ÎNGERI BĂTRÂNI

Nu mă satur să recitesc o povestire a lui Gabriel Garcia Marquez intitulată ”Un domn foarte batrân cu niște aripi enorme”. Este o poveste despre un bătrân cu două mari aripi albe (să-i zicem înger) găsit într-o curte a lui Pelayo polițistul și Elisandei, după o ploaie. Este ținut în coteț cu găinile, devine o atracție de circ, loc de pelerinj pentru bolnavii disperați, stapânii casei reușesc să-și facă o pensiune de pe banii cîștigați de pe urma îngerului ciudat. Este ignorat apoi, pentru că vin atracții de circ mai tari, atenția lumii mutându-se într-o altă parte. Îmi aduc aminte de această povestire aproape în fiecare zi pentru că politica noastră se ocupă, în ani electorali, aproape în exclusivitate de ei batrânii noștri pensionari. Sunt cel mai mare grup social, iar politica românescă a devenit un uriaș circ de păcălire a bătrânilor. Politicienii umblă cu alba neagra printre ei în căutare de voturi. Bătrânii de azi sunt cei pe care s-a sprijinit comunismul pentru a face marile proiecte de sacrificiu social. Postcomunistii reconvertiti se sprijină si ei tot pe voturile lor și dacă nu ar fi atât de trist aș putea scrie că politica romanească de bazează doar pe un marketing adresat senectuții și pe un cleptocratism al proprietății publice. Bieții bătrâni sunt victimele unei atenții direcționate electoral. Stau la cozi infernale pentru medicamente și sunt păcăliți cu mici reduceri electorale, deși au contribuit o viața la fonduri de sănătate si la constructia de fabrici de medicamente. De sărbători fac maraton prin oraș pentru a găsi oase mai ieftine, adidași de porc sau labe de pui. Politicienii, mari iubitori de proverbe și vorbe de duh, au înțeles proverbul cine n-are bătrâni să-și cumpere într-o manieră de marketing electoral: toți vor să-și cumpere batrâni pentru o duminică. Bătrânii sunt inventariați cu grijă acum și sunt duși la vot cu limuzine, ca vitele la abator. S-au inventat organisme politice în partide special pentru bătrâni și eufemisme pentru a-i peria(la PSD se numnesc seniori), iar primarii le dau pișcoturi si diploma celor care implinesc cinzeci de ani de casătorie. ”Oamenii de vârsta a treia merită atenţia şi grija noastră pentru efortul pe care l-au depus în timpul vieţii. O viaţă liniştită, tihnită şi lipsită de griji este esenţială pentru cei care sunt la o vârstă înaintată”, a spus cu îngrijorare bine simulată Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la Baia Mare, unde a participat la Festivalul „Nunta de Aur”. Una din situațiile care m-a convins că trebuie să caut o ieșire din saloanele politicii a fost o ședință în care l-am auzit pe Radu Mazăre cum a explicat reţeta trimfului sau electoral, aceasta fiind „am dat gratis de mâncare la babe o dată pe lună“. „De acum o să le dau de două ori“, iar babele mi-au rămas fidele: „Mă iau babele şi mă aruncă pe sus, ca pe fotbalişti”. Nu am văzut pe niciunul din liderii providențiali prezenți în sală, să aibă vreo mică tresărire de decență și să-l trimită în mă-sa pe cocalarul cu limuzine și gagici. Obsesia măririi pensiilor pe care o flutură toți politicienii este o dovadă de impotență și lipsă de gândire sau imaginație. Din când în când se măresc pensile, cu adevarat. A două zi însă șmecherii capitalismului românesc scumpesc produsele cu creșterea respectivă, iar guvenul mărește prețurile la utilități cel puțin cu procentul creșterii pensiei. De fapt, bieților pensionari li se trec niște bănuți pe sub nas, ei fiind imediat recuperați de sistem. Am participat, ca sociolog, la multe sesiuni ale comisiilor cu relevanță pentru protecția socială din Parlamentul European. Crezi că te afli pe altă planetă când vezi despre ce se discută acolo. În toate țările normale și cu politicieni decenți, scopul ca sfârșitul vieții să se producă într-o manieră demnă este o preocupare serioasă, nu electorală. Se caută mereu formule pentru întărirea autonomiei individuale a persoanei în vârstă și a autodeterminării în materie de mobilitate. Am fost la o conferinta specială privind adaptarea cartierelor, mobilierului urban și transportului public pentru persoanele cu mobilitate redusă. Experții inovează pentru a găsirea unor formule cât mai flexibile pentru reangajarea vârstnicilor, pentru ajutorul la domiciliu sau pentru a înființa rețele de solidaritate socială. Tinerii care nu fac armată participă la aceste rețele, iar bătrânii participă ca voluntari la centre pentru îngrijirea copiilor, creșe, școli sau grădinițe. La noi, cuvântul solidaritate intergenerațională nu are aproape nici un sens, fiecare guvern se plange că sunt prea mulți vârstnici si prea puțini salariați. Nici o urmă de gândire cu premeditare, nici o intenție de a realize cu bună credință politici sociale pentru a rezolva decent acestă problemă. Nivelul de civilizație al unei țări se vede cel mai bine pe chipul bătrânilor. Timpul lasă urme adânci oriunde în lume pe fețele lor, dar ochii nu îmbătrânesc decât de tristețe. Părinții și bunicii noștri sunt niște îngeri bătrâni cu ochii triști. Sunt, cum zice Ana Blandiana într-o poezie: ”Prea trişti pentru bunevestiri/Prea slabi pentru sabia de foc/Se lasă îngropaţi dormitând/Ca nişte seminţe pe care le sameni/Cu durerile reumatice la încheieturile aripelor/Tot mai ascunse-n pământ/Tot mai moşnegi/tot mai oameni”. Îngerul lui Marquez și-a luat zborul într-o dimineață, asta am uitat să vă spun la început. Îngerii batrâni din poezia Anei Blandiana devin pe zi ce trece tot mai oameni. Noi, cei aflați la amiază, într-un individualism criminal, îi ignorăm cu egală răceală și pe cei tineri. Ne vor împinge și ei în cotețul de păsări când ne va veni rândul. Măcar noi, politicieni sau votanții politicienilor de azi, o merităm cu asupra de masură, pentru noi asta va fi o plată corectă. editorial publicat in www.ziuadecj.ro ...