Cinci pagini din adevarata agendă a lui lui Victor Ponta

Analistii și paranaliștii presei noastre au început să-și dea doctoratul de câteva zile privind actiunile viitoareale guvernului Ponta,  dar totul se învarte in jurul a două teme: 1.  va avea bani să ”reîntregească” (ce cuvânt ideologizat de propaganda vechiului guvern, parcă reintregim neamul sau țara) salariile sau sa crească pensiile și 2.  dacă va putea să iasă dintr-o așa zisă  ”capcana” intinsă de Basescu: niste apiratii mari ale populatiei care nu vor putea fi satisfacute în sase luni, urmând ca USL sa cadă pe topogan la parlamentarele din noiembrie.

Aceste două teme de discutie nu surprind cu nimic din esența și imperativele unei noi guvernări a României. Sunt un fel de manele politice  care, din păcate,  uneori îi contaminează și pe politicieni. Sunt sigur că  agenda lui Victor Ponta arată altfel decat acestă agendă pe care i-o imping in fata binevoitorii.

1. Iesirea din pesimismul social si din guvernanța contabilă. In ultima perioadă discursul politicenilor și al ziaristilor a creat o viziune pesimistă privind viitorul. Totul a fost dublat de o cantonare intr-un realism bugetar, discutii doar despre cât ne ajung sau nu ne ajung banii, despre austeritate, criză si dezastrele din alte țări si s-a promivat un fel de guvernanta contabilă. In tot acest timp ne-am imprumutat masiv, politica a ucis speranța, a tăiat energiile, a transformat idea de politică în ceva indezirabil. Congresele partidelor aflate la guvernare s-au bazat prea mult pe competitia între oameni-salvatori sau bataia pe grupuri de interese iar  unele proiecte diferite de logica de confruntare directă (”Spre normalitate” documentul lui Adrian Nastase din 2003 sau motiunea lui Vasile  Blaga de la ultimul congres al PDL) nu au fost bagate in seama sau au fost uitate repede . Nu trebuie să negi realitatea crizei, dar trebuie să tinzi mereu spre constructia normalității și acesta este un comandament obligatoriu al construcției politice. Ponta cred că înțelege că trebuie iesit rapid din acesta capcana a constructiiei intelectuale a pesimismului si din contabilitatea dezastrelor din discursul politic, pentru a arata ca altă lume este posibilă, că există o viziune și un proiect. Este o chestiune de ton si de atmosferă. Este si una legată de stilul comunicarii, de completitudinea comunicarii si umanizarea ei, nu una de propagandă a realizărilor pozitive. Până la urmă, trebuie o schimbare fundamentala de stil de guvernare.

2. Libertate pentru comunități si eficientizarea statului. Discursul politic  din ultimele guvernări a reusit să submineze statul, Ponta are însă o misiunea mai grea, trebuie să-l reformeze, rapid și dur. Totul din perspective constructiei normalității, dar fără a cădea in capcana unei austerități descrisă contabil. Statul roman nu este nu este cel din nefericita sintagma cu ”grasul si slabul”, nici din discursurile minimaliste ale  lui Dinu Patriciu. Reforma statului va însemna  eficiența mai mare, nu costurile cele mai mici. Instituțiile statului trebuie sa faca prestații sociale de cea mai bună calitate, nu trebuie gandite prin filosofia taierilor cu orice preț. A pune statul in concurența reală cu setorul privat a fost cheia de boltă a reformei facute de Tony Blair. Aceasta poate fi cheia relansării unor energii suplimentare, a unui suflu nou. Statul nostru nu mai are resurse de redistribuit, dar poate oferi ceea ce cer ardelenii in focus-grupurile electorale, adică mai multe libertăți. Nu inseamnă să dăm comunitățile pe mâna baronilor locali, cum am facut prin legea uninominalului de Consiliile judetene, ci să construiască prin legi mecanisme locale de control si proceduri de auditare centrale necrutătoare. Blair a renuntat la teoria statului social încă de la inceput si a realizat un social- liberalism care a permis recuperarea sau stabilizarea unor reforme pe care dreapta le făcuse înainte si care erau necesare. A reformat insă statul după principiile firmelor private si a pus instituțiile si serviciile in concurenta si parteneriate cu cele private.

3. Ieșirea din secventialitatea electorală și gandirea de termen scurt. Victor Ponta nu are voie să gândească pe termen scurt, trebuie să isi proiecteze tot ce face pentru viitorii 10 ani, capcana ar fi să gândească electoralist, intr-un pragmatism electoralist. Nu trebuie sa înceapă cu un guvern provizoriu, ci trebuie să gândească un guvern din cea mai bună echipă posibilă, cu un program ghidat de obiectivele deceniului care începe cu prima sedinta de guvern.  Iesirea din pompierismul guvernamental și instalarea pe niste piste strategice este una din strategiile de succes. Daca fiecare ministru se va gândi doar cum sa treacă si de urmatoarele alegeri, stand toata ziua pe la televizor si neasumandu-și riscuri, atunci insuccesul e garantat, iar mass-media déjà scrie la necrolog.

4. Curajul de a privi realitatea concretă în față și o altă distanță a politicii față de viață. Ponta trebuie să reziste tentatiei centrismului, a politicilor căldute, mitului dezideologizării. Politicienii trebuie să gasească solutii politice la problemele politice. Ponta vine după o guvernări de dreapta de două cicluri electorale, vine si cu un partener de dreapta, dar trebuie sa ia si problemele enuntate de dreapta sis ă caute eventual raspunsuri de stanga, unde are raspunsuri, să accepte solutiile partenerilor cu deschidere, dacă ei au solutii. Cand  Antony Gidenns și  Tony Blair au lansat conceptul  Life politics, ei s-au gandit la o politică care iese din cabinet si redescopera viața cea adevarată. A vorbi despre scoala sau educatie inseamna sa recunosti ca scoala nu este doar o institutie care dă diplome si cheltuie bani de la buget, ci este si un mod de viata pentru milioane de elevi si profesori, un loc pe care nu poti sa-l bulversezi fără a-l ințelege  Ideea de a reforma sănătatea sau scoala trebuie să se bazeze pe respectul acestor institutii și a celor care le populaeaza. Acesta este primul pas, apoi urmează lucrarea alături de aceaste instituții vii, adevarate comunități. Politica îsi schimba statutul, intra intr-un alt raport fata de viața, devine partener al oamenilor si nu mai pare un adversar care le bulversează viața. O politică orientată spre a întelege mai bine viața reală, nu o politica oarbă ce se uită doar în statistici și constată cu satisfactie că a realizat macrostabilitatea, deși oamenii au emigrat sau au murit. Este nevoie pentru asta de echipe de cercetători, de departamente la partid populate cu experti, nu cu politruci sau sponsori. Este nevoie de multă inteligență și intelighentie.  Doar asa se poate reconstrui încrederea in institutii, fără de care democrația noastră este doar o aparență.

5.Premierul in exercitiu nu abandonează politica.  Politica rămâne o chestiune de partid, dincolo de fantasmele tehnocratismului sau discursuri antiindeologice. Cum carierele majorității politicienilor de vârf se termina prost, cum scria un istoric al laburistilor britanici, contează totuși lungimea carierei. Ponta trebuie ca in paralel să reinventeze PSD, să-l tranforme dintr-o intreprindere de suport electoral,  într-un laborator de idei, dar și în intreprindere de comunicare. Modelul său, Tony Blair, a făcut acest lucru cu mare succes și efectul a fost si asupra increderii în politica in general, dar și în instituțiile publice. Coalițiile și alianțele sunt conjuncturale, dar după 20 de ani al patrulea presedinte al PSD trebuie sa aibă ambitia de a pune bazele unei traditii adevarate: un partid de stanga care nu isi schimba sigla, nici culoarea, care nu se camuflează in scop electoral, ci își asumă identitatea cu demnitate. Calitatea guvernărilor este direct legată de calitatea oamenilor atrași în partide, de calitatea proiectelor partidelor politice si capacitatii lor de stimulare a unor energii individuale, comunitare, nationale.