Partea lor de adevăr

Un studiu de caz cu Gigi Becali, Dan Diaconescu și Corneliu Vadim Tudor

Presa noastră se află într-o cursă de câștigare a audienței și vânează oameni-rating. Bătălia pentru rating în timpul unei crize economice care a omorât publicitatea este totală. Un personaj care s-a certat ca la ușa cortului cu o zi înainte și a făcut rating a doua zi este invitat la concurență și pus să repete sau să continue. Dacă nu vrea, atunci este plătit. De concurență sau de cei care l-au dus acolo. Sunt personaje care stau și o săptămână întreagă în prime time, cu același subiect minor pentru noi, dar destul cât să păstreze un anumit rating. Oamenii-rating sunt cei care se se ceartă sau care coboară mult nivelul discursului, limbajului sau atitudinii generale.

Vadim Tudor a fost creat de politicieni, nu de presă. Petre Roman i-a oferit România Mare, un cotidian cu care să poată să se lupte cu partidele istorice. Pentru ca brandul lui Iliescu să rămână curat, Vadim făcea partea murdară. Mulți îl considerau încă de atunci un rău necesar, un fel de nebun al regelui și era deja exersat cu munca de la revista Săptămâna. L-au scăpat de sub control, a ajuns să-și bălăcărească și stăpânii, dar i-a prins frica și a primit drept de ședere în cetatea politicii. A ajuns chiar la performanța de a ajunge într-o finală de prezidențiale și acesta nu este puțin lucru. ”Eu am un dublu comportament, sunt din Rahova” spunea Vadim chiar în această seară. Își permite orice și a fost obișnuit să nu aibă nici o limită. Spune despre el însuși că este Mister Rating și că jurnalistii își iau salariile după el.

Gigi Becali a fost creat de presă, de televiziunile lui Adrian Sârbu, un fel de partener și contrapondere pentru Mitică de la Ligă. Adrian Sârbu are simțul spectacolului și înțelege cel mai bine gusturile Balcanilor, a exersat cu Becali și apoi a trecut direct la ficțiune: telenovele sau filme cu țigani. Becali pare autentic și frust, dar este destul de șmecher, simte unde e folositor și face spectacolul care se așteaptă de la el. A cumpărat Steaua, apoi a cumpărat și un partid de la Viorel Lis. Multă lume a uitat asta. După ce i s-au pus cătușele s-a gândit totuși că imunitatea parlamenatră este bună și, sfătuit de Vadim, care avea nevoie să-l mai tracteze cineva, a ajuns parlamentar european. Acum este o adevărată emblemă pentru omul–rating, unde ajunge el se întâmplă ceva și iese audiență. Acum este proprietarul echipei Steaua București, un adevărat mit pentru români și nimeni nu-l mai ignoră, chiar ”domnii liberali” s-au grăbit să-l achiziționeze și să-i dea derogare de la pedigree liberal.

Dan Diaconescu s-a creat singur în timpul procesului de otevizare a țării. Inteligent și abil, a creat reality-show pe gustul cel mai de jos, știind că pe acolo, prin mahalale, trec și politicienii, și bogătanii, și hoții, și vardiștii. A fost arestat și și-a descoperit potențialul politic cu ajutorul colegilor de la televiziunile de știri care l-au transformat în erou, deoarece ratingul lui era de noapte, nu concurau cu el în prime time. Toți conducătorii de mari partide au încercat să-l folosească atunci când competiția era dură, dar s-a folosit el de ei și acum are și el legitimație de politician de Liga I.

Vadim era deja expirat când a început să urce steaua lui Gigi, dar a reușit să se asocieze cu acesta și să mergă în Parlamentul European, prinzând ultimul tren.

Privindu-i pe cei trei, mulți analiști și o parte din opinia publică se simt oripilați, strâmbă din nas, ridică mâinile spre cer cu deznădejde. Sunt politicieni naționaliști pe față, extremiști prin unele propuneri și mai ales slobozi la gură. Știu că limbajul colorat și scandalul îi țin în viață. Dacă nu apar cu un scandal într-o săptămână pierd foarte multă audiență și intenție de vot. Dar au fost creați de mediul politic și social românesc și au deja audiență publică. Toți trei sunt politicieni antisistem și se hrănesc din criza socială, politică și morală prin care trecem. Se mai hrănesc din nerealizările politicienilor din ultimii 20 de ani, din eșecurile majore ale politicii, din defectele și bubele sistemului politic. Politicienii din marile partide ar trebui să știe că ei sunt părinții acestor personaje, unii i-au produs cu intenție (oneroasă) - cazul Roman - alții ca un rezultat. Nu este adevărat că oricum era un public pentru acești oameni și ei se inventau oricum. Nu, publicul acestor oameni nu este unul chiar așa de slab precum lasă politicienii să se înțeleagă, nici nu este un public special. E adevărat că acești trei politicieni antisistem îi fac pe ceilalți să piardă voturi și au un mesaj pentru români. Criticat de unii ca demagogic sau populist, naționalist sau plin de fantasmagorii, mesajul lor este mai rezonant decât multe dintre mesajele partidelor importante, partide eșuate ideologic, diluate în tot felul de combinații și colaborări electoraliste din ultimele bătălii pentru alegeri.

Despre ei putem spune, ne place sau nu, dar au partea lor de adevăr, ca să folosesc o expresie consacrată de istoricul Lavinia Betea. Sunt parte a mesajului politic general, parte a sensibilității colective și a așteptărilor publicurilor. Ei nu spun lucruri care nu s-au mai spus, doar că ei le spun mai cu talent. Teoria ”România a românilor” o spun și o cred majoritatea românilor, doar că Vadim a spus-o mai clar și mai raspicat, pentru că nu avea nevoie să joace rolul politicianului european și modern. Acum, a început să exagereze invers, cere anchetarea României și alte bazaconii, doar își ia banii de la foștii nemernici europeniști, azi apostolii progresului. Nici cei 20.000 de euro dați fiecărui alegător nu este ideea lui Dan Diaconescu, i-au pus-o în program consilierii în programul lui Mircea Geoană. Nici statul condus de biserică nu este o idee nouă, introdusă de Becali. Cei trei sunt expresivi, fără inhibiții și uneori disperați, așa că interpretează bine și consecvent aceste partituri.

Partea lor din plăcinta de adevăr politic depășește acum 25%. Destul de mare această felie și ea poate crește pe măsură ce politica noastră nu reușește să corespundă așteptărilor. Putem să-i criticăm, să strâmbăm din nas, dar ei sunt politicieni importanți pentru România. Au public și drept de ședere în politică, fac parte din clasa politică.

Între acești trei politicieni există competiție și alianțe pe termen scurt, ei se înjură de multe ori pe la televiziuni, dar niciodată nu rup toate relațiile, pentru că știu că baza lor electorală are un ethos comun. Ei știu că sunt în competiție, dar nu vor să accepte să se bată în mod deschis.

La capitolul intenții de vot pentru partidele lor, cei trei cumulează împreună 21% dintre voturi (14% PP-DD, 5% PRM si 2% PNG). Scorul PRM este mai mare decat în ultimele sondaje din cauză că întrebările multiple despre Vadim Tudor au amorsat pasiuni mai vechi, reamintindu-le oamenilor de acest partid; în mod normal partidul gravita undeva în jur de 3%.

La capitolul încredere, Gigi Becali este mai bun decât cei doi, care nu depășesc 15%. După afacerea Oltchim, când Dan Diaconescu înflăcăra imaginația audienței cum făcuse odată cu Elodia, a pierdut aproape tot ce câștigase în timpul crizei, întorcându-se la procentul partidului. După afacerea Oltchim, deocamdată, cel puțin, Diaconescu este pe minus, a avut costuri mai mari decât câștigurile. Dacă ar mai fi reușit să țină scandalul viu ar fi păstrat o încredere între 25 și 30%, dar în situația în care nu a demostrat că are bani a piedut. Efectul magiei sacilor cu euro a ținut doar câteva zile, iar el nu a mai găsit o continuare televizată.

Știrea că Becali a intrat în USL a câștigat în câteva zile o notorietate de peste 80%, în paralel chiar cu o oarecare simpatie, 45% declarând că au o părere bună sau foarte bună despre acest lucru.

 

Printre cei care aprobă acest lucru sunt și mulți care invocă dreptul și libertatea fiecăruia de a se înscrie în ce partid dorește, dar este evident că știrea nu a produs chiar o furtună în rândul electoratului din România.

Dar cum se împarte lumea lor?

În studiul nostru am făcut un pseudo-experiment (experimentul în sociologie are o altă schemă logică și procedurală) în care am întrebat publicul într-o secțiune doar despre cei trei politicieni. Oamenii au fost puși să-i compare și să aleagă dintre ei trei. Ne-am așteptat că mulți nu vor răspunde, vor refuza să comenteze sau se vor folosi de variantele de refugiu pe care le ofeream: nu știu, nu răspund, nu aș vota pe niciunul dintre cei trei etc. Dar nu a fost așa; aprope două treimi, în funcție și de întrebare, au participat la acest joc al evaluării. Interpretez asta ca fiind o dovadă că cei trei fac parte din peisajul politic, oamenii s-au obișnuit cu ei și nu îi consideră ciudățenii, mutanți sau altceva, ci personaje politice ”acreditate”.

La o evaluare generală a capacității politice pentru o funcție neprecizată, popularitatea lui Gigi Becali are forță mai mare decât calitățile celorlalți. Vedem aici că aprecierea medie este undeva în jur de 25%, unde credem că se află potențialul maxim al acestui tip de personaj sau discurs. Surprinzător este faptul că doar 20% dintre românii cu drept de vot îi resping, în bloc, pe cei trei. Vom observa că dacă se merge spre o mai clară specificare a locului în viața politică, atunci vom avea diferențe mai mari în funcție de calitățile percepute.

Aici este aproape singura tresărire a electoratului, aproape jumătate considerând că niciunul dintre ei nu se califică pentru o asemenea competiție. Dintre cei 48% care acceptă ipoteza că sunt potriviți pentru candidatură, cei mai mulți merg pe mâna lui Vadim Tudor și Dan Diaconescu, unul fost finalist – deci validat în trecut, celălalt aspirant, care se declară deja viitor Președinte.

Din perspectiva candidaturii la un post de parlamentar, se vede că toți trei se află undeva în plaja de 20 -30 de procente. Spre deosebire de alte întrebări, aici am întrebat electorii dacă l-ar vota în colegiul lor pe unul dintre aceștia. Practic, putem spune că dacă îi exceptăm pe 20% dintre români, care nu se pronunță din diferite motive sau resping perspectiva aceasta, până la 30% dintre electorii unui colegiu ar accepta un asemenea tip de candidatură. Bineînțeles că acest tip de elector are și o opțiune mai volatilă decât media electoratului, este afectat mai mult de absenteism decât alte categorii, dar asta este o realitate.

De altfel, electoratul lui Dan Diaconescu, cel pe care îl studiez de vreo doi ani mai atent, nu se deosebește decisiv de electoratul român în general. Am crezut că teoria lui despre ciocoi va face ca electoratul să respingă proprietatea privată, dar se află undeva la media românilor. Caracteristicile speciale asociate votului pentru Dan Diaconescu sunt un sentiment de nesiguranță mai accentuat, lipsa unei perspective asupra viitorului, o lipsă a unor bunuri de strictă necesitate mai accentuată, percepția acută a unei lipse de civilizație în Romania, percepția deprivării de drepturi cetășenești, percepția că România nu mai are nici o șansă de redresare. Jumătate dintre votanții lui Dan Diaconescu sunt de acord cu afirmația ”Nu mai am nici o speranță pentru viitorul țării” în comparație cu votanții lui Crin Antonescu, dintre care 76% spun contrariul.

Imaginea celor trei candidați.

Dacă ne uităm pe graficul comparativ de mai jos, observăm că percepția publică are o oarecare diferențiere în ceea ce îi privește pe cei trei. Gigi Becali câștigă locul I la simpatie, la apropiere față de cetățeni, la percepția de politician cinstit, la calitatea de lider deschis la dialog. Vadim Tudor este, dintre cei trei, cel mai potrivit pentru funcția de Președinte, cel mai serios și cel perceput ca fiind competent. Dan Diaconescu, după episodul Oltchim, se află pe prima poziție doar la ”mincinos”, dar se mai află pe poziția a doua la eligibil pentru funcția de Președinte al României, serios, apropiat de oameni, deschis și competent.

Dar cum se raportează electoratul celorlați la cei trei candidați ai penumbrei politice?

Dacă partidele politice și-au diluat din ce în ce mai mult discursul, dezideologizându-l sau adaugându-i elemente de populism, se pare că nici electoratul nu mai respectă granițele, valorile sau doctrinele. În schimb, electoratul pare disciplinat, filtrând atitudinea față de lideri prin imaginea publică transmisă de mass-media sau de purtătorii autorizați de cuvânt, chiar dacă Dan Diaconescu și Vadim Tudor atacă nediferențiat toată clasa politică, vom vedea că votanții partidelor respectă oarecum linia partidelor pe care le votează. 

Tabel. Distribuția votanților principalelor partide politice la întrebarea ce privește părerea pe care o au referitor la intrarea lui Gigi Becali în USL.   

Astfel, putem observa că cei care votează Alianța România Dreaptă (ARD) au o părere proastă și foarte proastă, pe când în cazul votanților USL cei care au o părere proastă se află în minoritate (35%), de unde și concluzia că, față de electoratul coaliției din care face parte, Crin Antonescu a luat o măsură cu care electoratul lui este de acord. 

Tabel Distribuția votanților partidelor la întrebarea referitoare la cel pe care l-ar vota dintre Dan Diaconescu, Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor pentru o functie importantă în stat 

O situație diferită vom avea în cazul lui Dan Diaconescu, care este preferat într-o funcție viitoare de pedeliști și de aliații lor din ARD, inclusiv de foștii parteneri, UDMR. Gigi Becali este preferat de votanții USL, Vadim Tudor fiind a doua opțiune atât pentru ARD, cât și pentru USL.

Epilog

 Cei trei politicieni contra-sistem sunt blamați sau ademeniți de politicieni, dar, după cum vedem, ei reușesc să inspire sau să motiveze o parte din electoratul românesc. Focalizarea unor studii mai aprofundate pe imaginea lor și pe așteptările față de ei ne poate conduce la concluzia că ei fac parte dintr-o zonă a politicii asemănătoare, dar, priviți cu atenție, ei corespund unor așteptări diferite, inclusiv din partea partenerilor politici de competiție. Dincolo de efectele perverse pe care le aduc, ei aduc și două avantaje: fac presiune asupra mainstream-ului politic și îl obligă să se schimbe. Cum se schimbă acesta și cum răspunde este deja o altă poveste.

În fine, un câștig este că activează o parte din electorat care altfel nu s-ar duce la vot și nici nu ar participa la viața politică. Cinicii ar spune că este rău, dar optimilșii culturii democratice cred că participarea mare la vot aduce legitimitate, chiar dacă nu și calitatea opțiunii. Dezbaterea va merge mai departe și partea de adevăr a celor trei candidați va fi testată prin alegeri în 9 decembrie anul acesta.