REGE, PRESEDINTE, PREMIER

L-am revăzut pe Gheorghe Hagi, la Cluj, înconjurat de copii, sufocat de doritorii de autografe. Nu-l mai văzusem de câțiva ani. Ne-am adresat unul altuia cu pronume de polititețe, dar pentru că urma să-l văd și ziua următoare am constientizat că am o problemă. Cum mă adresez lui, cu ce formulă? Domule Hagi sună foarte prost, nu se poate să-I spui așa celui care te-a facut de zeci de ori să sari în sus de bucurie, să ieși pe stradă la demostrație, să bei nenumărate beri sau să te simți emoționat când se cânta tricolorul și el tinea mâna stransă pe tricoul din zona inimii, pentru a nu tremura de emoție. ”Domn” îi spun și portarului sau soferului de taxi care înjură de trei ori pe kilometru Guvernul și Parlamentul României. Nu pot să-I spun nici Gică, pentru că nu am avut norocul să copilăresc cu el sau să jucăm fotbal împreună. Cu atât ,mai puțin i-aș putea zice ”Măi, Gicane”, așa îi spun doar unii trepăduși care se laudă că sunt buni prieteni. Ar trebui poate să-i spunem Excelență căci a fost un mare maestru al domeniului său, un star, o minune.
Mi-am adus aminte că oamenii au găsit o formulă simplă: într-o țară de republicani, lui, și numai lui, i-au spus Regele. Suporterii au rezolvat-o simplu , politicienii le lăsaseră o rezervă , l-au izgonit pe rege în câteva rânduri , comuniștii, fesenistii, țăranistii sau peneliștii. Adică toți, cu sau fără frică de trecutul frumos din mintea oamenilor, s-au luptat să alunge regalitatea de mai multe ori din istoria noastră.
Regele fotbalului nostru a stat cu răbdare printre copii până a semnat ultimul tricou, carnețel sau hârtie de ciocolată recuperată în grabă. Culmea, doi bodyguarzi de la o firma din Cluj încercau să se bage în seamă, apărându-l. De cine să-l apere? De nemărginita iubire a copiilor? De tremurul discret al buzei de jos a femeilor care ar fi vrut să-l strângă în brate?


Cu un surâs venit de dincolo de lume, regele se înclina în fața piticilor și în fața copilăriei. Semna, zambea, îi așeza în poze. Pe cei mici îi lua în brațe, mamelor le zâmbea discret și vinovat. I-am confirmat că este important ceea ce face pentru că, azi, fotbalul nu mai are valoarea de evadarea din copilaria noastră. Mi-a spus că a făcut de câteva ori ocolul țării pentru că, azi, copiilor le lipseste un lucru esențial: maidanul. Pe vremea noastră era simplu să selectionezi fotbaliști, mi-a spus, toți jucam fotbal. Azi, copiii trebuie aduși la fotbal, momiți, vrăjiți. Cineva a spus că Guvernul nu mai face nimic, că a scos și orele de sport din programă, dar Regele a privit împăciuitor, pe deasupra de lume: toți trebuie să facem ceva pentru lumea noastră, Guvernul nu poate face totul. Hagi nu avea nici un război de dus, nici o revanșă. El are războiul lui, cu cei care nu înțeleg că fotbalul poate fi o școală, că fotbalul nu este o mahala în care dictează banii, șmenul și cooperativele sperțarilor.

Elvis has left the building! După câteva ore cu același zâmbet vinovat, de parcă își cerea scuze că există, Hagi și-a luat rămas bun de la toți cei care au rămas să-l mai privească în baza sportivă. S-a dus vreo cîțiva zeci de metri spre doi adolescenți timizi care stăteau departe, neavând curaj să se apropie de rege. Le-a intins mâna și le-a făcut cu ochii complice, semn că și el este ca ei, timid, retras, compleșit de obrăznicia unora din jur.

Mi-am adus aminte de familia regală a României. Nu-mi inspirau nici un respect până să-i cunosc. Fiu de graniceri din Țara Năsăudului, am avut în casa copilăriei, icoane cu Franz Josepf și alți împărați pe care-I slujiseră barbații din familia mea și nu am înțeles de la început valoarea simbolisticii monarhice pentru o Românie săracă, pustiită de lăcomia boierilor sau ferocitatea unei burghezii-căpușă.
Toți cei din familia regală au și acum un fel de evadare din timp. Pentru ei nu este prea devreme sau prea târziu. Impotriva evidențelor, a republicanismului vulgar sau veritabil, a sondajelor, ei cred într-o misiune care nu are legatura cu cantitatea de împotrivire sau devierile, istoric, deja consolidate. Se adresează unei lumi diferite si nu cedează. O seară petrecută cu ei era o iesire din timp, o excursie pe Câmpiile Elizee. Lumea despre care ei vorbesc pare că a murit, dar o reînvie cu grație și cu o credință care pare de pe altă lume. Nu se poate, majestate, ai vrea să zici, dar parcă nu îți vine pentru că nu poți rămâne stană de piatră și în acele clipe se naște vraja,poți crede și tu. Regalitatea pare un pod dinspre trecut spre viitor, o punte peste mocirlele cotidianității.


Uneori par naivi, par stângaci, ca albatrosul lui Baudelaire, împiedicați și fără de măreție pe puntea vasului, dar ei sunt mesajul unei alte lumi. O lume a valorilor pe care au ucis-o capitalismul si profitul, pe care a copiat-o burghezia timpurie sau o falsifică divertismentul televizual. Băiatul meu s-a apropiat de Gheorghe Hagi, a dat mâna cu el cu emoție si a primit un autograf. De câteva zile se uită din nou cu mine la fotbal, merge să joace, parcă a uitat de wrestlingul care-i ocupase tot orizontul. A uitat de America luptelor truncate.

Am pus in titlu si altceva decât cuvântul rege? Da, aveti dreptate!
In lumea lui, în lumea noastră, Hagi el este Regele. Lumea fotbalului este vulgară, este o bucată de Românie cotidiană. Acolo avem președinți, premieri, și miniștri. Președinte este Mircea Sandu și Premier Mitică Dragomir. Ministri sunt Becali, Iancu, Turcu, Mititelu, Penescu …