19 mai, 2010
COMPLICITATEA
Țara descoperă cu surpriză că banii nostri se scurg spre buzunarele clientelei politice și ne uităm cu surprindere ca și cum, acum, tocmai am aterizat cu toții la Otopeni și ne mirăm, după cativa ani de absenta din țară, ce a facut Boc cu minunata noastră patrie. Parcă nu am fost aici cu toții: politicieni, jurnaliști deontologi, vorba prietenului meu, Mircea Badea, opinie publică, electorat responsabil sau cumparabil. Este interesantă amnezia care parcă ne-a lovit pe toți în aceste momente, nimeni nu a știut că sub noi se naște un mare hău.
Incepând de la Guvernul Tăriceanu, nimeni nu s-a uitat la statistici sau toți s-au prefacut că nu înțeleg că vine criza. Nici macar în campania dură dintre Geoană și Basescu nu am vazut critici fundamentate despre proasta guvernare, ci mai degarbă atacuri la Traian Basescu – Dictatorul. Presa nu a verificat salariile bugetarilor, nici schemele umflate cu rude și prieteni, nimeni nu l-a intrebat pe Tăriceanu ce este cu jumatatea de milion de functionari aduși în sistem. Când Boc a propus 10 măsuri pentru ieșirea din criza, nimeni nu a monitorizat ce face, opoziția nu le-a urmărit să ne spună că măsurile nu le mai pune nimeni in practică, au rămas doar la conferinta de presă.
Perplexitatea asta simulată ascunde de fapt un lucru mai grav: complicitatea tuturor la prabusirea sistemului public. Unii au participat activ la jaful național, alții au fost prea prosti să urmărească o idee până la capăt, unii sunt complici pentru că sunt demagogi perfecți și fac politică doar din gură, altii pentru că le este lene, multi politicieni pentru că se uită doar in reflectoarele de pe platouri de televiziune.
Exista si o cauză structurală, un fel de hibă istorica. România nu a avut si nici acum nu are proiect. Noi nu ne propunem să ajungem undeva, nu programăm mijloace, nu facem un plan. Trăim pur si simplu, iar competitia politică se dă în jurul resurselor statului. Un vicepriministru recent, care a stat doar câteva luni, și-a dublat avearea în aceasta perioadă (averea cea din declaratia de avere). A plecat liniștit, rezolvase ceva epocal, pentru el si familia lui. Un individualism atroce ne împinge la acest tip de comportament rapace. Cred că am facut prea multe secole naveta intre pădure si bordei și nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem în stare să furam lumânarea de la capătâiul mortului, să ne furăm chiar și căciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. In politică, singura regula este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cieneva și vrea să ducă lucrurile înainte, repede este izolat de ceilalti și învins.
Complicitatea la prăbusirea României nu-i scuză pe cei care au fost la conducere. Culmea că acum unii au aerul de martiri, de sacrificati. O jurnalistă m-a întrebat ce părere am despre sacrificiul lui Boc. Care sacrificiu, nu este vorba de nici un sacrificiu!. A fost la început, poate, dar acum are deja vechime, e ca o boală cronica. Deja plătește lipsa de decizie, de competență sau chiar politicianismul demagogic al propriei echipe. E adevărat că a avut o grea moștenire de la Tăriceanu, dar în 2009 a dat stimulente financiare în administratie de aproape un miliard de euro. Daca ar fi demarat de la inceput o reforma dură eram acum aproape salvați iar eu eram de partea lui. Guvernul a anuntat zece măsuri, inclusiv reforma în administratie si standarde de cost pentru functiile publice, dar din zece puncte a ramas doar programul Rabla, cu cel mai mic impact economic, dar cel mai tare impact populist. Emil Boc, dincolo de faptul că este un om cinstit si bine intenționat, este vinovat că nu a reusit sa construiasca o echipa competitivă pentru Romania. Acum trebuie să-și ducă crucea, nu cred ca este o soluție sa tot schimbăm guverne. Din păcate, mi-am pierdut încrederea în resursele politice pentru depașirea crizei. Nu vom duce pînă la capăt nici o măsură, vom sacrifica tot ce se găsește si vom plăti costuri duble. Ne vom afunda intr-o sărăcie de durată, ne vom îndatora pentru cateva generații fără nici un rezultat.
Efectul cel mai grav al acestei complicități generalizate este faptul că în prostia noastră am început să demolăm statul, și asa destul de șubred. Multimea de analiști, politicieni, oengiști si guriști vor să renunțăm la functii publice, funcționari, armată, servicii secrete, jandarmi, dascăli, doctori. Adică să lasăm totul baltă, cum ne învață minunatul domn Patriciu, să închiriem de la dânsul și de la alții lucrurile de care avem nevoie in orgnaizarea socială. Reforma statului e una, dar complicitatea la distrugerea institutiilor organizarii colective e alta. Pun însă pariu că nu vom face distincția, iar peste câțiva ani vom urla isterizați că am fost convinși să distrugem totul. Cum am distrus agricultura, industria, CAP- urile, cultura, cooperatia, sistemul bancar – adică tot ce funcționa.
Suntem complici la propria noastră dramă și nu ne pasă, nu vedem, nu auzim când cineva trage semnale de alarmă. O sinucidere colectivă ghidată de frenezia distrugerii.
Vasile Dancu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu striga niciodată ajutor
Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...
-
Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...
-
Cine construiește un drum, deschide o cale spre viitor și spre noi înșine. Via Transilvanica este proiectul care ne arată că trebuie să n...
-
Zilele trecute, un prieten bun al meu, îi spune unui alt prieten că useliștii (sau poate pesediștii, asta nu am întrebat) mă urăsc stra...
Cand aud de politica ma apuca o greata de nestapanit. Am urmat 5 ani de facultate cu entuziasm, am muncit ca inginer 6 ani cu mai putin entuziasm ,dezamagit fiind de raportul munca/renumeratie, iar acum nu mai am entuziasm in nimic. Nu mai comentez ca trec la injuraturi.
RăspundețiȘtergereTARE SUNT SUPARAT......
RăspundețiȘtergereMACAR UN PRIVITOR SI UN STIUTOR A NEVOILOR CELOR MULTI, CA DVS, MA ASTEPTAM SA-MI DEA SI UN PIC DE SPERANTA, DAR ASA......
OARE SA FIE TOTUL PIERDUT????
STITI LA CE MA GINDESC??OARE SIMPLA MEA ARMA:STAMPILA DE VOT MAI ESTE UTILA SI SUFICIENTA PENTRU A MAI PUTEA FACE CA OAMENII CARE NE CONDUC(or fi oameni doar ca fiinta??) SA GINDEASCA ALFEL???
D-LE PROFESOR: OARE SA FIE ISTORIA REPETABILA SI SA NU NE MAI PUTEM CONDUCE SINGURI??
GRESESC DACA MA DUCE GINDUL LA FANARIOTI???S-AU LA REGII ROMANIEI???
SA FIM IARASI LA UN ASFEL DE MOMENT IN ISTORIA NOASTRA??????
SUNT DEZOLAT.....
CU UMILA MEA ARMA(stampila de VOT) I-AM INCERCAT PE TOTI DAR DEGEABA.....
CE-I DE FACUT?????
PS. intr-o postare mai veche spuneati cam asa:
speranta ar trebuii sa moara ultima(redau din minte).....
SI TOTUSI CE-I DE FACUT???
AL DVS.
interesanta analiza!
RăspundețiȘtergeredar problema este sa nu te lasi influentat si sa nutresti aspiratii ff inalte demne de avioane trebuie sa ai o gandire care sa atinga idealuri marete ca de a fi cel mai modest si umil om posibil sa accepti saracia cea mai buna arma impotriva boliilor, sa adaptezi viciile in functie de ceea ce iti da natura..........BANII nu sunt oferiti de natura, dar rationamentul se naste din necesitatea de a supravietui.........viata ne ajuta sa cunostem amabele fete ale vietii.SANATATE!
suntem pe drumul cel bun, e normal sa ajungem aici cine spune ca Bogatia este arma succesului pentru o tara -inmultirea parazitiilor claselor POLITICE, eu consider saracia necesara pentru pastrarea sanatatii dar ce ironie noi nu am fost Bogati noi am trait din credite accederea oameniilor la credite au dus masiv la grupuri de interlopi=mafia politica oameni saraci manipulati si in cele din urma sacrificati pentru ce? un viitor ratat, eu ii numesc lasii, parintii le vor muri, familia se va destrama in conclusie cine e cel Bogat cel care are neam langa el si "mor de foame" nimeni nu more de foamea lacomiei sau cei care nu au nici neam si tot de "foame mor", nu se compara caldura familiei cu nimic "unde i unul nu i putere, unde s doi puterea creste". sunt fericita ca Romania este saraca, uciderea lui Ceausescu a fost un blestem pentru noi, barbatii nu si au schimbt mentalitatea de a si umili femeia nerespectand o, si au cumparata familia cu banii, fara sa puna accent pe valorii morale, deci avem o societate bolnava de parveniti, practic nu mai avem decat LASII care vor hrani pamantul in comparatie cu cei PUTERNICI si SANATOSI!
RăspundețiȘtergereSUNTEM PE DRUMUL CEL BUN....vom murii multi dar asa trebuie......vom plati pentru lasitatatea de care am dat dovada fata de semenii, am sacrificat copii nevinovati pentru falsa bunastare pe care POLITICA a incercat sa ne o prezinte, SANATATE pentru cei PUTERNICI!
Intr-o prima instanta as tinde sa va dau dreptate. E vina noastra a tuturor, mai ales a celor care din 20 mai 1990, de fix 20 ani, isi dau o data (sau de mai multe ori) la 4 ani, votul unor politicieni, partide, idei, iluzii. In fond nimicuri! Ei sunt cei care legitimeaza clasa politica in timp ce ceilalti se pot ascunde usor sub umbrela frondei, a protestului...
RăspundețiȘtergereDar apoi am citit cu mai multa antentie articolul. Si incep sa nu mai fiu intr-atat de acord cu Dvumneavoastra. Haideti sa o luam pe indelete!
Tara nu descopera acum o realitate care, fie vorba intre noi, nu ii era deloc usor accesibila, nici ca informatie bruta, nici ca informatie de analiza, fara ajutorul celor care o detin, politicienii, sau al celor care o utilizeaza, jurnalistii. A plasa tara in aceasta complicitate a pseudo-ignorantei e usor nedrept.
Tara a simtit permanent criza, chiar daca nu a stiu intodeauna sa o verbalizeze si sa o semnaleze ca atare. Si tara a stiut dintotdeauna daca sunt prea multi sau prea putini functionari, profesori, medici si daca sunt platiti asa cum se cuvine. Fara statistici, fara analize pentru ca tara nu poate face analiza multivariata, teste de semnificatie sau trenduri...
Presa a tratat criza ca pe un subiect monden, de sambata seara, ca o competitie la mana unei pisi de Dorobanti, cu looser-ii si winner-ii ei. Iar cand lucrurile s-au precipitat, presaa facut ceea ce face era mereu: intai se arata mirata, apoi revoltata si, in final, resemnata...
Eu am vazut mai degraba niste politicieni (mai exact unul, ala pe care il banuiam pe nedrept ca ar fi dictator. mie dictatorii mi se par ceva mai barbati!) care descopera de 2-3 luni Romania, care ne arata criza ca pe o naluca ce a aparut de 20 ani dar pe care nimeni nu a vazut-o pana nu s-a transformat, imediat dupa alegeri, in balaur... Exact dupa alegeri, nu mai devreme de ele pentru ca ar fi fost periculos!
De acord, opozitia trebuia sa monitorizeze activitatea guvernului, dar noi am avut o mare problema de definire a opozitiei si a puterii in 2009. Cu toate astea, trebuie sa distingem intre incompetenta celor care ne conduc si lipsa de interes a celor care ii monitorizeaza...
Iar povestea cu "greaua mostenire lasata de Tariceanu" e nu stiu daca onoreaza sistemul dvs. argumentativ. Odata pentru ca Tariceanu a lasat o economie care "mergea", a lasat un sistem destul de stabil. Da, era plin de bugetari, dar era un sistem care isi acoperea costurile, cheltuielile...
Si stiti ce ma deranjeaza cel mai mult in articolul dvs.? Idee aceea vehiculata de unii simpatizantii ai puterii: bun, ii dam jos dar pe cine punem in loc?
Nu pot fi niciodata de acord ca a lasa incomeptenta sa conduca, "sa isi duca singura crucea", e un act mai bun decat a o schimba (chiar cu riscul de a o inlocui cu o alta incompetenta)!
O idee ca asta e incompatibila cu unul din fundamentele practicii democratice, responsabilitatea actului alegerii.
Da, mai bine ne asumam responsabilitatea unei noi alegeri decat sa luam de buna o alegere gresita! Pentru ca atunci am rasturna intreg sistemul de valori care ne ghideaza alegerea. Ideea asta, a celui mai mic rau, a celei mai reduse prostii e cea mai gresita cale pe care o poate urma orice democratie pentru ca la capatul ei pandeste ...dictatura. :)
Nu pot sa nu remarc si ceva cu care sunt 100% de acord cu Dumneavoastra: atacul asupra statului si demonizarea intregii clase a bugetarilor. Criticii statului, fie ca erau anarhisti sau liberali-libertarieni, nu au reusit inca sa propuna o alternativa care nu lase societatea prada dictaturii, fie ea si monopoliere. Cel putin eu nu am auzit de ea! Statul poate fi puternic sau slab dar trebuie sa existe ca instanta si sa functioneze ca arbitru. Iar, daca nu distingem intre bugetari, intre cei care isi fac treaba (marea majoritate!) si o minoritate, de obicei aflata la conducere, care castiga nemeritat, inseamna ca ne aflat inca in paradigma "dusmanilor poporului"...
Toate textele dvs sunt de la exceptional in sus.
RăspundețiȘtergereSunteti un OM mai mult decat onest. Un mare caracter.
Pacat ca aveti atat de multa dreptate. Ar fi fost preferabil sa nu fi avut, iar noua - ca natie - sa ne fi fost oleaca mai bine... Deh!
Da, stimate d-le profesor Dancu, foarte mare dreptate aveti. Conform citatului urmator, abtinandu-ma din decenta sa nu dezvolt suplimentar restul temelor abordate ad-hoc de catre dvs., ma regasesc personal luptandu-ma cu morile de vant ale principialismului, dar lovindu-ma permanent in opacitatea "Grupului PSD de la Cluj", ce practica in fostii ani de glorie politica, exact maniera de lucru defecta, atat de doct enuntata de catre dvs. Se vede treaba ca timpul este un sfetnic bun...
RăspundețiȘtergereCitat: "In politică, singura regula este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cineva și vrea să ducă lucrurile înainte, repede este izolat de ceilalti și învins."
Drd.SorinPLATON
Dragi cititori de Vasile Dancu, va invit pe toti cei care sinteti in Cluj astazi, vineri 21 mai, sa veniti sa-l ascultam pe colegul si prietenul nostru de la ora 14.00, la Facultatea de Drept.
RăspundețiȘtergereGasiti mai multe informatii despre conferinta domniei sale la adresa:
http://www.ifres.info/europe-centrale-orientale/spip.php?page=actualite&id_article=92
Ipocrizie e numele tau Romanie.
RăspundețiȘtergereIn loc sa avansezi spre un viitor organizat, te intorci spre misticismul medieval. Religia si credintele larg imbratisate de masele sociale si utilizate atat de organizatiile religioase cat si de politicieni sunt cauza marasmului economic, social si valoric. Pentru ca din start, lipseste o viziune rationala in care omul e capabil sa-si modeleze destinul. La noi destinul statului public si individual e modelat de concepte abstracte gen Cel de Sus.In ultima instanta in caz de probleme majore in loc sa apelam la un plan de criza preparat pe baza de scenarii posibile, apelam la voia Divina.Fie ce o sa fie. Neputinta colectiva indusa prin educatie. Nu e de mirare ca numarul de biserici construite a depasit numarul de spitale, biblioteci si scoli. Numai ganditi-va daca mentalitatea religioasa ar fii fost orientata spre o credinta in privat, fara imixtiune in viata publica..altcumva ar arata tara.Cu banii dirijati spre construirea de cladiri folosite odata pe saptamana, Duminica si in zilele de sarbatoare religioasa( e drept la noi tot timpul e o sarbatoare)ar fi fost construite drumuri si autorute utilizate de 24/24 de toti.
Aaa..dupa atatia ani de asa zisa religiozitate frenetica (e adevarat comunistii au combatut si ei cu aceiasi frenezie religia) singura valoare in viata publica se pare e ipocrizia. Iar refrenele gen 'suntem cei mai buni' 'nu ne vindem tara' sunt de fapt ipocrizie generalizata. Vrem valoare dar valorizam mecanismele PCR( pile cunostinte relatii) pentru a stratifica valoric societatea. Aministratia publica..seamana foarte mult cu agricultura noastra. Rudimentara. E groteasc numarul de hartiute stampilate inventate pentru ca unii sa aiba un salariu nejustificat (sa deplaseze de la stanga la dreapta) .Pe scurt, complicam degeaba si nu lucram inteligent. Si sa nu uitam atitudinile gen deresponsabilizare individuala si colectiva, e vina altora..niciodata a noastra. De ce tot timpul teme interne ca si tiganii, ungurii irendentisti, evreii, masonii iar altele externe gen FMI, UE, reapar ciclic in discutiile publice..chiar avem nevoie tot timpul de pericole paranoiace pentru a exista? E adevarat produc polarizare in jurul comunitatii NOI- dar nu e un NOI inclusiv si pozitiv sunt doar diversiuni de la problemele adevarate pe care trebuie sa le tratam. Suntem prea orientati spre trecut si mai putin spre prezent si viitor.
Felicitari! Va citesc si va stimez!
RăspundețiȘtergereActualul executiv s-a mentinut la putere datorita propagandei electorale care era mai buna decat cea a echipei Geoana. Si din fericire PSD-ul a scapat de o soarta similara - in cazul in care ar fi fost ales Diaconescu, care pe langa faptul ca era tradator (santajat?) era o nulitate in materie de propaganda, un om sters si lipsit de personalitate a carui singura calitate a fost o aparenta onestitate (pierduta acum).
RăspundețiȘtergereRomania are soarta pe care o merita pentru ca era evident pentru o societate saracita ca trebuie sa voteze un guvern de stanga daca vrea sa nu sufere in timpul crizei.
Problema e ca alegatorii sunt retardati politici si cauta salvatorul providential si sunt lesne pacaliti de catre orice panglicar care stie sa zambeasca cand gafeaza si sa scape cu o gluma din orice clinci politici. D
Draga domnule Dancu, mi-a placut mult analiza pe care ati facut-o; o consider pertinenta si adevarata. Din pacate starea de dezamagire i-a cuprins pe toti: pe cei care sunt inca in tzara si pe cei care au parasit-o deja. Eu am plecat de lehamite de mai bine de un deceniu. Sunt inca romanca in interior, dar ce folos?
RăspundețiȘtergereGandeam ca am ajuns cu totii sa ne plangem si sa asteptam solutzii salvatoare de la altii. Iar trebuie sa ne aducem "Voda" din strainatate? Noi, noi romanii nu suntem in stare de coerentza, de iertare de reinventare?
Dumneavoastra sunteti sociolog deci cred eu stiti cel mai bine ce ne-ar trebui noua ca natie sau mai exact cum sa ne coalizam sa ducem ceva la bun sfarsit.
Totul se rescrie acum, inclusiv mass-media. Vreau sa spun ca acum nu mai aveti nevoie de o aparitie televizata ca sa incepeti o miscare de centrifugare.
Aveti un blog pe care-l puteti folosi pentru a incepe un drum de reintoarcere spre noi insine; la inceput multi vor citi doar si apoi se vor alia unei idei, unui PROIECT. Unui CEVA. Numai sa nu mai stam intr-un cot si sa ne plangem.
Incepeti un proiect si sunt sigura ca veti fi surprins cat de multi se vor identifica cu idei noi si vor reincepe sa creada in ceva. Fi-ti dumneavoastra Inceputul si o mare de altii se vor aduna sa compuna continuarea...
Cu deosebita stima,
Angela Nechifor
@ ANGELA!!
RăspundețiȘtergereFAIN, TARE FAIN , CE AI SCRIS!!!!
ATUNCI CIND MULTI SE VOR ADUNA SA COMPUNA, CONTINUAREA, MAI AVEM O SPERANTA.
EU SUNT AL VOSTRU, DE LA PRIMA INCERCARE!!
MAI RAMINE, CA DOMNUL DINCU SA DEA STARTUL LA PROIECT!!
EU ASTEPT.
S-AUZIM DE BINE