De mai mult timp incepusem să uit de cenzură. Mă bucuram să cred că blogurile, cu toate excesele unor sclavi politici sau a unora amentiti de libertatea anonimatului, vor putea să fie spatii de expresie liberă si locuri de rezistență tot mai puternice indreptate impotriva gândirii unice și dominatiei oligarhice. Reactiile bloggerilor sunt de multe ori interesante si relevante chiar si pentru oamenii politici in proiectele lor. Personal, in multe momente, am considerat forumul ziarelor sau blogurile un sfetnic mai important decât părea colegiilor din conducerea partidului, Guvernului sau Senatului atunci cand a trebuit să gândesc anumite proiecte politice si mai ales atitudini personale sau de grup.
Uniunea Europeană visează cu ochii deschisi la deliciile controlului societal din China. Nu de multe ori am auzit colegi europeni din PE vorbind fascinati despre dezvoltarea rapidă si controlul creator de resurse. Am crezut că este doar o naivitate a unora care nu au cunoscut dictaturile decat din cărți, oameni care sunt fascinati incă de serviciul turistic de a dormi, contra cost, în vreo celulă amenajată prin fosta RDG, după modelul STASI. Dar nu este nici pe departe doar o curiozitate sau nevoia de a simula ceva ce ar putea semana cu niste senzatii tari. Pe masura ce UE incercă să se instituționalizeze, iar pe cale democratică esuează, incepe să se recurgă la metode din ce in ce mai dure de convingere. Probabil rateurile validarii publice a Constitutiei Europei au creat ideea unei căi mai dure, căci se stie, incă din antichitate si Machiavelli a spus-o raspicat: masele nu știu intotdeauna ce este mai bine pentru ele.
Si Ion Iliescu considera blogosfera o ” mahala” apoi repede s-a răzgândit, intuind faptul că poate fi folosită pentru rebranduirea sa. Dar, initial, Iliescu a reactionat corect, conform gandirii sale de activist: este periculos blogul pentru că este incontrolabil, nu poate fi cenzurat, nu este o baie de multime electronică, cu bariera facuta de SPP. Cu timpul, băietii care se ocupă de bunastarea psihologica a presedintelui au gasit si un mod de a controla efectele cu echipe de oameni care scriu consensual, cu monitorizatori care sar la gatul celui care critică pe post de opinie publică vigilentă, cu unii oameni sinceri care se emotionează brusc dacă le raspunde pe blog fostul Presedinte.
Este insă mai puțin importantă asta, derivele sau instrumentalizarea nu schimbă esența, blogosfera rămâne încă o zonă de expresie necenzurată, nu un spatiu de libertate absolută si nicio zonă de confruntare echitabila, dar o zonă unde îți poți păstra măcar iluzia libertății si unde, indubitabil, poți comunica fără constrîngeri.
Stiu că se discuta mai demult despre tratamentul euroscepticilor in Parlamentul si Consiliul Europei, dacă sa aibă drept la tratament egal sau să fie tratati ca adversari si redusi la tacere, prin metode evident ... democratice.
Acum insă se dezbate un Proiect de Raport al Comisiei pentru Cultură si Educatie a Parlamentului European care este destul de periculos. Autoarea Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European, Estonia), o doamnă pe care am cunoscut-o si care face pe justitiara prin Republica Moldova, desi fostă jurnalista de meserie, este de părere spatiul virtual “a fost pana acum un loc al bunelor intentii si a fost in general caracterizat de intentii sincere”, dar că exista riscul ca, pe masura ce blogosfera devine o activitate curenta, acesta sa fie “o sursa de poluare a cyberspatiului”.
Raportul considera ca in cazul blogurilor ar trebui stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos , proiectul consideră că este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute publice. Astfel, Raportul d-nei Marianne Mikko cere clarificarea statutului juridic și de altă natură a blogurilor și încurajează „etichetarea” lor voluntară în funcție de responsabilitățile și interesele profesionale și financiare ale autorilor și editorilor lor .
Dezbaterile vor continua si cu siguranta se poate ajunge la aberatii chiar si in Parlamentul Europei dacă nu se va face o rezistanță consistentă la această idee. Parlamentarii din fostul lagăr socialist ar trebui să facă cel mai mare scandal căci noi avem incă vie in minte actiunea cenzurii comuniste, în timp ce occidentalii o cunosc mai mult din cărți. Ba s-ar putea să fie tentante anumite idei de control a sferei publice pentru cei care se află la butoanele puterii in tarile cu rol de jandarm sau de guvernante. In dezbateri un liberalul german, Jorgo Chatzimarkakis, a spus ca “desi bloggerii nu pot fi considerati in mod automat o amenintare ”, acestia pot servi intereselor unor “grupuri de presiune sau grupuri profesionale” care pot folosi blogurile pentru a-si transmite mesajele. Blogurile sunt instrumente puternice si pot reprezenta o forma avansata de lobby, care la randul sau poate fi considerat drept o amenintare, au spus mai multi parlamentari in dezbaterea comisiei.
Idee că blogurile sunt o amenintare ar trebui să fie interpretată corect de blogeri. Blogul este deja un instrument de comunicare si expresie liberă deci trebuie tratate cu respectul si responsabilitatea cu care fiecare suntem in stare. Adică să incercăm să păstram acestă liberatate, dar nu oprin concesii. Mai degrabă prin intărirea atitudinii si cresterea solidarității.
Am vazut că au scris cîtiva blogeri tragând semnale de alarmă fata de acestă posibilă cenzură, incă de la primele elemente de dezbatere, dar societatea noastră parcă nu are nerv, parcă nu este interesată de ceea ce i se poate intampla.
Este lipsă de informare sau deja am devenit deja o populație, nu un popor, nu o comunitate, care nu mai este capabilă de reactie, doar suportă ceea ce i se intamplă?
....
