U” si CFR. Fotbal pentru minte, inimă și ... literatură.

Dacă englezii au inventat fotbalul, iubirea pentru Universitatea Cluj a inventat poezia care se poate naste din iubirea pentru fotbal: Mamă te iubesc, dar nu ca pe U!. Este cel mai frumos slogan pe care a putut iesi din sufletul mare si chinuit de microbist. Un strigăt dureros si trist, o iubire pe care n-o poate naște decât dejnădejdea. Pentru ca U Cluj este doar iubire, o iubire a unor clujeni insingurați care, de aproape 100 de ani, caută inima orașului crezând că este ingroată sub gazonul de pe Moina. O iubire pentru o echipă romantică pe care toată lumea o cunoaste ca fiind iubitoarea jocului, nu a rezultatului.

De aproape 25 de ani sufăr în tribunele de pe Moina. Am avut momente de fericire, am plecat de multe ori vorbind singur sau dând cu căciula de pămant. Mi-am cărat acolo soția si copii, prietenii si apoi studentii. Am primit, in schimb, exact ceea ce am dus cu mine: visul că, intr-o zi, lucrurile se vor schimba si o să vină o mare performantă.

În anii trecuti a fost ucis un suporter al CFR, anul trecut un cameraman a fost desfigurat de un gest barbar. Sunt semne ale neputinței si ale unei frustrări pe care sepcile rosii au acumulat-o deja de decenii. Atâta iubire si nici un titlu de capioană! E aprope incredibil cum nu simt acolo in iarbă jucătorii plătiți să fie eroi disperarea fanilor, disperarea unui oras care viseaza din totdeauna la o mare victorie.

Stadionul a fost lăsat să se prăbușească . Câtă pasiune in tribună, cât de putină in teren! Jucătorii au fost risipiți in lume și ridică in picioare tribune indepărtate de Ardeal: Păcurar, Florescu, Cocis, Jula, Szekely sau Giurgiu. Neluțu Sabău a incercat să facă ceva dar a fost determinat să plece. Dar cum se poate transmite iubirea dinspre tribuna spre cei cu sufletul in formă de portofel?
Scandalul banilor lui Becalii a intinat istoria clubului. Multi suporteri s-au închis în casa si duminica umblă năuci prin oraș incercând să evite stadionul la ora meciului. Nimeni nu vorbeste, dar toată lumea stie despre tarele unui management care nu a stimulat performanta si nici nu si-a dorit prea mult victoria, cum spunea un cunoscut leitmotiv de pe vreamea ziarului ” Sportul”.

Marti după amiază a fost la Cluj un meci fantastic, un tablou relevant pentru destinul dramatic al acestui oraș. Am stat la Bucuresti circuit pe un fotoliu, langa un aparat de radio si am ascultat transmisia grozavei încleștări. Ultimele meciuri din liga secundă ale Universității m-au indepartat de visul de a vedea vreodată o finala importanta intre U si CFR după care fanii celor două echipe sa danseze imbrătisati pe strazile presarate cu berarii. Așa cum am văzut la Zurich astă vară mii de romanii imbaratisandu-se cu italieni si olandezi.

Mi-am adus aminte de profesorul meu de limba română din liceul de la Nasăud, unul din oamenii care mi-a sădit in suflet pasiunea slefuirii cuvântului. Intr-o iarnă m-a invitat la el acasă ca un fel de premiu pentru câștigarea unui concurs. Cand i-am trecut pragul m-a invitat să-mi arate ceva drag in biblioteca si am înteles că pentru asta eram acolo. Am crezut că este vorba de vreo carte rară sau de vreun volum de versuri păstrat de timidul meu profesor la sertar. Nu, cu mana tremurind mi-a scos dintre cărți o fotografie cu U Cluj, unde el fusese atacant. In seara aceea am renuntat să mai merg la admitere la Universitatea din Bucuresti.

Pe Ion Moina, marti s-au intâlnit sufletul si mintea. ”U” Cluj este suflet 100% iar CFR este ratiune si inteligenta. La CFR ,Paskany si Muresan au luat un proiect de la zero. Au pus totul intr-un proiect făcut cu mintea. Nu au risipit sperantele si visele unora, ci au făcut să vină oamenii spre stadion, au creat vise si sperante acolo unde nu era nimic. Mai bine de jumatate din cei douăzeci de mii de clujeni care umplu stadionul din Gruia acum speră că intr-o zi vor putea să se mute de pe un stadion pe altul, spera ca in fiecare duminică o echipă din orasul lor joacă acasă si ... castigă.

Marti seara un prieten m-a sunat sa-mi spună ce frumos s-a mobilizat ”U” Cluj. După ce echipa pierde acasă cu echipe slabe de liga a doua, de ce reuseste să joace atât de bine cu CFR? Sa fie ura, ea să mobilizeze asemenea energii pierdute? Nu cred, i-am spus, desi cea mai importantă caracteristică a urii este faptul că o avem la indemână. Credem că iubirea ne solicită, ne angajează, ne consuma energia. Dar ne iluzionăm că ura e gratuită. Dar ura nu face copii, cum spune un poet, nici nu va naste vreodată performanță. La sepcile rosii este probabil constiinta decaderii unui vis, a unui vis care se trezeste doar in competiti cu cei mai puternici.

Eterna rivală a Universitatății nu este CFR, cum spun crainicii neinspirati. Rivala este nepăsarea, lipsa de profesionalism, amatorismul, putinatatea de spririt si ambitiile mici ale celor care populeaza in ultimii ani birourile , vestiarele, banca si gazonul. Inima mare a micului Dorinel si părul alb al lui Remus Campeanu inflacareaza iar Clujul. Dar parcă mi-e si frică sa sper.

Dar marti seara fost o finală adevarată de Cupa Romaniei. Universitatea nu a fost invinsă, desi a fost eliminată. U Cluj a câsgtigat această luptă cu propriile slăbiciuni.Insă cred că a invățat că trebuie să viseze mai mult. A fi campion este un proiect unde trebuie pusă multă minte si nu ajunge sa pui doar suflet, nu ajunge caldura care vine dispre sufletele dezgolite ale liceenilor din tribună.

Marti nu au fost trei ceasuri rele, a fost o zi frumoasă in care inima orasului s-a auzit batând sub iarba verde de pe Ioan Moina. A fost a infruntare intre inimă si minte. Pentru două ore, fiinta orasului a fost acolo, pentru două ore orasul a fost intreg.

E o toamna nebun de frumoasă la Cluj, cum zice Horia Badescu. Si un fotbal pentru... minte inimă si literatură. Cântă, zeiță ...

..
cititi articolul pe www.ziuadecj.ro

..