Consultanții politici pot fi învinși

Îmi spun prietenii de prin politica de la centru că acest război politic românesc a adus din nou consultanți cu duiumul în jurul lui Ponta, Antonescu sau Băsescu. Nu știu ce i-au învățat pe Ponta și Crin, dar efectele comunicării se văd cu ochiul liber, fără analize foarte serioase. Am făcut, în ultimii ani,  cercetare pentru mulți consultanți străini, i-am văzut mișunând pe la partide, trecând de la un partid sau candidat la altul, în funcție de poziția în piramida puterii. Pentru politicienii noștri, consultanții au un fel de știință secretă pe care nu o pot numi exact, dar care sigur are ceva de genul flăcării violete, lansate de Viorel Hrebenciuc la noi.  Ceva magic, un fel de știință a paranormalului care te face un superlider, dacă ai destui bani.  Am avut ocazia să-i cunosc pe doi mari consultanți americani, cu adevărat profesioniști, Dick Morris și Dick Dresner. Știau multe lucruri de spre politică, dar mai ales erau buni profesioniști și conducători de echipe. Cea mai mare virtute a lor era însă interpretarea datelor de cercetare, dar mai ales  proiectarea cercetării sociologice. Acolo aveau imaginație și nu mergeau pe drumuri bătute, erau creativi și cunoșteau ascunzișurile minții alegătorilor. Cu toate acestea știau puține despre România, iar după ce am proiectat împreună niște cercetări sociologice  și au văzut rezultatele le-au spus celor care i-au invitat să-i consilieze că nu pot să-i ajute.  Dar puțini fac așa, cei mai mulți sunt artiști în a ascunde realitatea, a ascunde clientului sondaje și date defavorabile. Mulți politicieni români au pierdut alegeri la mustață, din cauza strategiilor sau tacticilor falimentare,  după ce au plătit milioane de dolari consultanților străini și dupa ce porneau în campanii electorale cu avantaj foarte mare.

În anii trecuți erau puține studii de impact și consultanții nu puteau fi controlați, verificați sau întrebați despre eficiența sfaturilor lor. Însă acum lucrurile s-au schimbat destul de mult. Un cenzor necruțător este adversarul politic care întotdeauna are un departament de ”cercetare a opoziției” unde analizează comunicarea, strategiile, tacticile și face propuneri imediate de contracarare. Echipele de reacție rapidă ale oponentului se ocupă de cercetare de impact și de studii calitative pentru neutralizarea mesajelor.

Dar nu acesta este cel mai tare cenzor al consultanților politici, ci publicul. În urmă cu câțiva ani, publicul nu avea posibilitatea unui feed-back eficient, dar acum internetul și retțelele de socializare fac cel mai necruțător brainstorming pentru a specula, deturna sau distruge mesajele persuasive. Tineri creativi sau rețele de prieteni preiau comunicarea politică și o supun celei mai necruțătoare analize sau reacții. Recent, o situație de comunicare din campania de referendum a Președintelui Traian Băsescu putem crede că ilustrează cel mai bine înfrangerea unui consultant politic care lucrează cu stereotipuri și improvizații. Fără a avea dovezi, putem presupune că niște consultanți politici au dus copilul pe care Președintele l-a luat în brațe la prima sa conferință de presă. Nu era obligatoriu ca Președintele să știe de acest aranjament, consultanții străini spun mereu că actorul politic trebuie pus în fața unei situații neașteptate pentru a fi spontan, firesc și credibil. Forța emoțională a unei imagini cu copii, mai ales într-o bătălie necruțătoare cum este suspendarea, a fost îndelung testată în publicitate, existând chiar legislații unde folosirea copiilor în reclame pentru anumite produse este interzisă. Dar cei care au gândit respectiva situație de comunicare nu au ținut cont poate de experiența din 2009 cu scandalul prin care Traian Băsescu a fost acuzat că a lovit un copil. Dacă au știut, atunci au încercat, amatoricește, să neutralizeze acea situație, dar în cazul acesta nu au făcut decât să reamintească un  episod nefericit din campaniile Președintelui României, deci să obțină un efect de bumerang. Folosirea destul de străvezie a unui mecanism de manipulare a fost taxată de staff-urile partidelor prin declarații directe care îl acuzau pe Președinte de manipulare și mai ales printr-un colaj în care Traian Băsescu apărea cu copilul în brațe alături de Stalin sau Ceaușescu în ipostaze similare.

 Dar atunci când consultanții se bat între ei, se pot anihila reciproc, dar nu pot emoționa prea tare mulțimile deja obosite și având destule mecanisme de apărare.

Publicul și freelancerii sunt mai tari, ei au o creativitate și o prospețime pe care nu le au cei care lucrează în serie sau după rețete. Imaginea de răspuns a blogosferei la procedeul de comunicare persuasivă este excepțional. Ca la aikido, afișul duce mai departe mesajul și dă cu el de pământ într-o construcție năucitoare. Folosind agresivitatea persuasivă a imaginii cu copil, se foloșeste energia emitentului pentru a face o deconstrucție a intenției de manipulare prin sugerarea consecințelor și absurditășii violenței ce produce violență.

Priviți-l pur și simplu, făra teorie, fără hermeneutici savante și o să înțelegem de ce internetul este un mediu care are forța de a se opune, manipulatorilor, spin doctorilor sau specialiștilor în management of perceptions. Vom mai putea înțelege că ACTA a fost numai prima încercare de a bloca inteligența colectivă și că vor veni și alte încercări. Următoarele tentative s-ar putea să reușească.

CENZURA BLOGURILOR. Farmecul discret al modelului chinezesc?

De mai mult timp incepusem să uit de cenzură. Mă bucuram să cred că blogurile, cu toate excesele unor sclavi politici sau a unora amentiti de libertatea anonimatului, vor putea să fie spatii de expresie liberă si locuri de rezistență tot mai puternice indreptate impotriva gândirii unice și dominatiei oligarhice. Reactiile bloggerilor sunt de multe ori interesante si relevante chiar si pentru oamenii politici in proiectele lor. Personal, in multe momente, am considerat forumul ziarelor sau blogurile un sfetnic mai important decât părea colegiilor din conducerea partidului, Guvernului sau Senatului atunci cand a trebuit să gândesc anumite proiecte politice si mai ales atitudini personale sau de grup.

Uniunea Europeană visează cu ochii deschisi la deliciile controlului societal din China. Nu de multe ori am auzit colegi europeni din PE vorbind fascinati despre dezvoltarea rapidă si controlul creator de resurse. Am crezut că este doar o naivitate a unora care nu au cunoscut dictaturile decat din cărți, oameni care sunt fascinati incă de serviciul turistic de a dormi, contra cost, în vreo celulă amenajată prin fosta RDG, după modelul STASI. Dar nu este nici pe departe doar o curiozitate sau nevoia de a simula ceva ce ar putea semana cu niste senzatii tari. Pe masura ce UE incercă să se instituționalizeze, iar pe cale democratică esuează, incepe să se recurgă la metode din ce in ce mai dure de convingere. Probabil rateurile validarii publice a Constitutiei Europei au creat ideea unei căi mai dure, căci se stie, incă din antichitate si Machiavelli a spus-o raspicat: masele nu știu intotdeauna ce este mai bine pentru ele.

Si Ion Iliescu considera blogosfera o ” mahala” apoi repede s-a răzgândit, intuind faptul că poate fi folosită pentru rebranduirea sa. Dar, initial, Iliescu a reactionat corect, conform gandirii sale de activist: este periculos blogul pentru că este incontrolabil, nu poate fi cenzurat, nu este o baie de multime electronică, cu bariera facuta de SPP. Cu timpul, băietii care se ocupă de bunastarea psihologica a presedintelui au gasit si un mod de a controla efectele cu echipe de oameni care scriu consensual, cu monitorizatori care sar la gatul celui care critică pe post de opinie publică vigilentă, cu unii oameni sinceri care se emotionează brusc dacă le raspunde pe blog fostul Presedinte.

Este insă mai puțin importantă asta, derivele sau instrumentalizarea nu schimbă esența, blogosfera rămâne încă o zonă de expresie necenzurată, nu un spatiu de libertate absolută si nicio zonă de confruntare echitabila, dar o zonă unde îți poți păstra măcar iluzia libertății si unde, indubitabil, poți comunica fără constrîngeri.
Stiu că se discuta mai demult despre tratamentul euroscepticilor in Parlamentul si Consiliul Europei, dacă sa aibă drept la tratament egal sau să fie tratati ca adversari si redusi la tacere, prin metode evident ... democratice.

Acum insă se dezbate un Proiect de Raport al Comisiei pentru Cultură si Educatie a Parlamentului European care este destul de periculos. Autoarea Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European, Estonia), o doamnă pe care am cunoscut-o si care face pe justitiara prin Republica Moldova, desi fostă jurnalista de meserie, este de părere spatiul virtual “a fost pana acum un loc al bunelor intentii si a fost in general caracterizat de intentii sincere”, dar că exista riscul ca, pe masura ce blogosfera devine o activitate curenta, acesta sa fie “o sursa de poluare a cyberspatiului”.

Raportul considera ca in cazul blogurilor ar trebui stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos , proiectul consideră că este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute publice. Astfel, Raportul d-nei Marianne Mikko cere clarificarea statutului juridic și de altă natură a blogurilor și încurajează „etichetarea” lor voluntară în funcție de responsabilitățile și interesele profesionale și financiare ale autorilor și editorilor lor .

Dezbaterile vor continua si cu siguranta se poate ajunge la aberatii chiar si in Parlamentul Europei dacă nu se va face o rezistanță consistentă la această idee. Parlamentarii din fostul lagăr socialist ar trebui să facă cel mai mare scandal căci noi avem incă vie in minte actiunea cenzurii comuniste, în timp ce occidentalii o cunosc mai mult din cărți. Ba s-ar putea să fie tentante anumite idei de control a sferei publice pentru cei care se află la butoanele puterii in tarile cu rol de jandarm sau de guvernante. In dezbateri un liberalul german, Jorgo Chatzimarkakis, a spus ca “desi bloggerii nu pot fi considerati in mod automat o amenintare ”, acestia pot servi intereselor unor “grupuri de presiune sau grupuri profesionale” care pot folosi blogurile pentru a-si transmite mesajele. Blogurile sunt instrumente puternice si pot reprezenta o forma avansata de lobby, care la randul sau poate fi considerat drept o amenintare, au spus mai multi parlamentari in dezbaterea comisiei.

Idee că blogurile sunt o amenintare ar trebui să fie interpretată corect de blogeri. Blogul este deja un instrument de comunicare si expresie liberă deci trebuie tratate cu respectul si responsabilitatea cu care fiecare suntem in stare. Adică să incercăm să păstram acestă liberatate, dar nu oprin concesii. Mai degrabă prin intărirea atitudinii si cresterea solidarității.

Am vazut că au scris cîtiva blogeri tragând semnale de alarmă fata de acestă posibilă cenzură, incă de la primele elemente de dezbatere, dar societatea noastră parcă nu are nerv, parcă nu este interesată de ceea ce i se poate intampla.
Este lipsă de informare sau deja am devenit deja o populație, nu un popor, nu o comunitate, care nu mai este capabilă de reactie, doar suportă ceea ce i se intamplă?


....

Ce este intelectualul colectiv?

In româneste sună rău si poate si este greu de gândit. In tara unde narodnicismul este incă rege prin personalităti longevive, roase de moliile istoriei, cu o populatie fără prea multă cultură politică, ce se lasă fascinată de tot felul de personaje sinistre, intelectualii sunt singuri si singuratici. Ideile lor au o tot mai slabă arie de circulație. Forța gîndirii lor este diminuată de lipsa unor reale locuri de de expresie si dezbatere publică. Din păcate, singura formă de expresie au fost cele atitudinale, dar majoritatea circumscrise in două fronturi: neocomunism vs occidentalism, stanga vs dreapta (dar aici dezbaterea este firavă și nu a prea avut loc), Pro-Băsescu – anti-Băsescu. Formele atitudinale nu au insă intotdeauna si consisență pentru că de multe ori se bazează pe emotie, pe trăiri.

Lipsa unor curente si miscări de idei politice consistente cred că se datorează slabiciunilor teoretice si informationale ale armăturii acestor dezbateri. La noi nimeni nu caută să argumenteze in dezbaterea, iar dacă argumnenteaza nu pare nimeni interesat. Semnificatiile esentiale, toposurile dezbaterii publice, le crează media si unele personaje publice adulate sau nu, dar care au un nivel al expresiei argotice sau colorate emotional, fiind produsul competitiei dintre clanuri, triburi sau grupuri de interese, legitime sau nelegitime. Am ”scăpat” si eu niste metafore pentru ca să insufletesc o dezbatere care era terna din cauza conformismului tuturor fata de platitudinile spuse de lideri vechi ai scenei politice. Au avut asa un ecou pe care nu l-as fi putut obtine nici dacă scriam douăzeci de tratate de sociologie critică.
Sunt campanii electorale in care nu isi face loc nici o idee veritabilă despre proiecte comunitare, dezvoltare si devenire. Ba chiar se naste o paradigmă zeflemistă care valorizeaza nimicul, vorbirea fara substanta, figurile argotice de stil cu dorinta ultimna de a plăc ea. Mass-media si alte instante de legitimare marginalizează gaindirea si proiectul in beneficiul spectacolului vulgar si sterp. Cazul Oprescu este fascinant: in fața presei care observa inconsistenta discursului si lipsa programului, candidatul a inceput să exagereze cu pocirea discursului, dezacordurile au inceput să devină mult mai dese, iar expresiile argotice sa ia locul structurilor discursive traditionale in alegeri, la care Oprescu se pricepea. Ideea unei autostrăzi zburatoare a devenit un fel de metaforă pentru absurd si atitudine antipolitică. Dar autostrada zburatoare, desi considerat un proiect SF, a putut tine foarte bine loc de program politic.
Dezbaterea socială fară consistentă nu poate fi denuntată de catre un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este dintr-o format o echipă de profesionisti din stiintele sociale care initiază dezbateri publice pe teme importante, aduc abordări critice si vehiculează informatie stiintifică serioasă in spatiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie spartă cu analize critice si forme de contestare pentru ca gîndirea critică să permită nasterea unei adevarate opinii publice diversificate. Difuzarea analizelor critice este principalul scop al activitati asociatiilor civice care, in urma proiectului Raisons D 'agir , au inceput să se infiripe timid in Europa. Discursurile dominnte ale puterii facilitate de complexul mediatic pot fi contrazise doar de intelectuali care stiu să lucreze in echipă si care dispun de date serioase despre social. Sociologii, economistii psihologii, istoricii si alte categorii de intelectuali sunt cei care ar trebui să participe la acest tip de rezistență intelectuală pentru a schimba ceva in viața noastră politică.
Spunem că oamenii si-au pierdut increderea in partide si lucrul e adevarat in mare parte , in plus, cu cît o spunem mai des cu atît fenomenul se accentuează. Dar ce punem in loc? Îl lăsăm pe oameni in bratele unor populisti care se prefac ca sunt in afara sistemului dar vin fără nici un proiect doar cu ideea că sunt salvatori bine intentionati. Vreunul din acesti salvatori au făcut ceva pentru a schimba România in două decenii?. Inafara proiectului integrarii europene, proiect construit la Bruxelles, oamenilor nu li s-a adus in față niciun un proiect politic care să facă o schimbare masivă a cursului lucrurilor. Lucrurile se vor dilua si mai mult odată cu votul uninominal.
Politicienii din spatiul public se multumesc să reprezinte diferite categorii sociale, mai mult sau mai putin imaginare: muncitorii, saracii, romanii adevarati, ungurii obiditi, clasa de mijloc. Dar aceasta este paradigma luptei de clasă de genul ”vin mosierii!”, in două decenii nu am construit nimic la nasterea unui câmp de dezbatere politicăn adevarată. Intelectualii din partide oricum nu pot depăși linia partidului si necesara solidaritate internă numită loialitate. Dar nu ajunge să reprezinti, Romania are nevoie acum de refacerea unei solidarități organice sau mecanice, cum o să se poată, si de proiecte de detaliu pentru o modernizare rapidă. Un proeict de societate se poate naste doar in dezbatere politică sănătoasă, consistentă.

Este timpul pentru intelectualul colectiv. Spatiul virtual si blogosfera oferă deja un topos generos la care nici măcar Pierre Bourdieu nu visa. Spatiu la care nici media dominantă si dominatoare nu rămâne surdă. Dacă îi scoatem din calcul pe blogerii care proslăvesc diferiți lideri politici, pe care uneori îi postează cu mandrie in blogroll, unii inteligenti dar slabi de inger, rămân totusi multi tineri care sunt capabili să puna bazele unei dezbateri politice de substantă. Si din cei care se invirt in jurul unor bloguri de politicieni sunt oameni inteligenti care pot aduce lucruri interesante in schimbarea acestei dezbateri politice cacofonice care nu mai spun e nimic. Adevarul, datele despre realitate nu au nici o relevantă, nu veniti cu ele in emisiuni că imi stricati emisiunea, nu facem rating si imi pierd slujba, imi spunea odată o jurrnalistă inteligenta, dar adaptată perfect.

Datele concrete si statisticile sunt ca niste virusi de care fuge mass-media si producătorii de televiziune. Suntem o societate care nu vrea sa se uite in oglindă, o societate nevrotică ce refuza contactul cu realitatea. Spatiul virtual incă nu este cenzurat si nici dominat de moguli, este incă un loc liber unde tinerii intelectuali specialisti in stiinte sociale ar putea să se manifeste. Dacă o să-i tot punem in fată batranei codoase oglinda, poate intr-o zi se va uita in ea si va incepe să se cutremure de groaza a ceea ce a vazut

Avem nevoie să participăm la nasterea intelectualului colectiv in cât mai multe locuri.