SFÂNTUL VALENTIN AL POLITICII

În ziua în care m-au ales preşedinte de organizaţie, tinerii din organizaţia noastră m-au invitat la o acţiune politică: să ditribuim prezervative în căminele studenţeşti şi felicitări de Valentine s Day. Nu mi-a displăcut ideea măcar pentru că mă considerau destul de nebun să o fac, dar cred că nu o să mă duc. O să fac alceva în această zi, nu pentru că sunt scorţos sau pentru că mi-ar fi ruşine, ori pentru că aş crede că este un lucru vulgar. Din contră, pentru tinerii dintr-un partid această sărbătoare este o ocazie să arate că sunt normali sau poate chiar mai normali decât s-ar crede dacă fac un spectacol simpatic dintr-un fost tabu.

Ei, tinerii, se definesc prin iubire şi este normal să gândească un asemenea proiect pentru că pot să-l ducă la capăt cu sinceritate şi cu bucuria de a crede că, pentru o zi, au înzestrat cu suflet păpuşa gonflabilă care este politica. Mă îndoiesc însă că trebuie să ne aruncăm cu disperare şi cu toată conducerea partidului pe acestă sărbătoare pentru că ne crează iluzia că am depăşit handicapul de imagine pe care-l avem încă şi mai ales ne ajută să ne minţim asupra faptului că lumea ne priveşte cu bunăvoinţă pe noi, politicienii, şi că, iată, politica s-a integrat în viaţa normală a oamenilor. Nici pe departe! Politicienii caută încă orice ocazie pentru a pune în practică toate formele de demagogie iar cei care nu sunt capabili de altceva nu sunt de condamnat. Mulţi politicieni nu au nici sensibilitate socială, nici idei, nici voinţa de a face ceva pentru oameni şi este normal să participe cât pot de des la spectacolul simulării bunăvoinţei şi grijii faţă de ceilalţi. Ei pot să se ocupe de spectacole ieftine sau să facă diferite evenimente de pomeni electorale.

Sfântul Valentin al politicii are buzunare pline de cadouri şi ar trebui să vină în parcările guvernelor, parlamentelor sau primăriilor cu camioane grele şi remorci pentru că unii politicieni nu pot trăi fără ca fiecare zi să le aducă ceva în schimbul funcţiei şi grijii afişate faţă de oameni. Sfânt al prevestirii primăverii, Valentin trebuie să schimbe garderobele doamnelor şi să aducă bijuterii grele pe trupurile nevestelor sau şefelor de cabinet. Pentru unii politicieni această zi ajunge să le aducă şi ceva mai spiritualizat, adică imaterial, dar nu va grăbiţi, nu e vorba de iubire sau linişte sufletească. Este vorba de puterea pură, uneori pierdută de mersul istoriei sau inventarea votului. Puterea pură, chiar neînsoţită de alte daruri, ca un drog care oferă plăcere prin umilirea celor slabi sau din consumarea voluptăţii de a asculta muzica cuvântului “şefu”. Pentru puterea în forma ei pură mulţi devin dinozauri capabili de orice ticăloşie, doar pentru ca să nu iasă niciodată din funcţii, indiferent de vârstă. Pentru aceştia masca puterii pe care au purtat-o li s-a lipit de chip şi nu sunt capabili să mai accepte o altă viaţă, de fapt, nu mai pot să trăiască normal. În politica noastră, mulţi dintre aceşti politicieni au rămas ancoraţi într-un trecut glorios pentru ei, dar trist şi mizer pentru noi, şi acum se încăpăţânează să ţină România ancorată în acel timp. Au atâta nonşalanţă şi simulează atât de convingător utilitatea lor, ţinându-se de scaune, dizgraţios, încât noi stăm prostiţi , ne uităm la ei şi nu facem ce ar fi normal: să le tragem scaunul de sub cur şi să-i scoatem afară în stradă. Ne-au păcălit spunându-ne că suntem tineri, că avem timp şi o să vină şi rândul nostru, dar între timp vedem că România rămâne la coada Europei iar ei şi-au adus deja odraslele lângă jilţuri iar nepoţii, secretarele, amantele, până şi şoferii lor se pregătesc să-i înlocuiască pentru a păstra intact vechiul sistem. Ei, păzitorii puşcăriei noastre, au început să declare neconstituţională firava libertate câştigată de iluzia născută în nişte zile călduroase de decembrie 1989. Ei care ne fugăreau cu miliţia prin căminele de fete dinainte de 1989, acum se uită la noi cu înţelegere mimată şi probabil că trimit şoferii să cumpere flori pentru secretare sau soţiile uitate acasă.

Dragobetele nu era bun probabil pentru politicieni căci era neaoş şi trimitea doar la iubire. Dragobetele nu este sărbătoarea cadourilor, ci un personaj al iubirii cosmice, logodnicul păsărilor. De Dragobete, flăcăii şi fetele se îmbrăcau frumos şi, beţi de primăvară, îşi căutau perechea pentru toată viaţa. Nu se potriveşte asta politicienilor care divorţează cu uşurinţă şi viteză. De Dragobete, în satele româneşti, băieţii îşi crestau braţele şi se făceau fraţi de cruce, pecetluind cu sânge prietenii care durau până în ceasul ultim. Şi, din acest motiv, Dragobetele nu era interesant, în politică sunt doar interese, parteneriate de afaceri, cumetrii sau alte forme de relaţii economice, nu crede nimeni în prietenie sau tovărăşie.

Sfântul Valentin era normal să-l facă praf pe flăcăul Dragobete acolo unde oamenii nu au încredere în valorile lor, pentru că au fost învăţaţi că ura de sine şi autoflagelarea sunt căile izbăvirii. Inimile de carton şi pluş sunt mult mai vizibile decât fiorul năucitor al iubirii care ne îmbată sau ne înbolnăveşte, uneori pentru o întreagă viaţă. Unde mai pui că iubirea poate răni atât de tare încât o viaţă întreagă să nu găsim leac. De ce să aleagă politicienii un băiat de la ţară când puteau să se orienteze spre un sfânt creat de firmele de marketing, sfânt ce etalează pe tarabă prezervative, inimioare sau flori de cristal? Cadoul, ca semn al dragostei naşte reciprocitate, poate imediată, poate chiar consumată pe loc. Sfântul Valentin ne cere doar o zi din an, este, ca şi politica, un angajament limitat. Nu e Valentine s Life, ci doar Valentine s Day. Mandatul de o zi al sfântului cu inimioare era cel mai uşor de acceptat şi de către politicieni. Nici ei nu se gândesc la strategii sau angajamente pe termen lung.

Am întâlnit bărbaţi şi femei care fac politică, de regulă la nivele de jos, cu sufletul şi care alimentează plăpânda flacără a speranţei că politica noastră va putea face lumea mai bună. Sunt însă prea puţini. Sunt încă prea puţin influenţi. Mulţi sunt încă prea tineri, ceilalţi sunt, după buletin, prea vârstnici.


Dacă politica ar fi decentă nu s-ar amesteca în viaţa celor care pot să-şi mai acordeze sufletul să cânte, chiar şi pentru o zi, căutând un celalalt cu care să îmbrăţişeze eternitatea. Tinerii pot să facă asta şi ei sunt singurii care pot trece peste comercialul care invadează totul . Mi-ar plăcea să nu-i bruiem în acestă zi cu Valentinul nostru politicianist. Mă simt tânăr şi aş merge alături de ei dar ceva mă opreşte. Nu mai pot împărtăşi iluzia că putem, într-o singură zi, să-i montăm suflet păpuşii gonflabile numită politică.

Happy Valentine s Day!