Mister TIFF

L-am cunoscut pe Tudor Giurgiu acum aproape 10 ani, cu proiectul de la TIFF in stare de draft version. Era foarte tânăr și subțirel și m-a socat dimensiunea visului său. Clujul era încă un oraș damnat, închis iar el vroia să-l deschidă spre stele și să-l transforme prin film. După atâția ani festivalul a devenit un reper pentru Romania. Pe harta culturală a Europei festivalul filmului de la Cluj aduce Romaniei o prezență pe care nu o avem în alte domenii. Fără sumele investite de ICR în puțe și ponei roz. Doar cu entuziasmul unei echipe de tineri și alergătura sutelor de voluntari. Festivalul a intrat deja în memoria colectivă a clujenilor ca și reper identitar, unii propun chiar să-l punem pe stemă.

Mercantilismul clujean a început însă să simtă miros de Caritas: toată lumea cere mulți bani pentru orice detaliu: cafele, servețele, scobitori, bețigașe. In loc sa votăm în Consiliul Local și în cel judetean pentru ca noi, cei din comunitate, să ne plătim aceste cheltuieli, ca să devină un festival al nostru, noi ne mândrim cu un brand pe care nu l-am creat, dar nici măcar nu vrem să-l intreținem. Să ni se dea, ca pe vremea lui nea Nicu.

Mister TIFF, Tudor, adică, am senzația că a inceput să obosească. E un regizor matur, are proiecte și probabil că nu mai are energia de a cerși bani pentru organizarea unui festival de acest nivel. Nici nu concepe să nu-l dezvolte, vrea sa-l ducă la un nivel la care, din păcate, noi încă nu am ajuns. A impune branduri in mintea oamenilor este azi un lucru extrem de dificil. Acum ne-am propus la o sezătoare literar artistică să câștigăm titlul de capitală culturala europeana pentru Cluj în 2021. Pe acel proiect ar trebui să dezlăntuim un adevarat război de 10 ani, iar TIFF ul poate fi un proiect decisiv. Alături de instituțiile multiculturale și rețeaua unică de interconfesionalitate. Dar trebuie să adunăm cu toții la acest proiect, să punem resurse împreuna, suflet si tot ce mai trebuie, așa cum n-a fost niciodată în istoria orașului nostru. Ar fi o ocazie pentru a vedea dacă am putea chiar deveni o comunitate adevarată, nu doar niste insule dintrun arhipelag. Am putea să construim ceva împreună și cred că asta ne-ar putera lega. Am avea ceva de apărat, nu doar interesele noastre de partid, grup, de gașcă, de etnie sau de religie.

Ne trebuie, cred, și o victorie comună pentru prima noastră pagină de istorie care să nu aibă nevoie de notițe sau rectificari la traducerea din română în maghiară sau în germană.

L-am reintâlnit pe prietenul meu, mister TIFF, usor obosit, ușor trist. Ni se pare firesc să plătească tributul acestei munci de Sisif pentru copilăria petrecută aici, poate și lui îi pare. Dar nu este normal!

Gandiți-vă ce i-am spune dacă ar oferi acest proiect unui alt oraș, să zicem, Budapesta?

Noapte buna, Cluj, oriunde te-ai afla! Cine știe, poate maine dimineață , poate în altă zi, vom începe să descoperim că de câte ori trece trenul vreunei speranțe comune prin gara noatră mică, nouă ne cade pălăria pe ochi.