Multi fac inca politica de foame

interviu realizat de Cristian M.Chis pentru http://www.ziare.com/


1. Chiar există Bin Laden?

Cum să nu existe, este real, chiar dacă ar putea să nu fie viu. E chiar mai real decat un pensioner care cade în strada și trece lumea pe lângă el fara să-l ridice cineva. Oamenii sunt personaje pe jumatatea imaginare, iar perceptia este mai tare ca realitatea. Este mai cunoscut decat 99% din laureații premiului Nobel. Avem si nenumărate manele cu Bin Laden, trebuie să existe măcar pentru că noua ordine mondială trebuia să poarte un nume.


2. Cum v-ati pregatit pentru accelerarea particulelor in tunel si de ce vi se pare ca savantii cauta Duhul Sfant? Nu mai bine ar cauta solutii la foamete?


Zic statisticile că aproximativ 24.000 de persoane mor în fiecare zi de foame sau de boli cauzate de foamete. Nu intersează pe nimeni, lumea se preocupă de alte lucruri. Foametea nu are trecere . Marile imperii mor de indigestie, singura consolare a infometatilor poate fi, cum imi spunea tata, prin 1980, că socialismul va muri de foame iar capitalismul de indigestie. Malthus a oferit o explicatie si a trasat o spaima privind cresterea densității. Dacă mor pe zi de foame câti scrie la statistică, pe an inseamnă opt milioane sapte sute saptezeci si sase de mii. Mai mor milioane bune din cauza unor boli care sunt eradicate la cei bogati si asa se obține echilibrul cinic al lumii. Am citit multe carti de geostrategie dar lucrul care mi-l aduc aminte cu tristețe este că dacă fiecare familie de chinezi ar avea frigider s-ar distruge stratul de ozon din cauza freonului.

Nu mă pregătesc pentru sfârșitul catastrofic, acesta ar putea veni ca o eliberare. Mi-e frică doar de sfârsitul dorinței de a trăi, când nu mai visezi, nu mai speri si probabil nici nu mai crezi că merită să lasi o urmă de gând pe hartie pentru ceilalti. Mi-e frică ”să nu mor inainte de moarte”, cum spune Evtusenko in titlul unui roman extraordinar. Mi-e frică de moartea ființei sociale. Incă nu am nici un semn, am planuri pentru 30 de ani, cred utopic in progres si mă zbat să-i conving și pe alții să nu trăiască în genunchi.

Ii las pe savanți să-și ciocnească protonii cât vor, sunt trist doar pentru faptul că noi ne luptăm să distrugem orice formă de cercetare stiințifică pentru ca unii din oligarhii postrevolutionari să privatizeze clădirile sis a fure terenurile.

3. Asta cu foametea ma duce cu gandul la politici sociale, si de aici, la PSD. Cum e in libertate? Sunteti o ciocarlie sau o acvila? Libertatea de-a avea idei fixe - si dvs. ati avut un fix cu reforma social-democratiei – nu pericliteaza procentele?

La noi nu există politici sociale veritabile. Imi pare rau ca guvernantii nu sprijină Institutul de Cercetare a Calitatății Vieții (ICCV). La PSD există oameni care cred sincer că a face politică inseamna să ai grijă de cei neajutorati, am tot respectul pentru acestia, dar politica nu se reduce la asta. Cei mai multi politicieni insă isi aduc aminte de saraci in apropierea campaniilor electorale. Sper să nu se supere oamenii de buna credinta care cred ca mita electorală ajută la ceva, dar sunt titularul unui curs de proiectare si evaluare a politicilor publice la universitate. Politicile sociale se testeaza,, se fac evaluări si scenarii, se implementează, se testează efectele etc. Batalia veritabilă este doar cea pentru claxon: cine spune cel mai convingător poporului ca el este cel care a adus marirea de pensii. Mașina socială si politică în țara noastră își consumă toată energia pentru claxon.

Sunt ciocarlie in momentele lirice, vultur cînd cred că am dreptate , dar mai ales cucuvea. Vorbesc despre sfarșitul unor lucruri si prevestirile mele sau indeplinit.

Ideea fixa cu reformarea PSD este legată de misiunea mea. Colegii m-au votat să mă ocup de strategie si modernizarea partidului, eu ce era să fac? Apoi mai trebuie să ținem cont de un lucru: nu am venit in politică din manastire, dar vin totusi de la Universitatea Babes-Bolyai. Un loc marcat de o normalitate, unde lucrurile nu erau perfecte, dar zilnic ne luptam să schimbăm ceva, să impingem căruța inainte. Nu pot să accept că există oameni care se opun schimbării si mersului înainte, care vor un viitor copiat după trecut. Sunt profesor de comunicare, mă ocup de marketing si relatii publice, nu mi-am dorit niciodată sa mă ocup de ideologie si reforma statului sau a instituțiilor politice. Dar din momentul in care am ajuns la Bucuresti, in urma cu opt ani, am citit sute de carți despre administratie si reforma statului pentru ca să fiu util la un moment dat. Sunt atât de cretin încât lucrez la o carte, provizoriu intitulată Romania urgentă, cu proiecte politice si politici de modernizare a României.


4. Ce e mai greu: sa impingi bolovanul la deal, sa se rostogoleasca si s-o iei de la capat, sau sa incerci sa faci reforma in PSD?

Reforma nu este un lucru complicat. Desi a devenit un cuvânt interzis in PSD, un tabu. Este vorba de eliminarea unor mecanisme de dominare internă prin care vechea gardă bloca evoluția sau schimbarea internă, iar PSD pierdea teren politic. Principalul obiectiv al reformei trebuia să fie următorul: oamenii asa-zisi providentiali nu mai pot tine loc de programme si idei. Creativitatea si competitia trebuie să fie elemental central al vietii de partid, nu venerarea unor lideri. Unul este respectul pentru parintele fondator și alta este greseala de a rămâne la stadiul inițial, pe principiul că el aduce voturi singur. Este gresit mai ales pentru că electoratul se schimbă continuu, iși modifică preferintele, evoluează, caută solutii diferite la probleme.

Reforma este imposibila cat timp nu exista o dorință de a vedea dincolo de intresul personal sau dincolo de interesul de moment al echipei. Sunt sigur că nu va trece mult timp și tot mai mult colegi a să-mi de dreptate. Au inceput déjà să-și dea seama că stoparea reformei s-a făcut in beneficial foarte restrâns al unora.

Unii dintre cei care s-au văzut sefi in urma reformei au blocat evoluția, s-au urcat in pod și au tras scara. La ce le trebuie lor să-și puna funcția in joc, au făcut pace cu Iliescu, cu veche gardă ca să nu mai aiba nici o problema de competitie. Pe măsură ce au apărut si intelegerile cu guvernul PNL si resurse pentru primarii PSD, spaimele legate de CNSAS sau procesdul comunismului, soluția cea mai simplă a fost o solidaritate pentru revenirea la o ordine cunoscută si testată intre 1990 – 1996, un fel de restaurație. Suspendarea de 30 de zile a lui Băsescu a dat sperante, s-a văzut că se poate si de atunci încolo au mai fost ceva reușite, proiectul Oprescu, de exemplu. A reapărut nevoia de unanimitate în fața pericolului Băsescu, apoi s-au gasit deviaționisti (cu rezultate slabe in munca politică) si o gândire simplă de simulat solidaritatea. Din păcate, unii acceptă acestă ordine de moment chiar dacă știu foarte bine că atunci când toti gandesc la fel, nimeni nu gandeste cu adevarat!

5. De ce n-au prins pana la capat ideile Grupului de la Cluj? Porniserati foarte bine cu descentralizarea deciziei in partid, vorbeati la un moment dat despre credibilitate si perceptia publica si pana la urma s-a confirmat principiul “la vremuri noi, tot noi”. Pot fi calarite timpurile?

A fost o izbugnire de luciditate a stangii românești și mai ales a provinciei. A fost si o perioadă de euforie, aproape doi ani în care am visat cu toții si am realizat câteva lucruri . Apoi Mircea Geoană si-a dat seama probabil ca nu poate misca înainte căruța consistent si s-a gândit că poți avea benefici și dacă o lasă să meargă înapoi. Nu-i fac nici un process de intenție căci a incercat, cred că nu a putut iar noi, datorită unui accident, nu l-am putut sprijini destul, l-am lasat singur cu propriile slăbiciuni și lupii urlând în jur.

Sensul principal al reformei era disparitia monopolului Bucurestiului si a unei conduceri pusă prin numire si vot in unanimitate. PSD avea douăzeci si ceva de vicepresedinti din Bucuresti si doi sau trei din tară. Judetele erau parasutate cu clienti politici, nu exista vot intern secret, totul era o variantă imbunatațită a vechiului PCR. Năstase predase conducerea iar noua generație era umilită de revenirea oamenilor vechiului PSDR. Vechea generatie de politicieni este obisnuită cu monopolul resurselor si distribuirea lor cu târâita spre teritoriu. Dar aici PSD cu toti baronii locali reali sau imaginari este un mic incepător fată de Guvernul Tăriceanu. Actualul guvern a dus la perfectiune distribuirea de resurse clientelar, la modul cum distribuie ar putea să stea la putere si zece ani, dacă nu ar fi constitutia care sa ceara alegeri din patru in patru ani. Miza de belire a unor organizatii din Transilvania a fost in principal de a inchide gura privind cererile de descentralizare, fiscală mai ales. Vedeti ca de la legea cadru dată in 2004 de Ioan Rus, trecand prin cea a lui Blaga din 2006, până azi nu s-au facut progrese semnificative. In această ecuatie cea mai mare parte a echipei centrale s-a schimbat, dar unora din colegi li s-a parut mai simplu sa caute vechea stabilitate. După ce ei au ajuns sus de ce să se mai facă alegeri cu vot secret, de ce să mai promovam femei sau tineri adusi dinafară, doar aveau la indemană oamenii de incredere?

Sigur, am făcut si noi unele erori mai ales in identificarea unor oameni care să materializeze ideile noastre, in credinţa ca istoria nu face paşi inapoi si in ideea că, in fond, comunismul a murit, el nefiind niciodată prea implementat la noi.

Am greşit si in modestia de a crede că nu noi trebuie sa ne urcăm la volan după ce am construit maşina. Am idealizat un pic si spiritul solidarităţii ardelene, dincolo de analiza oamenilor concreţi, dar cea mai importantă naivitate a fost cea după care noi, românii, suntem capabili sa participăm la proiecte de echipă fără să fim stimulati individual. Incă multi oamnei fac politică de foame, din interes personal, din dorinţa de impinge inainte o afacere.

Am militat pentru un partid deschis, in care sa vina tineri si intelectuali, o stânga care sa se ocupe de proiecte pe termen lung si care sa fie respectată. Am dorit o stânga care se adresează unor oameni concreţi nu unor scheme ideologice de la începutul secolului XX, denumiri generice: muncitorii, ţăranii, săracii etc. Nu va trece mult si aceste idei vor invinge. Grupul de la Cluj, nu este un mit al presei cum a spus un coleg, ci un nume dat nevoii de schimbare in PSD. Este un vis al majorității încă tăcute. Cei care ne cântă prohodul, sau ne critică, sau se bucură că am fost invinsi greşesc sau se grăbesc. Doar dacă se va demonstra că aceste idei sunt deviaţioniste (faţă de interesul public), supte din deget sau nerealiste (in comparaţie cu evoluţia normala a lucrurilor), doar atunci Grupul de la Cluj a murit. Până atunci, sunt doar încercări de a tine lumea pe loc pentru a maximiza profitul unor grupuri, multe emanate de regia lui decembrie 89.

Numai ideile, oricât de generoase, nu miscă mecanismele ruginite ale politicii. Poti calari timpurile, dacă ai ouă, dar, ca la rodeo, nu poți sta mult în șa.

6. Spuneati ca nici Ion Iliescu n-a fost “dizolvat” in urma rezultatelor obtinute in Transilvania. Dar cum sa dizolvi un personaj care aduce atatea voturi? De ce n-are PSD curajul de-a se rupe de trecut, chiar daca risca sa piarda atata amar de voturi, asumandu-si patru ani de constructie din temelii pentru un viitor glorios?

Gluma cu dizolvarea lui Iliescu a fost serioasă. Am obtinut 86.000 de voturi câd am candidat la Senat, in 2004, cu 20.000 mai mult decât cea mai buna performanță a sa în judetul Cluj. Nu este moral sa dai lectii despre munca politică intr-un loc unde tu însuți nu ai reușit. In rest, Ion Iliescu are locul lui in istoria partidului si eu nu cred că am ce să-i reproșez. Niciunul din liderii de tranzitie din Europa Centrală si de Est nu a avut o asemeanea longevitate politică și aici cred că este una din problemele noastre si un indicator, dacă nu o cauză, a stagnarii. Cred că face ceea ce face cu intentie bună, doar că viziunea dînsului ia in calcul o realitate depasita déjà de evolutia socială. Grav este că este impins in fața, unii se ascund după el, ca si in bancul cu bunicul tinut in geam pentru a lua pensia. Cred că este un om de stanga dar ar fi putut fi chiar actual, dacă ar fi crescut o generatie de tineri care să consolideze o miscare de stanga modernă la noi. Dar jocul la asteptare practicat in ultima vreme si vremelnicele aliante cu oameni compromiși, nu il onorează. E un mit cu ghiotura de voturi voturile aduse, Iliescu are un public dar cei care nu-l voteaza sunt o majoritate covârșitoare. Nu eliminarea lui Iliescu insemna reformă, el putea să rămână in partid, am spus-o de la inceput. Modernizarea insă nu se poate face fără a aduce oameni noi și idei noi.

7. Cum suna teoria compromisului la romani?

Compromisul este considerat la noi un fel esentă a politicii, desi cea mai frumoasă definitie a politicii este ca artă a posibilului. Compromisul însă este o formă de justificare a mizeriilor mai mari sau mai mici. Compromisul este renuntarea la o valoare pâna mai ieri sfântă. Ne resemnăm si incepem sa ne reconstruim universul fără acea valoare. Lumea noastră devine tot mai săracă in valori, stima de sine este afectată fără să ne dăm seama, intram intr-un lanț al slăbicunilor. Ajungem să ne scăldăm in ceea ce numim pragmatism, viața se goleste, incep să dispară oameni din viața noastră, fiecare prieten pierdut ia cu sine o valoare in care credeam odată. Nu te mai porți intoarce inapoi la viața normală, te influenteaza o culpabilitate si incapacitate de a te uita in urmă, in ochii celor dragi, te impinge mereu inainte … Nu stii practic spre ce mergi, dar te chinui să contabilizezi succese sterpe.

Marele compromis al românilor este incercarea de a nu plăti costuri sociale . Lupta noastră pentru reformă in PSD m-a convins că asteptăm ca să facă altii lucrul pentru noi pentru că beneficiile se intind oricum asupra tuturor. Când vin unii la mine si imi spun că nu trebuie să cedăm, să ne luptăm pentru modernizarea partidului le spun că atunci când cineva se lupta să schimbe ceva nu ajunge sa-l aplauzi ci trebuie să-l sprijini, să-l împingi de la spate, să pui umărul, să-i iei o parte din greutate. Fiecare din noi trebuie sa adoptam schimbarea si sa participăm la ea chiar dacă ne afectează. Dacă Ioan Rus devenea Preşedinte al PSD, cum vroiau multi din colegii noştri, problema reformei nu se rezolva de la sine. Rezolvarea presupunea să ne schimbăm fiecare din noi o parte din proastele obiceiuri si reflexe. Colegii noştri ar fi trebuit sa se prindă că este necesar să mergi pâna la capăt, nu poţi face pauze de o bere intre etapele reformei si modernizării. Noi nu puteam si să centram si sa dăm cu capul, aşa cum ne cere câteodată mai ales presa.
Inseamna ca in politica sunt numai indivizi care sunt in stare sa manance rahat si, de la atata exercitiu, percep faptul ca beau parfum de roze?

Nu este chiar așa. In politică, ca intr-o gară, sunt tot felul de oameni. Problema este că li se face un prost instructaj la cobotarea din tren. Politicenii sunt mai degrabă niste tipi dezorientati care alternează stări de spaimă si intentii generoase, cu cele de ticăloșie. Nu cred că procentul de ticăloși este diferit față de cel din populația civilă. Problema este că majoritatea sunt clienții unor stapâni ce domina politica de 20 de ani. In Parlament 90 % din ei pot spune un nume dacă sunt intrebati: Mă, tu omul cui esti? Si-au sacrificat singuri libertatea, speriati de grupul oligarhic din vârf. Apoi au inceput să facă confuzii. Prima este ca au ales prost intre a fi si a avea, identaitatea prin a avea este una falsificată Apoi nu au ințeles că arma principal in politică este sa convingi, nu să intimidezi. Nu stiu că lumea percepe si o estetică politică. Dar cel mai grav este că nu își dau seama că electoratul se formează, ei îl formează, după chipul sau asemanarea lor. Minti electoratul, te minte si el. Migrezi tu de la un partid la altul, trece si el. Nu-ti pasă de țară, își bagă și el picioarele și o taie dincolo.

8. Credeti in teoria ca fiecare natie isi are conducatorii pe care-i merita? Ma chinui de cativa ani sa raspund la intrebarea: romanii sunt tampiti?

Da, sunt convins că nu putem arde etapele si nu poti schimba destinul istoric, decît rareori. Popoarele se cunosc după modul în care își asumă infrîngerile, iar istoria noastră invățată lșa scoală nu consemnează niciuna. Nu sunt tâmpiți, sunt smecheri și nu au avut niciodată ocazia să-și descopere demnitatea, astfel că nu au ce pierde. Nu sunt mândri, sunt doar orgoliosi. Au fost atat de umiliți încât nu mai cred într-un Dumnezeu doar al lor. Cred că Dumnezeu se uită pe vizetă la ei doar duminica si in sarbatori religioase, când sunt pregatiți să-l primească.

Românii au încercat sa păcălească istoria retragandu-se in păduri din fața dușmanului. Nu am construit cetăți si orase căci era pericolul să ni le strice năvălitorii si imperiile ce se luptau pe-aici. Dar acum nu mai avem unde să ne ascundem, acum trebuie să facem ceva, nu putem să scăpăm fără muncă si fara jertfă, cum spunea Eminescu. Nu ne mai putem fofila (ce verb!).

9. Cum suna viitorul pentru Vasile Dâncu? Va bagati picioarele de tot in politica? Ca unii nu vor sa iasa din ea decat cu picioarele inainte.

Viitorul sună a plin. Incerc să am curajul de a mă comporta ca un om normal. Nu imi bag piciorele, dar nici nu ma căsătoresc cu ea, politica. Am ales să schimb terenul de batalie, așa cum eu mi l-am ales și in momentele de deviere de la conformism. O să fac politică mult mai al dracului, Parlamentul nu este singurul loc in care se poate face ceva, nici chiar ultimul loc unde se poate dormi.

In opt ani, am lucrat la grajdurile politici, am spălat si toaletele, am spalat vase, am fost si in salile de bal si in locuri in care s-au luat decizii mari, bune sau rele. Vreau să scriu despre toate acestea, nu vreau să îngrop o cunoastere obtinută cu multă muncă si suferință.

Machiavelli a fost concediat și timp de sapte ani a devenit țăran, s-a retras la țară unde prindea sturzi in capcane si vorbea cu tăietorii de lemne. Si-a terminat acolo Arta razboiului si Principele. Chiar dacă a esuat in marele lui vis de a trezi măretia in sufletul Principelui, perioada de retragere i-a folosit, cel putin pentru fixarea posterității.

Nu vreau să las ceva la mijloc, sunt multi oamniei care mă opresc pe stradă, imi scriu sau imi telefoneaza, unii vin la mine cu proiecte de schimbare a României. Nu cedez, voi face in viitor multe proiecte dar concreteţea lor va fi determinată si de receptivitatea celor din jur. Vrem să lucrez la o serie de rapoarte despre starea naţiunii si mai ales o publicaţie care in mod periodic sa lanseze temele de dezbatere publică pe care le consider necesare pentru ca România sa iasă din stagnare si aceasta cacofonie care tine loc de dezbatere publică si proiecte politice. Vom avea câteva teme urgente: Ce este social-democraţia de tip vest european si cu ce se deosebeşte ea de ceea ce avem acum? Ce trebuie să facem ca urgente pentru ca România sa ia, din mers, ritmul Europei? Ce se întâmpla in Transilvania din perspectiva descentralizării si relaţiei cu Centrul? Starea identitatii si solidarităţii ardelene. Cat de realiste sunt si ce lipsuri au strategiile regiunilor de dezvoltarea din zona noastră? Ma interesează si mecanismele prin care statul român îsi poate încă păstra anumite prerogative absolut necesare, zone in care se încearcă a fi înlocuit de reţele de corupţie sau grupuri de interese nelegitime. Studiem mecanisme de inovaţie politică si modul in care think tankurile pot schimba starea de lucruri.

Am 46 de ani si stau pe marginea râului, unde vorba lui Sun Tze, dacă ai rabdare, cadavrul duşmanului tău nu va întârzia să apară, plutind la vale. Parcă déjà se vede ceva in zare. Scriu, citesc, conduc proiectele de cercetare ale doctoranzilor mei, voi face cercetarri de opinie si de branding, voi avea timp mai mult să scriu in presa scrisă si să să apar in emisiuni regulate de analiză politică

10. Ce blat ati fi in stare sa faceti cu PDL? Dar cu PNL?

Un blat pentru pizza. Serios vorbind, intre partide politice romanesti trebuie să apară contracte police, nu alianțe sau târguri de doi lei. Dacă aș fi un dictator, un tiran luminat, as cere 100 de CV de la PSD, o sută de la PNL si tot atatea de la PDL. Aș alege pe bază de proiect 50 dintre ei pentru a face un guvern al schimbării și partidele le-aș invita să facem niste contracte politice de respectare a unor principiii si proiecte concrete. Nu cred că principiile ce stau la baza aliantelor de acum au ceva comun cu interesul public sau cel national.

11. V-ar plăcea sa fiti Elena Udrea?

Nu mi-ar plăcea să fiu femeie. O cunosc pe Elena Udrea si pe sotul ei si nu împărtășesc linsajul misogin al barbatilor din politică la adresa femeilor. Politica noastra merge prost dar nu din cauza Elenei Udrea. Să fim seriosi! Mona Musca a fost informatoare si acum e tarata prin procese, iar miile de securisti bărbați sunt absolut ok. Noi avem o problemă cu bărbații din politică, femeile fac si ele ce pot. Ce proiecte politice isi asuma barbații? Aproape niciunul. Ar trebui măcar să ne asumăm proiectul de a da femeilor pe mana proiectele familiei, sanatății, educatiei. Dar pentru a intra femeile in politică, trebuie să iasă nevestele politicienilor.


12. Ne uitam la povestea Traian Basescu – “un copil timid”. Dvs. ce-ati fi facut?

Nu mi-aș lasa copii, sotia sau neamurile să se amestece in ciorba mea politică. In locul lui Traian Băsescu le-aș fi dat niste șuturi în fund unor femei de la PD care au tot impins-o in față pe fata președintelui, pentru propria lor devenire. Cocoloșirea copiilor de șef este, in partide, o modalitate de a avansa pentru unii. Fata lui Traian Basescu nu este un copil, decât pentru părinți, dar ea nu are ce sa caute într-o funcție de partid, chiar daca ar fi desteaptă ca Einstein. Ar fi contestată oricum. Acesta este lucrul pe care nu-l inteleg la Traian Basescu, de ce nu pune capăt carierei politice a fetei sale cu fermitatea care o arată cu alții. A câștigat până acum printr-o strategie inteligentă de diferentiere fața de ceilalți politicieni, in tot ce a făcut, dar aceasta vulnerabilitate il va măcina.

13. Ce fel de persoană este Traian Basescu?

A vorbit decent despre noi, cei de la Cluj, si asta ne-a făcut mulți dusmani în partid. Când eram ministru mi-a tras cea mai strasnică injurătură, iar eu am spus despre Domnia sa, in direct la Realitatea Tv, un lucru absolut badărănesc. Nu il cunosc pe Presedinte, dar vreau însă să fiu sincer, mai ales că nici nu pot să injur la comandă.

Regasesc la presedinte o slăbiciune a mea: predilecția pentru lupta cu orice preț, chiar dacă ești singur și ceilalalți sunt mai mulți. Este o caracteristică a celor timizi, care se rușinează să fugă din fata pericolului. Nu intotdeauna este bine, uneori o iei in barbă. Câtedată dă cu pumnul prea repede, ca să fie primul, desi dacă ar astepta, adversarul de carton s-ar prabuși singur, de frică. A ales să se bazeze pe popor și asta este ca si mersul pe nisipuri miscătoare. Dacă ar fi ales să se bazeze pe rețelele unor fosti tovarăși și pretini i-ar fi fost un pic mai simplu, chiar dacă nu și mai moral. A inceput mai multe razboaie si trebuie ca, până la final, să caștige măcar unul dintre ele. Alege calea cea mai grea si nu se prea gândește să caute aliați, este obisnuit să facă totul singur, cu mâna lui. Probabil că vaporul nu se conducea prin lungi deliberări democratice. Partidul Democrat-Liberal îi va atârna tot mai greu de gat. Dacă a stiut de targul cu Vadim inseamna ca a cedat un moment logicii de partid si aici nu poate decât să piardă, aici adversrii lui sunt mai tari. Cred că infiorat sincer la vederea imensitatii santierului care este România și in biroul de la Cotroceni se simte destul de singur. Umblă cu pungi de mere printre cumpărătorii de la Carrefour Orhideea pentru că acolo se simte mai in largul său decât in politică, cred că tânjește după o viață simplă. In locul Domniei sale m-ar ingrozi imaginea lui Emil Constantinescu, presedintele care s-a declarat invins de Securitate, la final.

14. Prin urmare, unde e Bin Laden?

Este personificarea Raului din raiul capitalist. Deci este peste tot, dar mai ales in fiecare dintre noi. E dusmanul invizibil si trebuie să-l tratam ca si păcatul originar. Sa fim cu ochii in patru căci este este peste tot. Când nu producem ceva pentru stapânii nostri, când hulim sau ne bântuie idei egalitariste sau elemente de mandrie natională retrogradă, bin ladenul din noi își face simțită prezența. Sa-l combatem tovarăsi, sa-l lovim cu săgeata de lemn, cum ne îndemna demul bătrînul baladist Stefan Augustin Doinaș.