ZIDUL DIN CARPAȚI

Teoria zidului aflat pe crestele Carpaților

În 1996, când Samuel P. Huntington scrie lucrarea sa Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, lansează ideea că moartea ideologiilor va face ca lumea să se întoarcă la starea ei naturală, adică o stare definită prin conflicte culturale, iar aceste conflicte se bazează pe diferențe de natură religioasă și culturală. Cartea are succes mai ales datorită superficialității și stilului jurnalistic, a judecăților spectaculoase, a probelor sumare sau hilare, este criticată masiv de mediile academice, însă lase urme pentru că este intens mediatizată. “Ipoteza mea, scrie Huntington, susține că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor rămâne în continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre civilizații va reprezenta în viitor linia frontului”. Practica a arătat că violențele neprovocate între state s-au rărit considerabil, contrazicând tezele respective și argumentația, iar acest concept de civilizație este sumar și plin de contradicții, chiar lumea arabă arătând că factorul religios este pulverizat de cel etnic. Ca să nu mai vorbim despre conceptul de ”civilizație vestică” ce nu ține cont de partea ei catolică și cea protestantă sau diferențele dintre lumea germanică și cea de factură latină, iar Amartya Sen în cartea sa ”Identitate și violență: Iluzia unui destin” arată, just credem noi, că un conflict între civilizații apare doar atunci când oamenii își reduc identificarea la o singură determinație (catolici sau doar ortodox, de exemplu), în momentul în care introducem alte determinări sociale observăm că apar alte surse de identitate mult mai importante. Dar nu despre acest subiect vreau să discut, ci despre o urmă care a rămas în cultura noastră. Huntington sugerează că o graniță se află pe Carpați, în Transilvania fiind catolici și protestanți, iar la sud, majoritatea este ortodoxă. Pornind de aici, apare pentru prima dată teoria celor două Românii, exclud aici unii autori interbelici sau pesimismul cioranian care, în opera de tinerețe, vorbește despre o graniță, dar desființează atât civilizația și cultura ardeleană, dar și pe cea valahă.

Este adevărat, după pierderea alegerilor prezidențiale, în 2004, și Adrian Năstase a lansat ideea celor ”două Românii”, dar fostul lider al PSD se referea la o altă segmentare, una bazată în special pe criterii sociale și economice, criterii care au dus la un vot partajat între el și Traian Băsescu. Recunosc, uneori scriind despre Transilvania sau analizând sondaje și anchete sociologice, am mai scris și eu despre Transilvania prin prisma diferențelor față de ”regat”, dar niciodată nu am susținut că există două Românii, delimitate de o limita naturală cu toate că semnul unei mari neputințe este ca în aproape 100 de ani România nu a reușit să construiască o autostradă care să lege cele Transilvania de Sudul României și, implicit, de capitală. 

Această idee a prins aripi după primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurate în 2 noiembrie 2014. Am citit zeci de acuze la adresa celor doi candidați care merg în turul doi, acuze în care se spune că au rupt țara în două. Pe de altă parte, mulți analiști au început să vorbească despre mari diferențe de civilizație. Dintr-o dată, Transilvania a devenit țara oamenilor liberi, a oamenilor cu viziune care au respect pentru muncă, pentru vot, în timp ce frații noștri de peste Carpați sunt leneși, proști și influențabili. Mai mult, în sudul țării, corupția este iubită de oameni, în timp ce Transilvania este taxată, iar oamenii votează pentru curățenie morală și puritate spirituală. Și eu sunt mândru că sunt ardelean și sunt, de multe ori, enervat de balcanism, dar asemenea segregări sunt ciudate. Voi reveni la argumente, însa deocamdată să analizăm această aserțiune cu exemplul Clujul, capitala civilizației transilvane, dar folosind termenul de civilizație ușor diferit de definiția lui Huntington. Votul clujenilor pentru Iohannis arată o anumită atitudine față de Ponta, PSD sau București, dar nu cred că izvorăște din atitudine anticorupție din cel puțin următoarele motive: cel puţin orașul Cluj Napoca nu a fost în 25 de ani condus niciodată de PSD, primari fiind doar oameni de dreapta Gheorghe Funar, Emil Boc și Sorin Apostu. În plus, nu știu să avem niciun alt oraș mare din România care să aibă în pușcărie primarul, președintele consiliului județean, vicepreședintele Consiliului Județean, alături de parlamentari. Klaus Iohannis a venit, la Cluj, este împreună cu această echipa de peneliști și pediști, reprezentanții acestei administrații demonstrat corupte. Dacă Klaus Iohannis a fost votat masiv este pentru că oamenii nu au făcut o judecată morală asupra echipei lui și poate pentru că au făcut o judecată aspirațională legată de personalitatea Domniei sale, de originea etnică, de dorința de a merge spre Occident, de modelul dezirabil care este Germania sau respectul nostru pentru sași. Cred că este exagerat să spunem că toți românii sunt hoți iar noi, ardelenii, suntem feciorele neprihănite, chiar dacă se pot face judecăți de nuanțare chiar în această problemă.

Zidul de civilizație care se află pe Carpați în analiza votului pentru Iohannis a părut foarte evident dacă ne uitam de pe lună la harta României, adică la o privire care simplifică foarte mult niște medii obținute pe județe.

 

Sursa:transilvaniareporter.ro

Transilvania și Diaspora

Pornind de la similaritate dintre votul diasporei cu votul din Transilvania s-a vorbit tot mai des în mass-media că sudiștii și moldovenii nu iubesc democrația, că diaspora este socializată la altceva, că acolo s-a mutat România profundă. Nu neg că românii din diaspora au și vor avea un rol civilizator pentru cei rămași acasă, pe măsură ce se întorc și difuzează o influență culturală, am văzut cu ochii mei localități a căror față se schimbă. Dar să nu uităm, migrația internațională cea mai mare s-a făcut și se face din Moldova și Sudul României, aici avem pierderile cele mai mari de populație. Dacă toți migranții ar fi ardeleni, atunci s-ar putea susține mai ușor această teorie cuplând-o cu similaritatea de vot. Știu că diaspora este diferită, dar nu este radical diferită pentru a avea motive să spui că este altă Românie, dar nici pentru a spune că este dușmanul României, cum sugerează cealaltă parte. De ce este diaspora diferită de votul restului țării? În primul rând pentru că votează doar 150.000 din cei peste 3 milioane de români, cei mai informați, cei legați prin media sau internet de realitatea cotidiană din România. Dacă ar vota 50% dintre românii din diaspora, cred că rezultatul ar fi mult diferit de rezultatul acestei elite. Cercetați cu atenție sondajele de pe Facebook din comunități din sud, Iași, Constanţa sau Craiova. O să vedeți același vot cu cel din străinătate, Monica Macovei și Klaus Iohannis ar fi intrat în turul doi, la mare distanță de Victor Ponta. De ce? Simplu, este vorba tot de o elită, potrivit cercetărilor pe care le-am făcut în această campanie, impactul rețelelor de socializare ajunge la vreo 5% din electorat. Sigur, pentru noi, cei care zilnic stăm pe net, pentru jurnaliști, politicieni sau cercetători, internetul pare ”lumea cea largă”, dar, în realitate, este doar o nișă a realității.

Dacă ne uităm de aproape la harta electorală

Dacă ne uităm de aproape la harta electorală observăm că zidul dispare. Cât ar fi ele de imaginare, totuși frontiera e spartă de enclave și zone neomogene.

Sursa: historymaps.ro

Dacă am avea o hartă mai detaliată, am vedea și o mai mică omogenitate. Aici vedem formațiuni mai mari, dar pe o hartă în care am vedea fiecare localitate cu culoarea specifică ar dispărea și mai mult senzația de zid care ne separă. În plus, culoarea dominantă apare chiar dacă localitatea a fost câștigată de un candidat la 3 voturi distanță. Iohannis a luat și în sud foarte multe voturi, mai ales în mediul rural, la fel cum Ponta a câștigat voturi în Transilvania și Banat. Dacă am lua numărul de localități, fără a discuta și despre mărime, probabil că Ponta a avut mai multe câștigate în Transilvania și Banat, ceea ce ar fi tot un raționament superficial, care nu arată realitatea, ci doar o inferență statistică.

De unde vine fantoma zidului din Carpați?

De unde vine eroarea de raționament și aparența Zidului din Carpați (am folosit această sintagmă trimițând la cunoscutul roman al lui Jules Verne, Castelul din Carpați, tot o construcție cu apariții fantomatice) putem demonstra în mai multe moduri:

         

Votul este rațional în Transilvania și irațional în rest?

În primul rând, putem vorbi despre slaba calitate a analizei din societatea noastră atunci când punem în discuție alegerile, generată, în mare parte, de polarizarea politică. Analiza la noi caută mai degrabă să justifice angajamente politice, dar vag ideologice, și mai puțin să caute o explicație a votului ținând cont de cercetările și teoriile sociologiei, psihologiei sociale sau chiar a psihologiei cognitive.

Nu am intenția de a urmări aceste polemici și analize din mediul academic, dar la prima vedere se poate observa că această ierarhizare, segregare, în ”proști” și ”deștepți” a votanţilor vine dintr-o confuzie majoră privind explicația votului, un fel de iluzie a căutării votantului rațional, caracteristica jumătății secolului XX. Alegătorii raționali sunt considerați unii informați, interesați de alegeri și de politică, pot manipula categorii ideologice, au deschidere spre a înțelege pozițiile celorlalți, au capacitatea de a cântări alternative și de a sesiza diferențele între pozițiile politice, ei sunt atenți la liderii elitei care oferă sfaturi și soluții. Studiile sociologice de câteva decenii, mai ales pe electoratul american, locul unde s-a născut această utopie, au arătat că electoratul are o slabă capacitate de conceptualizare sociologica, slabă coerență în atitudine, nu face diferența între ideologii sau între pozițiile partidelor sau ale candidaților, are opțiuni volatile, instabile în timp. În ultimul an, mai multe cercetări pe care le-am făcut publice arată acest lucru și despre electoratul din România. Distincția stânga-dreapta nu mai funcționează în percepția publică din multe motive. Au dispărut programele politice în contextul unui pragmatism sau situaționism exagerat, personalizarea politicii (băsism, pontism), tot mai mulți politicieni fără background cultural care comunică mai puțin conceptual, tot mai multă demagogie, din ce în ce mai multă violență politică îndreptată spre țapi ispășitori. Nu pot interpreta altfel răspunsurile la o întrebare pe care am pus-o insistent în ultima perioadă în sondajele de opinie interne și la care am obținut răspunsuri care m-au descumpănit chiar și pe mine care, de 25 de ani de când fac sondaje, am văzut destule rătăciri ale electoratului. Recent am întrebat „Care credeți că este cel mai reprezentativ candidat la prezidențiale din partea dreptei politice – dintre cei care ați auzit ca vor candida în acest an? Răspunsurile au fost: Iohannis 28%, Ponta 22%, Udrea 10%, Tăriceanu 10%, Vadim Tudor 2%, Macovei 2%, Dan Diaconescu 1%, niciunul 4%, nu ştiu 19%, nu răspund 2%.

Cercetările ne-au arătat că peste 60% dintre electori au votat în ultimii ani cu cel puțin două partide, jumătate dintre aceștia având peste 3 alegeri. Școala de la Michigan a arătat că electoratul este în confuzie și incertitudine, că nu are o comprehensiune realistă asupra universului politic și că votul se face pe alte considerente: personalitatea candidatului, identificarea partizană sau socializarea politică dependentă de context sau mediul de inserție al votantului. 

De aici s-a ajuns chiar la o teorie elitistă a demonizării votului de masă, ca o malformație a democrației, câștigând ideea că apatia politică ar fi foarte bună deoarece votează doar cei conștienți și care pot mobiliza o capacitate cognitivă superioară. În ultimii ani, aceste teorii au pierdut teren ajungându-se în teoriile sociologiei electorale la explicația pluralității publicurilor, pe ideea că există mai multe publicuri în societate, iar diferențele între ele nu sunt diferențe de  natură să ducă la decizii bune sau decizii proaste, deoarece publicurile se structurează în funcție de probleme de interes din ofertele politice, vorbindu-se de un fel de ”sofisticare pluralistică”, cum s-a spus. Putem observa că și aici există ideea că educația superioară antrenează comportamente de informare mai solide și opțiuni mai argumentate. În fine, revizuirea conceptului de raționalitate s-a făcut și în ultimii ani din perspectiva psihologiei cognitive arătându-se că trebuie să părăsim căutarea raționalității și să ne oprim asupra procesualității cognitive, unde categoriile de alegători au diferite Skematas sau Scheme de alegere, un fel de scurtături logice și emoționale, procedee în care se amestecă unele considerații afective și cognitive prin care este procesată realitatea politică și se iau decizii de vot. Altfel spus, este greu să deosebești votul ”deștepţilor” de votul ”proștilor” pe criterii de calitate și consistență cognitivă sau informațională.

Să revenim la noi, unde rețelele de socializare au abundat de frustrarea ca votul celor cu studii superioare este egal cu cel al proștilor și unde candidații dreptei erau considerați ca reprezentanții ”Binelui”, iar Ponta, cel al ”Răului”, cum scrie un mare poet, foarte drag mie pentru opera lui, nu pentru transferul pe care vrea să-l facă spre silogisme politice. Pe de altă parte, nu am avut campanie, nu am avut dezbateri, oamenii au fost mereu trimiși spre raționamente de tip emoțional chiar de către liderii de opinie. Despre Ponta am aflat că este reprezentantul rușilor sau chinezilor, este viitorul dictator, criminal, corupt și altele. Despre Iohannis că este vânzător de copii, reprezentant al unei organizații fasciste, neamț care trădează interesul național și altele. Chiar dacă știm că votul nu este rațional în totalitate, la noi nimeni nu a depus eforturi ca să avem o minimă informare a electoratului asupra ”situațiunii politice”. Nici Iohannis nu a încercat să ducă o campanie mai consistentă în sudul țării, nici Ponta nu a încercat să vină din timp pentru a le explica ardelenilor că centralizarea nu este dorința sa și nici autoritarismul comunist nu va reînvia. Votul în Transilvania se explică mai mult prin mobilizarea actorilor individuali (aici partidele sunt mai slabe, toate, nu doar PSD), iar în Muntenia, Oltenia și Moldova prin forța de mobilizare a PSD, diferența de prezență la vot explicând asta mai bine decât atitudinea față de democrație, corupție, muncă și altceva. Paradigmele raţionalității votului sau paradigma normativă a cetățeanului informat și socializat corect la valori, nu poate explica o diferență regională, așa cum se poate vedea și aici.

Votul generat de clivaje sociale

În economia votului avem clivaje sociale care explică cel mai bine comportamentul într-o concepție pluralistică, dar clivajul regional este doar un criteriu, venit din realități istorice, dar nu un criteriu determinant.

Situația socială este un predictor de vot, știut fiind că săracii la noi au mai mare nevoie de stat și votează cu stânga în ultimii 20 de ani. Problema este că liderii dreptei nu sunt reprezentanții unui capitalism care nu există, ci liderii care lucrează tot la stat, s-au format la stat și lucrează în administrație, în sănătate sau educație. Diferențele sunt legate de opțiuni afective spre stânga sau spre dreapta, ceea ce se vede și în filosofiile de guvernare, desele alternanțe au ținut România pe loc, poate doar procesul de integrare ne-a adus un plus de modernizare, dar aici nu avem diferențe între stânga și dreapta. Și stânga și dreapta au fugit spre Bruxelles cu ideea că Europa ne va umple sacul. Din păcate, cu mici diferențe de viziune, nici stânga, nici dreapta nu a căutat o cale de adaptare românească, o ieșire din șablon, o cale care sa vină din valorificarea resurselor noastre și care să valorifice o viziune. Transilvania are o situație economică mai bună, sunt mai puțin săraci, iar săracii caută alte soluții, nu se bazează pe un partid de la București, asta e diferența, nu un zid de civilizație.

O altă aparență vine tot din simplificare excesivă și folosirea statisticii în mod simplist, ceea ce creează false coerențe. E adevărat că votanții Monicăi Macovei au fost la urne în proporție mai mare decât cei ai celorlalți candidați, dar raportat la 5%, un electorat mic. Macovei a luat 198.000 de voturi de la cei cu studii superioare, dar Ponta a luat 575.000, sigur mai puțin decât Klaus Iohannis care a luat 835.000. Dar Udrea? Nu va mirați, candidatul care a mizat pe frumusețe, erotism sau libido a luat 128.000 de voturi de la cei cu studii superioare, destul de aproape de voturile Monicăi Macovei. Voturile celor cu studii superioare s-au împărțit, după cum ne arată cifrele, între Iohannis și Ponta, deci nu e o împărțire regională care rupe România în două, intelectualii sunt aproape în proporţii egale în Moldova, Muntenia sau Transilvania.

În plus, cel mai detestat electorat a rămas acasă în proporția cea mai mare, nu a venit masiv să voteze cu stânga, cum am văzut că scriau unii analiști. Doar 34% dintre cei cu 10 clase și școală profesională a mers la vot și doar 44% din bătrânii peste 65 de ani. Celelalte categorii pe care le consideram superioare au avut mobilizări de peste 50%, iar cei cu studii superioare 71%. Dacă ne uităm la populația rezidentă în România, adică vreo 15 milioane, atunci procentul prezenței la vot pentru studii superioare urcă la peste 80%, deci o categorie aproape epuizată în primul tur. Ideologii dreptei îi resping nejustificat pe cei proști sau pe bătrânii cripto-comuniști sau retardați, mărirea prezenței de care spun ca au nevoie se poate face, pragmatic vorbind, mai ales pe baza acestor hulite categorii de electori.

La fel, Iohannis a luat mai multe voturi din Regat, aproape 1.700.000 față de 1.200.000 din Transilvania. Să nu mai spunem că și Iohannis a luat voturi de la cei cu maximum 10 clase – 660.000, nu departe de numărul de ”deştepți” cu studii superioare. Din nou se vede o disoluție a graniței imaginare de pe Carpați. Toate acestea arată că sociologic putem explica mai bine unele diferențe prin cauze economice sau sociale și mai puțin prin granițe regionale.

Mai multe Românii?

Sunt mai multe lumi sociale, poate că astfel sunt și mai multe Românii, dar în niciun caz nu exista două Românii cu graniță pe Carpați, chiar dacă uneori ne pare că asta se vede cu ochiul liber, alteori doar cu ochiul minții sau prin aranjarea procentelor într-o anumită ordine. Fiecare cetățean este prins în multe cercuri sociale, unde articulează diferite identități. Sunt peste 500.000 de oameni cu studii primare sau profesională care l-au votat pe neamțul Klaus și au pus în ele o speranță, egală cu a celor ”deștepți” ca valoare electorală. Nimeni nu i-a întrebat ce gândesc ei, ce vor cu votul lor. La fel, sunt peste 500.000 de români cu studii superioare care au votat Victor Ponta și nu putem spune despre ei că își doresc să vină rușii, să revină dictatura sau că sunt niște agenți ai răului. Trebuie să ne punem și aceste întrebări să căutam răspunsuri și să nu participăm la intoleranța generală, cea care creează confuzie sau teorii periculoase cum este cea a Zidului de pe crestele munților Carpați.

Politicienii sunt vinovați pentru alte lucruri, în ultimii 25 de ani, dar nu pentru că au rupt țara în două. Sunt vinovați că nu acceptă descentralizarea care ar avantaja și pe cetățeanul din Caracal, Tecuci sau Năsăud, dar ar atenua și respingerea centralismului, mai accentuata în Transilvania. Sunt vinovați pentru lipsa de curaj în asumarea unor proiecte de dezvoltare care să atenueze diferențele dintre regiuni. Sunt vinovați pentru faptul că, vedem și în această campanie, caută să speculeze defectele electoratului și nu să consolideze o cultură politică, sunt autiști sau prea închiși în găști sau triburi politice, prea liber schimbiști și prea puțin aderenți la valori.

Dar toate astea nu au produs, cel puțin până acum, niciun zid huntingtonian pe culmile Carpaților. Suferim din cauza altor ziduri pe care ceea ce numim tranziție le-a ridicat între noi în ultimul sfert de veac, poate cel mai mare zid fiind cel al neîncrederii generalizate în noi înșine, în semenii noștri sau în România. Din această cauză poate, din când în când, vedem fantoma zidului de pe crestele munţilor Carpați.

 Analiză pentru SINTEZA, Revistă de cultură şi gândire strategică, # 10