Am o datorie imensa fata de tara mea

    

Mandria de a fi roman ar trebui sa fie "un proiect, nu o statie terminus". "Mandria trebuie sa fie opera de civilizatie, de zi cu zi, proiect de educare, de culturalizare, de credinta si promovare a valorilor", subliniaza sociologul Vasile Dancu.
Romania este acolo unde sunt oamenii ei, mai spune acesta. Ea "se taraste prin noroi cand oamenii ei sunt in mocirla si infloreste in sarbatoare cand sufletele romanilor canta".

Ardelean venit la oras dintr-un sat de la poalele Tiblesului si mare iubitor de istorie, Vasile Dancu ne reaminteste ca sapte generatii de romani au fost "graniceri si soldati ai Imperiului Habsburgic", dar niciodata nu s-au simtit inferiori celorlalte popoare din imperiu.

In schimb, "la nastere pruncului i se lega o panglica tricolora la mana, la nunta mirilor li se inlantuiau mainile pentru juramant tot cu un tricolor, iar la tintirim, pe coparseu, se punea tot un fir impletit din rosu, galben si albastru".

"Nu stiu daca sunt atat de mandru pe cat ar trebui, dar stiu sigur ca sunt recunoscator acestei tari, simt ca am o datorie imensa fata de tara mea. Sunt recunoscator acestei tari pentru ca m-a educat, apoi mi-a dat copiii ei pe mana ca profesor.(...) Niciodata nu poti sa dai inapoi ceea ce ai primit si sper ca fiul si fiica mea, apoi nepotii sa intoarca aceasta datorie imensa pe care o avem", mai spune Vasile Dancu intr-un interviu acordat Ziare.com in cadrul campaniei "Mandru ca sunt roman".

Sunteti mandru ca sunteti roman? De ce?

Am raspuns de mai multe ori la aceasta intrebare. Am raspuns, scriind, chiar si cand nu m-a interpelat nimeni, probabil am vrut sa-mi raspund singur si sa inteleg de ce oare ne punem atat de des aceasta intrebare. Imi pare ca este un fel de obsesie sau poate o vina pe care o resimtim, o vinovatie.

In aceste conditii consider ca este greu sa putem da un raspuns relevant, la o intrebare care este prost pusa. In tinerete imi placea o carte si o expresie cioraniana a lui Luca Pitu, "sentimentul romanesc al urii de sine", dar astazi, mai copt, nu cred ca avem o nevroza identitara in acesta directie.

Pur si simplu, cateodata cred ca simtim nevoia sa ne dam cu pumnul in piept, altadata, balcanici, vrem sa ne plangem de mila. Dar de cele mai multe ori ne punem problema cand cineva de-al nostru face vreo tampenie in Occident si cand se pune problema rusinii pentru apartenenta la romanitate.

Dar pe ce fundament am sentimentul de mandrie sau rusine, pe ce ne bazam? Nu este normal sa ne legam mandria si multumirea de o calitate pe care nu am dobandit-o prin munca sau talent. Ne-am nascut romani asa cum suntem determinati ca barbat sau femeie, iar in interiorul categoriei romanilor intra atat infractorii, cat geniile.

Cand ne impaunam cu meritele marilor romani, facem o greseala de generalizare. Cand altii ne introduc in aceeasi categorie cu infractorii este, de fapt, acelasi procedeu.
Mandria de a fi roman ar trebui sa fie un proiect, nu o statie terminus. Ar trebui sa urmarim mereu sa construim motive pentru a fi mandri ca suntem romani. Daca dascalul reuseste in misiunea lui, daca arhitectul construieste frumos si unic, daca jurnalistul gaseste miezul intrebarii sau al raspunsului, inseamna ca lucram la proiectul mandriei de a fi romani.

Inteles asa, sentimentul de mandrie se deosebeste radical de cel de rusine. Nu mai este opusul lui, devine proiect de civilizatie si cultura si iese din domeniul emotiei sau smecheriei. Se poate lucra la proiectul mandriei de a fi roman, dar pare absurd sa spui ca lucrezi la proiectul rusinii de a fi roman, chiar daca unii trag tare fara sa-si dea seama ca fac asta.

Intr-o emisiune radio moderata de Robert Turcescu care lansase public aceasta intrebare cu ocazia unei ocazii nefericite cand un tigan roman facuse o crima in Italia, oamenii aduceau mai frecvent argumente vorbind de rusinea de a fi romani atunci cand vorbeau despre mandrie, parca era ceva dat, un fel de ADN de roman bun, stricat in fiecare zi de coruptie, spaga, nesimtire sau individualism.

Nu cred ca filosofia romanului bun de la natura, dar stricat de civilizatie este profitabila. Nici teoria cea cu tapii ispasitori conform careia suntem buni, dar avem politicieni corupti, medici spagari, profesori violenti, tigani infractori care ne fac de rusine nu merge. Este simplist si incorect, ne mintim inca odata, ne ferim de a da un raspuns unei intrebari serioase.

Mandria nu este data prin talentele extraordinare si valorile mostenite, iar rusinea este doar exceptia.

Mandria trebuie sa fie opera de civilizatie, de zi cu zi, proiect de educare, de culturalizare, de credinta si promovare a valorilor. Rusinea vine din nerealizari, din rateuri, din rebuturile acestui proiect. Raportul dintre cele doua este mereu schimbator, dar numai asa putem lega mandria de a fi roman de viata, de realitate. Altfel vom considera fals ca mandria vine de undeva din transcendent, doar rusinea vine de la viata.

Am asistat la magnifica scena de pe stadionul din Zurich, in vara lui 2008, la meciul cu italienii, cand 10.000 de oameni imbracati in tricolor s-au ridicat de cateva ori in picioare si au strigat minute in sir: 'mandru ca sunt roman'. Am lacrimat emotionat chiar daca aveam sentimentul ca nu inteleg bine motivatia acelor oameni. Nici acum nu stiu, vorbeam cu noi insine, cu italienii din tribuna, cu cei de acasa sau cu elvetienii rataciti pe stadion?

In final, totusi, sunt mandru ca sunt roman? Imi doresc sa fiu mandru, adica vreau sa fiu din ce in ce mai mandru. Am chiar si un program personal pentru asta. Nu ma intreb prea des, dar recunosc ca, uneori, raspunsul e NU, dar de cele mai multe ori este DA.

Spunea comicul francez Coluche: "Da, sunt multumit ca sunt francez: Pe de o parte, pentru ca sunt francez, pe de alta parte pentru ca imi place sa fiu multumit". Eu sunt mandru ca nu sunt infractor, ca sunt profesor si multi studenti ma plac, sunt mandru ca am multi prieteni, sunt mandru cand scriu un text din care cineva invata sau care mangaie vreo suferinta, ori umple vreo singuratate.

Nu stiu daca sunt atat de mandru pe cat ar trebui, dar stiu sigur ca sunt recunoscator acestei tari, simt ca am o datorie imensa fata de tara mea. Nu mi-e rusine de aceasta inscriptie din pasaport, chiar daca m-am simtit stanjenit cateodata de reactia unora. Am considerat mereu ca este in mare parte problema lor.

Inchid televizorul de cate ori vad o piesa la moda azi in care un grup canta ca 'nu m-am nascut in locul potrivit'. De ce nu este Romania locul potrivit? Tinerii acestia s-ar fi putut naste in Uganda, Nigeria, Haiti sau in alte sute de zone unde cred ca ar fi avut si mai putine sanse la o viata buna.

Nu mi-a placut nici cand o coalitie ce continea multi prieteni ai mei a facut campanie cu sloganul: 'Vreau o tara ca afara!' Ma gandeam ca orice om cu bun simt poate sa intrebe simplu: "Dar ce va impiedica dragi politicieni sa modernizati Romania? Acest 'afara' presupune ca priviti Romania ca pe o puscarie, voi, politicienii, sunteti mult mai liberi decat oamenii simpli, de ce nu deschideti lumea? Pentru ce va votam sau va platim?".

Sunt recunoscator acestei tari pentru ca m-a educat, apoi mi-a dat copiii ei pe mana ca profesor. A avut incredere intr-un baiat care venea de la tara si m-a propulsat in Guvernul si in Parlamentul ei. Niciodata nu poti sa dai inapoi ceea ce ai primit si sper ca fiul si fiica mea, apoi nepotii sa intoarca aceasta datorie imensa pe care o avem.

Dar, mai ales, ii sunt recunoscator Romaniei pentru ca nu sunt om fara societate. Sunt membru al unei societati, nu sunt un om al nimanui, un om de care nu se intereseaza nimeni daca i se intampla ceva.

Poate ca unii asteapta mai mult de la Romania, dar eu cred ca mi-a dat aceasta tara tot ce a avut, tot ceea ce era capabila. Restul trebuie sa facem noi, sa ne ocupam mai bine de sanatate, de scoala sau de infrastructura. Iar daca de multe ori noi nu reusim sa facem asa ceva, nu Romania este de vina, fiecare dintre noi are o vinovatie, individual, dar si impreuna.

Sunteti mai mandru ca in urma cu 20 de ani? De ce?

Poate ca sunt mai putin entuziast in mandria mea speciala, dar cred ca este mai solida, mai intemeiata. Acum am doi copii si Romania mea trebuie sa mearga inainte si eu ma voi prelungi dincolo de sfarsitul firesc. Acum stiu ca nu sunt minuni in istorie, caci am vazut si falsele miracole din Occident. Nu ma astept la minuni si am invatat ca Dumnezeu ii iubeste doar pe cei care i-a lasat saraci, dar le-a dat taria de caracter a luptei si darul de a munci si a pretui timpul si valoarea lui.

Inainte de 1989 credeam ca tara este undeva dedesubt sau undeva deasupra, ca exista o Romanie profunda care va reusi sa se elibereze de dictatura si comunism (dupa sute de ani de chin) va exploda ca o mare si teribila surpriza, ca un miracol.

Acum stiu ca Romania este acolo unde sunt oamenii ei, nu se retrage intr-un fel de paradis interior ascuns. Romania se taraste prin noroi cand oamenii ei sunt in mocirla, este inabusita de dictatura, si infloreste in sarbatoare cand sufletele romanilor canta. Nu e nimic dincolo, nici mai bun, nici mai rau.

Astazi ma mir totusi: dupa douazeci de ani de experimente nereusite, conducatori ignobili, distrugerea statului si institutiilor, cum de rezista aceasta tara? Aici este un adevarat miracol.

Si am si niste raspunsuri provizorii: rezista prin generatiile care au cunoscut suferinta, dar si speranta si sentimentul national inainte de 1989. Cand vad batranii cum merg cu noaptea in cap sa voteze, desi au pensii de batjocura si sunt zilnic umilitii de noile generatii, imi vine sa imbratisez copacii din parcuri si sa le spun "sarut mana" tuturor doamnelor de pe strada.

Purgatoriul acestei tranzitii de la nimic spre niciunde m-a facut sa inteleg altfel miracolul ca Romania exista cu toate ca cei mai multi dintre politicienii ei sau intelectualii ei narcisisti o trateaza ca pe o mama vitrega.

Puteti sa ne spuneti numele unui roman fara notorietate sau mai putin cunoscut, dar care este un roman cu care ne putem mandri?

Sunt sute de mii de oameni pe care nu-i stim si nici ei nu se stiu ca fiind romanii cu care ne putem mandri. Am scris de multe ori despre oameni simpli sau nu, dar care reprezinta incarnari ale unor valori. As putea sa spun zeci de nume, dar nu cred ca as putea face cu sufletul impacat un asemenea clasament.

Cand spui un singur nume sau zece nume, nu mai conteaza, deja ai facut o selectie. Nu cred ca am dreptul sa fac ierarhii pentru ca pe multi dintre acesti oameni minunati pe care i-am descoperit in cinci decenii de viata ii consider in multe privinte superiori mie. Si atunci cu ce drept sa-i selectionez eu? Dar cred ca umanitatea pe care o am, atata cata este, nu mi-am plamadit-o singur, au fost oameni care m-au inspirat, indrumat, mobilizat sa devin ceea ce sunt.

Si cel mai bun lucru care m-au invatat acesti oameni este sa ma dezlipesc de propriul ego, sa traiesc cu si pentru altii, in numele unor valori.

Dintre acesti romani drepti pe care i-am cunoscut, niciunul nu avea tricolorul expus in piept, il avea undeva pe dinlauntru. Am cunoscut oameni care s-au dedicat cresterii unor orfani dupa ce copiii lor au crescut si nu mai aveau nevoie de ajutor, am prieteni care intretin zeci de copii orfani, dar m-au avertizat sa nu cumva sa spun cuiva.

Avem romani care sunt artisti desavarsiti, creatori care nu fac niciun fel de concesii si traiesc sau amplifica o vibratie umanitara planetara. Uitati-va la inceputul anului la educatoare sau invatatoare, la surori medicale din spitale cu un salariu de sase sau sapte sute de lei. Fac o opera de o umanitate emotionanta din dedicatie si vocatie, nu se gandesc doar la ceea ce primesc de la societate in schimb.

Am copilarit intr-un sat nasaudean de la poalele Tiblesului si am cunoscut o lume care si-a conservat valorile in cele mai grele timpuri. Am avut sapte generatii care au fost graniceri si soldati ai Imperiului Habsburgic, au cunoscut Europa acelor timpuri, dar niciodata nu s-au simtit inferiori celorlalte popoare din imperiu. Nu se bateau cu caramida in piept pentru romanitatea lor, dar la nastere pruncului i se lega o panglica tricolora la mana, la nunta mirilor li se inlantuiau mainile pentru juramant tot cu un tricolor, iar la tintirim, pe coparseu, se punea tot un fir impletit din rosu, galben si albastru.

Care este simbolul care credeti ca se potriveste cel mai bine poporului roman - daca ar fi, sa zicem, sa reinventam stema?

Simbolurile trebuie investite cu emotie, iar noi suntem astazi o natiune dezamagita si nu mai credem nici in traditie si nici in istorie. Ne uitam la societatea de consum si, din pacate, multi inca sunt obsedati de asta.

Populatia este parasita de intelectualii materialisti si orgoliosi, are tot mai putini intelectuali care sa le interpreteze lumea si sa le spuna adevarurile de care au nevoie.

Stema de azi este o constructie intelectuala rezultata din negocierile, spaimele si complexele pe care le mai traiam in 1992, cand s-a negociat asta in Parlament. Este o stema intelectualista, frumoasa, care faramiteaza mai mult decat creeaza sentimentul unitatii.

Stema ar trebui regandita atunci cand se va implini cel putin un secol de liniste pentru Romania, fara dictatura sau fara razboaie si invazii straine. Ar fi un timp de decantare si atunci oamenii si-ar putea asuma si ar putea investi cu emotie ceva care sa lege si prezentul, dar si trecutul, de un proiect de viitor, un viitor proiectat constient pentru Romania.

Stema de azi suprasimbolizeaza si corespunde doar trecutului, cu multe simplificari, evident. Simbolurile de azi nu au fost simbolurile poporului nici in trecut, erau mai mult contructii birocratice de cancelarie. Neavand viata si civilizatie urbana romanii au celebrat doar sarbatori religioase unde, singura, crucea a fost simbol unificator.

Daca as propune ceva nou ar fi tot un act intelectualist, ori stemele trebuie sa fie compuse din simboluri care s-au nascut si au castigat circulatie in mijlocul poporului, in societate. Restul e o pseudoheraldica. Singurul simbol unificator din ultimele secole a fost tricolorul rosu, galben si albastru, el ne face sa lacrimam la marile competitii sportive sau sarbatori.

Care este evenimentul pe care il considerati cel mai important pentru istoria Romaniei?

Am fost pasionat de istorie si aici se amesteca cunostintele cu emotia. Ne incurca si istoria din perioada comunista care a amplificat aspecte si evenimente minore construind un corpus ideologic bun pentru a intari o anumita conceptie despre natiune.

Dar parerea mea este ca sunt doua evenimente esentiale. Primul, destul de nebulos, cucerirea romana si ceea ce a urmat. Nu stim prea bine cum s-a intamplat sinteza, dar cred ca este un moment important.

Al doilea este Marea Unire de la 1918. Am fost tentat sa mai adaug unul, mai recent, dar inca nu sunt sigur de ceea ce se va intampla in viitor cu asta: integrarea in Uniunea Europeana.

Toate aceste evenimente au un sens comun: modernizare si conectare la o lume cu potential de civilizare superior noua.