Ruski carnaval

Pentru revoluții trebuie bărbați; cu pensionarii se fac serate


Unul dintre cele mai triste bancuri pe care le știu de dinainte de 1989 este o urmare, probabil, a Primăverii de la Praga. Se zice că un praghez se uita uimit cum, pe un bulevard al capitalei Cehiei, înainta, într-o duminică, la amiază, un tanc american, cu steaguri și stegulețe ale SUA. Se freacă omul la ochi, dar imaginea ramâne, mai mult, apare un alt tanc cu steaguri americane și soldați gălăgioși, care strigau „Freedom, Freedom!”. Omul se apropie temător de tancuri, apoi prinde curaj si strigă cu vocea gâtuită: „Americans?”, „Freedom?” Dar unul dintre soldați îi răspunde râzând și suflând dintr-o trompetă de hârtie: „Niet, ruski carnaval!”
Un banc despre cum își bate istoria joc de noi câteodată, despre cum rânduiește Dumnezeu modul în care ne cheltuim sparanțele sau visele. Îmi aduc aminte acest banc în situații de deznădejde sau atunci când văd oameni care nu au simțul istoriei si visează la cai verzi pe pereți.

După ce Președintele Băsescu a făcut anuțurile cele născătoare de isterie națională, i-am văzut pe unii politicieni din opoziție sclipindu-le ochii la ideea că poate o mișcare de masă ar putea să-i ajute să realizeze ceea ce n-au reușit prin alegeri. Nu știu, însă, dacă cineva a trimis înadins manifestanți, în afara sindicatelor, care chiar acest rol îl au. Jurnaliștii de pe platforma Vox publica erau cât pe ce să devină disidenți pentru că au pus în lumină o piesă BUG Mafia. E drept, nu cea mai bună piesă a lor, dar a fost de ajuns ca jurnaliștii să fie înjurați pe ”o parte” a forumurilor, pentru versurile din „Amintire cu haiduci”, luate ca motto de cei de la BUG Mafia.

Am auzit de mai multe ori cuvântul Revoluție, spus zilele astea, pronunțat cu speranță sau teamă de viitor, dar am înțeles că unii sperau de fapt la o răscoală.
Președintele a ieșit și a făcut un apel la responsabilitate, i-a avertizat pe unii să nu se joace cu focul, să nu deschidă spirala violenței. Probabil, Președintele României asta ar trebui să facă, iar în logica (era să scriu ilogica) politică de la noi, opoziția se simte îndreptățită să dorească puterea, indiferent de consecințe; dar haideți să fim realiști!

Cine să facă revoluție, cu ce resurse, de unde curajul ieșirii și înfruntării ordinii constituționale?

Pentru o revoluție (cât o fi ea de ipotetică) este nevoie de bărbați și de asociere în scop … revoluționar, ca să parodiez un termen juridic. Nu mai vorbim de program, asta este doar o chestiune de politologie.

Sunt atent, în ultimii ani, la contribuția barbaților și a femeilor. Bărbații nu mai aduc în sport medalii semnificative României, au rămas doar femeile să urce tricolorul pe catargele campionatelor mondiale sau olimpiadelor. Barbații nostri nu au fost în stare de disidență (cu mici excepții), cel mai reprezentativ disident fiind Doina Cornea. În 1989, copiii și adolescenții au umplut morga și cimitirele, nu bărbații noștri falnici. Anonimatul tinerilor a creat entuziasmul celor care au strigat “Vom muri și vom fi liberi!”, nu voința unor bărbați urcați pe baricade. Tinerii au fost și în Piața Universității, iar marii bărbați politici i-au chemat pe mineri să-i bată pe cei care vroiau democrație. Mulți politicieni s-au ascuns în brațele lui Ion Iliescu care avea voturile amărâților sau ale săracilor. În 1990, bărbații conducători ai României nu au schițat niciun gest de unire față de Basarabia și Bucovina, de frica rușilor.

Îmi aduc aminte momente penibile (pe care încerc să le uit) din cariera mea politică: când aveam vreun dialog contradictoriu cu Ion Iliescu (pe care mulți îl injurau doar pe la colțuri), telefonul nu îmi mai suna două zile; cu excepția lui Ioan Rus, greii partidului mă încurajau doar discret să vorbesc despre o modernizare de care vroiau să beneficieze, dar fără costuri. ”Fără muncă și fără jertfă”, cum spune Mihai Eminescu.

Zeci de mii de bărbați români au rămas acasă cu copii, iar soțiile lor sunt menajere în Italia sau în Spania; bărbații mahalalelor noastre își trimit femeile la ”produs”. Fără supărare, cine să facă o revoluție?
Cine să se asocieze în scop revoluționar? Al nostru general Voicu, care s-a opus ordinii (prin șmecherii de culise, ce-i drept) plânge și invocă familia și parinții bătrâni, atunci când i se arată cătușele, marele capitalist Dinu Patriciu a plâns și el la ieșirea de la arest. În campanii electorale, cei care-l critică la televizor pe cel care ocupă scaunul de dictator, dau repede telefon să se scuze și întreabă pe la consilieri dacă nu s-a supărat.

Cine i-a făcut opoziție lui Adrian Năstase, în afara lui Traian Băsescu? Nimeni, plângerea penală pentru casa din Zambaccian a semnat-o Mona Muscă, nu de vreunul din bărbații liberali sau pediști. Apoi, ca să fie totul curat, Mona Muscă a fost scoasă din politică, drept marele informator al vechiului regim.

Cine i-a făcut opoziție serioasă lui Tăriceanu, care conducea cu 19% și arunca cu bani în toate părțile? Opoziție doar din gură, fără date, fără fapte, fără cifre.
Dar opoziția la Guvernul Boc sau la Băsescu? Este centrată pe comentariu de televizor și înjurături la Boc. Nu vezi analize, nici dezvăluiri despre rețelele de corupție. Marii bărbați se multumesc să le spună pe la colțuri, la Select, printre microfoane, sau la Casa di David, printre paparazzi.

Haideți să luăm cazul de față, cu revoluția bieților noștri pensionari. Au fost trimiși în stradă, iar unuia dintre ei, cineva, vreun bărbat politic, i-a pus în plasa goală cu care mergea la cumpărături o sticlă de benzină. Bărbații români se ascund după bieții pensionari, trimiși să leșine în stradă și să impresioneze prin asta.
La modul în care se guvernează în ultimii ani, ar fi trebuit să trecem prin cîteva răscoale, insurecții, revoluții sau războaie, dacă am urma logica asta revoluționară care a înmugurit în mintea unora . Dar la noi a fost bine, au crescut salariile și pensile, numărul funcționarilor de la stat, iar națiunea română s-a angrenat în proiectul căutării Elodiei.

În România, bărbații au fost înjunghiați pe la spate sau declarați nebuni. Politicienii români folosesc deja de câteva decenii copiii, tinerii sau pensionarii pe post de scuturi umane. O asemenea țară se pregătește pentru revoluție, credeți dvs., Domnule Președinte?