Domnule profesor,
În seara asta am fost cu fiica mea pe stadion. Noi două, o mamă singură cu copila ei. Fetele de pe stadion au fost sincere şi înduioşătoare în dorinţa lor de a înlocui băieţii galeriei. Au fluturat steaguri uriaşe, grele, au întins bannere, au sărit, au strigat, au înjurat. Au făcut tot ce cred ele că trebuie să facă în locul bărbaţilor care nu erau pe stadion. Nu au încercat ritmuri latino, nu s-au unduit, nu au avut ceva eşarfe vaporoase, cochete, roşii cu care să fluture, nu au abordat o coregrafie mai de domnişoare. Au fost rele şi dârze ca nişte piştalăi. Parcă spuneau: Aici e templul bărbaţilor, acum noi doar le ţinem locul. Am venit să dăm seamă de un fapt: că de acolo, de acasă, ştim ce înseamnă comunitatea. La ieşirea de pe stadion le-am văzut retransfigurate, înapoi calde, zâmbitoare, fargile, luminoase, fericite, radiind treceau pe sub bolţile de fulare ale băieţilor care strigau „Toate uistele sunt frumoase” (hmm, continuarea lozincii mi-a scăpat!). Nu ştiu cum le reuşeşte suporterilor de la U, dar mereu le iese o poveste de dragoste din aia care-ţi pune nod în gât.
Una dintre cele mai elegante abordari asupra unui fenomen inedit in orasul nostru. Despre cele care se doresc, chiar daca nu se pricep la fenomenul fotbalistic, a fi alaturi de noi.
RăspundețiȘtergereSpirit de observatie, ingaduinta si indemn in acelasi timp pentru cele care iarta ca sunt discriminate si se apeleaza la ele doar in momente de cumpana pentru cetate.
Am inteles cum s-au nascut odele dedicate lor. Niciodata nu va fi destul sa le apreciem. Le multumim.
Speram sa fim in continuare impreuna intr-un spatiu cat mai agreabil fonic si vizual. Astfel incat sa venim cu totii cu placere la spectacol. Aprindeti luminile ! Muzele, maestre !
Extraordinar ....
RăspundețiȘtergere