Japonia de lânga inima mea

De câţiva ani tot mai des gând-mi zboară cu drag spre Japonia, teritoriul meu de refugiu evazionist. Aveam încă din copilarie o sensibilitate specială pentru Akira Kurosawa şi filmele lui. Când am văzut Dodes'ka-den m-am îndrăgostit pentru totdeauna de opera unuia dintre cei mai mari regizori din istoria lumii. Când am derapat spre poezie mi-am găsit refugiu în cele saptesprezece silabe din haiku şi am iubit prin acestea lumina pe care o răspândeşte floarea albă de cireş.

M-am indrăgostit mai ales de arta plastică a Japoniei. Nichita Stănescu se asemuia la un moment dat cu Hokusai, cel nebun după desen. Nichita spunea că este nebun dupa poezie si eu eram înnebunit după poezie şi îngerul Nichita. L-am căutat pe celalalt nebun, fratele indepărtat al lui Nichita. Shibata Zeshin, Hiroshige, Utamaro m-au ajutat să-mi recuperez natura uitată undeva în copilărie.

De douăzeci de ani mă uit la atât de cunoscuta gravură Marele val de la Kanagawa. In primii ani am văzut numai valul, nu ştiam atunci mare lucru despre grozăvia unui tsunami. Ce val fantastic, mă gândeam, cum se poate dezlănţui natura si cum poate să domine sentimentul artistului. Peste câţiva ani mi-am dat seama că nu este un peisaj, că acolo este vorba până la urma despre oameni. Erau şi bărci printre crestele de val, iar peste alţi cativa ani am vazut şi oamenii. Da, marele val de la Kanagawa este un desen despre oameni, doar că oamneii nu se ridică semeţi în faţa valului, oamenii sunt una cu barca, sunt aliniaţi ca o săgeată care ar trebui să spargă acel munte de val pentru a reuşi.

Nu am fost niciodată în Japonia. Am avut ocazia odată, dar am ezitat, poate nu sunt pregătit mi-am zis. Incă nu am citit destul despre acest teritoriu minunat de la celalalt capăt al lumii. Când cineva m-a invitat să plecăm într-un fel de vizită oficială la Tokio, m-am gândit că ar fi o blasfemie să trec pe-acolo oficial, să merg doar prin saloane oficiale şi hoteluri. Nu puteam începe să văd Japonia cu birocraţia şi politica ei. Vroiam să mă intalnesc prima data cu nişte oameni simpli. Ca şi cei pe care-i vedem peste tot în lume cu aparate de fotografiat. Vreau să văd Japonia de la nivelul oamenilor si a copacilor, nu din cabinetele oficiale şi de la ferestre de zgârie nori.

Intreaga cultură japoneză il reprezintă pe om ca fiind o parte, uneori insignifiantă, a naturii. Moartea este normală pentru japonezi. “Moartea este usoară ca un fulg, datoria ca un munte de grea”. Pentru noi, europenii, omul este mai important decât natura, se ridică deasupra ei, cu aroganţă, marea lui lupta este subjugarea ei, transformartea ei in slujnică docilă. Pentru japonezi omul este mic, el trebuie să se insereze armonios in Marele Tot. De aceea lor nu le e frică de moarte.

Încet, încet s-a născut o mică Japonie lângă inima mea. A participat la nasterea ei Yasunari Kawabata, Yasushi Inoue (“Dragostea, şi moartea, şi valurile”), Yukio Mishima, Haruki Murakami, Kazuo Inamori.

Uneori visez noaptea că am ajuns în Japonia şi scriu o carte despre oamenii ei. Mă visez că adorm într-o grădină de cireş cu florile albe. Visez că văd zăpada de pe Muntele Fuji. Este roz, luminată de soarele roşu de pe steagul ca un cer alb. Iar eu pun palma dreaptă pe zapada neîncepută, ca un fel de mângâiere pe obrazul chinuit al Japoniei.

In zilele acestea citesc zilnic despre Japonia de sub dărâmături. Oamenii de acolo rezistă eroic. Americanii înmărmuriţi nu înţeleg de ce nu sunt jafuri, de ce toată lumea stă la coadă la alimente, de ce se reduc preţurile în magazine sau de ce se dau mărfuri pe gratis. La centrala nucleară salariaţii nu vor să părăsească zona contaminată pentru ca se luptă împotriva unei grozave catastrofe nuclere. Unii vor muri, altii stiu că se vor chinui cu boli incurabile în urma contaminării. Dar moartea e uşoară, iar datoria e grea. Japonia de lângă inima mea este calmă şi tristă. Japonia cea de departe are nevoie de semnul nostru de prietenie, poate mai puţin de banii nostri. S-a obişnuit cu moartea, nu-i este frică, dar merită un gest măcar pentru lectia pe care ne-o dă.

連帯

Haideţi să facem un gest de solidaritate!