UNDE MERGEM NOI, MĂ NICULAIE?

DOUĂ COMENTARII LA SONDAJUL PRIVIND AGENDA PUBLICĂ
(FEBRUARIE -ROMANIA -2011)

Mi-am adus aminte de replica lui Moromete pe când mergea cu caruţa spre oras și Stere Gulea a hotărât, magistral, să încheie filmul cu o ceață de nepătruns şi o întrebare la care nu se putea răspunde.
Ultimul studiu IRES de analiză a agendei publice ne aduce câteva lucruri interesante. Nu epocale, dar interesante.

Ce legătură este între BNR și SRI?
Se nasc noi instituții psihologice, instituţii generate de spaimă sau neîncrederea în alte mecanisme ale functţionării statului. De douăzeci de ani avem două instituții care polarizează încrederea românilor, datorată spaimei de românilor de viitor, adică BISERICA şi ARMATA. Sunt instituții de siguranţă psihologică, instituțiile ultimei sanșe, ale ultimei stații. Analizând situația în agenda publică din februarie 2011 se poate observa nașterea unui nou cuplu de instituții aflate pe primele două locuri ale încrederii publice în contextul unor arestări masive şi acţiuni de forță ale statului, BNR şi SRI. Apare şi o învestire simbolică a unor instituții care pot crea sentimentul că statalitatea nu este ameninţată. Banca Naţională a României obţine o încredere de 59%, iar SRI 37%. Tandemul de instituții care se naște în criză după cel născut după Revoluţie, al Bisericii și Armatei.

Indiferent cum interpretăm aceste acţiuni de forţă ale statului, ele au relevat din nou existenţa unui climat de îngrijorare, au developat o situaţie socială și politică. Unii români au văzut în ele o radiografie a statului și a modului în care politicienii au creat rețele mafiote. Alţii s-au gândit că sunt reglări de conturi sau chiar o acţiune de a păcăli UE pentru ca să ne primească în Schengen. Indiferent de interpretare se pare că oamenii resimt climatul politic și social ca fiind marcat de îngrijorare și se caută din nou soluţii cu caracter utopic, soluții pentru senzaţia de siguranță. Dacă BNR este o instituție care simbolizează moneda, SRI pornea în 1990 cu pasivul pentru că era moştenitorul vechii Securități, dar acum dobândeşte noi valenţe prin contribuţia pe care o are la lupta cu corupţia şi reţelele de infractori. Acum Justiţia are doar 23% încredere, Presedinţia are 15%, Parlamentul 10%, Guvernul 8%, iar mai jos nu cred că se poate coborî.

Dacă analizăm cele două tandemuri, observăm că fiecare dintre ele conține o instituție militară şi o instituţie de factură simbolică pentru nişte valori colective: credinţa şi moneda. Trebuie să constatăm că este vorba despre semnul unui climat social și politic de nevroză colectivă, de anomie, de lipsă a ordinii sociale liber consimțite și de neîncredere în statul civil care reglează viața de zi cu zi.
Banca Naţională şi Biserica ar trebui să fie instituţii de vitrină, iar Armata şi SRI - instituții ale ultimei intervenții. Prieteni politicieni, cred că trebuie să ne uităm și la altceva decât la cifrele creștirii minuscule de PIB pentru a decreta moartea recesiunii economice.

Nu cumva suntem deja într-o atmosferă socială și politică ce nu are cum să producă un minim sentiment de stabilitate şi securitate individuală dacă ne așteptăm ca Armata să vegheze, preotul să se roage pentru noi, sereiștii să se lupte cu violenţa si hoții, iar Banca Natională să ascundă aurul de hoți și golani?

Nici măcar partidele noi nu sunt albe ca zăpada!

O discuţie despre posibilitatea unui nou partid reuşeşte de câteva luni să facă o mare carieră. La noi, dacă cineva da drumul la o înjurătură sau la o metaforă atunci sigur va avea succes. Dacă cineva caută date şi încearcă să păstreze un limbaj tehnic, atunci nimeni nu este interesat de ceea ce spune. E mai bine să avem cu toții loc de opinie și comentarii.
Aşa a fost cu sintagma lui Sebastian Lăzăroiu ALBA CA ZĂPADĂ. Toată lumea o așteaptă pe Alba ca Zăpada după colț, să fie primul care îi pupă mâna, ori îi trage o înjurătură, după caz. Un priceput jurnalist politic cu blog vede o strategie băsesciană în studiul nostru despre un nou partid. I-aş spune băiatului respectiv că, dacă ar fi studiat cu atentie sondajele din ultimii ani, ar fi vazut că nimic nu s-a schimbat, nimic nu este nou. De vreo câţiva ani peste 50% dintre români spun că ar avea un nou partid ar avea o şansă, iar vreo 40% declară că ar vota cu aceast partid. Este o întrebare ipotetică, iar oamenii se referă la ceva ideal. Sunt sătui de actualele partide politice şi, pentru o clipă, poate că se gândesc chiar că ar putea să se elibereze. Evident, când acel partid apare, oamenilor nu le convine cine îl conduce, nu agreează ideologia sau nu sunt interesaţi de mersul la vot.
Deci, prieteni deontologi, nu vă speriati de un nou partid, este un personaj, deocamdată imaginar, iar în perioade de criză nu se pot naşte zâne, aşa cum este Alba ca Zăpadă.
În criză, istoria ne spune că va veni pe lume Sfantul Gheorghe, ucigătorul de balaure ori arhangheli de genul lui Mihail sau Gavril. Dar mai bine nu ne dorim ceva ce nu suntem sigur ca am putea duce.
Vorba marelui poet grec Odysseas Elitys: ”O nimica toată mi-am dorit şi pedepsit am fost cu prea multul”.

Sondaj. UN NOU PARTID?

Perceptia aceasta este de vreo trei ani.

UN NOU PARTID POLITIC?

Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre.

De cateva saptamani, problematica nasterii unui noi partid cunoaste o vizibilite din ce în ce mai mare. De regula, se bate apa in piuă, sau se vorbeste emotional despre asta. Dusmanii stangii apalaudă si se bucura in secret crezand ca este sfarsitul adversarilor lor, desi ar trebui sa fie mai inteligenti pentru ca stanga si dreapta se sustin una pe alta si nu este o veselie cand iti moare adversarul care iti justifica existenta prin toate actiunile lui. Cei de stanga sunt suparati ca le dispar oameni si in mod normal gandesc că astfel le scade forta. Aici nu sunt departe de adevar.

Cei neutri constata “avalansa” de demisii, “valul” de plecari, “hemoragia” pesedistă sau disolutia PSD.

Toti trateaza simplist problema si amplifica fenomenul. Acum vreo şase sau sapte luni, sub 30% din alegatori raspundeau pozitiv la intrebarea daca ar fi nevoie de un nou partid politic si cam toti ataţia spuneau ca l-ar vota pe acest nou nascut politic sau il creditau cu ceva sanşe la urmatoarele alegeri parlamentare. Acum aceasta cifra se apropie de 50% si cred ca este in primul rand un efect al mediatizarii masive. Mai mult, cei care se opun ideii ca un nou partid este necesar nu aduc argumente rationale, ci se multumesc sa-l faca praf pe Gabriel Oprea si independentii lui, sa-i pocnească pe Diaconescu si Sarbu sau să se planga de faptul că Basescu este un dictator care face si desface partide.

Sa privim un pic incercand sa scapăm de gandirea de cutie.

Factori obiectivi exista? Da, cât de obiectivi pot fi factorii de climat social.
1. Avem practica europeana din ultimele decenii. S-au nascut multe partide noi in Europa, numai ca noi am avut obsesia sa refacem realitatea interbelica si ne-am chinuit sa refacem partidele istorice (prin istorie inteleg si partidul comunist prin FSN si ramurile de pe trunchiul sau). Cu toata explozia de partide din 1990, pana la urma nu au ramas decat partidele istorice si partidele care se confrunta etnic.
2. Increderea foarte slaba in actualul sistem de partide. Partidele au un 10% incredere si 85% neicredere , deci bilant dezastruos (-75%). Parlamentul este pe aproape, adica 14% incredere 85% neincredere. Acum vreo trei saptamani grupul independentilor lui Oprea avea 33% incredere iar respingerea (31%) si atitudinea neutra (28%). Probabil că ceva ce este nou pare interesant , noul este un cui in care îţi poţi agăţa o speranţă.
3. Rapunsul pozitiv la intrebarea privind nevoia unui nou partid a depasit deja 40% , la fel procentul celor care spun ca ar vota un nou partid . Ma feresc să numesc asta CERERE SOCIALA pentru ca nu stiu cat este de puternica o asemenea atitudine, cat de mult conteaza pentru oameni acest raspuns.


Deocamdata, fara cercetari mai extinse si mai fine vorbim doar de niste raspunsuri afirmative la intrebari puse de operatorii de interviu. Experienta mea imi spune ca de multe ori potentialitati sociale reale nu s-au indeplinit din diverse motive. La fel, un partid politic de succes nu se naste doar cand exista niste parlamentari care au format un grup si sondajele confirma ca oamneii privesc cu simpatie ideea de partid nou. Pentru a construi un partid mai este nevoie de cateva lucruri:
- Media si mediatizare . Televiziunea este mama politicii astazi. Evident, nu ajunge, exemplul cel mai clar e Partidul Conservator, un partid cu un grup media de calitate si foarte puternic, dar fara o constanţă ideologică si fără oameni cu credibilitate;
- Oameni credibili care sa se poată adapta televiziunii.
- Un program politic care sa se adreseze spaimelor si sperantelor oamenilor concreţi;

Dar ce semnificatie poate avea nasterea unui nou partid de centru stânga?
Daca ar aparărea un nou partid nu ar fi nici dezastrul stangii si nici victoria absolută a lui Traian Basescu asupra opoziţiei şi democratiei. Iata de ce cred eu aceste lucruri:

1. Nu este o disolutie a stangii, poate ca este mai degrabă a DIVERSIFICARE a stangii romanesti, venite poate destul de tarziu. In multe tari atitudinea de stanga este greu de introdus in acelasi organism politic. Stanga cântă pe mai multe voci de la virulenţă, trecamd prin pacifism si ajungand la un centrism cu scapari de dreapta. De ce nu ar fi asta si la noi? Tinerii ar vrea un mesaj mai dur, mai anticapitalist, si asa social-democratia este considerată in multe culturi politice ca fiind prea bleaga, sau chiar este acuzata de colaborationism cu capitalismul triumfător.

Sigur, mai simplu ar fi sa-i infierăm tovaraseste ca si trădători pe cei care pleacă si au de gand sa faca un partid de centru stanga, dar ce facem dacă unii nu mai vor să fie confundati cu Vangelie sau cu Mazăre? Poti sa-i obligi pe oameni sa ramana in acelasi partid toata viata? Mai ales cand un partid este confiscat, in stil balcanic, de o gască care ajunge sa-l conduca in interes patrimonial, ca sa fiu elegant.

Sa nu ne facem că plouă, la ultimul congres al PSD s-a facut o importanta modificare statutară, chiar daca s-a spus ca se va face un congres special pentru sstatut si ideologie: s-a eliminat criteriul candidaturilor la vicepresedinti pe specialitati si cel al vicepresedintilor pe zone geografica. Adica Geoană a eliminat ultimele lucruri bune aduse in timpul domniei sale.
Un partid de stanga are nevoie mare de specialisti si are nevoie de reprezentare teritoriala echilibrata, altfel nu are cum sa castige alegerile. Lui Marian Sarbu i s-a desfiintat postul de vicepresedinte el fiind totusi cel mai bun specialist in domeniul muncii si solidaritatii sociale din PSD.

Era mai bine daca Oprea si Sarbu plecau la PDL sau PNL?

Să gandim pragmatic: un nou partid de centru stanga poate ajuta, la nevoie, la se crea un POL DE STÂNGA, iar acel pol ar putea ar putea merge spre castigarea alegerilor. Astfel avem un echilibru politic mai bun, doua partide puternice pe dreapta (daca nu luam in calcul UDMR) si doua pe stanga.


2. Analistii de dreapta sa nu se bucure, totuşi, că se deşiră stânga. Odata ce s-a creat un partid el nu ramane legat de o coalitie de guvernare sau de un Presedinte al Romaniei. Ce va face peste câtiva ani un partid de stânga, nu avem cum să ştim acum.

Amploarea discutiei despre noul partid poate sa produca un fenomen care in sociologie se numeste profetie care se autorealizează sau predictie creatoare: un eveniment devine real ca o consecinţă a definirii lui ca real.

Altfel, discutia despre un nou partid iti da o senzatie de dezinvoltura intelectuala . Poate chiar senzatia de elasticitate in momentele in care cei care păzesc migratia politică din Romania îi infierează pe Oprea, Sarbu, Diaconescu şi alţii .

Am fololosit ca subtitlu numele unei piese minunate scrisă de Matei Visniec, ca omagiu lui Eugen Ionesco. Iar invocare unor cifre sau procente vine din cercetarile IRES facute ultima vreme de catre mine.