Minorități turbulente și majorități obtuze

În 23 decembrie, anul trecut, ziarul L´Humanité titra mare pe o pagină „România. Minoritățile la putere?”, iar ca subtitlu apărea mențiunea: „un președinte luteran ar putea desemna un prim-ministru musulman într-o țară cu 80% ortodocși”. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, poate și pentru că minoritățile nu complotează împotriva majorității, așa cum cred încă foarte mulți dintre noi. Dar societatea este o arenă în care se confruntă actorii sociali, cum le spunem noi, sociologii, uneori, oamenilor.

Sociologii și psihologii s-au ocupat în ultima vreme de minorități în toate felurile și cu multă bunăvoință. Au descoperit minoritățile active, adică acelea care reușesc să schimbe unele reguli sociale, chiar împotriva unor majorități care, teoretic, sunt mai puternice, dar care sunt mai tolerante în unele momente, astfel că acceptă să facă concesii.

Mișcările de protest social vin, de cele mai multe ori, din partea minorităților turbulente, cele care vor să schimbe regulile. Minoritățile pot să nu respecte stric regulile sociale, pentru că sunt defavorizate de principiu și majoritarii sunt mai toleranți. Sigur că toleranța nu se întinde peste tot, dar, cel puțin în ultimii ani, este destul de puternic apărată cu toate mijloacele de către comunitatea internațională prin tot fel de sancțiuni și condiționări.

Însă minoritățile merg pe un asalt asupra societății si, în multe situații, câștigă. Nassim Taleb, cunoscutul autor al teoriei lebedei negre, specialist în analiza riscului, demonstrează, prin exemple din viața cotidiană, că minoritățile câștigă prin intoleranță și dacă prelungim spre ultimele consecințe raționamentul, toleranța nelimitată a majorității va conduce cu necesitate la disoluția toleranței înseși. Într-un studiu de caz analizat de el, într-un mare oraș occidental pentru că o minoritate de vreo 10% nu mănâncă decât un anumit tip de carne, iar majoritatea mănâncă orice, aprovizionarea cu tipul de carne preferat de minoritari va face obiectul preocupării tuturor, astfel încât, per total, achizițiile din acest tip de carne ajung la 70% din piața totală.

Mai în glumă, mai în serios, un prieten îmi spune adesea: aș vrea să fiu minoritar. Este simplu de ce: ca majoritar nu am nicio scuză, nu mă pot plânge, nu pot fi victimă, nimeni nu mă mângâie pe creștet, nimeni nu mă protejează, competiția la admitere la facultate, inainte de 89 cand am fost colegi, la secția română era de 25 pe loc, la secția maghiară doar de trei pe un loc. În fine, îmi spune, am și alte argumente, dar nu vreau să mă critice cei care mânuiesc arma politically correct. Dar dacă vorbim despre politically correct, aceasta chiar este o armă cu care minoritățile au cucerit scena și au amuțit de multe ori gurile sparte ale majorității.

Minoritățile active, agitatoare, în cele mai multe cazuri, reușesc să învingă majoritatea tăcută. Grupurile care nu participă la bătălia și scandalul de invective din spațiul public, mai nou, acesta fiind înlocuit de spațiul virtual, nu există decât în rarele momente în care sunt obligate să se exprime. Uneori. această majoritate tăcută, pe care greșit o consideram moartă, se duce la vot și produce surprize sau răsturnări spectaculoase, cum a fost cazul mobilizării din turul doi în cazul alegerilor prezidențiale din 2014, de la noi. Când majoritatea tăcută se exprimă gestual sau faptic, aceasta poate produce unele răsturnări de situație, dar când trec alegerile, tot minoritățile revin în spațiul public și conduc conversațiile publice.

Majoritatea tăcută și leneșă este tot mai puțin la modă. Minoritățile active își construiesc mijloace speciale pentru a învinge în epoca post-adevar. Ele pot să folosească arma politically correct, după care să ascundă o serie de adevăruri.

Suntem în epoca post-factualității, pot spune ei, nu ne mai bateți la cap cu adevărurile voastre demodate. Poate ca acum încă nu e adevărat, dar ne putem aștepta ca, în viitor, lucrul acesta să se întâmple, deci să nu ne uităm la detaliile de moment. Minoritățile pot să folosească „adevăruri alternative”, nu contează că acestea se pot plasa între „fake news” și ciudatele „alternative facts”. Desigur, rezultatul este o confuzie generală și intenționată.

Minoritățile se pot autoidentifica în postura de cei mai buni dintre cei buni, români care au o conștiință superioară și o viziune despre viață care îi face să le fie milă de cei care încă trebuie să asculte de multe ori „Deșteaptă-te, române!” până să-și facă efectul.

La noi, sondajul IRES prezentat în acest număr din Sinteza arată că majoritățile se pot forma destul de ușor și datorită unei aplecări pronunțate a românilor spre comportament defensiv și conformism, așa cum arată și lucrările din ultima vreme realizate de profesorul Daniel David. Când vorbim despre interesul minorităților, 64% dintre români spun că minoritățile își urmăresc doar propriul interes, care nu se întâlnește cu cel colectiv, chiar dacă asta se afla în ușoară contradicție cu optimismul din răspunsul la întrebarea dacă oamenii simpli, bine organizați, ar putea influența semnificativ mersul lucrurilor: 84% cred că da, cifră care este influențată, probabil, de revoltele de stradă din această perioadă.

În timp ce 66% spun că ei cred că este bine ca în viață să încerci să fii cât mai asemănător cu ceilalți, 76% cred orbește în majoritatea ca judecată împărtășită de cei mai mulți (Dacă un lucru este acceptat de cea mai mare parte dintre oameni, este clar că este un lucru bun) și, poate mai relevant, 37% dintre români cred, radical, că toți membrii societății trebuie să se alinieze valorilor majoritare. În fine, aici procentul putea fi mai mare, dar, probabil, subiecții s-au prins că trebuie să fie mai deschiși fiind o prescripție atât de radical exprimată, însa găsim și raționamentul celor 43% care cred că grupurile mici pot influența majoritățile.

Și totuși, cum se poate ajunge la proteste sociale care devin știre mondială într-o societate cum este cea descrisă de studiile psiho-sociologice? Simplu: majoritățile pot fi majorități obtuze, mai ales atunci când sunt conduse de elite slabe, care nu înțeleg că logica majoritară este doar principiu fondator dar nu și unic, adică discreționar, principiu de funcționare sau mecanism de management social.

Majoritatea obtuză se poate așeza la putere disprețuind tot ce nu intră în sfera sa de interes imediat, mai ales disprețuind sensibilitățile colective.

Majoritățile obtuze pot disprețui dialogul, comunicarea și continuă lupta surdă din timpul care era destinat luptei pentru putere. Când elita majorității caută să domnească și să sugrume, să preseze și să nu se uite la feedbackul social, atunci se formează minorități disperate, care pot erupe în societate, cu sau chiar fără ajutorul unor organizații de interese legitime sau ilegitime. În aceste cazuri, majoritățile obtuze se pot deșira încet, deoarece se pierde pe drum puterea numărului.

Elita majorităților, când există, deoarece putem avea și majorități fără cap, trebuie să treacă mai multe probe complicate. Prima este să oprească gloata câștigătoare să ia întreaga societate ca pradă de război și să devasteze arealul social. A doua este clarviziunea de a înțelege că o victorie în alegeri nu crește nivelul de inteligență și înțelepciunea celor care o compun, iar ceilalți, învinșii – să spunem, nu devin dintr-o dată mai prosti și mai inerți. Când reprezentanții majorității uită de responsabilitatea lor socială și vor să-și servească doar propria armată, pericolul de a pierde repede majoritatea este foarte mare, deoarece dincolo de modul în care definim minoritatea și majoritatea, unii față de alții, sau ambele în reper cantitativ, ori ca distanță față de un centru de putere, altceva este mai important, ceva de care majoritățile uită, este vorba de CRITERIUL fundamental: criteriul civilizației și respectul contractului social. OMUL trebuie respectat indiferent de țarcurile în care, momentan, se află, în cel al majorității sau în cel al minorității. Orice cetățean trebuie să se bucure de respect egal, fie că este din Nord sau din Sud, de la sat sau de la Oraș, dintr-o comunitate care ne place sau nu ne place. Dacă respecți criteriul acesta, ca o condiție minimă, atunci te poți enerva pe minoritățile agitatoare, turbulente, cum vrei să le etichetezi ideologic sau propagandistic, dar poți fi sigur că, dacă respecți această condiție minimă, atunci toate aceste minorități vor ajunge să te respecte și să te recunoască, chiar dacă se vor lupta în continuare pentru drepturile și interesele lor. Și încă ceva, o regulă de etică politică, numai în barbaria trecutului indepărtat, învingătorul lua totul.

În fine, elita majoritară, când ea există, trebuie să mai treacă o probă de inteligență, o probă de istețime mai degrabă, nici măcar una de cultură: înțelegerea că orice majoritate este perisabilă și tot mai fragilă, într-o lume tot mai fragmentată în care acolo sus, la guvernare, de exemplu, se stă, în medie, doar o jumătate de mandat, în ultimii 10 ani. Altfel spus, în orice majoritate, există zeci de grupuri minoritare care se activează doar în situații disperate. Să listam câteva dintre aceste minorități latente, tăcute, dar nu inexistente.

Există o minoritate a celor care cred în pace socială și sunt sătui de războaiele politice, culturale sau personale ale elitelor. Este o minoritate care se supune, dar nu e compusă doar din savanți și stoici, ci și din oameni neinstruiți, nu e doar la oraș sau doar printre tineri.

Cu siguranță, există și o minoritate a oamenilor care respectă interesul colectiv, uneori au curajul să-l numească interes național, chiar dacă o fac delimitându-se de uzaje politice concrete. Sunt, poate, oameni care nu se consideră excepționali, nu vor decorații pentru că rămân în țară, dar sunt furnicile care realizează PIB-ul și bugetul. Ar vrea și ei să vadă că banii se duc acolo unde trebuie, dar decența nu îi face să meargă în stradă, însă disperarea poate să-i scoată și să-i adauge minorităților mai vocale.

Există probabil și minorități care iubesc natura și minorități care iubesc oamenii sau civilizația mai mult decât îngustul interes personal. Nu toți se leagă cu lanțuri de porțile instituțiilor, nu toți sunt dispuși să stea în frigul de februarie prin piețe, dar dacă sunt aduși la disperare, o vor face mai devreme sau mai târziu.

Sunt minorități, nu doar etnice, chiar formate din români get-beget, care ar dori ca localitatea sau județul lor să poată să se administreze mai bine, să nu fie necesar să meargă la București pentru aprobarea oricărui fleac. Se simt umiliți și s-au săturat, dar înțeleg situația geopolitică și nevoia unei coeziuni naționale mai strânse; și ei dau câteodată cu căciula de pământ cu ciudă, dar strâng din dinți și merg mai departe. Poate și-au pierdut speranța pentru acum, poate nu mai cred că vor fi ascultați, dar nu se poate să nu spere că într-o zi vor deveni cetățeni egal respectați.

Este adevărat că spațiul social este și un spațiu de confruntare între majorități și minorități. Majoritățile inteligente, care practică toleranța și respectul minorității, cele care știu să împartă puterea nu pierd niciodată războiul. Majoritățile obtuze nu au cum să câștige, își creează dușmani imediat, se detonează fără să vrea.

Deocamdată, viitorul  nu sună bine!

Editorial pentru SINTEZA, Revista de cultură şi gândire strategică, numărul 37, februarie 2017.