru ani. Miza de belire a unor organizatii din Transilvania a fost in principal de a inchide gura privind cererile de descentralizare, fiscală mai ales. Vedeti ca de la legea cadru dată in 2004 de Ioan Rus, trecand prin cea a lui Blaga din 2006, până azi nu s-au facut progrese semnificative. In această ecuatie cea mai mare parte a echipei centrale s-a schimbat, dar unora din colegi li s-a parut mai simplu sa caute vechea stabilitate. După ce ei au ajuns sus de ce să se mai facă alegeri cu vot secret, de ce să mai promovam femei sau tineri adusi dinafară, doar aveau la indemană oamenii de incredere?

Sigur, am făcut si noi unele erori mai ales in identificarea unor oameni care să materializeze ideile noastre, in credinţa ca istoria nu face paşi inapoi si in ideea că, in fond, comunismul a murit, el nefiind niciodată prea implementat la noi.

Am greşit si in modestia de a crede că nu noi trebuie sa ne urcăm la volan după ce am construit maşina. Am idealizat un pic si spiritul solidarităţii ardelene, dincolo de analiza oamenilor concreţi, dar cea mai importantă naivitate a fost cea după care noi, românii, suntem capabili sa participăm la proiecte de echipă fără să fim stimulati individual. Incă multi oamnei fac politică de foame, din interes personal, din dorinţa de impinge inainte o afacere.

Am militat pentru un partid deschis, in care sa vina tineri si intelectuali, o stânga care sa se ocupe de proiecte pe termen lung si care sa fie respectată. Am dorit o stânga care se adresează unor oameni concreţi nu unor scheme ideologice de la începutul secolului XX, denumiri generice: muncitorii, ţăranii, săracii etc. Nu va trece mult si aceste idei vor invinge. Grupul de la Cluj, nu este un mit al presei cum a spus un coleg, ci un nume dat nevoii de schimbare in PSD. Este un vis al majorității încă tăcute. Cei care ne cântă prohodul, sau ne critică, sau se bucură că am fost invinsi greşesc sau se grăbesc. Doar dacă se va demonstra că aceste idei sunt deviaţioniste (faţă de interesul public), supte din deget sau nerealiste (in comparaţie cu evoluţia normala a lucrurilor), doar atunci Grupul de la Cluj a murit. Până atunci, sunt doar încercări de a tine lumea pe loc pentru a maximiza profitul unor grupuri, multe emanate de regia lui decembrie 89.

Numai ideile, oricât de generoase, nu miscă mecanismele ruginite ale politicii. Poti calari timpurile, dacă ai ouă, dar, ca la rodeo, nu poți sta mult în șa.

6. Spuneati ca nici Ion Iliescu n-a fost “dizolvat” in urma rezultatelor obtinute in Transilvania. Dar cum sa dizolvi un personaj care aduce atatea voturi? De ce n-are PSD curajul de-a se rupe de trecut, chiar daca risca sa piarda atata amar de voturi, asumandu-si patru ani de constructie din temelii pentru un viitor glorios?

Gluma cu dizolvarea lui Iliescu a fost serioasă. Am obtinut 86.000 de voturi câd am candidat la Senat, in 2004, cu 20.000 mai mult decât cea mai buna performanță a sa în judetul Cluj. Nu este moral sa dai lectii despre munca politică intr-un loc unde tu însuți nu ai reușit. In rest, Ion Iliescu are locul lui in istoria partidului si eu nu cred că am ce să-i reproșez. Niciunul din liderii de tranzitie din Europa Centrală si de Est nu a avut o asemeanea longevitate politică și aici cred că este una din problemele noastre si un indicator, dacă nu o cauză, a stagnarii. Cred că face ceea ce face cu intentie bună, doar că viziunea dînsului ia in calcul o realitate depasita déjà de evolutia socială. Grav este că este impins in fața, unii se ascund după el, ca si in bancul cu bunicul tinut in geam pentru a lua pensia. Cred că este un om de stanga dar ar fi putut fi chiar actual, dacă ar fi crescut o generatie de tineri care să consolideze o miscare de stanga modernă la noi. Dar jocul la asteptare practicat in ultima vreme si vremelnicele aliante cu oameni compromiși, nu il onorează. E un mit cu ghiotura de voturi voturile aduse, Iliescu are un public dar cei care nu-l voteaza sunt o majoritate covârșitoare. Nu eliminarea lui Iliescu insemna reformă, el putea să rămână in partid, am spus-o de la inceput. Modernizarea insă nu se poate face fără a aduce oameni noi și idei noi.

7. Cum suna teoria compromisului la romani?

Compromisul este considerat la noi un fel esentă a politicii, desi cea mai frumoasă definitie a politicii este ca artă a posibilului. Compromisul însă este o formă de justificare a mizeriilor mai mari sau mai mici. Compromisul este renuntarea la o valoare pâna mai ieri sfântă. Ne resemnăm si incepem sa ne reconstruim universul fără acea valoare. Lumea noastră devine tot mai săracă in valori, stima de sine este afectată fără să ne dăm seama, intram intr-un lanț al slăbicunilor. Ajungem să ne scăldăm in ceea ce numim pragmatism, viața se goleste, incep să dispară oameni din viața noastră, fiecare prieten pierdut ia cu sine o valoare in care credeam odată. Nu te mai porți intoarce inapoi la viața normală, te influenteaza o culpabilitate si incapacitate de a te uita in urmă, in ochii celor dragi, te impinge mereu inainte … Nu stii practic spre ce mergi, dar te chinui să contabilizezi succese sterpe.

Marele compromis al românilor este incercarea de a nu plăti costuri sociale . Lupta noastră pentru reformă in PSD m-a convins că asteptăm ca să facă altii lucrul pentru noi pentru că beneficiile se intind oricum asupra tuturor. Când vin unii la mine si imi spun că nu trebuie să cedăm, să ne luptăm pentru modernizarea partidului le spun că atunci când cineva se lupta să schimbe ceva nu ajunge sa-l aplauzi ci trebuie să-l sprijini, să-l împingi de la spate, să pui umărul, să-i iei o parte din greutate. Fiecare din noi trebuie sa adoptam schimbarea si sa participăm la ea chiar dacă ne afectează. Dacă Ioan Rus devenea Preşedinte al PSD, cum vroiau multi din colegii noştri, problema reformei nu se rezolva de la sine. Rezolvarea presupunea să ne schimbăm fiecare din noi o parte din proastele obiceiuri si reflexe. Colegii noştri ar fi trebuit sa se prindă că este necesar să mergi pâna la capăt, nu poţi face pauze de o bere intre etapele reformei si modernizării. Noi nu puteam si să centram si sa dăm cu capul, aşa cum ne cere câteodată mai ales presa.
Inseamna ca in politica sunt numai indivizi care sunt in stare sa manance rahat si, de la atata exercitiu, percep faptul ca beau parfum de roze?

Nu este chiar așa. In politică, ca intr-o gară, sunt tot felul de oameni. Problema este că li se face un prost instructaj la cobotarea din tren. Politicenii sunt mai degrabă niste tipi dezorientati care alternează stări de spaimă si intentii generoase, cu cele de ticăloșie. Nu cred că procentul de ticăloși este diferit față de cel din populația civilă. Problema este că majoritatea sunt clienții unor stapâni ce domina politica de 20 de ani. In Parlament 90 % din ei pot spune un nume dacă sunt intrebati: Mă, tu omul cui esti? Si-au sacrificat singuri libertatea, speriati de grupul oligarhic din vârf. Apoi au inceput să facă confuzii. Prima este ca au ales prost intre a fi si a avea, identaitatea prin a avea este una falsificată Apoi nu au ințeles că arma principal in politică este sa convingi, nu să intimidezi. Nu stiu că lumea percepe si o estetică politică. Dar cel mai grav este că nu își dau seama că electoratul se formează, ei îl formează, după chipul sau asemanarea lor. Minti electoratul, te minte si el. Migrezi tu de la un partid la altul, trece si el. Nu-ti pasă de țară, își bagă și el picioarele și o taie dincolo.

8. Credeti in teoria ca fiecare natie isi are conducatorii pe care-i merita? Ma chinui de cativa ani sa raspund la intrebarea: romanii sunt tampiti?

Da, sunt convins că nu putem arde etapele si nu poti schimba destinul istoric, decît rareori. Popoarele se cunosc după modul în care își asumă infrîngerile, iar istoria noastră invățată lșa scoală nu consemnează niciuna. Nu sunt tâmpiți, sunt smecheri și nu au avut niciodată ocazia să-și descopere demnitatea, astfel că nu au ce pierde. Nu sunt mândri, sunt doar orgoliosi. Au fost atat de umiliți încât nu mai cred într-un Dumnezeu doar al lor. Cred că Dumnezeu se uită pe vizetă la ei doar duminica si in sarbatori religioase, când sunt pregatiți să-l primească.

Românii au încercat sa păcălească istoria retragandu-se in păduri din fața dușmanului. Nu am construit cetăți si orase căci era pericolul să ni le strice năvălitorii si imperiile ce se luptau pe-aici. Dar acum nu mai avem unde să ne ascundem, acum trebuie să facem ceva, nu putem să scăpăm fără muncă si fara jertfă, cum spunea Eminescu. Nu ne mai putem fofila (ce verb!).

9. Cum suna viitorul pentru Vasile Dâncu? Va bagati picioarele de tot in politica? Ca unii nu vor sa iasa din ea decat cu picioarele inainte.

Viitorul sună a plin. Incerc să am curajul de a mă comporta ca un om normal. Nu imi bag piciorele, dar nici nu ma căsătoresc cu ea, politica. Am ales să schimb terenul de batalie, așa cum eu mi l-am ales și in momentele de deviere de la conformism. O să fac politică mult mai al dracului, Parlamentul nu este singurul loc in care se poate face ceva, nici chiar ultimul loc unde se poate dormi.

In opt ani, am lucrat la grajdurile politici, am spălat si toaletele, am spalat vase, am fost si in salile de bal si in locuri in care s-au luat decizii mari, bune sau rele. Vreau să scriu despre toate acestea, nu vreau să îngrop o cunoastere obtinută cu multă muncă si suferință.

Machiavelli a fost concediat și timp de sapte ani a devenit țăran, s-a retras la țară unde prindea sturzi in capcane si vorbea cu tăietorii de lemne. Si-a terminat acolo Arta razboiului si Principele. Chiar dacă a esuat in marele lui vis de a trezi măretia in sufletul Principelui, perioada de retragere i-a folosit, cel putin pentru fixarea posterității.

Nu vreau să las ceva la mijloc, sunt multi oamniei care mă opresc pe stradă, imi scriu sau imi telefoneaza, unii vin la mine cu proiecte de schimbare a României. Nu cedez, voi face in viitor multe proiecte dar concreteţea lor va fi determinată si de receptivitatea celor din jur. Vrem să lucrez la o serie de rapoarte despre starea naţiunii si mai ales o publicaţie care in mod periodic sa lanseze temele de dezbatere publică pe care le consider necesare pentru ca România sa iasă din stagnare si aceasta cacofonie care tine loc de dezbatere publică si proiecte politice. Vom avea câteva teme urgente: Ce este social-democraţia de tip vest european si cu ce se deosebeşte ea de ceea ce avem acum? Ce trebuie să facem ca urgente pentru ca România sa ia, din mers, ritmul Europei? Ce se întâmpla in Transilvania din perspectiva descentralizării si relaţiei cu Centrul? Starea identitatii si solidarităţii ardelene. Cat de realiste sunt si ce lipsuri au strategiile regiunilor de dezvoltarea din zona noastră? Ma interesează si mecanismele prin care statul român îsi poate încă păstra anumite prerogative absolut necesare, zone in care se încearcă a fi înlocuit de reţele de corupţie sau grupuri de interese nelegitime. Studiem mecanisme de inovaţie politică si modul in care think tankurile pot schimba starea de lucruri.

Am 46 de ani si stau pe marginea râului, unde vorba lui Sun Tze, dacă ai rabdare, cadavrul duşmanului tău nu va întârzia să apară, plutind la vale. Parcă déjà se vede ceva in zare. Scriu, citesc, conduc proiectele de cercetare ale doctoranzilor mei, voi face cercetarri de opinie si de branding, voi avea timp mai mult să scriu in presa scrisă si să să apar in emisiuni regulate de analiză politică

10. Ce blat ati fi in stare sa faceti cu PDL? Dar cu PNL?

Un blat pentru pizza. Serios vorbind, intre partide politice romanesti trebuie să apară contracte police, nu alianțe sau târguri de doi lei. Dacă aș fi un dictator, un tiran luminat, as cere 100 de CV de la PSD, o sută de la PNL si tot atatea de la PDL. Aș alege pe bază de proiect 50 dintre ei pentru a face un guvern al schimbării și partidele le-aș invita să facem niste contracte politice de respectare a unor principiii si proiecte concrete. Nu cred că principiile ce stau la baza aliantelor de acum au ceva comun cu interesul public sau cel national.

11. V-ar plăcea sa fiti Elena Udrea?

Nu mi-ar plăcea să fiu femeie. O cunosc pe Elena Udrea si pe sotul ei si nu împărtășesc linsajul misogin al barbatilor din politică la adresa femeilor. Politica noastra merge prost dar nu din cauza Elenei Udrea. Să fim seriosi! Mona Musca a fost informatoare si acum e tarata prin procese, iar miile de securisti bărbați sunt absolut ok. Noi avem o problemă cu bărbații din politică, femeile fac si ele ce pot. Ce proiecte politice isi asuma barbații? Aproape niciunul. Ar trebui măcar să ne asumăm proiectul de a da femeilor pe mana proiectele familiei, sanatății, educatiei. Dar pentru a intra femeile in politică, trebuie să iasă nevestele politicienilor.


12. Ne uitam la povestea Traian Basescu – “un copil timid”. Dvs. ce-ati fi facut?

Nu mi-aș lasa copii, sotia sau neamurile să se amestece in ciorba mea politică. In locul lui Traian Băsescu le-aș fi dat niste șuturi în fund unor femei de la PD care au tot impins-o in față pe fata președintelui, pentru propria lor devenire. Cocoloșirea copiilor de șef este, in partide, o modalitate de a avansa pentru unii. Fata lui Traian Basescu nu este un copil, decât pentru părinți, dar ea nu are ce sa caute într-o funcție de partid, chiar daca ar fi desteaptă ca Einstein. Ar fi contestată oricum. Acesta este lucrul pe care nu-l inteleg la Traian Basescu, de ce nu pune capăt carierei politice a fetei sale cu fermitatea care o arată cu alții. A câștigat până acum printr-o strategie inteligentă de diferentiere fața de ceilalți politicieni, in tot ce a făcut, dar aceasta vulnerabilitate il va măcina.

13. Ce fel de persoană este Traian Basescu?

A vorbit decent despre noi, cei de la Cluj, si asta ne-a făcut mulți dusmani în partid. Când eram ministru mi-a tras cea mai strasnică injurătură, iar eu am spus despre Domnia sa, in direct la Realitatea Tv, un lucru absolut badărănesc. Nu il cunosc pe Presedinte, dar vreau însă să fiu sincer, mai ales că nici nu pot să injur la comandă.

Regasesc la presedinte o slăbiciune a mea: predilecția pentru lupta cu orice preț, chiar dacă ești singur și ceilalalți sunt mai mulți. Este o caracteristică a celor timizi, care se rușinează să fugă din fata pericolului. Nu intotdeauna este bine, uneori o iei in barbă. Câtedată dă cu pumnul prea repede, ca să fie primul, desi dacă ar astepta, adversarul de carton s-ar prabuși singur, de frică. A ales să se bazeze pe popor și asta este ca si mersul pe nisipuri miscătoare. Dacă ar fi ales să se bazeze pe rețelele unor fosti tovarăși și pretini i-ar fi fost un pic mai simplu, chiar dacă nu și mai moral. A inceput mai multe razboaie si trebuie ca, până la final, să caștige măcar unul dintre ele. Alege calea cea mai grea si nu se prea gândește să caute aliați, este obisnuit să facă totul singur, cu mâna lui. Probabil că vaporul nu se conducea prin lungi deliberări democratice. Partidul Democrat-Liberal îi va atârna tot mai greu de gat. Dacă a stiut de targul cu Vadim inseamna ca a cedat un moment logicii de partid si aici nu poate decât să piardă, aici adversrii lui sunt mai tari. Cred că infiorat sincer la vederea imensitatii santierului care este România și in biroul de la Cotroceni se simte destul de singur. Umblă cu pungi de mere printre cumpărătorii de la Carrefour Orhideea pentru că acolo se simte mai in largul său decât in politică, cred că tânjește după o viață simplă. In locul Domniei sale m-ar ingrozi imaginea lui Emil Constantinescu, presedintele care s-a declarat invins de Securitate, la final.

14. Prin urmare, unde e Bin Laden?

Este personificarea Raului din raiul capitalist. Deci este peste tot, dar mai ales in fiecare dintre noi. E dusmanul invizibil si trebuie să-l tratam ca si păcatul originar. Sa fim cu ochii in patru căci este este peste tot. Când nu producem ceva pentru stapânii nostri, când hulim sau ne bântuie idei egalitariste sau elemente de mandrie natională retrogradă, bin ladenul din noi își face simțită prezența. Sa-l combatem tovarăsi, sa-l lovim cu săgeata de lemn, cum ne îndemna demul bătrînul baladist Stefan Augustin Doinaș.

De ce nu mai candidăm la alegerile generale pe listele PSD?

Am primit public invitatia colegilor nostri de la PSD Cluj de a participa la alegerile generale pe listele PSD. Mulţumim colegilor si prietenilor noştri de la organizaţia judeţeană Cluj pentru propunerile si indemnul lor. Dorinţa lor a fost exprimata pe toate căile: amical, public, oficial si este destul de greu să spui NU. Răspunsul nostru este totuşi negativ si are câteva argumente, relevante cel puţin pentru noi. Niciunul din motivele pentru care nu putem răspunde acestei solicitări nu este generat de relaţia noastră cu organizaţia judeţeană Cluj. Dimpotrivă, organizaţia PSD Cluj va avea tot sprijinul nostru si va beneficia de efortul nostru atâta timp cât rămâne o echipă solidară, deschisă spre idei noi si modernizare si nu va ceda tentaţiei servilismului in faţa obsesiilor centraliste sau securistoide.

O chestiune de consecventă. Nu poţi să dezaprobi anumite practici politice in numele unor principii si apoi, fără să se fi schimbat ceva esenţial, să uiţi de ele in perspectiva unor presupuse beneficii personale.

Relectura „Reformei profunde a PSD”, document pe care l-au adoptat liderii a 14 organizaţii in 2005 si comparaţia cu ceea ce se întâmplă astăzi in cadrul partidului nostru, ne conduce la concluzia că nu putem să ne dezicem de acele principii, folosite de unii poate doar ca trepte pentru ascensiunea politică. Persistenta noastră in a susţine principiile adoptate atunci si Biroul Executiv Central ar crea o nouă polemică internă, ceea ce ar face ca partidul să nu se poată concentra asupra obiectivelor viitoarelor campanii si să piardă la capitolul imagine.

Oferim ocazia ca PSD Cluj să promoveze oameni tineri sau specialişti care sa ducă mai departe proiectul modernizării politice, dacă îl va păstra ca prioritate. Aşa cum in 2000 noi am fost creditaţi ca soluţii pentru realizarea unui program de guvernare sau câştigarea alegerilor in 2004 (si la Cluj am fost unul din puţine judeţe din Transilvania unde am învins Alianţa DA), tot astfel se pot credita oameni care nu au avut pana acum ocazia să iasă in prim plan.

O eventuală participare „pe lista de partid” înseamnă a nu mai putea să ne exprimăm o serie de proiecte sau idei pe care partidul le elimină strategic din discurs sau le „tace” in ultima vreme:

i. Tema dezechilibrelor de intre regiuni de dezvoltare si găsirea unor soluţii durabile pe termen lung si a unor programe de coeziune naţională este o temă care nu se obordează si nici nu se face nimic pentru un program transparent de sprijinire prin alocaţii de la bugetul central
ii. Tema unei descentralizări consistente si căutării unor noi echilibre instituţionale între stat si colectivitatile locale.
iii. Tema modernizării administraţiei si reformei statului ar trebui să fie scoasă de sub imperativele contextului de competiţie politică, este aberant să vedem că unii din „planificatorii” politici încearcă să adapteze administraţia la priorităţile lor politice;

Experienţa noastră ne arată că, pe listele de partid, nu putem să ne sustinem cererile ce vin din comunitatea clujeană si Transilvania, fără intra din nou in conflict cu conducerea centrală a partidului. In general, proiectele partidului nostru, partid mare, caută o legitimare abstractă, generică, si o poziţionare politică ce nu ţine cont de specificul zonal sau regional. Noi vom continua să credem că social democraţia va putea câştigă teren in Transilvania doar dacă va renunţa la mentalitatea centralistă si va adopta proiectele locale si zonale stimulând autorganizarea si solidaritatea comunitară. Vom milita in acest sens, vom propune soluţii si proiecte de pe alte poziţii decât cele de candidaţi ai partidului.

Consideram că participarea ca membru sau simpatizant la activităţi politice este o ocazie pentru manifestarea libertătii si responsabilităţii, o formă de servitute voluntară dar acţiunea politică se poate face si in interiorul mişcărilor civice. In jurul ideilor si proiectelor de modernizare politică se pot aduna susţinători si crea curente de opinie cu mai mare eficienţă decât din poziţii de partid. Politica românească are nevoie de inovaţie iar acest lucru nu se poate realiza mai bine in cadrele oferite de fundaţii sau think tankuri.

Nu în ultimul rând, conducerea centrală a partidului a demonstrat că nu mai are nevoie de contribuţiile noastre. Nu renuţăm la ideile noastre şi nici la credinţa că social democraţia de factură vest europeană va furniza soluţii pentru România. Deocamdată, credem că drumul este încă destul de lung si credem că doar presiunea opiniei publice sau a societăţii civile, alături de o masă critică a membrilor sau simpatizaţilor noştri, vor putea readuce partidul pe calea reformei si transformării lui in partid factură de europeană.

Le dorim succes colegilor de la PSD Cluj!


Cluj Napoca,

IOAN RUS si VASILE DÂNCU

.....