În data de 10 noiembrie am avut onoarea să primesc
din partea Președintelui Republicii Federale Germania, Excelența Sa Domnul
Joachim Gauk, Crucea de Merit în rang de cavaler al Ordinului de Merit al
Republicii Federale Germania. Dragi prieteni ai blogului, vă invit să citiți
discursul pe care l-am rostit cu acest prilej la ceremonia de decernare a
ordinului, un moment deosebit de emoționant pentru mine.
Excelența
Voastră, Domnule Ambasador al Republici Federale Germania în România, Werner
Hans Lauk
Domnilor
Miniștri,
Domnilor
Deputați,
Domnilor
Ambasadori,
Dragi prieteni,
Sunt foarte onorat și mă simt emoționat pentru
această festivitate pe care Excelența Sa, Domnul Ambasador, o organizează în
cinstea mea. Mă simt copleșit pentru această ocazie pe care nu puteam să o
visez vreodată, ocazie în care Președintele Germaniei, Excelența Sa, Domnul
Joachim Gauck, îmi acordă Crucea de Merit în rang de cavaler al Ordinului de
Merit al Republicii Federale Germania.
Vă mărturisesc faptul că am fost surprins de acest
lucru pentru că, de la 16 ani, am urmat unul dintre perceptele unui filosof pe
care îl recitesc mereu din adolescență, Karl Jaspers, care ne îndemna să trăim
și să acționăm sub exigența necondiționatului (în tripla
ipostază: morală, etică și metafizică), adică, așa cum mi-a
tradus-o profesorul meu, trebuie să facem totul fără a cere nimic în
schimb.
Consider această decizie ca un gest simbolic, nu
doar pentru România; un gest care ne permite să înțelegem că
relațiile dintre România și Germania au ajuns la nivelul mai profund, depășind
faza comunicării oficiale, diplomatice, chiar formale și este nevoie deja de o
mai mare apropiere intre mediile intelectuale din cele două țări, de o
comunicare mai intensă și crearea unor circuite de solidaritate și idei între
societatea civilă din Germania și cea din România.
Da, probabil multe dintre lucrurile pe care le-am
auzit în laudatio corespund faptelor, am făcut tot ce mi-a stat în
putință pentru a dezvolta relațiile româno-germane, dar vă mărturisesc un
lucru: niciodată nu m-am gândit să fac asta. M-am născut într-o familie de
grăniceri năsăudeni, un fost spațiu istoric de cultură germană, iar liceul
absolvit de mine a fost una dintre primele școli în limba română din
Transilvania. Deși, în acea perioadă istorică, românii nu aveau statutul de
națiune majoritară, ei au fost sprijiniți pentru a învăța in limba maternă și
acest liceu a dat până acum 21 de membri ai Academiei României. Am crescut
într-un mediu multicultural și am putut învăța de mic respectul celuilalt și
mai ales toleranta și fascinația diferenței. Meseria de sociolog m-a dus în
comunitățile, din păcate goale, ale sașilor și șvabilor transilvăneni și asta
m-a făcut să înțeleg că unul dintre cele mai mari dezastre din istoria României
au fost pustiirea comunităților germane din Transilvania. Odată cu exilul
germanilor a plecat spre Occident o bună parte a istoriei României și o parte
din inima Transilvaniei. Sașii, șvabii și ale subgrupuri etnice germane au
creat un model economic și cultural, bazat pe muncă și responsabilitate, dar și
o organizare comunitară care a constituit un model și pentru celelalte etnii
din Transilvania. Sunt fascinat de aceste comunități rămase și militez cu
fiecare ocazie pentru a găsi resurse pentru conservarea lor sau pentru a le
reda viață. Ca ministru sau senator am considerat normal să răspund unei
generozități superbe din zona guvernamentală germană care ne-a sprijinit în
foarte multe acțiuni de promovare a României în Europa, mai ales în perioada în
care România avea nevoie de o decizie pozitivă privind integrarea în UE și
aderarea la NATO sau în favoarea acceptării liberei circulații pentru români.
Atunci, în clipe în care multe uși ni se închideau în nas, am simțit cu
adevărat prietenia și solidaritatea Germaniei, lucru pe care,
noi, românii, nu-l vom uita niciodată. Am învățat multe de la
prietenii noștri germani privind promovarea afacerilor, construcția unei
societăți transparente, implementarea liberului acces la informații. Am lucrat
în echipe mixte pentru dezvoltarea învățământului în limbile minorităților, a
contactului între comunități și pentru organizarea relațiilor
cu organizațiile germanilor plecați din România.Am căutat să
sprijin, în orice situație, cu puținătatea forțelor mele, orice inițiativă de
colaborare dintre Germania și România care se bloca în birocrație sau nepăsarea
unor funcționari. Dar, mai presus de toate, m-am simțit mereu iubit
și respectat de oamenii care compun comunitatea etnicilor germani din România,
o minoritate care a sprijinit, în toate situațiile, crearea spațiului
democratic și efortul nostru de integrare în Europa.
Excelența Voastră,
Permiteți-mi să spun măcar câteva cuvinte despre un
lucru care cred că este foarte important în dezvoltarea acțiunii umane, dar și
sociale, dar care însă, din păcate, nu beneficiază de niciun capitol în
manualele de sociologie: este vorba despre prietenie. Nu vorbesc despre prietenia între popoare care, de
regulă, este invocată în asemenea momente, ci despre prietenia între oameni. Nimic din ceea ce am înfăptuit în
realizarea unor punți de legătură între România și Germania sau în sprijinirea
minorității germane nu ar fi fost posibil fără prietenia mea cu Domnul Deputat
Ovidiu Ganț. Tenacitatea, forța, buna credință și activismul bunului meu prieten
au făcut pentru dialogul și colaborarea româno – germană lucruri excepționale,
dar, mai ales, au reușit să ne însuflețească pe cei din jurul lui. Dragă
Ovidiu, îți mulțumesc pentru prietenia ta, îți mulțumesc că mi-ai deschis
porțile unei comunități etnice și culturale unde mă simt adoptat, unde mă simt
acasă. Fără prezența ta nu așa avea astăzi atâția prieteni germani,
aș fi rămas doar cu prietenii mei sași din copilărie, liceu sau facultate,
entuziasmul pe care-l naști în jurul tău ne transformă pe toți în bine.
Stimate Doamne și Stimați Domni,
Excelența Voastră, Domnule Ambasador,
Ca și cetățean român, dar și în calitate de cetățean
european, consider că, astăzi, când Europa este criticată entru unele
slăbiciuni de organizare sau de proiect, este important mai mult ca oricând să
contribuim cu mai mare tenacitate la înfăptuirea celui mai îndrăzneț proiect
din istoria omenirii, un proiect care pune în centrul său civilizația
superioară, armonia socială și înfăptuirea unor țeluri umaniste la care omenirea
visează de milenii. Atunci când creăm legături puternice între țări, ne aducem
o importantă contribuție și la întărirea proiectului Europei unite și
prospere.. Am speranța că politicienii români vor înțelege că Germania este
căpitanul de echipă al acestui proiect, iar națiunea română va fi un bun
coechipier.
Vă rog, Domnule Ambasador Werner Hans Lauk, să
transmiteți Excelenței Sale, Președintele Republicii Federale Germania, Joachim
Gauck, mulțumirile mele pentru onoranta distincție primită și vă asigur că o
voi purta cu mândrie și demnitate la marile ocazii festive, iar în celelalte
zile voi fi același prieten al comunității germane din România și un promotor
al dialogului și construcției de punți între culturile și națiunile noastre.
Thor
RăspundețiȘtergereNu știu cât sunteți influențat de Achim Mihu, Adorno, Bourdieu, Ion Traian Stefanescu, Ovidiu Trăsnea, de toți la un loc, de Leszek Kolakowski, Claude Karnooh, de alții. ..La fel,cum nu știu, cât de mult, un spațiu trialogal cultural, " primenit" în general de paukerism, dejism, ceausism, ilici-escianism, tartasism, tighinism, tatarobasism, naumopontism, et alii va putea primi mirul modernității. Domnule profesor, fără cuvinte mari, sunteți Astăzi obligat să aplicați ceea ce ne-ați învățat la Universitate. Erați tânăr și credeam în dumneavoastră. Mai ales, noi naivii. Intre timp mersul dumneavoastră politic și social a creat un clivaj intre noi. Personal, acum, cu toată responsabilitatea pe care o aveți, îmi doresc sa reveniți printre noi. Unde este conferențiarul Vasile Dancu, posesorul unei perechi de blugi, originali!, gata sa ne de-a un sfat, micilor săi studenți Cred că acel dom' profesor tânăr s-a metamorfozat. Încă nu știm în ce. Iar noi, cei de atunci, am rămas larve, dar cu conștiință . Pentru că, nu-i așa domnule profesor, dumneavoastră și când erați în genunchi, aveați conștiință. Noi eram în genunchi pentru a ne explica antropologia ierarhiilor. Va dorim succes în noile rituri de trecere organizaționale și nu uitați, demonstrați umanismul, pe care marii intelectualii, fie ei și proveniți de la țară, îl uita, deseori. Va dorim mult succes și suntem cu adevărat alături de dumneavoastră, pentru ca nu va cerem nimic!