IESIREA DIN TACERE

Un prieten italian, intelept si sensibil, mi-a trimis azi un mesaj de felicitare pentru alegerea mea intr-o functie politică cu urmatorul text: “Un sef politic nu trebuie sa-i asculte pe toti cei care vorbesc, trebuie sa aiba capacitatea de a asculta la cei care nu pot sa vorbesca”. I-am multumit in gand si am stins televizorul vinovat. Mi-am dat seama că de trei ani ne uitam la spectacolul sinistru al unei politici de galagie si cearta, cică pentru interes national si legalitate. Constituţia si legile sunt pretexte pentru cei care se prefac a reprezenta diferite categorii de cetăţeni. De fapt, politicienii puterii se reprezintă doar pe ei iar de vorbit vorbesc mai ales in numele unui pseudo-capitalism in care democratie inseamna numai libertatea de vot. Televizoarele sunt pline de teme care nu interesează pe nimeni, iar din ziare aceleaşi mutre nu ne mai spun nimic. Lipsa unei culturi de stanga face ca sa nu mai avem politicieni sau intelectuali care sa ne indemne să visăm că lumea poate fi schimbată.

Am ajuns să-i credem pe apologetii dreptei care spun ca legile piatei pot face ordine intre lupi si miei, cand ei se amestecă in libertate desi avem in fata un adevar incontestabil: viata este un infern pentru tot mai multi oameni. O mamă se aruncă de la etaj cu copilul in brate si din revistele colorate ne zambesc trist tinere femei frumose care isi pierd copii in tribunale după ce s-au lăsat păcălite de capitalisti care vroiau doar să se inmultească cu ele si să aibă copii frumosi. Primii 300 din bogatii Romaniei au deja 20% din PIB, primii 1000 probabil au 50%. Problema este ca toti am plecat acum 17 ani de al aceaşi linie de start, cu bagaje putine si cu buzunare goale. Oamenii sunt o marfă pentru ei. L-am uitat cu totii pe sindicalistul Sahleanu care a fost ucis la comanda unora din primii nostri capitalisti. Noi toţi suntem si o să fim o marfă pentru capitalism daca nu reusim sa ne solidarizăm pentru a rezista.Cei din top vor institui pe zi ce trece, tot mai puternică, democratia batei si vor pune un zid de sticlă intre ei si saraci, pentru a se vedea numai de-afară inauntru, căci nu pot trăi fără exibitionism.

Acum 10 ani Ioan Rus m-a invitat la biroul lui de la partid, nu stiu pentru ce, nu aveam sigur o chestiune politică. M-am plimbat o jumatate de oră printre oamenii de pe o stradă principală din Cluj, m-am uitat in stanga si dreapta, să nu ma vadă cineva, si am intrat in viteză. Printre colegii mei de la Universitate si studentii mei era o mare rusine să faci parte dintr-un partid sau să fii vazut pe-acolo. Recunosc acum că atunci mă inselam, nu stiam că nu trebuie sa astepti ca altii sa schimbe lumea in locul tău. Cu ce drept le ceri altora să facă asta, sau îi critici, dacă tu nu faci nimic? Cand esti parte a nepăsării generale, nu meriti nimic. Iti meriti soarta!

Trebuie să ne dorim să schimbăm lumea si să credem ca acest lucru este posibil. Dacă nu participam la schimbare, ea se va face oricum, dar fără noi. Nu cred in ideea ca, si la noi, capitalismul a triumfat si nu mai trebuie pus in discutie, iar cei care o fac devin dusmanii poporului. In Romania, mai ales, nu mai conteaza cine si cum a obtinut capitalul atata vreme cat oamenii gasesc la acesti "capitalisti" un loc de munca.

Cei multi nu pot să vorbească, nu mai are cine sa-i audă si nici ei nu mai cred că merită să-si strige nefericirea si cel mai greu este sa-i scoti pe oameni din tacere. Sa-i convingi să caute o cale de a vorbi, de a protesta, de a se exprima. Unii plecă aiurea in lume, altii raman aici, in linistea cea aducatoare de amorteală, de marasm si de iluzia ca totul e bine si traim in cea mai bună dintre lumile posibile! Anana Stratulat, femeia care a primit un Bentley de culoarea ochilor ei, a descoperit ca durerea in tacere este mai mare si unele vise ne costă scump. Cristina Datcu nu a mai descoperit nimic, ea a murit in tacere, poate cu mult inainte de a se strivi de caldarim, alaturi de fetita de doi ani.

In fiecare zi ar trebui să facem un mic pact intre invinsi, cum i-ar zice Sabato: adică să iesim din tacere, să refuzăm a mai fi parte a nepasarii generale!


articol publicat in www.qmagazin.ro