Aș vrea să fiu lustrabil

Săptămana trecută un ziar din Capitala a făcut un panou de onoare a comunistilor lustrabili unde m-a trecut și pe mine. Nu am fost activist, nu am avut nici o functie politică înainte de 1989. A fost o eroare de documentare a unui journalist, a scris ca am fost superiorul lui Boc la UTC. Mă confundă cu altcineva, probabil, dar mai sigur că nu a fost o întâmplare. Situația este de un absurd total, ca în bancul acela cu Radio Erevan. Lui Ivan Bulovici nu i s-a dat o Volga, pentru ca era vorba de o bicicleta, si nu i s-a dat, i s-a furat. In schimb (aici apare bicicleta!) eu am fost primul in PSD care am militat, in 2006, pentru ca PSD să accepte un decont cu trecutul, inclusiv o lege a lustrație. A fost inceputul actiunii unora din partid de a ma lustra din PSD. Opera aproape finalizată în ultima vreme, cu largul meu concurs.

Astăzi lustratia se referă mai mult la stafii, pare mai mult un test psihologic al îndepartării de trecut. Încă peste 50% din populatie spune în sondaje că trăiam mai bine inainte de 1989. Dar societățile trebuie să primescă semnele schimbării de la elite, orice schimbare de mentalitate este un proces de durată în care gesturile semnificative ale elitelor împing lumea spre un nou orizont.

La un moment dat s-a discutat in 2008, a spus-o chiar Presedintele, ca votul uninominal absolvă pe cel ales de orice vină. Nu sunt de accord, am scris atunci că votul uninominal nu este o spălătorie politică. E adevarat, buzoianul Ghiveciu, cu multe dosare penale, l-a invins atunci pe Ministrul Justitiei in alegeri, dar nu trebuie sa acceptam aceasta aberatie. Nu o putem transforma în regulă. Votul, la noi, a devenit o problema de comert, in multe zone ale tării și dincolo de legitimitatea generica, nu are o intemeiere consistent datorită lipsei culturii politice combinate cu sărăcia. Cand pungile cu ulei si zahar sau berea la 2 litri sunt principalele argument chiar si in Capitala Romaniei, este clar că mai avem drum lung de parcurs.

Din cele patru modele de lustratie cunoscute in practica socială, după 20 de ani, nu cred că lustratia automată mai poate functiona. E si prea tarziu și nici nu cred că mai ajută la ceva. Ar fi cel mai bun mod de a ucide legea deoarece caracterul indiscriminant al legii ar constitui o pedeapsa colectiva ce incalca drepturile fundamentale ale omului (dreptul la opinie, dreptul de a nu fi discriminator fi fost bun acest model poate in 1990,, pe o periada scurta, am fi scapat de gerontocratia bolsevică. Insa specificarea incorecta a categoriilor lustrabile face legea inoperabila sau ii limiteaza aplicabilitatea, iar cei de la Curtea Constitutionala ar gasi rapid motive de a o arunca la cos pentru inca o perioadă.

Dar legea este necesara ca forma de reconciliere si de transparență. Sau ca un act de recunoastere a trecutului , cum a fost in Ungaria, de exemplu. Poate ca o Curte de Lustratie care sa analizeze cazurile si vinovatiile ar fi putut sa aducă ceva in cautarea noastră de a scapa de reziduurile trectului pentru a putea sa ne concentram doar la viitor.

De aceea, o uniformizare nu face decat să mărească și mai mult ceața și confuzia. Pledez de aceea pentru o solutie care să permit judecarea cazurilor, nu o uniformizare care îi ascunde pe marii ticalosi sau tortionari și distruge viețile unor oameni.

Noi vom rămâne legați de trecut dacă nu vom condamna sincer ceea ce a u fost acte criminale in communism, daca nu vom clarifica vinovațiile, dacă nu vom afla cine a tras la revolutie sau nu vom fixa cine a maltratat democratia in Piata Universitatii.

Acum, văzând cum umblă unii cu ciocanul lustrației prin târg, dacă aș avea posibilitatea să aleg pentru trecut, aș alege să fiu lustrabil, măcar ca să-l fi cunoscut pe cel mai bun prieten al meu de astazi, cu 15 ani mai devreme. Este unul din cei mai vrednici barbati ai Romaniei și dacă, student de media 10 fiind, a fost ales de studenti ca și șef al lor, aceasta a fost o confirmare a valorii. O valoare pe care probat-o peste tot, în afaceri sau funcții publice, în douăzeci de ani după. Alături de el, am vreo douăzeci , treizeci de prieteni profeșionisti de o rară calitate in medicină, inginerie sau alte științe, vârfuri în domeniile lor, pe care îmi pare rău că nu am reușit să-i convingem să facă politică. După legea asta idioată au fost șefi la studenti sau la UTC, deci sunt lustrabili. S-au lustrat singuri, nu vor să se amestece cu golanii din politică. Niciodată vreunul dintre ei nu mi-a reproșat că eu, prietenul lor, în bătălia cu bolșevicii din PSD, militam pentru lustrație. Au înțeles principiul pentru că aveau conștiința nepătată, chiar dacă pentru ei ar fi fost o nedreaptă ștampilă. S-au desavărșit profesional și, fiind stapâni pe instrumentele lor, nu au cerut nimic politicii sau societății. Poate, doar normalitate.

Am fost de acord cu o lege datorită unui principiu, chiar dacă legea este idioată. Dacă era aplicată in 1990 am fi scăpat de epoca Iliescu. Acum însă aș vrea să fiu lustrabil. Să pot avea măcar bănuiala că nu sunt produsul acestor vremuri de rahat.