Ce este intelectualul colectiv?

In româneste sună rău si poate si este greu de gândit. In tara unde narodnicismul este incă rege prin personalităti longevive, roase de moliile istoriei, cu o populatie fără prea multă cultură politică, ce se lasă fascinată de tot felul de personaje sinistre, intelectualii sunt singuri si singuratici. Ideile lor au o tot mai slabă arie de circulație. Forța gîndirii lor este diminuată de lipsa unor reale locuri de de expresie si dezbatere publică. Din păcate, singura formă de expresie au fost cele atitudinale, dar majoritatea circumscrise in două fronturi: neocomunism vs occidentalism, stanga vs dreapta (dar aici dezbaterea este firavă și nu a prea avut loc), Pro-Băsescu – anti-Băsescu. Formele atitudinale nu au insă intotdeauna si consisență pentru că de multe ori se bazează pe emotie, pe trăiri.

Lipsa unor curente si miscări de idei politice consistente cred că se datorează slabiciunilor teoretice si informationale ale armăturii acestor dezbateri. La noi nimeni nu caută să argumenteze in dezbaterea, iar dacă argumnenteaza nu pare nimeni interesat. Semnificatiile esentiale, toposurile dezbaterii publice, le crează media si unele personaje publice adulate sau nu, dar care au un nivel al expresiei argotice sau colorate emotional, fiind produsul competitiei dintre clanuri, triburi sau grupuri de interese, legitime sau nelegitime. Am ”scăpat” si eu niste metafore pentru ca să insufletesc o dezbatere care era terna din cauza conformismului tuturor fata de platitudinile spuse de lideri vechi ai scenei politice. Au avut asa un ecou pe care nu l-as fi putut obtine nici dacă scriam douăzeci de tratate de sociologie critică.
Sunt campanii electorale in care nu isi face loc nici o idee veritabilă despre proiecte comunitare, dezvoltare si devenire. Ba chiar se naste o paradigmă zeflemistă care valorizeaza nimicul, vorbirea fara substanta, figurile argotice de stil cu dorinta ultimna de a plăc ea. Mass-media si alte instante de legitimare marginalizează gaindirea si proiectul in beneficiul spectacolului vulgar si sterp. Cazul Oprescu este fascinant: in fața presei care observa inconsistenta discursului si lipsa programului, candidatul a inceput să exagereze cu pocirea discursului, dezacordurile au inceput să devină mult mai dese, iar expresiile argotice sa ia locul structurilor discursive traditionale in alegeri, la care Oprescu se pricepea. Ideea unei autostrăzi zburatoare a devenit un fel de metaforă pentru absurd si atitudine antipolitică. Dar autostrada zburatoare, desi considerat un proiect SF, a putut tine foarte bine loc de program politic.
Dezbaterea socială fară consistentă nu poate fi denuntată de catre un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este dintr-o format o echipă de profesionisti din stiintele sociale care initiază dezbateri publice pe teme importante, aduc abordări critice si vehiculează informatie stiintifică serioasă in spatiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie spartă cu analize critice si forme de contestare pentru ca gîndirea critică să permită nasterea unei adevarate opinii publice diversificate. Difuzarea analizelor critice este principalul scop al activitati asociatiilor civice care, in urma proiectului Raisons D 'agir , au inceput să se infiripe timid in Europa. Discursurile dominnte ale puterii facilitate de complexul mediatic pot fi contrazise doar de intelectuali care stiu să lucreze in echipă si care dispun de date serioase despre social. Sociologii, economistii psihologii, istoricii si alte categorii de intelectuali sunt cei care ar trebui să participe la acest tip de rezistență intelectuală pentru a schimba ceva in viața noastră politică.
Spunem că oamenii si-au pierdut increderea in partide si lucrul e adevarat in mare parte , in plus, cu cît o spunem mai des cu atît fenomenul se accentuează. Dar ce punem in loc? Îl lăsăm pe oameni in bratele unor populisti care se prefac ca sunt in afara sistemului dar vin fără nici un proiect doar cu ideea că sunt salvatori bine intentionati. Vreunul din acesti salvatori au făcut ceva pentru a schimba România in două decenii?. Inafara proiectului integrarii europene, proiect construit la Bruxelles, oamenilor nu li s-a adus in față niciun un proiect politic care să facă o schimbare masivă a cursului lucrurilor. Lucrurile se vor dilua si mai mult odată cu votul uninominal.
Politicienii din spatiul public se multumesc să reprezinte diferite categorii sociale, mai mult sau mai putin imaginare: muncitorii, saracii, romanii adevarati, ungurii obiditi, clasa de mijloc. Dar aceasta este paradigma luptei de clasă de genul ”vin mosierii!”, in două decenii nu am construit nimic la nasterea unui câmp de dezbatere politicăn adevarată. Intelectualii din partide oricum nu pot depăși linia partidului si necesara solidaritate internă numită loialitate. Dar nu ajunge să reprezinti, Romania are nevoie acum de refacerea unei solidarități organice sau mecanice, cum o să se poată, si de proiecte de detaliu pentru o modernizare rapidă. Un proeict de societate se poate naste doar in dezbatere politică sănătoasă, consistentă.

Este timpul pentru intelectualul colectiv. Spatiul virtual si blogosfera oferă deja un topos generos la care nici măcar Pierre Bourdieu nu visa. Spatiu la care nici media dominantă si dominatoare nu rămâne surdă. Dacă îi scoatem din calcul pe blogerii care proslăvesc diferiți lideri politici, pe care uneori îi postează cu mandrie in blogroll, unii inteligenti dar slabi de inger, rămân totusi multi tineri care sunt capabili să puna bazele unei dezbateri politice de substantă. Si din cei care se invirt in jurul unor bloguri de politicieni sunt oameni inteligenti care pot aduce lucruri interesante in schimbarea acestei dezbateri politice cacofonice care nu mai spun e nimic. Adevarul, datele despre realitate nu au nici o relevantă, nu veniti cu ele in emisiuni că imi stricati emisiunea, nu facem rating si imi pierd slujba, imi spunea odată o jurrnalistă inteligenta, dar adaptată perfect.

Datele concrete si statisticile sunt ca niste virusi de care fuge mass-media si producătorii de televiziune. Suntem o societate care nu vrea sa se uite in oglindă, o societate nevrotică ce refuza contactul cu realitatea. Spatiul virtual incă nu este cenzurat si nici dominat de moguli, este incă un loc liber unde tinerii intelectuali specialisti in stiinte sociale ar putea să se manifeste. Dacă o să-i tot punem in fată batranei codoase oglinda, poate intr-o zi se va uita in ea si va incepe să se cutremure de groaza a ceea ce a vazut

Avem nevoie să participăm la nasterea intelectualului colectiv in cât mai multe locuri.