CANDIDATUL SI CARȚILE

(o reverie)

In plină campanie electorală imi aduc aminte de campaniile trecute sau despre confruntarile celebre pe care le-am studiat cu timpul, ca și cercetător in comunicare politică. Cu siguranță, nu vor mai fi confruntări directe. Candidații merg singuri la televizor și de cele mai multe ori se feresc de contact direct cu contracandidatii, iar întrebările la care răspund sunt negociate de staful de campanie cu multe zile înainte. Nu vom mai avea cum să-l cunoaștem pe candidat decât prin profilul construit de specialistii din campanie, adică in loc de OM, o să vedem o schema contruită să răspundă cerințelor descoperite de sondaje.

Asta nu inseamnă că nu ne-ar place sa-i vedem pe candidati trecand diferite probe, comportandu-se firesc sau nefiresc în anumite situații. De exemplu, mie mi-ar plăcea să-i văd pe candidați în compania cărților. Nu lansând cărți, de cele mai multe ori scrise de consilieri, ci luănd o carte în mână. De exemplu,  să vedem cum răsfoiește o carte, cum o mângaie, cum o deschide la cuprins sau cum face o lectură explorativă. Sunt sigur că ar fi interesat să-l filmam pe candidat cu o camera ascunsa ce ar face daca ar trebui să stea închis intr-o camera cu carti timp de 24 de ore, să zicem. L-am cunoaște mult mai bine dacă l-am vedea cum trece de la o pagina la alta, cum pune semn, daca indoaie colțul paginii ca sa puna semn sau dacă lasă sau nu un creion între paginile unde a rămas. Interesant ar fi sa vedem dacă zâmbeste sau se încrunta când citește, dacă este fericit sau plictisit citind, daca uită de sine sau doar pozează, știind că este filmat. As fi curios dacă subliniază și dacă scrie sau nu pe marginile filei, dacă citeste mai multe carti deodată, dacă le așează atent in bibliotecă, sau lasă cartile peste tot, dacă ar fi in stare să murmure ceva în dialog cu autorul sau cu personajele.

Ar fi relevant dacă se oprește sau nu din citit pentru a închide ochii cu gandul la ceva ce i-a venit in minte, prin asociere cu textul,  sau dacă caută o hartie să-și noteze anumite gânduri. Chiar mi-ar face plăcere să văd candidatul cum aruncă o carte pe canapea, cum sterge o carte de praf sau cum caută doar ilustrațiile. Mi-ar plăcea să vad dacă se uită la anul apariției sau la cuvintele de pe cotor, dacă este conștient de colontitlu sau dacă ar vrea sa plece vreo carte in momentul în care va fi lăsat sa iasă afară. Mai relevant decât promisunile electorale ar fi pentru mine să vad dacă merge la toaletă cu o carte de citit sau dacă citeăte în bucătarie, printre uleiuri și resturi de mâncare, dacă își cumpără sacouri cu buzunere mari în care să încapă carțile din BPT. Cu sigurantă există și electori, poate mai puțini, dar sigur există, care ar vrea sa vadă cum citește politicianul o plachetă de versuri, daca se întoarce sau nu la începutul poeziei pentru a revedea titlul sau primele randuri, dacă se oprește să-și tragă respirația dupa ce câteva versuri l-au ținut cu sufletul la gură. Sunt sigur că v-ar plăcea sa-l vedeti dacă este capabil sa plângă citind o proză sau să se revolte la moartea unui personaj de care s-a îndragostit.

Am putea să-l votăm poate și pentru mutra pe care o face când are in brațe un teanc de cărți care-i ajunge până la nas și care îl face să se împiedice de covor si cum, căzut pe spate, se scarpină în cap râzînd singur, printre cărțile împraștiate. Ar fi interesant și cum reacționează când îi cad în cap mai multe cărți de pe raftul de sus, dacă le ridica imediat de pe jos sau le lasă acolo, pe podea, pedepsindu-le astfel pentru neascultare. Am mai vrea să știm poate dacă-l enervează faptul că soția i-a aranjat cărțile pe doua randuri in bibliotecă, sau dacă rămâne uneori gânditor în fața rafturilor pline și poate chiar să uite pentru ce a pornit spre bibliotecă. I-as pune candidatului și o intrebare dură, eliminatorie: Nu-i asa ca ți-a trecut vreodată prin cap gândul negru că iți pare rău că o să mori și nu ai putut citi toate cărțile din lume. Ar fi interesant și să-l vedem adormind cu o carte pe piept sau,  dacă este un candidat mai narcisist, să-l vedem  făcându-și un selfie cu o carte mai arătoasă. Scuzati-mă pentru posibila mea indecență, condamnată poate de unii, dar, sincer,  aș vrea să-l văd pe candidat în pat cu iubita, râzând stânjeniți că i-a ințepat coltul unei cărti rătăcite prin așternuturi, în timp ce făceau dragoste.

 

Stiu, cred și eu că exagerez. Nu știu ce mi-a venit cu această reverie acum, in miezul unei campanii care este defintă de candidați ca un adevarat razboi pentru ... sau pentru ... ori contra. Știu că acest lucru nu se va întampla niciodată. Dar mi-am amintit azi cum, înainte de 1989, soldat in Bucuresti fiind, am intrat sfios în libraria Cartea Romanească, unde am răsfoit carți vreo oră, când pe nesimțite s-a apropiat de mine un librar cu plete care mi-a spus că îi place mult sa vadă cum deschid oamenii carțile, cum citesc, cum se frunzăresc volumele... Mi-am dat seama pe loc că este Mircea Nedelciu, dar nu i-am spus că il recunosc, că este unul dintre scriitorii mei preferați. Mi-a fost rușine să ies din serie, să nu mai fiu cititorul din librarie, obiectul de studiu al marelui nostru scriitor.