Dan Diaconescu, un Păcală în satul cu miniștri

Îi dedic acest text lui Octăvel cel blond

 pentru a-l citi când va fi

mare și se va întreba ce s-a întîmplat cu țara

și unde sunt bărbații din satul cu miniștri

Îl urmăresc de vreo 6 sau 7 ani pe Dan Diaconescu, cu o curiozitate bolnavă. Nopțile când scriu și citesc, iar Adrian Sebastian butonează la Playstation sau la laptopul lui de jocuri lângă mine dăm drumul, de comun accord, la Dan Diaconescu „ca să ne râdem”, în timp ce se ocupă fiecare cu treaba lui. E convenția noastră de câțiva ani și e bucuria mea secretă că fiul meu, deși are doar 11 ani, înțelege că realitatea care curge la OTV este un fenomen al absurdității existenței din lumea celor mari. De fapt, las adesea să curgă ore întregi lumea lui Dan Diaconescu cu televizorul dat pe mute, ca un memento că viața poate fi și altfel și această parte din penumbra societății își cere drepturile când votează sau când consumă, chiar dacă nouă ne place să credem că am scapat de vulgaritate, sărăcie spiritual și prostie. Paradigma discursivă a ciocoilor și șmecheriile retorice ale caracaleanului mă fac să fiu un telespectator care, din când în cand, notează unele lucruri într-un caiet pe care scrie deja ”Domnu’ Dan și partidul lui”. În ultimul timp, Domnul Dan s-a întrecut pe sine, poate din momentul în care a simțit răcoarea cătușelor pe la încheieturi. A transformat niște acuzații de șantaj în motiv de revoltă, a transmis asta poporului și, în consecință, și-a făcut partid. Și nu orice partid, ci un partid bine orientat, care va deveni partid parlamentar aproape sigur în această toamnă.

Referendumul de suspendare a președintelui i-a dat măsura importanței sale, el care se proclamă în fiecare seară președinte de operetă, a avut ocazia să fie curtat de Președintele suspendat și de Președintele interimar, care i-au fost oaspeți în studioul lui cel nou, unde cu vicleșuguri și șmecherie oltenească i-a ciufulit, a mai șters cu ei pe jos, i-a pus în situația de a accepta (în glumă, dar nu cred că telespectatorii lui Diaconescu au înțeles asta), să-l proclame viitor președinte al României. Le-a promis că nu o să-i aresteze cum a făcut unul dintre ei și și-a suflat nasul discret pe costumele lor prezidențiale. Cred că atunci și-a dat seama că nu mai este un tip de liga a doua și că poate să joace în piese mai serioase și să se urce pe marea scenă a festivalului național „Prostirea României”, acolo unde evoluează doar adevărații rechini. A devenit astfel marele salvator al Oltchim, poate și al TAROM sau CFR, într-o comedie care mi-a adus aminte că dadaismul, cu teatrul lui absurd, își are radăcinile puternice în România. Numai la noi absurdul și iraționalul se pot împleti atât de bine cu existența.

Domnul Dan a devenit marele investitor strategic și m-a lovit o undă de perplexitate. Dacă nu erau câțiva jurnaliști și comentatori (Cătălin Tolontan exprimând cel mai sugestiv deruta rațiunii în fața absurdului) care să exprime și ei șocul la anunțul de pe toate ecranele „Dan Diaconescu câștigă Oltchim!” aș fi crezut că eu am luat-o razna și că nu mai înțeleg nimic, atât de firesc percepeau autoritățile această formă a libertății investiționale și a marilor strategii (girate de maestrul FMI) pentru transformarea proprietății colective supraviețuitoare în praf și pulbere.

Am scris câteva lucruri fără sens în caietul meu dedicat lui D.D., mai mult cuvinte, expresii ale mirării. Aș fi scris ceva pe blog, dar îmi părea că este inutil să exprim evidențe pe care cei care păstoresc statul și bugetul este imposibil să nu le vadă, indiferent cât de proști i-am crede.

Salvarea mi-a venit de la un prieten care, într-o duminică, a citit pentru puștiul o poveste pe care, noi ceilalți, am uitat-o deja. Mi-a sugerat să văd similitudinile dintre poveste și privatizarea Olchim, el fiind un om care se pricepe bine la economie. Această poveste este povestea care explică cel mai bine, face mai transparent procesul, dar și anticipează într-o anumită măsură ceea ce se va întâmpla în viitor, îmi spune prietenul meu. Povestea este un fel de final al seriilor cu Păcală și este scrisă de Ioan Slavici, ”Păcală în satul lui”.

E adevărat, poveștile au fost repuse în ultimii ani în drepturile lor. Ele nu sunt inutile narațiuni pentru copii, nu sunt înșiruiri năroade pentru infantilii de 7 ani, ci sunt adevărate depozite sapiențiale. Spun foarte multe lucruri despre vremea în care s-au creat, despre oameni, năravuri sau morala lor. Au devenit discipline jurnalistice sau domenii de comunicare (storytelling este deja un domeniu și o disciplină care se învață la multe facultăți).

Dar pentru că Dvs., cititorii mei, sunteți oameni mari și poate ați uitat povestea (o găsiți pe You Tube) haideți să luăm principalele momente ale poveștii lui Slavici și să vedem dacă se poate citi realitatea după acest tipar.

Scena I. Păcală se întoarce după ce mult timp a umblat vagabond din sat în sat. Vine acasă și își cumpără o vițică, pe care o hrănește din ce au mai bun holdele și pășunile celorlalți și o face cea mai frumoasă și cea mai grasă vacă din sat. Sătenii se prind cu greu, dar când se prind de hoția lui, nu îl pedepsesc pentru fapta în sine, ci îi taie vaca, lăsându-i doar pielea, pe care i-o aruncă peste gard.

Domnul Dan își face o televiziune de garsonieră cu care, prin toate mijloacele, reușește să-și tragă o avere de multe milioane de euro. Statul (nu satul) nu vede impozite din partea lui, deși ceilalți cetățeni sunt spoliați lunar. Adrian Năstase face o încercare să-i taie vaca lui Diaconescu, dar nu pentru asta, ci pentru atacurile lui Vadim de la OTV în momentul în care nu-și primea tainul. Diaconescu își revine, începe să vândă pielea rămasă. Face din ea un studio nou și mare, devine arbitru al luptei politice în momente importante.

Scena a II-a.

În poveste, Păcală pleacă cu pielea la târg, dar se oprește la o casă unde reușește să vândă pielea pe multe pungi de galbeni. El exploatează ticăloșia unei femei care își înșela bărbatul cu judele și prostia sau ticăloșia soțului, care crede că pielea este un proroc care te ajută să câștigi tot felul de avantaje, inclusiv să îți monitorizezi familia. Păcală se întoarce cu o gramadă de bani escrocați de la cei înstăriți, un fel de ciocoi (cum i-ar numi azi Domnu’ Dan), își cumpără cirezi de vite, își face o casă mare, spre ciuda sătenilor cărora le vinde explicația: a vândut pielea de vacă pentru că era de prăsilă și putea face cohorte multe de vaci care se vor înmulți la nesfârșit. În prostia lor, oamenii își taie vitele toate, se duc la târg, dar nu-și explică ce s-a întâmplat. Se tem doar de influența lui nefastă, nu de prostia lor. Aici este un fragment genial, în care sătenii cei proști fac analiza influenței nefericite a lui Păcală asupra lor: „O să-și deie foc la casă, ca să ne dăm și noi la ale noastre, grăi unul dintre cei mai prevăzători. O să-și frângă vreun picior, ca să ne frângem și noi pe ale noastre, grăi altul. O să sară în fântână, ca să sărim cu toții după el! strigară cu toții”.

Acest fragment îmi aduce aminte de statul care se teme de propria lui prostie și acceptă să pună manageri privați care să privatizeze, la alți privați, economia, ca și cum el nu este în stare să organizeze singur competiția și să caute să obțină cât mai mulți bani pentru interesul colectiv. În fine povestea spune că îl leagă să-l înece, caută prăjina și locul, dar Păcală îl găsește pe un paznic de cireadă de vite care să intre în locul lui, pentru că satenii vor să-l facă vornic, dar el nu vrea. În timp ce sătenii îl bagă la fund pe cel fraierit, Păcală se întoarce acasă, iar sătenii îl găsesc cu o cireadă mare de vite. Le explică din nou că a găsit cireada pe fundul Dunării, iar toți bărbații din sat, împinși de lăcomie, merg și se îneacă.

Acum să vedem ce se întâmplă cu personajul nostru cu adevărat, cu fascinantul, senzaționalul Dan Diaconescu! După ce vede că se întoarce cu success electoral de la locale și după luna de pușcărie, își schimbă cravatele și costumul și se gândește să devină investitor. Într-un fel de haiducie modernă, le spune tuturor că vine din partea poporului și că asta e cheia de boltă. Toți politicienii iau o demagogică și instinctuală poziție de drepți când aud cuvântul magic: popor. De pe urma lui, toți au băut apă și chiar șampanie. A văzut că mai marii țării au câștigat atunci când au făcut apel la popor și s-a gândit că dacă se înfrățește cu poporul este mai greu de arestat. Cum să-l arestăm pe Președintele Poporului? În satul cu miniștri, Dan Diaconescu are deja experiență solidă, a făcute multe târguri cu politicienii, simte că băieții vor să facă ceva șmecherie și atunci se bagă și el în vorbă, pentru că e convins că cineva urmează să ia Oltchimul, tot pe nimic, așa că ar putea câștiga și el ceva din asta. Măcar ceva capital electoral, dacă nu ceva bani. Poate că nici nu se gândește să ajungă prea departe, deci întârzie la licitație zece minute pentru ca să fie descalificat și să poată să se vaite toată campania electorală că ciocoii nu l-au lăsat să facă un bine poporului. Face spectacol, dar satul cu miniștri are mulți oameni proști; îi acceptă circul și nu-l descalifică. Cum spectacolul este național, proștii întră în spectacolul lui pentru că important este să te vezi la televizor; mâine poți face poate o mare carieră politică, precum Teo, Socaciu sau chiar Firea. Exponenții acestui stat, care pare prostul perfect, sunt doi băieți care vor mai apărea pe la finalul poveștii: Chițoiu și Vulpescu. Cea spusă de mine sau una pe care o s-o auzim mai târziu, spusă de alții, despre niște șmecheri care au azi niște cătușe XXL pe la încheieturi.

Probabil că și cei din satul cu miniștri se gândesc la o șmecherie, văzându-l pe Dan Diaconescu că își bagă nasul în ciorba lor. Nu este ușor de subtilizat Oltchimul, fiind vorba de mii de locuri de muncă care înseamnă voturi multe și dominația într-o întreagă regiune. Trebuie găsit unul care să fie vinovat pentru asta, care să poată plăti electoral. Așa că le convine Dan Diaconescu, care va câștiga ceva la alegeri, puțin speră ei, dar după aia, mamutul poate fi lichidat, iar prada împărțită între grupurile de interese.

Astfel că nimeni nu verifică bonitatea lui Dan Diaconescu, ajunge o scrisoare de confort, care nu garantează nimic. Se trece cu vederea că Diaconescu are firma principală în insolvență, datorii la stat de 2,3 milioane de euro, zice ziarul Gândul, și este urmărit penal; Vernescu repetă aberația lui Diaconescu și îl încurajează: banii care vor veni de pe acțiuni vor ajunge iar la Oltchim. Este clar că ar fi un ajutor de stat nepermis de UE și anormal chiar și pentru noi, dar totul rămâne așa. Statul nu se interesează despre modul în care s-a ajuns în scurt timp la datorii de o jumătate de milliard de lei.

Explicația lui Dan Diaconescu, cu banii pe care ba îi are, ba nu-i are, ba o să-i adune de la oamenii care se uită la OTV, este similară celei spuse sătenilor cu pielea de vacă de prăsilă care va produce în viitor cirezi nesfârșite. Cum să convingi o administrație cu asemenea prostii, administrație care este, zice ea, foarte îngrijorată de soarta oamenilor, dacă nu are ea un interes sa facă pe imbecila? Dan Diaconescu a licitat o sumă care nu are legatură cu vreo evaluare a acțiunilor, mult mai mare decât ceilalți, pentru că oricum știe că nu are de unde s-o dea și contează efectul de scenă. Și, ca orice cacealmist, dacă tot nu are cele 46 de milioane de euro, vorbește despre 2 miliarde pe care o să-i aducă, va lua TAROM, CFR și orice altceva, bani mulți pentru a ajunge pentru imaginația tuturor fraierilor.

Contractul nu cred că se va semna vreodată, Dan Diaconescu va demonstra că i s-au pus bețe în roate și va face un scandal lung cât campania electorală de toamnă. Va pune condiții la contract, va țipa ca din gură de șarpe că investitorii români sunt umiliți și respinși (cel puțin aici ar avea dreptate). Carnavalul va continua, iar statul a scăpat de FMI pentru moment, inventând un câștigător, deși putea să prelungească procedura dacă nu le convenea oferta. Dacă șeful privatizării din România este de meserie lichidator, liberalii care l-au pus acolo vor continua privatizarea prin metoda la care este specialist Vulpescu, adică lichidarea.

Probabil statul, dacă nu este chiar prost, a mizat pe acoperirea mediatică cu sute de analiști care vor vorbi la televizor fără să caute a înțelege și fără ca măcar să fi citit legea 137, cea care stipulează condițiile de privatizare și, în acest cor al televiziunilor, nu se va vedea escrocheria. Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără imensa prostie generală din satul cu miniștri, fără mass media care și-au pierdut orice facultate critică și fără căutarea unei audiențe cu orice preț - comparabile cu o sinucidere colectivă din satul lui Păcală.

Șmecherii de la stat au încercat, poate, să facă o perdea de fum, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a distrage atenția de la adevăratul mecanism de lichidare al Oltchim. Dar îmi pare tot mai mult că ar putea cădea în propria capcană.

Dacă lui Diaconescu îi reușește foarte bine scandalul, pe fondul dezamăgirii față de privatizările falimentare din ultimii 20 de ani, iar oamenii chiar încep să creadă că el ar fi fost o soluție? Dacă procentul lui de la alegerile din toamnă trece de 20 la sută? S-a întâmplat cu PRM în 2000 și nu a fost un asemenea carnaval. Voturile acestea ar putea să lipsească tocmai celor care au acceptat această cacealma și ar putea chiar pierde puterea sau, în cel mai bun caz, să devină dependenți de un tip imprevizibil, care va avea pachetul de control în mandatele parlamentare.

Nu-i așa că pare că în satul cu miniștri sunt o gramadă care au pornit deja spre Dunăre și s-ar putea să nu se mai întoarcă? Sigur, deocamdată este doar faptul că sunt cele mai multe șanse ca oamenii aceia din Vâlcea să își piardă locurile de muncă și să trebuiască să-și reorganizeze viețile, indiferent ce le spun politicienii. Celelalte consecințe s-ar putea să le vedem în scurtă vreme.

Epilog

În povestea originală, Slavici nici nu a mai știut ce să facă cu finalul. Cred că s-a speriat și el de prostia propriului popor, așa că ne spune că minciuna învinge într-un hapy end tipic românesc (nu era inventat happy end-ul american). Finalul nu are nici pildă și nici un sfârșit cert. „Așa a rămas Păcală cel mai harnic, cel mai de treabă, cel mai vrednic om în satul lui, fiindcă, de! era numai el singur cu nevestele. Cine o știe mai departe, mai departe are s-o spună”. Ironia amară a lui Slavici nu salvează nimic, era cel mai vrednic, pentru că era singur. Autorul lasă finalul și morala în grija cuiva imprecis care poate o să vină, dar nu e sigur, și nici speranțe de îndreptare a lucrurile nu sunt, dacă autorul se ferește măcar să le sugereze.

Nu știu care este morala acestei povești din programa școlară. Va trebui să întreb un educator sau vreo învățătoare. Poate că Păcală este considerat simpatic pentru că taxează prostia extremă. Nu doar prostia omenească, ca în alte povești, ci prostia colectivă. Nu ar fi exclus ca morala să vrea să ne spună că există escroci și mincinoși peste tot și asta dăunează grav societății.

Dar cum o să înțeleagă copiii morala dacă Păcală totuși nu este pedepsit în nici un fel pentru minciunile, manipulările si hoțiile lui? Povestea are un happy end pentru eroul principal, dar este o tragedie colectivă. Cred că suntem în prezența unei dileme morale în cazul acestui final, pe care sensibilitatea extremă a lui Slavici îl lasă deschis; autorul nu se încarcă cu misiunea de a crea speranțe false.

Rămâne să ne întrebăm și noi despre finalul carnavalesc al privatizării Oltchim. Încă nu-l știm, dar parcă aș fi de acord cu Slavici și cu Mircea Badea: Păcală și Domnu’ Dan nu sunt vinovați și, în consecință, nu vor plăti. Nici povestea lui Slavici, nici acest remake cu Dan Diaconescu, nu sunt chiar povești pentru copii, sunt povești pentru oameni mari, care parcă nu mai înțeleg nimic în România noastră. Imbecilizarea colectivă și amestecul ei cu șmecheria, hoția și manipularea dau fiecărei situații un final deschis. În satul cu miniștri cei mulți pierd tot timpul, dar de fiecare dată pe mâna lor.