PUTEREA – FIGURILE ABSENȚEI

PUTEREA - FIGURILE ABSENȚEI
Cred că diferența între democrații și dictaturi, concepte definite de altfel destul de neglijent, este dată totuși de locul unde se află puterea. In dictaturi, Puterea este scoasă înafara cercului, în democrație, Puterea este ca un ciolan fluturat pe deasupra capetelor. Destul de jos încât mulți să aibă speranța că îl pot atinge, dar nici chiar atât de jos încât sa poată ajunge la el oricine, fără organizare sau scule suplimentare. De fapt, învălmășeala și înghesuiala fără reguli de a accede la ciolanul flurat peste lume este competiția electorală ridicată în slăvi de politologi sau ideologii de ocazie. Doar că acest ritual al sfâșierii reciproce nu are nimic sublim și nici măcar spectaculos. Nu este de mirare că la competiție nu participă decât rareori cei buni, nici nu trebuie să ne miram de ce în multe cazuri cei care câștigă sunt lichele, hoți sau criminali. Este aproape firesc să se întâmple așa pentru că este vorba de o selecție naturală într-o ambuscadă în care oamenii se calcă în picioare, se lovesc nemilos pe la spate sau se urcă pe cadavre pentru a ajunge cât mai sus.

În România, lupta pentru putere este dominanta vieții publice. Ea nu se termină niciodată și nici nu se oprește nici măcar pentru ca să se adune morții sau răniții de pe câmpul de bătălie. Ea consumă toate resursele noastre și în mare măsură România bate pasul pe loc sau se învârte în cerc pentru că toți gândesc doar în termenii bătăliei imediate pentru putere. Într-o țară în care centralismul și politizarea excesivă duc la controlul tuturor resurselor de catre politicieni, batalia politică este mult mai acerbă, vom constata așadar un adevărat omor pentru ciolan.

Există multe strategii prin care oamenii se luptă pentru a ajunge la resursele de putere.

Una dintre ele este asocierea în haită pentru a distruge concurența. Găștile politice sau nepolitice se creează în jurul unor resurse și a unor interese. Indivizii se leagă între ei prin tot felul de scheme de înrudire pe a se păstra încrederea reciprocă și siguranța că niciunul nu trădează și respecta întelegerile algoritmului de împărțire a prăzii. Dacă am inventaria finii și cumătrii din politică am vedea cât de tare este acestă rețea de înrudire în scopul păstrării sau ajungerii la putere.

Disimularea este o altă metodă eficientă. Cei mai mulți indivizi din cei porniți spre cucerirea unui ciolan sau ciolănaș spun că nu sunt interesați de putere. Toată lupta și strădania lor este doar pentru ceilalți, eventual pentru cei mulți, o altă expresie la modă. Am cunoscut politicieni care interpretează atât de bine această partitură pentru că și ei au uitat că mint. Intră în transă, coboară ochii smeriți sau ridică brațele spre cer invocând ajutorul ceresc cu expresivitate hollywoodiană.

Unii folosesc mituirea, cumpără pe toată lumea și merg spre vârf din treaptă în treaptă, urcați pe portofel. După ce am organizat o revoltă politică ce reușise momentan- schimbarea lui Ion Iliescu, câtiva șefi de organizații politice de provincie, cărora le-am spus că sunt liberi să-și facă propriile programe și echipe, m-au aplaudat furtunos, dar la ieșirea din sala au venit să ma întrebe discret: Bine, suntem liberi, excelent, dar acum cui dăm banii?
Peste câțiva ani unul dintre ei, la un pahar de vin, mi-a explicat ce insecuritatea grozavă a simțit atunci. În acest moment a presimțit că va pierde organizația, căci nu mai știa cui de la centru să dea banii pentru ca să-l sustină. Presimțirea lui a fost corectă, a cazut între scaune, căci după 6 luni, viitorul șef, un prieten bun al lui, a dat bani unui lider nou de la București, adus de valul schimbării, iar cunoștința mea a fost schimbată democratic, prin votul majorității organizației sale.

Unii fac pactul cu Diavolul, devin din convingere, din spaimă sau din ticăloșie dependenți de securitate, apoi de servicii secrete sau grupuri economice. Aceștia vor avea toată viața destin de cârtițe și prețul plătit este că nu vor putea niciodată ieși la lumină. Nu-i va deranja foarte tare, vor uita repede cum arată lumea cea reală.

În general, lupta pentru putere se dă pe echipe (partide, alianțe, coaliții), dar cea mai tare bătălie pentru putere se dă în interiorul acestor echipe. Marea luptă este apropierea de scaun pentru a fi aproape atunci când se va da lupta finală. Nu e mare diferență față de ceea ce se întâmpla în Imperiul Otoman. Frații celui care era ales sultan erau uciși, iar saloanele sultanului erau pline de oglinzi pentru a vedea tot timpul dacă nu apare cineva cu iataganul pe la spate.

Semnalul pentru luptă se dă atunci când sondajele aduc miros de ciolan, iar combatanții încep o cursă fanatică pentru el. Când se dă semnalul luptei pentru putere, începe o cursă de tauri care calcă totul în picioare. Nu contează prieteniile și nici măcar relațiile de rudenie. Dacă nu se pot rezolva posturi pentru mai mulți din familie, atunci tatăl caută să-l elimine pe fiu (Tu mai ai timp!) sau fiul complotează împotriva tatălui (Ți-a ajuns, mai lasă și pe alții!). Cuscrii sau cumetrii nu se mai cunosc, iar nașii și finii își dau la gioale. Prietenul cel mai bun se îndepărtează de tine, puterea fiind un drog mai puternic decât plăcerea de a împărtăși bucurii sau necazuri sau a parataja amintiri din armată. Puterea nu ți-o face nimeni cadou, chiar tu ai spus-o, își amintește cinic amicul tău, în timp ce îi spune șefului de partid că ai câteva defecte pe care le-a observat doar acum.

Pentru cei care încep drumul obsesiv spre putere toți cei din jur devin instrumente. Niște înstrumente care nu au voie să aibă pasiunile lor, emoțiile sau visele lor. Toți cei din jur sunt buni doar pentru a servi marelui scop de accedere cât mai sus, de a acumula capital cât mai serios pentru faza finală, cea în care se împart funcțiile de la Guvern sau din teritoriu. Adicția de putere îi face pe cei mai mulți să nu mai asculte argumente, tot ce vine din partea celorlalți pare mic si ne-esențial, nimic nu merită înafara scopului lor, scop pentru care ar trebui să conspire tot universul.
Dacă ești un politician care ai făcut ceva pentru comunitatea ta nu, ai nici o șanșă să devii erou decât atunci când ai murit și nu mai partici la împărțeală. Apariția ciolanului redimensionează echipele politice, descoperă trădători și inventează parteneriate ciudate. Se naște un deșert unde se aud zgomote doar de la tocilăria în care se ascut cuțitele.
Puterea este ca o ciumă, umple un gol interior, o lipsă de consistență a sinelui. Pentru cei mai mulți dintre cei care au deținut-o cel puțin odată, care au gustat din cupa ei otrăvitoare, are semnificația unei imposibile întoarceri spre sine și rătăcirea continuă ca umplere a unui gol imens cu emoția dominării. Când Puterea pare că se îndepărtează un pic, călătorul înspre ea intră într-un sevraj mortal. Imposibil de recuperat, imposibil de întors înapoi, greu de lecuit, bolnavul de putere nu se mai poate uita în oglinda sufletului său.

Pentru noi, ceilalți, există o singură salvare: o formă a înțelepciunii mulțimilor despre care se spune că face ca oamenii să nu dea puterea celor care și-o doresc prea mult. Adică celor care nu ar ști să trăiască fără de ea. O firavă speranță însă, deoarece înțelepciunea mulțimilor funcționează statistic, prin legea numerelor mari, deci nu în fiecare caz în parte. Vin alegeri, pregatiți-vă pentru tristețea de a vota și pentru a popula astfel sanatoriul puterii! Cei mai mulți dintre învingători vor fi niște figuri ale absenței. Ne vor zâmbi electoral, dar ei sunt demult plecați departe pentru a umple un gol imens, o prăpastie care s-a crăpat undeva înlăuntrul lor. Încet, pe nesimțite, așa cum deșertul înaintează fără a putea fi oprit.