Propaganda a murit! Televizorul doar minte

Propaganda a revenit destul de des în declarațiile politicienilor din ultima vreme. Recent, Victor Ponta le-a spus miniștrilor într-o sedință, la debut, când știa sigur că se înregistrează: „Vă rog pe toți să demontați propaganda fascistă a PDL, că numai fasciștii și comuniștii rescriau istoria".

De partea cealaltă, Tismăneanu l-a etichetat pe Ponta ca „neghiob” pentru că acesta a spus despre Cărtărescu și Mihăieș că sunt propagandiști naziști. Ponta a răspuns:
„(...) eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi așa-ziși intelectuali, nimic altceva. Sigur că domnnul Tismăneanu, plătit și pregătit să-i apere, a omis, în postarea sa, această realitate evidentă, atacându-mă tot pe mine cu aceleași expresii și același dispreț față de adevăr pe care, repet, îl puteți găsi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarășii cu care Domnia Sa a mers la școală și la chefuri de nomenclaturiști!".

Evenimentul Zilei anunță că „Ponta acoperă găurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, liniștea la televiziunea publică este asigurată înaintea alegerilor parlamentare. În timp ce la TVR și radioul public s-au dat 26 de milioane de euro în plus, la Institutul Cultural Român s-au tăiat 4 milioane de euro.”

Exemple de genul acesta pot curge la infinit, căci cuvântul a redevenit la modă mai ales după scandalul plagiatului și suspendarea lui Traian Băsescu. Nu continuăm pentru că ar fi inutil, oamenii folosesc cuvântul propagandă fără să-l înțeleagă, doar din rațiuni de rezonanță negativă. E adevărat, când spui propagandă oamenii înțeleg că este vorba de manipulare sau de minciună. Dar nu este așa, de fapt, în România propaganda a dispărut odată cu dispariția oricărui proiect serios de societate, sau poate odată cu dispariția a două modele politice polare de viziune asupra societății.

Momentul în care propaganda a murit în România nu poate fi localizat exact, dar poate fi plasat undeva după ce CDR a preluat puterea în anul 1996. Guvernarea speranțelor dreptei a aneantizat repede tensiunea dintre foștii comuniști și cei care doreau o altă ordine socială. Ineficiența acelui guvern a condus la o societate amestecată, a amestecat taberele prin migrație politică și diverse experimente și a decredibilizat discursurile politice bazate pe ideologia de stânga sau de dreapta.

De atunci, poate doar o perioadă dintre 2001 și 2002, când PSD a căutat să se fundamenteze ideologic ca partid social democrat modern, pentru a se uita de originile comuniste, propaganda a dispărut. Nu am mai avut o dreaptă care să vină cu programe ideologice coerente, programe care să se opună propagandei de stânga, și astfel și stânga și-a dizolvat viziunea într-un program asistențial cu accente populiste, orchestrat nu de comunicatori sau de propagandiști, ci de baroni locali sau militanți cu valențe de organizare, nu de inspiratori ai maselor. Trecerea uneia dintre ramurile fostului FSN - Partidul Democrat - la dreapta și mișcarea liberalilor spre stânga, în USL, a fost ultima lovitură dată condițiilor de renaștere sau supraviețuire a unei propagande politice la noi.

Propagandă nu este orice tip de comunicare, ea nu se confundă nici cu minciuna, nici cu bombardamentul informațional și nici cu manipularea sau persuasiunea. Propaganda este un mediu de propagare, o putem defini mai bine prin noțiunea de câmp din fizică. Ea nu este responsabilă doar cu invitarea, împingerea unor oameni să voteze idioți sau dictatori, ci mai ales răspândește o viziune, o reprezentare asupra lumii. Altfel spus, caută să transmită un tablou concret și coerent asupra lumii, împănat cu valori, narațiuni specifice sau ideologii. Este ceea ce Pierre Bourdieu numea violență simbolică, adică propagarea unui model de societate printr-o ideologie (dominantă, spune el) care este reiterată în toate manifestările media și subordonată interselor unor elite economice și politice.

Propaganda se fundează pe o doctrină și are rețete și tehnici cunoscute încă din antichitate (repetiția, diabolizarea adversarului, mecanismul țapului ispășitor, simplificarea, orchestrarea și multe altele). Nimeni nu recunoaște că face propagandă; de două mii de ani, orice competitor acuză dușmanul de propagandă, despre el însuși spune că doar informează sau face PR sau diplomație publică.

Dar astăzi, propaganda a devenit o mașină de influență mediatică, s-a transformat într-o mașină care răspunde intereselor unor grupuri răspândite prin partide și unor rețele de militanți politici care ocupă statul din patru în patru ani. Propaganda și-a pierdut și coerența din vremile trecute, fundamentul de valori și ideologiile care aduceau o viziune, cât ar fi ea de parțială, asupra lumii.

Propaganda a murit în România și din alte cauze, nu doar pentru că dinamica politică de la noi a mers spre degradarea discursului politic și spre creșterea rolului pungilor cu produse în campania electorală. Unul din mecanismele propagandei, adică minciuna (chiar dacă nu este definitoriu pentru propagandă), nu este foarte ușor de folosit azi. Astăzi nu mai este atât de ușor de falsificat realitatea, chiar Goebbels recomanda colegilor săi să mintă în propagandă doar atunci când este absolut necesar, deoarece capacitatea de informare a fiecărui individ și accesul la surse face ca propaganda să uzeze mai puțin de mecanisme de disimulare, de falsificare, ci mai degrabă de simulare sau stimulare a unor reacții afective, emoționale.

O altă cauză este degradarea corpusului politic și a selecției. Ca să folosim termenii lui Bourdieu, putem vorbi de o elită politică? Vorbim foarte des de clasă politică, poate datorită faptului că, în acest moment, politicienii români sunt de cea mai scăzută calitate intelectuală din istoria noastră. Aleși pe criteriul loialității față de șef, nu pe cel al competenței, politicienii de azi nu se pot folosi de mijloacele fine ale propagandei, înțeleasă în mod clasic. Propaganda uzează de îndoctrinare, uneori afectivă, a cetățenilor, este un process mai subtil, care înseamnă conformism, acceptarea unor modele, interiorizarea unor atitudini. Ea nu violentează, ci creează o ambianță pentru a convinge și direcționa discret opinia publică. Ea este și acțiune deliberată asupra spiritelor, prin persuasiune și campanii dirijate înspre a obține consensul sau a pentru a fabrica anumite opinii, girate de specialiști sau de instituții prin managementul percepțiilor, storytelling sau alte metode. Cine să folosească aceste metode? Nivelul politicienilor care cheltuie milioane pe consultanți străini care implementează doar programe de PR politic și marketing electoral este prea jos pentru a avea răbdare, continuitate și proiect de a construi tradiții politice. La noi totul e electoralism, grabă de a lua puterea și a exploata rapid toate resursele ei, nimeni nu acceptă să cultive electoratul, intelectualii sunt folosiți doar în campanie, apoi aruncați la gunoi. Este imposibilă reflecția critică și reflecția politică, în general, în interiorul partidelor politice.

Propaganda este într-o relație ciudată cu nivelul de ignoranță socială - contează cât este de mare nivelul ignoranței la un moment dat. La un nivel de ignoranță mare, cultivat și stimulat de două decenii, este greu să mai poți spera că vei putea veni cu programe de cultură politică și civică, kilogramul de zahăr și ulei este un argument mai bun decât ideologiile structurate ale propagandei.

Dar, odată cu moartea propagandei politice, a murit și o formă de propagandă care este importantă pentru orice stat: propaganda statului sau a națiunii. Propaganda pe care o orchestrează statul în interior, este realizată prin mijloacele instituționale și are ca scop întărirea identității, consolidarea coeziunii sociale, creșterea încrederii sociale sau modernizarea mentalităților prin inculcarea unor valori ca toleranța, responsabilitatea civică, echitatea și multe altele. Propaganda statală poate fi asimilată educației naționale; statele puternice au programe serioase în acest sens. România este un stat aproape eșuat din acest punct de vedere. Suntem într-o criză a valorilor și într-o criză de identitate; românii ajunși minoritari în Occident se adună greu în asociații și, de regulă, se topesc în masa populației, a doua generație de abia dacă mai înțelege limba română. Suntem obsedați de programe cu brandul de țară, dar am uitat să încercăm să-i convingem pe cetățenii români asupra nevoii de solidaritate și de coeziune socială, asupra respectării unui trecut așa cum a fost el, și asupra respectului valorilor, alături de nevoia de modernizare și de efort comunitar. Uităm să ne promovăm valorile, iar statul este ocupat din patru în patru ani de alt partid, care se rezumă la a face selecții după criterii partizane. Politrucii deveniți responsabili ai statului contestă valorile culturale sau creatorii veritabili, judecându-i după sensibilitățile lor politice sau forțând macularea unora, prin legarea lor la căruța partidelor. Oamenii nu se nasc cetățeni, ei trebuie formați printr-un sistem de propagandă asimilabil educației, iar a răspunde propagandei naționaliste exagerate din perioada ceaușistă cu lipsa oricărei preocupări serioase pentru construcția unei identități colective este o eroare cu consecințe grave pe termen lung.

În România, politicianismul primitiv și gregarismul partinic au pârjolit totul, chiar și condițiile pentru propagandă politică sau națională. Imaginea unor posturi de televiziune agresive în transmiterea unui flux de mesaje politizate ne poate înșela, ele nu fac propagandă, ele doar mint cu nerușinare și dezinformează.

  Nota.

 Acest text reprezinta raspunsul meu la o ancheta realizata de prestigioasa revista DILEMA VECHE pe tema "Propaganda, azi". Cititi articolul pe http://dilemaveche.ro/, începand de joi.