01 iunie, 2010

Romania – momentul zero. In cautarea echipei



O analiză a mometului politic și social scoate în evidență un adevăr crud: am umblat douăzeci de ani prin deșert, ne-am rătăcit , iar când am deschis ochii am constatat că suntem acolo de unde am plecat. In cel mai bun caz, caci am putea fi undeva mai jos decat în 1990. Un dezechilibru total, o țară sărăcita de tot felul de experimente, un popor raspandit prin lume, niste cetățeni fără incredere in instituții sau un viitor. Romania este un stat esuat care nu mai poate funcționa decat pe datorie. O mare parte a dezastrului s-a produs in cinci ani, ultimii cinci ani de conducere ințeleapta de dreapta, cu complicitatea si participarea stângii. S-a consolidat o industrie a sinecurilor politice, posturile publice la guvern sau agentii devenind cele mai importante locuri de unde se poate câștiga un salariu de cateva mii de euro. De la șoferi la consiliere blonde, de la directori la cine stie ce experti in plimbat cafele, o nomenclatură flămândă a pus mâna pe toate resursele țării și nimeni nu s-a gândit la dezvoltare sau la vreo strategie. Dacă fondurile europene de sute de milioane de euro nu puteau fi basculate nomenclaturii de partid, atunci erau lasate la Bruxelles. O hotie generală a devenit un adevarat sport national și o cleptocrație care se etichetează ca dreapta ce porneste motoarele economiei ne-a cotrobăit prin buzunarele fiecăruia, iar astăzi ridică din umeri, cerând sacrificiul pînă și al bietilor pensionari. Invatamantul a fost făcut praf prin vanzarea de diplome si fabrica de profesori fără legătură cu cercetarea sau performanța. Sănătatea a inflorit doar prin cabinetele private, spitalele arată ca in război, capitalizând doar costurile. Niste legi pentru alegeri uninominale originale stabilizează in teritoriu o cleptocratie a baronilor locali nesătulă și care a distrus orice urmă de interes public, dar care se justifică democratic prin cumpărarea de voturi la toate alegerile. Evident, cei care investesc banii eficient in voturi sunt mereu alimentati de la centru cu alți bani din bugetul statului.

Comunitățile baronilor vor rămâne izolate si imbecilizate, drumurile lor vor fi doar pe hartie, dar pe acesti politicieni de două parale o sa-i vedem etern la televiziunile de știri, folosind acelasi limbaj de lemn. Consilierele blonde de la guvern vor ajunge să se marite si să ne țină teorii în fiecare seară, chiar dacă deja burta ajunsă la gură a început să le încurce. Ministrii de conjunctură își vor lua de neveste bijboacele aduse de prin țară. Ministrii din guvernul de acum au făcut chiar și ultimul experiment: recunosc că au mințit ca să mai primească o păsuire. Ca si cum ai vinde cămașa mortului, vor să câștige din chiar ultima resursă. Doar să stea cât mai mult, să poată să recupereze banii si profitul pentru investiția din campanie. Nici măcar nu ne intereseaza ce s-a intamplat in ultimii ani ca sa vedem ce s-a gresit, cine ar trebui să plătească. Dar nu ne interesează nici proiectele de viitor. Ce vom face cu această țară de acum incolo, ce tipuri de echilibre trebuie sa stabilim, cât vom produce, cât vom economisi, ce probleme sunt urgente, ce va insemna coeziunea socială în viitor. Până acum tot a fost investit in două directii: cadouri electorale irationale si rasplătirea clientelei politice. După 2005, atunci când capitalimul găunos românesc si miliardarii de carton au devenit ministri si sefi de administratie, statul a fost sponsor pentru voturi si clientelism, totul la proportii de neimaginat. Sa fie clar, nu idealizez perioada 2001-2005 dar atunci, ”ajutați” si de presiunile externe NATO si UE am astabilit echilibre interne, nu am consolidat dezechilibre si mi-ar placea sa vad analize economice comparative obiective cu perioada care a urmat.

Acum unii se ascund prin cladirile administratiei centrale si locale si ronțăie grabiți ultimii pesmeți din cămara statului, altii, de partea capitalistilor flămânzi din asa zisa opozitie, caută să impingă femei, copii si bătrâni în strada, ca să-i aducă pe ei la putere. Flămanzii nici macar nu au curajul de a arăta hoțiile celor care au prăduit bugetul, pentru că mecanismele si potecile hoției nu trebuie stricate, sunt bune pe când vor veni ei la putere.
In acești cinci ani am scris, cu sinceritate, ceea ce am simțit, am căutat să mă eliberez de pasiune politică partizană, să arăt bolile politicii, cu speranța secretă că totul se poate îndrepta. Ca o consecință, unii tovarăși și camarazi m-au trecut la capitolul adversari. Dar, azi, mi-e tot mai greu să sper că este posibilă o schimbare in bine pentru Romania.
Profesorul meu de istorie de câte ori ne vedem îmi aduce sute de argumente că perioada interbelică era comparabilă cu cea de acum. Perfect compatibilă, aceeasi nesimtire, lipsa de responsabilitate si interes public, demagogie permanentă, dictaturi mai mari sau mai mici. Nici cincizeci de ani de comunist nu au reusit să distrugă aceste boli ale neterminarii constructiei unei constiinte moderne. Ba, parcă, le-a conservat perfect sub zgura unei simulări colectve a entuziasmului comunist. Da, domnule Profesor, spun eu, dar au scris atâtia intelectuali despre asta, de la Motru, Draghicescu, Cioran si au fost deosebit de apreciați. Sigur, au avut succes, zice Domnu Profesor, dar nimeni nu i-a bagat in seamă, scrisul lor nu a vut nici o forță, cred că politicienii râdeau, pe la coctailuri, de naivitatea si spiritul lor european.

Am plecat năucit de la intalnirea cu profesorul meu de istorie. Chiar nimic să nu poată schimba societatea asta a noastră? Dacă ideile nu au nici o forță, nici măcar prăpastia din fața noastră nu ne miscă, nici viitorul copiilor nu este important? Dacă nimic nu lasă urme în conștiința publică, atunci ce este de făcut?

Dupa trei volume de eseuri de critica socială pe care le-am publicat in ultimii ani m-am gandit să nu mai scriu o vreme. Să lucrez mai multa cercetare si să scriu sub acoperirea neutralitații sociologice. Mi-e tot mai greu să scriu, dar scriu mai des ca inainte, de vreo patru, cinci ori mai mult.

Nu mă mai înțeleg nici măcar pe mine, de unde resursa de energie pe care o cheltui în scris. Parcă ar fi o forma de masochism, sau poate o căutare a echipei. Cum care echipă? Echipa celor disperati care vor porni de asumarea istoriei, caci, nu-i asa, națiunile se diferentiază după modul in care isi asuma istoria, dar care nu se vor resemna să o accepte ca o fatalitate. Adică, echipa celor care nu mai suportă o istorie second hand, o istorie a inceputurilor fara continuare, a victoriilor furate si a intoarcerii armelor.





textul va aparea in revista Q Magazine

16 comentarii:

  1. Numai intr-o zi cum e 1 iunie - plina de speranta pentru sufletele pure - puteati sa scrieti un text atat de transant si patrunzator. Dar oare ne mai adunam o mana de oameni care sa vrem sa nu ne mai acceptam fatalitatea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred că România este în căutarea eclipsei. Tare îmi este teamă că vom fugi care încotro.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma intrebam daca nu cumva, peste 15, 20 sau 100 de ani, cand cineva va va fi citit opera, nu va fi incercat de aceeasi tristete pe care o au toti cei care citesc azi scrierile anilor '30 sau cele de la sfarsitul sec XIX si realizeaza ca nu s-a schimbat nimic, ca impostura, nepotismul, mediocritatea, deficitul de incredere, individualismul si lipsa de solidaritate sunt la fel pentru ca fac parte din fiinta noastra nationala. Poate ca imobilismul istoric al romanilor e nevindecabil. Poate ca e doar o prejudecata iar schimbarea e posibila pentru ca incepe cu fiecare dintre noi.
    Ce va face azi, intr-o lume in care socialismul a dezamagit iar capitalismul nu e un raspuns viabil intr-o lume postmoderna, sa va asumati riscul de a redefini momentul zero al Romaniei? Nu e mai comod sa jucati rolul intelectualului critic si, uneori, al vanzatorului de iluzii?
    Domnule profesor, cea mai mare crima a politicienilor nu e incompetenta, ci uciderea sperantei. Si daca e sa reprosez ceva actualei clase politice, atunci aceasta este crima pe care eu nu le-o pot ierta: incapacitatea de a da speranta oamenilor. Sigur, pentru asta, e nevoie de viziune, de strategie, de leadership. Sunteti pregatit sa reinventati iluziile romanilor si sa va asumati riscul dezamagirii publice ???

    P.S. Profesorul Achim Mihu spunea ca uneori nu e nevoie sa faci un sondaj de opinie. Putina imaginatie sociologica si un pic de profunzime sunt suficiente.
    Iata cateva mesaje de la mitingurile din ultimele zile:
    ROMAN CAUT TARA
    BASESCU, ROMANIA ITI DA M.U.I.E.
    MA SINUCID.
    BASESCU,BOC. VREM SA MURITI. NE-AM SATURAT!


    Aici nu e doar o nevoie simbolica de a pedepsi clasa politica, ci si disperare si lipsa oricarei sperante.
    D.

    RăspundețiȘtergere
  4. In privinta noastra, nici nu stiu daca suntem iar la situatia din 1990. Daca am fi acolo, am avea macar avantajul greselilor facute ulterior si am sti pe unde sa NU ne intoarcem in viitor. Suntem suspendati intre trecut si viitor, pe un prezent ascutit si abrupt, ca o carare printre prapastii, mergand tarait, fara tinta, in asteptarea pasului gresit, fatal. Dar cu toate astea, avem timp pentru niste bancuri, macar pentru a nu ne invinui atunci cand ne pravalim....

    Stiti care e unul din paradoxurile zilelor noastre? Ca toti avem cate ceva de strigat in agora dar ...nu se aude nimic. O voce optimista e acoperita de realisti, o voce realista e alungata de pesimisti iar vocea pesimistilor ...nu se aude. Cineva ar trebui sa dea volumul mai tare!:)

    In ceea ce va priveste pe dvs., cred ca o pauza mica nu v-ar strica. Desigur, noi o sa va ducem dorul dar poate o sa "imprumutati" blogul prietenilor si colaboratorilor dvs. (s-ar implini acel ...VD&Friends), asa, ca pe un poligon de incercare a ideilor. Sau de tragere fara somatie!

    Si daca vreodata va ganditi la o echipa, fie ea si de table pe plaja sau sah de camp dar mai ales de schimbat ceva in Romania secolului XXI, sa imi dati si mie voie sa ma bat pentru un loc in cadrul ei! Numai faptul ca as putea face parte din echipa dvs. si ar fi pentru mine o mare victorie. Tipic romanesc, deja ma si gandesc la numarul de pe tricou!;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu inteleg insistenta cu care loviti periodic in guvernul de dreapta care a condus Romania in ultimii ani. Ma refer aici la guvernul Tariceanu care dupa parerea multora a fost unul dintre cele mai competente guverne si nu la guverenele monopolizate de gasca portocalie, care isi asuma cu nesimtire orice succes si se delimiteaza de fiecare esec. Va invit sa va uitati la evolutia PIB-ului Romaniei in perioada 2004-2008 si sa o comparati cu evolutiile avute in timpul domniei altor guverne. Mai mult, daca aveti dreptate si s-au comis grave greseli in guvernarea de dreapta (repet, dreapta autentica nu cea portocalie), tacere colegilor dumneavoastra PSD-isti denota doua lucruri: incompetenta sau, asa cum ati spus si dumneavoastra, complicitate. In oricare dintre situatii si stanga este cel putin la fel de condamnabila ca si dreapta, dar repet, nu cred in criticile pe care le aduceti si in ideea de performanta a unui guvern de stanga in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  6. sa fie vreo legatura intre perioadele de criza din societate si scriitura oamenilor? parca vad o corelatie: in vremuri tulburi, oamenii scriu altfel, parca mai bine...

    RăspundețiȘtergere
  7. Aveti dreptate, avem o istorie second hand si doar o echipa de disperati ar mai putea face ceva pentru aceasta tara si pentru noi toti. Eu cred ca aceasta echipa exista deja si nu asteapta decat un impuls care sa o mobilizeze. Desi au plecat din Romania o serie de specialisti reali, mai exista astfel de oameni care ar putea avea solutii pentru marasmul in care ne aflam.
    Cu stima, o fosta studenta la UBB

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnule profesor,
    Eu nu am avut ca dumneavoastra o intalnire cu profesorul de istorie, eu am avut o intalnire cu "profesorul de realitate" daca pot sa numesc asa experienta mea de tatonare a politicii in ultimele alegeri locale. Mi-am asumat atunci rolul de Don Quixote,crezand ca nu se va schimba nimic daca nu ma implic, renuntand la doar a comenta clasa politica din toti acesti 20 de ani.Pentru partidul care m-a lasat sa dau cu capul de zid, rezultatul a fost surprinzator de bun ( am pierdut cu un scor nesperat de mare pentru multi), am fost "foarte apreciat" in partid si catalogat ca o reala speranta pentru rezerva de cadre.Mi-au fost deschise portile spre culisele politicii la nivel inalt si asa am putut sa vad desuurile politicii romanesti. Aceea a fost intalnirea mea cu profesorul de "realitate". Mergand pe logica "sefului de gasca" a celor care au castigat judetul ( desi eu pierdusem localele), aveam deja functia de consilier local, am fost invitat sa-mi prezint CV-ul si sa-mi aleg 3 deconcentrate ( "sa vedem unde se va putea") eram nominalizat pe listele sefului la functia de subprefect. Am refuzat politicos toate aceste "cadouri" convins fiind ca nu sunt capabil sa ocup functii la acest nivel.
    Cand am vazut insa cine au ocupat acele functii,am realizat ca Romania nu mai are nici o sansa. Directori de deconcentrate erau foste coafeze,foste secretare, lipitori fruntasi de afise si in general oameni care pot oricand mobiliza subalterni daca e nevoie de distribuit pliante sau galeti.
    Mi-a fost suficienta convingerea personala ca acest sistem este deja osificat de toate guvernarile postdecembriste si incet , fara sa deranjez pe nimeni, mi-am dat demisia din toate functiile detinute, dedicandu-ma familiei , hotarat fiind ca singurele mele activitati publice sa fie participarea la biserica si in actiuni umanitare. Multi vor spune ca am fost las, eu zic ca am fost doar realist. Daca spuneam motivele reale ale renuntarii mele , toti m-ar fi catalogat drept nebun, in plus mi-as mai fi facut dusmani si printre "potentii zilei" si nu mi-ar fi lasat nici libertatea de a-mi trai viata linistit, departe de ei.
    Dumneavoastra spuneti "in cautarea echipei". Bine faceti ca nu pronuntati cuvantul "partid" caci altfel nimeni nu v-ar fi citit pana la capat. Si eu simt ca trebuie facut ceva, ca asa nu se mai poate, dar odata adunata echipa, cum se poate ea manifesta? Ce forma de exprimare poate gasi fara a face ceea ce noi numim acum politica?
    Daca aveti raspunsul la aceasta intrebare, puteti conta pe un soldat simplu , dintr-un orasel mic din Ardeal.

    RăspundețiȘtergere
  9. E bine ca scrieti d-le profesor si va raspund la intrebarea,, atunci ce este de făcut?'': E de plecat! Si cat mai repede. Romania e o tara de lumea a treia deja. Mi-e necaz ca nu am rude, prieteni plecati, care sa ma ajute sa las in urma tara hotilor si parvenitilor. Ma gandesc la SUA mai cu drag ca la tara in care m-am nascut. Ce am ajuns...

    RăspundețiȘtergere
  10. @mihaela:
    Cred ca se poate. Datele obiective ale realitatii nu ne incurajeaza sa credem dar avem resursa interan.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Ion. vremile de bunastare ne altereaza fiinta, creierul se ingrasa si instictele vitale, cele de parare sau de perpetuare, isi pierd din pondere. Cred ca instinctul de supravietuire este responsabil si pentru cresterea creativitatii si cautarea unor solutii.

    RăspundețiȘtergere
  12. @DAN. Cateadata este bine sa pleci de-acasa doar pentru placerea de a te intoarce. Cunosc multi oamnei care au plecat si sunt performanti in strainatate, dar sunyt insingurati si tristi, dar nu se vor mai intoarce vreodata.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Anonim - ardelean . Va inteleg perfect, am concluzionat la fel zbaterea mea politica. Daca treceti prin Cluj si sunt acolo va dau o cafea la sediul IRES pe Str. Cometei nr.1 Sa depanam amintiride pe front.

    RăspundețiȘtergere
  14. @anonim (politica si speranta)

    in 29 noiembrie 2009 am scris un text pe acest blog: politica noastra ucide speranta. Ma bucur ca gandim la fel, macar aici. Cred ca as putea raspunde afirmativ.

    RăspundețiȘtergere
  15. @SIS
    in mare aveti dreptate. Nu lovesc in dreapta, doar ca dreapta a condus prost ultimii cinci ani, iar cresterea PIBului a fost o iluzie, s-a facut prin nasterea de dezechilibre.Da, stanga a fost complice prin actiune directa dar si prin incompetenta. Este cel putin la fel de vinovata, dar dreapta ori n-a inteles nimic, ori a fost iresponsabila. Cu tot respectul!

    RăspundețiȘtergere
  16. Anonim - ardelean4 iunie 2010 la 14:25

    Ma onoreaza invitatia dumneavoastra, va multumesc domnule profesor.
    Revin pentru a va impartasi un gand care de cateva zile ma face sa inchid ochii, sa visez iar apoi sa zambesc spunandu-mi "ce-ar fi daca...?".
    Ce-ar fi daca in urma unui demers civic le-am sugera tuturor celor care sunt doar formal membri ai oricarui partid, inscrisi pe liste doar pentru a se putea crea organizatii , sa demisioneze. Ce-ar fi daca acest demers ar avea succes? Ce-ar fi daca ar ramane membri doar cei care ocupa functii, cei care se bucura de vremelnice privilegii? Cred ca pentru a-ti da demisia trebuie mai putin curaj decat pentru a iesi in strada sau a organiza o greva. Oricum, ce le-am putem spune nou iesind in strada ? Orice lozinci s-ar scanda, nu-i afecteaza. Din contra, pe ei si injuraturile ii bucura pentru ca astfel sunt mediatizati si notorietatea e esentiala in politica. Dar o retragere in masa a tuturor oamenilor simpli de pe listele care ii legitimeaza pe politicieni ca stapani ai destinelor noastre, ar echivala cu un " hai sictir - ramaneti singuri sa va bateteti pe toate canalele televizoarelor!" . Ce frumos s-ar putea dezvolta acest subiect... De aceea inchid ochii, visez, apoi zambesc satisfacut ca am putut sa provoc o implozie politica , macar in visul meu...

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...