MOŞ CRĂCIUN – cum rezistă povestea?

Moş Crăciun este o minune şi o credinţă care nu pot fi ucise de raţionalism şi secularizarea contemporană. În aceste zile de decembrie, 49% dintr-un eşantion naţional[i] de români adulţi spun, cu toată seriozitatea, că Moş Crăciun există şi 44% recunosc că i-au scris, cel puţin o dată în viaţă, o scrisoare personajului legendar, probabil atunci când erau copii. Dar şi la vârsta adultă, maturii acceptă să se supună unui experiment imaginar şi fac liste cu darurile pe care le-ar cere moşului, dacă ar fi să scrie o scrisoare. În vârful listei se află sănătatea şi banii, cu cele mai mari frecvente, dar şi alte lucruri, cum ar fi politicieni iubitori de popor.

Ne întrebăm de ce cred copiii în Moş Crăciun?

Este, de fapt, o credinţă infantilă, dar care joacă pe deplin virtuţile unui model bazat pe raţionalitate subiectivă. Este o reprezentare socială, despre care Jodelet propune să admitem că „este o formă de cunoştinţe, social dezvoltată şi partajată, cu un obiectiv contribuind la construirea unei realităţi comune pentru un ansamblu social”[ii].

Părinţii sunt investiţi în mod natural cu o mare credibilitate, cea care clasează, într-o primă etapă, credinţa în existenţa lui Moş Crăciun în grupul de Credinţe pe care Sperber (1996, p. 127) le numeşte reflexive şi despre care el spune: „Conţinutul lor, din cauza caracterului lor relativ nedeterminat, nu poate fi justificat prin date sau prin argumente. Dar asta nu face aceste convingeri iraţionale. Aceste credinţe sunt raţional acceptate dacă există un motiv bun să aibă încredere în sursa lor (de exemplu, părinte, profesor sau om de ştiinţă)“[iii].

Dincolo de prestigiul părinţilor, este vorba despre o credinţă temporar nefalsificabilă. Apoi este o credinţă bazată pe „dovezi”, scrisori, daruri, reprezentări, lumini, toate oferind consistenţă unui mit care poate rămâne abstract şi contribuie pentru a genera o magie, o atmosferă care să conducă la acceptarea de către copii a scenariului de Crăciun. În fine, o credinţă uneori utilitaristă, copii nu au un mare şoc când descoperă contrariul, deoarece cadourile continuă să vină de la părinţi. Acest ultim motiv, mai mult utilitarist decât argumentativ, cântăreşte greutatea sa atunci când vine vorba de abandonul credinţei în existenţa personajului, Dar nu doar conţinutul comercial face să reziste povestea, Moş Crăciun este, în primul rând, expresia unui statut diferenţial între copiii mici pe de o parte, adolescenţi şi adulţi pe de altă parte. În acest sens, se referă la un set extins de credinţe şi practici pe care antropologii le-au studiat în majoritatea societăţilor, şi anume ritualurile de trecere şi iniţiere.

Vedem că credinţa în Moş Crăciun nu este doar o farsă plăcută provocată de adulţi copiilor; că este, într-o foarte mare măsură, rezultatul unei tranzacţii scumpe dintre cele două generaţii.

Cornelius Castoriadis[iv] vorbeşte despre aceste tipuri de personaje sau sărbători ca iluzii necesare, care permit societăţilor să creeze un spaţiu comun de referinţă pentru a ghida acţiuni şi comportamente, deoarece universul social nu este doar un răspuns la nevoi biologice, ci şi o organizare de semnificaţii. Chiar şi imaginarul de consum creează, după sociologul francez, „unificarea lumii”.

În fine există o largă discuţie în psihologie dacă este bine să-i obişnuim pe copii cu această minciună, sau trebuie să-i creştem cu ideea de raţionalitate. Cei mai mulţi psihanalişti sunt de acord cu faptul că povestea lui Moş Crăciun este una dintre poveştile care-i ajută pe copii să crească. A nu crede în Moş Crăciun ar fi echivalent cu a nu crede că dorinţele pot deveni realitate sau că este nevoie să-ti doreşti ceva ca să se întâmple.

Crăciunul este o sărbătoare despre faptul de a dărui. Într-una dintre cele mai citate cărţi din istoria sociologiei[v], Marcel Mauss vorbeşte despre darul din societăţile arhaice, care are, în primul rând, semnificaţia de a întări comunitatea, de a crea reciprocitate, de a strânge reţeaua de relaţii, a întări ţesutul social şi coeziunea. Darurile constituindu-se în valori, la fel ca acestea au rolul de a menţine ordinea, solidaritatea şi pacea comunitară prin implicaţiile mentale pe care le au asupra oamenilor, influenţându-le atitudinile. Crăciunul devine o instituţie socială care face, prin atmosfera creată, ca oamenii să creadă că miracolul este posibil. E adevărat, în apropierea Crăciunului sunt cele mai multe tentative de sinucidere, deoarece este o perioadă în care oamenii caută cu insistenţă întărirea unor legături sociale, simţim nevoia unui suport afectiv. Crăciunul devine un loc simbolic de refacere a legăturilor de suport afectiv, unde darurile sunt un vehicul catalizator. Sigur, putem vorbi în sociologie despre funcţionalismul lui Parsons sau de teoria schimbului social (Blau) ori darul ca schimb simbolic în care este „uitată” structural reciprocitatea aşteptată (Bordieu)[vi] dar, pentru nevoile acestui articol, ne vom limita la rolul sărbătorii de a întări reţele sociale de solidaritate.

Succesul social al donatorilor. De câteva decenii, sociologii şi psihologii caută să înţeleagă o serie de determinante sociale ale succesului şi schimbului social şi au descoperit existenţa a două tipuri de oameni: donatorii (givers) şi profitorii (takers)[vii]. Profitorii vor mereu să obţină ceva în plus, să rămână cu un profit din ceea ce dau, sunt în general oameni competitivi, îşi urmăresc continuu propriile interese, sunt atenţi să folosească toate ocaziile în care pot câştiga, sunt centraţi pe ei înşişi. Donatorii sunt preocupaţi mai mult de nevoile celorlalţi, sunt generoşi, împart cu ceilalţi bunuri sau relaţii. Donatorii sunt mai rari, insă chiar şi profitorii pot fi donatori în familie sau în cercul cel mai apropiat de prieteni.

O anchetă mondială făcută în 12 ţări de psihologul Shalom Schwartz[viii] a demonstrat că, în majoritatea ţărilor, oamenii preţuiesc mai mult valori ca dărnicia, ajutorarea altora, compasiunea sau dreptatea socială faţă de valorile profitorilor: bani, putere, reuşită. În plus, tot mai multe lucrări contemporane arată că a avea comportament de donator este una dintre cele mai importante mecanisme de succes, deşi uneori îi invidiem pe profitori şi putem crede ca ei deţin cheia succesului. Românii declară că donează pentru scopuri caritabile într-o proporţie foarte mare, disproporţionat cu realitatea. Dar dorinţa de solidaritate şi cea de a dărui ar trebui organizate social. În studiul IRES invocat, 95% dintre români declarau că fac cadouri de Crăciun, ei fiind cu mult mai mulţi decât cei care cunosc cu adevărat semnificaţia religioasă (84%).

Nevoia de sărbătoare. Dacă trecem peste motivaţia religioasă, destul de importantă, dar pe care nu o analizăm în cuprinsul acestui text, nevoia universală a oamenilor de sărbătoare este, credem, o explicaţie foarte bună pentru care Moş Crăciun are încă drept de cetăţenie în societatea noastră. Nevoia de a sărbători este o nevoie universală. Nimeni nu poate sărbători singur, sărbătoare înseamnă reunire, înseamnă reconstrucţia prin diverse ritualuri şi rituri a unui loc comun, care poate să fie civil sau religios, sacru sau profan. Sărbătoarea creează discontinuitate, este o ruptură pentru cotidianitatea plată sau stresantă, legată de muncă sau alte activităţi. Pe de altă parte, sărbătoarea permite contrastul dintre zilele lucrătoare, normale şi zilele în care controlul social este mai slab, şi deci mai apropiat de liberul arbitru. Multe dintre sărbători alimentează o nostalgie a trecutului sau a rădăcinilor, ceea ce poate produce plăcerea unei regresii imaginare şi a unei întăriri identitare. De sărbătorile religioase importante, cum sunt Paştele sau Crăciunul, oamenii, inclusiv cei din diaspora romanească, se întorc acasă pentru a reface legăturile cu familia şi comunitatea părăsită. Sărbătorile înseamnă ritualuri, iar ritualurile sunt comportamente sociale codificate. Oricât ar fi de desacratlizate sau mercantilizate, sărbătorile sunt, cum spune Mircea Eliade, adevărate rupturi, spărturi în spaţiu, definind opoziţii dintre sacru şi profan.

Sărbătorile pot reînvia în faţa noastră practici ale unui timp armonios al societăţii, un timp al tradiţiei, în care oamenii nu era răstigniţi între conştientul raţional şi inconştientul refuzat, cum spune Jung. În timp ce omul tradiţional se oferea naturii şi universului cu totalitatea fiinţei lui , omul modern desacralizează şi elimină transcendenta, se luptă cu trecutul, intră în opoziţie cu propria lui esenţă, pentru că nu mai este în stare să înţeleagă propriul lui interior, populat cu conţinuturi mitice, fantastic, plin de simboluri şi semne.

Deci, Moş Crăciun există nu doar pentru că îl întâlnim la mall!
Crăciun Fericit!

Editorial pentru SINTEZA, Revista de cultură şi gândire strategică, numărul 35, decembrie 2016.

Referinţe biblografice

---

[i] Studiul „Crăciunul la români” realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES în perioada 27-28 noiembrie 2016. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 900 de subiecţi cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populaţia adultă din România. Marja de eroare ±3,3%.

[ii] Bronner, Gérald, Contribution á une thérie de l’abandon des croyances: le fin de pére Noël, Presses Universitaires de France | Cahiers internationaux de sociologie 2004/1 - n° 116, p. 120, apud. Jodelet D., Représentations sociales: un domaine en expansion, in Les représentations sociales (sous la dir. de D. Jodelet), Paris, PUF, 1989, p. 36

[iii] Ibidem, Sperber D., 1996, La contagion des idées, Paris, Odile Jacob, p. 127

[iv] Castoriadis, Cornelius, 1975, L'institution imaginaire de la société, Paris, Seuil.

[v] Mauss, Marcel, 1997, Eseu despre dar; trad. din limba franceză de Silvia Lupescu, Polirom, Iasi, p. 228

[vi] Un studiu interesant în limba romană: Voicu, B., 1997, Darul: funcţii, structură, comportamente, în Revista de cercetari sociale, pp. 110-132, nr. 2

[vii] Grant, Adam, 2013, A da și a lua, trad. Dan Crăciun, Publica, București

[viii] Schwartz, Shalom H., 2012, "An Overview of the Schwartz Theory of Basic Values". Online Readings in Psychology and Culture si Schwartz, Shalom H. (1992). "Universals in the Content and Structure of Values: Theoretical Advances and Empirical Tests in 20 Countries." Advances in Experimental Psychology: 1–65.