ZIDUL DIN CARPAȚI

Teoria zidului aflat pe crestele Carpaților

În 1996, când Samuel P. Huntington scrie lucrarea sa Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, lansează ideea că moartea ideologiilor va face ca lumea să se întoarcă la starea ei naturală, adică o stare definită prin conflicte culturale, iar aceste conflicte se bazează pe diferențe de natură religioasă și culturală. Cartea are succes mai ales datorită superficialității și stilului jurnalistic, a judecăților spectaculoase, a probelor sumare sau hilare, este criticată masiv de mediile academice, însă lase urme pentru că este intens mediatizată. “Ipoteza mea, scrie Huntington, susține că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor rămâne în continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre civilizații va reprezenta în viitor linia frontului”. Practica a arătat că violențele neprovocate între state s-au rărit considerabil, contrazicând tezele respective și argumentația, iar acest concept de civilizație este sumar și plin de contradicții, chiar lumea arabă arătând că factorul religios este pulverizat de cel etnic. Ca să nu mai vorbim despre conceptul de ”civilizație vestică” ce nu ține cont de partea ei catolică și cea protestantă sau diferențele dintre lumea germanică și cea de factură latină, iar Amartya Sen în cartea sa ”Identitate și violență: Iluzia unui destin” arată, just credem noi, că un conflict între civilizații apare doar atunci când oamenii își reduc identificarea la o singură determinație (catolici sau doar ortodox, de exemplu), în momentul în care introducem alte determinări sociale observăm că apar alte surse de identitate mult mai importante. Dar nu despre acest subiect vreau să discut, ci despre o urmă care a rămas în cultura noastră. Huntington sugerează că o graniță se află pe Carpați, în Transilvania fiind catolici și protestanți, iar la sud, majoritatea este ortodoxă. Pornind de aici, apare pentru prima dată teoria celor două Românii, exclud aici unii autori interbelici sau pesimismul cioranian care, în opera de tinerețe, vorbește despre o graniță, dar desființează atât civilizația și cultura ardeleană, dar și pe cea valahă.

Este adevărat, după pierderea alegerilor prezidențiale, în 2004, și Adrian Năstase a lansat ideea celor ”două Românii”, dar fostul lider al PSD se referea la o altă segmentare, una bazată în special pe criterii sociale și economice, criterii care au dus la un vot partajat între el și Traian Băsescu. Recunosc, uneori scriind despre Transilvania sau analizând sondaje și anchete sociologice, am mai scris și eu despre Transilvania prin prisma diferențelor față de ”regat”, dar niciodată nu am susținut că există două Românii, delimitate de o limita naturală cu toate că semnul unei mari neputințe este ca în aproape 100 de ani România nu a reușit să construiască o autostradă care să lege cele Transilvania de Sudul României și, implicit, de capitală. 

Această idee a prins aripi după primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurate în 2 noiembrie 2014. Am citit zeci de acuze la adresa celor doi candidați care merg în turul doi, acuze în care se spune că au rupt țara în două. Pe de altă parte, mulți analiști au început să vorbească despre mari diferențe de civilizație. Dintr-o dată, Transilvania a devenit țara oamenilor liberi, a oamenilor cu viziune care au respect pentru muncă, pentru vot, în timp ce frații noștri de peste Carpați sunt leneși, proști și influențabili. Mai mult, în sudul țării, corupția este iubită de oameni, în timp ce Transilvania este taxată, iar oamenii votează pentru curățenie morală și puritate spirituală. Și eu sunt mândru că sunt ardelean și sunt, de multe ori, enervat de balcanism, dar asemenea segregări sunt ciudate. Voi reveni la argumente, însa deocamdată să analizăm această aserțiune cu exemplul Clujul, capitala civilizației transilvane, dar folosind termenul de civilizație ușor diferit de definiția lui Huntington. Votul clujenilor pentru Iohannis arată o anumită atitudine față de Ponta, PSD sau București, dar nu cred că izvorăște din atitudine anticorupție din cel puțin următoarele motive: cel puţin orașul Cluj Napoca nu a fost în 25 de ani condus niciodată de PSD, primari fiind doar oameni de dreapta Gheorghe Funar, Emil Boc și Sorin Apostu. În plus, nu știu să avem niciun alt oraș mare din România care să aibă în pușcărie primarul, președintele consiliului județean, vicepreședintele Consiliului Județean, alături de parlamentari. Klaus Iohannis a venit, la Cluj, este împreună cu această echipa de peneliști și pediști, reprezentanții acestei administrații demonstrat corupte. Dacă Klaus Iohannis a fost votat masiv este pentru că oamenii nu au făcut o judecată morală asupra echipei lui și poate pentru că au făcut o judecată aspirațională legată de personalitatea Domniei sale, de originea etnică, de dorința de a merge spre Occident, de modelul dezirabil care este Germania sau respectul nostru pentru sași. Cred că este exagerat să spunem că toți românii sunt hoți iar noi, ardelenii, suntem feciorele neprihănite, chiar dacă se pot face judecăți de nuanțare chiar în această problemă.

Zidul de civilizație care se află pe Carpați în analiza votului pentru Iohannis a părut foarte evident dacă ne uitam de pe lună la harta României, adică la o privire care simplifică foarte mult niște medii obținute pe județe.

 

Sursa:transilvaniareporter.ro

Transilvania și Diaspora

Pornind de la similaritate dintre votul diasporei cu votul din Transilvania s-a vorbit tot mai des în mass-media că sudiștii și moldovenii nu iubesc democrația, că diaspora este socializată la altceva, că acolo s-a mutat România profundă. Nu neg că românii din diaspora au și vor avea un rol civilizator pentru cei rămași acasă, pe măsură ce se întorc și difuzează o influență culturală, am văzut cu ochii mei localități a căror față se schimbă. Dar să nu uităm, migrația internațională cea mai mare s-a făcut și se face din Moldova și Sudul României, aici avem pierderile cele mai mari de populație. Dacă toți migranții ar fi ardeleni, atunci s-ar putea susține mai ușor această teorie cuplând-o cu similaritatea de vot. Știu că diaspora este diferită, dar nu este radical diferită pentru a avea motive să spui că este altă Românie, dar nici pentru a spune că este dușmanul României, cum sugerează cealaltă parte. De ce este diaspora diferită de votul restului țării? În primul rând pentru că votează doar 150.000 din cei peste 3 milioane de români, cei mai informați, cei legați prin media sau internet de realitatea cotidiană din România. Dacă ar vota 50% dintre românii din diaspora, cred că rezultatul ar fi mult diferit de rezultatul acestei elite. Cercetați cu atenție sondajele de pe Facebook din comunități din sud, Iași, Constanţa sau Craiova. O să vedeți același vot cu cel din străinătate, Monica Macovei și Klaus Iohannis ar fi intrat în turul doi, la mare distanță de Victor Ponta. De ce? Simplu, este vorba tot de o elită, potrivit cercetărilor pe care le-am făcut în această campanie, impactul rețelelor de socializare ajunge la vreo 5% din electorat. Sigur, pentru noi, cei care zilnic stăm pe net, pentru jurnaliști, politicieni sau cercetători, internetul pare ”lumea cea largă”, dar, în realitate, este doar o nișă a realității.

Dacă ne uităm de aproape la harta electorală

Dacă ne uităm de aproape la harta electorală observăm că zidul dispare. Cât ar fi ele de imaginare, totuși frontiera e spartă de enclave și zone neomogene.

Sursa: historymaps.ro

Dacă am avea o hartă mai detaliată, am vedea și o mai mică omogenitate. Aici vedem formațiuni mai mari, dar pe o hartă în care am vedea fiecare localitate cu culoarea specifică ar dispărea și mai mult senzația de zid care ne separă. În plus, culoarea dominantă apare chiar dacă localitatea a fost câștigată de un candidat la 3 voturi distanță. Iohannis a luat și în sud foarte multe voturi, mai ales în mediul rural, la fel cum Ponta a câștigat voturi în Transilvania și Banat. Dacă am lua numărul de localități, fără a discuta și despre mărime, probabil că Ponta a avut mai multe câștigate în Transilvania și Banat, ceea ce ar fi tot un raționament superficial, care nu arată realitatea, ci doar o inferență statistică.

De unde vine fantoma zidului din Carpați?

De unde vine eroarea de raționament și aparența Zidului din Carpați (am folosit această sintagmă trimițând la cunoscutul roman al lui Jules Verne, Castelul din Carpați, tot o construcție cu apariții fantomatice) putem demonstra în mai multe moduri:

         

Votul este rațional în Transilvania și irațional în rest?

În primul rând, putem vorbi despre slaba calitate a analizei din societatea noastră atunci când punem în discuție alegerile, generată, în mare parte, de polarizarea politică. Analiza la noi caută mai degrabă să justifice angajamente politice, dar vag ideologice, și mai puțin să caute o explicație a votului ținând cont de cercetările și teoriile sociologiei, psihologiei sociale sau chiar a psihologiei cognitive.

Nu am intenția de a urmări aceste polemici și analize din mediul academic, dar la prima vedere se poate observa că această ierarhizare, segregare, în ”proști” și ”deștepți” a votanţilor vine dintr-o confuzie majoră privind explicația votului, un fel de iluzie a căutării votantului rațional, caracteristica jumătății secolului XX. Alegătorii raționali sunt considerați unii informați, interesați de alegeri și de politică, pot manipula categorii ideologice, au deschidere spre a înțelege pozițiile celorlalți, au capacitatea de a cântări alternative și de a sesiza diferențele între pozițiile politice, ei sunt atenți la liderii elitei care oferă sfaturi și soluții. Studiile sociologice de câteva decenii, mai ales pe electoratul american, locul unde s-a născut această utopie, au arătat că electoratul are o slabă capacitate de conceptualizare sociologica, slabă coerență în atitudine, nu face diferența între ideologii sau între pozițiile partidelor sau ale candidaților, are opțiuni volatile, instabile în timp. În ultimul an, mai multe cercetări pe care le-am făcut publice arată acest lucru și despre electoratul din România. Distincția stânga-dreapta nu mai funcționează în percepția publică din multe motive. Au dispărut programele politice în contextul unui pragmatism sau situaționism exagerat, personalizarea politicii (băsism, pontism), tot mai mulți politicieni fără background cultural care comunică mai puțin conceptual, tot mai multă demagogie, din ce în ce mai multă violență politică îndreptată spre țapi ispășitori. Nu pot interpreta altfel răspunsurile la o întrebare pe care am pus-o insistent în ultima perioadă în sondajele de opinie interne și la care am obținut răspunsuri care m-au descumpănit chiar și pe mine care, de 25 de ani de când fac sondaje, am văzut destule rătăciri ale electoratului. Recent am întrebat „Care credeți că este cel mai reprezentativ candidat la prezidențiale din partea dreptei politice – dintre cei care ați auzit ca vor candida în acest an? Răspunsurile au fost: Iohannis 28%, Ponta 22%, Udrea 10%, Tăriceanu 10%, Vadim Tudor 2%, Macovei 2%, Dan Diaconescu 1%, niciunul 4%, nu ştiu 19%, nu răspund 2%.

Cercetările ne-au arătat că peste 60% dintre electori au votat în ultimii ani cu cel puțin două partide, jumătate dintre aceștia având peste 3 alegeri. Școala de la Michigan a arătat că electoratul este în confuzie și incertitudine, că nu are o comprehensiune realistă asupra universului politic și că votul se face pe alte considerente: personalitatea candidatului, identificarea partizană sau socializarea politică dependentă de context sau mediul de inserție al votantului. 

De aici s-a ajuns chiar la o teorie elitistă a demonizării votului de masă, ca o malformație a democrației, câștigând ideea că apatia politică ar fi foarte bună deoarece votează doar cei conștienți și care pot mobiliza o capacitate cognitivă superioară. În ultimii ani, aceste teorii au pierdut teren ajungându-se în teoriile sociologiei electorale la explicația pluralității publicurilor, pe ideea că există mai multe publicuri în societate, iar diferențele între ele nu sunt diferențe de  natură să ducă la decizii bune sau decizii proaste, deoarece publicurile se structurează în funcție de probleme de interes din ofertele politice, vorbindu-se de un fel de ”sofisticare pluralistică”, cum s-a spus. Putem observa că și aici există ideea că educația superioară antrenează comportamente de informare mai solide și opțiuni mai argumentate. În fine, revizuirea conceptului de raționalitate s-a făcut și în ultimii ani din perspectiva psihologiei cognitive arătându-se că trebuie să părăsim căutarea raționalității și să ne oprim asupra procesualității cognitive, unde categoriile de alegători au diferite Skematas sau Scheme de alegere, un fel de scurtături logice și emoționale, procedee în care se amestecă unele considerații afective și cognitive prin care este procesată realitatea politică și se iau decizii de vot. Altfel spus, este greu să deosebești votul ”deștepţilor” de votul ”proștilor” pe criterii de calitate și consistență cognitivă sau informațională.

Să revenim la noi, unde rețelele de socializare au abundat de frustrarea ca votul celor cu studii superioare este egal cu cel al proștilor și unde candidații dreptei erau considerați ca reprezentanții ”Binelui”, iar Ponta, cel al ”Răului”, cum scrie un mare poet, foarte drag mie pentru opera lui, nu pentru transferul pe care vrea să-l facă spre silogisme politice. Pe de altă parte, nu am avut campanie, nu am avut dezbateri, oamenii au fost mereu trimiși spre raționamente de tip emoțional chiar de către liderii de opinie. Despre Ponta am aflat că este reprezentantul rușilor sau chinezilor, este viitorul dictator, criminal, corupt și altele. Despre Iohannis că este vânzător de copii, reprezentant al unei organizații fasciste, neamț care trădează interesul național și altele. Chiar dacă știm că votul nu este rațional în totalitate, la noi nimeni nu a depus eforturi ca să avem o minimă informare a electoratului asupra ”situațiunii politice”. Nici Iohannis nu a încercat să ducă o campanie mai consistentă în sudul țării, nici Ponta nu a încercat să vină din timp pentru a le explica ardelenilor că centralizarea nu este dorința sa și nici autoritarismul comunist nu va reînvia. Votul în Transilvania se explică mai mult prin mobilizarea actorilor individuali (aici partidele sunt mai slabe, toate, nu doar PSD), iar în Muntenia, Oltenia și Moldova prin forța de mobilizare a PSD, diferența de prezență la vot explicând asta mai bine decât atitudinea față de democrație, corupție, muncă și altceva. Paradigmele raţionalității votului sau paradigma normativă a cetățeanului informat și socializat corect la valori, nu poate explica o diferență regională, așa cum se poate vedea și aici.

Votul generat de clivaje sociale

În economia votului avem clivaje sociale care explică cel mai bine comportamentul într-o concepție pluralistică, dar clivajul regional este doar un criteriu, venit din realități istorice, dar nu un criteriu determinant.

Situația socială este un predictor de vot, știut fiind că săracii la noi au mai mare nevoie de stat și votează cu stânga în ultimii 20 de ani. Problema este că liderii dreptei nu sunt reprezentanții unui capitalism care nu există, ci liderii care lucrează tot la stat, s-au format la stat și lucrează în administrație, în sănătate sau educație. Diferențele sunt legate de opțiuni afective spre stânga sau spre dreapta, ceea ce se vede și în filosofiile de guvernare, desele alternanțe au ținut România pe loc, poate doar procesul de integrare ne-a adus un plus de modernizare, dar aici nu avem diferențe între stânga și dreapta. Și stânga și dreapta au fugit spre Bruxelles cu ideea că Europa ne va umple sacul. Din păcate, cu mici diferențe de viziune, nici stânga, nici dreapta nu a căutat o cale de adaptare românească, o ieșire din șablon, o cale care sa vină din valorificarea resurselor noastre și care să valorifice o viziune. Transilvania are o situație economică mai bună, sunt mai puțin săraci, iar săracii caută alte soluții, nu se bazează pe un partid de la București, asta e diferența, nu un zid de civilizație.

O altă aparență vine tot din simplificare excesivă și folosirea statisticii în mod simplist, ceea ce creează false coerențe. E adevărat că votanții Monicăi Macovei au fost la urne în proporție mai mare decât cei ai celorlalți candidați, dar raportat la 5%, un electorat mic. Macovei a luat 198.000 de voturi de la cei cu studii superioare, dar Ponta a luat 575.000, sigur mai puțin decât Klaus Iohannis care a luat 835.000. Dar Udrea? Nu va mirați, candidatul care a mizat pe frumusețe, erotism sau libido a luat 128.000 de voturi de la cei cu studii superioare, destul de aproape de voturile Monicăi Macovei. Voturile celor cu studii superioare s-au împărțit, după cum ne arată cifrele, între Iohannis și Ponta, deci nu e o împărțire regională care rupe România în două, intelectualii sunt aproape în proporţii egale în Moldova, Muntenia sau Transilvania.

În plus, cel mai detestat electorat a rămas acasă în proporția cea mai mare, nu a venit masiv să voteze cu stânga, cum am văzut că scriau unii analiști. Doar 34% dintre cei cu 10 clase și școală profesională a mers la vot și doar 44% din bătrânii peste 65 de ani. Celelalte categorii pe care le consideram superioare au avut mobilizări de peste 50%, iar cei cu studii superioare 71%. Dacă ne uităm la populația rezidentă în România, adică vreo 15 milioane, atunci procentul prezenței la vot pentru studii superioare urcă la peste 80%, deci o categorie aproape epuizată în primul tur. Ideologii dreptei îi resping nejustificat pe cei proști sau pe bătrânii cripto-comuniști sau retardați, mărirea prezenței de care spun ca au nevoie se poate face, pragmatic vorbind, mai ales pe baza acestor hulite categorii de electori.

La fel, Iohannis a luat mai multe voturi din Regat, aproape 1.700.000 față de 1.200.000 din Transilvania. Să nu mai spunem că și Iohannis a luat voturi de la cei cu maximum 10 clase – 660.000, nu departe de numărul de ”deştepți” cu studii superioare. Din nou se vede o disoluție a graniței imaginare de pe Carpați. Toate acestea arată că sociologic putem explica mai bine unele diferențe prin cauze economice sau sociale și mai puțin prin granițe regionale.

Mai multe Românii?

Sunt mai multe lumi sociale, poate că astfel sunt și mai multe Românii, dar în niciun caz nu exista două Românii cu graniță pe Carpați, chiar dacă uneori ne pare că asta se vede cu ochiul liber, alteori doar cu ochiul minții sau prin aranjarea procentelor într-o anumită ordine. Fiecare cetățean este prins în multe cercuri sociale, unde articulează diferite identități. Sunt peste 500.000 de oameni cu studii primare sau profesională care l-au votat pe neamțul Klaus și au pus în ele o speranță, egală cu a celor ”deștepți” ca valoare electorală. Nimeni nu i-a întrebat ce gândesc ei, ce vor cu votul lor. La fel, sunt peste 500.000 de români cu studii superioare care au votat Victor Ponta și nu putem spune despre ei că își doresc să vină rușii, să revină dictatura sau că sunt niște agenți ai răului. Trebuie să ne punem și aceste întrebări să căutam răspunsuri și să nu participăm la intoleranța generală, cea care creează confuzie sau teorii periculoase cum este cea a Zidului de pe crestele munților Carpați.

Politicienii sunt vinovați pentru alte lucruri, în ultimii 25 de ani, dar nu pentru că au rupt țara în două. Sunt vinovați că nu acceptă descentralizarea care ar avantaja și pe cetățeanul din Caracal, Tecuci sau Năsăud, dar ar atenua și respingerea centralismului, mai accentuata în Transilvania. Sunt vinovați pentru lipsa de curaj în asumarea unor proiecte de dezvoltare care să atenueze diferențele dintre regiuni. Sunt vinovați pentru faptul că, vedem și în această campanie, caută să speculeze defectele electoratului și nu să consolideze o cultură politică, sunt autiști sau prea închiși în găști sau triburi politice, prea liber schimbiști și prea puțin aderenți la valori.

Dar toate astea nu au produs, cel puțin până acum, niciun zid huntingtonian pe culmile Carpaților. Suferim din cauza altor ziduri pe care ceea ce numim tranziție le-a ridicat între noi în ultimul sfert de veac, poate cel mai mare zid fiind cel al neîncrederii generalizate în noi înșine, în semenii noștri sau în România. Din această cauză poate, din când în când, vedem fantoma zidului de pe crestele munţilor Carpați.

 Analiză pentru SINTEZA, Revistă de cultură şi gândire strategică, # 10

Dragă candidatule (Câteva rețete sigure de a pierde alegerile)

Când vine turul II al alegerilor prezidenţiale, peisajul politic se schimbă. Partidele din spatele candidaților sunt încă importante, dar rămân în planul doi, candidatul nu se mai poate ascunde după activiștii îmbrăcați în armurile lor grele. Spunem că meciul reîncepe de la 0-0, dar este doar o metaforă sportivă, diferența de potenţial rămâne. În general, este vorba de un meci unu la unu, unde contează şi calitățile sau defectele, dincolo de ideologii sau alte criterii politice.

Turul al II lea este bătălia în care în vizor sunt doar doi candidaţi, mereu cântăriţi unul în raport cu altul, ambii raportați la un model ideal din mintea fiecărui alegător și astfel există infinite posibilități de a greși sau de a puncta în favoarea ta. După vreo douăzeci de ani de exit poll-uri şi sondaje electorale sau de analiză a situaţiilor pot spune că există multe căi de a câștiga o campanie. Ele sunt cunoscute de strategii autohtoni sau de stranierii care de multe ori au doar misiunea de a impresiona publicul sau media, contribuția lor fiind mai mică, deoarece cunosc România de pe internet. Mai buni sau mai slabi, mai inspiraţi sau mai putin inspiraţi, aceştia ştiu reţete numeroase de câştig și dacă nu câștigă de fiecare dată, atunci, tu candidatule eşti mereu cel vinovat. Dar ceea ce se contabilizează mai greu şi se teoretizează și mai rar sunt reţetele sigure de a pierde alegerile, mai ales în cazul în care ai mari şanse să le câştigi sau pleci din pole position.

1.    Are șanse mari de a pierde alegerile candidatul fricos. De multe ori candidatul este înfricoşat de echipa de campanie prin exagerarea pericolelor  sau a avantajelor adversarilor. Frica aduce greșeli majore, absenţa de la confruntări, tendinţa de a face gesturi bruşte, necalculate, fuga după alianţe nefireşti sau neverosimile, demagogia grețoasă în discurs. Indiferent pe ce loc s-a calificat în turul al II lea, candidatul care este dominat de frica de a nu pierde îşi va valorifica doar o parte din potenţial;

2.    O alta rețetă de a pierde este neglijarea capitalului adunat în turul întâi pe care-l poate considera ca fiind capital politic câştigat pentru vecie. Nu-i adevărat! Chiar şi cei care au votat în primul tur ar vrea să îşi confirme opţiunea din turul doi şi vor urmări candidatul lor. Ei trebuie să faca şi gestul de a merge a doua oară, deci nu trebuie uitaţi. De regulă, candidatul îi uită repede pentru vrea sa fie imediat candidatul tuturor, de multe ori se distanţează de ei. Ca un vânător grăbit, candidatul caută deja să vâneze în teritoriul celorlalţi şi atunci uită să-şi mai apere propria moşie. Prima regulă este consolidarea “prăzii” din turul I, abia apoi se trece spre a căuta plusul de care mai este nevoie;

3.    Poate pierde alegerile şi candidatul hapsân, cel care caută să adune totul, să ia tot ce se poate lua, fără un calcul exact al consecinţelor. Face alianţe cu toată lumea, fără să se uite la incompatibilităţi. Când ai obișnuit electoratul tău cu discursul că unele partide sunt formate din hoţi si trădători, când ai spus că nu o să faci niciodată o alianţă şi, în ultimul moment, te îmbrăţişezi cu hoţii sau trădătorii, o parte din electoratul tău poate să nu înţeleagă gestul ca fiind pragmatic şi necesar şi te poate părăsi pentru că eşti imoral, trădător, nu te ţii de cuvânt;

4.    O reţetă de a pierde este să te ghidezi după tot ce scriu jurnaliştii şi să nu faci analize proprii, bazate pe studii, pe date, pe analiza unui proiect al tău. În media vor apărea mereu judecăţi simpliste şi, dacă te supui lor, o să fii previzibil şi multe dintre reţetele primare vor total ineficiente. Presa analizează istoria alegerilor şi o să-ţi spună că vei pierde pentru că şi alţi candidaţi au pierdut ca tine, de la cifra asta. Dacă eşti mai suspicios şi îţi vei pune întrebări o să observe că fiecare moment electoral este unic, este un alt climat, actorii politici sunt schimbaţi, au alte poziţii şi chiar contextul extern este mult schimbat în patru sau cinci ani care trec de la un scrutin la altul. Dacă eşti candidat, poţi face următorul test: caută să faci un inventar al strategiilor pe care le aplici, vezi de unde vin, câte vin de la echipa ta, câte de la tine şi câte din spaţiul public. Poţi pierde dacă te conformezi la ceea ce îţi cere presa sau la strategiile pe care ţi le sugerează adversarii sau analiştii de ocazie;

5.    O reţetă de a pierde este să faci alianţe calculând aritmetic scoruri care se pot obţine pe ideea că o să-ţi aducă foştii tăi adversari electoratul pe tavă. Este un mit acesta al direcţionării votului de către candidaţii ieşiţi din cursă. Ei promit, dar candidatul trebuie să ştie că nimeni nu are în proprietate electoratul care l-a votat. Dacă poţi aduce la vot în favoarea ta jumătate din electoratul celor ieşiţi din cursă, atunci ai realizat o mare performanţă. De regulă, cei fără candidat renunţă la a mai merge la vot sau nu te accept pentru ca ai fost făcut praf de candidatul preferat în timpul turului I;

6.    Poţi pierde alegerile şi prin stilul în care gândeşti alianţele. Spuneam mai sus, nu gândi aritmetic, alianţele nu înseamnă suma de electori. Dar mai grav este dacă uiţi un lucru esenţial: noii aliați nu-ţi pot aduce electoratul ca pe o turmă. Trebuie să te adresezi direct acelor electorate, să le cunoşti sensibilităţile şi să îţi completezi programul cu ideile lor. În fond, acest lucru îl poţi face şi dacă nu faci alianţe cu nişte lideri care pot fi indezirabili. Nu uita că ei au pierdut deja şi electoratul lor nu este neapărat disciplinat atunci cînd un loser le spune să voteze cu tine;

7.    Poţi avea probleme dacă nu ţii cont de electoratul care vine în turul doi, dar nu a fost în primul tur la vot. În 2009, la alegerile trecute, au venit în turul al doilea peste un milion de voturi de la electorii care au stat acasă în turul I. Asta înseamnă că trebuie sa îţi propui să comunici special cu cei care nu au fost în turul I. Să aduci problematici noi, specifice unor nişe de populaţie, să te adresezi direct lor, să le ceri să te sprijine. Candidatul care ignoră acest grup mare de electori se poate trezi cu un adevărat tsunami împotriva sa, un tsunami care îl loveşte şi el nici nu înţelege ce i s-a întâmplat;

8.    Poţi pierde dacă nu te întrebi ce motive au avut să nu te voteze cei care au votat adversarii în turul I sau cei care nu au venit la vot. Să nu crezi că sunt toţi de altă orientare ideologică, fanatici sau sub nivelul alegătorilor tăi. Nu, ei au nişte motive pentru care nu te vor. Întreabă-i pe sociologii din echipa ta, întreabă nişte jurnalişti care te critică sau oameni neutri, eventual din mediul de afaceri sau de la instituții care se ocupă cu informațiile. Ascultă-i cu atenţie şi nu considera inutilă încercarea de a te apropia de cei care nu te-au votat înainte. Electoratul din România se mută des de la un candidat la altul încât ai mari şanse să vină şi în tabăra ta, dacă încerci să comunici cu ei şi să le dai puţină încredere;

9.    Se poate greşi grav şi dacă ai sentimentul că doar campania negativă poate face diferența între tine şi adversarul tău. E adevărat, campania negativă este nelipsită din campanii şi uneori ajută, dar numai campania negativă nu poate aduce decât efecte emoţionale pe termen scurt. Poţi pierde teren repetând la infinit discursuri despre defectele adversarului în timp ce oamenii aşteaptă de la tine să vadă ce viitor vrei să croieşti pentru ei;

10. Poţi pierde alegerile şi dacă stai conectat personal şi direct la media şi la atacurile adversarului. Astăzi sunt mijloace tehnice care te pot face sa pui în paranteze realitatea şi să te conectezi la comunicarea din campanie. Ești în pericol să răspunzi instinctual sau să te încarci emoţional cu toate prostiile. Nişte adversari abili îţi pot da continuu semnale care să te scoată din planul tău şi să intri astfel în proiectul lor. Candidatul ar trebui să nu se uite la televizor şi să nu aibă fluxurile pe telefon pentru a fi mereu influenţat de ele. A colecta mesajele, a analiza şi a pregăti reacţii este treaba echipei de campanie;

11. Nu uita că realitatea românească nu este cea de pe Facebook, social media sau în orice alt teritoriu din media electronică. Ştiu, este impresionant când vezi milioane de like-uri, dar astea vin de la internauţi pasivi care nu se implică în offline în discuţii sau politică. Doar 2% la sută participă constant ca emiţători de mesaje, restul sunt legume virtuale. Dacă eşti atent o să vezi că sunt câteva zeci de persoane care comentează, distribuie, înjură etc. În campania pentru turul I al alegerilor prezidenţiale din 2014 doar 19% dintre electorii care au internet (59%) declară că au urmărit campania pe internet, adică maximum 10% din populaţie, dar jumătate spun ca nu merg la vot, deci rămân vreo 5%. Viaţa reală a oamenilor este în altă parte şi ei acolo te aşteaptă, măcar să le vezi condiţiile de viaţă şi să le asculţi păsurile. În turul doi, din sondajele de pe Internet din această campanie candidatul de pe locul 5, care a obţinut doar 4.5% intră triumfător cu aproape 50%, de pe locul I;

12. Poţi pierde dacă nu spui o poveste a ta, una care să te aibă pe tine personaj principal. Dar pe tine ca om, cu viaţa ta, mai uşoară sau mai grea, pe tine ca luptător pentru ceva. O poveste pe care oamenii să o poată spune mai departe, o poveste care să fie, în cea mai mare parte a ei, sinceră. Poate nu crede niciun candidat la Preşedinţie acest lucru, dar oamenii te simt dacă nu eşti sincer. Când își aleg preşedintele oamenii sunt generoşi, situaţia de vot îi emoţionează parcă, îi face mai optimişti şi mai iertători, deci pot accepta că ai defecte. Dar vor să voteze un om viu, nu o umbră de pe ecranul politicii sau un manechin fardat, nu un om de paie sau un politician de carton. Dacă nu poţi spune o poveste despre visul tău sau despre devenirea ta, atunci îi va fi greu maşinăriei de partid să te facă preşedinte. Alege cu atenţie momentele ca să te arăți, dar arată-te doar atunci când ai destulă forţă interioară pentru a le arăta oamenilor o parte din sufletul tău. Mulţi te vor primi în universul lor dacă te vor recunoaşte ca om;

13. Învaţă sa spui ”mulţumesc” din toata inima, tuturor, chiar şi celor care nu merită. Este important să înţelegi, ca şi candidat, că nu ceilalţi îţi sunt datori pentru ca duci această luptă. Nu lupţi nici pentru partid, nici pentru susţinători, lupţi pentru tine şi pentru a duce un proiect la bun sfârşit. Doar tu vei primi onorurile, tu o să ai gloria şi puterea. Ceilalţi chiar dacă se bazează pe tine că o sa primească ceva, vor primi oricum mai puţin decât tine. Iar cei mai mulţi dintre miile de oamenii care aleargă dupa tine şi în numele tău nu vor primi nimic, iar dacă tu pierzi s-ar putea să fie prigoniţi de adversarul tău. Poate nu o să pierzi dacă nu ştii să mulţumeşti, dar în turul doi este foarte importantă chimia personală şi emoţia de grup. Poate la fel de important pentru forţa echipei este să nu-i instigi pe unii dintre colaboratorii tăi împotriva altora şi să faci efortul de a avea încredere în cei apropiaţi. Încrederea este o chestiune de reciprocitate şi atunci şi ei vor avea încredere în tine şi vor face tot ce pot pentru ca să îţi atingi visul de a deveni preşedinte. Există şi un pericol aici: să nu faci din curteni personaje politice. O să pierzi din potenţialul tău, deoarece oamenii simt slugile şi nu le votează;

14. În fine, poţi face orice tandem, trio, quartet sau cvintet pe care le sugerează consultanţii pentru transfer de simpatie sau prestigiu. E proiectul tău şi trebuie să încerci diferite metode de a mări potenţialul. Dar dincolo de tot ce îţi vor spune consilierii, să ştii că romanii votează un lider, nu doi lideri deodată, nici trei. Vor un om viu, cald şi cinstit, luptător pentru dreptate şi justiţie socială. Nu se naşte un lider prin completarea de calităţi de la parteneri, trebuie să te arăţi oamenilor ca un om complet, cu curaj, cu sinceritate şi aceste lucruri îţi vor fi rasplătite dacă îţi iei inima în dinți și o  să le vorbeşti deschis, dar ca şi cum ai fi deja preşedintele îngrijorat sincer de viaţa lor.

În fine, poate asta nu este important, dar în unele seri în care esti obosit, treci pe la sediile de campanie şi du-le tinerilor care robotesc pentru tine câteva cartoane de pizza şi nişte cutii de bere. Întreabă-i cum merge, ce trebuie făcut, lasă-i si povestească întâmplările din stradă sau din peregrinajul lor din pieţe. O să-ţi facă bine, o să simți că merită să candidezi, să-ţi strici viaţa, să-ţi expui familia pentru oameni. Pentru tinerii şi bătrânii de la subsolul sediului aceasta va fi o seară de neuitat, iar pentru tine, va fi o primă seară în care te-ai simţit, cu adevărat, Preşedinte. Un Preşedinte al oamenilor.

Succes!