Congresele partidelor politice – ritualuri de legitimare a puterii

O grilă subiectivă de observație și interpretare pentru tinerii analiști

Congresele nu au nicio consistență doctrinară sau politică şi nici nu au vreo influenţă direct asupra realității sociale. Ele sunt ritualuri simbolice, de perpetuare a puterii si de relegitimare. Doar naivii îşi bat capul și le bagă în seamă, doar cei care cad în capcana politicii le consideră evenimente importante pentru reînnoirea sau primenirea clasei politice.
Congresele partidelor politice sunt evenimentele cele mai mediatizate din România politică. Se vorbeşte cu luni de zile înainte ca ele de aibă loc, se fac pronosticuri și se scriu hectare de analize. Mă rog, un fel de a spune analize, pentru că sunt mai mult niște însăilări pline de stupidităţi sau opinii de bun simt, dar desprinse de realitatea politică. De ce se întâmplă asta este destul de simplu de explicat. Congresele sunt niste meta-evenimente, organizate ca ritualuri politice, făcute să aibă alte funcții decât cele pe care le declară în mod direct.

Congresele partidelor aflate la putere nu sunt nici măcar momente demagogice sau populiste, chiar dacă uneori sunt considerate astfel. Ele sunt momente elitiste pure, contrapopulare, se referă doar la partid, nomenclatură sau militanţi. România sau restul populaţiei sunt doar referinţe secundare, de fundal. Orice congres se referă doar la posibilitatea de a câștiga din nou, la metode de a păstra puterea şi la oamenii care pot face asta. Nu sunt moment de bilanţ, de analiză sau de autocritică și nici un prilej pentru proiectarea unui viitor mai fericit.

Deci, să nu cerem congreselor politice ceea ce nu pot da, să le privim în lumina funcționalităţii lor reale pentru dinamica puterii. Facem aici diferenţa cuvenită de Congresele partidelor aflate în opoziție, mai ales cele ce urmează pierderii puterii, căci acelea se deosebesc semnificativ de cele ale partidelor care se află la putere. Semnificativ, aș spune, însă nu radical diferite. Dar scopul analizei noastre este să aducem câteva elemente de simbolică politică și mitocritică în analiza unui congres de partid aflat la putere, în cazul nostru cel al PDL.

1. Congresele partidelor de la putere nu vor schimba ordinea politică din partidul respectiv decât dacă partidul se află în opoziţie. Congresul de opoziție este o vânătoare de vrăjitoare şi are ca scop principal să-i pedepseapscă pe cei care au pierdut puterea și au luat funcțiile din administraţie de la gura activiștilor și familiilor lor. Congresele nu propun noi ordini de valori, ele pot doar să pedepsească și să impună un individ care să le taie capul vinovaţilor. Asta este singura schimbare reală pe care o face un congres de opoziţie. Nici măcar nu poate să gândescă ceva pentru viitor. Nu, congresul din opoziție dă senzaţia că a votat pentru schimbare dar, de fapt, dă securea în mâna unui nou călău, investit.

2. Congresele partidelor aflate la putere nu pot trece peste deţinerea puterii și nici nu au curajul să mute decisiv pentru schimbare pentru că s-ar produce o fractură în ceea ce privește distribuţia puterii din administrație, de care este legată ierarhia internă de partid. Este greu de închipuit un asemenea proiect de tranziție pașnică a puterii în familie, între grupuri. Transmiterea puterii este acceptată doar în cazul pierderii unei bătălii electorale.

3. Un ritual al autorității. Orice congres sau convenție este un ritual politic menit să reafirme structurile de putere existente şi, eventual, să readucă la ascultare pe cei care au luat-o razna pe calea ideii de reforma ori a celei de schimbare de generaţii. Nu se organizează congrese pentru a divide sau ceda puterea, ci pentru unicul scop de a se întări puterea sau autoritatea. Uneori acest ritual este realizat și pentru societate, pentru a se arăta ceva, pentru a se confirma unitatea unui partid şi pentru a se păstra o speranță pentru militanţii din nucleul dur al partidului. Ca ritual politic, congresul nu este un ritual de iniţiere, ci un ritual de reînvestire căci afirmă continuarea focarelor de autoritate, împotriva unor clevetitori, a atacurilor presei şi chiar a opiniei publice care arată, prin sondaje, că nu mai iubeşte formațiunea politică respectivă.

4. Ritualurile politice sunt standardizări, forme fixe de expresie, dramatizări. La congrese putem descoperi numeroase fetişuri sau tabuuri. Menționez unul singur, pentru început: mistica luptătorului neînfrânt, tema centrală a lui Emil Boc, care a spus de mai multe ori că a câștigat toate bătăliile la care a participat. Cei din sală au uitat realitatea statistică, adică faptul că în 2004 şi 2008 partidul condus de Emil Boc a pierdut alegerile, dar a fost menținut la putere prin contribuţia sau victoriile preşedintelui Traian Băsescu.

5. În cadrul congresului unui partid aflat la putere opozantul principal al liderului se autoselecționează şi este încurajat dinafara partidului de către media, analiști, opoziție sau chiar oameni de afaceri. Opozantul se defineşte singur ca un Iuda, ca fiind un principiu negativ care sparge unitatea şi armonia internă. Lui i se dă iluzia că ar putea să câştige și asta îl pune în fața posibilității de a face greșeli, mai ales pe aceea de a critica partidul. De regulă, el nu va critica niciodata direct şi nominal pe șeful cel mare, dar va face aluzii care vor fi interpretate ca atare.

6. Congresul ca ritual politic este destinat în primul rând producerii de emoţie. Este cea mai bună fabrică de emoţii și acest lucru se vede mai ales în momentul de vârf: discursul Marelui Șef. În timpul discursului șefului suprem emoţia este la paroxism, nu se aude în sală decât blițul aparatelor de fotografiat. Oamenii se ridică şi aplaudă frenetic, de regulă, peste 30 de secunde. Un șef cu mare sensibilitate poate recepta direct această emoție, poate chiar să lăcrimeze sincer partajând cu sala un fluid de emoție real. Traian Băsescu a jucat perfect acest rol, a reuşit cu grijă să programeze o ordine neculminativă, pentru a evita derapajele posibile, a construit o emoţie puternică iniţială de la care să decurgă restul lucrurilor. Prin tradiție, în congresele de la noi, se preferă un crescendo, unde şeful vine în momentul culminant, dar Președintele României știa ce poate și a preferat să taie orice rezistenţă de la început. După plecarea șefului și ieșirea din sală, toți dau buluc sa iasă afară să fumeze, să scape de atmosfera încarcată, de aceea în cele mai multe situatii se dă o pauză, pe motivul că trebuie condus șeful. Cei aflați în echipa de conducere nu ies afară, ei trebuie să stea acolo ca o continuitate, dar și pentru că nu s-ar potrivi cu starea celor aflați pe hol, ar putea devveni paratrăznete de descărcare a emoţiei colective.

7. Discursul Marelui Şef este momentul cel mai încărcat de emotie, iar un șef cu inteligență socială nu va scăpa niciodată acest moment pentru că este prilejul care face să își piardă din credibilitate discursurile alternative sau contradictorii. Traian Băsescu a realizat, prin momentul înlăcrimat al povestirii privind întoarcerea spatelui de către Petre Roman, un moment esențial pentru supunerea ritualică a tuturor la conducător. În caz contrar, le-a transmis Președintele, priviţi la destinul celui care nu-l recunoaşte pe șef: se pierde în jungla politică. Un Congres fără un asemenea moment se poate transforma într-o rebeliune cu justificarea că este nevoie de ordine și autoritate.

8. Frica de izolare, de a rămâne singur în faţa unei posibile schimbări a puterii, a judecăţii sau a DNA, este cel mai tare sentiment de emoție negativă care domină sala unui congres. Șeful cel mare știe acest lucru, a dat dovezi că nimeni nu este protejat dacă face paşi greşiţi, chiar dacă se află încă la putere.

9. Discursul şefului declanşează starea de idolatrie, necesară în cadrul unui asemenea ritual. De aceea, șeful nu va rămâne printre oamenii din partid după discurs, nu ar fi indicat să se retragă înapoi la locul lui. Este indicat ca după discurs să plece pentru a nu se risipi emoţia, să plece aşa cum a venit, pe neaşteptate. Șeful nu trebuie să dea niciodată certitudinea că va veni la Congres, obţinând astfel culpabilitatea și nesiguranța celor din sală, pentru ca atunci când intră, efectul să fie maxim.

10. Iluziile opozantului și utopiile lui sunt singurul element de noutate şi speranță aduse de un congres. I se creează iluzia că este susținut de peste tot, că societatea îl așteaptă ca pe un mare reformator, că i se vor uita toate păcatele vechi sau noi. Norocul opozantului este că nu are șanse să câștige, pentru ca ar fi văzut că simpatia asta spontană ar fi durat mai puţin de 24 de ore, după victorie ar fi devenit la fel de indezirabil ca și orice lider al partidului său.

11. Congresul PDL, ca orice congres al unui partid aflat la putere, a fost un congres de afirmare şi re-generare a puterii. Scopul principal a fost cel de perpetuare a puterii, de aceea sloganul principal al membrilor cei mai războinici a fost următorul: vom ieși întăriți din această bătălie. Un asemenea eveniment ritualic are și rolul de a ține conflictul din interior (de regulă, conflict pentru resurse de putere) la un nivel tolerabil şi controlabil.

12. Drama challangerului: el nu are cum să câștige pentru că nu are un steag. Emil Boc a venit cu steagul partidului, lui Blaga nu i-a mai rămas nimic altceva decât să meargă împotriva steagului partidului. Nu avea cum să câștige, era din start doar un sparring partner, chiar dacă era unul tare. A vorbit bine la Congres, dar discursul său a venit după ce Traian Băsescu a creat o atmosferă de emoţie solidară şi frică de a te opune unei asemenea emoţii integratoare.

13. Congresele politice sunt atent regizate după scenarii şi tehnologii complexe. Analiştii naivi se plâng că au văzut elemente de regie sau detalii nespontane. Păi tocmai asta este esența unui Congres, nimic nu trebuie lăsat la voia întamplării. În PSD, pierderea lui Ion Iliescu a fost multă vreme pusă de el şi echipa sa pe seama faptul că marele regizor, Octav Cozmâncă, a fost scos de la masa de regie de dispariția tragică a soţiei, cu o zi înainte, iar înlocuitorul lui nu avea chiar atâta experienţă în impunerea de proceduri. Procedurile tehnice sunt importante şi deloc neglijabile în configuraţia votului şi a rezultatelor.

14. Lumina şi sunetul. Dacă sunt de partea șefului de partid, atunci discursurile se vor auzi inegal. Partea de sală unde vor fi grupaţi simpatizanții opozantului va fi privată de sunet puternic şi de lumină, discursul opozantului va fi lucrat tehnic încât poate părea anemic şi neconvingător, ezitant. Din contră, conducătorul partidului va beneficia de muzică victorioasă, înainte şi după, de întreruperi cu aplauze și ridicarea sunetului la maximum. Ritmul îi poate fi dat de pauze și de ridicări de sunet pentru cuvintele puternice care devin semnale de ridicare a publicului în picioare.

15. În regia congreselor mari este încurajat să intre al treilea candidat, clovnul, nebunul regelui. El este foarte important în detensionarea sălii sau chiar pentru a spune lucruri grave, dar care să nu conteze în lupta din cei doi candidați principali. Clovnul, dacă este inteligent şi bine ales, va primi aplauze ca şi Marele Șef, urmând ca lupta dintre cei doi candidați să nu mai fie un război de aplauze, ci unul al ordinii existente în partid.

16. Clovnul este şi un bun teritoriu unde se pot refugia cei mai mari oportunişti, ca nu cumva să se adune la Opozant, pentru o masă critică semnificativă care să rupă balanţa. El este un fel de supapă de siguranţă necesară şi este folosit strategic şi tactic pentru diferite modalități de redistribuție, mai ales când există posibilitatea unui tur doi, dar şi pentru a nu exista un al doilea tur de scrutin. Insula Clovnului este una de pe care se poate apoi sări cel mai ușor în barca celui care a învins fără mustrări evidente de conştiinţă şi fără ca saltul să fie prea lung.

17. Clovnul va fi răsplătit, nu doar de sefi, dar şi de multime. Domnul Paleologu va fi ales vicepreședinte fără probleme, a avut o funcţie socială şi politică importantă.

18. Orice congres este un eveniment al negocierilor între tabere. Se distribuie liste în sală, se controlează votul prin cele mai subtile metode, se vând și se cumpără diferite funcţii, la nivelele intermediare se fac transferuri de membri între echipe.

19. La congrese, bărbaţii se îmbrațișează și ritualul pupăturilor pe obraz este un rit de neagresiune. O formă de salut care arată că încă este pace. O formă de liniştire care îl asigură pe individ că mai există punți, iar cel care iniţiază sărutul (tradător, de multe ori) este cel care arată supunere sau cel puțin neutralitate.

20. Mistica este la ea acasă în timpul congreselor şi fantasmele colective reînvie. Am râs copios la ultimele alegeri, alături de o lume întreagă, de flacăra violetă şi obscurantismul asociat cu ea. Aţi văzut cravatele violete ale lui Emil Boc și Vasile Blaga, oamenii care urmau prin competiţie să producă un lider providențial pentru viitorul României?

Nu trebuie să aşteptăm prea multe de la un congres politic. Este important doar pentru cei care sunt membrii sau simpatizanții partidului care-l organizează. Dacă am fi mai deștepți nu am mai face atâta caz de congresele politice. Ele nu sunt evenimente importante!

La pomul lăudat al congreselor şi convenţiilor numai fraierii merg cu sacul!

15 mai 2011

Motiunea care a darâmat Guvernul. Sau cum se poate face istorie futilă

Raspunsuri la intrebarile un jurnalist


Un eveniment istoric?

Nicidecum, cand se intamplă un eveniment politic cu o evaluare incertă pentru prima data intr-o epocă, nu cred ca ar trebui sa-l sarbatorim. Prima motiune care trece fi trebuit sa fie cea depusa de PSD prin care ar fi trebuit sa cada guvernul PNL si UDMR care avea in 2007 19%. Au lipsit 12 voturi si PNL a condus cu intelepciune inca aproape doi ani, cu o majoritate netransparentă. Iar in 2008, cum spune un consilier al lui Mugur Isarescu, a fost un an in care, desi stiam de criza, am avut o politica fiscala si economica comparabila cu dezarmarea unei armate inainte de batalie. Deci avem inca o procedura democratica pe care am bifat-o, deocamdată incă nu stim la ce foloseste inafara de faptul ca este o stire. Ma intreb, ce ne-a mai ramas de folosit? Poate lovitura de stat sau lovilutia?

Ratiunea ei?

Ratiunea nu este prea clara. Sigur ca este vorba de ratiuni electorale si poate chiar de functionarea guvernului, nu era clara si nici credibila. Poate ca trebuia simplificata situatia, de aici cred ca Boc a fost izbăvit de o situatie destul de complicată. Opinia publica nu credea ca o jumatate de guvern poate scoate tara din criza, nu crede nici macar faptul ca un guvern de tehnocrati ar putea face acest lucru. Pana la urma, motiunea asta a reusit sa astampere mai multe pofte. PSD a reausit sa dea jos guvernul din care a fost izgonit si acest gest de forta a lui Mircea |Geoana este un proiect reusit. Crin Antonescu si liberalii au reintrat in jocul politic. I-au criticat si pe PSDisti pentru 9 luni de guvernare si au reusit sa rastoarbe carul mare cu mana PSD. Pesteb cateva zile poate nici macar nu o sa recunoasca faptul ca a fost si PSD pe-acolo, nu ar fi exclusa nici macar o alianta cu PDL. Si PDL se poate arata multumit, chiar daca a luat un pumn in nas in acea zi de marti, 13. S-ar putea sa castige procente fata de PSD, asa cum s-a in tamplat la referendum. Dar cel mai mare castigator va putea fi Traian Basescu. Presedintele a mai fost salvat odata de la cadere de PSD si PNL, in fratie cu UDMR, la suspendare. Acum presedintele a fost readus, fara sa provoace un scandal, in cadrele de perceptie a situatiei din timpul luptei cu cei 322 si Parlamentul. S-ar putea să cuantifice un salt in sondaje pe care nu l-ar fi putut obtine in nici un alt fel. In plus, Traian Basescu este pus intr-o postura care îi convine, psihologic și comunicational.
Imi pare rau sa constat, sper sa ma insel, ca PSD nu a reusit sa castige un avantaj strategic din acest eveniment. Faptul ca nu a mers la negocieri pentru a comunica un mesaj de forta, a lasat tot castigul lui Crin Antonescu, care ar putea sa creasca in sondaje a insemnat o pierdere. A creat senzatia ca nu cauta solutie la criza, ca nu este interesat sa conduca, a acceptat in principiu propunerea PNL ... am senzatia ca nu a fost foarte bine gestionat startegic un eveniment politic care ar fi putut poate relansa competitia PDL cu PSD.

UDMR a fost cheia acestei afaceri!

Strategia UDMR a reusit din nou. Ei erau cheia in acest moment, cu 31 de parlamentari putea inclina balanta intr-o parte sau alta. Au mers pe declansarea crizei si nu ar fi exclus sa-și fi lasat o rezerve de negociere pentru a face o majoritate chiar alaturi de cei pe care i-au trantit de pămant. Au rfeusit si comunicational sa transmita in asa fel incat nimeni nu ar putea da vina pe ei. Jos pălaria, mi-ar placea sa avem partide romanesti destul de organizate pentru a putea face meciuri de strategie si negociere in care sa fie competitivi cu UDMR.

Emil Boc nu a ... picat prost

Pentru prima data după 9 luni, Boc actionat rapid si foarte coerent. A suprapus un proiect de importanta nationala si de mare popularitate peste motiune si a comunicat in asa fel incât parcă i-a reușit propria cădere. Este o iesire eroică dintr-o situatie destul de grea. Va suporta caderea, a mai cazut si la emisiunea lui Gheorghe, si ar putea sa-si marească marja de libertate pentru viitor. A exagerat cu pensiile parlamentarilor si se pare ca mesajul a prins foarte bine pentru ca se baza pe un stereotip negativ foarte puternic. La un moment am crezut ca vrea sa fie dat jos pentru a arata partidului ca este nevoie de mai multa munca si organizare si a mobiliza un partid ranit pentru ultima lupta, cea decisiva pentru partid. Acum nu mai cred, dar efectele s-ar putea sa fie acestea, PDLului i-a trecut oricum un glont pe la ureche.
Boc a avut curaj sa promoveze reforme greu de acceptat de catre ethosul politic de la noi si i s-a oferit si ocazia sa comunice asta foarte bine, desi guvernul luiu nu a comunicat bine ce a facut. Evident, nu sunt de acord ca este singurul care a facut ceva pentru reformarea societatii romanesti. A facut fiecare guvern cate ceva, cate un pas inainte. Daca ma refer la Guvernul Adrian Nastase, atunci pot spune multe lucruri care au dus Romania inainte, nu este drept sa spui ca in 20 de ani nu s-a facut nimic. Dar fiindca era in toiul unei batalii pe carebanuia ca o va pierde ... este de inteles.

Pierde cineva, castiga altcineva?

Daca as fi fost conducatorul grupului PSD PDL UDMR din parlament as fi lasat PDL sa conduca cu 11 ministri si probabil ca vazand sondajele si-ar fi distrus singuri guvernul caci ar fi putut sa le aduca pierderea alegerilor. Nu mi-ar fi fost frica nici de frauda, doar este deja o regula: cine a organizat alegerile prezidentiale le-a pierdut cu brio, pâna acum.
Nu stiu daca PSD va avea de pierdut, dar a pierdut initiativa in acest moment. Mai este un lucru, PSD ar fi trebuit sa nu accepte nici macar formal strategia PNL, ajunge ca i-a sprijinit la trecerrea motiunii. Ca un partid alternativa, PSD trebuia sa aiba propunerea proprie , nu sa accepte o solutie a altora. A pierdut simbolic, a fost din nou vioara a doua in comparatie cu PNL, mai ales ca in timp ce Mirccea Geoana vorbea de o coalitie transparenta, Crin Antonescu spunea ca nici vorba, PSD trebuie sa plateasca electoral faptul ca a condus tara la criza alturi de PDL. Stralucita lovitură si pentru liberali, cred ca se va vedea si in sondaje, au transmis ideea ca au dus pana la capăt un proeict politic. O batalie dusa si castigata de Crin Antonescu, prima dupa victoria de la Congres. Crin Antonescu a reusit cred sa se relanseze in competitie in aceste zile si cu ajutorul PSD.
Traian Basescu cred ca si-a consolidat brandul personal intr-o zona in care pierduse ceva teren datorita atacurilor din ultimele lui. Acum cred ca si-a consolidat distanta perceputa fata de ”sistemul ticalosit”. S-ar putea ca actiunea de daramare a guvernului de catre colaitia care a actionat si la suspendarea lui sa reactiveze un stereotip perceptiv care a adus o satisfactie celor care se opun sistemului politic si au votat atunci infringerea Parlamentului. Iar daca va fi si un referndum in ziua votului, atunci reactivarea unui stereotip care a produs satisfactie atunci, poate sa produca efecte electorale. Ramane de vazut, sunt curios sa comparam sondajele de la inceputul lui octombrie cu cele de la inceput saptamanii viitoare. Vom vedea ce s-a intamplat cu adevarat, cine a castigat, cine a pierdut in termeni electoralei.

Parlamentul a fost discreditat inca odata.

Nu stiu cat a fost adevarat, cat au fost inventii, dar a dat senzatia ca este un talcioc. Parlamentarii au vorbit fara dovezi despre cumpartare, s-au facut presiuni asupra membrilor din parlament, s-a vazut ca votul uninominal nu i-a facut mai liberi si mai autonomi ci, din contra, mai servili si mai dependenti. Cred ca mulți cei care s-au calificat de pe locul 2 sau 3 sunt mai mult unelte, decat constiinte care isi repreyinta liber si rational colegiul. Trebuie schimbat acest tip de uninominal, este mai buna o formula de tipul ”invingatorul ia totul”.

Politica la noi este 99% emotie si 1% ratiune.

Am senzatia ca nu a fost o actiune bine gandita in Parlament, nu a fost un scenariu bine pus la punct. Daca coalitia ”spontana” din Parlament ar fi venit cu un proiect politic comun sau cu un candidat din primele 5 minute, poate ca ar fi avut un pas inaintea lui Traian Basescu si PDL. Asa am avut senzatia ca guvernul nu a cazut din cauza pensiilor parșlamentare, cum zice Boc, nici din cauza dezastrului si crizei, cum spun cei care au castigat batalia, ci din cauya adversitatii dintre unii sefi din Parlament si Traian Baasescu. Nu zic ca cineva este de vina, spun doar ca este un sentiment de respingere reciproca ce anima toata viata politica. PSD, PNL si UDMR au fost partide animate de acelasi avant si la suspendarea lui Traian Basescu impotriva sondajelor care aratau ca Basescu face 70%. Acum nu cred ca s-au facut sondaje sau focus grupuri pentru a fundamenta acesta strategie. Chiar daca va iesi bine pentru cei care au dat jos guvernul, si unul din contracandidatii lui Basescu va castiga, eu tot voi ramane cu senzatia ca s-a improvizat din nou intr-un moment politic important.
Din pacate, citesc pe forumurile ziarelor sau in comentariilșe de pe bloguri o constatare tot mai freceventă: partidele se aduna sa facă tot felul de actiuni comune fara legatura cu ideologiile sau programele politice, ci mai degrabă pentru interese spontane sau emotiile liderilor.

Efectul principal va fi o criza si mai mare?

Nu cred ca Palmentul a bagat tara in criza prin faptul ca a dat jos Guvernul. Noul guvern vcare se va face, indiferent cine il va formna, va avea tot aceleasi mijloace putine pentru a se lupta cu criza. La noi crizele vin ca o inundatie si trec cand se opresc ploile.
Politicienii au justificat prost acest moment, toti au comunicat prost chiar daca unii vor avea succes la public. Per total cei care au dat jos guvernul au spus ca vor sa refaca stabilitatea, sa puna un guvern de 45 de zile. Asta insemna stabilitate? Crede cineva asta? Este o mare greseala de strategie. Nici PDL nu a comunicat bine prin faptul ca a apasat obsesiv doar pe ideea pensiilor parlamentare. Unde e greseala: vor mai avea nevoie de Parlament si astfel si-au astiliyat si parlamentari proprii, unii s-ar fi putut sa voteze chiar pentru demiterea guvernului nu avem de unde sa stim.
In fine, s-a creat o criza si s-a incercat sa ni se spuna ca totul este inspre srtabilitatea si depasirea unui moment greu. Nu cred nici copiii ca o criza provocata politica poate sa fie antidot de criza economica.

Un pariu?

Johannis nu va accepta nominalizarea, pana la urma, chiar daca in aceasta faza a venit la Bucuresti, ca orice neamt civilizat, sa discute cu cei care i-au facut o invitatie. E un tip serios care daca intra in plutonul cu politieni, nu ar mai castiga primaria cu peste 80%. Ar deveni un politician comun si nu are nici un interes. Il cunosc de mult si stiu ca nu este avid de putere. Sper sa nu fie folosit doar ca un paravan de imagine, in spatele caruia sa se piteasca interese pe care Domnia Sa, in cumintenia si buna credinta care il caracterizeaza, nici macar nu si le poate inchipui.


NOTA

5 definiții pentru futil ▷declinări
futil adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fut'il fut'ilul fut'ilă fut'ila
plural fut'ili fut'ilii fut'ile fut'ilele
genitiv-dativ singular fut'il fut'ilului fut'ile fut'ilei
plural fut'ili fut'ililor fut'ile fut'ilelor
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de aralia, 28 Apr 2004 | Greșeală de tipar