Cred că viitoarea criză a Clujului va fi criza de lideri

Interviu pentru SERVUS CLUJ

Adina Fartusnic

Până în 2004, despre Cluj se vorbea cu admiraţie şi invidie, ca despre o capitală alternativă, un punct strategic al europenităţii ce se voia recâştigate. Exista grupul de la Cluj – alternativa la capitalismul de cumetrie din sud, exista apoi chiar Emil Boc, în pol position de lider al opoziţiei de atunci, curtat de marile canale media şi promovat – ca să dăm doar câteva exemple


Reporter: Au trecut doar şapte ani de atunci, dar percepţia publică s-a schimbat enorm. Care sunt cauzele aceste schimbări? De ce s-a produs această schimbare?

Vasile Dâncu: Statutul Clujului a fost mereu propus din afară, dar clujenii nu au reuşit să meargă până la capăt ca să confirme acest statut. Au votat doar emoţional, nu s-au deschis unei palete mai largi de opţiuni. O comunitate modernă nu poate vota doar cu referire la pericole imaginare: vin sau nu vin ungurii să ne fure prunii din Ardeal sau te votăm pentru că ai pus mâna pe Biblie la televizor şi ai jurat că nu o să faci alianţa cu ungurii. Culmea, după ce juri asta, nimeni nu observă că ai minţit şi te votează din nou masiv. Din păcate, clujenii s-au adunat timp de douăzeci de ani să voteze doar contra a ceva, nu au reuşit să depăşească momentele de frică sau de resentiment. O comunitate care se adună să voteze pentru, care îşi alege un proiect, iar apoi îl urmează, e o comunitate care a depăşit un stadiu important al dezvoltării. Atracţia pentru populism i-a dezamăgit pe mulţi intelctuali care vroiau să se arunce în lupte politice. Spaţiul public de astăzi este golit de personalităţi, iar, după ce DNA a dat o raită prin instituţii, se poate spune că electoratul nu are propuneri care să ducă la o competiţie reală, de proiecte. Cred că viitoarea criză a Clujului va fi criza de lideri.

R: În doar patru ani (până în decembrie 2008, când a fost ales premier), de la Boc – speranţa reformatoare (cel puţin ca percepţie a unora, mulţi, puţini) s-a ajuns în situaţia ciudată în care clujenii sunt huliţi de sudişti. Ca să dăm doar un exemplu, dacă un şofer cu numere de Cluj e zărit în trafic în Bucureşti, ceilalţi şoferi, cel mai probabil, o să-i strige pe geam “Bă, ia-l acasă!”. Iar situaţia e una cât se poate de reală - o transformare uriaşă.

VD. În ultimii ani, PDL a acţionat politic, local şi naţional, fără adversari politici veritabili. PSD se luptă doar intern, iar Parlamentul a fost aproape redus la tăcere după bătălia dată la suspendarea lui Băsescu. Lipsa de soluţii a PDL l-a dus pe Emil Boc într-un post la Bucureşti pe care nu cred că şi-l dorea. Criza şi lipsa unei echipe, lipsa de experienţă executivă la nivel naţional l-au decredibilizat. În plus, Emil Boc a fost lipsit de ajutorul unui expert de strategie politică şi de sfaturile unui adevărat specialist în comunicare publică. A intrat în capcana comunicării contra-curent, mărind contrastele şi aşteptând mereu ca rezultatele să infirme criticile. Acest lucru este o mare naivitate, realitatea specială este un produs al percepţiei. Clujenii au mers, cel puţin până în 2010, în contrasens cu opinia publică, alături de fostul lor păstor. Eram şocat să văd că 80% dintre români spuneau că ţara merge într-o direcţie greşită, iar la Cluj 60% ziceau că ţara merge într-o direcţie bună. Era şi o mică meschinărie la mijloc: toate lumea spunea că nu ne interesează calitatea guvernării, important este că vin bani la Cluj. E adevărat, poate au venit mai mulţi, dar acum trebuie să-i decontăm public, în fata ţării.

R.Odată cu erodarea imaginii lui Boc s-a produs şi erodarea a ceea ce înseamnă peste munţi imaginea Ardealului?

VD. Ardealul este o aspiraţie pentru cei de peste munţi, ardelenii vor rămâne respectaţi. Nu noi am creat contrastul cu miticii, cei din vechiul regat au inventat asta, pentru că sunt destul de deştepţi să înţeleagă ce este bine şi ce e rău. Cel puţin faţă de noi sunt mult mai rapizi în gândire. Ei şi-au pus eticheta de mitici, nu noi, ei au ales să aibă mai multă încredere în noi, în anumite situaţii. De aceea, cred că ar trebui ca şi noi să fim mai ponderaţi când scoatem pieptul înainte, să nu ne sară bumbii de la pieptar. Ideea asta de superioritate nu ne foloseşte la nimic, am văzut că nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul acestei aşteptări naţionale decât în anumite momente. Ea nu a devenit un stil de viaţă.

R. Există diferenţe de percepţie a scandalurilor de corupţie de la Cluj între ardeleni şi regăţeni?

VD. Da, dar nu esenţială. România e destul de omogenă, iar defectele se iau uşor. Corupţia este privită ambiguu. Pe de o parte, capitalul de relaţii personale este considerat ca fiind legitim a fi folosit pentru a rezolva diferite treburi, pe de altă parte când e vorba despre alţii acelaşi comportament este etichetat drept corupţie. Zilele acestea am făcut nişte studii şi am observat, totuşi, o diferenţă care m-a întristat mai tare: în comparaţie cu vechiul regat, ardelenii (vreo 30% care spun că au dat mită la instituţii) spun că s-a rezolvat problema într-o proporţie mai mare decât dincolo. Adică şi în Ardeal se ia mită, doar că ai noştri corupţi sunt mai parolişti. Mai bine ne lăsăm de comparaţii! Cum spuneam înainte, ideea de excelenţă trebuie să devină o aspiraţie a noastră de zi cu zi, nu una asumată şmechereşte, prin comparaţie. Acesta este proiectul meu de viitor, pe care o să-l propun clujenilor prin proiectul de media pe care îl înfiripăm acum.

R. În ’38, Maniu era dezamăgit că în loc să ardelenizăm bancanii, ne balcanizăm noi înşine. Pare iarăşi actuală această dezamăgire. Începem să avem şi noi, ardelenii, aceleaşi priorităţi, uneori derizorii, sau am fost mereu aşa şi ne-am ascuns defectele sub o anumită ocoşenie?

VD. Este un pic exagerat să spunem că ne balcanizăm - ne lăsăm conduşi de alţii prea uşor. Nu mai avem spirit critic, credem că ticăloşia a învins definitiv şi nu mai are sens să luptăm. Nu suntem balcanici, dar cred că am devenit un pic prea laşi şi delăsători. Punem braţele în şolduri şi ridicăm din umeri: Noa, ce să faci? În fiecare moment ai ce face, nu trebuie să accepţi orice doar pentru că ai senzaţia că eşti singur. Rădăcinile noastre sunt sănătoase, sunt legate de Imperiu şi de Europa, de o civilizaţie superioară. Am intrat şi noi în castele, chiar dacă doar ca simpli servitori sau doar la bucătărie şi în grajduri. Am avut şcoli şi ne-am luptat să devenim o naţiune mai mult ca alţii. Noi am avut trei secole de societate civilă care s-a luptat pentru limbă şi statut, s-a luptat să intre în oraşe, am învăţat ungureşte şi nemţeşte ca să intrăm în slujbe.

R. Ca analist politic, cum explicaţi faptul că acţiunile DNA din ultima perioadă – din preajma vizitei preşedintelui la Berlin – au loc cu preponderenţă în Ardeal – fieful PDL? Cât de riscantă e o analogie între vizită la Berlin şi acţiunile procurorilor?

VD. Cunoscând bine ţara, ştiu că probabil (nu vreau să generalizez, totuşi) se poate aresta aproape orice primar de mare oraş. Sigur, de la început, la noi s-a arestat primul judecător (Burzo), primii jurnalişti etc. Nu cred că suntem mai corupţi ca alţii, dar nu este corect să ne explicăm asta prin teoria conspiraţiei. Procurorii DNA îşi fac datoria, nu cred că tot ce face justiţia este dictat politic, cu toate păcatele aferente. Haideţi să privim invers: La Cluj funcţionează instituţiile, indiferent de cine este vorba. Dacă DNA nu şi-ar face datoria ar fi mai bine? Faptul că ne-ar fi plăcut să nu se întâmple asta la Cluj poate fi doar o dorinţă.

R. Ultimele scandaluri de corupţie au pus Clujul pe o hartă urâtă a României, ne-au arătat că avem cam aceleaşi metehne. Va conta, pe termen lung, acţiunea DNA la Cluj?


VD. Acţiunea DNA ar trebui transformată într-un moment de referinţă pentru noi: să recunoaştem că suntem în criză şi să acţionăm ca atare. O criză de proiect, dar şi o criză de identitate. Am scris de mai multe ori despre criza identităţii clujene. De fiecare dată am fost apelat apoi de foarte mulţi oameni care mi-au dat dreptate – ca urmare, nimeni nu face nimic. Suntem fragmentaţi, împărţiţi pe găşti. Am propus la un moment dat să încercăm să scriem, negociind, o istorie a Clujului. Ar fi un punct de pornire de a reface o comunitate tristă, lipsită de solidaritate. Am vorbit în pustiu. Am propus un proiect politic ”Marea împăcare”, în 2004, ce era aproape să reuşească dacă nu ar fi fost ipocrizia unor clujeni, dar mai ales contribuţia şefilor din PSD Bucureşti, care se temeau să nu câştige Ioan Rus forţă în partid. Am început acum un grup de presă care să reprezinte Transilvania, cu Arpad Paszkany şi alţi prieteni, dar mulţi gureşi şi hiene au sărit să spună că avem nu ştiu ce interese obscure. Acest lucru mă mobilizează acum şi mai tare şi trag nădejde că acest duş rece ne va uni, nu ne va dezbina mai tare. Prin intermediul grupului Transilvania Media Grup voi încerca să-i adun în jurul unui proiect de comunicare pe toţi cei care simt că e necesar să schimbăm această situaţie.

R. Vom putea repara deficitul de imagine? Dacă da, în câtă vreme? Şi care ar fi instrumentele?

VD. Noi, ardelenii, nu trebuie să ne ascundem, din contră, trebuie să trecem la acţiune. Nu am obosit şi nu voi obosi niciodată în a încerca să adun această comunitate în jurul unui proiect. În primul rând însă trebuie să ne adunăm un grup cât se poate de mare de intelectuali şi să facem un diagnostic al situaţiei, să înţelegem de ce am ajuns aici. Să înţelegem că în multe puncte cheie avem oameni care caută să se hrănească din conflice, să-şi alimenteze imaginea şi ideea de utilitate din fragmentarea comunităţii. Sigur, nu vor reuşi dacă un asemenea proiect va fi o şuşă, cum se fac foarte multe în Cluj. Sper să nu se facă aşa cum s-a lucrat la brandul Clujului, unde a venit o firmă din Bucureşti, care a cheltuit (cred!) câteva sute de mii de euro din fonduri europene, pentru a face proiectul de brand al oraşului .... După ample proceduri, a rezultat … plagierea proiectul meu din campania lui Ioan Rus: Inimi lângă inima Transilvaniei. Mă rog, modificat un pic, adică stricat.

R. Scandalurile din ultima vreme vor afecta imaginea Clujului de capitală culturală europeană în 2020? Sunt controlabile, ca efect, aceste pete în imaginea oraşului?

VD. Nu cred că proiectul că are prea mari şanse, este făcut prea birocratic. şi nu datorită corupţiei aduse la lumină de DNA. Cunosc bine bătălia Sibiului şi lupta noastră pentru imagine din perioada vizelor, a integrării în NATO şi a negocierilor pentru UE. Asociaţia clujenilor a fost influenţată de caracterul sectar al tuturor operelor, de solidaritatea din comunitate. E adevărat, s-au adus în asociaţie universităţile şi instituţiile culturale, dar la un asemenea război trebuie să participe toată comunitatea. Faptul că nu m-a întrebat nimeni niciodată, pe mine sau pe Ioan Rus - deşi am dat bătălii serioase de comunicare pentru România - ce credem despre o asemenea bătălie de comunicare şi imagine este scuzabil, e deja un stil. Să zicem că noi îl avem reprezentant acolo pe profesorul Vasile Puşcaş, dar alte atuuri importante ale oraşului nu sunt prezente: Bisericile comunităţii, organizaţiile etnice (cu unul sau doi artişti maghiari nu se face primăvara!), clujeni importanţi din diaspora, comunitatea germană de la noi care are legături puternice la Bruxelles, mai ales că ne vom lupta cu Timişoara. O bătălie, pentru a câştiga acest statut, trebuie dusă în fiecare zi şi cu toate forţele, cu foarte multe resurse. Trebuie să participe şi asociaţiile studenţeşti, agenţiile de publicitate, institutele de cercetare, marile branduri industriale ale Clujului. Din păcate, conceptul de cultură a fost înţeles restrâns, în sens instituţional şi birocratic, or conceptul european din cadrul acestui program este unul extensiv. Se referă la stiluri de viaţă, la modele existenţiale, la culturi instituţionale, se referă la identităţi şi comunicare, precum şi la practici cotidienie şi modalităţi specifice de vieţuire. Sper ca intenţia bună a organizatorilor să fie dublată şi de deschiderea pentru a repara această înţelegere unilaterală a conceptului de cultură.