28 octombrie, 2012

Ridică-te și încearcă .....


O meditație de toamnă la P!nk
(piesa Try)
 
Dacă tot vine toamna și nu se lasă până nu rostogolește peste noi cerul, norii, intunericul  și plumbul de frig , nu te lăsa doborât și fii atent: s-ar putea să cazi în iluzia mortală că toamna este anotimpul tău. S-ar putea să te lași amețit de asfințitul ei continuu și apusurile care înțepenesc pe cer. Nu accepta să iubești toamna pentru că s-ar putea să te pierzi în labirinturile ei înșelătoare...

Nu știam la ce folosește dansul până acum, în această zi de toamnă. Credeam că e doar un inutil preludiu înainte de o noapte de dragoste sau un dans de păun pentru a cuceri o pasăre care oricum e oarbă și nu poate zbura ... Râdeam de cei care spuneau că dansul e o artă, ce artă spuneam, nu vezi că este doar o palidă compensare pentru cei care nu pot vorbi și nu pot transmite ceva prin cantec. Dansul este poarta spre artă a surdomuților gândeam, dar fără s-o spun ...

 Cât de departe eram de înțelegerea lucrurilor  am înțeles în acestă zi plumbuită când m-a copleșit dansul acesta al ridicării și căderii pe care care P!nk ni-l arată în Try. Am încremenit în mijloc de zi cu spaimă că toți vor afla cât am fost de nătâng și de orb.

Incearcă și vezi micul filmuleț și dansează cu ei. O să înțelegi că ne târâm singuri prin cenușa fiecărei zile și nu ridicăm capul spre cer decât atunci când apare flacăra.

Totul e o luptă în care mereu cazi și trebuie să te ridici. Ea vine ca o înfrângere pe care ți-o alegi în locul unui șir de victorii care nu ți-ar spune nimic. Ea vine și aduce o lume, o luptă, o viață. Uneori poți zbura dar zborul este scurt și etern este doar deșertul cu ciulini si spini.

Ințelegi că numai Ea te poate susține, că numai eu te poate iubi fără să se întrebe de ce. Numai ea știe că este bine să nu întrebi niciodată de ce. Leoaică tânără, iubirea, doar ea te poate dezmorți în această toamnă rece. Îngere Nichita, am aflat și eu, în sfârșit! Cum o s-o  recunoști? Nu trebuie, ea te va recunoaște cu siguranță. Nu te speria, sigur o s-o simți, e o flacără care care umple lumea de culori. Da, te va arde, dar n-o să mori. Cu siguranță, n-o să mori, doar că trebuie să te ridici și să încerci până simti că arde și doare.
Prima dată o să întelegi că iubim femeile nu pentru că sunt niste portelanuri frumoase, ci pentru că seamănă cu noi în disperare și în lacrimi, și zbatere, și dorință, și ardere...

Dacă e toamnă nu vă temeți de flacără, nu vă speriați de cădere și nici de durere. Nu vedeți că pământul e gol, afară e deșertul, camera e un pustiu îngrădit pe care doar Ea poate să-l umple. Doar Ea poate să umple golul pe care toamna ni-l sapă, perfidă, în suflete.

Ridică-te, ridică-te, ridică-te ... Incercă, încearcă, încearcă ...

http://www.youtube.com/watch?v=yTCDVfMz15M&hd=1


PS. Versurile

Încearcă (Try)

Autor: P!nk

Album: "The Truth About Love" (2012)

Video: Floria Sigismondi

T-ai intrebat vreodata ce face el?
Cum s-a transformat totul in minciuni (asta nu e valabil pt noi )
Uneori cred ca e mai bine sa nu intreb niciodata de ce

Unde este dorinta
Va fi o flacara
Unde este o flacara
Cineva se va arde cu siguranta
Dar doar pentru ca arde
Nu inseamna ca vei muri
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci

Eh, eh, eh

Ciudat cum inima poate sa te dezamageasca
De mai multe ori
De ce ne indragostim atat de usor
Chiar si atunci cand nu este bine

Unde este dorinta
Va fi o flacara
Unde este o flacara
Cineva se va arde cu siguranta
Dar doar pentru ca arde
Nu inseamna ca vei muri
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci

Te-ai ingrijorat vreodata ca totul se poate destrama
Si asta te face sa vrei sa plangi?
Cand esti in lume vazandu-ti de treaba
Simti ca de-abia rezisti?
Spune-mi… rezisti?

Unde este dorinta
Va fi o flacara
Unde este o flacara
Cineva se va arde cu siguranta
Dar doar pentru ca arde
Nu inseamna ca vei muri
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci
Trebuie sa te ridici si sa incerci, incerci, incerci

 

25 octombrie, 2012

Am o datorie imensa fata de tara mea

    
Mandru ca sunt roman: Vasile Dancu: Am o datorie imensa fata de tara mea
Mandria de a fi roman ar trebui sa fie "un proiect, nu o statie terminus". "Mandria trebuie sa fie opera de civilizatie, de zi cu zi, proiect de educare, de culturalizare, de credinta si promovare a valorilor", subliniaza sociologul Vasile Dancu.
Romania este acolo unde sunt oamenii ei, mai spune acesta. Ea "se taraste prin noroi cand oamenii ei sunt in mocirla si infloreste in sarbatoare cand sufletele romanilor canta".

Ardelean venit la oras dintr-un sat de la poalele Tiblesului si mare iubitor de istorie, Vasile Dancu ne reaminteste ca sapte generatii de romani au fost "graniceri si soldati ai Imperiului Habsburgic", dar niciodata nu s-au simtit inferiori celorlalte popoare din imperiu.

In schimb, "la nastere pruncului i se lega o panglica tricolora la mana, la nunta mirilor li se inlantuiau mainile pentru juramant tot cu un tricolor, iar la tintirim, pe coparseu, se punea tot un fir impletit din rosu, galben si albastru".

"Nu stiu daca sunt atat de mandru pe cat ar trebui, dar stiu sigur ca sunt recunoscator acestei tari, simt ca am o datorie imensa fata de tara mea. Sunt recunoscator acestei tari pentru ca m-a educat, apoi mi-a dat copiii ei pe mana ca profesor.(...) Niciodata nu poti sa dai inapoi ceea ce ai primit si sper ca fiul si fiica mea, apoi nepotii sa intoarca aceasta datorie imensa pe care o avem", mai spune Vasile Dancu intr-un interviu acordat Ziare.com in cadrul campaniei "Mandru ca sunt roman".

Sunteti mandru ca sunteti roman? De ce?

Am raspuns de mai multe ori la aceasta intrebare. Am raspuns, scriind, chiar si cand nu m-a interpelat nimeni, probabil am vrut sa-mi raspund singur si sa inteleg de ce oare ne punem atat de des aceasta intrebare. Imi pare ca este un fel de obsesie sau poate o vina pe care o resimtim, o vinovatie.

In aceste conditii consider ca este greu sa putem da un raspuns relevant, la o intrebare care este prost pusa. In tinerete imi placea o carte si o expresie cioraniana a lui Luca Pitu, "sentimentul romanesc al urii de sine", dar astazi, mai copt, nu cred ca avem o nevroza identitara in acesta directie.

Pur si simplu, cateodata cred ca simtim nevoia sa ne dam cu pumnul in piept, altadata, balcanici, vrem sa ne plangem de mila. Dar de cele mai multe ori ne punem problema cand cineva de-al nostru face vreo tampenie in Occident si cand se pune problema rusinii pentru apartenenta la romanitate.

Dar pe ce fundament am sentimentul de mandrie sau rusine, pe ce ne bazam? Nu este normal sa ne legam mandria si multumirea de o calitate pe care nu am dobandit-o prin munca sau talent. Ne-am nascut romani asa cum suntem determinati ca barbat sau femeie, iar in interiorul categoriei romanilor intra atat infractorii, cat geniile.

Cand ne impaunam cu meritele marilor romani, facem o greseala de generalizare. Cand altii ne introduc in aceeasi categorie cu infractorii este, de fapt, acelasi procedeu.
Mandria de a fi roman ar trebui sa fie un proiect, nu o statie terminus. Ar trebui sa urmarim mereu sa construim motive pentru a fi mandri ca suntem romani. Daca dascalul reuseste in misiunea lui, daca arhitectul construieste frumos si unic, daca jurnalistul gaseste miezul intrebarii sau al raspunsului, inseamna ca lucram la proiectul mandriei de a fi romani.

Inteles asa, sentimentul de mandrie se deosebeste radical de cel de rusine. Nu mai este opusul lui, devine proiect de civilizatie si cultura si iese din domeniul emotiei sau smecheriei. Se poate lucra la proiectul mandriei de a fi roman, dar pare absurd sa spui ca lucrezi la proiectul rusinii de a fi roman, chiar daca unii trag tare fara sa-si dea seama ca fac asta.

Intr-o emisiune radio moderata de Robert Turcescu care lansase public aceasta intrebare cu ocazia unei ocazii nefericite cand un tigan roman facuse o crima in Italia, oamenii aduceau mai frecvent argumente vorbind de rusinea de a fi romani atunci cand vorbeau despre mandrie, parca era ceva dat, un fel de ADN de roman bun, stricat in fiecare zi de coruptie, spaga, nesimtire sau individualism.

Nu cred ca filosofia romanului bun de la natura, dar stricat de civilizatie este profitabila. Nici teoria cea cu tapii ispasitori conform careia suntem buni, dar avem politicieni corupti, medici spagari, profesori violenti, tigani infractori care ne fac de rusine nu merge. Este simplist si incorect, ne mintim inca odata, ne ferim de a da un raspuns unei intrebari serioase.

Mandria nu este data prin talentele extraordinare si valorile mostenite, iar rusinea este doar exceptia.

Mandria trebuie sa fie opera de civilizatie, de zi cu zi, proiect de educare, de culturalizare, de credinta si promovare a valorilor. Rusinea vine din nerealizari, din rateuri, din rebuturile acestui proiect. Raportul dintre cele doua este mereu schimbator, dar numai asa putem lega mandria de a fi roman de viata, de realitate. Altfel vom considera fals ca mandria vine de undeva din transcendent, doar rusinea vine de la viata.

Am asistat la magnifica scena de pe stadionul din Zurich, in vara lui 2008, la meciul cu italienii, cand 10.000 de oameni imbracati in tricolor s-au ridicat de cateva ori in picioare si au strigat minute in sir: 'mandru ca sunt roman'. Am lacrimat emotionat chiar daca aveam sentimentul ca nu inteleg bine motivatia acelor oameni. Nici acum nu stiu, vorbeam cu noi insine, cu italienii din tribuna, cu cei de acasa sau cu elvetienii rataciti pe stadion?

In final, totusi, sunt mandru ca sunt roman? Imi doresc sa fiu mandru, adica vreau sa fiu din ce in ce mai mandru. Am chiar si un program personal pentru asta. Nu ma intreb prea des, dar recunosc ca, uneori, raspunsul e NU, dar de cele mai multe ori este DA.

Spunea comicul francez Coluche: "Da, sunt multumit ca sunt francez: Pe de o parte, pentru ca sunt francez, pe de alta parte pentru ca imi place sa fiu multumit". Eu sunt mandru ca nu sunt infractor, ca sunt profesor si multi studenti ma plac, sunt mandru ca am multi prieteni, sunt mandru cand scriu un text din care cineva invata sau care mangaie vreo suferinta, ori umple vreo singuratate.

Nu stiu daca sunt atat de mandru pe cat ar trebui, dar stiu sigur ca sunt recunoscator acestei tari, simt ca am o datorie imensa fata de tara mea. Nu mi-e rusine de aceasta inscriptie din pasaport, chiar daca m-am simtit stanjenit cateodata de reactia unora. Am considerat mereu ca este in mare parte problema lor.

Inchid televizorul de cate ori vad o piesa la moda azi in care un grup canta ca 'nu m-am nascut in locul potrivit'. De ce nu este Romania locul potrivit? Tinerii acestia s-ar fi putut naste in Uganda, Nigeria, Haiti sau in alte sute de zone unde cred ca ar fi avut si mai putine sanse la o viata buna.

Nu mi-a placut nici cand o coalitie ce continea multi prieteni ai mei a facut campanie cu sloganul: 'Vreau o tara ca afara!' Ma gandeam ca orice om cu bun simt poate sa intrebe simplu: "Dar ce va impiedica dragi politicieni sa modernizati Romania? Acest 'afara' presupune ca priviti Romania ca pe o puscarie, voi, politicienii, sunteti mult mai liberi decat oamenii simpli, de ce nu deschideti lumea? Pentru ce va votam sau va platim?".

Sunt recunoscator acestei tari pentru ca m-a educat, apoi mi-a dat copiii ei pe mana ca profesor. A avut incredere intr-un baiat care venea de la tara si m-a propulsat in Guvernul si in Parlamentul ei. Niciodata nu poti sa dai inapoi ceea ce ai primit si sper ca fiul si fiica mea, apoi nepotii sa intoarca aceasta datorie imensa pe care o avem.

Dar, mai ales, ii sunt recunoscator Romaniei pentru ca nu sunt om fara societate. Sunt membru al unei societati, nu sunt un om al nimanui, un om de care nu se intereseaza nimeni daca i se intampla ceva.

Poate ca unii asteapta mai mult de la Romania, dar eu cred ca mi-a dat aceasta tara tot ce a avut, tot ceea ce era capabila. Restul trebuie sa facem noi, sa ne ocupam mai bine de sanatate, de scoala sau de infrastructura. Iar daca de multe ori noi nu reusim sa facem asa ceva, nu Romania este de vina, fiecare dintre noi are o vinovatie, individual, dar si impreuna.

Sunteti mai mandru ca in urma cu 20 de ani? De ce?

Poate ca sunt mai putin entuziast in mandria mea speciala, dar cred ca este mai solida, mai intemeiata. Acum am doi copii si Romania mea trebuie sa mearga inainte si eu ma voi prelungi dincolo de sfarsitul firesc. Acum stiu ca nu sunt minuni in istorie, caci am vazut si falsele miracole din Occident. Nu ma astept la minuni si am invatat ca Dumnezeu ii iubeste doar pe cei care i-a lasat saraci, dar le-a dat taria de caracter a luptei si darul de a munci si a pretui timpul si valoarea lui.

Inainte de 1989 credeam ca tara este undeva dedesubt sau undeva deasupra, ca exista o Romanie profunda care va reusi sa se elibereze de dictatura si comunism (dupa sute de ani de chin) va exploda ca o mare si teribila surpriza, ca un miracol.

Acum stiu ca Romania este acolo unde sunt oamenii ei, nu se retrage intr-un fel de paradis interior ascuns. Romania se taraste prin noroi cand oamenii ei sunt in mocirla, este inabusita de dictatura, si infloreste in sarbatoare cand sufletele romanilor canta. Nu e nimic dincolo, nici mai bun, nici mai rau.

Astazi ma mir totusi: dupa douazeci de ani de experimente nereusite, conducatori ignobili, distrugerea statului si institutiilor, cum de rezista aceasta tara? Aici este un adevarat miracol.

Si am si niste raspunsuri provizorii: rezista prin generatiile care au cunoscut suferinta, dar si speranta si sentimentul national inainte de 1989. Cand vad batranii cum merg cu noaptea in cap sa voteze, desi au pensii de batjocura si sunt zilnic umilitii de noile generatii, imi vine sa imbratisez copacii din parcuri si sa le spun "sarut mana" tuturor doamnelor de pe strada.

Purgatoriul acestei tranzitii de la nimic spre niciunde m-a facut sa inteleg altfel miracolul ca Romania exista cu toate ca cei mai multi dintre politicienii ei sau intelectualii ei narcisisti o trateaza ca pe o mama vitrega.

Puteti sa ne spuneti numele unui roman fara notorietate sau mai putin cunoscut, dar care este un roman cu care ne putem mandri?

Sunt sute de mii de oameni pe care nu-i stim si nici ei nu se stiu ca fiind romanii cu care ne putem mandri. Am scris de multe ori despre oameni simpli sau nu, dar care reprezinta incarnari ale unor valori. As putea sa spun zeci de nume, dar nu cred ca as putea face cu sufletul impacat un asemenea clasament.

Cand spui un singur nume sau zece nume, nu mai conteaza, deja ai facut o selectie. Nu cred ca am dreptul sa fac ierarhii pentru ca pe multi dintre acesti oameni minunati pe care i-am descoperit in cinci decenii de viata ii consider in multe privinte superiori mie. Si atunci cu ce drept sa-i selectionez eu? Dar cred ca umanitatea pe care o am, atata cata este, nu mi-am plamadit-o singur, au fost oameni care m-au inspirat, indrumat, mobilizat sa devin ceea ce sunt.

Si cel mai bun lucru care m-au invatat acesti oameni este sa ma dezlipesc de propriul ego, sa traiesc cu si pentru altii, in numele unor valori.

Dintre acesti romani drepti pe care i-am cunoscut, niciunul nu avea tricolorul expus in piept, il avea undeva pe dinlauntru. Am cunoscut oameni care s-au dedicat cresterii unor orfani dupa ce copiii lor au crescut si nu mai aveau nevoie de ajutor, am prieteni care intretin zeci de copii orfani, dar m-au avertizat sa nu cumva sa spun cuiva.

Avem romani care sunt artisti desavarsiti, creatori care nu fac niciun fel de concesii si traiesc sau amplifica o vibratie umanitara planetara. Uitati-va la inceputul anului la educatoare sau invatatoare, la surori medicale din spitale cu un salariu de sase sau sapte sute de lei. Fac o opera de o umanitate emotionanta din dedicatie si vocatie, nu se gandesc doar la ceea ce primesc de la societate in schimb.

Am copilarit intr-un sat nasaudean de la poalele Tiblesului si am cunoscut o lume care si-a conservat valorile in cele mai grele timpuri. Am avut sapte generatii care au fost graniceri si soldati ai Imperiului Habsburgic, au cunoscut Europa acelor timpuri, dar niciodata nu s-au simtit inferiori celorlalte popoare din imperiu. Nu se bateau cu caramida in piept pentru romanitatea lor, dar la nastere pruncului i se lega o panglica tricolora la mana, la nunta mirilor li se inlantuiau mainile pentru juramant tot cu un tricolor, iar la tintirim, pe coparseu, se punea tot un fir impletit din rosu, galben si albastru.

Care este simbolul care credeti ca se potriveste cel mai bine poporului roman - daca ar fi, sa zicem, sa reinventam stema?

Simbolurile trebuie investite cu emotie, iar noi suntem astazi o natiune dezamagita si nu mai credem nici in traditie si nici in istorie. Ne uitam la societatea de consum si, din pacate, multi inca sunt obsedati de asta.

Populatia este parasita de intelectualii materialisti si orgoliosi, are tot mai putini intelectuali care sa le interpreteze lumea si sa le spuna adevarurile de care au nevoie.

Stema de azi este o constructie intelectuala rezultata din negocierile, spaimele si complexele pe care le mai traiam in 1992, cand s-a negociat asta in Parlament. Este o stema intelectualista, frumoasa, care faramiteaza mai mult decat creeaza sentimentul unitatii.

Stema ar trebui regandita atunci cand se va implini cel putin un secol de liniste pentru Romania, fara dictatura sau fara razboaie si invazii straine. Ar fi un timp de decantare si atunci oamenii si-ar putea asuma si ar putea investi cu emotie ceva care sa lege si prezentul, dar si trecutul, de un proiect de viitor, un viitor proiectat constient pentru Romania.

Stema de azi suprasimbolizeaza si corespunde doar trecutului, cu multe simplificari, evident. Simbolurile de azi nu au fost simbolurile poporului nici in trecut, erau mai mult contructii birocratice de cancelarie. Neavand viata si civilizatie urbana romanii au celebrat doar sarbatori religioase unde, singura, crucea a fost simbol unificator.

Daca as propune ceva nou ar fi tot un act intelectualist, ori stemele trebuie sa fie compuse din simboluri care s-au nascut si au castigat circulatie in mijlocul poporului, in societate. Restul e o pseudoheraldica. Singurul simbol unificator din ultimele secole a fost tricolorul rosu, galben si albastru, el ne face sa lacrimam la marile competitii sportive sau sarbatori.

Care este evenimentul pe care il considerati cel mai important pentru istoria Romaniei?

Am fost pasionat de istorie si aici se amesteca cunostintele cu emotia. Ne incurca si istoria din perioada comunista care a amplificat aspecte si evenimente minore construind un corpus ideologic bun pentru a intari o anumita conceptie despre natiune.

Dar parerea mea este ca sunt doua evenimente esentiale. Primul, destul de nebulos, cucerirea romana si ceea ce a urmat. Nu stim prea bine cum s-a intamplat sinteza, dar cred ca este un moment important.

Al doilea este Marea Unire de la 1918. Am fost tentat sa mai adaug unul, mai recent, dar inca nu sunt sigur de ceea ce se va intampla in viitor cu asta: integrarea in Uniunea Europeana.

Toate aceste evenimente au un sens comun: modernizare si conectare la o lume cu potential de civilizare superior noua.

22 octombrie, 2012

Partea lor de adevăr

Un studiu de caz cu Gigi Becali, Dan Diaconescu și Corneliu Vadim Tudor

Presa noastră se află într-o cursă de câștigare a audienței și vânează oameni-rating. Bătălia pentru rating în timpul unei crize economice care a omorât publicitatea este totală. Un personaj care s-a certat ca la ușa cortului cu o zi înainte și a făcut rating a doua zi este invitat la concurență și pus să repete sau să continue. Dacă nu vrea, atunci este plătit. De concurență sau de cei care l-au dus acolo. Sunt personaje care stau și o săptămână întreagă în prime time, cu același subiect minor pentru noi, dar destul cât să păstreze un anumit rating. Oamenii-rating sunt cei care se se ceartă sau care coboară mult nivelul discursului, limbajului sau atitudinii generale.
Vadim Tudor a fost creat de politicieni, nu de presă. Petre Roman i-a oferit România Mare, un cotidian cu care să poată să se lupte cu partidele istorice. Pentru ca brandul lui Iliescu să rămână curat, Vadim făcea partea murdară. Mulți îl considerau încă de atunci un rău necesar, un fel de nebun al regelui și era deja exersat cu munca de la revista Săptămâna. L-au scăpat de sub control, a ajuns să-și bălăcărească și stăpânii, dar i-a prins frica și a primit drept de ședere în cetatea politicii. A ajuns chiar la performanța de a ajunge într-o finală de prezidențiale și acesta nu este puțin lucru. ”Eu am un dublu comportament, sunt din Rahova” spunea Vadim chiar în această seară. Își permite orice și a fost obișnuit să nu aibă nici o limită. Spune despre el însuși că este Mister Rating și că jurnalistii își iau salariile după el.

Gigi Becali a fost creat de presă, de televiziunile lui Adrian Sârbu, un fel de partener și contrapondere pentru Mitică de la Ligă. Adrian Sârbu are simțul spectacolului și înțelege cel mai bine gusturile Balcanilor, a exersat cu Becali și apoi a trecut direct la ficțiune: telenovele sau filme cu țigani. Becali pare autentic și frust, dar este destul de șmecher, simte unde e folositor și face spectacolul care se așteaptă de la el. A cumpărat Steaua, apoi a cumpărat și un partid de la Viorel Lis. Multă lume a uitat asta. După ce i s-au pus cătușele s-a gândit totuși că imunitatea parlamenatră este bună și, sfătuit de Vadim, care avea nevoie să-l mai tracteze cineva, a ajuns parlamentar european. Acum este o adevărată emblemă pentru omul–rating, unde ajunge el se întâmplă ceva și iese audiență. Acum este proprietarul echipei Steaua București, un adevărat mit pentru români și nimeni nu-l mai ignoră, chiar ”domnii liberali” s-au grăbit să-l achiziționeze și să-i dea derogare de la pedigree liberal.
Dan Diaconescu s-a creat singur în timpul procesului de otevizare a țării. Inteligent și abil, a creat reality-show pe gustul cel mai de jos, știind că pe acolo, prin mahalale, trec și politicienii, și bogătanii, și hoții, și vardiștii. A fost arestat și și-a descoperit potențialul politic cu ajutorul colegilor de la televiziunile de știri care l-au transformat în erou, deoarece ratingul lui era de noapte, nu concurau cu el în prime time. Toți conducătorii de mari partide au încercat să-l folosească atunci când competiția era dură, dar s-a folosit el de ei și acum are și el legitimație de politician de Liga I.
Vadim era deja expirat când a început să urce steaua lui Gigi, dar a reușit să se asocieze cu acesta și să mergă în Parlamentul European, prinzând ultimul tren.
Privindu-i pe cei trei, mulți analiști și o parte din opinia publică se simt oripilați, strâmbă din nas, ridică mâinile spre cer cu deznădejde. Sunt politicieni naționaliști pe față, extremiști prin unele propuneri și mai ales slobozi la gură. Știu că limbajul colorat și scandalul îi țin în viață. Dacă nu apar cu un scandal într-o săptămână pierd foarte multă audiență și intenție de vot. Dar au fost creați de mediul politic și social românesc și au deja audiență publică. Toți trei sunt politicieni antisistem și se hrănesc din criza socială, politică și morală prin care trecem. Se mai hrănesc din nerealizările politicienilor din ultimii 20 de ani, din eșecurile majore ale politicii, din defectele și bubele sistemului politic. Politicienii din marile partide ar trebui să știe că ei sunt părinții acestor personaje, unii i-au produs cu intenție (oneroasă) - cazul Roman - alții ca un rezultat. Nu este adevărat că oricum era un public pentru acești oameni și ei se inventau oricum. Nu, publicul acestor oameni nu este unul chiar așa de slab precum lasă politicienii să se înțeleagă, nici nu este un public special. E adevărat că acești trei politicieni antisistem îi fac pe ceilalți să piardă voturi și au un mesaj pentru români. Criticat de unii ca demagogic sau populist, naționalist sau plin de fantasmagorii, mesajul lor este mai rezonant decât multe dintre mesajele partidelor importante, partide eșuate ideologic, diluate în tot felul de combinații și colaborări electoraliste din ultimele bătălii pentru alegeri.
Despre ei putem spune, ne place sau nu, dar au partea lor de adevăr, ca să folosesc o expresie consacrată de istoricul Lavinia Betea. Sunt parte a mesajului politic general, parte a sensibilității colective și a așteptărilor publicurilor. Ei nu spun lucruri care nu s-au mai spus, doar că ei le spun mai cu talent. Teoria ”România a românilor” o spun și o cred majoritatea românilor, doar că Vadim a spus-o mai clar și mai raspicat, pentru că nu avea nevoie să joace rolul politicianului european și modern. Acum, a început să exagereze invers, cere anchetarea României și alte bazaconii, doar își ia banii de la foștii nemernici europeniști, azi apostolii progresului. Nici cei 20.000 de euro dați fiecărui alegător nu este ideea lui Dan Diaconescu, i-au pus-o în program consilierii în programul lui Mircea Geoană. Nici statul condus de biserică nu este o idee nouă, introdusă de Becali. Cei trei sunt expresivi, fără inhibiții și uneori disperați, așa că interpretează bine și consecvent aceste partituri.
Partea lor din plăcinta de adevăr politic depășește acum 25%. Destul de mare această felie și ea poate crește pe măsură ce politica noastră nu reușește să corespundă așteptărilor. Putem să-i criticăm, să strâmbăm din nas, dar ei sunt politicieni importanți pentru România. Au public și drept de ședere în politică, fac parte din clasa politică.
Între acești trei politicieni există competiție și alianțe pe termen scurt, ei se înjură de multe ori pe la televiziuni, dar niciodată nu rup toate relațiile, pentru că știu că baza lor electorală are un ethos comun. Ei știu că sunt în competiție, dar nu vor să accepte să se bată în mod deschis.

La capitolul intenții de vot pentru partidele lor, cei trei cumulează împreună 21% dintre voturi (14% PP-DD, 5% PRM si 2% PNG). Scorul PRM este mai mare decat în ultimele sondaje din cauză că întrebările multiple despre Vadim Tudor au amorsat pasiuni mai vechi, reamintindu-le oamenilor de acest partid; în mod normal partidul gravita undeva în jur de 3%.
La capitolul încredere, Gigi Becali este mai bun decât cei doi, care nu depășesc 15%. După afacerea Oltchim, când Dan Diaconescu înflăcăra imaginația audienței cum făcuse odată cu Elodia, a pierdut aproape tot ce câștigase în timpul crizei, întorcându-se la procentul partidului. După afacerea Oltchim, deocamdată, cel puțin, Diaconescu este pe minus, a avut costuri mai mari decât câștigurile. Dacă ar mai fi reușit să țină scandalul viu ar fi păstrat o încredere între 25 și 30%, dar în situația în care nu a demostrat că are bani a piedut. Efectul magiei sacilor cu euro a ținut doar câteva zile, iar el nu a mai găsit o continuare televizată.


Știrea că Becali a intrat în USL a câștigat în câteva zile o notorietate de peste 80%, în paralel chiar cu o oarecare simpatie, 45% declarând că au o părere bună sau foarte bună despre acest lucru.
 
Printre cei care aprobă acest lucru sunt și mulți care invocă dreptul și libertatea fiecăruia de a se înscrie în ce partid dorește, dar este evident că știrea nu a produs chiar o furtună în rândul electoratului din România.
Dar cum se împarte lumea lor?
În studiul nostru am făcut un pseudo-experiment (experimentul în sociologie are o altă schemă logică și procedurală) în care am întrebat publicul într-o secțiune doar despre cei trei politicieni. Oamenii au fost puși să-i compare și să aleagă dintre ei trei. Ne-am așteptat că mulți nu vor răspunde, vor refuza să comenteze sau se vor folosi de variantele de refugiu pe care le ofeream: nu știu, nu răspund, nu aș vota pe niciunul dintre cei trei etc. Dar nu a fost așa; aprope două treimi, în funcție și de întrebare, au participat la acest joc al evaluării. Interpretez asta ca fiind o dovadă că cei trei fac parte din peisajul politic, oamenii s-au obișnuit cu ei și nu îi consideră ciudățenii, mutanți sau altceva, ci personaje politice ”acreditate”.

La o evaluare generală a capacității politice pentru o funcție neprecizată, popularitatea lui Gigi Becali are forță mai mare decât calitățile celorlalți. Vedem aici că aprecierea medie este undeva în jur de 25%, unde credem că se află potențialul maxim al acestui tip de personaj sau discurs. Surprinzător este faptul că doar 20% dintre românii cu drept de vot îi resping, în bloc, pe cei trei. Vom observa că dacă se merge spre o mai clară specificare a locului în viața politică, atunci vom avea diferențe mai mari în funcție de calitățile percepute.

Aici este aproape singura tresărire a electoratului, aproape jumătate considerând că niciunul dintre ei nu se califică pentru o asemenea competiție. Dintre cei 48% care acceptă ipoteza că sunt potriviți pentru candidatură, cei mai mulți merg pe mâna lui Vadim Tudor și Dan Diaconescu, unul fost finalist – deci validat în trecut, celălalt aspirant, care se declară deja viitor Președinte.

Din perspectiva candidaturii la un post de parlamentar, se vede că toți trei se află undeva în plaja de 20 -30 de procente. Spre deosebire de alte întrebări, aici am întrebat electorii dacă l-ar vota în colegiul lor pe unul dintre aceștia. Practic, putem spune că dacă îi exceptăm pe 20% dintre români, care nu se pronunță din diferite motive sau resping perspectiva aceasta, până la 30% dintre electorii unui colegiu ar accepta un asemenea tip de candidatură. Bineînțeles că acest tip de elector are și o opțiune mai volatilă decât media electoratului, este afectat mai mult de absenteism decât alte categorii, dar asta este o realitate.
De altfel, electoratul lui Dan Diaconescu, cel pe care îl studiez de vreo doi ani mai atent, nu se deosebește decisiv de electoratul român în general. Am crezut că teoria lui despre ciocoi va face ca electoratul să respingă proprietatea privată, dar se află undeva la media românilor. Caracteristicile speciale asociate votului pentru Dan Diaconescu sunt un sentiment de nesiguranță mai accentuat, lipsa unei perspective asupra viitorului, o lipsă a unor bunuri de strictă necesitate mai accentuată, percepția acută a unei lipse de civilizație în Romania, percepția deprivării de drepturi cetășenești, percepția că România nu mai are nici o șansă de redresare. Jumătate dintre votanții lui Dan Diaconescu sunt de acord cu afirmația ”Nu mai am nici o speranță pentru viitorul țării” în comparație cu votanții lui Crin Antonescu, dintre care 76% spun contrariul.




Imaginea celor trei candidați.
Dacă ne uităm pe graficul comparativ de mai jos, observăm că percepția publică are o oarecare diferențiere în ceea ce îi privește pe cei trei. Gigi Becali câștigă locul I la simpatie, la apropiere față de cetățeni, la percepția de politician cinstit, la calitatea de lider deschis la dialog. Vadim Tudor este, dintre cei trei, cel mai potrivit pentru funcția de Președinte, cel mai serios și cel perceput ca fiind competent. Dan Diaconescu, după episodul Oltchim, se află pe prima poziție doar la ”mincinos”, dar se mai află pe poziția a doua la eligibil pentru funcția de Președinte al României, serios, apropiat de oameni, deschis și competent.


Dar cum se raportează electoratul celorlați la cei trei candidați ai penumbrei politice?
Dacă partidele politice și-au diluat din ce în ce mai mult discursul, dezideologizându-l sau adaugându-i elemente de populism, se pare că nici electoratul nu mai respectă granițele, valorile sau doctrinele. În schimb, electoratul pare disciplinat, filtrând atitudinea față de lideri prin imaginea publică transmisă de mass-media sau de purtătorii autorizați de cuvânt, chiar dacă Dan Diaconescu și Vadim Tudor atacă nediferențiat toată clasa politică, vom vedea că votanții partidelor respectă oarecum linia partidelor pe care le votează. 


Tabel. Distribuția votanților principalelor partide politice la întrebarea ce privește părerea pe care o au referitor la intrarea lui Gigi Becali în USL 




Astfel, putem observa că cei care votează Alianța România Dreaptă (ARD) au o părere proastă și foarte proastă, pe când în cazul votanților USL cei care au o părere proastă se află în minoritate (35%), de unde și concluzia că, față de electoratul coaliției din care face parte, Crin Antonescu a luat o măsură cu care electoratul lui este de acord. 



Tabel Distribuția votanților partidelor la întrebarea referitoare la cel pe care l-ar vota dintre Dan Diaconescu, Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor pentru o functie importantă în stat 




O situație diferită vom avea în cazul lui Dan Diaconescu, care este preferat într-o funcție viitoare de pedeliști și de aliații lor din ARD, inclusiv de foștii parteneri, UDMR. Gigi Becali este preferat de votanții USL, Vadim Tudor fiind a doua opțiune atât pentru ARD, cât și pentru USL.
Epilog
 Cei trei politicieni contra-sistem sunt blamați sau ademeniți de politicieni, dar, după cum vedem, ei reușesc să inspire sau să motiveze o parte din electoratul românesc. Focalizarea unor studii mai aprofundate pe imaginea lor și pe așteptările față de ei ne poate conduce la concluzia că ei fac parte dintr-o zonă a politicii asemănătoare, dar, priviți cu atenție, ei corespund unor așteptări diferite, inclusiv din partea partenerilor politici de competiție. Dincolo de efectele perverse pe care le aduc, ei aduc și două avantaje: fac presiune asupra mainstream-ului politic și îl obligă să se schimbe. Cum se schimbă acesta și cum răspunde este deja o altă poveste.
În fine, un câștig este că activează o parte din electorat care altfel nu s-ar duce la vot și nici nu ar participa la viața politică. Cinicii ar spune că este rău, dar optimilșii culturii democratice cred că participarea mare la vot aduce legitimitate, chiar dacă nu și calitatea opțiunii. Dezbaterea va merge mai departe și partea de adevăr a celor trei candidați va fi testată prin alegeri în 9 decembrie anul acesta.



18 octombrie, 2012

Spectacolele puterii


 

  

Ziua de 17 octombrie a fost o zi în care cele două tabere electorale și-au arătat mușchii și forța, înaintea începerii unei crunte bătălii pentru putere. A fost încă o etapă dintr-un război politic total ce se desfășoară în țara noastră de câțiva ani. A fost încă o dovadă că la toți politicienii români există un exhibiționism și o irepresibilă dorință de a se expune în media, o obsesie pentru imagine. Nu mesajul sau tonul sunt căutate în mod obsesiv, ci simpla expunere și atragerea atenției. Nu am putea spune că aceasta este ceva nou, peste tot în lume politica a trecut de mult dincolo de doctrine și ideologii, diluându-se destul de mult sub presiunile mediei, publicității și metodelor de marketing politic. Însă ceea ce îmi pare original sau poate mai specific pentru plaiurile noastre mioritice este căutarea cu orice preț a exhibării unei forțe politice care are menirea de a-i strivi pe ceilalți, de a-l complexa pe adversar și de a-i șoca pe indecișii care vor vedea așa că nu există altă cale decât conformismul și supunerea. Ca la maneliști, valoarea individului se expune, se ritualizează, după principiul ”să moară dușmanii”. Liderii noștri nu acceptă decât sondajele care îi arată în vîrf, nu acceptă scăderile și caută mereu să prezinte sondaje mincinoase făcute de firmele lor. Deși suntem destul de orientali, nimeni nu-l acceptă pe bătrânul Sun Tzu, care spunea că, în război, trebuie să pari puternic când eşti slab şi să faci tot ce poți pentru ca să pari slab când eşti puternic, pentru că aceasta este o bună măsură de persuadare a adversarilor.

Altfel, ziua despre care scriem ar fi arătat o Românie normală, cu un Congres European ca simbol al birocrației politice europene și un eveniment electoral de mobilizare de tip american, e adevărat, fără precedent în România. Ar fi putut fi o zi specială pentru majoritatea alegătorilor, fiecare având ocazia să fie mândru de politicienii lui și să-i critice scârbit sau ironic pe ceilalți. Cele două evenimente au arătat bine, modern, spectaculos. Ar fi arătat și mai bine dacă nu aveau o nefericită poziționare exact în data în care era Ziua Internaţională a Luptei împotriva Sărăciei, iar România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidența acestui fenomen. La aceste mari manifestări politice, săracii Europei și ai țării au fost absenți până și din discursuri. Nu putea distruge săracul, cu problemele lui, solemnitatea momentelor nici ștaiful european de la PDL și nici empatia efectelor de mulțime al USL.
Eu cred că toate partidele din România greşesc încercând să arate o forţă mai mare, aducându-şi prietenii din străinătate sau arătându-şi forţa militanţilor pe care poți să-i aduci la un spectacol.

Cred că eşti puternic, de fapt, atunci când reuşeşti să mobilizezi oamenii pentru a schimba viaţa lor în bine. Forța politică este cea care construiește un viitor de multe ori greu de întrevăzut de către marea masă.

 Ești puternic atunci când ai o viziune care-i ajută pe oameni să-și depășească propria condiție și să spere, să facă eforturi, să muncească mai mult, să riște pentru a câștiga un viitor mai bun pentru ei și copiii lor; a-i ajuta pe oameni să înțeleagă și să pună umărul la construcția socială este o altă manifestare concretă a forței politice; când reușești să creezi condiţii pentru ca oamenii să se organizeze singuri ca să-şi facă o viaţă mai bună, nu atunci când îi faci să aştepte cu mâna întinsă la stat, ca pe nişte cerşetori, chiar dacă numim asta protecţie socială, atunci doar demonstrezi că ești un lider sau un partid puternic.

Eşti puternic atunci când reuşeşti să învingi instinctele rapace ale partidului tău, ale propriilor militanţi, ale celor care sunt în familia politică din care faci parte, pentru ca să reduci corupţia, pentru a elimina scurgerile din bugetul statului. Când reușești să te opui hoardelor flămânde care au câștigat alegerile și girezi o guvernare corectă, abia atunci reușești să demonstrezi că esti un lider de forță.

Nu există o mai tare manifestare a forței politice decât să reușești să educi oamenii, nu să te folosești de defectele lor pentru a fi ales sau reales. Convingerea că o populație care nu este inspirată de o elită este manipulabilă și nu va sprijini deloc la modernizare este o formă de luciditate pe care poți s-o accepți doar dacă ești un actor politic puternic.

De asemenea, cred că eşti foarte puternic când reuşeşti să aduci alături de tine ceea ce are mai bun o societate, intelectualitatea, oamenii creativi, pentru că pornești să faci un proiect de dezvoltare a societăţii respective şi să-l conduci ca lumea, nu atunci când eşti doar politruc şi rămâi în familia ta politică şi ceri mereu toată puterea și nu faci nimic altceva decât să-i stigmatizezi pe adversarii politici.

 Prin aceste mega-evenimente cred că cele două blocuri electorale nu au dat dovadă de o veritabilă forță politică, a fost doar încă un episod dintr-o bătălie de imagine. O bătălie decentă, spectaculoasă, dar nimic mai mult. Am sperat că, în fiecare din cele două locuri unde s-a făcut azi politică spectaculară – într-o parte de stânga, în cealaltă de dreapta – să se ţină un moment de reculegere şi un moment de comemorare a celor care mor din cauza sărăciei, a celor care mor săraci şi bolnavi. Politicienii ar putea să ţină un moment de reculegere în care să-şi ceară scuze pentru că n-au reuşit să creeze o societate mai bună pentru toţi membrii săi, pentru condiţia umană. Nu s-a întâmplat asta nici în saloanele elegante ale Casei Poporului și nici sub reflectoarele Arenei Naționale.

Am văzut încă odată că politicienii români sunt obsedați să arate o forță pe care putem înțelege că nu o au. Le e frică unora de alții, le e frică de trădări interne, de lipsa de solidaritate și mai ales de faptul că ar putea să piardă alegerile și, odată cu asta, marile privilegii. Le e frică de faptul că într-o zi oamenii se pot trezi din narcoza spectacolului și să-i întrebe ce au făcut în două decenii pentru România.
Politicienii încă nu au înțeles că puterea adevărată și forța politică nu s-au arătat niciodată sub cupolele circului. Forța politicii trebuie căutată nu în talentele de oratorie sau în abilitățile coregrafice, ci în caracterele puternice și ale unor lideri pe care românii au obosit și (poate) chiar au uitat să-i mai aștepte, să-i caute, să-i încurajeze. Spectacolele politice din palate sau din aer liber sunt bune pentru a celebra victoria, dar despre ce victorie vorbim aici? Dacă azi am fi învins săracia din România nu ar fi fost nevoie de mari spectacole, oamnii i-ar fi privit pe politicienii de azi ca pe niste învingători. Spectacolul puterii îi schimbă poate pe spectatori pentru cateva ore, cateva zile. Puterea adevarată mișcă lumea și face istorie.

 Editorial pentru Q MAGAZIN
 

17 octombrie 2012

15 octombrie, 2012

Tata

Grigore Leşe şi badea Vasile Dâncu au smuls lacrimi şi aplauze astă seară la Bistriţa
 
15/10/2012 20:35:20 Ioana BRADEA
 
 
 
 
Galeria Arcade 24 s-a umplut astă seară de iubitorii versurilor autentice semnate de Vasile Dâncu între anii 1966 şi 2009 dar şi de fanii lui Grigore Leşe care a interpretat, în cinstea poetului, două din cântecele care l-au făcut celebru. Publicul i-a urmărit cu emoţie şi lacrimi în ochi...
Gândul se întoarce mereu în locul în care a fost învins...” a povestit poetul Ion Mureşan citând unul dintre versurile lui Vasile Dâncu şi povestind cu un umor aşezat despre întâlnirile cu poetul din Runcu Salvei sau despre călătoriile lui Vasile Dâncu – nu atât spaţiale cât imaginative sau livreşti – călătorii fantastice în interiorul unor cărţi care reuşesc să ne dăruiască o „altă biografie”...
Ion Mureşan a povestit şi despre felul în care Vasile Dâncu a reuşit să aşeze una dintre dilemele gândirii moderne („a fi sau a nu fi”) despre care poetul din Runc spunea că doar în poezie îşi găseşte pe deplin locul sub forma „a fi şi a nu fi în acelaşi timp...” – într-o simultaneitate zdrobitoare, înfricoşătoare şi eroică.
Un om ca Vasile Dâncu se naşte o dată la o sută de ani... este primul cetăţean de onoare din Runcu Salvei un sat despre care a început să se vorbească abia din momentul în care Vasile Dâncu a început să scrie poezii...” a recunoscut şi George Vasile Dâncu, directorul Editurii Eikon din Cluj-Napoca.
Grigore Leşe, într-o formă de zile mari, desenând în aer forme nevăzute sau fluturând încruntat cu braţele în văzduh – a povestit despre emoţiile cu care a venit la întâlnirea din această seară, despre plimbarea de dimineaţă prin Bistriţa în care a văzut pe străzi oameni supăraţi şi trişti care încercau cu greu să-şi ascundă orgoliile, despre cum poate fi valorificată periferia în care trăim propunând lumii proiecte autentice precum cel al lui Vasile Dâncu. „Muzica vorbeşte pentru toţi la fel, Dumnezeu nu lucrează mai mult pe un om decât pe altul, pe toţi îi lucrează la fel...” a mai spus Grigore Leşe amintind că misiunea lui în această seară a fost aceea de a ne face conştienţi că am avut la dispoziţie o seară minunată: „La fel de senini şi împăcaţi trebuie să rămânem şi pe stradă şi la serviciu şi oriunde am fi...”
La fel de emoţionant au vorbit despre versurile lui Vasile Dâncu şi scriitorul Virgil Raţiu, profesorul doctor Constantin Cubleşan sau Nicolae Bosbociu – amfitrionul întâlnirii fiind directorul Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud, Oliv Mircea.
La lansarea antologiei de versuri "Cântece" au participat şi consilierul local Alin Seserman, Alina Hetrea, consiliera preşedintelui CJ Radu Moldovan, managerul judeţului, Florin Moldovan, Alexandru Gavrilaş, directorul Muzeului Judeţean, Floarea Gaftone, secretarul Primăriei Bistriţa dar şi Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte alături de alţi politicieni, scriitori şi oameni de afaceri.

 

11 octombrie, 2012

Când arta întâlnește cuvântul



Nu se întâmplă des să primesc vești despre frumos. Dar azi a fost o bucurie s-o aflu pe cea de mai jos:

 Cartea „Poveștile, viața și moartea” de Vasile Sebastian Dâncu, nominalizată la concursul „Cele mai frumoase cărți din România” 2012

În cadrul concursului  „Cele mai frumoase cărți din România” 2012 au fost nominalizate un număr de 32 de cărți printre care și volumul „Poveștile, viața și moartea” de Vasile Sebastian Dâncu, apărută la Editura Eikon din Cluj-Napoca.
Conceptul grafic de excepție al lucrării aparține tânărului artist clujean Dacian Ovidiu Văidean.

Mai multe detalii despre volumele nominalizate găsiți la adresa: http://celemaifrumoasecarti.ro/lista-cartilor-nominalizate/

Lista cărţilor nominalizate:
1. Intelectualii la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de retete – Editura Humanitas / grafician: Mihai Coşuleţu
2. De-a avangarda / grafician: George Anghelescu
3. Parohia Sfîntul Anton de Padova – Arhiepiscopia Romano-Catolică /grafician: Cristina Grigore
4. Lemn. Biserici din Nordul Olteniei. Ediţie bilingvă, de Luiza Zamora, Şerban Bonciocat – Asociaţia 37/ grafician: Carla Ştefania Duschka
5. Baroque Books and Arts – catalog /grafician: Dana Moroiu, Cornel Alexandrescu
6. Iepuraşul de catifea de Margery Williams – Editura Cartea Copiilor /grafician: Ágnes Keszeg
7. Fondul documentar de arhitectură din România: raport preliminar de politică culturală de Mirela Duculescu – Editura Simetria / grafician: Octavian Carabela
8. Evoluţia oraşului Bucureşti de Pănoiu Andrei – Editura Arhitext / grafician: Dinu Dumbrăvician, Magda Radu, Silvia Olteanu
9. Poveste cu un gînd strănutat de Laura Grünberg – Editura Paralela 45 / grafician: Alexandra Rădulescu
10. Celule în alb-negru de dr. Mihaela Gherghiceanu ş.a.– Editura Amalteea / grafician: Vlad Arghir
11. Întîlnire în jurul unei palme Zen de Gabriel Liiceanu, Gabriel Cercel – Editura Humanitas / grafician: Răzvan Luscov
12. Versez de Iv cel Naiv – Editura Vellant / grafician: Vali Petridean
13. Zîna Zorilor – Editura Vellant / grafician: Mădălina Andronic
14. Science in the Kitchen – Atelierul de Grafică / grafician: Anna Ciepiela
15. Kitsch – Atelierul de Grafică / grafician: Alexandra Cor
16. Singurătatea vine pe Facebook de Dan Mircea Cipariu – Editura Tracus Arte / grafician: Mihai Zgondoiu
17. Vise despre case. Carte de povești pentru copii și părinți de Eliza Yokina – Editura Igloo / grafician: Eliza Yokina
18. Mila 23 de Alex Tamba – Asociaţia „Ivan Patzaichin” / grafician: Alex Tamba
19. Prieten drag, tovarăş al răposatului de Andrei Kurkov – Curtea Veche Publishing House / grafician: Griffon&Swans
20. Fiesta în bîrlog de Juan Pablo Villalobos – Curtea Veche Publishing House / grafician: Griffon& Swans
21. Családfa de Piero Bianconi – Bookart Kiadó / grafician: Reszegh Botond
22. Holtak szigete de Gerhard Meier – Bookart Kiadó / grafician: Reszegh Botond
23. A kék szifon de Urs Widmer– Bookart Kiadó / grafician: Reszegh Botond
24. Radu Teacă. Proiecte 1990-2010 – Editura Igloo / grafician: Corina Duma
25. Evangheliar de Andreea Mihaiu / grafician: Andreea Mihaiu
26. Chişinăul pe vremea lui Puşkin de Ioan Halipa – Editura Cartier / grafician: Vitalie Coroban, Lica Sainciuc
27. NEKROTITANIUM. Cyberpunk moldovenesc de Moldova Planeta – Editura Cartier / grafician: Vitalie Coroban, Roman Tolici
28. Poveştile, viaţa şi moartea. 50 de texte pentru 50 de ani de Vasile Sebastian Dancu – Editura Eikon / grafician: Dacian Ovidiu Vaidean
29. Hexachordos de Şerban Foarţă – Editura Brumar / grafician: Loredana Tirzioru
30. Personajul din atelier de Carmen Apetrei / grafician: Carmen Apetrei
31. Paradigme Universale. Ediţie integrală de Solomon Marcus – Editura Paralela 45 / grafician: Ionuţ Broştianu
32. A fost o dată la Buda o tîrg de cîini, Jokai Mor – Editura Guttenberg / grafician: Tozser Laszlo

Pentru mine este o onoare să-mi regăsesc pe această listă volumul în care spun povești despre viață și moarte, povești strânse în zeci de ani în care cuvântul mi-a fost frumosul. 
Mulțumesc prieteni dragi de la EIKON!
Mulțumesc Dacian Ovidiu Văidean!