Un mărțișor pentru văduva neagră

(Fantezie de primăvară amăgitoare)

În aceste zile am aflat cât sunt de important în politică. Zice ”văduva neagră” din PSD sau ”devoratoarea de președinți”, cum îi mai spuneau cei din Kiseleff, că s-a blocat un Congres important pentru mine. Că ar fi un dezastru dacă particip la Congres, deși eu eram plecat în străinătate și nu aveam cum să fiu pe scenă, sau că ar fi un dezastru dacă aș fi Președinte al Consiliului Național, deși nici nu sunt membru de partid – plecat fiind, eu, de vreo 12 ani. Mă mir că nu a scris că ar trebui să fiu dat afară, desi sunt afară de multă vreme. O firmă nouă de consultanță politică, probabil care se ocupă cu prăbușirea PSD are destul de slabe resurse dacă se luptă cu cineva care nu este în filmul luptei lor pentru putere.

Nu pierdeam timpul cu acest text dacă nu citeam pe un site, care aproape îmi este dedicat, un articol care încearcă să îl convingă pe Marcel Ciolacu că este greșit să discute cu mine pentru că am la activ 20 de ani de activitate în inginerie socială, activitate prin care am determinat aproape de tot ce s-a întâmplat în politica noastră. Măgulitor! Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam că cineva îmi va face o asemenea reclamă. Este și un adevăr inteligent scris acolo: dacă liderii PSD ar fi crezut în puterea storytellingului și ar fi găsit poveștile ce trebuie spuse în fiecare moment politic, atunci nu ar fi pierdut alegerile. Din nefericire, liderii PSD au avut, aproape fără excepție, strategi din SUA și Israel – era o obligație probabil, dar și o modă, așa că nu a contat decisiv vreun sfat de la aceștia sau cel puțin știu asta despre sfaturile pe care le-am oferit eu, de-a lungul timpului. Cum toți liderii invocați de noua amazoană a comunicării PSD sunt vii, mi-ar plăcea dacă ar spune ei cât de greșite au fost sfaturile mele, atâtea câte au fost. Eu dețin în arhiva mea toate notele, strategiile, punctajele, discursurile scrise  în ultimii 20 de ani și le-as putea face publice.

Dar nu aceasta este ideea pe care vreau să o afirm aici, nu fac polemică cu Anca Alexandrescu, ”văduva neagra” a PSD. Uitasem că există, ultima dată am văzut-o controlând poșeta doamnei Viorica Dăncilă, premier al României, control dupa care raporta dacă are sau nu bani în poșetă. Experiența mea îndelungă prin zona PSD și memoria poveștilor de alcov din cabinetele președinților mă pot ajuta să deschid un lung serial despre activitatea complexă a celei care a generat rândurile de față și despre rolul acesteia în comunicarea mediatică și consilierea conducerii PSD, mai ales în realizarea blocajelor de comunicare și scurgerea de informații. Dar nu merită deocamdată acest efort, mă mulțumesc să mă las măgulit de ultimul articol depe realitateadinpsd.net care mă elogiază fară voie.

Să revenim, mai bine, la chestiuni de substanță. Aceste frământări și atacuri la adresa conducerii PSD, a lui Marcel Ciolacu, mai ales, arată un obicei mai vechi: un mic grup de oameni caută să perpetueze dominația asupra PSD, să pună mâna pe PSD. Ignoră democrația, ideologia, reprezentarea Moldovei sau a Transilvaniei în forurile de conducere, ignoră chiar logica elementară, își construiesc două - trei surse media și atacă tot ce prind. Calomniază, fac târguri separate cu adversarii, se asociază cu tot felul de ”personaje” politice șantajând președinți de filiale sau primari PSD și, în multe cazuri, reușesc. Cum reușesc? Simplu, ceilalți nu vor să intre în scandaluri, știu că din orice polemică poți ieși șifonat pentru că nimeni nu stă să caute adevărul atunci când ești calomniat. În partide se naște un fel de omertă politică spontană care, uneori, este confundată cu solidaritatea internă. Da, este și o logică politică corectă, este bine să faci dezbateri interne, să nu speli rufele în public, dar ce faci atunci când un grup de golanași politici  atacă fără discernământ, insultă, calomniază, chiar dacă văd că partidul devine nefrecventabil prin aceasta. Lor nu le pasă! Pentru ei este bun și un partid sub 20% pentru că rămân șefi, un fel de proprietari.  Nu zici nimic? Se știe că răul poate să câștige teren doar prin faptul că cei buni sau responsabili stau deoparte, nu se implică.

Un prim pas al unei reforme a PSD ar fi încurajarea oamenilor să vorbească, să își spună liber părerea, chiar dacă părerile lor nu ne convin. Explodează din când în când bombe în PSD legate de corupție în situații în care totul se putea evita de mult timp deoarece toată lumea cunoștea metehnele unor miniștri, primari sau manageri puși politic. Dar oamenii s-au dezobișnuit să vorbească, vocea golanilor acoperă gândurile majorității celor cinstiți și corecți. Așa s-a ajuns ca partidul să primească eticheta de ”partidul corupților” sau, mai nou, o etichetă la fel de jignitoare legată de capacitatea de gândire. Noua conducere a PSD va schimba partidul radical dacă va încuraja dezbaterea liberă și blocarea acestor hackeri politici. Când spun să încurajeze mă gândesc la a provoca oamenii din toate organizațiile PSD să vorbească, să spună ce doresc pentru partid ca să nu le fie rușine în viitor, să poată să fie mândri cu cei care îi reprezintă. Să spună ce cred despre conducătorii locali pe care i-au ales sau despre cei parașutați de la București. Dacă asta s-ar realiza ar fi o revoluție care, în final, ar însănătoși partidul și ar legitima un leadership puternic.  

PS. Era sa uit de marțișorul pentru Văduva Neagră, piarista mea recentă. E un mărțișor de gând, evident. Ancuța, nu te mai preocupa de mine, nu eu sunt pericolul. Ai grijă că DNA a luat în vizor Ministerul Sănătății, unde știm că ești consilieră, pe acte sau nu, a ministrului Costache. Știm că înainte erai consiliera cu achiziții a doamnei Pintea și a altora. Virusul de la minister poate fi mai puternic decât virusul despre care vorbeai în atacurile asupra mea, sper că stai bine cu imunitatea. Ai grijă de tine!

Congresele partidelor politice – ritualuri de legitimare a puterii

O grilă subiectivă de observație și interpretare pentru tinerii analiști

Congresele nu au nicio consistență doctrinară sau politică şi nici nu au vreo influenţă direct asupra realității sociale. Ele sunt ritualuri simbolice, de perpetuare a puterii si de relegitimare. Doar naivii îşi bat capul și le bagă în seamă, doar cei care cad în capcana politicii le consideră evenimente importante pentru reînnoirea sau primenirea clasei politice.
Congresele partidelor politice sunt evenimentele cele mai mediatizate din România politică. Se vorbeşte cu luni de zile înainte ca ele de aibă loc, se fac pronosticuri și se scriu hectare de analize. Mă rog, un fel de a spune analize, pentru că sunt mai mult niște însăilări pline de stupidităţi sau opinii de bun simt, dar desprinse de realitatea politică. De ce se întâmplă asta este destul de simplu de explicat. Congresele sunt niste meta-evenimente, organizate ca ritualuri politice, făcute să aibă alte funcții decât cele pe care le declară în mod direct.

Congresele partidelor aflate la putere nu sunt nici măcar momente demagogice sau populiste, chiar dacă uneori sunt considerate astfel. Ele sunt momente elitiste pure, contrapopulare, se referă doar la partid, nomenclatură sau militanţi. România sau restul populaţiei sunt doar referinţe secundare, de fundal. Orice congres se referă doar la posibilitatea de a câștiga din nou, la metode de a păstra puterea şi la oamenii care pot face asta. Nu sunt moment de bilanţ, de analiză sau de autocritică și nici un prilej pentru proiectarea unui viitor mai fericit.

Deci, să nu cerem congreselor politice ceea ce nu pot da, să le privim în lumina funcționalităţii lor reale pentru dinamica puterii. Facem aici diferenţa cuvenită de Congresele partidelor aflate în opoziție, mai ales cele ce urmează pierderii puterii, căci acelea se deosebesc semnificativ de cele ale partidelor care se află la putere. Semnificativ, aș spune, însă nu radical diferite. Dar scopul analizei noastre este să aducem câteva elemente de simbolică politică și mitocritică în analiza unui congres de partid aflat la putere, în cazul nostru cel al PDL.

1. Congresele partidelor de la putere nu vor schimba ordinea politică din partidul respectiv decât dacă partidul se află în opoziţie. Congresul de opoziție este o vânătoare de vrăjitoare şi are ca scop principal să-i pedepseapscă pe cei care au pierdut puterea și au luat funcțiile din administraţie de la gura activiștilor și familiilor lor. Congresele nu propun noi ordini de valori, ele pot doar să pedepsească și să impună un individ care să le taie capul vinovaţilor. Asta este singura schimbare reală pe care o face un congres de opoziţie. Nici măcar nu poate să gândescă ceva pentru viitor. Nu, congresul din opoziție dă senzaţia că a votat pentru schimbare dar, de fapt, dă securea în mâna unui nou călău, investit.

2. Congresele partidelor aflate la putere nu pot trece peste deţinerea puterii și nici nu au curajul să mute decisiv pentru schimbare pentru că s-ar produce o fractură în ceea ce privește distribuţia puterii din administrație, de care este legată ierarhia internă de partid. Este greu de închipuit un asemenea proiect de tranziție pașnică a puterii în familie, între grupuri. Transmiterea puterii este acceptată doar în cazul pierderii unei bătălii electorale.

3. Un ritual al autorității. Orice congres sau convenție este un ritual politic menit să reafirme structurile de putere existente şi, eventual, să readucă la ascultare pe cei care au luat-o razna pe calea ideii de reforma ori a celei de schimbare de generaţii. Nu se organizează congrese pentru a divide sau ceda puterea, ci pentru unicul scop de a se întări puterea sau autoritatea. Uneori acest ritual este realizat și pentru societate, pentru a se arăta ceva, pentru a se confirma unitatea unui partid şi pentru a se păstra o speranță pentru militanţii din nucleul dur al partidului. Ca ritual politic, congresul nu este un ritual de iniţiere, ci un ritual de reînvestire căci afirmă continuarea focarelor de autoritate, împotriva unor clevetitori, a atacurilor presei şi chiar a opiniei publice care arată, prin sondaje, că nu mai iubeşte formațiunea politică respectivă.

4. Ritualurile politice sunt standardizări, forme fixe de expresie, dramatizări. La congrese putem descoperi numeroase fetişuri sau tabuuri. Menționez unul singur, pentru început: mistica luptătorului neînfrânt, tema centrală a lui Emil Boc, care a spus de mai multe ori că a câștigat toate bătăliile la care a participat. Cei din sală au uitat realitatea statistică, adică faptul că în 2004 şi 2008 partidul condus de Emil Boc a pierdut alegerile, dar a fost menținut la putere prin contribuţia sau victoriile preşedintelui Traian Băsescu.

5. În cadrul congresului unui partid aflat la putere opozantul principal al liderului se autoselecționează şi este încurajat dinafara partidului de către media, analiști, opoziție sau chiar oameni de afaceri. Opozantul se defineşte singur ca un Iuda, ca fiind un principiu negativ care sparge unitatea şi armonia internă. Lui i se dă iluzia că ar putea să câştige și asta îl pune în fața posibilității de a face greșeli, mai ales pe aceea de a critica partidul. De regulă, el nu va critica niciodata direct şi nominal pe șeful cel mare, dar va face aluzii care vor fi interpretate ca atare.

6. Congresul ca ritual politic este destinat în primul rând producerii de emoţie. Este cea mai bună fabrică de emoţii și acest lucru se vede mai ales în momentul de vârf: discursul Marelui Șef. În timpul discursului șefului suprem emoţia este la paroxism, nu se aude în sală decât blițul aparatelor de fotografiat. Oamenii se ridică şi aplaudă frenetic, de regulă, peste 30 de secunde. Un șef cu mare sensibilitate poate recepta direct această emoție, poate chiar să lăcrimeze sincer partajând cu sala un fluid de emoție real. Traian Băsescu a jucat perfect acest rol, a reuşit cu grijă să programeze o ordine neculminativă, pentru a evita derapajele posibile, a construit o emoţie puternică iniţială de la care să decurgă restul lucrurilor. Prin tradiție, în congresele de la noi, se preferă un crescendo, unde şeful vine în momentul culminant, dar Președintele României știa ce poate și a preferat să taie orice rezistenţă de la început. După plecarea șefului și ieșirea din sală, toți dau buluc sa iasă afară să fumeze, să scape de atmosfera încarcată, de aceea în cele mai multe situatii se dă o pauză, pe motivul că trebuie condus șeful. Cei aflați în echipa de conducere nu ies afară, ei trebuie să stea acolo ca o continuitate, dar și pentru că nu s-ar potrivi cu starea celor aflați pe hol, ar putea devveni paratrăznete de descărcare a emoţiei colective.

7. Discursul Marelui Şef este momentul cel mai încărcat de emotie, iar un șef cu inteligență socială nu va scăpa niciodată acest moment pentru că este prilejul care face să își piardă din credibilitate discursurile alternative sau contradictorii. Traian Băsescu a realizat, prin momentul înlăcrimat al povestirii privind întoarcerea spatelui de către Petre Roman, un moment esențial pentru supunerea ritualică a tuturor la conducător. În caz contrar, le-a transmis Președintele, priviţi la destinul celui care nu-l recunoaşte pe șef: se pierde în jungla politică. Un Congres fără un asemenea moment se poate transforma într-o rebeliune cu justificarea că este nevoie de ordine și autoritate.

8. Frica de izolare, de a rămâne singur în faţa unei posibile schimbări a puterii, a judecăţii sau a DNA, este cel mai tare sentiment de emoție negativă care domină sala unui congres. Șeful cel mare știe acest lucru, a dat dovezi că nimeni nu este protejat dacă face paşi greşiţi, chiar dacă se află încă la putere.

9. Discursul şefului declanşează starea de idolatrie, necesară în cadrul unui asemenea ritual. De aceea, șeful nu va rămâne printre oamenii din partid după discurs, nu ar fi indicat să se retragă înapoi la locul lui. Este indicat ca după discurs să plece pentru a nu se risipi emoţia, să plece aşa cum a venit, pe neaşteptate. Șeful nu trebuie să dea niciodată certitudinea că va veni la Congres, obţinând astfel culpabilitatea și nesiguranța celor din sală, pentru ca atunci când intră, efectul să fie maxim.

10. Iluziile opozantului și utopiile lui sunt singurul element de noutate şi speranță aduse de un congres. I se creează iluzia că este susținut de peste tot, că societatea îl așteaptă ca pe un mare reformator, că i se vor uita toate păcatele vechi sau noi. Norocul opozantului este că nu are șanse să câștige, pentru ca ar fi văzut că simpatia asta spontană ar fi durat mai puţin de 24 de ore, după victorie ar fi devenit la fel de indezirabil ca și orice lider al partidului său.

11. Congresul PDL, ca orice congres al unui partid aflat la putere, a fost un congres de afirmare şi re-generare a puterii. Scopul principal a fost cel de perpetuare a puterii, de aceea sloganul principal al membrilor cei mai războinici a fost următorul: vom ieși întăriți din această bătălie. Un asemenea eveniment ritualic are și rolul de a ține conflictul din interior (de regulă, conflict pentru resurse de putere) la un nivel tolerabil şi controlabil.

12. Drama challangerului: el nu are cum să câștige pentru că nu are un steag. Emil Boc a venit cu steagul partidului, lui Blaga nu i-a mai rămas nimic altceva decât să meargă împotriva steagului partidului. Nu avea cum să câștige, era din start doar un sparring partner, chiar dacă era unul tare. A vorbit bine la Congres, dar discursul său a venit după ce Traian Băsescu a creat o atmosferă de emoţie solidară şi frică de a te opune unei asemenea emoţii integratoare.

13. Congresele politice sunt atent regizate după scenarii şi tehnologii complexe. Analiştii naivi se plâng că au văzut elemente de regie sau detalii nespontane. Păi tocmai asta este esența unui Congres, nimic nu trebuie lăsat la voia întamplării. În PSD, pierderea lui Ion Iliescu a fost multă vreme pusă de el şi echipa sa pe seama faptul că marele regizor, Octav Cozmâncă, a fost scos de la masa de regie de dispariția tragică a soţiei, cu o zi înainte, iar înlocuitorul lui nu avea chiar atâta experienţă în impunerea de proceduri. Procedurile tehnice sunt importante şi deloc neglijabile în configuraţia votului şi a rezultatelor.

14. Lumina şi sunetul. Dacă sunt de partea șefului de partid, atunci discursurile se vor auzi inegal. Partea de sală unde vor fi grupaţi simpatizanții opozantului va fi privată de sunet puternic şi de lumină, discursul opozantului va fi lucrat tehnic încât poate părea anemic şi neconvingător, ezitant. Din contră, conducătorul partidului va beneficia de muzică victorioasă, înainte şi după, de întreruperi cu aplauze și ridicarea sunetului la maximum. Ritmul îi poate fi dat de pauze și de ridicări de sunet pentru cuvintele puternice care devin semnale de ridicare a publicului în picioare.

15. În regia congreselor mari este încurajat să intre al treilea candidat, clovnul, nebunul regelui. El este foarte important în detensionarea sălii sau chiar pentru a spune lucruri grave, dar care să nu conteze în lupta din cei doi candidați principali. Clovnul, dacă este inteligent şi bine ales, va primi aplauze ca şi Marele Șef, urmând ca lupta dintre cei doi candidați să nu mai fie un război de aplauze, ci unul al ordinii existente în partid.

16. Clovnul este şi un bun teritoriu unde se pot refugia cei mai mari oportunişti, ca nu cumva să se adune la Opozant, pentru o masă critică semnificativă care să rupă balanţa. El este un fel de supapă de siguranţă necesară şi este folosit strategic şi tactic pentru diferite modalități de redistribuție, mai ales când există posibilitatea unui tur doi, dar şi pentru a nu exista un al doilea tur de scrutin. Insula Clovnului este una de pe care se poate apoi sări cel mai ușor în barca celui care a învins fără mustrări evidente de conştiinţă şi fără ca saltul să fie prea lung.

17. Clovnul va fi răsplătit, nu doar de sefi, dar şi de multime. Domnul Paleologu va fi ales vicepreședinte fără probleme, a avut o funcţie socială şi politică importantă.

18. Orice congres este un eveniment al negocierilor între tabere. Se distribuie liste în sală, se controlează votul prin cele mai subtile metode, se vând și se cumpără diferite funcţii, la nivelele intermediare se fac transferuri de membri între echipe.

19. La congrese, bărbaţii se îmbrațișează și ritualul pupăturilor pe obraz este un rit de neagresiune. O formă de salut care arată că încă este pace. O formă de liniştire care îl asigură pe individ că mai există punți, iar cel care iniţiază sărutul (tradător, de multe ori) este cel care arată supunere sau cel puțin neutralitate.

20. Mistica este la ea acasă în timpul congreselor şi fantasmele colective reînvie. Am râs copios la ultimele alegeri, alături de o lume întreagă, de flacăra violetă şi obscurantismul asociat cu ea. Aţi văzut cravatele violete ale lui Emil Boc și Vasile Blaga, oamenii care urmau prin competiţie să producă un lider providențial pentru viitorul României?

Nu trebuie să aşteptăm prea multe de la un congres politic. Este important doar pentru cei care sunt membrii sau simpatizanții partidului care-l organizează. Dacă am fi mai deștepți nu am mai face atâta caz de congresele politice. Ele nu sunt evenimente importante!

La pomul lăudat al congreselor şi convenţiilor numai fraierii merg cu sacul!

15 mai 2011

Aș vrea să fiu lustrabil

Săptămana trecută un ziar din Capitala a făcut un panou de onoare a comunistilor lustrabili unde m-a trecut și pe mine. Nu am fost activist, nu am avut nici o functie politică înainte de 1989. A fost o eroare de documentare a unui journalist, a scris ca am fost superiorul lui Boc la UTC. Mă confundă cu altcineva, probabil, dar mai sigur că nu a fost o întâmplare. Situația este de un absurd total, ca în bancul acela cu Radio Erevan. Lui Ivan Bulovici nu i s-a dat o Volga, pentru ca era vorba de o bicicleta, si nu i s-a dat, i s-a furat. In schimb (aici apare bicicleta!) eu am fost primul in PSD care am militat, in 2006, pentru ca PSD să accepte un decont cu trecutul, inclusiv o lege a lustrație. A fost inceputul actiunii unora din partid de a ma lustra din PSD. Opera aproape finalizată în ultima vreme, cu largul meu concurs.

Astăzi lustratia se referă mai mult la stafii, pare mai mult un test psihologic al îndepartării de trecut. Încă peste 50% din populatie spune în sondaje că trăiam mai bine inainte de 1989. Dar societățile trebuie să primescă semnele schimbării de la elite, orice schimbare de mentalitate este un proces de durată în care gesturile semnificative ale elitelor împing lumea spre un nou orizont.

La un moment dat s-a discutat in 2008, a spus-o chiar Presedintele, ca votul uninominal absolvă pe cel ales de orice vină. Nu sunt de accord, am scris atunci că votul uninominal nu este o spălătorie politică. E adevarat, buzoianul Ghiveciu, cu multe dosare penale, l-a invins atunci pe Ministrul Justitiei in alegeri, dar nu trebuie sa acceptam aceasta aberatie. Nu o putem transforma în regulă. Votul, la noi, a devenit o problema de comert, in multe zone ale tării și dincolo de legitimitatea generica, nu are o intemeiere consistent datorită lipsei culturii politice combinate cu sărăcia. Cand pungile cu ulei si zahar sau berea la 2 litri sunt principalele argument chiar si in Capitala Romaniei, este clar că mai avem drum lung de parcurs.

Din cele patru modele de lustratie cunoscute in practica socială, după 20 de ani, nu cred că lustratia automată mai poate functiona. E si prea tarziu și nici nu cred că mai ajută la ceva. Ar fi cel mai bun mod de a ucide legea deoarece caracterul indiscriminant al legii ar constitui o pedeapsa colectiva ce incalca drepturile fundamentale ale omului (dreptul la opinie, dreptul de a nu fi discriminator fi fost bun acest model poate in 1990,, pe o periada scurta, am fi scapat de gerontocratia bolsevică. Insa specificarea incorecta a categoriilor lustrabile face legea inoperabila sau ii limiteaza aplicabilitatea, iar cei de la Curtea Constitutionala ar gasi rapid motive de a o arunca la cos pentru inca o perioadă.

Dar legea este necesara ca forma de reconciliere si de transparență. Sau ca un act de recunoastere a trecutului , cum a fost in Ungaria, de exemplu. Poate ca o Curte de Lustratie care sa analizeze cazurile si vinovatiile ar fi putut sa aducă ceva in cautarea noastră de a scapa de reziduurile trectului pentru a putea sa ne concentram doar la viitor.

De aceea, o uniformizare nu face decat să mărească și mai mult ceața și confuzia. Pledez de aceea pentru o solutie care să permit judecarea cazurilor, nu o uniformizare care îi ascunde pe marii ticalosi sau tortionari și distruge viețile unor oameni.

Noi vom rămâne legați de trecut dacă nu vom condamna sincer ceea ce a u fost acte criminale in communism, daca nu vom clarifica vinovațiile, dacă nu vom afla cine a tras la revolutie sau nu vom fixa cine a maltratat democratia in Piata Universitatii.

Acum, văzând cum umblă unii cu ciocanul lustrației prin târg, dacă aș avea posibilitatea să aleg pentru trecut, aș alege să fiu lustrabil, măcar ca să-l fi cunoscut pe cel mai bun prieten al meu de astazi, cu 15 ani mai devreme. Este unul din cei mai vrednici barbati ai Romaniei și dacă, student de media 10 fiind, a fost ales de studenti ca și șef al lor, aceasta a fost o confirmare a valorii. O valoare pe care probat-o peste tot, în afaceri sau funcții publice, în douăzeci de ani după. Alături de el, am vreo douăzeci , treizeci de prieteni profeșionisti de o rară calitate in medicină, inginerie sau alte științe, vârfuri în domeniile lor, pe care îmi pare rău că nu am reușit să-i convingem să facă politică. După legea asta idioată au fost șefi la studenti sau la UTC, deci sunt lustrabili. S-au lustrat singuri, nu vor să se amestece cu golanii din politică. Niciodată vreunul dintre ei nu mi-a reproșat că eu, prietenul lor, în bătălia cu bolșevicii din PSD, militam pentru lustrație. Au înțeles principiul pentru că aveau conștiința nepătată, chiar dacă pentru ei ar fi fost o nedreaptă ștampilă. S-au desavărșit profesional și, fiind stapâni pe instrumentele lor, nu au cerut nimic politicii sau societății. Poate, doar normalitate.

Am fost de acord cu o lege datorită unui principiu, chiar dacă legea este idioată. Dacă era aplicată in 1990 am fi scăpat de epoca Iliescu. Acum însă aș vrea să fiu lustrabil. Să pot avea măcar bănuiala că nu sunt produsul acestor vremuri de rahat.

UN NOU PARTID POLITIC?

Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre.

De cateva saptamani, problematica nasterii unui noi partid cunoaste o vizibilite din ce în ce mai mare. De regula, se bate apa in piuă, sau se vorbeste emotional despre asta. Dusmanii stangii apalaudă si se bucura in secret crezand ca este sfarsitul adversarilor lor, desi ar trebui sa fie mai inteligenti pentru ca stanga si dreapta se sustin una pe alta si nu este o veselie cand iti moare adversarul care iti justifica existenta prin toate actiunile lui. Cei de stanga sunt suparati ca le dispar oameni si in mod normal gandesc că astfel le scade forta. Aici nu sunt departe de adevar.

Cei neutri constata “avalansa” de demisii, “valul” de plecari, “hemoragia” pesedistă sau disolutia PSD.

Toti trateaza simplist problema si amplifica fenomenul. Acum vreo şase sau sapte luni, sub 30% din alegatori raspundeau pozitiv la intrebarea daca ar fi nevoie de un nou partid politic si cam toti ataţia spuneau ca l-ar vota pe acest nou nascut politic sau il creditau cu ceva sanşe la urmatoarele alegeri parlamentare. Acum aceasta cifra se apropie de 50% si cred ca este in primul rand un efect al mediatizarii masive. Mai mult, cei care se opun ideii ca un nou partid este necesar nu aduc argumente rationale, ci se multumesc sa-l faca praf pe Gabriel Oprea si independentii lui, sa-i pocnească pe Diaconescu si Sarbu sau să se planga de faptul că Basescu este un dictator care face si desface partide.

Sa privim un pic incercand sa scapăm de gandirea de cutie.

Factori obiectivi exista? Da, cât de obiectivi pot fi factorii de climat social.
1. Avem practica europeana din ultimele decenii. S-au nascut multe partide noi in Europa, numai ca noi am avut obsesia sa refacem realitatea interbelica si ne-am chinuit sa refacem partidele istorice (prin istorie inteleg si partidul comunist prin FSN si ramurile de pe trunchiul sau). Cu toata explozia de partide din 1990, pana la urma nu au ramas decat partidele istorice si partidele care se confrunta etnic.
2. Increderea foarte slaba in actualul sistem de partide. Partidele au un 10% incredere si 85% neicredere , deci bilant dezastruos (-75%). Parlamentul este pe aproape, adica 14% incredere 85% neincredere. Acum vreo trei saptamani grupul independentilor lui Oprea avea 33% incredere iar respingerea (31%) si atitudinea neutra (28%). Probabil că ceva ce este nou pare interesant , noul este un cui in care îţi poţi agăţa o speranţă.
3. Rapunsul pozitiv la intrebarea privind nevoia unui nou partid a depasit deja 40% , la fel procentul celor care spun ca ar vota un nou partid . Ma feresc să numesc asta CERERE SOCIALA pentru ca nu stiu cat este de puternica o asemenea atitudine, cat de mult conteaza pentru oameni acest raspuns.


Deocamdata, fara cercetari mai extinse si mai fine vorbim doar de niste raspunsuri afirmative la intrebari puse de operatorii de interviu. Experienta mea imi spune ca de multe ori potentialitati sociale reale nu s-au indeplinit din diverse motive. La fel, un partid politic de succes nu se naste doar cand exista niste parlamentari care au format un grup si sondajele confirma ca oamneii privesc cu simpatie ideea de partid nou. Pentru a construi un partid mai este nevoie de cateva lucruri:
- Media si mediatizare . Televiziunea este mama politicii astazi. Evident, nu ajunge, exemplul cel mai clar e Partidul Conservator, un partid cu un grup media de calitate si foarte puternic, dar fara o constanţă ideologică si fără oameni cu credibilitate;
- Oameni credibili care sa se poată adapta televiziunii.
- Un program politic care sa se adreseze spaimelor si sperantelor oamenilor concreţi;

Dar ce semnificatie poate avea nasterea unui nou partid de centru stânga?
Daca ar aparărea un nou partid nu ar fi nici dezastrul stangii si nici victoria absolută a lui Traian Basescu asupra opoziţiei şi democratiei. Iata de ce cred eu aceste lucruri:

1. Nu este o disolutie a stangii, poate ca este mai degrabă a DIVERSIFICARE a stangii romanesti, venite poate destul de tarziu. In multe tari atitudinea de stanga este greu de introdus in acelasi organism politic. Stanga cântă pe mai multe voci de la virulenţă, trecamd prin pacifism si ajungand la un centrism cu scapari de dreapta. De ce nu ar fi asta si la noi? Tinerii ar vrea un mesaj mai dur, mai anticapitalist, si asa social-democratia este considerată in multe culturi politice ca fiind prea bleaga, sau chiar este acuzata de colaborationism cu capitalismul triumfător.

Sigur, mai simplu ar fi sa-i infierăm tovaraseste ca si trădători pe cei care pleacă si au de gand sa faca un partid de centru stanga, dar ce facem dacă unii nu mai vor să fie confundati cu Vangelie sau cu Mazăre? Poti sa-i obligi pe oameni sa ramana in acelasi partid toata viata? Mai ales cand un partid este confiscat, in stil balcanic, de o gască care ajunge sa-l conduca in interes patrimonial, ca sa fiu elegant.

Sa nu ne facem că plouă, la ultimul congres al PSD s-a facut o importanta modificare statutară, chiar daca s-a spus ca se va face un congres special pentru sstatut si ideologie: s-a eliminat criteriul candidaturilor la vicepresedinti pe specialitati si cel al vicepresedintilor pe zone geografica. Adica Geoană a eliminat ultimele lucruri bune aduse in timpul domniei sale.
Un partid de stanga are nevoie mare de specialisti si are nevoie de reprezentare teritoriala echilibrata, altfel nu are cum sa castige alegerile. Lui Marian Sarbu i s-a desfiintat postul de vicepresedinte el fiind totusi cel mai bun specialist in domeniul muncii si solidaritatii sociale din PSD.

Era mai bine daca Oprea si Sarbu plecau la PDL sau PNL?

Să gandim pragmatic: un nou partid de centru stanga poate ajuta, la nevoie, la se crea un POL DE STÂNGA, iar acel pol ar putea ar putea merge spre castigarea alegerilor. Astfel avem un echilibru politic mai bun, doua partide puternice pe dreapta (daca nu luam in calcul UDMR) si doua pe stanga.


2. Analistii de dreapta sa nu se bucure, totuşi, că se deşiră stânga. Odata ce s-a creat un partid el nu ramane legat de o coalitie de guvernare sau de un Presedinte al Romaniei. Ce va face peste câtiva ani un partid de stânga, nu avem cum să ştim acum.

Amploarea discutiei despre noul partid poate sa produca un fenomen care in sociologie se numeste profetie care se autorealizează sau predictie creatoare: un eveniment devine real ca o consecinţă a definirii lui ca real.

Altfel, discutia despre un nou partid iti da o senzatie de dezinvoltura intelectuala . Poate chiar senzatia de elasticitate in momentele in care cei care păzesc migratia politică din Romania îi infierează pe Oprea, Sarbu, Diaconescu şi alţii .

Am fololosit ca subtitlu numele unei piese minunate scrisă de Matei Visniec, ca omagiu lui Eugen Ionesco. Iar invocare unor cifre sau procente vine din cercetarile IRES facute ultima vreme de catre mine.

Efectul PONTA asupra PSD

Mai multi prieteni politicieni si jurnalisti insista sa le dau date despre o cercetare interna pe care am facut-o pentru a intelege efectul Congresului PSD asupra pozitionarii si brandului PSD. de regulă, nu fac publice datele calde legate de un eveniment pentru ca efectul emotiei si mediatizării puternice apar efecte emotionale care nu sunt durabile, in schimb bulversează inclusiv evaluarile celorlalti actori de pe scena politica.

Iata cateva raspunsuri la intrebarile pe care le-am primit frecvent de vreo doua zile:

1. Cu ajutorul televiziunii Congresul PSD a fost un eveniment care a bulversat efectiv agenda publica, beneficiind de o atentie majoră. Este clar, fara televiziune nu exista politica, la noi;

2. Partidul a facut un salt de 6 procente in urma acestui eveniment si a alegerii unui presedinte tanăr. Numesc asta "efectul Ponta";

3. Credibilitatea partidului a crescut in ceea ce priveste potentialitatea de vot. Doar ca trebuie sa nu fie inselate asteptarile de la Congres.

4. E adevarat, la intrebari gen turul doi, intrebari cu caracter ipotetic, V. Ponta i-ar invinge in acest moment pe Crin Antonescu si Emil Boc, dar fiindcă alegerile nu sunt maine, acest fapt nu are prea mare valoare de anticipatie (iar ca sa nu ne imbatam cu apa rece si deoarece Ponta are treburi mai important la inceputul acestui drum, evident, nu public graficele respective). Si mai trebuie sa tinem cont si de Sun Tzu care ne zice "Arata-te puternic cand esti slab si slab cand esti puternic"

5. Exista o asteptare pozitiva privind relansarea PSD.




Daca ne uitam la dinamica, deocamdata presupozitiile noastre legate de vot de stanga sau vot de dreapta nu functioneaza. PSD si PNL se bat pentru voturile adversarilor PDL si Traian Basescu.





Cateva grafice