Nimic despre Kosovo

Eseu despre prietenia dintre popoare ...in pregătirea vizitei presedintelui Serbiei la Bucuresti



Am ascultat ca sociolog multe poveşti triste în verile petrecute alături de studentii mei in comunităţile interetnice din Harghita, Covasna sau în tristele magherniţe din cartierele sărace ale ţiganilor, ori in sutele de sate părăsite pe unde am facut cercetări timp de 10 ani. Dar niciodată nu am ascultat povesti pe care să nu pot să le uit, ca şi cele ale românilor de pe Valea Timocului. Nu poţi să le uiţi pentru că nu sunt spuse cu revoltă, sunt relatate simplu ca şi dramele pe care le aduce un destin implacabil. Am ascultat români de toate vârstele, de la tineri studenti, la bătrâni împăcaţi cu soarta şi din toate poveştile lor răzbate un aer de tragedie antică: incremenire, tăcere surdă, deznădejde. Povestesc parcă lucruri intamplate demult, altora, nu lor. Nici măcar nu vor razbunare, totul este ca şi cum şi-au pierdut demult orice urmă de speranţă. Nu povestile despre moartea unora pentru limba română sau pentru vina de a fi romani impresionează, acestea ei nici nu le mai povestesc, în aceste locuri sunt prea obisnuiti cu moartea. Povestile lor sunt despre viaţa trăită cu vina de a fi român, despre stigmatul cu care prietenii nostri sârbi, bulgari sau greci i-au însemnat de cateva sute de ani pe vlahii de pe Valea Timocului şi în general pe toti fraţii nostri aflati la sud de Dunăre.

Romanii de pe Valea Timocului sunt in jur de 250 de mii. Nu au drept la scoală, nici la biserică si nici la nume. Povestile lor cutremuratoare sunt greu de repovestit. Ca să primească sare si alte produse strict necesare gospodăriilor, vlahii erau obligati sa-şi schimbe numele. Toţi prietenii nostri veniti de-acolo ne povestesc că mereu li s-a indus ideea că a fi român este ceva similar cu a fi tigan sau chiar mai rău. In manulale lor de istorie si lingvistică, scrise de sârbi, se spune că vlahii sunt de origine necunoscută. Adică vin de niciunde, sunt ai nimănui. O jurnalistă mi-a povestit că in momentul când a ajuns la Bucuresti într-o excursie, era elevă de liceu, si a văzut un oras modern, cu clădiri inalte si lumini, cu masini scumpe, a început să plângă de bucurie, a simţit că faţa ei de copil este năpădită de lacrimi. Se bucura imens văzând altceva, pentru că i se spusese toată grădiniţa si şcoala că România este o ţară de cocioabe şi tigani.

Un vlah cu faţa arsă de soarele Balcanilor mi-a povestit o noapte întreagă despre biserica din casă. Fiind interzisă slujba in limba română, timp de vreo doua secole romanii din Timoc au ajuns să-şi mute biserica în casă, capul familiei devenind preotul care oficiază. O biserică ascunsă de autorităţile dintr-o ţară prietenă, unde religia si ritualul s-au schimbat foarte mult, iar Isus a devenit unul de-al casei.

Recent, o rezolutie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei semnalează ca Serbia trebuie « sa ia masurile necesare pentru a le oferi valahilor/romanilor din estul Serbiei (pe Văile Timocului, Moravei si Dunarii) accesul la invatamant, la presa şi la administraţie publică în limba lor maternă şi sa le permita acestora sa tina servicii religioase in aceasta limba », precum si « sa ia masuri pozitive in favoarea persoanelor apartinand minoritatilor, inclusiv minoritatea valaha/romana, si sa urmareasca eradicarea oricarei discriminari impotriva membrilor lor ». Recomandarea amintită se refera şi la mass-media şi cere ca « să identifice si să aplice soluţii tehnice care să le permita persoanelor din estul Serbiei sa receptioneze emisiunile in limba romana difuzate in Voievodina ». Prigonirea bisericii ortodoxe romane este un alt subiect al raportului: « Constienta de criticile carora le-a fost spusa Legea din anul 2006 privind Bisericile si organizatiile reglioase din Republica Serbia si in special de chestiunea (ne)recunoasterii prin aceasta lege a Bisericii ortodoxe romane, reyolutia isi exprima uimirea privind influenta covarsitoare a Bisericii ortodoxe sarbe in cazul recunoasterii altor Bisericii si/sau comunitati religioase. Raportul invită autorităţile sârbe se dea importanţă acestei chestiuni si să suprime referinţele la canoanele unei Biserici in raport cu alte Biserici sau comunitati religioase .
Doar in august 2007, românii timoceni au ajuns „minoritate etnică recunoscută" în Serbia, doar din 2004 există o biserică unde se slujeşte în limba română. De ani de zile Romania si UE au fost surde la semnalele liderilor organizatiilor românesti din zona care au reclamat faptul ca în învaţământul în limba română încă nu a fost instituit în retelele scolilor din cele peste 134 de localităţi cu populaţie sută la sută românească şi alte 24 cu populatie mixtă, iar slujbele in bisericile din aceste sate se oficiaza numai in limba sârbă.
Azi am văzut la televizor sârbi care strigau “Thank you, Romania!”. In mod normal m-aş fi bucurat dacă nu aş fi citit in presa internatională că în data de 13 ianuarie, anul acesta, într-un restaurant din Camenita Mica un roman a fost omorat de către un sârb bosniac pentru că a ţinut să se cânte in limba româna la o petrecere a romanilor, de ziua lui. Tragicul incident a avut loc cu complicitatea preotului sârb Djordje Jokic, din satul Meilovat, care a instigat impotriva romanilor ce-si serbau o zi de nastere a unuia dintre ei.

“Thank you, Romania!”. Mi-au venit în minte multe din poveştile triste ale vlahilor nostri din Balcani pe care România i-a uitat, pe care prietenii nostri de peste Dunăre îi terorizează de sute de ani. Nu mi-a venit să-l imbratisez pe prietenul sârb pentru că este asupritorul fratelui meu.

“Thank you, Romania!”. Dacă tinerii sârbi nu ar fi parte din grupul asupritorilor surorilor mele de pe Valea Timocului, aş fost fericit si entuziast la ideea prieteniei dintre popoare. Si i-aş fi spus bun venit Presedintelui Republicii Serbiei care vine la Bucureşti.




20 februarie 2008

TEXT APARUT IN www.qmagazine.ro

SFÂNTUL VALENTIN AL POLITICII

În ziua în care m-au ales preşedinte de organizaţie, tinerii din organizaţia noastră m-au invitat la o acţiune politică: să ditribuim prezervative în căminele studenţeşti şi felicitări de Valentine s Day. Nu mi-a displăcut ideea măcar pentru că mă considerau destul de nebun să o fac, dar cred că nu o să mă duc. O să fac alceva în această zi, nu pentru că sunt scorţos sau pentru că mi-ar fi ruşine, ori pentru că aş crede că este un lucru vulgar. Din contră, pentru tinerii dintr-un partid această sărbătoare este o ocazie să arate că sunt normali sau poate chiar mai normali decât s-ar crede dacă fac un spectacol simpatic dintr-un fost tabu.

Ei, tinerii, se definesc prin iubire şi este normal să gândească un asemenea proiect pentru că pot să-l ducă la capăt cu sinceritate şi cu bucuria de a crede că, pentru o zi, au înzestrat cu suflet păpuşa gonflabilă care este politica. Mă îndoiesc însă că trebuie să ne aruncăm cu disperare şi cu toată conducerea partidului pe acestă sărbătoare pentru că ne crează iluzia că am depăşit handicapul de imagine pe care-l avem încă şi mai ales ne ajută să ne minţim asupra faptului că lumea ne priveşte cu bunăvoinţă pe noi, politicienii, şi că, iată, politica s-a integrat în viaţa normală a oamenilor. Nici pe departe! Politicienii caută încă orice ocazie pentru a pune în practică toate formele de demagogie iar cei care nu sunt capabili de altceva nu sunt de condamnat. Mulţi politicieni nu au nici sensibilitate socială, nici idei, nici voinţa de a face ceva pentru oameni şi este normal să participe cât pot de des la spectacolul simulării bunăvoinţei şi grijii faţă de ceilalţi. Ei pot să se ocupe de spectacole ieftine sau să facă diferite evenimente de pomeni electorale.

Sfântul Valentin al politicii are buzunare pline de cadouri şi ar trebui să vină în parcările guvernelor, parlamentelor sau primăriilor cu camioane grele şi remorci pentru că unii politicieni nu pot trăi fără ca fiecare zi să le aducă ceva în schimbul funcţiei şi grijii afişate faţă de oameni. Sfânt al prevestirii primăverii, Valentin trebuie să schimbe garderobele doamnelor şi să aducă bijuterii grele pe trupurile nevestelor sau şefelor de cabinet. Pentru unii politicieni această zi ajunge să le aducă şi ceva mai spiritualizat, adică imaterial, dar nu va grăbiţi, nu e vorba de iubire sau linişte sufletească. Este vorba de puterea pură, uneori pierdută de mersul istoriei sau inventarea votului. Puterea pură, chiar neînsoţită de alte daruri, ca un drog care oferă plăcere prin umilirea celor slabi sau din consumarea voluptăţii de a asculta muzica cuvântului “şefu”. Pentru puterea în forma ei pură mulţi devin dinozauri capabili de orice ticăloşie, doar pentru ca să nu iasă niciodată din funcţii, indiferent de vârstă. Pentru aceştia masca puterii pe care au purtat-o li s-a lipit de chip şi nu sunt capabili să mai accepte o altă viaţă, de fapt, nu mai pot să trăiască normal. În politica noastră, mulţi dintre aceşti politicieni au rămas ancoraţi într-un trecut glorios pentru ei, dar trist şi mizer pentru noi, şi acum se încăpăţânează să ţină România ancorată în acel timp. Au atâta nonşalanţă şi simulează atât de convingător utilitatea lor, ţinându-se de scaune, dizgraţios, încât noi stăm prostiţi , ne uităm la ei şi nu facem ce ar fi normal: să le tragem scaunul de sub cur şi să-i scoatem afară în stradă. Ne-au păcălit spunându-ne că suntem tineri, că avem timp şi o să vină şi rândul nostru, dar între timp vedem că România rămâne la coada Europei iar ei şi-au adus deja odraslele lângă jilţuri iar nepoţii, secretarele, amantele, până şi şoferii lor se pregătesc să-i înlocuiască pentru a păstra intact vechiul sistem. Ei, păzitorii puşcăriei noastre, au început să declare neconstituţională firava libertate câştigată de iluzia născută în nişte zile călduroase de decembrie 1989. Ei care ne fugăreau cu miliţia prin căminele de fete dinainte de 1989, acum se uită la noi cu înţelegere mimată şi probabil că trimit şoferii să cumpere flori pentru secretare sau soţiile uitate acasă.

Dragobetele nu era bun probabil pentru politicieni căci era neaoş şi trimitea doar la iubire. Dragobetele nu este sărbătoarea cadourilor, ci un personaj al iubirii cosmice, logodnicul păsărilor. De Dragobete, flăcăii şi fetele se îmbrăcau frumos şi, beţi de primăvară, îşi căutau perechea pentru toată viaţa. Nu se potriveşte asta politicienilor care divorţează cu uşurinţă şi viteză. De Dragobete, în satele româneşti, băieţii îşi crestau braţele şi se făceau fraţi de cruce, pecetluind cu sânge prietenii care durau până în ceasul ultim. Şi, din acest motiv, Dragobetele nu era interesant, în politică sunt doar interese, parteneriate de afaceri, cumetrii sau alte forme de relaţii economice, nu crede nimeni în prietenie sau tovărăşie.

Sfântul Valentin era normal să-l facă praf pe flăcăul Dragobete acolo unde oamenii nu au încredere în valorile lor, pentru că au fost învăţaţi că ura de sine şi autoflagelarea sunt căile izbăvirii. Inimile de carton şi pluş sunt mult mai vizibile decât fiorul năucitor al iubirii care ne îmbată sau ne înbolnăveşte, uneori pentru o întreagă viaţă. Unde mai pui că iubirea poate răni atât de tare încât o viaţă întreagă să nu găsim leac. De ce să aleagă politicienii un băiat de la ţară când puteau să se orienteze spre un sfânt creat de firmele de marketing, sfânt ce etalează pe tarabă prezervative, inimioare sau flori de cristal? Cadoul, ca semn al dragostei naşte reciprocitate, poate imediată, poate chiar consumată pe loc. Sfântul Valentin ne cere doar o zi din an, este, ca şi politica, un angajament limitat. Nu e Valentine s Life, ci doar Valentine s Day. Mandatul de o zi al sfântului cu inimioare era cel mai uşor de acceptat şi de către politicieni. Nici ei nu se gândesc la strategii sau angajamente pe termen lung.

Am întâlnit bărbaţi şi femei care fac politică, de regulă la nivele de jos, cu sufletul şi care alimentează plăpânda flacără a speranţei că politica noastră va putea face lumea mai bună. Sunt însă prea puţini. Sunt încă prea puţin influenţi. Mulţi sunt încă prea tineri, ceilalţi sunt, după buletin, prea vârstnici.


Dacă politica ar fi decentă nu s-ar amesteca în viaţa celor care pot să-şi mai acordeze sufletul să cânte, chiar şi pentru o zi, căutând un celalalt cu care să îmbrăţişeze eternitatea. Tinerii pot să facă asta şi ei sunt singurii care pot trece peste comercialul care invadează totul . Mi-ar plăcea să nu-i bruiem în acestă zi cu Valentinul nostru politicianist. Mă simt tânăr şi aş merge alături de ei dar ceva mă opreşte. Nu mai pot împărtăşi iluzia că putem, într-o singură zi, să-i montăm suflet păpuşii gonflabile numită politică.

Happy Valentine s Day!

jurnal de noapte

M-a intrebat un prieten ce este cu traditia social-democrata din Transilvania si îi spun urmatoarele, intr-un raspuns simplu si usor simplificator:

Social-democraţia ardeleană s-a născut în condiţii istorice care au făcut-o diferită şi necesară societăţii noastre. Nu a fost adusă de ruşi şi nu a primit lumina de la răsărit ci a fost creată după model occidental, bazîndu-se pe o veritabilă socitate civilă. Două secole românii din Transilvania şi-au bazat lupta pentru emancipare pe mii de asociaţii, fundaţii, societăţi culturale şi sindicate. Lupta lor în interiorul Imperiului Austro-Ungar a dat acestei mişcări un puternic caracter naţional, social-democraţii transilvăneni fiind unii dintre cei mai importanti actori ai unirii Transilvaniei cu România. Din păcate, mulţi dintre ei au fost exterminaţi în puşcării de comuniştii aduşi pe tancurile sovietice. În Ardeal era deja un adevărat capitalism şi o mişcare muncitorească, iar social-democraţii de la noi au particpat la această miscare în centre ca Viena, Budapesta, Arad, Timişoara, Oradea, Cluj, Hunedoara, Braşov sau Reşita. Luptînd în imperiu, social-democraţii noştri au adaugat şi o importantă dimensiune de solidaritate internatională, necesară şi astăzi. În fine, social-democraţia transilvană a fost comunitaristă, s-a bazat şi pe o puternică solidaritate a comunităţilor noastre, pe un spirit al necesităţii introducerii individului într-o reţea de protecţie socială şi reciprocitate, posibilă doar în comunitate. Şi astăzi centrul aruncă toate poverile protecţiei sociale pe bietele primării, fără resurse. dar aceasta nu este o soluţie dacă nu reuşim să reînviem sentimentele de coeziune şi solidaritate intracomunitară, valori specifice social-democraţiei şi stîngii în general.

IESIREA DIN TACERE

Un prieten italian, intelept si sensibil, mi-a trimis azi un mesaj de felicitare pentru alegerea mea intr-o functie politică cu urmatorul text: “Un sef politic nu trebuie sa-i asculte pe toti cei care vorbesc, trebuie sa aiba capacitatea de a asculta la cei care nu pot sa vorbesca”. I-am multumit in gand si am stins televizorul vinovat. Mi-am dat seama că de trei ani ne uitam la spectacolul sinistru al unei politici de galagie si cearta, cică pentru interes national si legalitate. Constituţia si legile sunt pretexte pentru cei care se prefac a reprezenta diferite categorii de cetăţeni. De fapt, politicienii puterii se reprezintă doar pe ei iar de vorbit vorbesc mai ales in numele unui pseudo-capitalism in care democratie inseamna numai libertatea de vot. Televizoarele sunt pline de teme care nu interesează pe nimeni, iar din ziare aceleaşi mutre nu ne mai spun nimic. Lipsa unei culturi de stanga face ca sa nu mai avem politicieni sau intelectuali care sa ne indemne să visăm că lumea poate fi schimbată.

Am ajuns să-i credem pe apologetii dreptei care spun ca legile piatei pot face ordine intre lupi si miei, cand ei se amestecă in libertate desi avem in fata un adevar incontestabil: viata este un infern pentru tot mai multi oameni. O mamă se aruncă de la etaj cu copilul in brate si din revistele colorate ne zambesc trist tinere femei frumose care isi pierd copii in tribunale după ce s-au lăsat păcălite de capitalisti care vroiau doar să se inmultească cu ele si să aibă copii frumosi. Primii 300 din bogatii Romaniei au deja 20% din PIB, primii 1000 probabil au 50%. Problema este ca toti am plecat acum 17 ani de al aceaşi linie de start, cu bagaje putine si cu buzunare goale. Oamenii sunt o marfă pentru ei. L-am uitat cu totii pe sindicalistul Sahleanu care a fost ucis la comanda unora din primii nostri capitalisti. Noi toţi suntem si o să fim o marfă pentru capitalism daca nu reusim sa ne solidarizăm pentru a rezista.Cei din top vor institui pe zi ce trece, tot mai puternică, democratia batei si vor pune un zid de sticlă intre ei si saraci, pentru a se vedea numai de-afară inauntru, căci nu pot trăi fără exibitionism.

Acum 10 ani Ioan Rus m-a invitat la biroul lui de la partid, nu stiu pentru ce, nu aveam sigur o chestiune politică. M-am plimbat o jumatate de oră printre oamenii de pe o stradă principală din Cluj, m-am uitat in stanga si dreapta, să nu ma vadă cineva, si am intrat in viteză. Printre colegii mei de la Universitate si studentii mei era o mare rusine să faci parte dintr-un partid sau să fii vazut pe-acolo. Recunosc acum că atunci mă inselam, nu stiam că nu trebuie sa astepti ca altii sa schimbe lumea in locul tău. Cu ce drept le ceri altora să facă asta, sau îi critici, dacă tu nu faci nimic? Cand esti parte a nepăsării generale, nu meriti nimic. Iti meriti soarta!

Trebuie să ne dorim să schimbăm lumea si să credem ca acest lucru este posibil. Dacă nu participam la schimbare, ea se va face oricum, dar fără noi. Nu cred in ideea ca, si la noi, capitalismul a triumfat si nu mai trebuie pus in discutie, iar cei care o fac devin dusmanii poporului. In Romania, mai ales, nu mai conteaza cine si cum a obtinut capitalul atata vreme cat oamenii gasesc la acesti "capitalisti" un loc de munca.

Cei multi nu pot să vorbească, nu mai are cine sa-i audă si nici ei nu mai cred că merită să-si strige nefericirea si cel mai greu este sa-i scoti pe oameni din tacere. Sa-i convingi să caute o cale de a vorbi, de a protesta, de a se exprima. Unii plecă aiurea in lume, altii raman aici, in linistea cea aducatoare de amorteală, de marasm si de iluzia ca totul e bine si traim in cea mai bună dintre lumile posibile! Anana Stratulat, femeia care a primit un Bentley de culoarea ochilor ei, a descoperit ca durerea in tacere este mai mare si unele vise ne costă scump. Cristina Datcu nu a mai descoperit nimic, ea a murit in tacere, poate cu mult inainte de a se strivi de caldarim, alaturi de fetita de doi ani.

In fiecare zi ar trebui să facem un mic pact intre invinsi, cum i-ar zice Sabato: adică să iesim din tacere, să refuzăm a mai fi parte a nepasarii generale!


articol publicat in www.qmagazin.ro

Stânga pe care va trebui s-o reinventăm

Stanga modernă nu se naşte prin decret intr-o ţară postcomunistă.

Necesitatea unei veritabile dezbateri despre stânga, dezbatere care nu a avut loc până acum. De cateva ori s-a discutat, dar discutie a fost substituită de dezbateri despre guvernare de stanga. Din păcate, discutia despre stânga si rolul ei este blocată chiar si in Europa de confuzii, incoerente, neinţelegeri si presiunea dreptei.

Presiunea asupra stangii este foarte evidentă in urmatorul exemplu:
„Ideea numită socialism este moartă şi intelectualii francezi care au incercat să facă din colectivism un lucru respectabili se ascund. Este un mare eveniment pentru civilizatia occidentală. Partea culturii franceze care este inspirată din socialism este si va rămâne o nulitate mondială. Dar Franţa a inceput să se indepărteze de scursurile acestei ideologii insipide pentru a isi reocupa locul său, ce a unei societăţi mândre si realizate” .
Éditorial du Wall Street Journal du 31 octobre 1983, citat in Libération du 2 novembre 1983.


In România, a fost complicat de a contrazice pe cei care se autintitulau ca fiind adevaratii reprezentati ai stangii. Nici macar polermica dintre PDSR si PD, partide de stanga, rupte din copacul FSN, nu a adus contributii decisive la nasterea unui curent de opinie solid de stanga.

Nu prea avem contibutii doctrinare serioase care sa ajute la constituirea unei culturi de stanga. Cu riscul de a fi subiectiv cred că in 2003, am lucrat alaturi de Adrian Nastase si un grup de prieteni la „SPRE NORMALITATE”, un document interesant, la limita stângii, influentat de a treia cale si Tony Blair. Din păcate, partidul nu a fost in stare sa digere asemenea text, era poate prematură sa vorbesti despre depăsirea stangii clasice când nici măcar nu aveam o asemeneea stangă.

Bruiajul distinctiei stanga-dreapta nu are ca agent doar ideea „sfarsitului ideologiilor” , falimentată deja, ci si ceea ce am putea numi eclipsa distinctiei, in ultimii 25 de ani se face prin golirea de continut a conceptului de catre unele incercari de depasire: Blair, Schroder chiar si ultima campanie electorală a candidatei stangii franceze Segolene Royal, care a pierdut partidul pe drum. Desi fără un succes prea mare, constant apar incecari de a repozitiona partide sau candidati pe centru (nici stanga, nici dreapta) si chiar programe care incearcă sa aducă alte unghiuri de vedere si problematici transversale cum a fiost si este incă un curent numit „ecologie politică” si care pune in centru ideea raporturilor complexe dintre om si natură din perspectiva resurselor si a progresului uman.

Inventia centrului, nu rezista dinamicii complexitatii jocului politic – poate ca centrul politic nici nu există. Centrul este un loc in care se refugiază sau isi trag sufletul diversi politicieni, de stânga sau de dreapta, in perioade de criză economică si socială.

Nu cred că are rost să ne pierdem in complicatele discutii despre criterii care diferentiază stanga de dreapta politică. Cred, alături de Norbert Bobbio, că egalitatea este steaua polară a stângii, criteriu care rezistă timpului.

Nu ne vom pierde in lunga dezbatere a criteriilor de diferentiere. Cred că actuale sunt astăzi pentru noi discutarea unor chestiuni de fond privind baza subânteleasă a discursului de stanga si abordarea posibilităţilor de a pune in practică idei de stanga in condiţiile economiei si societătii capitaliste de astăzi. Cred că am inceput să lucrăm la teorii ale unei stangi moderne dar ne bazăm pe gandirea economică a secolului al XIX lea.

Pare evident: Nu există incă in Romania o cultură de stanga veritabilă. Acest lucru influentează prestatia partidelor dar si moscarile electoratului.


Stanga se limitează sa facă acompiamente sociale pentru capitalism.

Putem să credem in corectiile si acompaniamentele sociale pe care le aducem capitalismului. Nu este prea totuşi putin să te limitezi la a cere salariu minim, pensii mai mari, garantii sociale pentru angajati? Mai putem vorbi in acest caz de o viziune economică de stanga, sau ne ocupăm doar de repararea exceselor capitalismului?

Exemplu: Pensiile private, a fost o lege facuta stramb cu noi, pesedistii in Parlament. Am aruncat atatia bani fara ca sa ne asigurăm, sa conditionam intr-un fel o rentabilitate minima pentru fonduri. Am capitalizat societati de asigurări, fără garantia că nu se aruncă acesti bani pe apa sambetei cum s-a intamplat cu fondurile mutuale



Confuzia periculoasă dintre piata si capitalism

Sunt concepte folosite ambiguu, mai ales in discursul politic ca si sinonime desi nu este cazul nici măcar a unei sinonimii partiale. Chiar si Ion Iliescu in textul trimis colegilor de Senat, inainte de aceasta dezbatere, are un fragment in care criticand derivele comunismului spune că a fost o greseală “ignorarea rea pieţii şi a legilor sale obiective şi substituirea lor cu arbitrariul sistemului de dominaţie partid-stat”. In general, toate sistemele ideologice de stanga fac eroarea de a recunoste piata ca si criteriu unificator pentru caracterizarea lumii contemporane. De aici pleacă si confuzia dintre piaţă si capitalism. Dar să vedem diferentele.

Piata este intr-adevăr un mod de reglare economică fondat pe concurenţă si atomicitatea actorilor. Capitalismul este un mod de proprietate si un proces. Capitalismul este leagat de proprietatea mijloacelor de productie de actori privati care cauta sa acumuleze si să concentreze capital pentru a se pune la adapost de concurenta.

In 2007, premiul Nobel pentru economie a fost obţinut de catre trei americani, Leonid Hurwicz, Eric Maskin şi Roger Myerson pentru lucrarile legate de teoria teoria jocurilor aplicată la analiza mecanismelor pieţei. "Aceasta teorie ne permite sa distingem situatiile in care pietele functioneaza bine de cele in care pietele functioneaza prost", a afirmat Comitetul Nobel. Deci piata este totusi mai mult o metaforă, ea nu garantează egalitatea actorilor si nici aplicarea unor legi care garantează progresul. Dacă ar fio asa nu ar trebui să ne chinuim cu consilii ale concurentei care insa, nicairi in lume, nu fac fată imaginatiei si presiunii celor care crează mecanisme imperfecte de competitie.

Capitalismul contine elemente care sunt greu de despărţit: proprietatea si concentrarea capitalului, care contrazic atomicitatea actorilor si deci concurenta perfecta. Piata si capitalismul pot sa intre in contradictie de multe ori. Dacă piaţa favorizează inovatia, competitia in beneficiul consumatorilor , capitalismul, prin logica concentrării, distruge concurenta si crează dezechelibre si raporturi de dominare. Pervertirea economiei de piată este o realitate astăzi in epoca globalizării si a multinationalelor care au PIB uri mai mari decat statele.

Acceptăm prea uşor această capcană de acceptare a capitalismului ca si sinomim pentru piaţa perfectă.

Piata este eficace dar nu este legitimă in toate domeniile. Liberalizarea pietei de energie este foarte bună, dar există domenii unde păstrarea operatorilor publici, eventual in parteneriat cu operatori privati este necesară.

Sectoarele educatiei si culturii, oricat se deschide piata, au functii publice pe care le poate indeplini doar operator public, cu misiune specifică: canalele publice de radio si televiziune au ratiune de a exista indiferent de cat de mult se diversifică oferta.

Campul de interventie al statului trebuie deci discutat rational si fara inhibitii, pornind de la nesimilaritatea dintre capitalism si economie de piata. Nu ajunge să spunem in programele de partid că piata este pentru economie, dar că noi nu acceptăm „societatea de piaţă”.

Eficacitatea reglării prin piaţă nu ar trebui să elimine rolul planificarii strategice pornind de la nevoi publice. Segolene Royale spune la un miting anul trecut că piata este ca aerul pentru pasari sau apa pentru pesti, dar ambele pot fi poluate


O iluzie a stangii: statul este instrument principal al stangii

Textul lui Ion Iliescu se termină apoteotic cu ceea ce nu trebuie să facă statul in economie, precum si ceea ce are de făcut. Trec peste discutarea retetei interventiei statului, valabila cred mai ales in societati de penurie.

Vă propun să analizăm însă ce este statul?

Statul nu mai este nici un proprietar important, nici aparator al celor slabi nici un aparator al minoritatilor. Este tot mai mult o fictiune si un instrument pentru cei care se afla la putere.

In functie de raporturile de forta politice, statul este în capitalism influentat de raporturile de dominare. Dincolo de concesiile făcute celor dominati, statul serveste interesele claselor dominante. Să fim seriosi, statul trimite jandarmi sa bata manifestantii care ar mărsalui prin Bucuresti ca sa reprezinte interesele a 4 milioane de agricultori. In plus statul centralizează puteri executive, judiciare si coercitive.

Statul in acest moment este instrument pentru dreapta. A pus in practică o cotă unică de impozitare, au schimbat legile privind restituirea proprietăţilor.
Statul in acest moment este instrument de dreapta, simpla actiune a statului nu garantează o politică de stanga.

Statul este intărit sau slăbit in functie de interesele celor care vin la putere. Raspunde la raporturi de forţă divergenţe, Parlamentul se luptă cu grupurile de interese, dar nu cu mare forţă, el mai face legi pentru o fabricuta de bere a unui mic capitalist. Guvernul este o constructie a liberalilor, exponenti ai capitalismului romanesc, nu a celor multi.

Din păcate, am preluat miturile neoliberalismului si le ducem mai departe incercand sa aducem corectii capitalismului.

Si mai putem pune o întrebare, dar nu mai răspundem la ea aici: ce spatiu de manevră are un guvern social democrat intr-o tara capitalistă?

Sau altă intrebare: se poate face stanga fără o luptă cu capitalismul?

Lipsa competiţiei de idei cu dreapta politică

Confruntarea de idei lipseste aproape total în societatea noastră dar in politică este secetă totală. Gandire moale, consensuală si o serie social-defetisme . Acceptăm cu nonşalanţă că statul nu poate face mare lucru, nu avem bani de pensii si salarii etc. Acceptăm prea usor că nu este dificil să ajungem la egalitate, ea nu e perfecta si nu se poate impune prin deciztii dar uităm că toate politicile noastre trebuie să ducă spre asta. Chiar olupta contra inegalităţilor este astăzi o actiune defensivă, actionăm să corectăm excesele aproape asa cum face societatea civilă. Fară a confruntare de idei, rolul partidelor scade si se denaturează. Partidele trebuie sa-i ajute pe oameni să se plaseze in cadrele unui proiect de sociatte prin repere ideologice identificabile. Asta este functia principala nu cea de seducere a electoratului , nici de vanătoare de voturi.

Cand oamenii devin doar masină de vot se pierde substanţa militanta. Noi nu avem un câmp de dezbatere de stanga care sa formeze substanta pentru militantism. Nici măcar nu s-a constituit un camp intelectual de dezbatere. Autoritatea personajelor a rezolvat totul... Cultura dezbaterii nu s-a incetătenit nici in PSD. Cand am avut dezbatere internă legate de alegerile anticipate din 2003 sau de cota unică, competiţia a fost de aplicare a autorităţii, nu o dezbatere la care să participe cadrele partidului şi militanţii.

Militantismul s-a devalorizat si dacă mergem în ritmul ăsta el tinde să dispară. Pe de altă parte, anul trecut a creat o confuzie totală in randul militantilor de stanga. Ce sa inteelaga militatntii cand o motiune de cenzura nu este votată de personalitati de stanga care astfel salvează guvernul de dreapta. Chiar dacă am raţionat după paradigma răului cel mai mic, salvarea unui premier de dreapta, in lupta lui impotriva autoritarismului unui Presedinte tot de dreapta inseamnă confuzie totală si inducerea ideii că ideile de stanga nu contează in faţa unor interese sau oportunităţi de moment. Dar mai ales, prin asemenea inconsecvente, partidele de stanga isi rup legăturile cu reţelee sociale care sunt defavorizate de această guvernare de dreapta.

Elitele de stanga nu se văd

Militantii de dreapta sunt clientii televiziunilor, iar cei de stanga lipsesc. Opinia publică este mobilizată nu prin luări de pozitie ale liderilor ci prin productia de sondaje de opinie. Dar, cum spune Bourdieu opinia publică este un artefact, ea nu există, ci se crează.
Sondajele intraebă despre lucruri care oamenii nu si le pun in mod curent, deci impun o problematică. Oamenii nu-si recunosc ignoranta cand sunt pusi să hotarască intre alternative pe care nu le cunosc, de exemplu votul uninominal. Sondajele aditioneaza răspunsuri individuale si crează senzatie de expresie colectivă, dar nu este vorba de colectivităţi reale, ci colectivităţi statistice. Opinile aditionate sunt egale in constiuirea unor rezultate de sondaj pe cand in viata reală unele categorii de populatie au resurse si motivatie mai mare pentru a impune anumite atitudini care, statistic, pot părea minore la un moment dat.
Am câteodată senzatia, ca inafara unor politicieni, doar Dragos Bucurenci este intelectual declarat de stanga, dar si el a trecut la ecologism văzind cât este singur. Atat de singur, incat nici măcar nu-l atacă cei de dreapta.

Politică fără confruntare reală

Lipsa unei bătălii de idei si a unui camp intelectual de dezbatere crează senzaţia că nu nu există competitie politică, iar stanga nu furnizează o alternativă. Asocierea mecanica a totalismului comunist cu stanga si continuitatea unor lideri din vechiul in noul sistem a creat imposibilitatea coagularii imaginii unei stangi-alternativă. Viziunea neoliberală nu beneficiază de alternativă in ochii oamenilor. Câmpul politic este unul de dezbatere intre indivizi, nu intre proiecte de societate. Războaiele de tip „Biletelul” si cruciada mapelor sunt cele mai bune exemple în acest sens. Oamenii percep că miza competiţiei politice este individiuală şi nu au cum să coaguleze alte raspuns decat votul sau ... absenteismul.

Cum aplicam valorile de stanga marilor provocari de astăzi? Este cea mai importanta problema a stangii

Cum identificăm marile intrebări, cum aplicăm raportarea la valori in construirea problematicilor politice. Sa luăm două exemple

Egalitatea . Nu este o valoare respectată nici măcar in interiorul partidelor. Toate partidele au incă mecanisme si structuri feodale, cum se le numesc sociologii, care conduc la clienteliesm: nepoti , fii, cumetrii si fini. Nu sunt limitate mandatele succesive si cumul de mandate, avem o proasta separare a puterilor in stat, inagalitatea de infrastrucutră intre regiuni, discriminarile legate de originea indivizilor: 2% din copiii de la tara ajung la studii superioare. Am făcut pasi importanti dar nu am facut incă din egalitate steaua noastră polară.

Locul tinerilor în societate. De aproape două decenii nu am reusit să eliminam cu nimic determinismul social. Stanga a condus peste 10 ani dar si in perioada noastră a crescut acestă fractură socială. Pur si simplu am uitat că educatia si cultura sunt armele noastre principale in politică.

Am dat burse pentru copii de la tară dar ei erau deja pierduti de sistem, am facut multe strategii de la lapte si cornm la Sali de sport si calculatoare, dar ne-am lasat coplesiti de realitatea polarizării sociale pe care am luat-o ca un dat obiectiv, parcă am spus: acesta e capitalismul, o stim din cărţi, nu avem ce face, hai să reglam ce putem sau să alinăm suferinţe!

Dar dacă ne-am fi concentrat pe o strategie a reconstrucţiei liceelor profesionale si a bacalaureatului profesional. Invatamantul din liceele profesionale le-a pierdut stanga pe drum desi este o cale pentru integrare socială, scade si rata somajului.

O scăpare din vedere: Statul nu este totul

Incă nu am contientizat că speranţa exclusivă in stat este o greşeală. Statul nu este totul, socitatea civilă are un rol esential in progresul unei societăţi. Corpurile intermediare ale societăţii nu au fost valorizate de stanga atunci cand s-a aflat la putere dar şi în opoziţie: asociatiile, sindicatele, colectivităţile locale. Stanga românească a fost şi este incă foarte centralistă.

Stânga modernă este descentralizatoare, ea trebuie să se sprijine pe mecanisme de democratie locală, altfel are putine şanse să se lupte cu capitalul si capitalismul.

Intarirea puterii locale este ultima tendinta a stangii europene. Din pacate este vorba de o traditie centralista. Rationalizarea politicilor publice si muncii politice prin multiplicarea actorilior ceea ce se poate numi guvernare poliarhica.


Nevoia unui examen realist al maladiilor stangii romanesti

Stânga românească nu a avut curaj în ultimii 15 ani
Nu a avut curaj să-şi asume transformarea radicală, a ezitat să se angajeze în restituirea proprietăţilor, a făcut timid o privatizare cu spaima de a nu ne cumpăra strainătatea şi întârzierile ne-au adus în situaţia de a pierde bruma de eficienţă şi de a ajunge acum, de fapt, în situaţia de care se temea cel mai tare. Nu a spus oamenilor că trebuie să muncească mai mult, că trebuie să se şcolarizeze ca să nu-şi piardă locurile de muncă. Nu a avut curajul de a ne rupe de trecut şi nici curajul de a păstra ceea ce însemnau avantajele concurenţiale ale societăţii româneşti socialiste, atâtea câte erau. Acum vedem cum o serie de actori politici declară că vor să facă o nouă stângă, dar nu au curajul de a se lansa în acest proiect decât agăţaţi de PSD, nu au curajul să înfrunte electoratul şi apoi să vină cu propunere de alianţe.

Amneziile stângii

Tăcerile stângii au făcut foarte rău politicii noastre. Stânga nu a vorbit despre responsabilităţile din perioada totalitară. Nu cred că exagerez, dar aş putea spune că stânga a tăcut paralizată de frică. În 1990 a refuzat dezbaterea despre trecut. Sacrificarea lui Nicolae Ceauşescu nu ajungea însă pentru cei 50 de ani de drame. Nu am căutat vinovaţi, dar asta a însemnat să fim de acord cu următoarea aberaţie: comunismul i-a atins pe toţi românii în mod egal, fără excepţie, ca o boală incurabilă. Dezbaterea moştenirii odioase nu am rezolvat-o nici până astăzi şi orice tabu social creează tot felul de sechele.

Boala camuflării, ascunderii
Desele unificări sau absorbţii, schimbarea siglelor, folosirea culorii albastre şi nu roşu, culoarea internaţională a stângii, sunt alte simptome ale fricii. La fiecare alegeri generale, PSD-ul de astăzi a participat sub altă siglă şi alt nume. A inventat coaliţii cu partide care nu intrau în parlament, doar pentru a nu fi singur. Acum, cei care visează la un pol social se folosesc de aceeaşi logică. Să faci alianţe electorale numai pentru că oponenţii sunt o alianţă dovedeşte o gândire strategică de amator, din moment ce PSD-ul a înglobat toate partidele din spectrul de stânga, cele mai importante fiind PSM şi PSDR.
Cochetarea cu populismul
Căderea în populism şi ştergerea unor limite dintre partide sau programe, a unor graniţe şi delimitări politice necesare au darul de a crea o mare confuzie pe scena politică. Am ajuns ca, astăzi, primul guvern de dreapta autentic, cum se autodenumeşte, să dea bani de Paşte pensionarilor în loc să facă un program de pensii decente sau de medicaţie corectă şi gratuită pentru bătrâni. Dar, trebuie să recunoaştem, nici stânga nu a scăpat de populism. Populismul este tendinţa unora de a crede că politica se reduce la programe de cheltuire a banului public. Poate că doar ultimul premier al stângii a fost conştient că înainte de a cheltui pentru protecţie socială trebuie să faci planuri pentru a produce cât mai mulţi bani, cei care vorbesc acum despre noua stângă se gândesc doar la moduri de a cheltui. Acum avem un triumf al populismului de dreapta, ucigător pentru societatea noastră, dar am văzut la dezbaterile stângii o frenezie a unora de a crede că scăparea săracilor de sărăcie ţine doar de voinţa unor politicieni de a deschide vistieria.
Izolarea unei elite şi transformarea ei în subiect politic
Stânga ce a luat puterea prin alegerile din 1990 a generat, fără voie, o elită însingurată, izolată, care a ajuns să se înroleze politic, să lupte uneori cu disperare împotriva stângii. Mineriadele au trasat o barieră între masele speriate de viitor şi elita intelectualilor plasaţi fără voia lor în altă tabără. Este o fractură majoră, această elită a lucrat mereu la delegitimarea stângii, la păstrarea fricii de comunism, la lăţirea unei vinovăţii colective. Dacă stânga ar fi atacat probleme grele ca: responsabilităţile din perioada comunistă, adevărul revoluţiei, problemele restituirii rapide a proprietăţilor, azi ar fi stinse mai multe focare de conflict politic. Nefăcând aceste lucruri, elita producătoare de mesaje a fost mereu de partea cealaltă, degeaba unii politicieni se mint organizând forumuri ale culturii sau ale intelectualităţii de stânga.

Alergia la critică
Politicienii şi partidele de stânga nu au asigurat dezvoltarea unei gândiri critice, de stânga. Unanimitatea este şi boala stângii, ca şi boala întregii politici româneşti. A funcţionat credinţa falsă că unitatea stă în unanimitate. După pierderi de alegeri nu se fac analize şi nimeni nu este vinovat. Când se fac, ori când au loc alegeri – oamenii acceptă cu greu verdictul, cei învinşi pleacă de cele mai multe ori, fac partide sau trec la alte partide. Fără mai multe centre de gândire şi curente, este greu ca stânga să se adapteze la o viaţă socială de o mare complexitate. Şi nici înnoirea nu este posibilă fără a tolera puncte de vedere care valorizează alternative la drumul principal.
Agorafobia
Politica românească se ascunde prin birouri şi după geamuri fumurii, nu vrea să dea ochii cu viaţa. Deşi stânga a condus 10 ani din 15 România, se află acum într-o stare de subdezvoltare durabilă. Există o explicaţie? Este moştenirea comunismului o explicaţie? Este toată istoria ultimilor 150 de ani? Trebuie să vorbim despre toate acestea, trebuie să dezbatem, să căutăm soluţii, dincolo de certuri interminabile şi vinovăţii inventate de cei care trebuie să dea seama pentru ce au făcut. Nu am dezvoltat o reflecţie sistematică asupra societăţii, iar cei care au condus mai bine de un deceniu vin şi acum şi ne spun că au soluţia miraculoasă. Societatea nu interesează pe nimeni, politicienii comandă sondaje pentru a se uita în ele ca într-o oglindă, restul nu contează.
Ideofobia - alergia la programe şi proiecte politice
Este justificată ca o alergie la ideologie sau la teorie în general, dar este de fapt o alergie la planuri şi strategie. Se spune mereu că trebuie să vorbeşti simplu, pe înţelesul oamenilor, şi e corect. Dar nu este adevărat că oamenii vor să audă numai de bani, pensii, cupoane sau salarii. Cultura de stânga se bazează şi pe valori. În cultura noastră, ideile nu au forţă asupra vieţii. Oamenii politici sunt interesaţi mai mult de monopolul resurselor politice sau gestiunea lor. Din nefericire, prezenţa la televiziune este piatra unghiulară a politicii. Avem nevoie de o stângă mai inteligentă. Nu de oameni inteligenţi ducem lipsă, ci de încurajare pentru cei care pot propune programe şi proiecte politice. Nimeni nu citeşte programele partidelor, nimeni nu se oboseşte să-i adune pe specialiştii din universităţi pentru a croi proiecte pentru societatea românească. Politicienii de toate culorile au o gândire suficientă sieşi.
Autismul politic
Stânga nu a avut adversar în aceşti ani, dar nici dialog substanţial cu cei de dreapta. Nu a avut capitalişti cu care să se lupte. A trebuit să-şi inventeze duşmani, aşa cum a făcut şi aşa-zisa dreaptă. Am folosit cuvântul tranziţie pentru a vorbi despre nimic! Iar strategia de parcurgere a tranziţiei a fost, vorba unui sociolog polonez: cum să faci să nu fii împuşcat de cei care au arme sau înfometat de cei care au resursele productive. Politica nu a produs un câmp de dezbatere publică, doar câmpuri de bătălie în care adversarii se împroşcau cu noroi. Închisă în sine, stânga nu a reuşit să creeze o cultură politică care să educe masele.
Complexul lui Oedip
Statul este părintele stângii, dar stânga nu şi-a asumat explicit şi programatic modernizarea statului ca o premisă pentru eficienţa socială, mai degrabă l-a ucis. A preferat un stat ascuns, invizibil. Îmi aduc aminte că premierul Năstase a încercat câteva luni să afle de la Octav Cosmâncă numărul exact al funcţionarilor publici. Nu s-a reuşit câteva luni, tergiversându-se pe discuţia legată de servicii publice, dacă profesorii ori medicii sunt sau nu funcţionari publici. Până la urmă a primit o cifră, dar nu credea nimeni că este corectă. Nu ministrul era de vină, pur şi simplu sistemul refuza să producă de frica schimbărilor şi a pierderii locurilor de muncă. Sistemul păstra o ambiguitate de statut care să permită replieri continue şi şmecherii balcanice. Suntem o societate fără stat! Vedem cum se gestionează crizele inundaţiilor, gripa aviară şi alte forme de ameninţare socială. În 28 noiembrie 2004 nu am putut număra voturile, verifica liste şi prezenţa la vot, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a putut să dea explicaţii corecte şi rapide dacă au fost sau nu fraudate alegerile. Stânga nu doar că nu a avut curajul modernizării rapide a statului, dar i-a lăsat şi îi lasă, în continuare, pe cei de dreapta să facă praf şi ceea ce a mai rămas din statul român. Sunt convins că pentru a moderniza statul trebuie să modernizăm mai întâi stânga românească.

Un fel de concluzie:

Nu ajunge să ne uităm pe dinamici electorale pentru a intelege ce se întâmplă cu stanga românească. Stânga romanească are probleme de proiect, de personal, de organizare şi de electorat. Dar bolile stângii sunt bolile politicii româneşti. Stanga ar trebui să-si schimbe metoda, modul de gandire modele de actiune, conceptia despre stat si piată dar si un nou alt tip de raporturi cu cetăţenii. Stanga traditională se ocupa de reglementări, de nationalizări, punea taxe si cheltuia pe protectie pasivă. Acum e nevoie de adaptari mai subtile la o realitate schimbată. Dar, in primul rând, este nevoie de o cultură de stânga si aceasta trece prin cultivarea dezbaterii ideologice.


Comunicare prezentata la masa rotunda Locul si rolul stangii in Romania Contemporana, organizat de ISD "Ovidiu Sincai" in 18 ianuarie 2008 la Bucuresti

Fotbal, politica si eu - fundalul

Aceasta imagine a facut azi, 15 ianuarie coperta ziarului Gandul intr-un articol despre un presupus meci de fotbal dintre pesedistii de la Motru. Articolul care-l incrimineaza pe colegul si prietenul meu Victor Ponta ilustreaza textul cu o fotografie de arhivă, fara a preciza aceasta. Imi place postura si fotografia in general dar nu ma incântă faptul că jurnalistul s-a folosit si de imaginea mea pentru a ilustra ideea de "meci de partid". Macar pentru că eu am fost actorul unor meciuri serioase, nu miuţe.








Precizez deci ca sunt capabil de crima de a juca fotbal cu alti pesedisti, de regula noaptea, deci fara a prejudicia orele de sport din licee, iar aceasta fotografie este din anul 2005 si a fost facuta in sala Polivalenta din Bucuresti cu ocazia unui meci amical impotriva tinerilor lui Victor Ponta. Nu stiu dacă Victor a fost la Motru sa joace fotbal, dar eu nu am fost niciodata acolo!






PS. La Evenimentul zilei, unde nu este patron finul lui Mircea Geoana, adica prietenul nostru Adrian Sarbu - majoritar la Gandul, fundalul are un personaj mai important. Comparati si vedeti diferenta! Strategii jurnalistice diferite, nu-i asa?! Eterna ramane doar bucuria de a invoca deontologia sau deontologiile.

Dreptul la iarnă

Tot mai frecvent, dacă ninge in timpul iernii, Capitala României ne oferă cel mai jalnic spectacol al functionarii administratiei româneşti. Este de vina Dumnezeu! Nu ne putem lupta cu stihiile naturii. Ce vreti, nu putem sa scoatem zapada din oras, asteptăm primavara. Nu avem contractre decat pentru 30% din strazi.... Incredibil, asta spun primarii din Bucuresti, ce apar bronzati, in timpul noptii de prin Dubai sau Brazilia, atunci cand sunt intrebati de ce nu isi fac datoria de a curata orasul de zapadă. S-ar putea crede ca a trecut un tsunami peste Bucuresti, dar nici vorbă, a fost doar o zi de ninsoare de vreo 24 de ore.

De sapte ani de cand fac politică nu reusesc sa gasesc un fir logic in functionartea administratiei Capitalei. Azi am ajuns însa la o concluzie care pare usor exagerată sau absurdă, insă din păcate, alta nu pot să găsesc: coruptia si politicianismul sunt cele mai importante ratiuni de a fi si a funcţiona. Tot ce se face pentru oras are conotatii si etichete electorale. Dacă ne uităm in parcurile putine si prost ingrijite vedem inscriptii cât copacii: Acest parc a fost refacut de Primaria Sectorului X, Primar Xulescu. Primariile si unii primari îşi afisează realizarile ca si cum ar fi niste Mecena sau niste sponsori, nu functionari in slujba cetăţenilor. Am văzut ca unele partide nu au candidat serios, am vazut situatii incredibile in care consilierii unor partide sunt retrasi pentru ca primarul general sa aibă majoritate usoară. Totul in timp ce, in declaratii, bătălia politică pare necruţătoare. Rezultatul votului este, uneori ciudat, candidatii cateodată nu sunt cei mai buni pe care un partid sau altul i-ar putea arunca in luptă. Bordurile se schimba in fiecare an, centrul si arterele principale se asfaltează in fiecare vară. Bugetul insa se cheltuie, fara sa ramână urme prea consistente desi este imens. Cand vine o ploaie mai serioasă Capitala este sub ape si e dezastru national. Dacă este cald vara, cum ar trebui să fie, Bucurestul rămâne fără curent. De fapt, in ultima vreme, intreaga noastră societate, a devenit parcă tot mai meteosensibilă. Am tot dat vina pe odioasa mostenire comunistă peste un deceniu si jumătate dar acum nu mai este normal sa facem asta. Au trecut aproape două decenii, timp in care unele tari europene s-au schimbat radical.

Tot ce se intampla la noi are o cauză clară: incompetenta celor care se ocupă de administratie si serviciile publice. La ce se pricep totusi primarii si sefii departamentelor din primariile noastre: la politică. Sunt meseriasii talk-showurilor, excelenti colectori de voturi, organizatorii de vanghelioane, proprietarii functiei si .... potentiali miliardari. Luptători pentru imagine si angrenati doar in actiuni care pot aduce profit politic, majoritatea primarilor generali si sectoriali se ocupă de imagine. De fapt, Capitala se ocupă mai mult cu politica. Şi cu producerea de ... bani. Incep sa-i inteleg tot mai bine pe locuitorii acestui mare oras: nervosi, agresivi, neincrezători, violenti, grabiti, individualisti si necooperitivi dacă administratia le propune ceva. Este un adevarat supliciu să fi locuitor al acestei capitale.

In copilărie si in tinerete stiam sute de poezii despre iarnă. Multe nu le-am uitat nici astăzi dar imi par a face parte dintr-o altă lume. Un spectacol al neputintei noastre de a organiza o viata urbană civilizată ne ia fericirea de a ne bucura de zapadă. Ce să trebuie să-i răspund copilului de sapte ani care se repede la geam si striga fericit: Tată, afară ninge!?

Măcar să interzicem pastelurile de iarnă din manualele scolare, ele pot crea confuzie in randul copiilor care s-ar putea să nu inţeleagă că iarna este un adevarat dezastru pentru ţară şi mai ales pentru Capitala ei. In general, poetii trecutului, nostalgici ai iernii, ar trebui interzisi.

Promit si eu să uit toate poeziile despre iarna spre care gresit am fost indreptat de profesoara de română si tatăl meu. As vrea să salvez, totusi, o poezie a ingerului Nichita care, dragi edili ai Micului Paris, nu este decât aparent o poezie despre iarnă, sau dacă n-o să mă credeti, atunci recunosc: e vorba despre iarnă doar in munti, nu in orasul nostru minunat, terorizat de acest adevarat flagel. Este o filă din Noduri si Semne: M-am însingurat / pentru că am simţit că tu nu mă mai iubeşti,-/ lacrima mamei mele de gheaţă era, - / stăteam şi rânjeam şi o rugam să plângă, / dar iarnă se făcuse în munţi. / M-am dat de mâncare lupilor, / dar lupii erau friguroşi şi bolânzi. / Mâncaţi-mă! am strigat la ei, am strigat. / Noi nu, mi-au răspuns, / noi nu mâncăm om îngheţat!
Am stiut că atunci când ne exercităm dreptul de vot pierdem o parte din fragila noastră libertate, dar acum am aflat un lucru mai grav: dacă votăm cu ochii inchisi ne pierdem si dreptul la iarnă.

text aparut in www.qmagazine.ro

Politica fără mesaj

tribute to Parazitii

Politica noastră este surdă, mioapă dar mai ales … mută. Nu transmite nici un mesaj, doar simulează, în campanii, diverse mesaje cu ajutorul unora care se pricep la publicitate. Dar nici în campanie electorală, comunicarea nu are loc căci oamenii nu sunt obisnuiti să asculte căci nu au o relatie de comunicare intială, iniţiată cu mai mult timp inainte. Deşi în fiecare zi, gălăgia politică este asurzitoare, mesajul este aproape nul.

Nu vorbesc aici despre ceea ce spun profesorii la şcolile de ştiinţe politice, despre cum se construieste mesajul în discursuri sau programele partidelor politice. Această scolastică ţine de observatie şi de didactică, poate o fi bună pentru a învăţa pe altii, dar abilitatea de a face politică adevarată nu se prea învăţa la şcoală. Cred că şi eu le spun studenţilor de la cursurile de marketing politic că mesajele trebuie să se întâlnească cu orizontul de asteptare al publicului, că trebuie să fie simple, scurte, usor de retinut şi cât mai vii, mai emotionalizate. Dar asta este teorie pentru cercetatori sau analisti, pana una alta politicienii nu se nasc la facultatile de politologie sau sociologie.

Politicienii adevaraţi sunt purtători de cuvânt al unor atitudini colective pe care le fructifică sau chiar le crează în unele cazuri. Fiecare moment social şi politic se structurează pe scheletul unor atitudini sociale şi politice, date subiective pe care încearcă să le descopere sociologii prin sondaje, interviuri sau focus-grupuri. În unele cazuri ei chiar reuşesc să facă asta, dar asta nu inseamnă că, în mod automat, rezultatele studiilor se transformă în mesaj politic în care oamenii să se recunoască şi pe care să-l poată urma. Pentru a reformula în comunicarea politică ceea ce ai gasit printr-o schema de cercetare este nevoie de multe lucruri asupra carora nu voi insista aici.
Aici vom vorbi doar de personajul politic, care va spune mesajul. Acesta trebuie să aibă talent şi empatie în comunicarea cu oamenii. Unii pot să fie buni actorii şi simulează foarte bine, chiar şi emotiile. Dar majoritatea nu au decât sansa de a fi sinceri, de a se identifica cu mesajul şi al transmite adată cu credinta că este o cauză cu care se identifică şi ei. Fără asta, oamenii simt falsul şi simularea, iar credibilitatea nu apare. Sunt lideri politici care nu pot citi decât discursuri goale, formate doar din jargonul politic şi administrativ al campaniilor sau ideologiei de partid. Am avut experienţa sa văd oameni care ocoleau tocmai cuvintele cele grele, adevarate, cele care contin sânge şi sudoare din discursul scris de alţii. Aşa cum am văzut politicieni care nu puteau spune decât cu jumatatea de gura cuvantul prieten, altii care se speriau pur şi simplu de cuvantul justitie sau lideri care preferau să se refugieze după un limbaj de lemn, asociat cu un zâmbet fals.

Liderul care are o poveste de spus, sau care este sincer cât se poate, are mult mai mare sansă să găsească rezonanţă la ceea ce spune. Oamenii simt falsul şi sunt greu de păcalit. De multe ori, din lipsă de alternativă, ei votează cine stie ce caricatură, dar asta nu inseamnă că i-a convins.

Oamenilor trebuie să le vorbeşti despre ei şi viaţa lor, nu despre tematicile abstracte sau despre macropolitică. Nu doar că nu sunt pregătiţi pentru discursuri savante, dar vor să vadă ce poate face politica pentru ei, măcar pentru că li se cere ceva în schimb, adică votul.

Mi-a venit în gând să scriu aceste rînduri nu pentru a teoretiza despre semiotica sau pragmatica mesajului politic, ci pentru că am discutat azi cu un prieten jurnalist, un baiat destept care invaţă în fiecare zi câte ceva, şi mi-a confirmat o senzatie pe care o am tot mai acut şi eu: mesajul politic este tot mai slab, dacă nu cumva tinde chiar să devină inexistent. M-am odihnit grozav în campania pentru euroalegeri, imi spunea prietenul meu jurnalist de politică, pentru că nu a fost nici o comunicare, nici o polemică şi nici măcar un dialog pe care să fiu nevoit să-l urmaresc. Este adevarat, se pare că tot mai mult politicienii comunică incercand să valorifice anumite reflexe ale populatiei, il loc să caute să comunice cu electoratul. De aceea, sunt indreptăţit să spun că partidele nici nu prea au electorat fidel, poate doar niste publicuri captive prin poziţie şi conditie socială, publicuri care au dobandit niste reflexe aproape conditionate.

Sa luăm doar campania de euroalegeri, unde nu am auzit nimic despre spaimele integrarii, nici urmă de eurosceptici sau eurorealisti măcar. Toţi candidatii au spus că promovează Romania şi interesele ei, dar nu au spus care interese şi ce legatura au aceste interese cu nevoile omului de pe stradă. Sigur toti au spus un lucru incorect şi mincinos: că viitorii deputaţi europeni vor aduce fonduri europene pentru ţară şi popor, lucru pe care nu are cum să-l facă nici un eurodeputat.

Televiziunile de ştiri născute ca ciupercile, în ultimii ani, îi urmăresc pe politicieni peste tot de dimineaţă până seara şi nu fac decât să dilueze şi mai mult o esenţă care nu prea exista. Se discută multe ore pe zi despre cele mai banale gesturi şi de fapte fără nici o semnificatie pentru economia globală a comunicarii dintre politicieni şi populatie. Politicienii ajunsi la televizor vorbesc despre factualitatea politica, despre razboiul dintre palate şi vot uninominal, stereotipuri repetate la infinit şi golite de sens spre disperarea jurnalistilor care işi dau seama că nu primesc raspunsuri care să aibă sens sau să facă istorie.

Dar mesajul politic nu se produce doar in politică si de catre politicieni. Mesaje politice şi sociale trimite şi literatura sau arta. Mesajele politice se produc în fiecare straturi ale societăţii şi de cele mai multe ori ele exprimă atitudini veritabile, nascute din trăire şi din experientă. De mai multe ori ele apar pentru că mesajul politicienilor pe aceste teme lipseste. Cu ajutorul unor limbaje specifice, oamenii isi comunică atitudinile şi emoţiile generate de interactiunea lor cu politica sau cu problemele pe care şi politica este obligată să le abordeze.

In acest sens vă propun să analizăm fară a cădea în pudibonderii de doi lei, textul “Mesaj către Europa”, una din ultimele piese ale trupei Paraziţii. Am fost şi eu apostrofat de unii când am vorbit despre realitatea dureroasă a unor mosteniri lugubre ale comunismului în politica românească de azi. Cei supăraţi şi cu musca pe căciulă au spus că limbajul a fost dur, de mahala, sau nepermis. Dar s-au ferit să combată sensul, adică mesajul. Am primit sute de mesaje de incurajare atunci şi doar o critică pe mail, încurajata de Organizatia PSD din Focsani. Haideti să citim impreună textul băieţilor de la Parazitii, mai bine ar fi să-l ascultam sau să vedem videoclipul excelent imbogatit vizual, fără false pudori şi fără a încerca să dăm vina pe cuvinte. Fără să folosească toate cuvintele şi temele specifice Hip-Hop-ului, politicienii care se ocupă de relatia cu Europa, ar putea lua ca bibliografie aceste versuri. Nu va luati după unele mici derapaje, nu doar lingvistice, dincolo de fascinatia pentru Europa sau dorinţele de a câştiga bani la Madrid sau Roma, milioane de oameni din Romania se recunosc cu siguranta in strigatul de demnitate al băietilor de la Parazitii.




Mesaj pentru Europa

Nu suntem ciori, nu stăm în corturi
facem eforturi
să ne elevăm şi nu cântam pe strazi în Viena la acordeonNoi nu cersim cu handicapul la vedere
să facem avere
şi nu ghicim viitorul în palma în dughene mizere Noi nu purtăm fuste înflorate şi nu furăm din buzunare
Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne daţi ajutoare

(Pentru cei care sunt mai pudici sau care strambă din nas la intalnirea cu viaţa adevarată, exemplificarea se opreste aici. Pentru oamenii vii, exemplificare completă este postată în continuare)


Mesaj pentru Europa

Nu suntem ciori, nu stam în corturi
facem eforturi să ne elevam şi nu cântam
pe strazi în Viena la acordeon
Noi nu cersim cu handicapul la vedere
să facem avere
şi nu ghicim viitorul în palma în dughene mizere
Noi nu purtăm fuste înflorate şi nu furăm din buzunare
Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne daţi ajutoare
Dati vina pe noi din Berlin in Pamplona
de mi sare voma
Manca-mi-ati p**a – n-o sa gasiti un roman in rulote la Roma
Noi ingheţăm în săli de clasa de la 6-7 ani
6-7 ore pe zi fără caldură, mancare şi bani
Avem parinti săraci acasă şi un lucru e sigur –
Ni se cultiva dorinta de a reusi in viata de unul singur
Ne confruntam cu legi noi
date de boi
Danseaza cu noi valsul p**ii mele -
un pas inainte doi inapoi
Ma p*s pe gay si nu-i normal ca copiii mei sa vada
homosexuali care se ling in gura ostentativ pe strada
E la moda sa fim toleranti dar nu reinviem Sodoma
Vă putem trimite bulangii pachet la Barcelona
Suntem ruda saracă deci nu putem fi frati
Mesaj pentru Europa: Cred ca ne confundati

N-avem 7 frati acasa
Mama chiar nu e bolnava
Tata si-a baut cafeaua si a plecat la munca-n graba
Facem facultati si dăm pe cărti ultimul ban
N-o sa fim vreodata gunoieri la Amsterdam
Vorbim 3 limbi si va putem conduce avioanele
Dar nu putem in p**a mea sa socializam cu tomberoanele.

Fortam usi inchise, traim cu vise nepermise
Si muncim legal un an pentru un pumn de fise
Baga la cap repede, crede-ne,
noi nu mancam lebede

Ne respectam, ne rezolvam singuri problemele
Javrele si curvele in Madrid va-ngroaşă şatrele
Noi, romanii, stam la rând să umplem teatrele
Votăm în scârba, e-adevarat si tara-i praf,
pulbere fină
Caci e mai ieftin sa dai banu` jos cand cumperi o ruina
Banii pe 10 ani de la UE dispar in vile,
in strazi inexistente si tehnologii inutile
Daca-avem pile, băi cârnatilor,
pardon bai fratilor
Putem cere detalii picante in Padurea Spanzuratilor

Sunt inofensiv, dar gandul meu e criminal (bis)

(Trupa Parazitii / din albumul SLALOM PRINTRE CRETINI)

La multi ani!

Dragi prieteni,

2008 sa va aducă implinirea unui vis si invatarea unui lucru nou. Vă doresc sa aveti forta de a crede ca o nouă lume se poate deschide in fata voastră. Cred ca ne putem prelungi viaţa atâta timp cât ramanem fiinte deschise ce provoacă viitorul si cred in miracolele pe care viaţa le contine, dar care nu vin de la sine. Cand ai forta de a incepe sa inveti un lucru nou, indiferent de varsta, observi cu bucurie că se deschide inca o incapere in casa care este viata ta, casă pe care o credeai de mult terminată, neicăpatoare si veche.

Eu anul acesta, la 46 de ani, am facut o scoală de schi, alături de copiii mei. Din Zell am See vă urăm La Multi ani!

2007 - ULTIMA TRISTEŢE

Am fost plecat o saptamană din ţară si, alaturi de fiul meu, ne-am uitat la televiziuni straine pentru copii. Mai peste tot am văzut fragmente din filme cu diferite feluri de a spune povestiri eroice. In fiecare zi vedeam eroi americani care salvează lumea, gimnaste care castigă medalii olimpice după ce au fost accidentate grav, bolnavi de cancer care salvează orase si apoi se vindecă miraculos. Copiii găseau formule chimice sau matematice care aduc mari benefici tarii, iar profesorii lor sunt niste genii retrase departe de lumina reflectoarelor pentru ca iubeau mai mult scoala decat laboratoarele de la NASA. Peste toate, cu siguranţă, steagul american fluturand deasupra tuturor acestor povesti despre miracolul de a fi american, adică inteligent, curajos, luptator, erou, membru al unei echipe mereu câstigatoare. Identitatea se crează la focul lent al acestor mituri pe care tanara generatie le interiorizează si pe baza lor isi construieste modele si vise. Imaginea pe care o comunitate o proiectează asupra ei inşişi este importantă nu doar pentru copii, dar mai ales pentru ei. Marile mituri si motivatii se crează acum când copilul interiorizează aceste standarde colorate cu ajutorul imaginarului si emotiei. In copilarie si adolescenta copilul isi crează mecanismele de autoprotecţie psihologică, mecanismele de apărare ce-i vor permite ca sa depasesească mai târziu obstacolele subiective sau obiective.

Ce povesti spunem noi copiilor nostri? Nu, noi nu spunem copiilor nostri nici o poveste!

Ne-am perfectionat se pare in anii din urma tendinţa filmică a unui sănătos neorealism românesc privind dictatura comunistă. E un lucru bun acesta si am putea sa ieşim in lume cu asemenea povesti artistice despre suferintă si infruntarea ei printr-o sporită umanitate. Mungiu, Porumboium cristi Puiu sau Nemescu pot sa fie continuatorii unor Pintilie, Piţa, Danieliuc sau Liviu Ciulei si pot arăta lumii că avem o cultură încă vie, o cultură care renaste ca o floare a soarelui din gunboiul istoriei. Dar chiar dacă ar lua Oscarul, filmul lui Cristian Mungiu nu poate servi ca poveste de identificare pentru tinerele generatii. Pentru educatie avem nevoie de alte tipuri de fictiuni literarea sau cinematografice.

Istoria era artificială si falsă, am rescris-o si o eliminăm usor din programe. Editurile de carte pentru copii au murit si azi doar carti de colorat mai editează editurile străine. Concursurile de proiecte cinematografice le castigă in fiecare an nepotii lui Sergiu Nicolaescu, nu cred ca are sanse cineva cu vreun proiect educational. Ministerul Educatiei este condus de un inginer penibil si banii pentru educatie se dau doar pentru firmele de constructii care sa sifoneze din proiecte de repararea scolilor. S-ar putea ca unii sa sară in sus, să spună că nu trebuie să ne ocupăm de imaginarul si identitatea copiilor. Bun, să zicem ca refuzăm fictiunile eroice si spunem ca sunt ideologie, dar avem destine de romani exceptionali care ar putea să inflacareze mintea si sa incalzească sufletul copiilor romani. Nadia si destinul ei este subiectul a zeci de filme de fictiune americane, doar noi nu facem nimic. Ilie Nastase a pornit cu tenisi rupti iar Ion Tiriac, copil ramas fara tata, au cucerit o lume intreagă ai au reinventat un sport. Brancusi a reiventat arta contemporană, Ionescu sau Cioran au uimit Parisul, Eliade a descoperit profunzimile ascunse ale religiilor si miturilor universale. Sunt sute de destine care ar constitui povesti exemplare care depun marturie că nu suntem doar ucigasi de femei sau hoti de supermarketuri. Nici doar cei ce aruncă fetusi in budă, roboti ce lasa batrani sa moară in stradă sau spagarii planetari, că suntem o natiune normală, care are mult de muncit, care trebuie să facă mult pentru a deveni 100% europeană, dar in nici un caz nu suntem niste mutanţi nemernici la care umanitatea de la Cannes se uită cu groază.

Nu mă interesează ce ar putea să spună ideologii unor programe internationale care vor să ne dezvolte doar abilitătile manuale in scoli de tip Waldorf. Mă sperie viitorul pentru care nu vrem să facem nimic. Să nu spui copiilor, prin moduri diverse, de unde venim, spre ce mergem si ce misiune avem noi pe pămant, sa nu le spunem ca avem oameni care sunt admirati de toata lumea sunt moduri de a lobotomiza tanara generatie.

Dar azi este ultima zi a anului 2007 si poate la anul ne vom trezi. Macar o noapte sa pâlpâie flacara galbenă a sperantei. La multi ani!

Craciun Fericit!

Sarbatori fericite, dragi prieteni!

Sa ne bucuram alaturi de familie si prieteni si sa dăm si celorlalţi o părticică din bucuria noastră, căci "suntem treaptă pentru celălalt", cum zice Vasile Cel Mare.

Craciun Fericit!

Jurnal de idei

Despre chipul uitat al normalităţii

In politică, participantii la ceea ce sociologii numesc „câmpul politic”, dela functionari, la politicieni sau jurnalisti, ne-am obisnuit să acceptăm toate formele de anormalitate. Simularea, cinismul, legarea de scaun, sinecura, nepotismul, coruptia au inceput să devină piese de mobilier printre care trec, lovindu-se sau nu, ca de mobile, chiar si cei mai virtuosi. Unii speră intr-un proces de modernizare pe care il poate face doar timpul, altii asteaptă o minune ca lucrurile sa se schimbe si cei mai multi se simt bine asa. Pericolul este acela de a nu mai putea distinge bine normalitatea, de a citi normalitatea prin „ocheanul intors” al unei atitudinii care cauta dincolo de gestul simplu un inteles ascuns, eventual un conflict. Recent Ioan Rus a renuntat la un cumul de functii, adica si-a dat demisia din functia de Presedinte al PSD Cluj, pentru că detine o functie mai tare, cea de vecepresedinte national. A facut-o in stilul lui personal, adică laconic, cu un comunicat sec. Nimeni nu s-a gandit ca de mult considerăm cu totii ca este nesănătos si nepractic ca oamenii sa aibă multe functii suprapuse de sef, că este normal ca sa existe o mai buna distributie a sarcinilor intr-o organizatie, doar din ratiuni de eficienta. S-au născut zeci de ipoteze privind disoluţia Grupului de la Cluj, părăsirea lui Geoană, partid regional ... numai normalitastea exprimată simplu in comunicat nu a fost considerată o explicatie consistentă. Vom ajunge oare sa codificam mesajele polisemantic pentru ca, dupa un proces complicat de decriptare, audienta sa poată degaja un inteles pe care l-am fi putut spune intr-o propozitie simpla: Ana are mere?

Un semn de nevroză politică este totusi detectabil: nu mai recunoastem normalitatea, acceptam greu ca explicatia s-ar putea afla la suprafata gestului politic, in chiar textul care o descrie.

Bugetul de stat, intre logica mijloacelor si cultura performantei

Declaratie politică
17.12. 2007

Vasile Dancu


In general, sfarsitul de an ne găseste in discutii, dispute, negocieri legate de bugetul de stat al Romaniei. In mod normal ar trebui să fie o perioadă importantă pentru planificarea politică si administrativă. In realitate, chiar si această perioadă este una care nu iese din trista anormalitatea a vietii politice de la noi. Activitatea Guvernului este luată in discutie de pe pozitiile emotionale, legate de interese inguste sau doar din punctul de vedere al unor partizanate care nu au nimic de a face cu interesul public.

Unii apreciază Guvernul pentru că le acordă protectie, altii pentru că primesc bani direct spre localitati si firmele lor de drumuri sau poduri si reabilitare de scoli, intr-o manieră absolut netranspareantă de executie bugetară. Unii sustin Guvernul de spaima uneri posibile dictaturi prezidentiale, astfel că, pe teoria răului cel mai mic, ne trezim cu sustinatori politici pentru PNL si Tăriceanu care sacrifică propriile ideologii politice doar pentru că il urasc pe Traian Basescu sau pentru că vor ca să existe un echilibru politic formal. Sunt si politicieni care selectionează doar faptele bune, dar uită totalemente esecurile politicii guvernamentale

La fel stăm si cu criticile. Primul Ministru este criticat de unii pentru că i-a eliminat de la guvernare si de altii pentru că interesele lor private le-au fost afectate. Unii il critică din altă directie politică doar pentru că este de dreapta, pentru că a impus o masură sau alta, sau pentru că nu a făcut cine stie ce proiect drag lor.

Nici sustinerile si nici criticile nu au mare valoare dacă nu se intemeiază pe o evaluare cat se poate de obiectivă. Ori atata timp cat vom discutam partinic despre admionistraţie, tara va ramâne in subdezvoltare iar politica va fi doar un zgomot demagogic iar noi, parlamentarii, ne vom păstra imagine de mutanti somnolenti ce se trezesc doar pentru a vota privilegii.

In evaluarea activităţii guvernamentale rareori folosim indicatori care să măsoare performanta si calitatea guvernarii iar in putinele cazuri cand se calculează indicatori, acestia sunt greu imposibil de obtinut dacă esti parlamentar de opozitie. De aceea, dragi colegi, dati-mi voie sa fac o pledoarie pentru folosirea indicatorilor in toate activitătile noastre, inclusiv in activitatea de planificare bugetară. Din nefericire, la noi folosirea indicatorilor de performanta este doar o vorbă si in mimetism absolut inconsistent.

Ca membri ai Uniunii Europene ar fi trebuit ca discutarea proiectului de buget pe anul 2008, să o facem intr-o logică schimbată: să trecem de la o logică a mijloacelor, la o logică a rezultatelor, adică ar fi trebuit ca in elaborarea proiectului de buget să introducem demersul performantei pentru a analiza eficacitatea politicilor publice. Din păcate, de la an la an, vorbim doar de volumul de mijloace necesare pentru un sector sau un proiect, dar nu aducem in discutie rezultatele concrete oblinute si nici cele vizate, adică eficacitatea cheltuielilor pe fiecare obiectiv.

In ţările europene cand guvernul vine in Parlament cu proiectul de buget, iar deputatii si senatorii, unde e cazul, trebuie să se pronunte asupra unui triplu aspect: trebuie sa facă o reflectie asupra directiilor strategice, să evalueze obiectivele de performantă dar si sa aprobe sistemul indicatorilor de performantă.

Fiecărui program guvernamental i se ascociază obiective iar obiectivele sunt traduse in obiective operationale. Pentru fiecare obiectiv operational se caută indicatori concreti, pertinenti si fiabili. Nu indicatori de cheltuire, ci indicatori de impact, pe termen lung, mediu si scurt, indicatori masurabili. In plus, indicatorii sunt insotiti de valori – ţintă, prin care responsabilii de program si ordonatorii de credite se obligă sa realizeze cresterea eficientei de cheltuire nu ca la noi unde Ministrul Adomnitei umblă prin tara si critică sau amenintă pe cei care nu pot sa cheltuie. Nu am auzit insă un ministru care să-si critice subalternii pentru că au cheltuit ineficient bugetul.

Din păcatem lipsa indicatorilor sau putinătatea lor, dovedesc că nu dorim să devină transparentă activitatea de luare a deciziilor si nici performanta nu ne interesează pentru că, in tarile civilizate, cultul indicatorilor inseamna cultura performantei.

Nici societatea civilă sau mass-media nu participă la la nasterea unei culturi a performantei, comentariile colorate sunt privilegiate cifrelor, iar folosirea de indicatori este prea greoaie si mai putin interesantă decat un epitet sau o cearta intre doi politicieni.

Sunt aproape sigur că opinia publică nu va exploda de curiozitate pentru evaluarea activităţii guvernului chiar dacă astăzi PSD a făcut un exercitiu public de prezentare a unei evaluări prin indicatori a guvernarii din ultimii trei ani.

O să prezint, la întamplare, câţiva indicatori care măsoară activitatea guvernului, in speranta că orice gest de acest fel ar putea să fie gest fondator pentru nasterea unei civilitatii si culturi a măsurării performantei prin indicatori concreti.
Cota unică de impozitare a adus avantaje materiale pentru numai 4,8% dintre salariaţi. Doar cei cu un salariu de peste 15 milioane ROL, adică numai 183.163 din cei 3,8 milioane de salariaţi cu normă întreagă au beneficiat cu adevărat de această măsură.
In prezentul proiect de buget se prevede alocarea a 0,02% din PIB pentru IMM-uri în 2008, de 25 ori mai puţin..decat a promis guvernul
Zero – grad de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în 2007. România a pierdut oportunitatea de a utiliza 2 miliarde de euro de la UE în 2007 fonduri structurale. Pierderea celor 741 milioane euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală a lăsat agricultorii în sapă de lemn.
7 din cele 8 euroregiuni de dezvoltare din România se află printre cele 15 regiuni cele mai sărace ale UE. 50% dintre localităţi au acces la reţele de apă potabilă şi canalizare.
România – pe ultimul loc la îndeplinirea criteriilor Agendei Lisabona. Doar 1,7 români din 100 participă la programele de formare permanentă. România alocă pentru cercetare dezvoltare de 3 ori mai puţin decât media UE27 şi de 5 ori mai puţin decât ţinta stabilită în cadrul Agendei Lisabona
Deficitul extern s-a accentuat, ajungând la 14% din PIB, dublul nivelului sustenabil calculat de FMI.
În 2006, importurile au fost mai mari decât exporturile cu 15 miliarde de euro.
Cei mai bogati 300 de români detin averi care reprezinta 22% din PIB ul României iar 3 milioane de români care trăiesc în sărăcie absolută;
În 2007, raportul dintre veniturile băneşti realizate de cei mai bogaţi 10% si cei mai săraci 10% din România este de 1:17 (medie pe persoană).
În perioada guvernării de dreapta 2004-2007, câştigul salarial mediu net a crescut cu 58% (de la 688 RON în dec 2004 la 1084 RON în oct 2007), iar preţurile au crescut astfel:
la energie electrică cu 19%,
la energie termică cu 63%,
la gaze naturale aproape 100%,
la apă canal salubritate au crescut cu 79%,
la transport pe calea ferată cu 61%
iar la transportul urban de călători cu 42%.

În plus preturile la carne si preparate din carne au crescut cu 60%, la pâine cu 80%, la lapte si produse lactate cu 75% iar la ulei cu 45%.

În perioada 2003-2004 pensia medie lunară a crescut cu 54%, în vreme ce în perioada 2005-2006, pensia medie lunară a crescut cu 36%

Cu cei 1,1 milioane euro pe care Guvernul i-a dat pe scrisori adresate pensionarilor, puteam plăti pensiile lunare a 22.000 pensionari agricultori (50 euro pensie medie agricultori * 22.000 = 1.100.000 euro), adică toţi pensionarii agricultori din judete precum Arges sau Prahova sau majoram cu inca 3500 numarul biletelor de odihna si tratament pentru pensionari
Mai mult de 50% dintre unităţile de învăţământ nu au fost avizate medico-sanitar;
Doar 15-20% dintre elevii din mediul rural merg la liceu şi doar 2-5% urmează studii superioare;
România se află pe ultimul loc şi la absorbţia fondurilor ISPA
Din cele peste 2,25 miliarde de euro alocate, ministerele Transporturilor şi Mediului au reuşit să absoarbă doar 11,6%, adică 262 de milioane de euro.
Numai 14% din IMM-uri deţin informaţii despre fondurile structurale europene şi despre cum pot fi accesate, faţă de o medie de 45% a companiilor europene.
66% din gospodăriile din mediul rural iau apă de la fântână, 96% nu au acces la canalizare, 85% nu au apă caldă, iar 2 milioane de agricultori rămân fără nicio formă de ajutor social in timp ce .... CIFRA ZERO domină întreaga gestiune ministerială a activităţii din agricultură. ZERO – sume accesate, până în prezent, din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, sume prevăzute pentru 2007 la 577 de milioane de euro. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 202 milioane de euro prevăzute pentru perioada 2007-2013 din Fondul European de Pescuit. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 272 de milioane de euro prevăzute pentru aplicarea măsurilor de piaţă pe acest an.


Aceste date, probabil nu vor fi destul de interesante pentru opinia publică, pentru ca sunt indicatori calculati de un partid. Nici Institutul National de Statistică nu va face publice buletine cu indicatori de performanta a guvernării, căci nici un guvern de pâna acum nu a fost interesat de un asemenea gest de transparenta, desi poate ar trebui sa începem de undeva. Colegii si de la PNL sau UDMR pot veni cu indicatori care sa avantajeze guvernul si tot ar fi un punct de pornire, o bază de discutie mult mai serioasă.

Toti indicatorii insă ar trebui să fie stabiliti ncă din proiectarea bugetară, pentrui fiecare leu cheltuit sa existe indicatori concreti de masurare a efectelor. Altfel, nimic nu se va schimba si Nicolae Ceauseascu va ramane sa conduca in topul politicienilor. Iar noi, maine si poimaine, o să votăm niste cifre de buget fără să stim nimic despre folosirea lor.

Mi-ar fi plăcut să fiu sculptor, pictor sau arhitect

INTERVIU
realizat de Georgeta Todoruţ, revista GHIMPELE DE CLUJ



1.De ce credeti ca Dumnezeu a creat mai intîi barbatul si nu femeia?

Pentru odată cu barbatul, Dumnezeu a inventat singuratatea si, probabil, a vrut sa-l incerce pe barbat, cît este de puternic si aşa a văzut că e slab, că nu e bine sa fie singur omul pe pământ. Femeia a adus pe pămant iubirea si acesta este lucrul care i-a iesit cel mai bine Creatorului.

2.Cum arata femeia din spatele unui barbat de succes?

Depinde de rolul care l-a avut in constructia lui. Femeia care l-a ajutat pe barbat să facă o carieră de succes nu poate fi decât fericită şi implinită. Celelalte, femeile care au vânat un barbat de succes sau cele ale carui bărbat este lovit de norocul conjuncturilor de tranzitie, trebuie sa fie destul de nefericite pentru că acei barbaţi care nu au lucrat cu toata fiinta lor la un proiect, si din fiinta noastra face parte si jumatatea-femeie, sunt nesiguri si schimbatori, caută sa-si facă cadou mereu alte femei. Multi oameni care n-au cunoscut succesul social la timp, nu au inaltimea spirItuală pentru a gestiona acestă situatie nouă fără a isi bulversa viata complet, încercand o rupere de trecut, ceea ce constituie o drama pentnru cei apropiati. O spun asta ca minoritar - nedivortat, intr-o echipă guvernamentală formata din 24 de barbati.

3.Cum ar fi aratat viata dumneavoastra daca v-ati fi nascut italian si nu roman, sau neamt?

Familia mea, se spune, a venit din nordul Italiei in tara Nasăudului cred ca prin secolul XVIII, la inceput. Nu cred in stereotipurile etnice prea mult dar cred ca fiecare cultură are dominante de exceptionalitate care o individualizează. Mi-ar fi placut să fiu sculptor, pictor sau arhitect. Poate cel mai mult mi.as fi dorit să fiu arhitect al splendidelor grădini medievale italiene.

4. După ce judecati, calificati, o persoana la un prim contact?

De multe ori gresim la primul contact dar cel mai important lucru este privirea, ochii. Cand intalnesc pe cineva care la primul contact incearca sa se ascundă după cuvinte ma uit în ochii lui. Aici pot sa te insele doar marii actori, ori acestia sunt putini.

5.Cum ati vrea sa muriti, sau mai elegant, in ce circumstante ati dori sa parasiti aceasta lume?

As vrea sa fiu la capătul unui ciclu de viaţă, cand n-o sa mai am nimic de spus in scris, cand n-o să mai pot crede in schimbarea lumii prin cuvant si imagine si n-o sa mai am proiecte. As vrea să nu fie primavară, sa nu fie soare, să fie noapte. Să nu fiu singur acasă si, dacă nu cer prea mult, să fi băut un pahar de cognac inainte.

6.Va rugati? Daca da, ce-i cereti Divinitatii si pentru ce-i multumiti?

Ma rog cateodată, niciodată cerând ceva, doar uneori multumind ca sunt om şi nu piatră, că am multi prieteni si putini dusmani, că am o familie frumoasă care ma inconjoară cu dragoste si mă obliga sa-i iubesc atât de tare incat uneorim prin hotelurile Europei, imi dau lacrimile gandindu-ma la ei si simt ca mi se taie respiraţia.

7.In ce situatii va simtiti neputincios?

Cred ca se poate face totul daca ai credinţă cât un bob de mustar, dar in schimbarea lumii politice am inceput sa simt ca nu mai pot. Am visat sa schimbăm generatia de bolsevici care au deturnat Revolutia din 1989, imprastiindu-se prin partide, am facut paşi uriaşi, dar in aceste zile am senzatia că am pierdut, că va mai trece un ciclu politic al ticalosiei si coruptie si Brucan, bolsevicul pocăit, a fost prea optimist atunci cand noi il injuram de zor pentru pesimism..

8.Proza sau poezie, muzica clasica sau folk, tuica sau coniac, Basescu sau Tariceanu?

Poezie, pentru că este mai tare, mai concentrată, folk – pentru că mi-a incălzit copilaria si adolescenţa, ţuica lui tata – pentru că mi-e dor de el, Băsescu – dă senzaţia de autenticitate şi curaj, Tăricenu este mai serios, iar eu l-as alege pe Tony Blair.

9.Mai au studentii de azi idealuri, mentori, modele de urmat?

Studentii de azi sunt adaptati lumii lor: o lume fragmentată, dinamică, cautătoare de senzatii tari, comercială. Idealurile nu se poartă, iar modelele pe care le pot oferi mass.mediile comerciale sunt derizorii. Profesorii aleargă tot după bani, mentoratul nu se normează si atunci ... scoala este un loc tot mai pustiu deja. Mai sunt putini profesori care fac apostolat academic. M-aş bucura să ma însel.

10. De ce nu ascultati sfatul marii majoritati a bloggerilor cu care intrati in dialog virtual,acela de a va retrage la catedra?

Il ascult dar incă nu-mi vine să cred că nomenclatura rosie infrăţită clica unor „nouveaux riches” au castigat definitiv batalia impotriva celor care vor o nouă Românie si o altfel de politică. Ma retrag incet spre catedră, dar cu spatele inainte si fata la politică. Mai pun o grenadă, mai trag cateo o rafală, comportament naiv de Rambo...

11.Poezia , versurile pe care le iubiti cel mai mult.

In functie de stare, de anotimp, de suflet. Iarna imi place Esenin ( Nu regret, nu mă jelesc, nu strig/Toate trec ca floarea spulberată/Veştejit de-al toamnei mele frig/ Nu voi mai fi tînăr niciodată) si Adrian Păunescu cu oamenii lui de zapadă care s-au sleit din lipsa de iubire. Toamna imi place Radu Stanca sau Cezar Ivanescu, Lucian Blaga sau Emil Brumaru. Il port in suflet si Matei Visniec, de pe vremea cand era poet, pe Constantin Preda de la Craiova, sau pe ingerul Traian Furnea. In orice anotimp sau stare imi place Nichita Stănescu (Leoaică tânără, iubirea ....), Mircea Dinescu (de pe vremea cand nu era clovn si mosier – „mai stii cum te strigam pe-atunci/icoana cu picioare lungi). Sunt sute de poeti pe care ii iubesc ca pe niste frati de ai mei mai mari, raspinditi prin lume de mama asta vitregă pe care, indeobste, o numim Viaţă.

12.Ce gust avea,deja uitatul "nechezol" de la deja defuncta cafenea "Croco" inainte de 89?

Nu sunt nostalgic, traiesc doar in prezent si viitor. Dar nimic nu se compara cu gustul tineretii si studentiei. Nici culorile, nici lumina, nici verdele, e ceva despre care poetul Dorin Tudoran spune: Numai copilaria e glorioasă, in rest totul e agonie.

13.Dar poezia pe care o scriati atunci, unde e acum?

Poezia de atunci... pentru oricine poezia tinereţii moare odată cu acea varstă... este ingropată acolo unde ne-am ingropat acei ani. Undeva prin fiinţa noastră, insă greu de găsit

14.Va simtiti provincial? Daca da, unde si in ce imprejurari?

Nu ma simt provincial pentru am acces la lumea ideilor si pentru ca doi ani si jumtate petrecuti in Parlamentul European mi-au demonstat ca Bucurestiul, nu cu mult timp in urma o adevărată capitala, azi este provincilizat total. Este sediul manelelor, a kitschului, vulgaritatii si comercialului. Transilvania si Banatul se indreaptă spre Europa, Bucurestiul se incapaţânează să ramână balcanic.

15.Care din urmatoarele calificative sint reale: ideolog, strateg, manipulator sef al PSD?

Niciuna, fiecare cuprinde doar o parte de adevar si o parte de iluzie (a mea sau a celorlalti). Sunt un intelectual de stanga care, nepot dee granicer fiind, incercă să păzească granita social democratiei de de invazia ţigăniei, granita valorilor in care trebuie să credem, de presiunea baronilor ce caută doar castigul iar ca ardelean sunt dator acestei părti de lume cu o lupta pentru emancipare si recastigarea demnitatii colectivităţilor nostre.

16.De ce ministrii ardeleni au esuat la Bucuresti?Ma rog, nu e cazul dv, dar lista poate fi completata de Marga, Miclea, Hardau sau Maior?Sint ardelenii prea lenti pentru aceste vremi?

Nu au esuat, am participat toti la o lucrare de desţelenire. Au creat un model pe care inca Bucurestiul il refuză, dar nu o va mai putea face mult timp. Faptul că ardelenii nu sunt acuzati de coruptie si nici nu sunt etichetati ca baroni locali a fost deja prea mult pentru mediul politic de la Bucuresti si afluentii modavi, olteni sau dobrogeni. In acest prim deceniu al noului mileniu, Ardealul si-a facut datoria din acest punct de vedere.

17 ...Aceeasi incetineala explică si amânarea momentului in care clujenii vor prelua friiele PSD?

Clujenii nu vor să conducă acest PSD, vor sa-l schimbe si asta nu se poate face din foisorul de sus.

18.Câte cure de slabire ati tinut pina ati ajuns la actuala forma fizica? Ne dezvaluiti si noua reteta?

Am tinut una dar hatarîtă de vreo 45 de zile in care m-am programat mental pentru a slabi, lucrul cel mai important, am facut sport, miscare si un regim disociat. Cate o zi lactate, una cartofi, una fructe, orez, carne albă si weekend liber dar cu masură si cel putin doi litri de apa plata la care am adaugat cel putin 1 litru de ceai verde. Am slabit 32 de kg

19. Care e cel mai mare compromis pe care l-ati facut in viata?

Cel mai mare compromis a fost acceptarea de a intra in Guvernul Romaniei .... pe baza unui proiect de necesitate si impotriva sensibilitatii si gandirii mele critice. Si apoi am si ramas sa ratacesc prin politică visând la cai verzi pe pereţi.

20.De ce ar trebui sa revina in tara tinerii care studiaza acum in strainatate?

Pentru că numai aici se pot bucura de succese si pot sa afle alinare la esecuri si infrîngeri. Dincolo sunt conditii minunate pentru studiu sau chiar pentru o viaţă cu frigider mai plin si vacante mai bogate, dar solidaritatea si prietenia sunt mai rare. Iar noi am trait intr-o cultura patriarhală in care de geneartii mamele ne-au tinut la san, ne-au mangâiat, bunici ne-au spus povesti. Am vazut, in strainate, romani reliazati dar niciunul fericit. Este drama noastră ca suntem copaci cu radacinile in pamant, nu avem rădacini in aer.

21.Ce le-ti spune copiilor dumneavoastra daca mâine ar pleca "in lume"?

Ce mi-a spus bunicul meu cand aveam vreo 13 ani si ma pregateam sa plec in lume, cu un geamantan de carton plin de iluzii. Mi-a spus sa fiu om de cuvant, asta este lucrul cel mai important al familiei noastre de cand ne stim. Si să nu joc jocuri de noroc, căci, mi-a spus bunicul, tu semeni cu mine, esti pătimaş, mergi până la capăt si asta te-ar putea pierde.

22.Vă mentineti declaratia scrisa "Romania nu va avea nici o sansa daca politica vor face doar comunistii reconvertiti, securistii, baietii sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cintaretii,dansatoarele, contabilii de CAP, schimbatorii de valuta sau alti aventurieri"?

Da, Romania este condamnată la subdezvoltare durabilă de actuala clasă politică. Politicienii nu se pot desprinde de inguste interese individuale sau de partid si nici macar nu au curajul sa facă proiecte de viitor. Modul in care a fost reconvertită vechea nomenclatura comunista si securistă in oamenii capitalismului de tranzitie este de vină pentru asta.

23.Unde se ascund intelectualii de stinga, si mai ales, care este definitia "intelectualului", dincolo de dictionar?

Intelectualii de stanga se feresc de partide pentru că nu pot accepta definitia data stangii de fostii comunisti: stanga se opune restiturii proprietatilor, condamnarii comunismului sau lustratiei. Electoratul dependent de stat nu este neapărat de stanga, el migrează spre putere, indiferent care este acestam exemplul Basescu si PD este graitor. Sunt zeci de mii de tineri,de intelectuali sau lucratori din servicii care cred intr-o societate mai dreaptă, care sunt de acord ca piata libera nu poate fi un arbitru intre lupi si miei si care sunt convinsi ca impozitele trebuie plătite diferentiat, după puterea economică – mai mult de la bogati, mai putin de la saraci. Intelectualii de stanga sunt timorati dar nu va trece mult si vocea lor se va auzi tot mai tare caci avem deja primul guvern de dreapta adevarat si efectele sociale ale acestei guvernari ne vor obliga sa iesim din indiferenta sau apatie. In general, intelectualii sunt cei care au un contact cu lumea abstracta a ideilor si vor, prin experianta castigată acolo, sa facă ceva pentru majoritatea care traieste mai ales pe baza instinctelor primare.

24.Cum credeti ca veti arata la 75 de ani? Nu doar fizic.

As vrea ca in dimineţa acelei zile de 25 noiembrie să vină Maria , sotia mea, sa ma trezească cu aburul de cafea proaspătă, cu acelasi furişat discret, cu care o face deja de peste 20 de ani de cand suntem casatoriti. Sper sa am un raft de carti scrise de mine si să fiu la fel de fericit că incepe o nouă zi. Sa fiu nefericit ca vine noaptea si trebuie să si dorm si să nu contabilizez nici o secundă de plictiseală, nici pana la acestă varstă. Sper sa am pe birou două sau trei carti adevarate, scrise de mine: adică niste carti care vorbesc oamenilor direct, care le transmită o anumită cunostere, care incerca sa.i ajute să traiască mai usor sau mai bine acestă viată tot mai incalcită pe care o abordăm fara a avea retetă sau instructiuni de folosire. Sper sa fiu la 75 de ani un batran de care nu fug cei tineri.

jurnal de idei

Un proiect pentru anul care vine?

Un singur proiect politic: o Romanie socială, într-o Europă socială, unde omul este o valoare, nu profitul . In care solidaritatea este mai importantă decât competitia si piata nu este D-zeu suprem. In care comunităţile se autoorganizează si nu sunt dijmuite de capitale pentru ca, după aceea, orice ban ce vine inapoi să fie prilej de demagogie politică. In care politicienii aduc o contributie idei si proiecte, nu vin doar cu gargară. Vreu să ne reorganizăm comunităţile astfel încât limba, etnia sau religia sa nu fie criterii pentru a ne diferentia sau a vota unii contra altora. Proiectul este complicat si paradoxal: vreau să facem o constructie politică si civică a normalităţii. Proiectul acesta este atat pentru anul in curs dar si pentru viitor, este sâmburele de sperantă care mă tine incă agatat de viata politică, loc in care, ca să fiu sincer, mă simt tot mai strain si mai anacronic cu asemenea vise.